Oricât de mult s-ar strădui, autorităţile române nu ştiu să gestioneze situaţiile de criză. Nu cred că cineva mai poate nega această evidenţă. Ninsorile abundente din ultima jumătate a lunii decembrie a anului ce tocmai s-a încheiat au cauzat, aşa cum era şi de aşteptat, disfuncţionalităţi şi în rândul traficului feroviar. Ceea ce urmează nu îşi propune să scoată în evidenţă imposibilitatea autorităţilor de a se impune în faţa intemperiilor naturii (lucru imposibil de realizat uneori), ci doar să prezinte un nou episod din ciclul “Lor nu le pasă”.
Iată cum s-au petrecut lucrurile.
Vineri dis-de-dimineaţă, 18 decembrie, 2009. Bucureşti, Gara de Nord. Afară ninge viscolit. Codul galben de viscol şi ninsori a reintrat deja în vioare. O mare de oameni aşteaptă îngheţată sub tabela cu Plecări/Sosiri. Minutele de întârziere se înmulţesc fără număr şi fără prea multe justificări din partea angajaţilor CFR. Într-un târziu se aude şi un anunţ prin care CFR îşi cere scuze.
După 50 de minute de întârziere şi după ce în prealabil fusese eronat anunţat la o altă linie, acceleratul înspre Braşov este într-un final garat, spre bucuria călătorilor dârdâind de frig dar şi de nervi. Din dorinţa de a se vedea cât mai repede în tren, majoritatea călătorilor urcă la ultimul vagon. Acolo, la ultima uşă, se află şi naşul. Plictisit şi pus pe glume. Printre zgribuliţii de la ultimul vagon se află şi el şi ea, care din motive de „haos” nu au apucat să-şi mai procure bilet. Dar nu-i nimic; bilet se poate lua şi din tren. La întrebarea cine despăgubeşte călătorii, naşul răspunde ironic că el personal o va face. Agăţându-se de răspuns, el îi spune ei că vor călători gratis. Va vorbi el cu naşul. Ea nu este de acord. Angajatul CFR se profilează uşor-uşor în sacul de box de care ea are nevoie pentru a se descărca şi a se mai încălzi puţin. Va plăti biletele dar îşi va expune franc năduful. El tace. La fel şi MP3-playerul; acum înregistrează. Ssssss…
Episodul I: O reclamaţie, vă rog
[flashvideo file=”https://revistacioburi.ro/revistacioburi/wp-content/uploads/2010/05/VOICE001.flv” /]
Ea: Dom’le, chiar vă bateţi joc, pe cuvântul meu, vă bateţi joc.
Naşu’: Nu, prima oară dumneavoastră v-aţi bătut joc de mine.
Ea: Da, pentru că CFR-ul în genere îşi bate joc de călători, înţelegeţi? Nu se poate ca dumneavoastră să vă postaţi aici bodyguard şi să nu lăsaţi lumea să urce într-un tren care întârzie 50 de minute. Nu se poate, ăsta-i tupeu.
Naşu’: I-am trimis mai în faţă, doamnă.
Ea: Nu, domnule dragă, arătaţi-mi un regulament în care scrie că… ăăă călătorul trebuie să urce printr-un anumit vagon.
Naşu’: Nu, călătorul trebuie să urce cu bilet în tren, doamnă.
Ea: Ăăă…Aţi auzit, colegii dumneavoastră nu dau bilete.
Naşu’: Nu, mie nu mi-a venit nimica la mână.
Ea: Nu mă interesează. Sunaţi prin staţie acum!
Naşu’: Eu spun că nu e datoria mea.
Ea: Nu vi se pare că-aveţi tupeu enorm. Ia spuneţi-mi, vă rog, numele dumneavoastră.
Naşu’: Vi-am mai spus-o înainte, doamnă.
Ea: Ia, cum vă numiţi?
Naşu’: A, păi nu…
Ea: Nu, păi vreau să ştiu numărul dumneavoastră. 502013. O reclamaţie veţi avea, cât de curând.
Naşu’: Nicio problemă. Nu este nici cea mai mică problemă.
Trenul a plecat. E timpul biletelor la control. Biletelor ne-eliberate de la casă.
Episodul II: Asta are, asta n-are, asta-i suma necâştigătoare
[flashvideo file=”https://revistacioburi.ro/revistacioburi/wp-content/uploads/2010/05/VOICE002.flv” /]
Naşu’: 43.50, vă rog. De persoană.
Ea: Nu se poate. De câte ori e mai mult? E 27 de lei un bilet.
Naşu’: Atâta face. Îmi daţi dumneavoastră 43.50 şi după aia când faceţi dumneavoastră reclamaţie ataşaţi şi biletul:
Ea: Deci eu cât vă dau acuma? Optzeci şi…
Naşu’: 43.50 de persoană.
Ea: Adică vă dau optzeci de lei?
Naşu’: Da, 86, 87 de lei.
Ea: Cu cât e mai mult? Vreau şi eu să ştiu.
Naşu’: Asta vă interesaţi la casă.
El: Păi nu, nu, nu, nu, nu…
Ea: Domnule, terminaţi cu măgării de genul ăsta. Vă rog foarte mult, spuneţi-mi cu cât vă dau, nu dublu.
El: Asta ne spuneţi dumneavoastră. Ne arătaţi dumneavoastră un regulament…
Puştiul cu placa: Doamnă, biletul în tren este dublu.
Ea: Dumneavoastră vă rog să nu vă implicaţi în discuţie.
Naşu’: Sunt 121 de km, accelerat. 43.50.
El: Şi asta înseamnă că cei care nu au apucat să ia bilete de la casă din cauza faptului că nu s-au dat, plătesc la fel?
Naşu’: Da toată lumea plăteşte.
El: Nu, nu, nu. Asta nu se poate. Nu se poate pentru că e o nesimţire din parte CFR.
Ea: Asta e vrăjeală maximă. Deci eu vă plătesc un bilet… E o nesimţire din parte CFR.
El: Adică nu-i dai dreptul omului care se duce la casă…
Naşu’: Dar nu eu am făcut tarifele… Credeţi-mă că nu eu.
Ea: Nu se poate. Eu am mai circulat în felul asta cu ‘taxat din tren’ şi nu e dublu.
Naşu: Deci, doamnă, credeţi-mă când vă daţi jos, vă duceţi şi faceţi reclamaţie şi ataşaţi şi biletele.
Ea: Cum îl cheamă pe colegul tău de la CFR?… Ah, cât de curând… Vă urez şi disponibilizare plăcută!
Naşu’: Da, ştiu asta, ştiu… nu trebuie să ne uraţi dumneavoastră. Le-avem noi fără să ne uraţi.
Ea: O meritaţi din plin pentru atitudinea plină de nesimţire pe care o aveţi faţă de călători.
Naşu’: Dar nu mai îmi vorbiţi, gata…
Ea: Dar lăsaţi-mă dom’ne, în pace. Adică cum? Stăm aicea 80 de minute şi dumneata îmi zici că nu ai tupeu?
Naşu’: Şi eu am stat.
Ea: Dumneata ai stat în căldură, domule.
Naşu’: Unde în căldură? Eu în căldură?
Ea: Deci este bătaie de joc, terminaţi-vă, vă rog!
Naşu’: Doamnă, nu mai ridica tonul la mine! Gata, am înţeles! Faceţi reclamaţie şi mă lăsaţi în pace doamnă.
El: Şefu’, măcar o atitudine defensivă. Măcar atâta lucru… Că reprezentaţi CFR-ul.
Ea: 502013.
El: Nu o luaţi în nume personal, da’ tre’ s-aveţi şi dumneavoastră înţelegere. Stăm şi îngheţăm ca oile. De ce nu aţi afişat… Pe ăsta… ăăă.. de ce nu afişaţi, CFR-ul…
Naşu’: Şi eu aş vrea să ajung mai repede acasă, doamnă.
Ea: Dar vă rog, răspunde-ţi la întrebările astea…
Naşu: Eu sunt un simplu angajat…
El: Dacă ştiţi că sunteţi un simplu angajat şi vorbiţi din partea CFR, aveţi măcar o atitudine defensivă.
Naşu’: De-fen-si-vă am avut…
El: Deci, ne-aţi pus să mergem la linia cinci în condiţiile în care a tras un alt tren. Fac jogging pe ăsta.. pe.. peron.
Naşu’: Păi eu sunt vinovat?
El: Păi nu sunteţi, da’ nu mai faceţi mişto că nu este cazul.
Naşu’: Eu sunt angajatul staţiei Braşov nu a Bucureştiului.
Ea: Domule, eşti angajatul Căilor Ferate Române. Dumneata nu înţelegi româneşte?
Naşu’: Nu.
Ea: Bine, probabil că în reclamaţie o să înţelegi foarte bine.
Episodul III: Discuţia de după
[flashvideo file=”https://revistacioburi.ro/revistacioburi/wp-content/uploads/2010/05/VOICE003.flv” /]
Ea: …şi de la Metrorex sunt cei mai nesimţiţi angajaţi ai regiilor…
Naşu’: Cred că pentru dumneavoastră toată lumea e nesimţită.
Ea: Eu cred că dumneavoastră veţi un tupeu uriaş. O să am grijă personal de reclamaţia asta. Personal… Şi vă promit că dacă dat afară nu veţi fi măcar o sancţiune veţi primi. Pentru că, vă mai zic un lucru. Până la Satu Mare, pun pariu că veţi avea teşchereaua plină.
Naşu’: Asta e… Nu mai puneţi dumneavoastră pariu.
Ea: Nu, nu, nu. Vreţi să vă urmăresc, să merg cu dumneavoastră şi să vedem câtă şpagă luaţi?
Naşu’: O să am teşchereaua plină. Uite… tai bilete.
Ea: Da, da, da. Am şi văzut când v-a dat cineva acum şi-aţi băgat banii în buzunar. Acum am văzut. A plecat domnul…
Naşu’: Oohooo!
Ea: Da, ohooo, cu tupeul dumneavoastră şi râsetul dumneavoastră.
Naşu’: Unde i-a băgat doamnă? Unde ar putea?
Ea: Sunteţi destul de versat…
Naşu’: Doamnă, da’ nu trebuie să mă justific în faţa dumneavoastră.
Ea: Hai dom’le, terminaţi. Dar trebuie să faceţi mişto şi să aveţi atitudini de ridiculizare şi ironice.
Naşu’: Nu fac mişto. Dar eu sunt îngheţat. Eu sunt de la şase în trenul ăsta, da?
Ea: Serios, ştiţi de la cât stăm noi? De optzeci de minute.
Naşu’: Eu stau de trei ore.
Ea: Păi dumneata eşti la servici, nu te supăra…
….
Naşu’: Aveţi cumva mărunt?
Ea: Ce înseamnă mărunt pentru dumneavoastră? V-am dat una de 50.
Naşu’: Să-mi daţi 370 de mii.
Ea: Nu n-am. Nu am.
Va urma!
Sunt răvăşit. Moş Crăciun chiar nu există! Sau dacă există, mi-a demonstrat că eu personal nu sunt un client demn de serviciile lui. Din acest motiv protestez şi fac publică lista dorinţelor pe care le-am cerut spre îndeplinire Crăciunul acesta. Cum era şi lesne de înţeles, bărbosul nu a catadicsit să mă bucure cu nici una dintre ele.