Se pare că şeful statului ştia de recuperarea armelor de la Ciorogârla încă de la învestirea lui Vasile Blaga la Ministerul de Interne, respectiv pe 23 decembrie, anul curent.
Era şi firesc ca anunţul oficial să fie făcut public după Crăciun. Cui i-ar fi stat mintea la o asemenea captură când toată lumea era concentrată doar pe fabricarea de cârnaţi şi sarmale…
Meteorologii au emis luni cod galben.
După ninsorile şi viscolul de afară se pare că nu există nici o legătură cu ieşirea liberarilor la negocieri pentru formarea noului guvern.
Astăzi, Curtea Constituţională a validat noul mandat de preşedinte al lui Traian Băsescu.
Nu ne rămâne decât să-i urăm la muţi A.N.I. şi mandate fără număr.
Preşedintele a fost reales. Şi asta chiar dacă toţi s-au pus împotriva lui. Oricât de mult au încercat să-l defăimeze, n-au reuşit. A fost o luptă murdară în care mogulii şi comuniştii au folosit cele mai meschine arme pentru a-l răpune. Indiferent de mizeriile cu care a fost atacat, preşedintele a rămas vertical. Este clar că operaţia de hernie de disc a fost una reuşită! Mai mult, atunci când a avut şansa să contraatace, nu a făcut-o. Moralitatea nu l-a lăsat. Aşa se face că nici înregistrarea prezentându-l pe Mircea Geonă într-o postură ingrată nu a fost făcută publică. Până mai deunăzi. Dar aceasta este întocmai excepţia care confirmă regula.
Pentru a înlătura orice suspiciune care ar putea plana asupra veridicităţii acestui material video, Revista Cioburi nu a ezitat să contacteze aceeaşi echipă de experţi video care au elucidat şi imaginile din filmuleţul în care Traian Băsescu ar fi lovit un copil. Nu a fost deloc uşor, dar în final au reuşit!
Iată ce-a ieşit:
BEC a cerut încetarea numărătorii voturilor nule, după ce CC a solicitat zilele trecute renumărarea acestora, din cauza oboselii.
Momentul vine după ce multă lume îi vedea deja culcaţi pe o ureche.
Ieri dimineaţă, în timp ce mă aflam într-un mijloc de transport în drum spre uzină, mi-au ajuns la ureche frânturi dintr-o discuţie purtată de doi puşti, probabil de liceu. O redau din memorie.
Puşti 1: Ai văzut mă, ce era să piardă Băsescu?
Puşti 2: Da mă…
Puşti 1: Era nasol dacă ieşeau iară comuniştii. Ăştia îl au în spate pe Iliescu ăla. Ăla e periculos.
Puşti 2: Şi Geoană ăla e periculos, mă… N-ai văzut ce faţă are!?
Autobuzul: !?!?!
Păi bine mă copii, dacă şi Geoană mai are faţă de periculos atunci ne-am dus dracului cu totul. Cum să se mai bizuiască ţara pe voi când vouă vă inspiră pericol până şi faţa păcăliciului de Geoană? Ce-ar mai urma acuma? Să concluzionaţi că Antonescu e ăla de-l invoca bunicul când venea vorba de ţigani? Că Boc e cel mai independent politician? Că Hrebenciuc a jucat în Moromeţii? Păi cu o aşa atitudine ar trebui să-ţi fie frică să mai participi până şi la Halloween.
Ce să mai, ăsta ne e viitorul ţării…
Republica România şi-a ales preşedintele. Nu a fost să fie George Bush Jr. mioritic, aşa cum ne prezentau trei din cele patru exit-poll-uri. A fost să fie acelaşi preşedintele dejucător şi nerăbdător care şi-a clamat victoria cu patru minute înainte de ora oficială a închiderii urnelor. Pentru cine nu ştia, alegerile se joacă pe buletine de vot corect ştampilate şi nu pe statistici întocmite pe vorbe recoltate la ieşirile din secţiile de votare.
În colţul din dreapta am avut un Traian Băsescu, singur (doar cu serviciile secrete şi guvernul) împotriva tuturor. Un vodă căruia boierii lacomi şi bicisnici i-au uneltit mazilirea, dar care are de partea lui cea mai de preţ armă, POPORUL. Salvator de ţară sau tiran în plină expansiune, bădăran sau şmecheraş, machiavelic sau doar precaut, preşedinte jucător sau marinar golan care-şi face de cap ca în fiecare port, Traian Băsescu rămâne acelaşi personaj seducător care se mulează la marele fix pe profilul poporului român.
În colţul din stânga, de partea opoziţiei care culmea, tot se opune, i-am avut pe stigmatizaţii de la PSD, pe complementarii de la PNL dar şi pe cei mai periculoşi dintre toţi, monştrii cu conţii media, mogulii. O corcitură diabolică cu mii de tentacule veninoase şi milioane de guri flămânde gata să sugă sângele POPORULUI, hărăzită în cel mai comic mod cu un cap de căpcăun infantil, Mircea Geoană. După cum se ştie, lighioana electorală nu a reuşit să câştige chiar dacă se scălda în două dintre cele mai mari bazine electorale.
Acum, că lupta s-a încheiat, e timpul pentru o nouă ordine. Cel care va dicta noua configuraţie este, după cum bine n-am obişnuit, interesul. Masa votantă şi-a făcut datoria până la următorul hop, atunci când va fi chemată din nou la datorie.
Ce este mai importat pentru POPOR este că comuniştii au fost învinşi! Mai puţin comuniştii şi-au consolidat din nou puterea. Bătălia a fost crâncenă. Combatanţii s-au încleştat în dispute dure, purtând lupte pe toate planurile, la limita legii şi mai ales dincolo de linia voalată a acesteia. Susţinătorii lor, elementele cheie ale acestui turnir, nu s-au lăsat mai prejos. Absorţia de voturi a avut la bază catalizatori dintre cei mai variaţi: interesul, ura, dezamăgirea, resortul ideologic, inerţia, ignoranţa, panica şi chiar speranţa.
Singura luptă care mai contează a naţiei ăsteia este în momentul de faţă lupta cu timpul. Numai timpul ar putea triumfa în faţa mocirlei politice actuale. Şi chiar nu e resemnare, e pur şi simplu o realitate implacabilă. Acum douăzeci de ani, după ce s-a strigat jos comunismul!, oamenii au ales orbiţi de lumina nedesluşită a democraţiei un comunist preşedinte. În 2009, conştienţi sau nu de tot acest simulacru construit în jurul alegerilor, au făcut la fel.
Urnele s-au închis. Voturile au fost pe rând validate, anulate, numărate, comparate. Pe alocuri şi cumpărate. Până s-a aprins BEC-ul, cele două grupări ce-şi disputau primul loc, ocupau aceeaşi treaptă superioară a podiumului. Ce-a urmat, e deja istorie.
Dând curs pitorescului ce nu se mai plictiseşte să ne urmărească fascinanta naţiune, mai ales în momente de cotitură, departamentul ştinţifico-fantastic al Revistei Cioburi a urzit în creuzetele propriului laborator, din spumă fumegândă de flegme şi vitriol, treisprezece culmi electorale ce vi le oferă pentru a le escalada intelectual, tocmai pentru a avea de unde a pica şi a da cu curul mai zdravăn de pământ.
Culmea infantilismului: să crezi că Moş Nicolae chiar te-a făcut preşedinte.
Culmea fertilităţii: să ţi se înmulţească procentele peste noapte.
Culmea opulenţei: să zici NU când ţi se propune să refaci alianţa DA.
Culmea incorectitudinii: să nu fie corect că au furat alţii mai mult decât tine.
Culmea democraţiei (în România): să conteşti la Curtea Constituţională rezultatul alegerilor şi să ţi se aprobe.
Culmea coincidenţei: seara să pierzi alegerile şi dimineaţa să le găseşti gata câştigate.
Culmea conştiinţei naţionale: după ce te-ai spetit să-ţi faci ordine în ogradă, să vină diaspora să-ţi măture tot praful.
Culmea contra-spionajului: să joci rolul unui personaj dintr-un film al pesedistului Sergiu Nicolaescu, în plin război cu PSD-ul.
Culmea iritabilităţii: să refuzi să-ţi dea limbi în cur până şi Radu Moraru.
Culmea sincerităţii: să-ţi destăinui public intenţiile serviciilor secrete.
Culmea inutilităţii: să fii invitatul lui Gâdea fără Băsescu preşedinte.
Culmea călăriei ideologice: să crezi că într-un guvern PDL-PSD, PDL-ul are rolul calului troian.
Culmea combativităţii: să se înfrunte doi foşti comunişti şi să câştige democraţia.
Şi nu uitaţi! Oricât de mulţi candidaţi la Preşedinţie s-ar anunţa câştigători, în final nu există decât un singur învins. Poporul român.
După semnarea pactului de către PSD, PNL şi PNŢCD la Timişoara, Crin Antonescu a declarat că „Proclamaţia de la Timişoara nu a fost confiscată, ci tradusă după 20 de ani”.
Nu se ştie exact ce a înţeles domnul Antonescu prin „a traduce”, însă pentru a păstra cât de cât nealterat mesajul documentului redactat la Timişoara acum aproape douăzeci de ani, cel mai indicat ar fi ca domnului Iliescu să-i revină doar traducerea în limba rusă.