Cică ÎPS Teodosie este cercetat penal pentru luare de mită si complicitate la fals intelectual.
Sunt curios câte mătănii va fi nevoit să execute ÎPS în persoană, asta în cazul în care va fi găsit vinovat, dacă o faţă bisericească alocă în medie câte zece serii a câte zece în fiecare dimineaţă, timp de zece zile, pentru un păcat de genul nu mi-am ascultat părinţii sau mi-am ciupit colega de fund?
În baza unor rămăşiţe descoperite într-o peşteră situată în sud-vestul României, cercetătorii britanici au concluzionat că strămoşul european din spaţiul nostru a fost de culoare. Arheologii români nu se pot încă pronunţa dacă acesta a fost un oltean sau un bănăţean negru de supărare.
Astăzi am avut o nouă dovadă cum că lupul de mare, Băsescu, şi berbecul de cancelarie, Geoană, pot avea loc lejer în aceeaşi strungă. Evenimentul edificator s-a consumat în cadrul serbării câmpeneşti Sâmbra Oilor, ce are loc anual la Huta Certeze, unde cei doi politicieni nu au venit să mulgă oaia, ci să sugă nişte voturi.
Dacă domnul preşedinte de ţară Băsescu a ţinut să precizeze că vizita sa nu trebuie văzută ca una politică, domnul preşedinte de-senat Geoană n-a ezitat să afirme contrariul. Întotdeauna ăla mai micu zice adevărul.
Şi chiar dacă din cadrele difuzate la televizor nu au putut fi zărite turmele de oi albe şi negre dătătoare de brânză, carne, lapte, lână ale ciobanilor prezenţi la serbare, au putut fi zărite în schimb turmele de oi roşii, dar şi portocalii, dătătoare de procente electorale, venite în sprijinul celor doi păstori politici.
După hora guvernamentală reuşită a celor două formaţiuni politice, a venit momentul ca liderii lor să iasă la sâmbraaaa oilooor.
Sursa foto: Mediafax
Vineri, 1 Mai, a fost Ziua Internaţională a Muncii. Ca om al muncii, am rămas acasă. Şi cum alternativa de a mă înghesui ca focile pe nisipul „virgin” din Vamă nu mi-a surâs aşa tare, am rămas în capitală, unde mi-a făcut cu ochiul cel mai importat eveniment al zilei ce s-a desfăşurat în Parcul Izvor, anume Unul Mai-ul Românesc cu micul şi berea lui Vanghelie. Pentru a fi absolut sigur că nu mă va atinge microbul, mi-am administrat în cursul după-amiezei un vaccin anti – pomană electorală, care a constat într-o doză de patru mici perpeliţi la un cuptor electric neutru, fără culoare politică. Apoi, la drum.
Ajunşi la gura Parcului Izvor în jurul orei 17:30, ne-am comutat pe modul record şi ne-am afundat în mulţimea ce încă forfotea haotic.
Dacă în prima parte a „petrecerii câmpeneşti” am putut vedea, prin intermediul media, lideri politici marcaţi ai psdeului sorbind din berea rece la pahar şi muşcând româneşte dintr-un mic dar şi membri destoinici ai partidului ce a patronat evenimentul scandând lozinci social-democrate, dacă sub soarele amiezei nostalgicii trecuţi de a doua tinereţe, pe care sărbătorile de genul celei de 1 Mai îi readuc parcă la viaţă, au dat paşi înainte şi i-au luat înapoi pe ritmuri populare, după ce au gătat doza de patru mici şi au lins şi ceva bere pentru care s-au călcat în picioare cu mic, cu mare, cu uărcăr, cu pensionar, cu român, cu ţigan, cu chinez, sau mai simplu bâlci electoral, a doua jumătate a sărbătorii internaţionale a muncii, organizată de pamfletarul Marean, avea să ne arate o altă faţă, acea de bâlci clasic românesc.
Orele mai înaintate ale zilei i-au scos din prim-plan pe bătrâneii nostalgici dar şi pe simpatizanţii activi PSD ce înroşeau mulţimea cu tricourile lor pe care stătea imprimat mesajul „Unu Mai Românesc” şi, cum se întâmplă de obicei la astfel de evenimente, o mulţime de tineri curioşi au dat năvală în parcul împânzit de oameni. Se puteau distinge uşor, de la tinerei ai generaţiei hi5, atraşi de waţii emişi din boxele amplasate lângă scenă, şi cupluri care au renunţat la plimbarea din Mall, până la grupuri, grupuri care au venit să-şi scalde ochii curioşi în atmosfera de „sărbătoare” sau găşti răzleţe de roacheraşi care, rămaşi din diverse motive departe de aglomeraţia ce dă startul sezonului estival pe litoral, şi-au astâmpărat nevoia de înghesuială în inima capitalei, la umbra celeilalte semnificaţii a lui 1 mai.
În lipsa prezenţei unui al doilea om în stat, şuţii erau cu ochii pe mobilele si portofelele oamenilor obişnuiţi, ne-flancaţi de sepepişti fioroşi, în timp ce gardienii publici vegheau regulamentar la siguranţa cetăţeanului; televiziunile îşi mai temperaseră din transmisiile în direct; pâlcuri de indivizi conectaţi la eveniment încă de la primele ore, brăzdau parcul sub efectul berii.
Printre toată această infuzie de tineret pestriţ ce anima aleile parcului, familii cu copii de mână se plimbau agale. Copiii tânjeau la tot soiul de pochemoni expuşi spre vânzare de către nelipsiţii vânzători de chilipiruri, iar părinţii visau la cândva obişnuitele ieşiri la pădure. Anul ăsta au făcut bine să se mulţumească doar cu o ieşire în parc şi câţiva mici de pomană electorală.
Dacă nu se îndreptau către ieşirea parcului, participaţii la eveniment convergeau către cele două puncte principale. Ori scena, unde puştimea se îngrămădea să fredoneze refrenele momentului, ori punctele în care încă se mai distribuiau gratuit mici şi bere.
Alături de puştii în extaz ce umpleau primele rânduri din faţa scenei, se aflau şi oameni mari, atraşi probabil de ambianţa jovială a degeneraţiei pro sau, mai simplu, atraşi de mişcările lascive şi de formele dansatoarelor de pe scenă. Ţîţeee… Imediat în proximitatea publicului aflat în picioare, un număr mărişor de mămici, bunici şi tătici îşi ocupau, cu faţa către scenă, locurile pe scaunele răzleţe aşezate pe iarbă, evocând parcă prin atitudinea lor atmosfera Festivalului Cerbul de Aur. Amestecaţi printre bucureşteni, fotografii străini imortalizau pitorescul situaţiei.
În celălalt punct de atracţie al parcului, vânzătorii de gratuităţi nu mai pridideau să întoarcă micii şi să toarne berile. Un fum înecăcios se ridica din grătarele încinse, lăsând mastodontul din marmură albă în ceaţă. Când cerul se întuneca treptat, încă mai erau oameni care se înghesuiau la mici şi o bere. Am părăsit parcul înainte ca potopul să se pornească şi să împrăştie mulţimea.
Dacă Marian Vanghelie regretă că ploaia i-a dat peste cap programul, eu unul regret că nu am apucat să mă dau şi în tiribombă.
Mulţumiri lui Robert pentru concursul adus la realizarea acestui material.
Gripa porcină ameninţă să lovească şi România. Ca primă măsură profilactică, propunem autorităţilor competente să limiteze apariţiile televizate ale lui Adrian Păunescu.
Tatăl meu este total împotriva ţiganilor. Îi urăşte deşi unul dintre cei mai buni prieteni ai lui, plecat dintre noi, a fost ţigan. Nea Sandu era un nene cu un bun simţ pe care până şi receptivitatea mea infantilă o putea sesiza.
Bătrânul meu urăşte declarat ţiganii. Încă de mic mi-a fost dat să-l aud invocându-l pe Antonescu atunci când un infractor mai tuciuriu era prezentat la televizor. Deseori spunea: Toţi ţiganii sunt nişte hoţi, mai puţin ăia lăutari. Ăia sunt cinstiţi. Într-un fel era şi normal să conchidă lucrul acesta. Renumele său de fost toboşar de salon l-a găsit de nenumărate ori şi în postura unor şedinţe de „jamming” pe la nunţi alături de şamani tuciurii ai acordeonului.
Bătrânul meu e declarat împotriva ţiganilor. Şi parcă tocmai de aceea întâmplarea a făcut ca odată, după ce furia galbenă – maşina de familie – a rămas fără motor în timpul unei expediţii pe drumuri abrupte şi sinuoase, când eram cu toţii storşi de vlagă de la atâta împins în pantă, un cetăţean mai închis la culoare, ţigan vădit la origini, să oprească şi să ne dea o mână de ajutor pentru a scoate dacia înecată la liman. I-a mulţumit individului, după care ne-a spus aproape convins: ăsta era arab, nu era ţigan.
Bătrânul meu nu tolerează ţiganii. Dar într-o zi l-am surprins la poartă ajutând un ţigan amărât să-şi umfle roţile de la căruţă pentru ca nefericitul să poată ajunge cu puradeii acasă, până să se întunece.
Ştiţi deja că bătrânul meu nu acceptă ţiganii dar viaţa îi rezervă mereu surprize. Ajuns pe un pat de spital al secţiei ORL, Albano, unul din colegii de salon, un ţigan bătut cum rar mi-a fost dat să văd (probabil o reglare de conturi), a fost cel care în lipsa unui membru al familiei a avut grijă de el într-o situaţie ce s-a complicat peste noapte. Tot Albano a fost cel care a pus mâna pe telefonul sunând în disperare şi mi-a spus: “Alexandre, să vii încoace că tac-tu nu e bine, mă”.
E clar că tatăl meu are ceva cu ţiganii. Fapt pentru care într-o zi l-am rugat să-mi răspundă la o întrebare simplă: Ia zi mă, dacă ai şti că din ordinul tău direct toţi ţiganii ar fi exterminaţi, te-ar lăsa conştiinţa să spui << da, omorâţi-i!>>? A ezitat să răspundă. Era şi normal, tatăl meu nu este un criminal. E doar unul dintre nu puţinii dezamăgiţi care aruncă toate relele în cârca unei minorităţi nenorocite de soartă.
Nu v-aţi săturat de tot teatrul cesta prost şi de toate reprezentaţiile mediocre ce sufocă cotidianul?
Dacă da, aveţi şansa să vă restabiliţi reperele chiar în seara aceasta, urmărind cea de-a XVII-a ediţie a Galei Premiilor UNITER, începând cu orele 21:10, în direct la TVR1.
Puneţi ochii pe Omul pernă!
Ce se întâmplă… Aseară, după ce am citit în spusa pe fugă a lui Robert că Nikita vrea să se cureţe apelând la o sticlă de clor înălbitor, o curiozitate – să-i zicem în cel mai otevist mod – premonitorie, m-a făcut să arunc o privire pe canalul cu pricina. Şi nu mare mi-a fost mirarea când am urmărit o serie de imagini care o prezentau pe masiva blondă trântindu-se într-un gest disperat în mijlocul străzii, ameninţând că se auto-ucide.
Ce este mai interesant e că nu la puţin timp după ce masa ambulantă de şuncă, marcată cu numele de Nikita, s-a trântit în plină stradă, fotoliul în care eram înfipt a început să vibreze şi la scurt timp întreaga sufragerie a început să se clatine. Şi nu era de la alcool…
Până să realizez că tocmai se întâmplă un cutremur, o fracţiune de secundă m-am gândit că unda de şoc iscată în urma impactului dintre meteoritul blond şi asfalt s-a făcut simţită şi în Pantelimon. Lucru care s-a dovedit a fi fals, deoarece imaginile de la 0TV nu erau în direct. Acestea fuseseră trase o idee mai devreme, iar trepidaţiile produse de fiecare dublă în parte au fost înregistrate de INCDFP drept mişcări seismice cu o magnitudine mai mică, care au precedat cutremurul de sâmbătă seară.
Când a rămas mai puţin de o lună până la concertul Depeche Mode din Parcul Izvor, primarul Vanghelie ameninţă: “dacă mă supăr, nu le dau nici o autorizaţie”.
Păi bre’ nea Mareane, matale ce-ai zice dacă în toiul Vanghelionului ţi-ar da buzna vreo câteva mii de fani a lu’ Depeche ăsta şi ar rage din toţi rărunchi Enjoy the Silence în loc de la mulţi ani? Te-ar ţine să strigi la ei linişte?
Cum bine se ştie deja, la sfârşitul săptămânii trecute Gigi Becali a fost eliberat sub control judiciar. Un lucru bun dacă e să ţinem seama că de Paşte omul şi-a ciocnit creştineşte ouăle în familie.
Se pare, după cum a reieşit şi din declaraţiile sale date imediat ce a fost pus în libertate şi asaltat de zecile de reporteri înfometaţi de senzaţional, că în timpul şederii după gratii, Becali a continuat să primească sistematic semnale de la Domnul. Domnul nostru cel de toate zilele, Domnul nostru cel cu majoritatea voturilor… nu se ştie. Cert este că plasarea sa în rândul celor liberi în Vinerea Mare a desprimăvărat în capul berbecului rătăcit, George Becali, o componentă mistică extrem de pronunţată.
Să facem un exerciţiu de imaginaţie. Să ne închipuim ce s-ar fi întâmplat dacă Tribunalul Bucureşti ar fi respins vineri recursul cu privire la punerea în libertate a lui Gigi Becali, revenind asupra acestei decizii o zi mai târziu şi aprobând in extremis eliberarea acestuia pentru sâmbătă seara? Ce sentiment ar fi încercat oierul Gheorghe dacă ar fi păşit pragul celulei de detenţie, întru eliberare, îndată ce prima zi de Paşte şi-ar fi intrat în drepturi? N-ar fi fost, vorba lu’ Badea, “Dumnezeu”!?
Revenind cu picioarele pe pământ sau, mai bine spus, revenind cu picioarele în mocirla din Pipera, ar trebui menţionat totuşi că scenariul de mai sus nu este decât o altă răutate dusă la extrem, mai ales că protagonistul însuşi a dezminţit zvonurile conform cărora s-ar fi erijat într-o altă instanţă a lui Iisus.
Până la urmă, râdem, glumim… dar nu ştiu de ce am eu impresia că războinicul are deja un nou Dumnezeu. ‘trăiţi! Ordonaţi!
Sursă poză: www.mediafax.ro