În Arabia Saudită se joacă fotbal pe milioane de dolari

Cum în această perioadă toţi jucătorii din Liga lui Mitică şi-au pus ghetele în cui pentru a se bucura de pauza competiţională de iarnă, presa sportivă, nemaiavând material din spaţiul verde al terenului de fotbal, îşi focalizează atenţia, cum este aproape firesc, exclusiv în afara lui.
Foamea de fenomen fotbalistic a devoratorului autohton este stăvilită în toată această perioadă moartă cu tot soiul de picanterii din viaţa sportivilor sau a celor din jurul lor. Aflăm astfel câte sarmale a îngurgitat fotbalistul X, ce noi achiziţii auto a mai făcut preşedintele de club Y sau în ce locaţii exotice şi-a petrecut vacanţa de iarnă proaspătul antrenor Z. Ce-l face pe simplul telespectator să-şi mai aducă aminte şi de jocul de-a fotbalul este nebunia transferurilor.
La cât a vuit presa sportivă zilele acestea, transferul momentului, cel al stelistului Mirel Rădoi la formaţia saudită Al Hilal, ar putea concura lejer un subiect ca cel al inundaţiilor.
După ce simbolul din teren al Stelei a dat cu piciorul echipelor mari de pe bătrânul continent care l-ar fi curtat sezoane la rând, Zeul Fotbal, văr cu Dumnezeul lui Naşu Becali, l-a trimis să joace pe îndepărtatele terenuri din Arabia Saudită, dedesubtul cărora zac cantităţi nesimţite de zăcămite de petrol. Aproape oriunde ar evolua în regat, Mirel va juca fotbal pe, sau, mai bine spus deasupra a sute de milioane de dolari.
Fostul lider stelist a declarat presei conformat: nu poţi face performanţă pe mulţi bani şi să mai joci şi acasă. Corect! Nu la noi, în România. Şi cum a stat până acum acasă iar performanţa a rămas doar visul frumos de la apus, Mirel a ales „mulţi banii” de la răsărit.
Sperăm ca plecarea sa să fie de bun augur atât pentru el cât şi pentru echipa roş-albastră: el să câştige Balonul de Aur Negru iar Steaua să reuşească o serie de trei victorii consecutive.
 

Cel mai mare poet de secol XIX

Ieri s-au împlinit 159 de ani de la naşterea celui mai învăţat la bac poet român. Luceafărul său, cele cinci scrisori fără destinatar, nuferii, florile albastre, somnoroasele păsărele dar şi fluturii geniului său pustiu, frăgezimea iubitei şi dialogurile sale cu codrul, visurile în visurile ale lui Dionis şi alte numeroase teme ale operei sale au constituit în decursul anilor subiectul de studiu a numeroase generaţii, de la mici învăţăcei pînă la mari erudiţi în ale literaturii române.

Marele merit al lui Eminescu este, aşa cum au mai spus-o şi alţii, că a fost primul poet care a reuşit să dea savoare limbii române. El a fost primul bucătar recunoscut de grai românesc. Nu interesază cum a prestat el la celelalte limbi; la limba română a stat al dracului de bine. Şi chiar şi dincolo de acest merit, Mihăiţă rămâne unul dintre cei mai mari poeţi români.

Aş zice că românul s-a născut poet de la Eminescu încoace. Dar înainte de a se evidenţia ca poet, românul se regăseşte perfect în personajele atât de actualului Caragiale. Dacă s-ar (re)pune problema unui scriitor naţional, Caragiale ar trebui să fie acela.

De fapt, cel mai mare “defect” al lui Eminescu în momentul actual este că dăinuie în mintea românului de rând drept cel mai mare poet naţional. Desigur, nu poate fi vorba de un defect în adevăratul sens al cuvântului câtă vreme această distincţie nu şi-a acordat-o singur. Au fost alţi cunoscători, în cu totul şi cu totul altă epocă, care l-au urcat pe acest soclu. Însă mistificarea poetului Eminescu şi a operei sale a început deja să cunoască reversul medaliei. E limpede că nici un mare poet nu se aseamănă cu altul, dar parcă nimeni nu mai are loc de Eminescu în literatura română. Ori nu este chiar aşa. Lasaţi-l pe Eminescu să să-şi recapete profunzimea!

Totuşi, ţinând cont că ieri a fost ziua în care Eminescu ar fi împlinit 159 de ani, îi urăm ca pe viitor copiii să-i înveţe cât mai multe poezii, opera lui să fie subiectul a cât mai multor teze la română şi a cât mai numeroase lucrări de dizertaţie şi, desigur, îi urăm să rămână în continuare muza lui Adrian Păunescu.

Ceai media din coada şoricelului

Ştire de senzaţie în Libertatea. Un şoricel s-a salvat de la înec cu ajutorul cozii. Luată pe nepregătite, micuţa rozătoare s-a trezit înhăţată de apele învolburate ale unui râu din Marea Britanie şi apoi purtată în aval. Pozele surprinse de un trecător, la rândul său în derivă, chiţăie de la sine. Meritul şoricelului a fost cu atât mai mare cu cât, puteţi observa foarte uşor din imagini, nu purta nici vestă de salvare.

Aşteptăm cu teribil interes ştirea în care cei de la Libertatea ne vor anunţa că, în urma acestei experienţe absolut incredibile, Regina îi va acorda şoricelului titlul de “Sir” pentru ingeniozitatea, curajul şi tăria de caracter de care a dat dovadă.
Într-o lume în care natura dezlănţuită face din ce mai multe victime, acest brav şoricel şi-a sfidat propriul destin.
 

Intimitatea din camera video

Nikita duduie! După ce şi-a deschis sufletul şi ne-a umplut de poezie şi de graţie, după ce ne-a spoit auzul cu coloratura limbajului de cartier dar şi cu o gamă variată de vorbe umplute de goliciune, Nikita s-a dezbrăcat literalmente pentru a se trage în nişte cadre alături de viitorul său soţ, în intimitatea unei camere de filmat digitale. Apoi a pus la dispoziţie înregistrarea experţilor în monden de la Antena 1 pentru a fi dată spre difuzare. Scopul: alungarea oricărei suspiciuni cum că ea, Nikita, n-ar avea un partener.

Acuma, când lumea i-a spus că nu are pereche eu cred că s-a referit la cu totul şi cu totul altceva. Dar să lăsăm imaginile să vorbească.

În special pentru cei care au făcut o pasiune pentru Xena, dacă sunteţi curioşi cum arată un sfârc de războinică, daţi cu click aici.

Dan Diaconescu sau micul gunoi încăpăţânat

Senzaţional! Dan Diaconescu este aruncat la gunoi în direct de către marele blond Tolea! 

Regizată sau nu, emisiunea în cauză rămâne cea mai reuşită emisiune a lui Dănuţ. Aşteptăm cu mare interes episodul în care Dan Diaconescu va fi pus la murat într-un butoi cu varză sau va fi tocat în direct pentru a fi pus la chiftele.

 

Boboteaza şi pompierul duhovnicesc

Săptămâna ce tocmai a trecut a avut ger din belşug. Era şi nomal câtă vreme cele şapte zile s-au scurs sub semnul Bobotezei. Dacă meteorologii au înmulţit temperaturile prognozate pentru perioada aceasta cu un factor de Boboteză, nu pot să vă spun. Eu unul nu mi-aş fi amintit de această sărbătoare "cool" dacă un mesager pastoral nu ar fi sunat insistent la uşă anunţând prezenta în bloc a unui trimis al Domnului, trecut în ştate ca preot. După cum e trecut şi în fişa postului, părintele delegat pe o anumită zonă e nevoie să treacă pe la căminele enoriaşilor şi să le ude pereţii; o spoială cât un gest de purificare.

De obicei, relaţia mea cu divinitatea se consumă neapelând la vreun exponent al bisericii, dar de data asta, nas în nas cu intempestivitatea, am zis să fac ca tot creştinul şi să-l poftesc pe popă să-şi facă treaba aşa cum ştie el cel mai bine.

După ce am coborât motanul de pe dulapul din hol pentru a nu avea surpriza ca bestia felină să-i sară în cap sau să-i confişte basca părintelui pătruns în casă în interes de serviciu, am deschis uşa şi l-am aşteptat ca un condamnat la resemnare.

Şi iată că a apărut. Expresia feţei mele a căpătat brusc contururile spăşeniei, iar inflexiunile vocilor lor (erau doi – unul la bază corist, iar celălalt stropitor) au creat panică în rândul coloniei feline. După ce a brăzdat tenebrele din dormitor cu un jet de agheazmă ţâşnit din smocul de busuioc uscat, a intrat foarte hotărât în cealaltă cameră luând la ţintă, cu aceeaşi armă, laptopul proaspăt abandonat care mă aştepta singur şi debusolat pe canapea. Au fost două secunde de suspans maxim. Brusc, "omul în negru" a realizat că lansarea următorului fascicol de agheazmă ar fi periclitat serios integritatea cutiei electronice şi a modificat în ultimul moment unghiul cu 90 de grade. Apoi a armat şi a tras. A fost p-aproape…

Tot ce pot să vă spun este că, dacă nu ar fi sesizat acest aspect şi ar fi tras asupra laptopului abandonat precum un pui neajutorat, eu eram pregătit să lansez un contra-atac fonic de genul „Nuuuuuuuuuuuuuuuuu!”, exact din spatele lui. Slavă Domnului că nu a fost nevoie!

Apoi au plecat; nu înainte de a se încheia şi tratativele de pace. Pace şi credinţă şi tot tacâmul de urări specifice momentului. Pentru a nu rămâne datori, le-am urat şi noi douăzeci de lei. Totul s-a terminat cu bine. Singurul afectat a fost motanul. Nici în momentul de faţă nu a înţeles cine au fost cei doi ninja care i-au invadat teritoriul.
 

Americanii dau cu Flynt juisării

Ca orice criza mondială care se respectă, cică tânăra recesiune din Statele Unite ale Americii ar fi coborât sub cota de avarie libidoul americanului de rând. Pănă ca această nouă carenţă a angrenajului american să se observe şi la nivel demografic, s-ar fi făcut deja simţită în industria pornografică.

Aşa se face că, pe fondul acestei presupuse abstinenţe masive, marilor mahări din branşă li s-a sculat să ceară Congresului american miliardele de dolari necesare pentru reabilitarea acestei laturi atât de indispensabile a industriei de peste ocean. În curând se va ajunge la situaţia ingrată ca Al-Qaeda să ceară ajutor financiar americanilor invocând criza mondială.

“Americanii se pot descurca fără maşină, dar nu fără sex”, ar fi spus Larry Flynt. Eu unul nu sunt aşa sigur. La importanţa pe care o are maşina în asigurarea confortului zilnic al americanului, sexul e un moft. Şi în plus, o maşină nu te refuză niciodată. Nici măcar atunci când este pe butuci. O pedală, două poţi da lejer şi la rece, aşa… Şi ce legătură are, mă rog, industria pornografică cu practicarea sexului!? O erecţie, să zicem, poate fi inhibată de o situaţie materială precară în sine, nu de implicaţiile indirecte ale acesteia. Adică dacă nu mai ai la ce pornăciuni să te benoclezi, că nu mai merge industria porografică, nu mai poţi face nici sex? Chiar e nevoie de un astfel de catalizator? În cel mai disperat caz începi să răvăşeşti vechea colecţie de filme dacă te afli în imposibilitatea achiziţionării de material nou.

Una peste alta, ca orice vânzător american şi nu numai, bătrânul Larry încearcă să-şi vândă produsul. Vorba aia futerem, non futerem labam necesarum est.

Pastel de cartier

La ora la care cern aceste rânduri afară ninge. Zăpada cade din cer şi odată cu ea înaltul îşi scutură liniştea peste oraşul aflat în prag de seară. Fulgii se răsfaţă în aerul rece şi uşor ascuţit ce parcă dezmorţeşte nările. Este valsul ai cărui paşi i-ar înţelege doar ploaia. Albul înghite treptat, treptat culorile murdare ale unei ierni sterpe. Zăpada se aşterne din ce în ce mai hotărât peste străzi.
În asemenea momente de calm aparent gândul îmi fuge doar într-o singură direcţie: dacă continuă să ningă în halul ăsta, cum pula mea ajung eu acasă cu bascheţii în picioare!?

Impact în 7,6,5,4,3,2,1…

Un grup de cercetători rămaşi cu ochii în stele au ajuns la concluzia că Galaxiile Calea Lactee şi Andromeda se află pe o traiectorie de coliziune, urmând să se ciocnească în nici mai mult şi nici mai puţin de şapte miliarde de ani.

Luceafărule, ai căcat steagu’! Praf şi pulbere intergalactică o să se aleagă de strălucirea lu’ matale. Pune mâna şi lasă vrăjeala. Fă-te astru serios şi nu le mai răstura virginelor noaptea în cap. Nici nu ştii cum trece nemurirea pe lângă tine. Şapte miliarde de ani ca mâine trec. Asta dacă nu vom ieşi cu toţii din poveste mult mai repede pe uşa din dos a laboratorului CERN. Părerea unora…

Porcul Ghiţă, Euro si cei patru roni psihologici

Leul carpatin pierde teren în faţa monedei continentale. Aşa se face că deunăzi EURO a sărit calul celor patru lei noi psihologici. Nu, nu este o trimitere avangardistă către psihanaliza necuvântătoarelor, este doar un mod tras de păr – în cazul de faţă, tras de coamă – de a substitui un clişeu bancar.

Nu cunosc cu exactitate detalii despre prognoza specialiştilor în ale economiei în raport cu această depreciere, dar susţin cu tărie că situaţia în cauză era foarte uşor de anticipat. După ce s-a indopat toată perioada sărbătorilor de iarnă numai cu produse culinare tradiţionale, leul românesc şi-a cam pierdut din agerime. A vânat el ce-a vânat toată perioada anului câte o găină, câte un crenvuşti sau câte un măr pădureţ de prin magazine, dar odată cu Ignatul a început să cam scoată pârleala.

Dă-i cu pomana porcului, muşcă din cârnat, pune laba pe slănină, mestecă şioriciul, bagă mustăţile prin piftie, răsfaţă-ţi coama cu boia şi uite aşa ai ajuns leule pe cale să devii prima monedă supraponderă, letargică şi plină de urticarie din Europa.

Cursa financiară de anul acesta în raport cu EURO e ca şi pierdută. Nu m-ar mira ca în zilele ce urmează guvernatorul Băncii Naţionale să iasă public şi să sfătuiască oamenii să-şi scoată leii de la ciorap şi să-i trimită să-şi ardă caloriile la sală sau la bazin.