Recviem pentru o floare

• Cronici de film şi teatru •

Cea de-a 18 ediţie a Festivalul Naţional de Teatru a debutat sâmbătă cu spectacolul Sunetul tăcerii, în regia lui Alvis Hermanis. Întâmplarea fericită a făcut să mă aflu acolo.

Montat pe muzica celor de la Simon and Garfunkel, spectacolul oferă o variantă a vieţii tinerilor anilor ’60, într-un cadru în care promiscuitatea si libertinajul pălesc în faţa forţei purificatoare a muzicii. Muzica devine şi substituentul perfect al cuvintelor pe tot parcursul unei piesei în care actorii nu rostesc niciun cuvânt.

Până mai ieri, întreaga durată a unei piese de teatru era ca o adevărată vânătoare a elementului artistic: căutam simboluri, identificam tot felul de artificii tehnice, urmăream îndeaproape jocul actorilor, punând în funcţiune toate rotiţele din dotare, în încercarea de a pătrunde, atît cât pot, cât mai multe din dedesubturile spectacolului. Sâmbătă seara a fost altfel. Am asistat la un spectacol care m-a confiscat preţ de mai bine de trei ore. Întreaga informaţie brută, receptată pe un canal de comunicaţie aflat în plan secundar, afiliat subconştientului, încă pluteşte în tumultul trăirilor răscolite frontal de piesă. Probabil că, odată cu decantarea ei, va ieşi la suprafaţă şi o altă perspectivă asupra spectacolului. Se pare însă că va mai dura ceva…

Nu demult l-am auzit pe regizorul Andrei Şerban, la discuţia cu publicul purtată imediat după încheierea spectacolului Spovedanie la Tanacu, pus în scenă în iulie anul acesta, la Teatrul Odeon, afirmând că teatrul trebuie în primul rând perceput cu inima şi apoi cu mintea; că în timpul unei piese de teatru trebuie să ne descotorosim de acel poliţist care este mintea şi trebuie să ne lăsăm pradă primului impuls, primei simţiri. Era un lucru pe care îl împărtăşeam întru totul dar m-aş fi minţit dacă aş fi pretins că m-ar fi încercat până atunci. Teatrul nu-mi străfulgerase direct în suflet decât în timide încercări. Poate că subiectele clasice dezbătute în majoritatea spectacolelor nu au avut forţa necesară;sau poate că nici unul dintre ele n-a avut cheiţa.

Sunetul tăcerii a avut de la bun început câteva elemente care mi-au alertat receptorii emoţionali. Un spectacol în care unica voce este muzica, poate fi capabil să işte punţi nemaiîntâlnite. Cu atât mai mult cu cât muzica e semnată de Simon and Garfunkel, o trupă cu o mare încărcătură, despre care regizorul spunea că reprezintă „utopia absolută, sentimentele romantice ale anilor ’60”. Apoi ideea de bază a spectacolului: imaginarea unor momente ale anilor ’60. De multe ori mi-am dorit ca proiecţiile mele în raport cu anii aceia să prindă viaţă. Spectacolul de ieri a fost o mostră vie a acestor proiecţii, o materializare pe care am socotit-o multă vreme de-a dreptul imposibilă.

Închei lăsându-vă în compania melodiei care a completat în final şi ciclul spectacolului, Simon and Garfunkel – Bridge Over Troubled Water:

Cuplul anului toamna asta

• Brusturi media, Jumătatea plină •

Intro:
În ultima vreme, prima parte a dimineţii, de când casc ochii la noua zi şi până mă dezmeticesc, mi-o desfăşor maşinal după acelaşi scenariu. E nevoie ca alarma telefonului să sune de cel puţin două, trei ori pentru a putea trece mai apoi la următoarea etapă, deschiderea televizorului. Urmează repriza în care spaniola emfatică şi acordurile joase de pian pline de suspans ale unei telenovele mexicane, ce se difuzează la ora aia matinală în reluare, încep să-mi zgârie tabla de pe mansardă. O metodă latino şi eficientă de trezire. Invariabil survine ridicarea din pat şi dezmeticirea.

Apoi comut pe Antena 1, unde mă delectez până la ieşirea din vizuina de beton, alături de Razvan şi Dani, doi băieţi isteţi care posedă reţeta acelui umor fin, cum de mult n-am mai vazut pe la tv. Deşi sunt în braşă de ceva ani buni, apariţiile lor sunt pline de prospeţime. Un tandem parcă special pentru dimineţile strâmtorate.

Săptămânile trecute mi/ne-a fost dat să aflu/aflăm că cel mai şugubăţ dintre cei doi, respectiv Dani, avea o relaţie de vreo şase luni cu marea doamnă a Antenelor, Mihaelaaa Rădulescuuu. Primul impuls a fost unul gen: Bine frateee!!! Dar imediat după am rămas suspendat încercând să caut orice formă de aparentă compatibilitate. Bine, câtă vreme nu cunoşti oamenii, soiul ăsta de incompatibilitate este fix chix. Unu-i omul din platoul de filmare şi altu-i omul citind presa pe closet.

Da’ eu mă întreb cum o fi suportând-o săracul Dani vorbind… Da’ ei oare apucă să-şi vorbească!? Desigur, nu e treaba mea sau a altora cum îşi consumă ei momentele de intimitate. Nu pot să mă abţin însă să nu ridic problema în felul ăsta pentru că, mie unul, orice discurs al Mihaelei imi provoacă o stare de iritabilitate maximă.

Aş prefera să-mi urle salvele de tun la ureche sau aş accepta provocarea Spânului de a fura un tunet ploii, decât să o aud pe distinsa doamnă perorând.

Interesantă este evoluţia sa: primului soţ i-a furat numele. Mihaela Ţiganu tot Ţiganu a rămas. Ah, nu… Rădulescu, pardon. Episodul Banică Junior i-a adus un capital de notorietate suficient cât să intre cu drepturi depline în clubul select al vedetelor „senior”. Nu a fost de ajuns. Mihaela a continuat să-şi ia elan. Elan Schwartzenberg, desigur. Şi la aşa elan, aşa salt înainte. Diva s-a ales şi cu titlul de (fostă) nevastă de (soţ de) milioane de euro. Implicaţiile sunt lesne de intuit. Acum pare că vrea să pună monopol pe jovialitatea tânărului Dani. Sau dacă nu, măcar să-l mai stoarcă de bucurie.

Mă întreb ce urmează? O iubire de-o vară care nu-i ca iarna cu un politician, o aventură cu Monica Columbeanu sau o relaţie stabilă cu ea însăşi? Mânca-i-aş modestia ei de femeie puternică!

Trafic cu eleve la ora de istorie

• Brusturi media •

 

Încadrarea materialelor controversate în paginile publicaţiilor de scandal atrag de la sine corecţii aplicate protagoniştilor surprinşi în diversele posturi dătătoare de mare rating. Un lucru firesc, atâta vreme cât prejudiciul de imagine rămâne o coardă extrem de sensibilă, mai ales într-o societatea în care valorile tradiţionale, condimentate în exces cu smânţă de bun simţ, sunt încă îngurgitate fără prea multe sughiţuri.

Subiectele încinse vând ziarul iar aşa-zişii duşmani ai moralităţii suportă, într-un mod mai mult sau mai puţin justificat, consecinţele faptelor de multe ori săvârşite, nu de puţine ori închipuite.

Devine însă iritant atunci când publicaţii precum Cancan pozează în străjeri ai moralitaţii. Carevasăzică, dupa ce CANCAN a publicat fotografiile elevelor din Arad care s-au sarutat patimas in timpul orei de istorie, sub privirile amuzate ale profesoarei, conducerea scolii a hotarat pedepsirea protagonistelor si a colegilor care le-au fotografiat. Noroc cu Cancan că altfel fetele sigur ar fi luat premiul anului pentru cel mai pasional sărut.

Nu, nu este un lucru deloc la locul lui ca o asemenea scenă să se consume în faţa unei săli de clase cu tot cu profesoară amuzată la catedră. Iar valul de reacţii şi sancţiunile survenite ulterior sunt fireşti şi necesare. Da’ vă doare pă voi la bască dă derapajele etice ale poporului… Asta-i fix pâinea ce-o mâncaţi.

Ar fi o ditamai franzela de halit dacă aţi afla, de exemplu, că imortalizarea momentului a fost comandată de însăşi profa de istorie, care, după un eşec într-o relaţie cu o elevă de a XI-a, a prins drag de una din fetele ăstea două şi a ţinut morţişi să o posede, dacă nu împreună cu directoarea liceului în cursul orei de matematică, măcar în poze.

Una peste alta, că e în pat, în bancă sau la tablă în timpul orei de istorie, sistemul actual de învăţământ devine tot mai incitant. Când eram mai mic, orice nene mă sfătuia să ung şcoala cu untură ca să o mănânce câinii. Păi la câte pisicuţe jucăuşe se zbenguie astăzi prin şcoli, s-a dus dracului cu apetitul câinilor pentru cărămidă. Apropo, ştiţi bancul ăla cu cărămida?

 

Oana a tras zăvorul la Camera Deputaţilor

• Politica e un pornostar •

Ambiţiile politice ale Oanei Zăvoranu s-au pulverizat subit în aspiraţii artistice cu puţin înainte ca aceasta să fie aruncată în cursa electorală ca şi candidat din partea PRM. Purtătoarea de imagine a partidului teleghidat de Vadim a anunţat că renunţă la candidatura pentru Camera Deputaţilor şi se dedică exclusiv carierei sale artistice.

Nu aş putea defini punctual care anume este cariera artistică a actriţo-cântăreţo-prezentatoarei, dar aş zice că decizia pe care aceasta a luat-o era de aşteptat. Mişcarea în sine mi se pare un mod de a refuza dospit de eleganţă. Ori Oana nu se mai simte aşa de securizată în sânul partidului aşa cum s-ar simţi securistul de Bolcaş în sânul Oanei, ori Oana a căpătat o repugnă profundă faţă de mocirla politică şi de ideea de mahala de cameră în general. Nu de alta dar ea e una din promotoarele mahalalei de studio, în particular. Cum ar putea irosi un asemenea talent?! OTV are nevoie de ea şi pe viitor.

Păcat… Dacă Oana ar fi întrunit un număr suficient de sufragii, am fi avut parte de o nouă premieră în politica românească şi anume prima deputată nevastă de cântăreţ latino din Parlamentul României.

 

Urmăriri de fonduri ca în filmele cu poliţişti

• Frustrări din cartier •

Poliţia Română va achiziţiona 2000 de autospeciale marca Logan cu dotări în valoare de peste 55000E. Ţinând cont – sau mai bine zis conturi – că preţul unui Logan se poate cocoţa maximum până la 11000E, a dota un astfel de vehicul cu tehnică de cinci ori mai scumpă este ca şi cum ţi-ai face apartament de trei camere într-o garsonieră.

Să lăsăm răutăţile şi să vedem cam care ar fi elementele din dotare. Avem aşa: trusă pentru marcare – cu lavă vulcanică, presupun, pentru o mai bună vizibilitate pe timp de iarnă, trusă criminalistică pentru iluminare – cu centrală eoliană inclusă, ladă frigorifică – numai pentru şampanie şi bere scumpă, sistem de avertizare optico-acustică – pentru a ţine de şase între puii de somn , trusă pentru marcarea zonei – cu aromă de urină de urs grizzly, pentru a intimida infractorii, trusă de amprentare – pentru identificarea amprentei dentare, dispozitiv informatic portabil de stocare şi prelucrare a imaginilor din teren – observator astronomic portabil, combinezoanele, mănuşile, vestele reflectorizante şi căşti – aplicate cu vopsea invizibilă pentru o mai bună camuflare în faţa infractorilor, radar aerian şi, desigur, staţie emisie recepţie intergalactică.

13-14, deschis pentru spectacol

• Educaţie fizică •

Se zice că fotbalul se joacă pe goluri. Pare-se că la Cluj s-a luat de bune vorba. Derby-ul local dintre Universitatea şi CFR, din cadrul Cupei României la fotbal, s-a încheiat cu un spectaculos 13-14, scor înregistrat după încheierea loviturilor de departajare, finalul primelor 90 de minute găsind pe fiecare din cele două echipe cu câte trei goluri marcate şi trei goluri primite.

Nu am urmărit partida, în cazul în care aceasta a fost difuzată în direct pe calea undelor, şi nici imagini înregistrate n-am apucat să vad până în momentul de faţă, dar îmi pot închipui că a fost un adevărat regal fotbalistic, cum ar zice unii comentatori sportivi. Molcomi, molcomi, da’ "ardelenii" au avut timp şi mai ales răbdare 😀 să înscrie 27 de goluri.

Un astfel de rezultat nu poate decât să îmi facă propria condiţie de microbist să exulte. Şi totuşi, vă daţi seama cât de nociv ar fi un astfel de scor cu Ilie Dobre la pupitrul de comentator?

La un calcul rapid, avem 27 X Goooooooooooooooooooooooool (unde Goooooooooooooooooooooooool = 30s ) = 810s, echivalentul a 13 minute şi jumătate de urlete cumulate. O astfel de statistică ar face să tremure difuzorul oricărui aparat de radio.

Blogoslovire virtuală

• Politica e un pornostar •

În ultimele zile, ori de câte ori accesam blogosfera, aveam senzaţia că un miros înţepător de căcăreze îmi şicana simţul olfactiv. Şi mă tot întrebam… Să fi început transhumanţa virtuală sau să am vreo capră neagră vecină de IP? N-a fost nici una, nici alta. Fisa mi-a picat în seara aceasta în timp ce mă dădeam cu autobuzul spre casă, când, la postul de radio prins între staţii, cineva aducea la cunoştinţă ascultătorilor că Gigi Becali şi-a făcut blog. Era şi timpul! Ubicuul Gigi cucereşte noi teritorii, de data asta doar virtuale.

Ce mai… Cel mai important eveniment de la Marea Schismă încoace. Bine, nici mărinimia voievodului Jiji al Piperei nu e de trecut cu vederea. Poate doar de trecut cu buldozerele.

Iată mai jos CV-ul:

 

 Puteţi observa cât de minuţios e întocmită lista. Mai lipseşte să fie trecută şi suma cheltuită pe benzină. Adică să se ştie dom’le foarte clar care a fost contribuţia lu’ dânsul. Doamne Doamne şi Domni Domni sigur vor aprecia, mai ales acum când e de dat cu capul în pragul electoral.

 

TV Subteran

• Jumătatea plină, Martor şi tartor •

Mica majoritate a monitoarelor agăţate de tavanul staţiilor de metrou au început astăzi să emită imagini. N-am apucat să urmăresc mai pe îndelete înşiruirile de cadre pentru că, în decursul incursiunii mele subterane, acolo unde a fost nevoie să-mi pierd timpul, am căutat în van un monitor în funcţiune, iar acolo unde ecranele monitoarelor se scăldau în culori, eu înotam prin valurile mulţimii de călători ca să mă îmbarc în metroul gata de plecare, în goana mea către fabrică, pentru a ponta la o oră cât mai rezonabilă.

Am în schimb o serie de nedumeriri care îmi lâncezesc în minte de când LCD-urile s-au dezbrăcat de polistiren pentru a atârna aşteptând un semnal. De exemplu, la ce aglomeraţie e la metrou, unde mai au de gând cei de la Metrorex să mai pună şi fotoliile? Şi cum pot face şi eu rost de o telecomandă ca să schimb la ştiri sau ca să vad scorurile la meciuri? E cumva inclusă în abonament? Şi sonorul? Unde e sonorul? De ce nu se aude nimic? De fapt, nimicul poate să se audă?

Metrorex vă urează vizionare tăcută! Or să se înghesuie mulţi după asta.

Fotbalul mare şi capetele mici

• Educaţie fizică •

Imediat după încheierea partidei de ieri seară de la Cluj, în care – mă încăpăţânez s-o dau :D – Chelsea a câştigat un punct, selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României îşi expunea telefonic impresiile vizavi de meci.

Vă daţi seama că dincolo de explicaţiile raţionale Piţurcă a pătruns adevărata cauză care a dus la semieşecul londonezilor în confruntarea cu CFR-ul: o echipă mare echipată în galben nu are cum să triumfe la Cluj.

Hai România! La Constanţa… acolo culoarea galben are iz de victorie. Scuipa-ţi-aş în sân, Piţurcă!

Hi men. Do you have a million?

• Brusturi media •

Există o sumedenie de moduri de a face un milion de euro. Bunăoară, băieţii deştepţi îl pot face cu capul, fotbaliştii îl pot prelua cu picioarele, barbugii îl pot grebla cu mâna. Mai nou însă, un fotomodel din Italia intenţionează să strângă suma cu şase zerouri punându-şi la bătaie himenul. Trebuie să recunosc că un milion de euro este un preţ rezonabil pentru o virginitate ce şi-a găsit atâta vreme liniştea între picioarele unei fotomodele. Colac peste pupăză, nepângărita domnişoară, pe numele ei Raffaella Fico, cică şi-ar fi tencuit o bucată bună din celebritate şi în urma apariţiilor sale în revistele pentru adulţi.

Dar cine ştie, poate până la coadă duduia chiar deţine o virginitate cu acte în regulă.

Mâine, poimâine o să aflăm că lupul cel rău din Scufiţa Roşie este de fapt un militant pentru drepturile oilor, că Spiderman suferă de arahnofobie sau, o veste care ar zgudui din temelii showbizul autohton, că însăşi regina porno Alina Plugaru este virgină.