Virus alert

• Idei fertile •

 De vreo patru zile sunt gazda unui virus gripal cum rar am mai întâlnit. Vorba aia… dacă ar fi să îl descriu în două cuvinte, aş sintetiza totul într-unul singur: rigurozitate. Cred că are tulpină nemţească. Simptomatologie exact ca la carte. Nu se lasă frate! L-am luat şi cu zăhărelu’, l-am luat şi cu lămâiţa. Nimic… Şapte zile, cel puţin, cică sunt omul lui. Azi dimineaţă, când m-am uitat în oglindă, aveam impresia că mi s-au lungit urechile de la tusea măgărească pe care domnul Virus a orchestrat-o toată noaptea cu plămânii mei la maximum.

Îmi aduc aminte că nu de puţine ori am avut parte ca, în ajunul unor evenimente, de obicei cele în care alcoolul se anunţa să prezideze buna dispoziţie, să fiu atins de gripă. Na-ţi-o ţie! Eşti! Leapşa de căcat… Eh, în acele momente încep: dă-i cu ceaiuri, dă-i cu aspirine, dă-i cu fervexuri, dă-i cu biseptol, dă-i cu propolis, dă-i şi dă-i şi dă-i… Poate m-oi întrema. Cam aceeaşi logică febrilă de fiecare dată. Mă dau rănit ca puiu’ ziua ca să mă împachetez ca porcul noaptea.

De multe ori, remediul ăsta cu băutura imediat după ceiuţul fierbinte, nu ţine. Dacă are expert defence, virusul rezistă. Şi-apoi dimineaţa la prânz când mă trezesc din somn… vâjâie capul uşor, la ralanti, până încep să mă trezesc şi din băutură… Ăsta e momentul când mahmureala se lasă devorată de starea aia febrilă iscată cu o zi înainte. Un transfer pe care îl urăsc din toţi rărunchii.

Cazul de mai sus ar putea completa lista lui Robert ca şi caz particular înregistrat cu numele de pastila de după.

Tocmai d-aia, sper ca până vineri domnul Virus să ia un strănut de ocazie şi să părăsească incinta. Bineînţeles, dacă doreşte să-l mai primesc şi data viitoare. Eu nu îl voi mai putea ţine în gazdă. Dacă dă dovadă de neseriozitate şi se va încuia undeva printr-un ungher al carcasei care mă alcătuieşte, refuzând să ne despărţim în condiţii amiabile, îl înec în alcool, îl împăiez şi îl expun la Antipa sau îi scanez muianu’ şi i-l dau pe mână lu’ RAV. Cred totuşi că prima variantă e mult mai fezabilă, căci la sfârşitul saptămânii ăsteia chiar intenţionez să sperii nişte beri alergând în zigzag printre liniile întrerupte de pe DN1.

 

Cutezători în anul 2000

• Cronici de film şi teatru •

De multă vreme nu am mai savurat un film la tv. Că nu s-au mai difuzat sau că nu am fost eu pe fază nu cunosc exact şi oricum nu are nicio importanţă; gusturile cinefililor variază, iar noţiunile de film bun şi de film slab sunt irelevante câtă vreme un film reuşeşte să mişte ceva în tine.

Weekend-ul trecut am revăzut pentru a treia oară, parcă cu o şi mai mare plăcere, filmul lui Cristian Mungiu, Occident. O serie de cadre tragicomice ce transfochează momente din viaţa unor personaje pe care anul 2000 încă i-a prins între graniţele unei ţări proaspăt dedată democraţiei şi valorilor occidentale, pe numele ei din buletin, România. Tema filmului se învârte în jurul ideii emigrării în occident, în căutarea mai binelui, a unor tineri pe care revoluţia din ‘89 i-a prins cu cravata de pionier la gât. Occident oferă însă mult mai mult privitorului. Este un film în care orice cadru şi orice replică transmit; nimic nu este ales întâmplător de către regizor; jocul actorilor excelează la rându-i.

Cu un scenariu fragmetar, care nu este dispus cronologic – un artificiu tehnic inspirat şi reuşit, regizorul izbuteşte să îmbine destinul unor personaje – cu decepţiile şi aspiraţiile lor, menţinând acţiunea în limitele pertinente ale cotidianului de la finele mileniului trecut.

Filmul parcă se vrea o replică actuală lucidă a melodiei Pionierii – Noi în anul 2000, inspirat aleasă pentru a susţine coloana sonoră, melodie pe care v-o propun spre audiţie:

AS Roma – CFR Cluj: 1,2,şi

• Educaţie fizică •

Fraţilor, au învins! Una din cele mai sonore şi reprezentative victorii ale fotbalului românesc a fost înfăptuită cu marele aport al străinilor. De ce nu mă miră!?

Tot respectul pentru CFR Cluj. Jos pălăria!

Ştiu că aparent nu are nici o legătură, dar promit solemn că, din respectul alimentat în seara asta pentru numele ce-l poartă echipa clujeană, infuzie realizată în urma vizionării meciului, data viitoare când voi apela la serviciile Căilor Ferate Române îmi voi procura negreşit un bilet de călătorie. Apoi putem vorbi de o nouă premieră pentru CFR.

Călătorie iniţiatică. Episodul 1: Frivolă la clasa I

• Brusturi media •

Începerea noului an şcolar a adus cu sine o întâmplare ieşită puţin din comun sau, mai inspirat spus, scoasă mai mult de sub tricou. O şcoală din Targovişte a primit Abecedare şi Matematici de clasa I împachetate în postere cu femei îmbrăcate sumar. Un lucru de-a dreptul revoltător! Cum au putut nemernicii să îmbrace copertele unor amărâte de manuale cu femei dezbrăcate? Ce vor înţelege acum copiii ăia când li se va pomeni de o carte bună? Că aceasta trebuie să aibă silicoane? S-au creponat paginile Abecedarului de indignare. S-a înmulţit operaţia de împărţire. Este un sacrilegiu!

Mă tot întreb care au fost resorturile ce i-au determinat pe împachetători să purceadă la o astfel de solutie. Se zugrăvea în tipografie sau în depozit şi a fost nevoie să se descotorosească rapid de afişe, iar dintr-o pudoare excesivă, ca să nu sesizeze careva conţinutul carnal al hârtiei, au ales să le sustragă din locaţie în acest mod? Sau au înlocuit hârtia dedicată iniţial împachetării cărţilor cu filele din revistele pentru adulţi din considerentul că putorile alea despuiate şi-ar lăsa transpiraţia pe bucata de brânză prospătă? Ori poate au vrut să scoată în evidentă ţâncilor strânsa legătură ce a existat între matematică şi pronunţarea vocalelor încă de la începuturi, şi anume: un număr bine dat atrage după sine o simfonie a vocalelor.

Apocalipsa după accelerarea lui ion

• Brusturi media •

După ce am citit postul lui Motzoc şi-am mai răscolit puţin şi câteva articole pe aceeaşi temă, anume a demarării experimenului CERN ce va avea loc mâine, am înţeles că există voci ce susţin că dacă acest fenomen ar scăpa de sub control, Gaia s-ar putea să ne arate gaura neagră. 

Dacă este aşa, ultima mea dorinţă este să filmez întreaga scenă de undeva de pe o staţie orbitală şi să revăd înregistrarea pe un televizor cu plasmă rezultată din aceaşi ciocnirea a particulelor ce au produs dezastrul. 

Mă întreb acum… care ar putea fi ultima dorinţă a lui Tetelu?

Pasiunea mea este prematura!

• Idei fertile •

Vara asta, ce uşor, uşor, îşi închide decolteul, lăsând loc fâşului de toamnă, am constatat că mi-am dezvoltat armonios o nouă pasiune. Pasiunea pentru fashion.

Dacă în timpul unei sesiuni de zapping se întâmplă să îmi împiedic privirea în paşii apăsaţi ai unor top modele în plină manifestare a graţiei, petrec minute în şir cu ochii aţintiţi la tv, absorbit de eveniment, făcând ture de sus în josul şi de jos în susul formelor filiforme ale fătucilor ălora.

Nu vă gândiţi că mă gândesc la ce s-ar gândi majoritatea reprezentantelor sexului frumos în astfel de posturi. Parcă aud: ar fi mişto rochia asta dacă s-ar renuţa la paiete; şi ar fi mers şi o pălărie la ea; sau nu-mi place fată asta. E prea împopoţonată. Are prea multe zorzoane. Sau e supeeerbă rochia asta de seară. E aşaaa… de-o vulgaritate pălită. Dar nu o prinde bine coafura, fată. Cocul ăla e prea… convenţional. Nu, clar nu!

Gândurile ce mi se derulează în cap sunt total opuse raţiunii pentru care designerii ăia şi-au pus creioanele şi foarfecele la contribuţie. Dacă ei şi-au ars creierii la cum să le îmbrace mai bine, eu îmi angrenez toate pârghiile, concentrându-mă pe un aspect mult mai primar şi anume la cum să le dezbrac mai uşor.

Providenţă preferenţială

• Idei fertile •

Seara trecută, pe când stăteam cu mintea picior peste picior, aşteptând ca materia-mi cenuşie, împachetată în cutia craniană, să fete o idee fertilă, m-a fulgerat un gând ce mi-a aprins în minte următoarea întrebare: dincolo de viaţă, providenţa dispune de vreun organism divin care să funcţioneze ca un soi de birou de emigrări?

Adică, odată ajuns dincolo, un reprezentant al biroului de emigrări să te întâmpine cu un pix şi un formular tip şi să te îndrume pios să completezi rubrica cu data şi locul naşterii, rubrica cu data şi locul transcenderii, cauzele ce te-au adus acolo, secţiunea cu fapte bune, secţiunea cu fapte rele, religia la care vrei să te încadrezi, semnătura şi data. Apoi, iei loc pe un norişor şi aştepţi decizia instanţei supreme. Nu cred că mai e nevoie şi de bon de ordine pentru că şi aşa nu toată lumea se înghesuie să ajungă într-acolo.

Două ferme cu tupeu

• Politica e un pornostar •

Am zărit pe o pânză a internetului, într-un colţ de ecran, următoarea înşiruire de cuvinte: două ferme din Estonia vor să devină “republică sovietică” independentă.

Era de aşteptat, dom’le. Când agricultura tradiţională începe să fie înghiţită de boom-ul tehnologic, fermieru’ îşi pune secera şi ciocanul în cui şi se lasă devorat în prostie de nostalgie. Sincer, nu cunosc cât este nostalgie, cât este roşu în faţa ochilor sau cât este gol în spatele frunţii, dar sper din toată liniştea se nu se creeze un precedent prin recunoaşterea acestei republici separatiste.

Mâine, poimâine, aud că grupului de pensionari activi din Parcul Cişmigiu li s-a facut de stat independent. Şi până să apeleze la Moscova, vor apela la tovarăşul Iliescu. Şi-apoi, cum ar fi să avem în centrul Bucureştiului, Republica Socialistă Cişmigiu vecină de stradă cu Primăria Capitalei? N-ar înnebuni Băsescu?

Sex sălbatic pe o cursă domestică

• Brusturi media •

Năstruşnica Simona Sezual a plămădit-o şi p-asta.

În timpul uneia dintre numeroasele sale deplasări pe calea aerului, pe care păsărica şi stăpâna sa le-au făcut prin lumea largă, starleta porno a făcut sex în toaleta avionului, după cum ea însăşi a dezvăluit. Actul s-a consumat în timpul unei curse trans-carpatice Bucureşti-Cluj, care cică a ars kerosen cu vreo doi ani în urmă.

Imediat ce chilotul a ridicat avionul de pe pistă, Simona a încercat să lege o conversaţie cu o parteneră de călătorie, dar nivelul discuţiei nu s-a ridicat la înălţime odată cu aparatul de zbor şi cu libidoul său. Aşa că l-a luat pe iubitul ei şi s-au dus amândoi la toaletă ca să-l ţină de urât cum ştie ea mai bine. Şi uite aşa, călătoarea noastră s-a lăsat pătrunsă de sentimentul iubirii în locuri dintre cele mai strâmte, adică toaleta.

Ce-a urmat apoi, nu au fost nicidecum turbulenţe. Au fost trepidaţiile telurico-cosmice reactivate de împreunarea dintre cei doi, ritual consumat în perimetrul unui spaţiu sacru, respectiv cabina unde călătorii îşi dejectează, de obicei, păcatul. Zăpezile de pe crestele munţilor să se topească au început, iar cotele apelor Dunării negreşit au crescut. Întreaga ţară era inundată de plăcere. Profeţia se împlinise. Fantezia era completă.

Aştept cu înfrigurare înfăptuirea noilor fantezii ale blondei: sex în adâncuri, în timp ce se dă la fund cu batiscaful în Marea Egee, sau sex atomic, prestat într-unul din reactoarele dezafectate din Cernobîl.

Unde nu-i cap, vai de pajură

• Brusturi media •

Cursa de 50000 euro pocher blat, ce s-a disputat în urmă cu câteva zile în Craiova, s-a sfârşit tragic pentru unul dintre cei mai centauri capi interlopi ai locului, cunoscut sub numele de Caiac. Acesta din urmă, obişnuit cică să fie mereu cel dintâi, a pierdut cursa vieţii sale, după ce partenerul său de lectură l-a împuşcat într-o încăierare, acuzându-l că a măsluit cărţile.

Cum s-a întâmplat… Era o seară liniştită cu specific oltenesc. La una din bibliotecile orăşeneşti, doi erudiţi ai culturii underground, citeau împreună literatură cu sămânţă de scandal. La un moment dat, după ce a început să piardă rândurile, unul dintre ei l-a acuzat pe celălalt că a avut pile la bibliotecară, că lui i s-au dat la prima mână cărţi de mâna a doua, cu scrisul mai mic şi valoarea mai puţin mare. Celălalt, respectiv Caiac, i-a tăiat-o imediat cu un citat din teaca proprie. Fan încătuşat al lui Bacovia, cel agresat a început la rându-i să-i recite Plumb din pistolul său de colecţie. Detalii, undeva pe aici.

Se zice că cel mai deştept cedează. Aşa se face că cel care a făcut pe deşteptul, Caiac, a cedat definitiv.

Nu ştiu cine a fost acest Caiac, dar cică o gălăgie de lume îl plânge. Culmea ar fi fost să-l aud până şi pe Ivan Patzaichin aducându-i un ultim omagiu. Cum de ce pe Patzaichin? Păi dacă defunctului i s-ar fi zis Tsukahara, atunci m-aş fi aşteptat la Nadia Comăneci.