Aţi văzut cumva o Zdreanţa,

• Brusturi media •

Fără om, fără prestanţă?

Sfera vieţii mondene a devenit locul unde se învârt tot felul de personaje şterse stropite în exces cu şampanie scumpă, asemenea unor zdrenţe în cuva maşinii de spălat clasa A.

Ultimele zile, dacă nu chiar săptămâni, ne-au relevat ascensiunea în mare forţa a Magdei a lu’ Tolea. Tânăra de 24 de ani, pe numele ei din buletin Magda Ciumac, a devenit celebră în urma apariţiilor sale repetate la Televiziunea Zero, acuzându-şi fostul soţ (Tolea) de uciderea celei mai cunoscute necunoscute din România, Elodia. Dacă celebritatea se cimentează în urma unor apariţii tv succesive, atunci mă aştept ca noi personaje să apară în program. Putem avea pensionarul care pretinde că a inventat bătrâneţea – cu apariţii televizate la fiecare sfârşit de săptămână – sau femeia care sustine că s-a născut pe ea însăşi de mai multe ori – în fiecare luni, de două ori pe săptămână. Ce înseamnă puterea perseverenţei într-un mediu cu aderenţă la prostie…

Aşadar, după maratonul de la OTV, în care doamna devenise deja o extensie, sau mai degrabă un apendice, în elucidarea cazului Elodia, păsărica, respectiv aceeaşi doamnă, dar mai plină de aspiraţii, a început să zboare nestingherită din titlu în titlu, număr după număr, printre paginile Libertaţii.

Aşa am aflat că vrea să-şi găsească un nou iubit. Cum altfel dacă nu lansând un concurs de peţire prin intermediul omniprezentului ziar Libertatea!? Iniţiativa tabloidului – în rolul împăratului din basme cu fată de măritat – şi a focoasei dive de tuş – în rolul fetei mici rămasă fată mare – a scos deja în rândul întâi câţiva din posibilii pretendenţi la stătutul de prinţ. E firesc să porneşti astfel de demersuri când vezi o asemenea splendoare de femeie. Şi uite aşa, zugravi dornici de o spoială straşnică, macaragii la înălţime, muncitori necalificaţi în următorul tur sau tot felul de indivizi suspecţi lăsaţi în Libertatea s-au pus pe cucerit. Eu le urez succes şi îi invit să-şi dea drumul la farmece.

Şi-am încălecat pe-o şa / Pe Magda a lu’ Tolea.

Banii, viaţa sau fâşneaţa

• Politica e un pornostar •

Nici nu s-a înscăunat bine ca primar general al capitalei şi Sorin Oprescu a şi primit ameninţări cu moartea. Da’ cică nu sunt motive de îngrijorare deoarece în cazul acesta componenta a fost timidă, după cum a mărturisit însuşi ameninţatul.

După ce această informaţie mi-a păşit ezitantă în ureche, am crezut că e vorba de vreo asistentă mai tinerică şi neexperimentată, care s-a lăsat descusută şi apoi operată de dom’ doctor, ca pe urmă să răbufnescă în pusee de furie amoroasă, aruncând cu ustensile sterilizate şi ţipând în gura mare că îl omoară pentru ce (nu) i-a făcut. Dar n-a fost asa. Mesajul se pare că avea legătură cu campania de demolare a teraselor din Parcul Herăstrău şi suna cât se poate de timorat, pardon… răspicat: “Iţi luăm gâtul!”.

Eu zic să nu se joace şi să fie extrem de precaut pe viitor, în cazul în care mai vrea să facă gargară. Mă întreb, oare cei care l-au ameninţat pe Oprescu sunt aceeaşi care i-au luat gâtul şi lui Petre Roman?

Uriaşul Papă-Lapte

• Frustrări din cartier •

Un bebeluş din localitatea Flămânzi a cântărit la naştere 6,3 kg. Păi cred şi eu… imediat ce a apucat să perceapă primele sunete şi a auzit pomenindu-se succesiv numele localităţii de baştină, micuţa, căci despre o fetiţă era vorba, s-a înspăimântat de ideea că după ce ochii vor vedea lumina zilei, urechile i se vor lungi de foame şi s-a pus pe treabă, storcând-o pe biata mă-sa.

Faptul că un nou-născut gigant a venit pe lume tocmai în localitatea Flămânzi e o simplă întâmplare şi nicidecum un paradox. Ce-ar însemna acum să începem cu toţii să ne minunăm dacă în localităţile Buda sau Vişeu ar dăinui un miros de aer curat, dacă localitatea ieşeană Cioca-Boca ar sta în top cu cele mai multe fecioare pe metru pătrat sau, ca să păstrăm topicul, dacă în localitatea croată Pula ar fi perioade când maternităţile ar înregistra doar naşteri în rândul fetelor?

Lacuna de pe lângă floarea albastră

• Idei fertile •

Când eram mic, în perioada când am început să pun beţigaşe şi bastonaşe şi pe foaia dictando şi nu numai pe cârca arcuită după săvârşirea năzbâtiei zilnice, când zburdam prin iarba necosită până la brâu şi fredonam refrene zglobii, când la baza acţiunii stătea energia dată de grişul cu lapte, ci nu predicatul, aveam o mare problemă de natură semantică. Şi anume că nu înţelegeam cum trebuie să-mi fie atunci când o cântam p-aia cu floricele pe câmpii. Nu, nu bat câmpii; este cât se poate crede de adevărat.

Deci, botul pe diapazon şi… LAAAAAAA

“Vine, vine priiiimăvaraaaa / Se aşterne-n toaaaată ţara

…………………………………………………………………………………….

Mi-e izburdă pe câmpii / Haideţi să-i vedem, copii.”

Poate cineva să-mi spună şi mie ce mama iedului înseamnă a-ţi fi izburdă?

Update: din acelaşi ciclu – ştie cineva de unde pot procura bomboane fără baneze, că p-alea cu baneze le-am devorat de le-au luat dracii?

Şi cei din turmă vor fi cei dintâi

• Educaţie fizică •

După Euro 2008, îmi propusesem să nu mai ating multă vreme teme legate de sportul cu balonul rotund, în special dacă acesta din urmă ar fi fost alergat sau bătut pe terenuri mioritice sau de către vreo echipă din ţarcul fotbalistic autohton. Dar n-am putut să mă abţin…

Cum este şi firesc în perioada care precede startul noului campionat, majoritatea formaţiilor din Liga I se antrenează asiduu, susţinând stagii de pregătire atât la noi în ţară cât şi la ei în străinătate. Ca atare, sâmbăta trecută, zapând plictisit printre zecile de canale, m-am înţepenit pe o frecventă ce difuza (cred că în reluare) unul din meciurile de pregătire ale vicecampioanei, F.C. Steaua Bucureşti, susţinut în compania celor de la Swindon Town, formaţie din liga a treia engleză. Semi-interesul acordat acestui aparent test susţinut de roş-albaştrii s-a datorat în suficientă măsură şi comentatorului care nu mai contenea să se minuneze de cele petrecute cu ceva minute înainte. Ce să fie, ce să fie? Ce credeţi că se întâmplase? Nimic mai simplu şi mai firesc: Steaua era condusă cu 1-0, deşi cel care marcase era Ghionea. Şi ce lovitură de cap imparabilă… “Blestemul Nicoliţă” revine sau… redevine. Steluţă dezorientată. Probleme în constelaţia becaliană. Semi-forţa fie cu voi!

Eu zic că terenul a fost de vină. Dacă se juca acasă era cu totul şi cu totul altceva. Pe piciorul şontorog al plaiului, pe gura spartă de suporter a raiului mai ai nişte floricele, nişte copăcei, nişte brichete, nişte nervi ambalaţi în pumni, si nu numai iarbă tunsă, tribune şi garduri despărţitoare. Doar în umbra vestiarelor şi a prestaţiilor lamentabile, mioarelor nu le este bine. Altfel (te) paşte pericolul autogolului la umbra unui copac, de exemplu. Acuma stau să mă gândesc… cine indică mai precis nordul? Muşchii de pe arbori sau muşchii lu’ Becali? Nu m-ar mira ca războinicul să angajeze doi, trei oameni s-o caute pe Lapona Enigel, să-i confişte vectorul de deplasare, să-l inmulţească cu (-1) şi să stabilească poziţia exactă a nordului. În halul ăsta s-ar termina şi cu problemele de orientare în teren ale băieţilor.

Să revenim cu picioarele pe gazon, la meciul care era în plină desfăşurare; şi tot aşteptând aşa replica campionilor de argint am asistat la o nouă fază de marcă: portarul Cernea iese neinspirat din careul de şaisprezece metri şi respinge mingea cu capul în piciorul atacantului englez care profită de bunătatea românească şi marchează pentru 2-0, executând o simplă formalitate. “Sindromul Carlos” reapare. Ce uşurare…

2-0 la pauză pentru o echipă de liga a treia engleză – ce nici măcar nu avea numere pe tricou – împotriva unei formaţii româneşti, ce de vreo câţiva ani buni joacă doar cu numele, nu este deloc un motiv să rămâi în faţa televizorului fără a schimba canalul. Gândit şi făcut! Ulterior am aflat că steliştii au revenit – culmea, nu în urma a două autogoluri ale adversarilor – iar meciul s-a încheiat 2-2.

Semi-eşecul sau, mai inspirat, semi-succesul nu confirmă decât cvasi-forma de zile mari a vice-campionilor. Dar înainte de a judeca e bine să ştim şi să acceptăm că există un Carlos, şi mai nou şi un Bănel, în fiecare din noi.

Specialităţi nocturne în luna lui cuptor

• Frustrări din cartier •

Vara, cu-ale sale călduri diurne ce pândesc a cocoţa mercurul pe gradaţiile termometrelor dincolo de primele 40 de grade, pe plus, ale lui Celsius, şi-a intrat deja în drepturi. Forfota oraşului, care începe înainte ca lumina să inunde orizontul îmbâcsit şi se amplifică la apariţia primelor raze ale unui soare ce nu se mai satură să se încoroneze zilnic, la amiază, se topeşte, stoarsă de vlagă, la adăpostul unei nopţi parcă neputincioase. Blocurile de beton par nişte mici monştri răpuşi, ce caută disperat să-şi refacă forţele, adulmecând fiece briză de aer mai rece, prin ferestrele larg deschise ca nişte imense nări. Doar adânc, în întunericul difuz, perturbat de lumina artificială ce arde în apartamentele celor fără somn sau de lumina gălbuie a iluminatului public, rămâne parcă loc şi vreme de puţină tihnă.

Situaţia devine strigătoare la ceru’ mă-sii, atunci când, cu mult înainte să se îngâne ziua cu noaptea, se îngână maneaua de jale cu glasul răguşit al unui prisoner al iubirii ce o simte pentru o gagica de miloane. Iar dacă piesa, responsabilă pentru cămaşile sfâşiate, mai e redată şi obsesiv de un casetofon de maşină depăşit, ce sughiţă trilurile zgomotase, izbindu-le de betoanele încinse, atunci chiar că te ajung gânduri care ar concura cele mai abominabile scenarii horror. Adică, dacă serviţi căcat, măcar să fie de bună calitate, băi fraţilor! Păi la câti bani vehiculează barosanii prin versurile lu’ cântecele alea, nu puteţi pune şi voi mână de la mână să luaţi pe cîrîială un casetofon mai de doamne-ajută? Păi să nu dau drumul la rock pe voi? Zău aşa…

Dar poate n-ar trebui să mă supăr aşa tare. Vorba aia: “oamenii care munceşte, seara se macheşte”. Avem de-a face doar cu simple manifestări prozaice nocturne, însoţite de scurgeri semnificative ale bunului simţ, ce se preling în torente, întreţinând picătura chinezească a neaoşului cu ochii orizontalizaţi de consumul excesiv de bere stătută la pet sau… o noapte de foc în Bucureşti.

Ţin minte că vara trecută am surprins la non-stop-ul din cartier care închide ceva mai târziu, o frântură dintr-o discuţie pe tema muzicilor, care trata, nu aşa frontal cât prin clătinare, tema manelelor şi a controverselor iscate de fenomenul manelelor în sine. Atunci, unul din participanţii la discuţie – ale cărui orizonturi artistice scârţâiau îmbibate în alcool asemenea lemnului unei corăbii ţinută peste măsură la apă – a concluzionat într-o notă vădită de superioritate şi suficienţa :”Toată muzica e frumoasă, trebuie numa’ să ştii să o asculţi”.

Vă multumesc… dacă doriţi să vă deschideţi sufletele, cheia sol e la domnu’, sub preş.

Un cal la Metallica

• Martor şi tartor •

Weekend-ul trecut am avut stupoarea sa descopar ca posed un puternic nucleu cleptoman. Nu, n-am furat bani, bibelouri cu berze intr-un picior sau mileuri de marimi mici si medii de pe televizoarele vecinelor gospodine, si n-am furat nici meseria de smecher, cu tot cu bratara de aur, a vreunui baiat valabil posesor de BMW. Tanti-n alb intr-un picior, ghici mireasa ce-i? “Doi, zece… doi, zece… s-a furat mireasa!”. Exact! Am furat mireasa. Grupul conspirativ “Unde pentru microunde”, sub indrumarea atenta a unui expert al genului, ce a coordonat operatiunea din umbra, a bifat prima victima in randul proaspetelor neveste.

Trebuie sa precizez ca adevaratii artizani ai furtului de mireasa (cei care au asigurat filajul 24 din 2 ore, cei care au profitat de momentul de neatentie al lui ginerica, dar si al celuilalt grup interesat in rapirea subiectului, si nu in ultimul rand, cei care au sustras victima efectiv din somptuasa locatie, direct pe usa din fata si nu prin fundul vreunui tunel ferit de ochii vigilenti ai lumii) au fost doar doi dintre camarazii mei conspirativi. Unul dintre ei, un cal vorbitor, maestru al deghizarilor, a ales a se deghiza, in noaptea actiunii, intr-un mare dansator, galopand pe rand sarbele si luand la trap toate batutele eliberate din boxe in arena de dans.

Agentul Je (adica lă… Bi-lă) a lasat sticla de guler si a luat microfonul de coada cand a venit vremea rascumpararii. Deci, dupa ce s-au incheiat tratativele, m-am simtit ca Mircea Geoana. Si cand am afirmat asta, cu siguranta m-am referit la senzatia indusa de zecile de blituri atintite asupra mea, ca asupra unui om ce e luat in serios. O sa intram in istoria nuntii ca fiind cei care au deranjat valsul. 1,2,3… 1,2,3…

Odata cu incheierea negocierilor, care au curs intr-un singur sens – adica “zi ba ce dai ca sa acceptam oricum”, s-a facut si primul pas in vederea realizarii unei premiere absolute in randul cabalinelor iubitoare de muzica rock. Suntem pe cale, pe carare sau pe ulita, sa vedem primul cal pe gazon, la un concert Metallica. Multumim lui ginerica pentru epatarea aripei sensibile si uram calului sute de metri patrati de gazon mestecabil si note cat mai inalte si de cat mai buna calitate.

Inca o data, casa de piatra mirilor si cuibusor plin de nebunii! ;)

PS: multumesc calului pentru privilegiul de a ma fi purtat in calarea-i si atunci cand i-a rapit mult ravnitul autograf lui Fuego, marea aparitie a serii, care a surclasat deloc misterioasa disparitie a miresei. “Toata lumea danseaza cu mineeee Tu ai zice sa dansam amandoi”.

Obrazul românesc bate limba franceză

• Brusturi media •

Exista un nou scandal suculent in presa despre o profesoara de franceza din Zalau, protagonista unor inregistrari video mai mult decat fierbinti, care ar lasa cu gura cascata orice domnisoara profesoara ajunsa la menopauza. Materialele au fost realizate chiar de sotul doamnei, iar publicarea lor abuziva a fost posibila, din cate am inteles, dupa ce calculatorul pe care erau stocate a fost dus intr-un service din localitate pentru ingrijiri medicale. Atentie la neatentie! La aflarea vestii ca inregistrarile cu ea si sotul ei circula slobode prin oras, profa s-a autodenuntat, daca se poate spune asa – caci nu a savarsit nicio crima, nici macar una impotriva moralitatii – la Inspectoratul Scolar. Ce a atras dupa sine toata tarasenia, e lesne de inteles.

Suspendarea din functie a doamnei profesoare, de catre forururile abilitate, nu ar insemna decat o alta lingura de prejudecati presarata in oala cu false valori morale ce inca mai sunt servite de catre sistemul de invatamant romanesc. Surprinzator sau nu, conceptele de viata publica si de viata privata sunt notiuni absente sau extrem de vagi. Inca ne mai aflam sub efectul celor 50 de ani de comunism ce se resimt si acum in toate incheieturile mediului social.

Problema nu e ca femeia s-a lasat trasa in poze, pe video sau oriunde altundeva in compania sotului – ca sa vedeti nesimtire din partea dumneaei, pai tocmai cu sotul? – la intimitatea conferita de cei patru pereti ai cuibului conjugal. Problema nu e nici ca cei care se fac vinovati in totala masura sunt cei care i-au violat intimitatea si au facut publice astfel de materiale defaimatoare. Problema este ca doamna profesoara a putut sa se preteze la asemenea activitati degradante. Pai tocmai dumneaei, care era o persoana respectabila!? Cum e posibil ca o profesoara, si directoare, cand pe deasupra cand pe dedesubt, sa se injoseasca in asemenea hal!?

Tagma profesorilor este consternata. Profesorul de matematica nu o mai poate privi in ochi pe doamna directoare, nedezlipindu-si ochii din decolteul acesteia, profa de economie realizeaza ca exista si alte pozitii decat cea a misionarului, profa de chimie – care nu concepea procrearea decat in eprubeta – nu poate tolera asemenea grosolonie, profa de biologie se simte mai stanjenita decat la lectiile in care le preda elevilor aparatul de reproducere, profa de geografie vede in premiera intr-o stalactita, simbolul falusului, profa de romana sustine ca nu stie nimic despre asperitatile limbilor straine. Sa fie ipocrizie? Sau profa de franceza a pus punctul G direct pe “i”-urile din rigiditatea sau frigiditatea altora?

Cica, daca nici oamenii cu atatea studii nu se pot abtine de la asemenea porniri primare, ce pretentie sa mai avem de la copiii nostri?! Adica cum? Adica ar trebui sa existe o relatie direct proportionala intre functia detinuta sau pozitia ocupata in societate si pudoarea ce trebuie sa ne-o insusim? Adica un cuplu de muncitori necalificati pot cobori pana la un asa grad de degradare, incat sa se poata fute in draci, pe cand un cuplu cu un el si o ea, ditamai directorii, nu pot decat sa se tavaleasca platonic pe intuneric prin cearsaful de carti sau sa se dedea abstinentei absolute. D-aia, chindar fiind, ajunsesem sa ma intreb daca pe fi-su profului de istorie nu l-a adus chiar barza, pentru ca profesorii, oameni elevati, nu pot face treaba aia murdara de care tocmai ce aflasem si eu.

Ce s-a intamplat cu doamna profesoara la ea in dormitor, e numai treaba ei si-a lu’ barba-su. Si opinia publica si comunitatea ar trebui sa discearna intre viata publica si viata privata. Nu mai socotesc ca, daca era vorba de un barbat, era doar curvar si atat, dar acum, ca e vorba de o femeie, avem grija sa o ponegrim, anulandu-i intr-o clipita toate calitatile de care a dat dovada pana acum. Mentalitate retrograda, rurala, in care o femeie care capata aspiratii si incepe sa rupa liniile rigide trasate de comunitate, se izbeste subit de invidia sau ignoranta celorlalti (in special celorlalte), ajungand intr-un final sa fie etichetata drept curva sau nebuna.

Conditia de programamator

• Idei fertile •

Vi s-a intamplat vreodata, ca in plin proces de compilare a unor surse masive, sa stati cu inima cat un purice – ca in situatia in care tragi peste masura de capatul unui elastic – asteptand din clipa in clipa sa ia foc panoul de siguranta si sa cada curentul pe toata zona? Ei bine, mie da; mi s-a intamplat… Mai ales atunci cand programez cu prea multa energie.

Totodata, propun Academiei Romane sa introduca un nou cuvant in vocabularul limbii romane, si anume verbul a foriforja = a programa in bezna mintii sau a programa frenetic (cum bine spunea un mare om, mare programator).

Nota discordanta

• Idei fertile •

Astazi e prima zi de bac. Atat examenul oral cat si examenul scris, sustinute la limba si literatura romana, se poate sa nu fi fost pe gustul tuturor candidatilor.

Sesiunea aceasta ma astept sa aflam care este legatura dintre Scoala Ardeleana si castigarea campionatului de fotbal de catre CFR Cluj, care a fost cauza accidentarii la picior a gagicarului ala cu nume de bulevard, din tabloul Apus de Soare sau ca versul liber dateaza de mii de ani si e originar din zona dacilor liberi. Asemenea, am putea afla cate victime s-au inregistrat dupa ce padurea de argint si-a scuturat frunzele, am putea avea primele elemente de legatura dintre romanul Baltagul de Mihail Sadoveanu si epopeea Elodia de Dan Diaconescu, sau sa stim, in premiera, care este diferenta dintre Racnetul Carpatilor si racnetul milioanelor de lei de la taticu. Daca vom reusi sa aflam si cine este autorul baladei Miorita si ca Gigi Becali este unul din descendentii sai directi, sau ca Scrisoarea lui Neacsu din Campulung este episodul pilot al operatiunilor valiza cu euro, atunci lista ar fi completa.

“Victore, viata fara poezie, e pustiu!”