The soloist – puţină muzică în drama vieţii

• Cronici de film şi teatru, Promo •

Am avut ocazia să vizionez zilele trecute un film, o dramă biografică, însiropată cu o puternică tentă muzicală,  care nu se încadrează total în tiparele hollywoodiene. Este vorba de „The soloist”, „Solistul” în traducere liberă. Joe Wright, un britanic din noul val cinematografic, după ce în 2007 a regizat excelent  „Atonement” a reuşit acum să transpună într-o manieră spumoasă o poveste reală din viaţa unui artist.

Este vorba despre Nathaniel Ayers Jr. ( interpretat în film de către Jamie Foxx), un muzician schizofrenic posesor al unui talent fabulos, fost student la Juilliard, ajuns să  trăiască pe străzile din Los Angeles.

În rolul secundar găsim un jurnalist al L.A. Times, Steve Lopez ( interpretat de către Robert Downey Jr.), presat de nevoia de a găsi idei pentru scrierile sale.

Cei doi se întâlnesc cu totul întâmplător, Lopez rămânând fascinat de muzica produsă de către vioara cu două corzi aproape rupte pe care le mângâia Nathaniel cu ajutorul unui băţ curăţat. Din acel moment totul se schimbă, jurnalistul găsindu-şi subiectul unor articole care vor influenţa un număr mare de persoane, incluzându-l aici şi pe primarul Los Angelesului. De asemenea începe să militeze pentru mai buna organizare a oficialităţilor in ceea ce priveşte problema principală a Los Angeles-ului, oamenii fără adăpost. Pentru Nathaniel se iveşte un sentiment de speranţă că va ajunge să cânte unde şi-a dorit dintotdeauna: Walt Disney Concert Hall; el ajunge să vadă în Lopez un adevărat salvator, mai presus de acest lucru un prieten.

Pe tot cuprinsul filmului te loveşti de situaţia dificilă a oamenilor fără adăpost, de lupta cu moartea repetată în fiecare zi. Veţi avea ocazia să admiraţi pasiunea pentru muzică a unui om amărât, dar şi încercările unei persoane normale, cu destule regrete, de a ajuta un bolnav psihic să se „pună pe picioare” şi să-şi îndeplinească visul.

Până la sfârşitul peliculei se formează o prietenie unică, una care le va schimba viaţa amândurora.

Recomand acest film tuturor celor care vor să scape de stresul cotidian într-o zi călduroasă de vară.

Jurnal de litoral

• Martor şi tartor, Promo •

Obosit de lenea acumulată zilnic de către un absolvent şomer m-am decis să dau o fugă până la mare săptămâna trecută. În acelaşi timp i-am făcut şi iubitei o surpriză, oferindu-i prin această escapadă un moment de relaxare şi un bronz de mare nu de capitală.

Ne-am decis miercuri, am plecat joi. Ca destinaţie am ales Neptunul, cam singura staţiune în care nu trebuie să adulmeci mirosul hamsiilor prăjite în petrol, nu trebuie să faci slalomuri printre boschetari, emocalari şi alte specii în curs de expansiune.

Per total, din 72 de ore petrecute pe litoral, am prins doar vreo 7 de plajă, vremea fiind la fel de schimbătoare ca o puicuţă agăţată într-un club. Condiţiile de cazare sub orice critică în raport cu preţurile cerute, mâncarea în restaurante rivaliza cu apa plină cu delikat servită la „împinge tava”.

Din prima seară nu pot să relatez nimic deoarece am debitat inepţii alături de un prieten mai vechi,Bachus.

A doua zi a plouat mai ceva ca in Macau în perioada taifunurilor.  Mai fresh ca niciodată după o bere şi o shaorma făcută în grabă, am asistat la o ceartă tipică aborigenilor. Ştiţi grupul acela de băieţi ce vor să facă amintit faptul că o oarecare civilizaţie numită Maya nu a dispărut, cu toate că ei aduc mai mult cu niste incaşi de Colentina? Cu siguranţă i-aţi văzut măcar în trecere. Ei se pare că fuseseră şi în prima seară invocând spiritele putrezite în a ieşi din copaci şi a aduce pace şi prosperitate românilor afişati pe malul Bălţii Negre.

Şi cum suflau ei în fluierele improvizate de pe un cd a început răscoala: un plăieş de capitală şi-a amintit că între OTV şî GSP are şi Discovery. Au început să curgă acuzaţiile cum că artiştii, ieri, văzând că lumea nu cotizează,  au invocat ploaia. A continuat cu un circ mioritic din care nu au lipsit înjurăturiile şi câteva bătăi din palme pe feţe. Totul s-a oprit în momentul în care mayaşii au promis că vor cânta ceva şi despre preotul zeului-soare.

Se pare că preotul ăsta e surd căci şi a treia zi a plouat. Nu am mai rezistat şi am plecat spre Bucureşti.

Ideea de bază, care mi s-a  întipărit încă o dată în minte, ar fi că între Neptun, Vamă, Mamaia, Eforie sau Venus să alegeţi Corfu.

Ţâţa oltenească

• Martor şi tartor, Promo •

Am avut ocazia zilele trecute să dau o raită prin Craiova. Nu mai fusesem niciodată, nu prea ştiam la ce să mă aştept mai ales că auzisem cum că ar fi unul din oraşele  populate excesiv de „indiromi” ( denumire universală ce se doreşte a fi adoptată de cei mai mari lideri ai purtătorilor de talent şi magie indusă progresiv).

Sincer nu mi-a displăcut oraşul, ba chiar am rămas uimit de curăţenia de acolo. Centrul lor aduce mai mult a orăşel de munte, nu ştiu, probabil a fost construit de o mînă de oameni din Caracal, în argumentarea acestei idei venind: trecerea de pietoni doar pentru un singur sens de mers, urmând ca de la jumătatea drumului fiecare să se descurce cum poate, precum şi un indicator rutier ce indica obligatoriu stânga deşi practic asta ar fi insemnat să intri într-o scară de bloc.

Afară, fiind o zi toridă am avut plăcerea de a-mi îmbăta privirea cu numeroase perechi de ţâţe. Toate, repet toate, persoanele de sex feminin, până în 40 de ani, care umblau brambura pe străzi, aveau maxim un top si o fustiţă scurtă pe ele. Îşi etalau cu o dezinvoltură nurii şi fesele mai ceva ca pe plajele din Los Angeles. De departe oraşul cu cele mai multe kilograme de mameloane pe metru pătrat din ţară.

Am văzut munţi de ţâţe, cataloage întregi suficiente pentru a-i îndrepta privirea şi domnului Ciorbea. De la cele mici, necoapte, care mijeau încet prin sutienele cu două numere mai mari, până la ugerele care testau puterea bretelelor transformate în scripete. Indiferent că fetele nu aveau o mână, că mergeau crăcănat, ori că aveau adevarate găuri de obuze pe tenul oltenesc, ele îşi etalau în speranţa că vor ajuta la creşterea pozitivismului românesc mult mai eficient decât au făcut-o terţi scriitori.

Şi din câte am văzut oltencele au observat că mâncarea sărată învinge orice endocrinolog de la noi din ţară.

Vă sfătuiesc să vizitaţi Craiova într-o zi ploioasă altfel riscaţi să rămâneţi cu prazul necules în mână.

Băşina moare ultima

• Martor şi tartor, Promo •

O cunoştinţă mai veche, Gigel, a trăit majoritatea vieţii lui în cadrul rural pitoresc trecând prin toate etapele unei copilării la ţară.

A venit în Bucureştiul minunat pe la 17 ani pentru a lucra la negru în domeniul construcţiilor, sperând la un trai mai bun, o femeie care să-i fie nevastă şi, ulterior, să-şi trăiască bătrâneţea crescându-şi nepoţeii după legile firii şi ale bisericii. Gigel nu a excelat niciodată la capitolul inteligenţă, ştie asta, însă întotdeauna s-a bazat pe o aură divină care-l înconjura.

Moştenind o sumă consistentă de bani de la un unchi fugit pe vremea comuniştilor din ţară , Gigel fiindu-i singura rudă apropiată din punct de vedere al gradului, toate obiectivele lui s-au văzut zdruncinate.

A început să-şi dorească mai mult decât o primată cu o singură pereche de ţâţe, mai multă imagine în mediul social, încerca permanent să epateze persoane pentru care el nu reprezenta nimic în afara tatuajului „sac de bani” pe frunte.

Maşini scumpe schimbate lunar, roiuri de miss femele în călduri, cercuri dubioase, de prieteni cluburi în care nu ar fi călcat nici în zi de salariu… asta era viaţa lui acum.

Împroşca aere mai rău decât un compresor cu piston rusesc, îşi neglija familia, prietenii, se credea de neatins.

În doi ani de zile a cheltuit toţi banii. Nu mai deţinea nici lichidităţi, nici active.

Acum lucrează ca zidar, nu are prietenă, stă intr-o garsonieră in Baicului, unde plăteşte chirie.

Bea ţuică la bodega cartierului cu o dexteritate învăţată pe Dorobanţi. Se făleşte că a avut de toate, dar nu a rămas cu nimic. E mândru de el.

Banii au dispărut, băşinile i-au rămas.

Viitorul îţi sună bine?

• Idei fertile, Promo •

19 August 2012. Da, suntem in viitor. Azi a fost tăiat şi ultimul copac din cartier. Îngreuna construcţia sediului principal al unei terţe bănci. Verdele îl vedem doar la televizor acum sau, din când în când, într-o foiţă, pregătit să ne mai îndulcească 10 minute din viaţă precum gemul de trandafiri al bunicii.

Datoria statului către FMI tocmai s-a triplat, singurii de suferit fiind noi. Apa caldă n-am mai văzut-o la faţă de la Paşte. Taxele cresc treptat, aproximativ 40% din români au gazele sistate. Inflaţia a ajuns la 123%, cererea în toate domeniile se aproprie ameţitor de cifra nulă.

Adaptabilitatea în acest moment reprezintă Omega-ul României. Un amic, geniu in IT, absolvent a două facultăţi, s-a reprofilat. Şi-a tras propria reţea de prostituţie. Îi merge bine, îmi face discounturi constant, poate şi datorită faptului că îl ajut să scape de taxe către stat.

Copiii din jurul blocului nu mai sunt interesaţi de sport ori de jocuri de când a fost legalizată marijuana. Părinţii nu mai au timp să le ofere o educaţie din moment ce muncesc în ture pentru o porţie de cartofi fierţi.

Am ajuns pe locul 179 în lume din punctul de vedere a condiţiei de trai. Şi suntem încă în cadere…

Costică, prietenul meu , un ţigan cinstit, a obosit să fie arestat si chestionat zilnic de poliţişti doar datorită faptului că provine dintr-o etnie. Ieri s-a sinucis.

Toată lumea este deprimată, viitorul nu sună bine nici dacă se aude din nişte corzi de chitară.

Unde am greşit, de ce am ajuns aşa? Politicienii spun că nu este vina noastră ci a tuturor ţărilor care ne-au văzut economia înfloritoare şi care, speriindu-se  de puterea şi de unitatea românilor, au început să ne pună beţe în roate.

Aici se încheie scrisoarea mea pentru tine, ai grijă ce alegeri faci copilul meu căci doar tu mai poţi schimba ceva. Vremea noastră a trecut, n-am fost atenţi la acţiunile noastre, am lăsat pe alţii să decidă pentru noi şi uite unde am ajuns.

Trebuie să ştii că viitorul e o necunoscută totală dar că îl poţi modela într-o anumită direcţie, sper că va fi cea bună.

Nu rămâne nepăsător. Ia atitudine din timp şi convinge-i şi pe alţii că meritaţi ceva mai bun.

Rabla

• Spuse pe fugă •

Românii au cumparat 11.899 de maşini noi în cadrul primei etape a programului Rabla, semn că gusturile autohtone pentru jeepanele albe second hand a scăzut.

Sperăm că la următoarea votare să prindă şi programul ” Gunoiul”.