Petrecerea de Adio / Bun venit

   Lumea e în schimbare. Se schimbă clima, se schimbă nivelul de trai, se schimbă clasamentul ţărilor “la putere”, se schimbă tot. Ultimul eveniment de care am auzit să se schimbe, la care am şi participat activ, este petrecerea de burlaci/ţe ţinută înaintea fiecărei legări pe viaţă între doi oameni. Sau pe câţiva ani, că şi acest ”până moartea vă va despărţi” s-a schimbat în orice altceva.

   Din câte am aflat , din surse foarte sigure (Go#gle), această practică a pornit de la tinerii spartani, care înaintea fiecărei ceremonii de căsătorie dădeau o petrecere de pomină pentru a marca trecerea de la un statut la altul. De ceva timp încoace, domnişoarele viitoare soţii s-au gândit că ar fi frumos să aibă si ele o astfel de trecere. Foarte frumos, nimic de zis. Schimbarea s-a produs în momentul în care viitorii miri nu au mai considerat de ajuns o singură noapte de pomină, ci “comemorează” evenimentul cu un mini concediu în ţări străine.

   Barcelona este unul din locurile în care astfel de petreceri-concediu sunt dese. Am avut, cum spuneam şi mai sus, şansa de a participa la o astfel de practică. Distracţia distracţie, puţin shopping, locuri multe de vizitat şi Sangria pentru hidratare în loc de apă. Nu pot spune în ce a constat distracţia, deoarece am depus un jurământ de tăcere, pe care dacă îl voi încălca voi avea de suferit cazne din cele mai nebănuite. Iar fetele alături de care am participat la “serbarea” cu pricina au părut foarte serioase în privinţa acestui lucru!

   Am observat, în schimb, în perioada petrecută în acest oraş foarte multe grupuri de femei/bărbaţi care sărbătoreau acelaşi lucru. Bine, percepţia diferă foarte mult de la un sex la altul. Grupuri îmbrăcate în tricouri cu însemne « Mary is starting her new beautiful life by getting married », sau « It’s Phillip’s last living week-end, after that he’ll be married » sau, cel mai tare grup, în care mirele îmbrăcat în rochiţă roz cu cosiţe blonde umbla nestînjenit în mijlocul zilei prin oraş. Ceva mai inovator decât tricouri însemnate, ce-i drept. Practic, un dezmăţ de o seară nu mai este de ajuns într-o lume în care tot mai mulţi sunt speriaţi de viaţa în doi şi atunci e nevoie de un week-end de pomină, la o destinaţie destul de îndepărtată, dacă se poate, pentru a nu se afla nimic din cele petrecute, totul fiind transformat într-o petrecere perfectă, până la urmă.

   Probabil, în timp, lucrurile se vor schimba şi mai tare. Eu aştept cu nerăbdare petrecerea de burlaci/burlăciţe în care mirii se vor hotărî să nu se mai întoarcă, împreună cu tot alaiul de rigoare, sau, într-un moment de beţie, să se căsătorească cu camerista/barmanul de la hotel.

 

29721_133574899991679_100000175105734_373544_6607278_n

Scuze, Pardon, Pardon Café!

Cum – necum am început să exploatez lucruri noi, în această categorie intrând şi noi crâşme. Noi pentru mine, vechi pentru alţii. Sau poate noi şi pentru alţii, pentru că recomand pentru o cafea de după-amiază Pardon Cafe din Drumul Taberei. Pe lângă Favorit.

Din câte am înţeles, acea baracă a rezistat tuturor opresiunilor schimbărilor politice de dărâmare a coşmeliilor. Pentru că asta e. O baracă, o investiţie minimă cu aer vintage, cu o terasă improvizată pe spaţiul verde şi încă una la – dacă aş putea spune – etaj.

Rezon. Confortabil, scaunele din fier forjat cu perniţe roşii dau contrast, culoare şi armonizează acareturile din podul bunicii împrăştiate pe tavan şi pereţi.  Personalul mai mult decât prompt  şi amabil şi, cel mai important, pentru o bere de după muncă nu depui niciun efort la buzunar. Eu personal aş mai arunca o mână de spoială pe tavan să nu se vadă plăcile de OSB atârnând şi nu aş fi pus mocheta de doi lei afară pe terasă.  Dar aşa sunt eu, mai critică. Oricum, e plăcut să stai comod, ieftin şi la umbra pomilor într-o după-amiază plină de năduşeală. În boxe răsună, suficient de tare cât să porţi o conversaţie normală, muzica bună a anilor 90. Reţineţi, e doar de băută şi de înfulecat nişte cipsuri şi floricele.

Mai jos, ceva poze, inclusiv partea interesantă din meniu: berea!

Pinguinulfurios

Horrorscopul săptămânii 19.04-25.04, la fel de neagră ca săptămânile anterioare

Dragi cititori fideli şi rătăciţi prin viaţă ai rubricii Horoscop Săptămânal, ochiul de sticlă al mult iubitului şi mult cititului Jean Horoscopizdul nu mai poate urmări Astrele. Astfel, plin de durere în suflet şi în piciorul de lemn, s-a hotărât să ia o vacanţă, predând ştafeta proaspăt absolventei dă Facultate dă Citit în Stele şi dă Tradus Vise, Cereala Astrala.

Vă invit la o sesiune nouă de descifrare a viitorului, prin spectrul unei sticle de vin. Aşa că aruncaţi o privire, cărămizile cu bani, cerceii din urechi sau ceasurile de pe mâini, orice pentru aflarea celor neîntâmplate.

Berbec : O săptămână reprezentată de o stare de calm maxim. Toată lumea vă va admira stăpânirea de sine în faţa unor situaţii foarte tensionate. Asta până începe să vă curgă o băluţă din colţul gurii şi vă cade din buzunar tubul de barbiturice, jumătate gol, şi cumpărat abia ieri.

În rest, fără probleme majore.

Taur : Săptămâna asta vă simtiţi bine, doar trebuie să vă sărbătoriţi ziua de naştere. Dar nu vă trece prin cap că nimeni nu vrea să participe la această sărbătoare. Ştiţi, faptul că toţi cunoscuţii vă spun că nu vă pot onora invitaţia chiar nu este un fel de pregătire pentru o petrecere surpriză. Chiar veţi fi singuri şi trişti. Mai găsiţi câţiva tauri la fel de singuri şi deprimaţi plimbându-se pe lângă barajul Lacul Morii.

Gemeni: Nu faceţi nimic bun cu viaţa voastră nici în această perioadă dar vă veţi ocupa intens să o stricaţi şi pe a celor din jur. Asta înseamnă că aveţi chef de socializare iar gaşca de care v-aţi lipit cu japca va avea un chef nebun de a descoperi birturi noi, în timp ce voi veţi merge în locul bine cunoscut de întâlnire. Cheful de a distruge vieţi nu vă piere nici după ce vă treziţi singur şi o luati la picior in căutarea nefericiţilor.

Rac: Săptămâna aceasta nu o duceţi bine. Scârba de viaţa e observată şi de colegii mai bine voitori. Încă două cuvinte urâte aruncate acestora şi veţi descoperi o multitudine de suferinţe ce pot fi aplicate la birou, cu arsenalul din dotare: capsatoare, monitoare, scaune de birou, umbrele, etc. Dar ceva bun tot se va întampla săptămâna asta, păcat că nu vouă.

Leu: În continuare nu vă dezmintiţi de sentimentul de superioritate şi de regalitate ce vă pluteşte deasupra capului încă de la naştere. Noroc că există destui idioţi care să creadă că, de fapt, lucrurile aşa trebuie să fie : voi cu directivele, alţii cu cu prestările. Şi culmea, nici azi nu vă dă nimeni o bucată sănătoasă în gură, măcar aşa, de umplere.

Fecioara: Veşti bune: veţi avea parte de transformări. Renunţati la statutul de Fecioară pentru cel de “vai, m-au f***t patru toată noaptea şi am plecat pe jos acasă în curul gol, fără bani de bilete RATB”. Valabilă această expresie pentru toate planurile: financiar, sentimental, medical si familial. Bine că nu e chiar totul aşa rău: dacă aveţi animal de companie, nu trebuie să vă mai faceţi griji pentru el, s-a dus.

Balanţa: Echilibru, Echilibru. Nu v-aţi învaţat încă minte că dacă începeţi cu băutura de luni, de la 9 dimineaţa, se duce la vale tot echilibrul din viaţa voastră? Afacerile nu mai merg, sufletul pereche nu mai e suflet pereche, familia vă reneagă dar tot mai credeţi că puteţi echilibra totul cu litri de alcool. Până la urmă vă va părăsi şi ultimul prieten de nădejde: ficatul.

Scorpion: Este o săptămână minunată. Dar iarăşi nu pentru voi. Iar vă veţi îneca amarul în băutură, într-un loc obscur, încercând să inţelegeţi de ce nu vă ies lucrurile pe plac. Iar veţi fi înconjuraţi de mulţi oameni cumsecade dar pe care binenţeles că nu îi cunoaşteţi şi nu vă vor în preajma. O săptămână bună pentru curmarea suferinţelor.

Sagetător: Sportul săptămânii: frecarea de mentă şi apoi de organ sexual, din plictiseală asta. Supăraţi, în schimb, că pe posturile de televiziune nu sunt filme porno şi în timpul zilei, vă veţi masturba sălbatic pe “Tânăr şi neliniştit” iar apoi, pentru senzaţii maxime şi pedofile, veţi schimba pe Cartoon Network, Jettix şi Bebe TV.

Capricorn: Agitaţi ca de obicei. Dar de data asta lucruri bune vor ieşi. Iarăşi nu vă veţi bucura voi de ele, ci cei din jur. Măcar veţi primi aprecieri sincere de la cei fericiţi de acţiunile voastre.În rest, viitorul sună ocupat.

Vărsător: Săptămâna aceasta se va întâmpla ceva ciudat. Veţi simţi că vă apasă ceva, că nu puteţi merge mai departe, că nu aveţi aer. Veţi simţi că vă înecaţi şi aşa e. Nici până la vârsta asta nu aţi învăţat că peştele se mănâncă fără oase. S-ar  rezolva totul cu o gură de aer dar păcat, nu aveţi cum. Somn uşor.

Peşti: Astrele vă surâd în această săptămână. Veţi cunoaşte un peşte, peşte de peşte, care vă va scoate la produs. Trebuia să vi se întample şi vouă până la urmă. Dar nu-i nimic, beneficiul financiar va fi pe măsura prestaţiilor artistice, aşa că spor la căscat.

Raze

   Pentru că s-a spart lampa. S-a trântit puternic de noptieră. S-a prelins în cioburi. Am călcat pe ele cu picioarele desculţe. Dar nu le mai simt. Fiecare ciob pătruns în corp a fost purtat în sus. Tot mai sus. Au trecut de genunchi, de ficat, de stomac. S-au oprit în inimă. Ciob dupa ciob. Unul mai mare decât celălalt. S-au regăsit. S-au reunit într-un glob de sticlă ce acum păzeşte cea mai preţioasă comoară. O izolează. Să nu mai simtă, să nu mai fie atinsă de pumni, de cuţite, de cuvinte. Doar razele mai pot străpunge.

   Plăcerea sadică a nisipului prins în pumn, care se scurge. E purtat de vânt. S-a transformat în praf de stele. Stele căzătoare.

   Plăcerea neagră a minciunii. A deziluziei. A hăului care absoarbe. A înșelaciunii amare. Plăcerea dulce a zâmbetului, a gheții care se topeşte de pe-un fir de iarbă. Un strop de apă. O picătură amară. O lacrimă tristă. O ultimă lacrimă.

   Durerea surdă a timpului. A vremii. A vântului aprig şi lin. A amurgului de plumb. A clepsidrei pe care nu o va mai întoarce nimeni.

   Durerea blândă a durerii. A rătăcirii, a uitării, a amintirii. A minţii, a trupului, a faptelor.

   Pentru că s-a spart lampa. E întuneric. Doar razele mai pot străpunge… din interior, în lumea de afară.

   Uneori, pentru că de cele mai multe ori să…

   Câteodată, pentru că o singură dată e de ajuns să…

 

   Mereu avem nevoie de raze.

 

Pinguinulfurios.

Alice in Wonderland – You used to be much more…"muchier." You've lost your muchness.

   Vroiam sa-l văd tare mult la cinema. Ideea de cinema, de mall, de înghesuială, de coca şi piţi care merg la filme cu pac-pac, bum-bum şi ha-ha mă dezgustă. Motiv pentru care, în umila mea părere, doar filmele bune merită văzute în condiţiile menţionate mai sus.

   Alice in Wonderland îmi lăsase impresia asta. De fapt, literele de-o şchioapă de pe afiş, de fapt pălăria ce acoperă părul roşu al lui Johnny Depp, de fapt Tim Burton, de fapt idea de mister… habar n-am. Şi ieri, la o cafea fierbinte şi un fum de ţigară, mi-am downloadat filmul.

    Subiectul este simplu, linear, previzibil: Alice are 19 ani şi se află la o petrecere unde află că urmează să fie cerută în căsătorie de un lord. Fata fuge chiar în momentul cererii, urmăreşte un iepure – văzut numai de ea se pare –  şi, prin vizuina Iepurelui Alb, cade în Ţara Minunilor, un loc care i se pare foarte familiar, des întalnit în acelaşi unic vis al copilăriei. Iepurele Alb spune că s-a întors după Alice pentru că ea este singura în stare să-l ucidă pe Jabberwock, monstrul care apără regatul Reginei de Inimă-Roşie. Bună parte din film, Alice se poarta ca şi cum ar fi în vis, ştiind că se poate trezi oricand, până când realizează că de fapt visul copilăriei ei a fost realitate şi că ea mai fusese acolo.

   Nu e un film pentru copii. Este o poveste a copilăriei, transpusă şi corelată cu maturitatea personajelor. Inocenţa copilăriei, deşi păstrată, este umbrită de grotescul personajelor negative, grotesc dus la  extremul aspectului fizic (corpuri diforme) dar şi al implicaţiilor psihologice (dorinţa de răzbunare, nevoia de a fi temut în pofida dorinţei de a fi iubit, pedeapsa prin decapitare). Ceea ce iese din normalul unui film, ceea ce a reuşit  regizorul Tim Burton să transpună este realitatea lumii de azi prin povestea de basm, combinînd elementele unui film de serie: un pic de magie, un pic de idilă, binele învinge răul, un pic din clişeul prinţesei războinice care decapitează monstrul şi salvează lumea, dar şi a ceea ce a dat gust filmului: personaje aparte, hilare, unice, groteşti sau chiar horror.

   Ideea acestui film trebuie urmărită şi înţeleasă dincolo de firul narativ al unei poveşti de adormit copiii. Simt totuşi că se putea mai mult, mult mai mult. Johnny Depp nu e la apogeu, l-am văzut în roluri mai bune. Grotescul şi povestea matură puteau captiva mai mult dar ar fi fost în detrimentul comercialului acestui film şi al aşteptărilor financiare ale producătorilor. Dar în formula rezultată, nu e nici un film cu adevărat comercial, nu e nici un film pentru copii, nu e nici un film de nişă. Dovadă şi nota de pe IMDB – 6,9.

 -Have I gone mad?

-I’m afraid so. You’re entirely bonkers. But I’ll tell you a secret. All the best people are.

 

   Acestea fiind spuse, citând una din replicile geniale ale filmului, vă recomand să-l vedeţi, să vă delectaţi urmărindu–l pe Johnny, să surprindeţi fantasticul creat şi să ignoraţi linearul.

 

Pinguinulfurios.

Aneta, Lena, Zoia sau, mai bine zis, GAIŢELE

Anul acesta am redescoperit plăcerea de a merge la teatru. Pe lângă beciurile obscure pline de fum, vizitate în aproape fiecare seară, pentu 2010 am decis să îmi rezerv o zi pe saptamana pentru evenimente culturale variate. Şi astfel, aseară mi-am luat bilet pentru piesa Gaiţele, regizată de Alexandru Dabija, piesă  jucată de ceva vreme pe scena teatrală bucureşteană şi reluată acum la teatrul Odeon.

De mult nu mi s-a mai întâmplat să râd cu atâta poftă la teatru. Piesa aş descrie-o ca o tragi-comedie bună, plină de cinismul devenit trăsătură de neam şi care te duce cu gandul la drama penibila din viaţa multora dintre noi. De câte ori nu am auzit de nenorocirile produse de limba ascuţită a familiei, a facerilor de bine ale acesteia, faceri de bine ce reuşesc să te bage, la propriu sau la figurat, în pământ? De cate ori nu ne-au făcut mai mult rău decât bine acţiunile celor dragi? Binenţeles intenţiile sunt de fiecare dată bune, chiar dacă sunt transformate de la caz la caz in isterii.

Dacă aţi văzut filmul, stiţi la ce vă puteţi aştepta. Subiectul, atât de bine pus in scenă, este ajutat extraordinar de mult de o distribuţie atent aleasă, cu actori ce reuşesc să te transpună în realitatea lor pe parcursul celor două ore si jumătate. Rolul surorilor bătrâne e jucat fantastic de Dorina Lazăr, Constantin Cojocaru şi Ionel Mihăilescu.

Madam Aneta ( Dorina Lazăr), văduvă de baron local, cu statut social si statură impozante, trăieşte drama dusă la extrem a mamei de copii crescuţi mari si rupţi de nevoia maternă. Este mai tot timpul acompaniată de cele două surori, văduve asemenea, ambele pline de haz si mult prea ghiduşe pentru vărsta lor. Tanti Lena (Ionel Mihăilescu), ajunsă la o varstă înanintată şi un pic senilă, e  pasionată de jocul de cărţi, dulceaţă si ciupitul de fund de soţ de nepoată. Zoia (Constantin Cojocaru), cunoscătoare de limbi străine, anume frânturi de franceză şi mare iubitoare de dulceaţa de lămâi, a trăit drama pierderii celor trei copii iar acum işi canalizează dragostea către nepoată.

Prima imagine a actului I scoate în evidenţă cât sunt de diferite aceste surori pe plan fizic: una dolofană, una înaltă şi slabă, una mică, slabă şi trasă de spinare dar toate sărite de pe axa realitaţii într-o măsură mai mică sau mai mare.

Un trio minunat, nişte roluri jucate delicios de bine, ce reuşesc să creeze o imagine a unei tragedii pline de comic si realitate dramatică şi să iţi impună râsul şi buna dispoziţie, in antiteză cu esenţa subiectului.

Pe langă aceşti trei minunaţi actori au mai urcat pe scenă, in roluri jucate la fel de excepţional, Marius Stănescu, Elvira Deatcu, Paula Niculiţa, Carmen Tănase, Virginia Rogin, Antoaneta Zaharia, Dana Voicu, Petre Nicolae, Ana Maria Moldovan si Pavel Bartoş.

Aşadar, iubiţi-vă, faceţi sex, beţi şi mergeţi şi la teatru.

Diana

Ne dați sau ne servim singuri?

Eşti într-un moment al vieţii in care ai convingerea că eşti stăpân pe tine, pe ceea ce trăieşti, pe ceea ce crezi si simţi. Ştii sigur că te cunoşti şi te lauzi cu acest lucru. Cât de bine te simţi când te poti lăuda cu faptul că ştii cine eşti? Cum se uită amărâţii care incă nu ştiu nici măcar dacă le place iarna sau vara? Tu ştii asta de când mâncai pasat. Şi le râzi in faţa. Cât de bine dă asta imaginii tale? Foarte bine.

Apoi se întâmplă un lucru: realizezi că nu e deloc aşa cum crezi cu ardoare. Stupoare, nu ştii nimic despre tine, nu ştii ce vrei, nu ştii ce vrei să simţi, nu ştii pe cine sau ce vrei să cunoşti, nu ştii ce sa mănănci, nu te cunoşti. Dar afli că la vârsta la care credeai că toate sunt aşezate în marea ta ordine, aceleaşi toate se răstălmăcesc.

Susul e jos, albul e negru, amarul e dulce, dragostea e indiferenţa, indiferenţa e fluture, frica îţi dă aripi, binele e rău, totul e nimic. Și panică! Dacă reuşeşti să treci repede și neobservat de momentul de panică, îţi dai seama că era totuşi trist să spui aşa de tânăr că te cunoşti, că nu mai poţi avea surprize, că totul e bine calculat.

Și aşa începe dansul. La început mai timid. Doar nu ai mai dansat de mult. Apoi închizi ochii şi îţi imaginezi că nu te vede nimeni. Şi schimbi tot. Absorbi tot. Absorbi energii, vieţi, iubiri, ritmuri, dansuri, ploi, raze de soare, arome, culori.  Absorbi cât poţi de mult. Vrei tot. Căt e tot? Nu ştii. Dar îl vrei. Vrei să ştii mai mult, vrei să îţi găseşti limita, viaţa, pasiunea, chemarea, inima. Vrei să fii alt om, vrei să te trezesti din ignoranță, vrei să schimbi, vrei să vrei, vrei altă viaţă. Te întrebi cum ai trăit în aşa stare de amorţire. Chiar ai uitat de tine? Te întrebi de ce nu te-ai trezit mai devreme? Te întrebi de ce? Te întrebi.

Cauţi apoi răspunsuri. E minunată căutarea, ai atâtea materiale, experienţe, trăiri, ale tale sau ale altora, atâţia oameni în jur care îţi pot fi alături, te pot însoţi, îţi pot arăta un alt drum, îţi pot fi sprijin,  te pot face să cauţi, te pot face să doreşti, să găseşti. Găseşti și treci mai departe. Nu te opreşti. Nu trebuie să te opreşti, te-ai mai oprit în viaţa şi ea te-a tot îndemnat să mergi mai departe. Acum chiar că nu o mai poţi ignora. S-ar supăra. Nu te întreba prea multe, nu pierde vremea. De data asta chiar ai şansa să trăieşti cu adevărat. Ai şansa să îţi mai modelezi o dată destinul, fără a avea restricţii, îngrădiri, frici, demoni sau coşmaruri. Nu ni se dau multe şanse pentru asta, avem un număr limitat şi nici nu avem unde cere un bonus dacă rămânem fără.

Când spui că viaţa nu mai are surprize, apare cea mai mare dintre toate: TU. Te bucuri sau nu? Poţi să îţi foloseşti şansa sau te arunci în frica necunoașterii şi laşi apele netulburate? Nu ştii ce va fi. Dar ştii că poţi schimba tot ceea ce aveai. Îţi poţi juca mâna cu mare artă. Poţi câştiga potul cel mare: VIAŢA. Nu uita să îi mulţumeşti pentru asta. Cui? Oricui.

Diana.

Cum o dai, tot de căcat e

   Iarna se încăpăţânează să plece. Normal, o înţeleg. Doar am fost dăruită lumii când ea era stăpână şi nu vrea să mă lase singură. De fapt ea, săraca iarnă, se chinuie din răsputeri să acopere căcaţii. Gropile din asfalt. Griul. Cenuşiul. Cu ultimele puteri cerne fulgi frumoşi. Mari, strălucitori. Îngheaţă bălţile. Pune o punte între noi şi asfaltul de căcat. Dar noi tot o denigrăm. O dăm afară. O dorim afară. Nu o mai vrem. Vrem călduri de să ne căcăm pe noi. Vrem să punem în cuier hainele ca să ajungem să ne dorim să ne dăm jos de pe noi şi pielea. Vrem să renunţăm la bocanci şi la cizme ca să intrăm cu tocurile în asfaltul moale, să ne târâm picioarele în şlapii de plajă. Să căutăm o boare de umbră, de aer.

   Iarna nu e de căcat. Iarna îngheaţă lumea. O amorţeşte. Dacă-i frig, vrei cald. Dacă-i cald vrei rece. Dacă-i brună vrei blondă. Dacă-i scundă vrei înaltă. Dacă-i mică vrei mare. Dacă-i luni vrei sâmbătă. Dacă-i dulce vrei sărat. Dacă-i albă vrei neagră. Dacă-i a ta nu o mai vrei. Oricum o dai, tot de căcat e. De ce căcat? Ce probleme are lumea cu căcatul? Pute? Nu toată lumea se cacă? Nu e căcatul rezultatul a ceea ce băgăm în noi? Şi atunci de ce ne spargem în băşini şi ne strâmbăm când e vorba de căcat?

 

 

Pinguinulfurios.

Din vid în plin şi din haos în lumină

Căutăm în noi răspunsuri justificate.

Căutăm pe lângă noi justificarea acțiunilor noastre nefăcute prin acțiunile nerezultate. Căutăm în noi liniștea, căutăm pe lângă noi odihna. Căutăm în trecut, scormonim, privim la lucrurile care ne-au durut și nu le dăm voie să plece. Ne convingem singuri că doar urâtul creează stări, că doar negrul e culoare, că doar durerea contează, că durerea a mâncat tot, că doar abisul ne protejează.

Uităm de tot. Nu ne agățăm decât de tristețe, nu ajutăm rănile să se vindece, le scărpinăm până sângerează iar și iar. Ne convingem singuri că doar asta a contat, că nimic din ce a fost nu a existat. Uităm să fim noi, ne învelim cu o carapace groasă, scorțoasă, imună. Punem sare pe răni, le lingem așa sărate și dacă nu credem că suferim îndeajus mai adăugăm piper. Grăim cuvinte cu dublu sens incerți pe acțiunile noastre, urmărim reacțiile și sensurile înțelese și dacă ne doboară, apelam la celălalt sens, ambiguu, în dorința păstrării unei uși deschise.

Nu vedem jumătatea plină. Doar pe cea goală. Doar abisul. Doar negrul care se adânceşte şi care devine și mai negru. Rana încă deschisă sângerează. Rană peste care tot mai punem sare. Trebuie închisă din interior. Dacă o acoperim nu înseamnă că s-a vindecat. Dacă nu o mai vedem nu înseamnă că nu mai e. Depinde doar de noi dacă vor rămâne cicatrici sau dacă urmele vor fi insesizabile.

Depinde doar de noi dacă devem jumătatea plină!

Pinguinulfurios

Ultima fiţă

pentru cei fara coaieMasculii fioroşi, frustraţi şi complexaţi sătui de moda cu ţâţe pe-afară şi buci descoperite, au creat fiţa supremă. Masculină. Păi şi domnii trebuie să fie în pas cu moda, mai ceva ca doamnele. Şi dacă şi ei dispun de organe dătătoare de plăceri trecătoare, de ce să nu le afişeze şi dumnealor? Sau măcar să arate că au ceva în pantaloni. Sau pe pantaloni după caz.

Astfel, cei complexaţi de un falus care se joacă de-a faţa-ascunselea între picioare şi vegetaţia înconjurătoare şi pentru cei excentrici şi mândri de dotarea din parcarea pelviană au acum la dispoziţie panatlonii cu exces de material în formă de cocoşel jucăuş şi mititel. Fix în zona cocoşelului.

Avantaje:

–          Poate folosi pe post de cuier.
–          Se pot inventa poşete şi accesorii pentru domni – dezvoltarea unei noi industrii, crearea de locuri de muncă, susţinerea economiei
–          Poate înlocui cu succes adevărata bijuterie printr-o întăritură metalică a materialului.

Dezavantaje:

–          Călătoritul cu mijloacele de transport în comun. După o staţie Romană – Victoriei în drum spre muncă dimineaţa cu siguranţă ar ieşi cam boţit
–          Riscul de poşete în cap de la persoanele care nu sunt în pas cu moda şi care s-ar simţi incomod în înghesuiala din troleu.
–          Pentru cei hetero există riscul de atragere a persoanele de acelaşi sex.
–          Atenţie mare la nevoiele fiziologice! Să nu scuturaţi din greşeală doar materialul.

Pinguinulfurios