România, ţara tuturor nedreptăţilor

   Marele guvern al micului domn Boc a început să aplice măsurile de austeritate discutate de o vreme încoace, scoţând din când în când de la ciorap alte mici ajustări sau propuneri, aflate pe acelaşi nivel de inteligenţă şi eficienţă cu întregul pachet legislativ de reducere a cheltuielilor. Ultima ordonanţă în acest sens este limitarea despăgubirilor primite de foştii deţinuţi politici, din perioada 1945-1989, la 10 000 de Euro.

   O măsură foarte eficientă, aşa cum spuneam mai înainte, întocmai ca toate cele menite să aducă statului nişte bani în plus. Lăsând la o parte faptul că nu cred că mai sunt în viaţă atât de mulţi nefericiţi care au avut neşansa de a simţi cu vârf şi îndesat gustul înveninat al regimului comunist poliţienesc, măsura mi se pare încă o mostră de nesimţire a celor care guvernează ţara, vis-a-vis de anumite chestiuni cu o intensă încărcătură morală. Ceea ce este şi mai trist, pe de o parte dar strigător la cer, pe de altă parte, este faptul că mulţi dintre cei care se joacă a pagubă pe scena politică românească sunt şi dintre cei care au avut un cuvânt important de spus în vremurile de tristă amintire, aşa cum spune clişeul.

   A oferi 10 000 de Euro unui om care şi-a mâncat sănătatea fizică şi mentală prin hrubele terifiante ale regimului animalic trecut este ca şi cum ai evalua neuronii în cioburi. Nici măcar un milion de Euro nu ar putea să compenseze în vreun fel timpul pierdut îngrozitor între zidurile fiecărei celule comuniste dar cu toate acestea, guvernul Boc are tupeul ordinar să se atingă de aceste venituri cu o deosebită încărcătură morală, aşa cum spuneam. Din punctul meu de vedere, în aceste cazuri trebuie aplicată, cumva, legea dintelui pentru dinte, pe cât posibil. Torţionarii trebuie să devină la rândul lor cei torturaţi, oricât de neadaptat prezentului ar suna acest lucru. Pe lângă asta, banii ar fi doar o picătură de apă într-un ocean de durere.

   Din păcate, România suportă în continuare respiraţia putredă a unora dintre cei  care acum zeci de ani ucideau (direct sau indirect) oameni cu opinii, viziuni, oameni care au avut curajul să se opună unui regim menit să îndobitocească în ultimul hal poporul. Îi vedem zi de zi rânjind şi oferind sfaturi politice sau economice. Îi vedem luând în continuare decizii importante pentru soarta naţiei, îi vedem cum se lăfăie pe banii unui popor pe care acum multă vreme îl hărţuiau fără pic de conştiinţă. Da, viaţa este nedreaptă, uneori. În România este tot timpul.

Concert Guns'n'Roses Bucureşti

Celebra trupă rock Guns’n’Roses va susţine un concert pe 21 Septembrie la Bucureşti, în cadrul turneului Chinese Democracy World Tour.

Concertul poate fi o ocazie excelentă pentru simpatizanţii PD-L şi PSD să

îşi pună pe ei tricourile cu Axl Rose, ornate cu trandafirii din sigla de partid.

Lady Ca(n)ca(n) sau Doamna Gaga

   Deşi nu sunt un fan învrăjbit al mondenului, nu pot să nu remarc titlurile care anunţă, strident, isprăvile şocante ale duduii Lady Gaga. Ba că a avut chiloţi de plasă în concert, ba că a făcut un videoclip cu tente homosexuale (wow!), ba că a luat bani de la un miliardar rus ca să-l bage în videoclip, ba că nu ştiu ce. Şi peste tot, titluri: Lady Gaga şochează din nou!. Adică??

   Ultima „ispravă” de acest gen am găsit-o astăzi prin presă: Şoc! Lady Gaga a pozat în haine de bărbat! Controversata, extravaganta, etc.! Ce mare sculă o fi ca o tanti (celebră sau nu) să pozeze în haine de bărbat? Ce-i atât de şocant? Adică e mai aiurea decât un roacher cu plete, pantaloni de piele rupţi în cur şi machiat cu negru? (să nu mă înţelegeţi greşit, rock rules!) Da, ar fi fost un pic pe lângă drum dacă ar fi pozat în haine de bărbat iar mai apoi, după ce şi le-ar fi dat jos, să arate p#la către obiectiv. Atunci să te ţii! Lady Gaga şochează: în sfârşit, i s-a sculat! Dar aşa, anost, doar cu nişte ţoale de mascul corporatist, pe cine dracu’ şochează? Şi, mai ales, de ce?

   Lăsând la o parte tentativa de muzică pe care o face, această „divă” a scenei mondene internaţionale îşi bazează imaginea şi renumele pe seama unei echipe de băieţi (şi/sau fete) care nu fac altceva decât să arunce presei tot felul de căcaturi forţate, menite să se înfigă în ochii celor care le gustă, transformând-o fals în nu ştiu ce mare controversată, sărită de pe fix sau orice altceva. Şocant să fie, neapărat!

   Îi sugerez distinsei doamne Gaga să lase prostiile deoparte, să-şi revizuiască atitudinea de paparudă plină de şoc şi să se apuce de cântat serios. Nu de alta dar sunt sătul deja de şoca(n)ţii de la AC/DC sau Rammstein încât să mai pot înghiţi şi isprăvile dumneaei. A, şi să nu uit de Petrică de la Roman, se ştie! Şmechere, şmechere!

Întâlnirea de douăzeci de ani

Iată că după mai bine de douăzeci de ani de la evenimentele din decembrie 1989, se reînfiinţează Partidul Comunist Român.

Bănuim că după această nouă apariţie, politicienii actuali vor putea, în sfârşit, să se reunească sub aceeaşi umbrelă, nemaifiind nevoiţi să se ascundă în spatele atâtor alte partide.

Campanie de ajutorare a ratingului

   În plină campanie de inundare a ţării de către ţeava spartă a bărbosului suprem, televiziunile se întrec în a prezenta cele mai şocante, dezastruoase, terifiante imagini ale celor cărora ploaia le-a înecat zestrea. Reporterii plonjează în calea şuvoaielor, scormonesc printre dărâmăturile amestecate cu zoaie şi cioburi, totul pentru a prezenta în două sau trei minute o ştire care să facă audienţă pe seama stricăciunilor provocate de natură.

   Ei, dar iată că printre toţi aceşti omuleţi de teren, se ridică tatăl lor, el padre al campaniilor umanitare şi al emisiunilor de după, acest salvator şi sprijin al poporului (nu, nu este Dan Diaconescu), mentorul învăţăceilor din media. Doamnelor şi domnilor, Mihaaaaaaai Tatulici! Oh, da!

   Având o revelaţie după întâlnirea cu răposatul Michael Jackson, probabil, dl. Mihai Tatulici a devenit nedezlipit de calamităţi, întocmai ca Adelin Petrişor, pe vremuri, de război sau precum Cătălin Radu Tănase de scenariile horror. Evident, scopul emisiunii dumnealui este de a strânge fonduri pentru ajutorarea sinistraţilor, departe de mine orice gând dubios. Dar cu toate acestea, nu am să înţeleg de ce tragismul unor asemenea situaţii este exagerat în mod intenţionat, de ce tot timpul se pică în panta derizoriului, forţând oamenii invitaţi prin emisiune să joace o scenă din care mai lipsesc doar tunetele şi fulgerele de pe fundal. Admirabil gestul de a-i ajuta pe cei aflaţi la necaz, nimic de spus, însă păcat că falsul intervine chiar şi în acest gen de campanii.

   Mulţumim domnului Tatulici că există şi îl aşteptăm din nou să apară după primele zile de caniculă. Ar fi bine să facă o chetă pentru ca cei afectaţi de căldurile de-a dreptul satanice să-şi poată cumpăra şi instala aparate de aer  condiţionat. Sau măcar să-şi ia un evantai din acela chinezesc, să ajungă la toţi.

Evenimente pe final de lună

Club Control:

 

   Joi 24 Iunie, de la ora 22.00  în clubul CONTROL, va avea loc un concert al trupei RAIN DISTRICT.

   RAIN DISTRICT s-a înfiinţat în 2007 şi timp de aproximativ un an trupa a trecut prin diferite schimbări de componenţă şi de stil.  În octombrie 2009 formula Alex Purje – voce şi chitară, Ştefan Panea – chitară, George Dobre – bass şi Alex Ghiţă – tobe a înregistrat un album full length, produs şi lansat în manieră DIY. Albumul conţine 10 piese înregistrate în studioul Lemon în perioada ianuarie-septembrie 2009, fiind catalogat ca un material electro/ rock/ experimental. Cea mai nouă piesă înregistrată se numeşte Frank Miller şi este inspirată din comics-urile Sin City.
www.myspace.com/raindistrict

 

Intrarea este liberă.

 rain district

 

Vineri, 25 Iunie, clubul CONTROL vă aşteaptă de la ora 21.00 cu DUTEVINO Mix Night  ( live concert ), intrarea fiind 15 lei iar de la ora 23:00 – Party: DJ Night Berlin- Paris, în cadrul Nopţii Institutelor Culturale.

 DUtevino25iunie

 

Luni, 28 iunie, începând cu ora 20:00, clubul Control vă invită la teatru: G.O.D. un spectacol de Marcel Ţop, după texte de Eric Bogosiancu,  TOMA DĂNILĂ şi participarea video a lui Marius Bodochi. Scenografia: Anca Cernea, producţia: Teatrul LUNI de la Green Hours (2008).

Biletele costa 15 lei si vor fi disponibile la club CONTROL în seara evenimentului. Pentru studenti intrarea costa 10 lei.

 teatru_28-iunie

Clubul Control se află pe Strada Academiei nr.19 (Pasajul Victoriei)

 

Green Hours:

 

Joi 24 iunie, de la ora 20.00, Green Hours 22 jazz-cafe prezintă Privilegii în Purgatoriu La Măcel cu: Mircea Florian – vocals (processed), acoustic instruments, computers, Valery Oişteanu vocals (basso profundo), Octavian Diaconescu– processors, computers

 

Vineri 25 iunie , de la ora 20.00, Green Hours 22 jazz-cafe prezintă Jazz manouche Live! HOT CLUB DE BUCHAREST, MĂLIN CRISTACHE – ghitară
OANA ROPOTAN – vioară, BOGDAN TUFEANU – ghitară, ANDREAS ARON – contrabas.

 

Sîmbătă 26 iunie, de la ora 20.00, Green Hours 22 jazz-cafe prezintă: MARCIAN PETRESCU & Trenul De Noapte Blues Harmonica Blow Out,  cu:MARCIAN PETRESCU – muzicuţă, voce RAREŞ TOTU – ghitară, ROBERT ARDELEANU – bas, CONSTANTIN BARBĂŞELU – baterie.

 Trenul de noapte

 

Cavalerii ordinului byron electrizează Clubul Ţăranului vineri seara, pe 25 iunie

 

Trupa byron te aşteaptă vineri seara, pe 25 iunie, începând cu ora 22, la un concert electric în Clubul Ţăranului. Vom cânta „louder than hell” piese de pe Forbidden Drama şi A Kind of Alchemy  şi vom sărbători împreună începutul vacanţei. Sau, dacă nu, măcar pe cel al verii.

 

byron 

cel al verii

Principele Radu la Cafeneaua critică

Club Control, miercuri 23 Iunie 2010

 

Invitatul special al Cafenelei critice, la final de stagiune, este Principele Radu al României. Tema întâlnirii de miercuri, 23 Iunie: România – proiect de societate: ieri, azi, mâine. Principele Radu a împlinit 50 de ani pe 7 Iunie 2010.

 

Amfitrion: Ion Bogdan Lefter.

 

Cafeneaua critică este un proiect de dezbateri culturale pe teme de actualitate. Prima serie s-a desfăşurat în anii 1990, la Cafeneaua Facultăţii de Litere a Universităţii Bucureşti, seria a doua – în perioada Noiembrie 2008-Iulie 2009 la Club A şi The Silver Church iar seria actuală, a treia, a fost inaugurată în martie 2010 la Club Control.

 

Club Control se află în Bucureşti, pe strada Academiei nr. 19 (în Pasajul Victoriei, intrarea dinspre Str. Academiei/Institutul de Arhitectură/Biserica Enei; în pasaj, prima intrare pe stînga).

 

tel.: 0733-927.861

www.control-club.ro

 

cafeneaua_23iunie-online

Boulevard Pub, ferit de bulevard

   Mânaţi de vremuri şi de vreme, în ultima perioadă am frecventat mai în detaliu centrul vechi al capitalei, în căutarea unui cuib nou, având în vedere faptul că cel vechi s-a dus pe apa Prutului. Şi cum perseverenţa dă roade în general, în cazul nostru a reprezentat excepţia. Cu alte cuvinte, încă mai căutăm…

IMG_0255

   …Dar nici nu putem ignora locurile care ne-au atras atenţia într-un mod plăcut. Respectiv Boulevard Pub, aflat pe strada Covaci, în centrul istoric al Bucureştiului. Un local micuţ, aflat pe o stradă liniştită, ferită de vacarmul zonei. Terasa micuţă, în genul celor franţuzeşti, cu şase mese, parcă, tronează în mijlocul unui peisaj mai degrabă trist, dat fiind faptul că imobilele de pe străduţă nu sunt renovate iar în vecinătate se mai află un singur băruleţ (vis-a-vis, chiar). Interiorul este decorat cu tente de interbelic, cu mobilier din lemn şi tablouri împrăştiate pe pereţi. Mesele sunt înalte toate. La mezanin se găseşte o zonă un pic mai izolată de restul barului însă îmi închipui că poate deveni înecăcioasă atunci când barul este plin, din cauza fumului.

IMG_0259

 

IMG_0256

   Servirea este în regulă, oamenii de acolo fiind foarte amabili. Preţurile sunt un pic sub media zonei iar meniul conţine diverse cocktail-uri, vinuri şi pentru cei mai rafinaţi, precum şi câteva minuturi pentru cei care nu pot bea pe stomacul gol. Există şansa ca stocul anumitor beri să se termine prematur (noi am păţit cu Timişoreana, de exemplu). Muzica este faină (cu ceva tente de rock) iar unul dintre barmani ne-a promis că putem veni şi noi cu câteva sugestii muzicale (am spus că o să-i ducem un CD). În Boulevard Pub nu găsiţi reţea wireless, dacă nu puteţi rezista fără acces la www. Toaleta se află la etaj (localizarea sa poate deveni un impediment dacă depăşiţi cotele de avarie ale echilibrului) şi este foarte curată.

IMG_0258

   Aşadar, Boulevard Pub merită să fie bifat în agenda de lucru. În timp, dacă se va anima un pic strada pe care se află iar clădirile din jur vor fi renovate cât de cât, poate deveni o destinaţie interesantă după orele de serviciu.

IMG_0260

Remanierea lui peşte

   După ce a trecut prin moţiunea de cenzură ca gâsca prin apă, guvernul Hopa-Mitică se pregăteşte, nu-i aşa, de o remaniere. Printre motive regăsim proasta comunicare pe linie de partid, proasta comunicare în ministere, performanţele slabe, soluţiile de reducere a cheltuielilor găsite prost, etc. Apă de ploaie, evident. Plus că se urmăreşte comasarea anumitor ministere, ceea ce înseamnă, mai pe înţelesul tuturor, consolidarea ciolanului în troaca anumitor personaje.

   Ce mă intrigă pe mine este faptul că acum aproape două săptămâni Guvernul era foarte sigur pe ceea ce propunea vis-a-vis de măsurile de austeritate, fiind mai hotărât ca oricând, în frunte cu prim-ministrul Boc, să-şi asume în Parlament programul care îngloba măsurile amintite mai devreme. Ca atare, atunci nu se punea problema de soluţii proaste. Dimpotrivă. Fiecare ministru avea tema bine făcută iar dl. Boc se înfăţişa ca un girant al gâştelor din ograda sa. Acum vorbim de remaniere pentru că, printre altele, soluţiile propuse de anumiţi miniştri sunt greşite. Mi se pare mie sau viaţa în România este precum scenariul unui film cu Stan şi Bran?

   Un alt motiv al aşa-zisei remanieri este slaba performanţă a unor miniştri. Ceea ce înseamnă că unii dintre colegii dumnealor de guvern au avut şi au performanţe bune. Să muriţi voi! Care or fi ăia? Doamna Udrea? Domnul Berceanu? Ministrul sănătăţii? Nu, pe bune acum… Îmi scapă mie ceva?

   Una peste alta, preşedintele Traian Băsescu anunţă că până în toamnă nu doreşte remaniere. Normal, doar toamna se numără bobocii, nu?