Pe ei, pe morții lor

Într-una din zilele trecute a ieșit la iveală un șmen marca Vanghelie, primar de sector care este, respectiv ocuparea abuzivă a capelei familiei fostului ministru de Război și al Afacerilor Străine, Iacob Lahovary. Lăsând la o parte tertipurile prin care semianalfabetul edil a reușit acest lucru, rămâne de necontestat nesimțirea și tupeul ordinar care domnesc trufaș peste capul odihnit al primarului.

Mă încearcă un profund sentiment de scârbă numai când mă gandesc la numele individului ajuns primar al sectorului 5 iar acest lucru se întâmplă din cauza a ceea ce reprezintă el ca om politic și ca individ care consumă oxigen și resurse degeaba. Aflând, însă, și tărășenia descrisă mai sus, mi-am dat seama că Vanghelie este un ins fără scrupule, gata oricând să se pișe peste tot și peste toți, obișnuit, probabil, cu practicile primatelor care i se aseamănă și care îl votează. Pe de o parte, nu este de mirare faptul că primarul incult își bagă p#la în locuri și monumente care reprezintă mai mult decât partea fizică și materială arătată, din moment ce creierul său deosebit de odihnit nu reușește să treacă de un anumit nivel de înțelegere al lucrurilor. Evident, evoluția lui Darwin lucrează mai încet pentru unii.

Aceleași cuvinte de bine le am și pentru purcelul psd-ist Cătălin Voicu, individ care a pătat și el onoarea și locul de veci al familiei unui erou al războiului de independență, generalul doctor Nicolescu Argeșanu. Două celule canceroase ale societății, așa i-aș denumi pe cei doi politicieni care au pângărit numele unor oameni care au făcut parte din istoria pozitivă a nației. Sunt curios dacă se va sesiza vreo autoritate în acest caz și dacă faptele celor doi vor fi pedepsite. La fel de curios sunt și dacă România va deveni vreodată o țară.

Viitorul vorbește bine

Din momentul în care strămoşul nostru, posesor de peşteră confort II, a descoperit lumina aceea ciudată care transforma muşchiul de căprioară în frigărui crocante, evoluţia rasei umane a sărit un pic pe pedala de acceleraţie, depăşind, poate, viteza legală instituită de mama natură. Astfel, o parte din bipezii de azi a înlocuit peştera cu garsoniera iar frigăruia de vânat cu micii sfârâitori din spatele blocului. Desigur, în jurul acestei populaţii pur româneşti (cum îmi place mie să cred) există o lume mult mai mare, dominată de avansul tehnologic, în mare parte folosit de humanoizi pentru a comunica.

Astfel, plecând de la urletele fără noimă sau rotocoalele de fum lăsate să urce deasupra câte unui deal, astăzi avem telefonul mobil şi internetul. Evident, dacă vorbim de internet, vorbim de reţele de socializare (bleah) şi de diverse aplicaţii de tip instant messaging, menite să ne apropie cât mai mult şi cât mai repede. O chestiune care încă nu-şi găseşte un sens printre firele de praf de pe neuronii mei, este un anume tip de comunicare petrecut, în general, prin birourile corporaţiilor. Ca să fiu şi mai exact, “discuţia” pe care o poartă doi angajaţi ai unei diverse companii, în condiţiile în care distanţa dintre ei este de, să zicem, doi metri (maxim!). Am pus ghilimele nu pentru că discuţia, ca şi acţiune, nu ar fi reală ci pentru că, în condiţiile descrise, ea are loc cu ochii beliţi în monitor şi cu degetele ţopăind pe tastatură. Practic, modul de a vorbi unii cu alţii, aşa cum ne-a plămădit pe noi evoluţia lui Darwin, a fost înlocuit de evoluţia lui Bill Gates cu nişte cabluri, câteva butoane şi un ecran. A, şi o priză.

Din păcate, amprenta umană îşi pierde din ce în ce mai tare ponderea în relaţionarea indivizilor zilelor noastre. Evadarea în lumi virtuale, apropierea de suporţii tehnici lipsiţi de viaţă, ne transformă, inevitabil, în semi-oameni. Mă gândesc că, într-un viitor nu ştiu cât de îndepărtat, până şi ieşitul la bere va fi legat, cumva, de calculator. În sensul că pe fiecare masă din cârciumi va exista cel puţin o halbă în formă de laptop.

Zgârie Nori concerteaza în Club Underworld din Bucureşti

   Dormim liniştiti. Fără vise. Somn odihnitor pentru următoarea zi de muncă. Suntem liberi. Avem de ales. Maşina cu 5 uşi sau 3? Costum maro sau negru? Apartament în sud sau în est? Concediu la greci sau la bulgari? Suntem liberi. Avem de ales. Nu există cuvinte. Nu există muzică. Nu există oameni. Există toate la un loc. Intenţia de a visa în sus dar nu vertical. Visăm după blocuri.      

   Trupa Zgârie Nori vă invită la concertul de sâmbătă, 19 Iunie 2010, începând cu ora 20:30, în Club Underworld din Bucureşti (Str. Colţei nr. 48).

   Trupa Zgârie Nori a debutat ca proiect underground în anul 2007. Alături de Yawn şi Eugen Iustin (voce), formula actuală îi reuneşte pe Alex Todoran (bas), Andreea Aur (flaut), Andrei Sapera (clape), Bogdan “Bozzo” Iliescu (tobe), Cristi Gavrilă (chitară electrică), Sabina Aur (vioara) şi Cristina Păun (backing vocals). Pe site-ul trupei, în secţiunea Media, dar şi pe Forum şi Facebook pot fi vizionate, ascultate şi descărcate videoclipul piesei Visul tău dar şi piesele înregistrate LIVE în cadrul celei de-a doua participări la “Sala de Repetitii” – Radio3net “Florian Pittis”.

 

Zgarie Nori in Underworld

Elephant. Pub&Live Music în centrul vechi al Bucureştiului

   Un loc nou în Centrul Vechi al Bucureştiului, Elephant Pub&Live Music vă invită în data de 17 Iunie la deschiderea oficială a clubului unde, alături de atmosfera clasică de pub, veţi putea descoperi şi un nou loc de concerte live în mijlocul Capitalei, în strada Gabroveni, numărul 16. În prima săptămână vor cânta Trupa Veche, EMIL, Chester şi El-Negro.

   Noul apărut în Centrul Vechi al Bucureştiului, Elephant Pub&Live Music este o destinaţie cu suflu nou, al cărei spaţiu este împărţit în două zone: pub şi terasă la parterul clădirii, şi zona de club, la subsolul clădirii – spaţiu destinat concertelor live, conferinţelor, evenimentelor speciale. Deschiderea noului club este anunţată printr-o serie de concerte cu trupe româneşti. Asfel, în data de 17 Iunie, Trupa Veche deschide seria de evenimente live. Cu un show bine pus la punct, rememorând melodiile celebre deja, Trupa Veche promite un performance live de mare succes.

   Seria concertelor va fi continuată de două trupe româneşti de punck-rock – E.M.I.L. şi Chester în data de 18 Iunie 2010. Chester este o trupă tânăra de emo-pop-punk din Bucureşti, care a concertat şi cu ocazia evenimentului 1MaiMare, stârnind o reacţie pozitivă din partea publicului din Vama Veche. În aceeaşi seară, alături de ei va susţine un show live de excepţie E.M.I.L., care împlineşte anul acesta 10 ani de existenţă, “10 ani de abuzuri, excese şi imoralităţi”, aşa cum declară membrii trupei. Zece ani, trei albume, câteva videoclipuri, un film documentar, nenumărate concerte şi vreo 5000 de beri reci mai târziu, E.M.I.L.-ii sunt pregătiţi pentru o seară excepţională alături de publicul din noul Elephant Pub&Live Music.

   În data de 19 Iunie, trupa El-Negro îşi promoveaza cel mai recent album al lor, Antipanica, material care reprezintă un concept pe care trupa îl propune ca un manifest sonor, alternativă şi semnal de alarmă pentru o societate din ce în ce mai încrâncenată, şablonată şi dominată de artificial, panică, efect de turmă şi ură.

   Vă aşteptăm, aşadar, la Elephant Pub&Live Music începand de joi, 17 Iunie, pentru trei nopţi de muzică live şi atmosferă de party, în strada Gabroveni numărul 16, pentru a descoperi împreună un loc în care nu numai că vă veţi simţi confortabil, dar veţi experimenta împreună cu noi o nouă dimensiune a muzicii live de bună calitate.

 

elephant_afis lansare

Şi în subteran lucrurile merg anapoda

   De ceva vreme mă întreb dacă nu sunt cumva nefericitul tăntălău care ajunge victima unei emisiuni de tipul Camera ascunsă. Spun asta pentru că aproape în fiecare dimineaţă, în drumul meu spre serviciu, reuşesc să mă enervez folosind serviciile Metrorex, servicii plătite, evident. Iar apoi, plin de spume şi de transpiraţie, mă întreb dacă nu cumva specialiştii aflaţi la cârma companiei de transport public amintită mai înainte sunt miliţieni. În sensul prost al cuvântului, normal, aşa cum circulă vorba prin popor.

   De câţiva ani de când tot folosesc metroul, am remarcat faptul că grosul populaţiei se duce la serviciu între ora 8 şi ora 9 dimineaţa. În acest interval orar se oferă locuri pe scune doamnelor şi domnişoarelor (gravide sau nu), atunci se acordă, politicos, prioritate persoanelor care ies din metrou, atunci călătoritul devine o plăcere pentru că vagoanele sunt bine aerisite şi au o temperatură care nu creează disconfort pasagerilor, atunci trenul subteran merge ceas, fără opriri dese prin tunel. Evident, toate în imaginaţia mea. În realitate, puhoiul de lume se calcă în picioare, transpiră, freacă minute întregi peroanele, aleargă haotic pe scări şi prin pasaje. Şi toate astea pentru că între orele 8 şi 9 domnii inteligenţi de la Metrorex decid să retragă din trenuri şi, ca atare, intervalul de timp dintre două garnituri se măreşte. În schimb, până în 7.30, să spunem, cadenţa este undeva în jurul a două minute deşi călătorii sunt mult mai puţini.

   Nu încerc să înţeleg combinaţiile chimice din materia cenuşie a eminenţelor care organizează traficul la metrou pentru că nu e nimic de înţeles. Probabil, sub calota lor craniană se găseşte o miniatură a deşertului Gobi, o zonă aridă şi fără forme de viaţă. Nu-mi explic altfel de ce se procedează aşa cum am descris mai sus. Mă gândesc, poate, că or fi şi ei decalaţi un pic. Dacă majoritatea personalului de la metrou începe tura în jur de 4 sau 5 dimineaţa, ora 8 sau 9 este deja la o jumătate de zi de muncă distanţă. Momentul unei pauze de lucru, nu? Şi atunci, normal, cine dracu’ se duce la serviciu în pauza de masă? Răriţi, dom’le, trenurile, să mănânce şi ele ceva!

La revedere, Filip

Filip m-a scos la o discuţie acum ceva vreme, pe acoperişul clădirii unde are terasa cu flori albe şi roşii. M-a văzut prins prea tare în mizeriile mele şi mi-a propus câteva momente de relaxare, în mijlocul cazematei sale răcoroase. Mi-a oferit un ceai verde, călduţ, un scaun moale, lăsat un pic pe spate, o pălărie de paie şi câţiva stropi fini de apă. Iar apoi îmi dădu un plic, rugându-mă să-l deschid când voi simţi că a venit momentul. Straşnic amic Filip, uneori. „Filip, iartă-mă că te-am făcut să plângi, câteodată. Ştii că sunt mai vulcanic.”. A zâmbit discret, dând impresia că, de fapt, nu mă aude. „Ştiu că eşti nefericit din cauza mea, uneori…”. Filip privea apăsat, adunând, parcă, fiecare milimetru pătrat al acoperişului pe care ne aflam. Tăcerea lui mă neliniştea, încurcându-mi relaxarea pentru care mă invitase. „Filip…!”.

Au trecut zeci de minute fără să-mi dau seama dacă vrea să-mi spună ceva, dacă nu cumva acesta era motivul pentru care m-a adus afară. Simţeam că pe el îl macină ceva ascuţit şi fierbinte, adânc şi dureros. Îl vedeam cum i se adună în gât cuvintele, oprite forţat de privirea pironită acum în marginea acoperişului. „Filip, dacă am spus ceva greşit, îmi cer iertare.”. Poate, cine ştie… „Nu. Nu tu m-ai făcut să plâng. Nu sunt nefericit din  cauza ta. Râd sau plâng pentru că aşa vreau eu. Înghit cioburi pentru că vreau eu. Eu decid pentru mine, nu tu. Dacă îţi accept cuvintele este pentru că vreau eu. Iar cuvintele capătă forme şi sensuri în mintea mea, aşa cum vreau eu. Şi mai apoi, râd sau plâng. Din cauza mea. Eu pot opri singur mizeria, dacă mă înec în ea. Eu pot să culeg flori, pentru mine. Sunt al meu. Tu, la rândul tău, eşti fericit pentru că aşa vrei tu, nu din cauza celorlalţi. Tu poţi refuza priviri, tu poţi lua decizii care să-ţi ofere lumină sau întuneric, tu suferi pentru tine şi nu pentru alţii, tu poţi ierta sau nu. Mintea ta ar trebui să-ţi fie prietenă, nu eu. Eu sunt doar un martor la scenariul pe care tu ţi-l scrii. Nimeni nu-ţi poate da sens mai bine decât o poţi face tu. Eşti stăpânul propriei raţiuni. Eşti al tău şi numai al tău. Ai voie să greşeşti şi apoi să repari, ai voie să fii trist, ai voie să fii vesel, ai voie să nu ai dreptate, ai voie să zbori. Orice gând izvorât în tine trebuie să-l îndrumi către tine şi către orizontul tău. Nu aparţii nimănui. Să nu uiţi niciodată!”. Am rămas nemişcat, mestecând tacticos cuvintele sale. L-am văzut cum i se lumină faţa, ca şi cum un demon ascuns de o mie de ani plecase din fruntea sa. Îmi zâmbi frumos, îmi puse încă o cană de ceai iar apoi, diafan, sări.

…Filip s-a dus. Au rămas câteva cuvinte şi o terasă plină cu flori albe şi roşii. Din când în când, mă duc acolo, mă aşez pe scaunul moale, adun câţiva stropi răcoroşi şi savurez un ceai verde. De fiecare dată, privirea îmi rămâne agăţată de marginea acoperişului, căutând paşii lui Filip. Căutând un drum prin aer, lipsit de cioburi, pe care să păşesc sperând că mă va duce la el. Mi-e greu, deocamdată, să-mi accept mintea ca pe un prieten. Iar drumul care pleacă din margine e tot mai apăsat…

Am deschis plicul, în timp ce m-am ridicat de pe scaun. Cum de a ştiut ce să-mi scrie?

Când vei sări după mine, să o faci în sus, nu în jos

aer

Club Control, more and more

   Săptămâna aceasta, la Club Control, party-ul Indie Invasion se mută vineri şi are invitaţi speciali din Atena: trupa DeComposer.

   Apărând pe fondul emulaţiei create de noul val indie din Grecia, trio-ul DeComposer şi-a clădit sunetul atât pe paradigma post-punk a anilor ’80, reprezentată de întemeietori precum Joy Division, The Chameleons sau Killing Joke, cât şi pe reformulările muzicii acestora din ultimii ani, Editors sau Interpol.

   Cei doi fraţi din Atena, Ilias K. (chitară, voce) şi Konstantinos K. (tobe) l-au cooptat la bass pe Nick Giamouris şi au format DeComposer acum doi ani. În aşteptarea primului album, programat să apară în această toamnă, cei trei membri şi-au rodat piesele în concerte, atât locale, cât şi în afara graniţelor Greciei.

 

http://www.myspace.com/decomposertheband

 

După concert, Leo va susţine o ediţie specială Indie Invasion – „What is Hot?”

 

 

 decomposer_afis50x70

 

   În Club Control puteţi urmări Campionatul Mondial de Fotbal din Africa de Sud. Meciurile vor fi proiectate pe superecrane iar Tuborg vine cu a patra bere gratuit.

 CM_mic

 

Pe final de lună, urmează un DUTEVINO Mix Night, pe 25 Iunie.

 

dutevino_afis50x70

Să-mi fur una!

   Aflaţi în plină criză a buzunarelor dar şi a ideilor năstruşnice, specialiştii ingineri ai Revistei Cioburi s-au gândit că e mai bine să fure câteva ore de somn, visând la bunăstare şi înţelegere cu fetele de la departamentul de resurse umane. Dar, aşa cum România este o ţară civilizată, exact în acelaşi mod se va întâmpla acuplarea la care visează ochelariştii din redacţie. Ca atare, distinşii domni s-au apucat din nou să răsfoiască printre teancurile de scrisori lăsate de porumbei în balconul plin de cutii de bere goale şi coji de parizer, sperând că măcar o admiratoare îşi doreşte intens să participe la o sesiune de autografe a băieţilor. Însă, tot ce au găsit a fost o nouă serie de întrebări ale căror răspunsuri plutesc undeva, în eter.

   Aşadar, să le fie ruşine cleptomanilor pentru ceea ce sunt. Şi să răspundă ei cititorilor, că noi nu ştim. Deci, să ne fie şi nouă ruşine:

 

-Cleptomanii îşi fură propria căciulă?

-Dacă sunt enervanţi, cleptomanii şi-o pot fura?

-Somnul îi fură pe cleptomani sau cleptomanii fură somnul?

-Cleptomanii se pot abţine să nu fure câteva minute?

-Cleptomanii îşi dau seama când fură inimi?

-Cleptomanii fură ouăle de sub cloşcă sau cloşca de pe ouă?

-Pentru cleptomani ce a fost mai întâi: oul sau boul?

-Cleptomanii fură meserie oricum sau doar dacă este brăţară de aur?

 

 

E în regulă, nu ne-am furat-o. Aşa eram noi, fără minte.

Zdob şi Zdub, E.M.I.L. şi Byron au confirmat prezenţa la Stufstock 2010

   Stufstock 2010 va oferi celor prezenţi în Vama Veche încă trei spectacole pe care publicul de concert spune deja că le aşteaptă cu nerăbdare: Zdob şi Zdub, E.M.I.L. şi Byron vor cânta pe scena Stufstock 2010, în week-endul 20-22 august.

    Vineri, 20 august, în penultima seară de Stufstock, cei din Vamă vor avea parte de “un show extraordinar, cum numai formaţia Zdob şi Zdub ştie să facă. De la Nistru pân’ la mare, Stufstock este cel mai tare”, spun Zdubii.

   Celebra trupă de ethno-rock din Republica Moldova, Zdob şi Zdub este cunoscută pentru show-urile live şi muzica originală, un mix între un hardcore puternic şi muzica populară moldovenească. Pentru componenţii trupei, evenimentul de la Stufstock înseamnă o provocare anuală la care nu rezistă să adere, “o întâlnire cu iubitorii muzicii originale, o apropiere de fani”. Ei spun ca Stufstock-ul este festivalul care îi “eliberează şi îi face sa dea frâu liber creativităţii, este locul unde se promovează muzica românească de valoare”.

   O altă trupă care va urca pe scena Rock sâmbătă, 21 august, este E.M.I.L., care împlineşte anul acesta 10 ani de existenţă. “Fiecare prezenţă E.M.I.L. la Stufstock a reprezentat o bornă de kilometraj în istoria trupei”, povestesc băieţii. “Fie că am dansat pe scenă împreună cu publicul, la răsărit de soare, fie că ne-am reîntâlnit după o absenţă de aproape un an sau că am lansat şi promovat discuri, scena festivalului ne-a primit şi ne-a acceptat şi în momentele noastre bune, dar şi atunci când muza veghea asupra altor trupe.”. Şi, cum anul acesta E.M.I.L. “împlineşte 10 ani de abuzuri, excese şi imoralităţi”, cum spune Stoi (chitară), “Stufstock 2010 va fi pentru trupă tot o sărbătoare. Suntem foarte bucuroşi de participare, vă mulţumim şi vă salutăm cu respect!”

   Byron vor veni la Stufstock vineri, 20 august, pe scena Rock. „Vrem să-i felicităm pe organizatori pentru treaba extraordinară pe care au făcut-o, reuşind să ţină festivalul în viaţă”, spun cei de la Byron, care consideră că nu e uşor să organizezi un festival de asemenea anvergură ca Stufstock-ul, mai ales într-o perioadă în care multe festivaluri se amână şi multe concerte se anulează. „Noi ne bucurăm că s-au găsit resursele pentru a face ca festivalul să continue, mai ales pentru că ocupă un loc foarte important în istoria trupei noastre”, povestesc ei. „Stufstock a fost primul festival la care trupa Byron a participat, în 2007”. Dan este, de altfel, un veteran al festivalului, luînd parte la aproape toate ediţiile sale. Byron spun, de asemenea, că se bucură de faptul că Stufstock a revenit la formatul consacrat, cu trupe româneşti şi scenă pe plajă – ingredientele principale ale atmosferei aparte de la primele ediţii. „Muzica românească de calitate are mare nevoie de locuri în care să fie ascultată şi trăită live, aşa că un asemenea festival e un lucru grozav, mai ales pentru formaţiile tinere în căutare de audienţă.”                                                           

   STUFSTOCK 2010, aflat la a opta ediţie, va avea loc între 16-22 august, pe plaja din Vama Veche. Organizatorii vor aduce şi anul acesta, pe trei scene, de această dată – scena Rock, scena Fusion World Stage şi scena Newcomers – trupe rock care deja au făcut nopţi albe cu mii de fani în Vamă, în anii trecuţi, cât şi muzică nouă, pe care Stufstock o lansează şi o susţine, ca în fiecare an.

    Primele nume de pe afiş care au confirmat sunt Lună amară şi Trooper, care în 2009 au avut concerte incendiare, la care publicul a cerut nenumărate bis-uri, şi Trupa Veche, pentru prima dată, în această formulă, pe scena Stufstock. Alături de concertele extraordinare cu care Stufstock-ul şi-a obişnuit de şapte ani publicul, anul acesta evenimentul va deveni mult mai complex şi va susţine şi alte forme de exprimare artistică: teatrul, filmul, fotografia, literatura, totul sub umbrela eco. Festivalul este produs de compania Capricorn & Capricorn Productions.

Nu ne distrugeţi presa!

   Presa de scandal are părţile ei atractive pentru mase, mai ales când sunt implicate în joc şi câteva perechi de ţâţe, două trei bârfe pe care turma abia aşteaptă să le audă, poze din casele unor staruri şi aşa mai departe. Evident, minţile odihnite captează din plin formele şi culorile expuse între paginile acestor ziare iar apoi îşi continuă somnul nestingherite, aşteptând următorul ciclu de oxigen consumat în van.

   Dar cum fiecare pădure îşi are uscăturile ei, trebuie să existe câte un măr stricat şi în grămada de articole sclipitoare ale tabloidelor. Şi, ca un cititor veşnic interesat de briz-brizurile publicate printre paginile cu pricina, rămân profund dezamăgit de lipsa profesionalismului a unora dintre cei care îşi lasă iscălitura pe acolo. De exemplu, după ce m-am delectat cu secretul primei labe a lui Bote (a-propos, Bote şi-a confecţionat o linie de mănuşi pentru labă?), după ce am asistat profund impresionat la disputa dintre Boureanu şi Firea, după ce am admirat roşind câteva perechi de ţâţe şi cururi, după ce am vărsat o lacrimă aflând problemele Mihaelei Rădulescu sau după ce am urmat cu respiraţia tăiată firul unei crime comise de un actor porno, mă împiedic de buturuga mică, întocmai ca un car mare! Păi, cum, domnule, eu să fiu car mare? Da, din moment ce am găsit în Libertatea o ştire de genul acesta. Lipsită de savoare, de suspans, de personalitate, de intrigă, de deznodământ odios? Adică, ce mare lucru dacă găinile lui Colen au fost ciufulite de un cocoş? Păi, asta este firea naturii, măi… Tţţţţ.

   Eu cred că maeştrii de la ziar obosesc uneori şi o mai comit.  Ar fi fost de-a dreptul interesant dacă evenimentul respectiv era prezentat sub un nor de sare şi piper. De exemplu: „Găinile lui Colen, ciufulite de cocoşelul său, primit în dar la naştere, de la mama sa (natură)”. Sau, de ce nu, „Găinile lui Colen, ciufulite de cocoşul primit de la colega sa, tăiată şi tranşată în frigider din dragoste”. Ori „Cocoşul lui Colen, sfâşiat de găinile turbate aduse de colega sa, părăsită pentru alta”. Sau „Găinile lui Colen, ciufulite de colega sa în timp ce cloceau ouăle cântăreţului”. Băieţi, ne revenim şi noi un pic?