Suntem ceea ce părem, de cele mai multe ori. Suntem ceea ce ne înconjoară şi ceea ce modelăm în jurul nostru. Suntem mai mult decât vedem. Vedem ceea ce colorăm sau ceea ce murdărim. Suntem prinşi în fiecare moment pe care timpul ni-l oferă şi pe care viaţa ni-l desenează. Adunăm clipele pline de savoare sau încărcate de ploi şi le strecurăm, picătură cu picătură, în suflet.
Teo poartă un mesaj. E mesajul celor care ajung în preajma talentului său şi se pleacă în faţa pensulei electrice. Pielea devine martora clipelor din suflet, bune sau rele, colorate sau cenuşii. Este artistul care dă formă gândurilor.
Noi l-am întrebat diverse:
RevistaCioburi: Salut, Teo! Zi-mi, te rog, de unde a pornit ideea cu salonul de tatuaj?
Teo: A pornit acum doi ani şi jumătate când eu, de fapt, vroiam să mă las de tatuat. M-a susţinut naşul meu care mi-a spus că decât să renunţ la nouă ani de muncă mai bine încercăm, să vedem ce iese şi dacă nu merge, închidem, ne vedem de treabă şi aşa mai departe.
R.C.: Pasiunea pentru desen când ai descoperit-o? În ce fel ai cizelat-o?
Teo: Cred că în jurul vârstei de patru ani. Bunica mea, care era femeie de servici într-un liceu, îmi aducea caietele care le mai găsea prin bănci. Eu rupeam foile scrise şi pe restul mă apucam să desenez. Dar numai pe caietele de matematică şi neapărat studenţeşti, nu alea mici 🙂 De cizelat, am cizelat-o printr-o pură întâmplare. Iniţial, am vrut să dau la medicină şi în momentul în care am văzut că liceul sanitar nu mai există, a intervenit un prieten de-al lui taică-meu care i-a întrebat pe ai mei de ce nu mă lasă să dau la Tonitza, mai ales că aveam talent, începuse şi el să-mi explice nişte chestii pur tehnice… În fine, m-am apucat să desenez cu câteva zile înainte de examen, şi am intrat. Penultimul dar am intrat. Am terminat sculptura, apoi am vrut să dau la Facultatea de Arte, la grafică, dar pe vremea aia nu prea aveai şanse dacă nu aveai bani mulţi aşa că am lăsat-o baltă cu facultatea vreun an, un an jumate şi m-am apucat de cealaltă pasiune, respectiv tatuajul. Am intrat până la urmă la Restaurare. În consecinţă, mi-am cizelat talentul prin multă practică 🙂
R.C.: Cum este văzut tatuajul în România?
Teo: Eu, unul, cred că destul de bine, cel puţin în ultima vreme, adică nu mai văd atâtea aversiuni cum erau în 2002 sau în 2003. Înainte, dacă aveai tatuaje, mai puneai şi un cercel ceva, erai direct Satana. Ajungeai să te baţi cu oamenii din cauza asta. Acum lumea e mai relaxată, ne ajută cred şi emisiunile de pe la tv sau poate lumea a început să facă diferenţa între cei tatuaţi mai „răi” şi cei tatuaţi care au ceva de zis.
R.C.: De ce se tatuează oamenii, de fapt?
Teo: Păi cred că, în general, sunt oamenii care au ceva de zis şi vor ca alţii, în speţă artiştii ca mine, să-i ajute să-şi arate acele gânduri, într-un mod creativ şi pe o pânză căreia nu ai ce să-i mai faci să dispară. Există şi oameni care fac asta doar pentru design, pentru a-şi completa forma sau ceva de genul acesta.
R.C.: Ce te fascinează mai mult, desenul în sine sau conceptul din spatele său?
Teo: Ambele. Din punctul meu de vedere, nu prea au cum să meargă separat, trebuie să le dai importanţă amândurora. Şi chiar nu am ce să comentez mai mult de atât.
R.C.: Are Teo un stil al lui?
Teo: A început, a început. Nu avea înainte dar a început. Oricum, e foarte greu să cauţi un stil, uite întreabă oamenii care fac artă. Eu unul nu pretind că fac artă, eu spun că mă distrez în timp ce desenez pe oameni. Dar, oricum, e destul de greu să găseşti un stil al tău.
R.C.: Există artişti care te-au influenţat în ceea ce faci?
Teo: Da, sunt mulţi. Îţi dai seama, de 11 ani de când mă joc cu aparatele astea… Sunt spanioli, americani, chiar şi aproape de noi, adică din Ungaria. Sunt oameni care au făcut chestii faine înaintea multora şi abia acum tehnicile lor sunt folosite. E vorba şi de viziune, evident. Uite, un exemplu este Anil Gupta care a preferat să lucreze doar chestii serioase, cu însemnătate.
R.C.: Care a fost cea mai faină chestie care ţi s-a întâmplat până acum în cariera (sau mini-cariera) ta de artist?
Teo: În primul rând sunt surprins de mine. Există momente în care intri într-un fel de blazare şi apoi, dintr-o dată, scoţi nişte chestii tari. Deşi ştiu că eu le-am făcut, mă uit totuşi şi nu-mi vine să cred că eu le-am realizat.
R.C.: Au existat momente în care ai refuzat să tatuezi? Dacă da, de ce?
Teo: Am refuzat odată să tatuez pe cineva pe penis. În general, încerc să nu refuz, ci să deschid mintea celor care vin cu idei aşa-zise stupide că ar putea să arate şi altfel.
R.C.: Există festivaluri de genul celui de la Sibiu. Cum ajută aceste convenţii pe cei ca tine?
Teo: Ajută pentru că, pe lângă emisiunile de profil, mai sunt şi aceste festivaluri, convenţii şi lumea îşi mai deschide ochii faţă de acest fenomen. Pe partea financiară, nu prea cred.
R.C.: Pentru perioada următoare, să zicem un an sau doi, ai vreun proiect important în plan?
Teo: Da, ştii că vorbeam noi la un moment dat de un album de tatuaje dar la câtă treabă am, am cam rămas în urmă cu el. Eu sper să-l termin, totuşi pentru că îmi doresc să arăt lumii că uite, şi românii se tatuează, că şi românii sunt creativi.
R.C.: E greu să tatuezi în România, şi mă refer strict la partea tehnică: ustensile, cerneluri, alte materiale?
Teo: Acum chiar nu mai este greu. Dacă ai cunoştinţe în domeniu şi ştii ce ar trebui să-ţi cumperi e destul de facil. Într-adevăr, e mai costisitor doar dacă vrei anumite scule, altfel e ok.
R.C.: Ce lucruri îţi plac în România şi ce lucruri urăşti cel mai mult, deopotrivă?
Teo: Cel mai mult îmi place faptul că sunt tot mai mulţi oameni care nu au avut treabă cu tatuajele vin la mine şi mă lasă să fac ce vreau pe pielea lor. Bine, au norocul că eu sunt unul din puţinii care îşi doreşte să le facă ceva frumos. Şi ce urăsc? Prefer să nu mă mai gândesc la chestia asta. Îmi consum energie pe care aş putea să o folosesc la altceva.
R.C.: În încheiere şi poate un pic pe lângă subiect: crezi că există Dumnezeu?
Teo: Normal! Din moment ce eu desenez, tu stai cu reportofonul în mână, florile mor… Normal că există.
Pe Teo îl găsiţi aici.
Varianta audio a interviului va fi postată cât de curând.
[flashvideo file=/wp-content/uploads/2010/05/ICA001.flv /]
