Luna mai în Club Control

   Joi 6 Mai, de la ora 22:00 în Club CONTROL, pentru prima oara după zece ani de la primul album Yvat şi după alte 28 de apariţii la case de discuri din U.K., Germania, Belgia şi Israel, va avea loc o lansare de album comună Londra-Bucureşti.

Yvat aduce scena de muzică electronică engleză în Control Club, pe data de 6 Mai, ora 22:00, printr-un concert live special. Evenimentul este replica românească a lansării oficiale în U.K. a ultimului album YvatUNFOLDED, produs de boltfish records.

Intrarea este liberă.

 yvat

 

 

Tuborg Green Nights & Clubul CONTROL va asteapta in luna mai la  ACOUSTIC SESSIONS
 

7 mai LUNA AMARĂ
www.luna-amara.ro
http://www.myspace.com/lunamara

 

TGN_LunaAmara
 
14 mai GRIMUS
www.grimus.ro
http://www.myspace.com/grimusworld

 

TGN_GrimusA4
 
27 mai COMA
www.coma.ro
http://www.myspace.com/coma.ro

 

COMA light @ control-A5
 
Concertele încep de la ora 22:00. Biletele se găsesc în Club CONTROL, la intrare şi costă 20lei pe seară. Intră pe facebook.com/TUBORGSOUND şi poti câştiga o invitaţie. Pentru orice bilet sau invitaţie, TUBORG îţi face cinste cu o bere.

 

 

 

Miercuri 19 mai 2010, trupa Oliver concertează în Clubul CONTROL.

 

   După lansarea albumului Poetry Pop, în Mai 2008, Oliver a devenit o voce şi un punct de întâlnire. În mediul virtual şi în cele peste 50 de concerte din  Bucureşti, Timişoara, Arad, Cluj, Craiova, Vama Veche, Roşia Montană, Ploieşti, Sf. Gheorghe, fanii formaţiei, din ce în ce mai numeroşi, au demonstrat loialitate şi o neobişnuită dedicare pentru muzica Oliver.  Pentru pregatirea acestui nou album, trupa Oliver a căutat mereu să fie aproape de fani. Astfel, în 2009 Oliver a lansat „Repetiţii cu public”, invitând publicul la ei acasă, în sala de repetiţii. „Ultima repetiţie cu public” din Club Suburbia a fost prima prezenţă live a pieselor de pe noul album.

   Turneul ce se lansează în luna mai va conţine concerte în Timişoara (13 mai, Manufactura), Deva (14 mai, John’s Pub), Cluj (15 mai, Irish & Music Pub), Constanţa (21 mai, Pulse), Bucureşti (19 mai, Club Control şi 10 iunie în Green Hours). 

 

Oliver

 

Lansare album BRAZDA LUI NOVAC pe 21 mai 2010, în Club Control

 

  În ultimii 13 ani, BRAZDA LUI NOVAC a devenit un nume sonor al scenei electronice underground din România. Îmbinând tonalităţile raw ale instrumentelor cu ritmurile armonioase de software, sunetul distinctiv BRAZDA LUI NOVAC se concretizează într-un melanj de synth melodios şi industrialul anilor ’90, având uşoare amprente shoegaze. În concerte, jocul audio-video este realizat alături de visuals-urile create de Vali Chincisan.

   După numeroase concerte de succes în oraşe din România dar şi în Londra, Roma sau Maastricht, BRAZDA LUI NOVAC a lansat primul său album conţinând 14 piese printre care şi o colaborare cu Silent Strike.

Cu prilejul lansării materialului discografic, pe 21 Mai, în Club Control, BRAZDA LUI NOVAC va susţine un concert alături de Artan (Timpuri Noi), Silent Strike, Yvat, Dezdemona (Jazzadezz). Startul îl dă Nic Cocârlea (No Man’s Land/Lipstick Traces) printr-un  DJ-set cu muzică asortată concertului.

Intrarea costă 20 lei.

 

 

 

Clubul Control se află pe Strada Academiei nr. 19 (în Pasajul Victoria).

Evenimente pe scurt

Trupa Byron începe seria de concerte electrice pe 6 Mai în clubul The Silver Church din Bucureşti (Calea Plevnei, Nr.61), împreună cu trupa Discoballs. După un mini-turneu acustic în vestul ţării, în Timişoara, Reşiţa şi Arad, Byron revine în forţă cu un concert electric în clubul Silver Church, clubul care a găzduit în urmă cu câteva luni lansarea ultimului material discografic al trupei, A kind of Alchemy. Concertul Byron va fi urmat de un live-act experimental al celor de la Discoballs, care vor aduce un vibe electro, combinând elemente drum’n’bass şi breakbeat. Aşadar, începând cu ora 21.00 va rasuna art-rock-ul celor de la Byron, urmat apoi de ritmurile electronice ale trupei Discoballs.

Biletele pot fi procurate la intrare.

byron

Retur rock la Cluj: ACT şi TRUDA în concert extraordinar

După schimbul cultural de la Bucureşti, ACT şi Truda se întâlnesc din nou pe aceeaşi scenă sâmbătă, 8 Mai,  de la ora 20.30, la Irish&Music Pub din Cluj. Întrucât „duetul” a fost foarte bine primit de public la ediţia sa bucureşteană, aşteptăm o nouă seară incendiară, stropită din plin cu „jinars” de Cluj. De data asta, măcelul va fi prefaţat de trupa locală Skullp (metal).  Aflaţi pe teren propriu, Syca’n Destroy, Fotzey, Johann şi Ricco vor aduce la viaţă, pentru următoarea parte a show-ului, pe Truda (powercore/Rock). Cap de afiş, veniţi de departe, în timp şi spaţiu dar mereu neobosiţi, cei de la ACT (hard rock/alternative metal), care vor încheia o seară ce se anunţă de pomină. Ne aşteptam şi la ceva coveruri célèbre şi poate la un jam-session cu băieţii celor două (trei) trupe. Dar rămâne de văzut ce va spune publicul!

afis act cluj

Trupa Haggard anunţă oficial concertul de la Bistriţa

    Formaţia germană Haggard, cea mai importanta trupă de medieval-symphonic-metal din Europa, va susţine un concert pe data de 14 August 2010 în oraşul medieval Bistriţa. Trupa şi-a anunţat oficial prezenţa la Bistriţa în cadrul turneului european Era Divina ce se desfăşoară în această lună şi care aniversează 20 de ani de activitate a trupei.

   Spectacolul va fi unul cu totul special. Haggard va interpreta melodii din repertoriul propriu într-o orchestraţie exclusivă, cu elemente specifice medievale, publicul având posibilitatea să se bucure şi de alte surprize. Trupa se va deplasa la Bistriţa cu un autocar special şi va cânta în cea mai extinsă formulă a sa, aceea de 18 muzicieni. Concertul va avea loc în incinta zonei de agrement Heidenfeld din cartierul Viişoara, în cadrul unei tabere de cavaleri medievali. Tabăra va găzdui  principalele ordine cavalereşti din Transilvania care vor susţine spectacole specifice, interactive cu publicul, spectacole cu foc, demonstraţii şi turniruri pe cai. Alte concerte vor fi susţinute de formaţiile Trooper şi cimpoierii Holloenek din Ungaria.

 

AfisTabaraCavalerilor1_s

   Accesul publicului va avea loc pe bază de bilet. Biletele (abonamentele) de acces general au fost puse în vânzare prin reţelele de distribuţie Eventim, http://www.eventim.ro/ şi TicketPoint, http://www.ticketpoint.ro/, magazinele Germanos, Vodafone, Diverta, Humanitas şi Cărtureşti, Magazinul Muzica din Bucureşti şi vor fi valabile pe toată perioada festivalului, 14-15 August 2010.

Preţul biletelor (abonamentelor) este de de:

– 50 lei până în data de 25 Iunie 2010.

– 60 lei în perioada 26 Iunie – 13 August.

– 70 lei la faţa locului.

 

   Accesul in tabara se poate face incepand cu data de 13 August. Bilete pentru ziua de 15 August se vor pune in vânzare doar la faţa locului, iar preţul acestora va fi de 10 lei. Copiii până la vârsta de 7 ani vor avea acces gratuit, iar pentru copiii cu vârstele cuprinse între 8 şi 14 ani se vor pune in vânzare la faţa locului bilete cu reducere de 50%. Deţinătorii de bilete vor beneficia de spaţii de campare gratuite (într-un număr limitat), parcare păzită, acces la toalete şi duşuri.

  Programul festivalului precum şi alte informaţii sunt disponibile pe

pagina www.bistritamedievala.ro .

Scenarii care pot deveni realitate!

   În plin război cu extratereştrii, care au reuşit pentru o scurtă perioadă să oprească traficul aerian în Europa, Corneliu Vadim Tudor, mai clarvăzător ca niciodată, a văzut deja, în ciuda norului de cenuşă, scenariile politice viitoare din România. Înarmat cu un întreg arsenal de substanţe chimice prescrise de domnii aceia de la casa de modă Mâneci lungi, foarte lungi, întâiul patriot al ţării a divulgat poporului ceea ce urmează să se întâmple în perioada imediat următoare în primele rânduri ale politicii româneşti. Mai exact, aflăm că preşedintele Băsescu îl va schimba pe domnul Boc din fruntea Guvernului, şi asta pentru că madam Udrea şi-a băgat mânuţele prin smotocelul prezidenţial, dorindu-şi cu ardoare scăunelul distinsului domn Boc. Mai mult decât atât, Elena Udrea plusează şi îl aruncă direct pe locul întâi al candidaturii la prezidenţiale pe Liviu Negoiţă, un primar bine cotat în sondaje, chipurile. Concluzia, fermă şi de netăgăduit, este că Udrea îl înşală şi pe Cocoş şi pe Băsescu cu Liviu Negoiţă! (citat din presă).

    Ofticaţi de faptul că ofensiva marţienilor şi saturnienilor a tulburat cerul albastru şi infinit al României, specialiştii în politică ai Revistei Cioburi au cercetat nervoşi schimbările care se prefigurează la orizontul politic din ţara mamă. Într-o strânsă colaborare cu sursele infiltrate în partide dar şi cu sprijinul neprihănit al serviciilor secrete (salutări, a-propos!), analiştii din redacţie au aflat următoarele: Emil Boc va fi schimbat din funcţia de prim-ministru, însă nu la intervenţia Elenei Udrea ci în urma unui pact secret între preşedintele Băsescu şi Adrian Năstase, devenit foarte puternic (şi cu un fund mai ferm) printre sforarii PSD. Înţelegerea prevede ca Mircea Geoană să fie numit premier dar numai pentru o lună, cât să renunţe la divorţ Mihaela. Apoi, locul său va fi luat de Remus Cernea, lucru care îi va înduioşa până la lacrimi pe părinţii acestuia, bucuroşi că fiul lor va putea să-şi facă un credit şi să se mute. Adrian Năstase îi va lua locul lui Traian Băsescu iar acesta din urmă îl va înlocui pe Dorin Cocoş în funcţia de cocoş al Elenei. Vadim Tudor va cumpăra OTV iar Dan Diaconescu  va deveni preşedintele TVR-ului. Liviu Negoiţă îi va lua locul lui Sorin Oprescu la Primăria Zonei Metropolitane Bucureşti, reuşind să asfalteze toate aleile din parcuri cu firma doctorului fost primar (că aşa va fi trocul). Mircea Badea va trăi în continuare în România, Ion Iliescu va deveni cel mai bătrân om din ţară, Gigi Becali îşi va înfiinţa o altă echipă de fotbal cu Vasile Turcu şi vor juca în propriul campionat (înfiinţat tot de ei, cu o singură echipă, ce are?), Ştefan Bănică-junior va deveni senior iar România va deveni, în sfârşit, o ţară.

   Domnule CVT, ne scuzaţi, vă mai trebuie pastilele alea…?

Vulcanul arde şi Boc se scarpină

   Se pare că norul de cenuşă vulcanică nu a afectat doar traficul aerian ci şi capul primului ministru român, aflat peste pătura de nori de altitudine înaltă. Pentru că ţara merge ca pe roate, economia duduie, kilometrii de autostradă se construiesc cât ai spune „boc” şi pentru că România a atins cel mai înalt nivel de trai din toată Europa, domnul Emil a început să se intereseze de probleme globale, care ar putea să ajute omenirea într-un fel sau altul. Mai mult în altul.

   În recenta şedinţă de guvern, micimea sa a pus o întrebare care i-ar fi făcut să roşească pe toţi capii din G8, că de ce nu s-au gândit ei la asta… Observând, chiar şi de la nivelul său, că zilele acestea avioanele nu au mai zburat cum o făceau săptămâna trecută, de exemplu (a citit după aceea în presă că a venit norul ăl mare de cenuşă), domnul prim-ministru a scos din profunzimea materiei sale cenuşii o înşiruire de cuvinte, corecte semantic dar incorecte pentru poziţia sa şi secolul în care ne aflăm: de ce tancurile în Irak poa’ să meargă prin nisip, dom’le, de ce, de ce? Un răspuns inteligent ar fi fost: de ce nu? Şi domnia sa continuă: da’ de ce tancurile poa’ să meargă în Irak prin nisip şi avioanele nu poa’ să zboare prin norul de cenuşă vulcanică? Aaa? Păi, vedeţi, trebuie găsite soluţii să se remedieze această problemă, să nu mai sufere omenirea atât! Atâââât!

   Îi sugerăm domnului Boc să trimită nişte reclamaţii pe la Boeing, Airbus, Grippen sau pe la alţi fabricanţi de zburătoare mecanice şi să le atragă atenţia că dacă tancurile pot s-o facă, ar fi cazul s-o facă şi avioanele. Pula mea, să nu mai stea toată ziua şi să scoată biluţe din nas…

Nor pe nor se scoate

Specialiştii spun că norul de cenuşă produs de erupţia unui vulcan în Islanda va ajunge şi deasupra teritoriului României.

Cu siguranţă că acesta a primit o invitaţie la masă de la norul de fum care va fi produs de grătarele românilor de 1 Mai.

Urmează în Club Control

   Nu lăsa electro-ul să îmbătrânească!Reciclează-ţi electricele vechi! Este un eveniment organizat pe 21 şi 22 Aprilie, în Club CONTROL, de Environ, marcă înregistrată în managementul deşeurilor electronice. Da-ţi un telefon vechi sau o maşina de tuns stricată deja şi puteţi intra gratuit la ambele concerte. În caz contrar veţi scoate din buzunar, la intrare, 20 lei. Concertele sunt:

 Miercuri, 21 Aprilie 2010 , ora 22 FIX, Şuie Paparude.

Joi, 22 Aprilie 2010, ora 22 FIX, SILENT STRIKE, cu Norbi–drums şi Ursu–bass.

 

 macheta concert suie cu silent strike

 

Pe data de 23 Aprilie, concert The Amsterdams şi Les Elephants Bizarres.

 

 amsterdams_eleph23aprilie

 

Pe data de 25 Aprilie, de la ora 20, concert Dekadens, Vodka Juniors şi 2Facenation. Biletul costă 15 lei.

 

 vodkajuniors

 

Sâmbătă, 1 MAI, de la ora 21:00, sunteţi aşteptaţi la concert KUMM şi THE MOOoD.

   După ce au cântat la UnderLondon Fest (2007), Bestfest 2008 şi 2009, în deschiderea concertului Lenny Kravitz în 2008 (România), la Eurosnic Festival (Olanda – 2009) & Exit Festival (Serbia – 2009), THE MOOoD revin în Club CONTROL cu o altă ocazie specială: concert de 1 Mai.

   Înfiinţată în 1997, Kumm este o trupă de rock alternativ , originară din Cluj. Pănă în prezent, Kumm a lansat cinci albume de studio (Moonsweat March,Confuzz,Angels & Clowns, Different Parties, Far From Telescopes). Având un public românesc pe care l-au cucerit “definitive”, ei au concertat de-a lungul anilor şi în afara ţării în turnee prin Italia şi Germania şi prin oraşe ca Budapesta , Berlin şi Freiburg , unde au cântat alături de trupe precum Kasabian sau Asian Dub Foundation.

 1mai_afis50x70

 

Urmează pe 3 Mai, de la ora 21, Secret Chiefs. Intrarea este 20 de lei.

 

 secrect_chiefs_afis50x70

Pe data de 13 Mai, tot de la ora 21, vor concerta cei de la Talibam. Biletul de intrare costă 25 de lei.

 TALIBAM_afis50x70

 

Pe 27 Mai, de la ora 21, vin cei de la COMA. Biletul costă 20 de lei.

 

 COMA light @ control-A5

 

  Clubul CONTROL se află pe Strada Academiei nr. 19 (în Pasajul Victoriei) şi este cel mai mare club de muzică alternative/indie din Bucureşti.

Autostrada melcilor

   Într-o ţară unde toate lucrurile merg cu viteza melcului, şi de obicei înapoi, nu ne miră faptul că nu sunt drumuri care să asigure un flux coerent şi fluent al mărfurilor, oamenilor, economiei. Am avut douăzeci de ani la dispoziţie să construim, să punem la punct o infrastuctură adaptată lumii moderne dar de ce să o facem? Licitaţii dubioase, proiecte fantastic de scumpe, mânării, contracte preferenţiale, cam asta înseamnă şi astăzi implicarea statului în a realiza ceea ce restul Europei moderne are de zeci de ani: autostrăzi.

   România deţine în acest moment un ruşinos număr de kilometri de autostradă, construiţi cu viteza melcului şi reparaţi prematur. Lăsând la o parte costurile de exploatare, valoarea exagerată a unui kilometru construit, precum şi modul în care au fost atribuite contractele sunt nişte hibe care ne vor ţine pe loc încă o sută de ani. Demarat cu tam-tam, ultimul „mare” proiect de acest gen a fost autostrada Bucureşti-Braşov, un drum care cu siguranţă este mai mult decât necesar şi urgent şi care ar fi trebuit să fie în atenţia autorităţilor de ani buni de zile. Într-un final au fost atribuite contractele, s-au început nişte lucrări, s-au oprit iar, s-au recalculat sume, ş.a.m.d. Ca melcii.

   Dar, surpriză: zilele acestea, consorţiul Vinci-Aktor a anunţat că se retrage din proiect. Grupul respectiv urma să se ocupe de construcţia tronsonului Comarnic-Braşov, adică 58 de kilometri de autostradă, având în mână un contract de 1,5 miliarde de EURO. Ceea ce înseamnă aproximativ 26 de milioane de EURO pe kilometru (sau 26 000 de EURO pe metru). O fi bine, o fi rău?

   Reprezentanţii constructorilor au motivat decizia de retragere din cauza neobţinerii unei finanţări care să-i ajute în susţinerea proiectului. Şi acum, vin nişte întrebări din fundul grădinii: cum a putut să participe la licitaţie un grup de firme care nu avea garantată o finanţare? Cum a reuşit un astfel de consorţiu să câştige licitaţia? Pe de altă parte, băncile la care or fi apelat băieţii constructori, nu şi-au pus întrebarea dacă este în regulă să ofere nişte bani pentru o lucrare supraevaluată?

   Deocamdată, ministerul analizează situaţia. Tot ca melcii. Iar şoferii plătesc de zor taxe peste taxe pentru a-şi mânca nervii prin trafic. România este o ţară?

Cu ochii-n patru

      Nesimiţire incredibilă! Bătaie de joc! Nepăsare! Aşa putem caracteriza cele câteva întrebări puse de anumiţi cititori specialiştilor de la Departamentul de Analiză Socială şi Medicină Rurală al Revistei Cioburi. După fina analiză abătută asupra nefericiţilor care posedă picior de lemn, iată că geniile din redacţie au fost nevoite să lase neterminat nimicul început cam în fiecare zi şi să se reunească de urgenţă pentru a aşterne ordonat semnele de întrebare ieşite dintre neuronii stingheri ai fiecăruia.

   De vină pentru aceste nelămuriri nu sunt alţii decât nefericiţii cu priviri reci, ignoraţi de societate pentru durerea lor, purtătorii de ochi de sticlă. Din nou, ciobarii nu au reuşit nici până la închiderea barului să răspundă întrebărilor de mai jos. Să le fie ruşine cititorilor care ne-au pus în dificultate:

 

-Oamenilor cu ochi de sticlă le putem spune că sunt oacheşi?

-Oamenii cu ochi de sticlă pot arunca o privire (sau un ochi)?

-Le putem spune oamenilor cu ochi de sticlă că au privirea sticloasă?

-Pe oamenii cu ochi de sticlă îi putem complimenta cu „ce ochi frumos ai”?

-Există ochi de sticlă din sticlă de Murano?

-Există ochi de sticlă din sticlă termorezistentă?

-Pe oamenii cu ochi de sticlă îi ustură ochii?

-Dacă oamenilor cu ochi de sticlă le intră fum în ochi, sticla devine fumurie?

-Oamenii cu ochi de sticlă poartă ochelari de protecţie?

-Oamenilor cu ochi de sticlă li se topesc ochii după căldură?

-Oamenii cu ochi de sticlă au privirea clară doar dacă sticla nu e opacă?

-Oamenii cu ochi de sticlă pot pune ochii pe cineva?

 

   Încă o dată, mulţumiri celor care ne urează sănătate maximă. Data viitoare promitem să şi glumim.

De la limbajul piticului la mersul de lemn. Sau invers?

   Surprinşi pe nepregătite de sărbătorile pascale, precum autorităţile de viscol şi zăpadă, componenţii lotului lărgit al Revistei Cioburi au întâmpinat sosirea iepuraşului de Paşti într-una din zonele de conflict cu halbe şi cocktail-uri ale centrului vechi din Bucureşti. Fiind convinşi iniţial că este vorba despre unul din iepuraşii Pla#boy, jucătorii echipei, cei specializaţi în lustruit faianţa, au suferit o puternică depresie în momentul în care au realizat că aşteptările le-au fost înşelate. Plus că galeria aflată pe margine scanda de zor: „Cine-a înviat în apriiiliiieee? Isus! Isus! Isus!”. Blasfemie!

   Drept urmare, surprinşi de cele sfinte cu substanţele lui Bachus printre cercănele, ciobarii au pus-o de-un brainstorming furtunos, îndreptându-şi atenţia către nefericiţii care posedă cel puţin un picior de lemn (să batem în lemn, vorba aceea, să nu păţim niciunul aşa ceva). Şi iată cum au început să răsară câteva întrebări de sezon, numai bune de schingiut enoriaşii cu ele, venite – evident – pe adresa redacţiei:

 

-Oamenii cu un picior de lemn dorm buştean?

-Este posibil ca oamenii cu picior de lemn să aibă şi muşchi?

-Oamenii cu picior de lemn pot cânta la fluierul piciorului?

-Oamenii cu picior de lemn pot face pluta?

-Oamenii cu picior de lemn au carii?

-Piciorul de lemn poate fi altoit (cu o mână de lemn, de exemplu)?

-Piciorul de lemn înmugureşte primăvara?

-Când îi furnică piciorul, oamenii cu picior de lemn se dau cu insecticid?

-Oamenii cu picior de lemn se tatuează cu aparatul de pirogravat sau cu dalta?

-Unui picior de lemn îi poate intra o aşchie în talpă?

-Piciorul de lemn se dă cu var primăvara?

-Pentru a-i păstra tinereţea, piciorul de lemn se lăcuieşte?

 

   Le mulţumim cititorilor ologi care ne doresc sănătate. Următoarea şedinţă va fi legată de câteva nelămuriri vis-a-vis ochiul de sticlă. Vom încerca să privim clar lucrurile…