Perioada anilor 1848 a reprezentat pentru meleagurile autohtone o vreme a schimbărilor, atât din punct de vedere politic, social cât şi cultural. A fost momentul  Constituţiei, al lui Cuza, al Unirii Principatelor, al revoluţiei, al formelor romantice de orice fel. Bucureştiul, în mod special, a primit valul artiştilor care au redescoperit imaginea medievală, transpusă în viziuni arhitectonice, lăsând moştenire monumente de artă, protejate sau nu în prezent, unele fiind dispărute, din păcate.

   Casa Librecht, una din clădirile apărute în jurul anilor 1866, cu influenţa detaliilor construite aparţinând neogoticului central european adus de Schlatter, poate fi vizitată şi azi pe strada Dionisie Lupu, la numărul 46. Clădirea a aparţinut lui Cezar Librecht, ministrul poştelor în guvernul din timpul domnitorului român Cuza, unul din protejaţii acestuia şi care şi-a construit o avere bazată pe o întreagă reţea mustind a corupţie şi legături care nu sunt străine nici politicienilor contemporani. Cazul său, celebru la vremea respectivă, l-a făcut să-şi piardă o parte din avere, printre care şi imobilul amintit mai sus. Unii spun că respectiva clădire ar fi pierdut-o la jocurile de noroc, în favoarea familiei Obrenovici (Maria Obrenovici, amanta lui Cuza şi mama viitorului rege al Serbiei), alţii spun că ar fi fost luată sechestru de autorităţi. Cert este că imobilul a ajuns în patrimoniul Universităţii Bucureşti, după ce a mai fost asociat cu familiile Rosetti, Filipescu sau cu celebra Zizi Lambrino, amanta lui Carol al II-lea (depinde de surse). Pe vremea comuniştilor aici a funcţionat un club cu circuit închis, al profesorilor universitari.

   Astăzi, Casa Librecht, respectiv Casa Universitarilor, aşa cum este cunoscută mai bine, aparţine de Ministerul Educaţiei şi este deschisă publicului larg. În interiorul acesteia funcţionează un restaurant (la subsol plus terasă pentru oricine este în trecere) iar saloanele elegante sunt folosite pentru nunţi, botezuri sau alte evenimente organizate de grupuri de persoane. Întreaga zonă este liniştită, fiind ferită de gălăgia arterelor aglomerate, înconjurată de multă verdeaţă, grădina din interiorul curţii find destul de mare. Lume bună, cu media de vârstă în jurul a cincizeci de ani, purtând discuţii mai mult sau mai puţin academice, linişte, muzică în surdină, servire amabilă. Excelent.

   Fiind călduţ afară, am ales terasa, construită ca anexă a clădirii, înconjurată de grădină şi protejată cu un tavan betonat de orice intemperie. Mobilierul este confortabil, mesele distribuite lejer şi linişte. Am remarcat senzaţionalele difuzoare de pe vremea inginerilor comunişti, agăţate obosit de pilonii de susţinere ai terasei, precum şi imaginea ospătarilor cu experienţă, cu stilul de servire al localurilor de stat. Amabili, oricum. Am observat că sticlele goale erau aşezate frumos, pe marginea terasei, în dreptul mesei de unde erau luate, astfel încât fiecare să ştie cât a consumat. Înăuntrul clădirii, la subsol, este amenajată secţiunea folosită iarna, cu tavane având arcuri gotice şi înalte. Acum, singura entitate care se lăfăia pe aici era bezna. La parter, Casa Universitarilor mai păstrează o parte din elementele originale (mobilier, picturi) şi sunt amenajate mai multe saloane, de obicei folosite pentru evenimente organizate. Am descoperit, astfel, Sala de şah, Sala de lectură. Într-unul din aceste saloane tocmai era în toi o petrecere octogenară.

   Revenind la terasă, am fost încântat de la intrarea în curte de amabilitatea unuia din paznici, care m-a pus în temă cu istoricul clădirii, în termeni generali. Istoric detaliat mai apoi de unul din ospătari. La mese, aşa cum spuneam, lume în vârstă, profesori, actori şi diverşi alţii. Meniul îmbietor, altul în fiecare zi (era datat!) dar în mare având aceleaşi produse. Raportat la zonă, preţurile sunt în regulă. Berea Ursus este 4,2 lei sau Tuborgul 5,8 lei. Mâncarea este gustoasă şi la fel de acceptabilă ca preţ (sarmale de porc cu varză 12,7 lei, ciorba de văcuţă la 400 g costă 6,6 lei). Pasionaţii de vin pot găsi o varietate bunicică de soiuri, la preţuri bune. Atmosfera este foarte plăcută, o lume ruptă de Bucureştiul năvalnic, cu bătrânei respectându-şi tabieturile, tineri bohemi şi rătăciţi prin viaţă, grupuri vesele şi părând dintr-o lume uitată în trecut. Casa Universitarilor este un alt fel de cârciumă, unde cei care nu se pierd în linişte pot discuta despre orice

   Aşadar, daţi o fugă pe strada Dionisie Lupu numărul 46. Savuraţi un moment diferit de cotidian şi păstraţi-l în minte. S-ar putea să vă doriţi şi a doua oară un popas la Casa Universitarilor.