Acum, după ce Gigi Becali are mari şanse de a face parte dintre europarlamentarii români, trebuie să aibă grijă unde va fi cazat. Păi unde o să-şi ţină oile de la Pipera?
De-ale lu' Marean
Fiind campanie electorală, mi-am dat seama de un lucru: Marian Vanghelie nu mai este „primarul care este” ci „primarul care garantează”.
Dir en grey sau de ce îmi place Japonia
Legenda spune că Japonia a fost creată de zei, care au înfipt o sabie în ocean. La scoaterea sabiei, au curs patru picături care au devenit cele patru mari insule ale țării de azi. Japonezii o denumesc, textual, țara de la originea soarelui iar istoria acesteia se adâncește la o distanță de două milenii și jumătate în urmă. Începând de la poporul ainu și până la monarhia de azi, evoluția japonezilor în timp este bogată în evenimente, povești, influențe, triumf.
Stilul de viață japonez, tradițiile și modul de abordare a existenței îi face pe aceștia unici și incomparabili. Substratul civilizației nipone îmbină florile de cireș cu imaginea samurailor, politețea cu ura ascunsă și manifestată țipător. Un popor care nu poate fi încadrat în nicio tipologie modernă, lucru ce se răsfrânge asupra a tot ce ține de originea japoneză.
Dir en grey, un nume care nu poate fi asociat cu nimic concret. Nu este o floare, o carte sau un munte. Dir en grey reprezintă, întocmai ca națiunea din care face parte, îmbinări de sunete, imagini, gânduri și legende. Înseamnă Dir en grey. Fatalitate, tristețe si ură revărsată peste modern, idei care se aud din gândurile lor, ingenios așezate pe portativ. Unici ca stil, orgolioși în prezență. Formați în 1997, mare parte din trupa La:Sadie’s, cei cinci membri ai trupei au pornit pe un drum lung, cu orizonturi largi. În 1998 erau deja în top zece Oricon cu Jealous și I’ll, produse independent iar în prima jumătate a lui 1999 apare deja primul album, Gauze, cu un rock având oarece influențe pop. De la început, vocalistul Kyo se remarcă prin inflexiunile vocii sale, perfect adaptate genului cântat de trupă. Membrii trupei sunt: Kyo-vocal, Kaoru-chitară, Die-chitară, Toshiya-chitară bass, Shinya-tobe.
În 2000, după o amânare cauzată de spitalizarea lui Kyo, formația lansează albumul al doilea, Macabre. Cu un sound un pic modificat spre progresiv, dar având pe fundal același specific Dir en grey, acesta prinde la public, fiind promovat în turneu până în 2001. A treia realizare a trupei apare în 2002, Kisou, urmând turnee în China, Coreea de Sud, Taiwan. Sunetul albumului rămâne același, fiind continuat și pe Vulgar, apărut în 2003 ca al patrulea album. Turneele de promovare au continuat până în 2004 dar numai în Asia. Ieșirea în lume încă nu se produsese.
Anul 2005 reprezintă în istoria trupei prima apariție în Europa. Concertele de la Paris și Berlin au avut loc cu casa de bilete închisă deși promovarea a fost una mediocră. În același an apare și a șasea realizare, Withering to death, album ce de această dată este promovat și în afara Asiei. Inevitabil, SUA este următoarea locație pentru concerte, unde au câteva reprezentații, reîntorcându-se mai apoi în Europa. Urmează alte evenimente la care Dir en grey iau parte alături de Korn, Megadeth, Slayer sau Children of Bodom. Acest al șaselea album reprezintă, alături de promovarea în afara continentului natal, un sound un pic modificat, cu puternice influențe nu metal și metalcore, identic, de altfel, cu cel de pe următoarea realizare din 2007, si anume The Marrow of a Bone. Acum are loc primul lor turneu de promovare pe continentul nord-american, alături de Deftones. Următoarea perioadă îi prinde în concerte în Europa, Japonia iar America de Nord, atât în turnee singulare cât și la festivaluri de gen. Sunt deja consacrați, lumea începând să-i caracterizeze după un stil propriu, ieșit din tiparele cunoscute până atunci. Deși majoritatea cântecelor sunt în japoneză, acest lucru nu i-a împiedicat să-și trimită mesajul către cei care îi ascultă.
La finalul lui 2008 iese pe piață al șaptelea album, Uroboros, ca o fuziune a tot ceea ce însemnase până atunci Dir en grey. Influențele sunt complexe, începând de la progresivul anterior, metalcore și sunete tradiționale japoneze. Vocalul Kyo demonstrează a mia oară că este singurul potrivit pentru instrumentația din spatele său. Urmează turnee progrmate pentru 2009, marile scene din lume nelipsind din programul trupei.
Din păcate, România nu aderă încă la curentul rock, în feluritele sale forme, așa cum se întâmplă în restul Europei deși, încet, încet, câteva festivaluri de profil se permanentizează și la noi. Există o mică ascensiune și o activitate destul de intensă la nivel underground. Dir en grey, în mod fericit, are susținători în România, dorința acestora fiind de a-și vedea trupa favorită într-un concert pe plaiurile mioritice. Și cum informația circulă, o lăsăm și noi să circule. Mai jos puteți subscrie la o petiție online, trimisă pe adresa redacției, în cazul în care susțineți cauza fanilor trupei japoneze:
http://www.ipetitions.com/petition/direngreyromania/index.html
Iar ca finalul să nu fie lipsit de culoare și, în primul rând de sunete, vă oferim câteva mostre Dir en grey.
Câinii înroșiți
În Timișoara, din păcate, două femei au fost atacate de o haită de câini, acestea fiin mușcate de mâini și de picioare.
Câinii cu siguranță erau supărați pentru pierderea campionatului de Dinamo și or fi văzut la femei baticuri roș-albastre.
Tineri politicieni cu stofă murdară
Am primit pe adresa redacţiei un mesaj din partea unei cititoare cu drept de vot şi nehotărâtă în acest an cui să-i dea dreptul de a o reprezenta. Am putea spune că, într-adevăr, alegerea este una destul de grea, dacă nu chiar imposibilă. Stând astfel şi gândindu-ne la alegeri, am observat că mesajul ne poate oferi cheiţa către rezolvarea problemei. Ia să vedem!
Îl cunoaşteţi pe domnul Cornea Gheorghe Claudiu? Nu? Nici noi. Dar vă putem oferi nişte detalii. Într-una din zilele trecute, undeva pe la ora când se visează strategiile de dezvoltare ale economiei, deci pe la ora două dimineaţa, un grup de cetăţeni români, tineri, plătitori de taxe, se întorceau către casele lor, luate cu credit de la bancă şi aflate în cartierele curate, civilizate şi liniştite ale oraşului, aşa cum sunt aproape toate cartierele din ţară. Că doar aleşii poporului se îngrijesc de aceste aspecte. Dar să nu fim ironici. Aşadar, grupul de mai sus, coborând dinspre Poarta Schei din Braşov, îşi luă avânt către trecerea de pietoni apărută în cale pentru a-şi muta paşii pe cealaltă parte a carosabilului. Gândurile şi râsetele le fură întrerupte, întocmai ca în filmele cu gangsteri şi poliţişti, de scârţâitul roţilor unui Renault negru care era cât pe ce să li se suie în spatele lor de cărăuşi de rate la bancă şi impozite la stat. Prima reacţie a fost similară cu cele întâlnite uneori şi pe stadioanele de fotbal (înjurături, degete mijlocii, şerveţele aruncate pe parbriz). Eee, acum devine interesant. Din maşină, într-o întreagă scenă de suspans, că să vezi ce matahală o ieşi, că hai să mergem, iese un personaj similar celor asociate cu brandul Hi5, îmbrăcat rozaliu, strălucitor şi cu urmă de pipiţă pe scaunul din dreapta. Şi dă-i replici!
Reacţia domnului posesor de cai putere a fost, probabil din obişnuinţa căpătată în momentele când sunt opriţi de poliţie în trafic cei ca dumnealui, să pună mâna pe telefon. Cum dom’le, da’ cine sunt tinerii ăştia neobrăzaţi care îndrăznesc să-i tocească plăcuţele de frână pe trecerea de pietoni, ia hai să apelăm poliţia! Lucru cu care grupul posesor de inimă în gât a fost de acord, chiar s-a oferit să susţină un dublaj al apelului. Diferenţa a fost faptul că ei chiar au chemat băieţii cu caschete, în timp ce şoferul a apelat o altfel de poliţie, şi anume personală, aflată în două BMW-uri negre. Între timp, bogatul său bagaj de înjurături se revărsa peste întregul peisaj. Şi pentru a fi sigur că momentul acesta le va rămâne veşnic în amintire, domnişorul paietat a scos arsenalul greu, respectiv cartea sa de vizită (!) pentru a le arăta el supuşilor cine este stăpânul şi că nu vor scăpa nemustraţi. La şirul de întrebări cum că „stai aşa, dar legea nu este aceeaşi pentru toţi? Nu toţi trebuie să respectăm regulile de circulaţie la fel? Încălcarea lor nu atrage aceiaşi pedeapsă pentru toţi?” au apărut brusc nişte interferenţe între căile de comunicare interioare ale băieţaşului. Privind către don’şoara care asista pasivă la scenă, din maşină, a mai stors câteva mizerii vocale după care a demarat în trombă. Şi cum poliţia recomandă să nu conduci nervos, dumnealui a vrut să dovedească faptul că miliţienii au şi ei dreptate câteodată: doi motociclişti au fost la un milimetru de a fi şterşi de maşină şi de pe faţa pământului de către individ.
Dar pentru a nu oferi un final lipsit de personajele amuzante, apar şi poliţiştii până la urmă. ’Nă seara! Trebuie date declaraţii dar chiar şi aşa nu prea e nimic de făcut, că aşa sunt ăştia, că pot contesta şi alte ideologii moderne…Scărpinatul e de bază!
Dar hai să ne cunoaştem mai bine, îi propunem domnului Cornea. Am remarcat faptul ce este consilier judeţean, deci membru al Consiliului Judeţean Braşov în Comisia pentru activităţi Ştiinţifice, Învăţământ, Cultură şi Culte, un nume la fel de pompos precum apariţia în sine. În acelaşi timp deţine şi o funcţie de consilier local în Zărneşti. Şi cum viitorul ţării este de aur, mai ocupă şi funcţia de Prim vice-preşedinte al organizaţiei de tineret PD-L din Braşov. Ultimele sale declaraţii de avere şi de interese sunt din ianuarie 2008 (sursa fiind site-ul Consilului Judeşean Braşov), unde sunt trecute ca proprietăţi un cont de 35 000 lei la bancă, 1600 mp în Zărneşti precum şi participaţia de 50% la SC CFC Creative SRL. Firmă care, cercetând Ministerul Finanţelor, nu a avut niciun fel de activitate de la înfiinţarea sa (mai 2007) şi până în prezent. Pentru 2009 nu este declarat nimic, dă-o dreacu’ de lege. Aaa, să nu uităm, candidatura sa din 2008 a fost girată de primarul Braşovului, George Scripcaru.
Întorcându-ne de unde am plecat, se pare că nu am găsit rezolvarea problemei. Greu, dom’le, cu votul ăsta. Noi propunem, în continuare, să trecem la curăţenie. Să adunăm toate gunoaiele şi să le dăm foc. Acesta, deocamdată, este cel mai bun răspuns.
Am avut o tentativă de a-l suna pe domnul consilier şi de a-i da ocazia să ne povestească varianta dumnealui. Dar pentru că cititorii noştri sunt mai credibili decât orice politician român, am luat-o de bună pe cea de mai sus. Oricum, sperăm că articolul va fi citit şi de domnul Cornea Gheorghe (ne vom îngriji noi de asta, doar are adresa de e-mail pe cartea de vizită), invitându-l chiar la un drept la replică online şi public. A-propos de adresa dumnealui de e-mail, cititorii-votanţi îi pot trimite oricând mesaje de încurajare.

O'Hara, două hare

Momentele petrecute după final de muncă sunt, în general, cele mai aşteptate. Dacă sunt consumate împreună cu prietenii, într-o locaţie relaxantă pentru creier şi ficat, cu atât mai bine. Drept urmare, să vedem ce se întâmplă dacă facem un tur prin cârciumile din drum.
În ultima perioadă, dacă aţi fost mânaţi de sete pe acolo, centrul istoric din Bucureşti a intrat pe un făgaş apropiat de cel normal. Nu chiar apropiat dar, oricum, sunt nişte schimbări în bine faţă de anul trecut. Se mai renovează din clădiri, din străduţe, în ritm tipic mioritic pentru că sunt legate direct de autorităţi. Dar asta este o altă poveste. Aşa cum spuneam, au apărut din ce în ce mai multe baruri şi terase. O bilă neagră, pentru modul haotic în care sunt dispuse. Astăzi, însă, ne vom concentra asupra uneia dintre ele.
Pub-ul O’Hara se află pe strada Franceză numărul 13. Destul de mic (în jur de nouă mese) dar încăpător întotdeauna pentru clientela sa. Autodefinit irish-pub, în afară de reclamele la Guiness înşirate pe pereţi, într-un fel de poveste a celebrei beri negre, restul este un amalgam de medieval (ţinând cont de armura şi săbiile încrucişate prezente) şi rustic european. Tavanul înalt, în formă de arcadă, din cărămidă, conferă o aparentă senzaţie de spaţiu aerisit. Vara chiar se întâmplă aşa, pentru că intrarea formată din două uşi mari, de geam, stă deschisă larg. În sezonul mai friguros, fumul îţi pătrunde până la chiloţi, ventilaţia fiind rar pornită. Din raţiuni de economie de curent, probabil, alături de românescul mod de a „chinui” clienţii.
Una peste alta, este un loc plăcut, unde te poţi obişnui repede. Terasa montată vara este cochetă, muzica ne aduce aminte de U2, The Cure, R.E.M. sau Simple Minds şi, pentru cine are chef, se poate juca Darts. Sunt şi două televizoare, ce rulează sport. Barmanii, un nene şi o tanti, sunt amabili şi te lasă să-ţi savurezi berea în linişte, chiar dacă închiderea este în jur de ora 12 noaptea iar tu nu dai semne că-ţi pasă de asta. Preţurile sunt acceptabile (6 lei halba de Tuborg). Budele sunt separate (beţivi şi beţive) deşi, după o perioadă mai lungă de slalom printre halbe, nu mai contează în care din ele îţi marchezi teritoriul.
Pentru a vă face o părere personală, mergeţi până acolo. Până la urmă, gusturile nu se discută. Noroc!
Gunoiul din viaţa ta
În ultima perioadă s-a pus din ce în ce mai frecvent problema selectării deşeurilor. O chestiune de bun simţ, dincolo de impactul pe care ar trebui să-l aibă asupra mediului. Selectarea gunoaielor aduce după sine reciclarea unora din ele, în scopul economisirii de resurse, reducerii de costuri sau, din nou, protecţiei mediului. În perspectivă, generaţiile următoare se vor bucura de un viitor mai curat, strâns legat de decizia fiecăruia din timpul prezent, de a-şi gestiona mizeria responsabil.
Din păcate, consumul exagerat al generaţiei noastre produce destule pagube lumii care ne găzduieşte. Începând de la pungi de tot felul, hârtii, pliante, plastice, cauciuc sintetic, detergenţi şi până la arsul becurilor în miezul zilei, totul a degenerat într-o permanentă apariţie de gunoaie, care mai de care mai pestriţe şi mai nocive. Lumea le vede dar le ignoră. Sunt din ce în ce mai mulţi care nu par a fi deranjaţi de mizeriile ce le intră în ochi zilnic. Gunoaiele le întâlnim la tot pasul şi am început uşor, uşor, să le considerăm parte din viaţă. Ne dorim, poate, să le eliminăm dar nu facem nimic concret. Nici mirosul nu ne mai uimeşte.
Iau un exemplu cotidian: campania electorală înseamnă consum de resurse (degeaba), şi multă mizerie rămasă în urmă. Afişe, pliante, bannere lăsate de izbelişte. Gunoi peste gunoi şi oameni nepăsători. Mai nocivă este, însă, murdăria izvorâtă dintre mesajele postate în hârtiile de pe jos. Un gunoi care, trist, face parte din cotidian. Nu poate fi reciclat, nu poate fi ars, nu este biodegradabil. Stă printre noi produs, în esenţă, tot de noi. Este toxic şi ameninţă tot mai tare viitorul.
Avem puterea de a curăţa mizeria. Decizia de a arunca hârtia la coşul de gunoi sau de a refolosi sticla de plastic este a noastră. În acelaşi mod, putem face să dispară deşeurile din politic. Organizat, selectiv şi definitiv. Gestul de azi schimbă viaţa de mâine. Copiii noştri ar avea aer curat şi sufletul împăcat. Tot ce trebuie să facem este să ne luăm ustensilele de curăţat şi să ieşim în stradă. Avem ceva de muncă dar merită.
Prima casă, primă crasă.
Programul „Prima casă” a ținut capul de afiș al discuțiilor guvernamentale din ultima perioadă. Problema nu a fost dezbătută în profunzime, direcția de prezentare fiind mai degrabă dacă măsura este una electorală sau nu. În ziarele de profil economic, apar câteva cifre dar fără concluzii eficiente. Tam-tam de moment, praf în ochi, viața continuă.
Nu ne propunem să tragem niciun fel de linie vis-a-vis de chestiunea de mai sus. Sunt câteva întrebări la care am dori să obținem un răspuns:
-de ce fondul garantat de stat este de 60 000 euro? Nu cumva astfel se stabilește un preț minim pentru locuințe?
-de ce se ia din fondul pentru IMM-uri?
-care sunt criteriile reale prin care au fost alese băncile participante la program?
-în ce fel va fi relansat sectorul de construcții, din moment ce există destule apartamente noi nevândute iar sub 100 000 euro se găsesc doar apartamente în blocuri vechi?
-cine sunt rechinii imobiliari care vor câștiga din acest program? (având în vedere și faptul că TVA-ul pentru apartamentele sub 380 000 lei este de 5%)
-cum se va evita specula? (care cu siguranță va exista)
-cine va avea drept de lichidare, în cazul neplății ratelor?
-cine va putea, de fapt, să-și cumpere locuință, din moment ce băncile nu vor schimba în niciun fel condițiile de creditare?
-de ce de 1 miliard de euro propuși în prima fază pentru acest program, de ce acești bani nu se investesc în infrastructură, putându-se crea locuri de muncă astfel?
Nu știm dacă răspunsurile vor veni și vor fi corecte. Din păcate, guvernul actual, întreaga clasă politică de altfel, nu mișcă niciun deget pentru a lua niște măsuri reale pentru îmbunătățirea situației economice. Punând la socoteală și prezența unui an electoral, ne putem aștepta la pastile nepotrivite în continuare. Și în loc să căutăm un doctor mai bun, lăsăm evenimentele să treacă degeaba, sub efectul unui „oricum nu avem ce face” și „las’ c-om trece și peste asta”.
Romi duși la biserică
Un grup de romi a ocupat abuziv o biserică din Berlin, solicitând diverse chestiuni sociale.
Cred că era mai bine dacă ocupau un sediu de poliție, altfel s-ar fi mișcat lucrurile.
Cocoșul cântă mai bine acasă
Traian Băsescu participă la Târgul Cocoșului de la Horezu, târg tradițional de ceramică.
Elena Udrea, în calitate de ministru al turismului, nu este prezentă, fiind obișnuită cu cocoșul de acasă.