Terapeuții reomandă masajul cu pietre vulcanice pentru a elimina stresul, oboseala de după o zi de muncă, precum și durerile musculare sau reumatice.
Întru totul de acord, mai ales dacă masajul se efectuează chiar deasupra vulcanului.
Terapeuții reomandă masajul cu pietre vulcanice pentru a elimina stresul, oboseala de după o zi de muncă, precum și durerile musculare sau reumatice.
Întru totul de acord, mai ales dacă masajul se efectuează chiar deasupra vulcanului.
Un document intern al PD-L, ajuns prin birourile unor redacţii, trasează scurt şi la obiect strategia de campanie: PSD trebuie încolţit iar PNL trebuie minimalizat (titlu de pe realitatea.net).
Mă întreb dacă ziariştii au găsit şi partea cu „Băsescu trebuie lins”. Cum unde?
Băieţii de dincolo de Nădlac ameninţă că o să primim fonduri europene prin cavitatea bucală, în condiţiile în care justiţia din România nu există nici măcar scriptic. Lucru care ar fi trebuit să se întâmple mai demult, având în vedere mocirla din lumea politică neaoşă. Într-un fel m-am bucurat la auzul acestui mesaj, interjecţii ritmice, similare cu limbajul ciocănitorilor, ieşindu-mi pe guriţă.
Nu acelaşi sentiment l-a încercat pe domnul Geoană, preşedinte de Senat şi susţinător de încredere al modificării cursului monetar, şi nu mă refer la cursul de schimb valutar, ci la cursul pe care ar trebui să-l ia în mod normal bănuţii europeni. Declaraţia dedicată maselor, respectiv că nu este normal să fim trataţi în acest hal de colegii europeni şi că se va ocupa în mod exemplar ca instituţia pe care o conduce să asigure bazele unei justiţii corecte, sunt la fel de veridice precum apa de ploaie din butoaiele de sub streaşină. Evident, campania electorală tocmai a pornit la drum şi orice veste proastă echivalează cu modificarea matricii alegătorilor.
Sunt enervat pentru că, spre deosebire de actorii vulcanizaţi ce-şi joacă piesa infectă pe scena politică din România, colegii europeni din Germania, de exemplu, îşi pun oarece întrebări înainte de a arunca banii contribuabilului de rând. Şi mă enervez şi mai tare când îl aud pe domnul Geoană cum se răţoie la Bruxelles şi le cere socoteală pentru tupeul de a ne opri caşcavalul. Păi, cred şi eu, pe timp de criză, ce să pape şi gura lui şi a acoliţilor?
Protestez contra infatuării şi parşivismului din Parlament. Contra măgăriilor şi bătăliilor pe ciolan din Guvern. Îmi doresc un popor integru, exigent şi cu respect faţă de sine. Un popor care să iasă în stradă la orice urmă de bătaie de joc la adresa sa şi nu la lăturile oferite gratis de politicieni. Cumva, trebuie făcut ceva…
Senatorul Cristian Țopescu le-a propus aleșilor din legislativ să alerge astăzi în jurul Casei Poporului. Scopul, declară dumnealui, este de a-i pune să facă un pic de mișcare dar și să protesteze împotriva scoaterii orelor de sport din programa școlară obligatorie.
Eu cred că ținta a fost, de fapt, să-i facă pe parlamentari să dea o tură completă a clădirii legislativului, poate vor găsi și dumnealor ușa de intrare și, astfel, vor putea să participe la ședințe.
Cică PSD și-a lansat eurocandidații, sub atenta supraveghere a lui Marian Vanghelie, într-o festivitate a cărui fond sonor a fost asigurat de muzica lui Vangelis.
În aceste condiții, lansarea candidaturii lui Becali ar fi putut fi asistată de recitarea Mioriței.
Sergiu Nicolaescu a declarat, într-un interviu acordat agenției Mediafax, că va face filme până în ultima clipă a vieții sale.
Probabil, regizorul lucrează deja la filmul care să prezinte propria-i înmormântare.
Aseară, la Veszprem, a fost lansat filmul despre uciderea handbalistului român Marian Cozma. Moment emoționant, fără dubiu.
Din păcate, Marian Cozma nu a putut participa, sportivul fiind alături de Cătălin Hâldan la vizionarea meciului Steaua-Dinamo.
Traian Băsescu a declarat la ceremonia de lansare a candidaților PD-L pentru alegerile europarlamentare că membrii acestui partid sunt singurii care nu-și înjură președintele, cu aluzie către PSD-iștii care se iau de Mircea Geoană.
Adevărul este că Băsescu are dreptate: n-am auzit niciun PD-L-ist care să-l înjure pe Traian.
Senatorii au decis să publice pe pagina de internet a instituţiei cheltuielile dumnealor cu diurnele, indemnizaţii, deplasări şi alte activităţi mâncătoare de bani ai contribuabilului.
În urma acestui demers, propunem ca statul să instaleze gratuit acces la internet în zonele rurale, astfel încât să poată observa aceste informaţii şi populaţia celei de-a doua Românii.
Poliţiştii de la IPJ Ilfov au decis că este mai bine să meargă dumnealor la stadionul Ghencea pentru audierea jucătorilor în legătură cu incidentul din drumul spre Buzău, atunci când autocarul echipei Steaua a fost atacat cu pietre.
După meciul cu Dinamo de mâine, jucătorii Stelei vor avea astfel o scuză puternică pentru meciul ce va fi pierdut ( 🙂 ): echipa Dinamo a jucat cu 11 jucători+anchetatorii de rezervă.