Colecţionaţi, deci exist

• Idei fertile •

    Ce chestie am aflat în Libertatea: un domn din S.U.A. şi-a tăiat sprâncenele în schimbul sumei de 1600 de dolari. Acum, nu ştiu ce să zic…O fi scump, o fi ieftin? Şi cine o fi vrut să păstreze la borcan respectivele fire de păr? Vreun colecţionar de sprâncene?
Ţinând cont de cele de mai sus, m-am gândit să prezint o listă de tarife celor care au ca pasiune adunarea a tot felul de chilipiruri. Aşadar, luaţi de aici:

 

 

                                                              MENIU 

                                                  (chilipir a la Robert)

Sprâncene naturale – 1 000 lei firul
Curate, spălate zilnic, calitate deosebită, fără coloranţi. La cerere, vi le putem furniza arse. Nuanţe disponibile: şaten. Pentru varianta pe alb, comenzile se dau din timp iar termenul de livrare se face după minim 360 de luni. În caz de neonorare a comenzilor, asta e.
Mustaţă tip Freddie – 500 lei firul
Rezistentă la transpiraţie, culoare deosebită, certificat de conformitate inclus. Poate fi asortată cu stropi de muştar sau ketchup, la cerere. Nu oferim varianta arsă. Se livrează doar pentru comenzile ferme.
Bucăţi de ficat ardelenesc – 2 500 lei / gramul
Făcut din material tânăr şi călit în baie de alcool, poate rezista chiar sute de ani. Condiţiile dure de stres şi nesomnul regulat îi asigură duritatea unui scut de bambus. Certificatul de garanţie inclus îi conferă siguranţa originalităţii. Disponibil oricând. Cantităţi limitate.
Falus adolescentin – 3 000 lei / şedinţa de terapie
Calitate excepţională, fin la atingere, soluţia ideală contra migrenelor, depresiilor sau umezelii apărute brusc. Se poate doar închiria, cu tot cu mecanismul de funcţionare. Este disponibil doar prin programări punctuale. Apreciat şi oferit doar doamnelor şi domnişoarelor. Pentru domni nu avem nimic similar.
Ciupercă „fugi, nene” – 250 lei / gramul
Miros puternic, rezistent împotriva odorizanţilor de orice fel. Vă garantează succesul împotriva rozătoarelor, insectelor sâcâitoare şi animalelor agresive. Vă poate fi utilă în momentele în care oaspeţii nu dau semne că vor să plece în curând. Disponibilă oricând, la cerere expresă. Se pot testa mostre în condiţii de siguranţă maximă.
Biluţe cauciucate – 150 lei / gramul
Acest produs este specialitatea casei de mulţi ani şi vă poate fi oferit într-o gamă largă de forme, mărimi şi culori. Ingredientele sunt de cea mai joasă speţă şi respectă o reţetă veche de secole întregi. Oferim mostre gratuit, pentru testare. Stocul este asigurat în permanenţă iar livrarea se face imediat, prin aruncare.

Vă aşteptăm !

Hai, să trăiţi !

 

Cetăţeni din toată lumea, deveniţi emo !

• Idei fertile •

    În timp ce răsfoiam revista presei de azi, deprimându-mă, mi-am dat seama că starea mea are la baza nişte calcule precise, făcute de psihologul Cliff Arnall (m-am informat, da ?). Bun. Deci azi, cică, ar fi cea mai deprimantă zi din istorie (!). Şi motivele sunt vremea neplăcută, trecerea sărbătorilor de iarnă, revenirea la muncă, facturile venite după Crăciun, datoriile în creştere, colapsul preţurilor din imobiliare, gripa. Păi, vorba regelui Gică, cum să zic, e greu, trebuie să dăm totul ca să fie bine adică să nu fie rău. Exact. Dar vreme neplăcută este din noiembrie. Dimpotrivă, astăzi chiar a fost cald pentru perioada asta a anului. Mă rog..Sărbătorile de iarnă au trecut de trei săptămâni, facturile au venit de anul trecut, datoriile cresc oricum, de piaţa imobiliară mi se fâlfâie iar la muncă am revenit de la începutul lunii. Ceea ce înseamnă că ori sunt în depresie de aproape o lună şi nu mi-am dat seama, ori se mănâncă răhăţel pentru cititorii plictisiţi. Sau trişti.
   Răscolindu-mi un pic materia cenuşie, am scos la iveală o idee tâmpă: propun să declarăm ziua de 19 ianuarie ca fiind ziua internaţională EMO. Iar în fiecare an să fie sărbătorită aşa cum se cuvine. Dacă anul trecut primarul Oprescu a băgat capitala în Guiness Book cu cel mai lung cârnat sau cu cel mai mare tort, la anul are ocazia să bată alte recorduri: cel mai mare grup de sinucigaşi care îşi taie venele în acelaşi timp, cel mai deprimant plâns, cea mai mare cantitate de sânge stoarsă de la o singură tăietură, cel mai mare salt sincron în cap de pe bloc, cel mai rapid spânzurat. În fine, aţi prins ideea. Şi ca să nu se facă treaba din bani publici, nu că ar mai conta asta la cât de trişti o să fim, sponsorul ar putea fi un mare producător de lame de ras.
   Oare astăzi puştii emo au fost fericiţi ?
 

Batalionul vânătorii de frunte Ţiriac

• Idei fertile •

    Iată că s-a încheiat cu succes încă o partidă de vânătoare organizată de afaceristul Ion Ţiriac. Ştim cu toţii că au participat burghezi contemporani, s-au tras focuri de armă în pădure, s-a băut rachiu, s-au ascultat manele. Relaxant pentru participanţi, înfiorător pentru fauna împuşcată. Finalul a fost marcat de fotografia de grup, cu trofeul cel mai valoros şi meclele zâmbăreţ-arogante ale vânătorilor de lux. Comunitatea de mistreţi şi căprioare, din păcate, a rămas cu nişte minusuri la inventar…
   Bun, să spunem că vânătoarea este un sport pentru unii sau pasiune, mă rog, ce-o fi. Şi că la un moment dat aceşti indivizi simt nevoia să-şi arate valoarea şi nervii cu arma în mână, curmând vieţi de necuvântătoare. Eu încerc să-mi dau seama ce impuls îi aruncă în luptă: acela de a trage cu glonţul în ceva sau acela de a ucide o vieţuitoare, indiferent care ar fi arma. Eu le-aş recomanda să-şi arate bărbăţia prin Afganistan sau prin Gaza, căci şi acolo se trage.
   Îi sugerez domnului Ţiriac senior ca în episodul următor al serialului „Verdict:crimă de lux” să-i ducă pe domnii purtători de puşcă în afara domeniului de la Balc. Dacă tot vor să împuşte jivine, o pot face şi în restul teritoriului mioritic. Iar cele mai valoroase trofee le pot obţine în Bucureşti, în clădirea aia mare, 100% fabricată în România.

Dimineaţa cu sărman şi tanti

• Martor şi tartor •

    Dimineaţa m-a prins, ca de obicei, certându-mă cu ceasul pentru acordarea a încor cinci minute de linişte. Au urmat tabieturi şi, într-un final, contactul cu exteriorul casei mele. Purtat de gânduri, ignor oraşul grizonat de iarnă. Şuvoiul de maşini începe să-şi facă simţită prezenţa în timpane şi în nări, grăbindu-mi paşii către destinaţie. Unul câte unul, trecătorii ieşiţi în cale adaugă nuanţe de gri peisajului anost-matinal. Din când în când, o adiere tăioasă de vânt se aruncă printre oameni, clădiri şi gunoaie, răscolind rămăşiţele urbane abandonate fără noimă. O măturătoare adună molcom resturile împrăştiate, nepăsându-i, parcă, de cursul vieţii derulate în jurul ei. Imaginea cotidianului îşi adună haotic piesele, amestecând palid nuanţele…
   Brusc, piesa derulată anterior este tulburată: un capac de canalizare aflat lângă trotuar se ridică vioi, arătând o arătanie cu ochii mijind de somn chinuit. Un carton îşi ia zborul de lângă personajul cu pricina iar ochii săi rămân pironiţi pe tanti măturătoare de mai devreme. După câteva secunde de tatonare, se răsteşte cu năduf: „Bună dimineaaaţaa!…Şi spor la treabă ! Hă, hă, hă!”.
 

Foc şi gargară

• Brusturi media •

    I-auzi ştire în Libertatea: cică în oraşul german Syke există cei mai proşti pompieri din lume. Cum aşa ? Păi sediul unităţii lor a fost distrus într-un incediu, cu tot cu maşini şi cu ce acareturi mai aveau ei pe acolo. Şi asta n-ar fi prima dată, dimpotrivă, acum câţiva ani dumnealor trecând prin aceeaşi experienţă. Surprinzător este faptul că tocmai nemţilor, părinţii organizării, li se întâmplă aşa ceva. Cauza focului pare să fi apărut în timpul unui exerciţiu. Un exerciţiu care le-a încins creierele, le-a dat foc la valize şi le-a aprins călcâiele, aş putea spune. Există posibilitatea ca angajaţii unităţii să fi fost imigranţi români care tocmai participau la onomastica unui coleg şi, din prea mult stoicism, au organizat grătarul din curte până în sala maşinilor. Şi până la urmă, cu cât focul mai mare, cu atât mai bine, se face carnea mai repede. Şi e şi lumină mai multă, să poată să-i vadă tot gură-cască cum petrec ei. Oricum, măcar au fost finuţi şi au părăsit locul faptei în momentul în care au sosit cei aproape 250 de colegi de breaslă veniţi din localităţile învecinate pentru a stinge focul. Probabil au plecat să mai bea o bere înainte de a ajunge fiecare la casa lui. Oricum, măcar se pot reprofila din pompieri în organizatori de petreceri.
   A-propos de cele de mai sus, aştept reporterii Libertăţii să-i descopere şi pe următorii: măcelarul ajuns cu cuţitul la os, vânătorul cu ochii de vulpe, cardiologul cu vierme la inimă, oftalmologul cu orbul găinilor, biciclistul cu beţe în roate sau ţiganul înecat la mal (sau ieşit la liman). Eu aş prefera să-i vedem pe dumnealor: poliţistul care-şi suspendă singur carnetul, procurorul care se bagă singur la puşcărie, chirurgul care îşi greşeşte lui însuşi operaţia sau emo-kid-ul care coase rana altuia ca să cadă el în ea.

   Informaţie de ultimă oră, din Adevărul de seară: Monica Columbeanu va primi de la soţul său zece lebede. Cred şi eu, s-o fi săturat săraca să se joace cu un singur şi acelaşi papagal.
 

A început sezonul reducerilor de creier !

• Frustrări din cartier •

   Uneori, atunci când cei din jurul meu nu respectă scara-mi proprie de valori, devin iritat şi mă transform brusc într-un legiuitor închipuit al „ticăloşilor” respectivi. Reacţiile terţilor, de cele mai multe ori, îmi subliniază ideea că sunt un tâmpit şi că nu am faţă de etalon. Nici măcar pentru cei ca mine. Dar cu toate acestea, sunt lucruri şi acţiuni care nu pot să-mi dărâme principiile în niciun fel. Şi, surprinzător, îmi sunt alături chiar unii din cei pe care îi văd în alte lumi.
   Aşadar, care este unul din aspectele ce nu poate fi pătruns în profunzimea sa de către trimişii mei analitici? Consumatorismul, în general. Şi, în particular, achiziţionarea unui număr de piese vestimentare, număr care tinde spre infinit. De ce vă cumpăraţi tone de haine, disperaţilor? Nu sună misogin pentru că cei din categoria atinsă anterior au două sexe, şi nu concomitent. Revenind, de ce vă trebuie kilometri pătraţi de textile? Ziua şi cămăşuţa. Ba nu! Ora şi bluziţa, chiloţelul, şoseţica. Dacă anul are 365 de zile, e clar: trebuie să umpleţi casa cu tot atâtea garderobe. De fapt, raportarea se poate face la deceniu, secol, mileniu. N-are importanţă că, oricum, nu se pot folosi toate hainele, contează să fie acolo. „Aoleu, nu mă descurc cu banii, ce fac..?..Ia uite, fată, sunt reduceri la magazin! Hai să-mi iau o bluziţă..Poate şi o cămăşuţă..Aaa, uite şi săndăluţe..”-mă disperă genul acesta de conversaţie. Sunt oameni care cumpără haine pur şi simplu pentru că cele cumpărate acum o săptămână nu le mai plac. Sau pentru că cineva din anturaj le-a spus că-s naşpa. Deşi în momentul achiziţionării erau bestiale. Şi la final de lună îşi dau seama că au împrumutat banii de întreţinere. De ce? Există vreo boală psihică asociată cu acest gen de comportament? Nu înţeleg…Cei de la muncă vă fac în fiecare an acelaşi cadou, de ziua de naştere, şi anume un dulap? Iar, voi, pentru că vă simţiţi obligaţi să-l păstraţi de fiecare dată trebuie să-l umpleţi? Puneţi cărţi în el, băh, puneţi porumb numai terminaţi-vă cu hainele!
   Sunt unii care-şi cumpără în disperare ţoale doar pentru că nu se regăsesc în mijlocul grupului. Sau pentru că nu trebuie să fie mai prejos. Sau pentru că îi calmează (!). Sau pentru orice alt căcat de motiv. Tone întregi. Or să ajungă să doarmă pe preş doar pentru că în casă nu mai au loc de textil. Iar la un moment dat îşi vor da seama că nu au timp să le poarte pe toate şi vor intra în fibrilaţie. Şi or să-şi cumpere altele să se calmeze. Şi tot aşa…Terminaţilor, în sicriu numai un rând de haine veţi purta! Sau veţi lăsa cu gură de moarte să vă schimbe din oră în oră ?
 

Păsărică, mută-ți cuibul drept în țara mea !

• Idei fertile •

    Am tot citit prin presă, în ultimele zile, că egretele, rațele sălbatice, pescăruși veniți din Norvegia au ales să își petreacă „concediul” de iarnă la noi în țară. Ca atare, îmi permit să-i sugerez doamnei ministru Elena Udrea să profite de acest fenomen, construind niște programe care să încurajeze turismul zburătoarelor. Poate așa reușim să luăm fața vecinilor de la sud care au ales sprijinirea turiștilor oameni, mulți dintre ei fiind chiar din România. Având, deci, un avantaj prin faptul că păsăretul s-a cazat pe la noi voluntar, ar fi destul de simplu să gestionăm situația, primul pas fiind acela de a fideliza oaspeții. În acest sens, cred că se pot aloca fonduri pentru construcția de hoteluri plutitoare, infrastuctură  de zbor și puncte info-turistice care vor distribui pliante și hărți în limba păsărească. De asemenea, personalul care să lucreze în sistemul de turism va putea fi recoltat din cadrul populației cazate la fermele avicole, cunoașterea limbii vizitatorilor fiind un plus la CV.

   Una peste alta, nu cred că-i va fi greu doamnei ministru să pună în aplicare un program de acest fel. Până la urmă și dumneaei este o păsărică, nu ?

 

Sex de vară

• Idei fertile, Jumătatea plină •

    Ziarul CANCAN își anunţă cititorii că la Bacău s-a deschis o „şcoală” de pus prezervative. Adică la Centrul de consiliere şi testare HIV din oraş se ţin nişte cursuri în care se explică manevrarea şi folosirea acestui instrument de contracepţie. Majoritatea celor prezenţi la curs nu ştiau să pună corect obiectul de latex pe penis, spune unul din consilieri. Mă rog…Acum, nu că aş face pe deşteptul, dar nu văd marea filozofie în a te „îmbrăca” cu acest accesoriu sexual. Probabil cei prezenţi la cursul cu pricina, fie nu îl aplicau pe organul corespunzător, fie greşeau pur și simplu destinatarul. Adică, zic şi eu, poate se chinuiau să-l „aplice” partenerului de sex feminin. Sau, de ce nu, se foloseau de prezervativ fără a-l desface, punându-l aşa, ca o şepcuţă pe cap. În fine, fiecare îşi poate imagina ce vrea vis-a-vis de motivele care au dus la solicitarea consilierii în sensul amintit mai sus. Important este că lumea şi-a lăsat pudoarea acasă şi a apelat cu încredere la sprijin profesionist.

   Ar fi bine, totuşi, să li se amintească celor prezenţi la curs faptul că după utilizare prezervativul nu trebuie spălat şi pus la uscat, în vederea refolosirii ulterioare. Nu de alta dar pe frigul ăsta s-ar putea să îngheţe pe frânghia de rufe. Iar caloriferul n-ar fi o soluţie, iarăşi, pentru că ar produce spărturi. Şi cam asta reproşau cursanţii, ruperea prezervativului. Sau mai bine să aştepte vara dacă nu vor copii…

Un picnic de neuitat

• Politica e un pornostar •

    Am primit pe e-mail fotografiile alăturate (mulţumesc, Lelia !). Personal, mi-e scârbă de personajul Ion Iliescu şi aş fi vrut ca în momentul apăsării combinaţiei shift+delete pentru eliminarea mesajului electronic menţionat anterior să fi dispărut, miraculos, şi nea Nelu. Mă rog, fiecare cu dorinţele sale.
   Vă invit, deci, să urmăriţi aceste imagini, gândindu-vă la evenimentele din Decembrie 1989, mineriade, guvernarea PDSR şi actuala coaliţie de la putere, PSD+PC+PD-L. Cu Iliescu dând lecţii de tot felul, inclusiv de moralitate şi democraţie. Mă duc să vomit.
 

Dorele, ne grăbim şi noi un pic?

• Politica e un pornostar •

    Aseară am nimerit, în timpul excursiei cu telecomanda, pe Realitatea TV. Am picat în mijlocul unei discuţii despre autostrăzile din România (deocamdată subiect de natură ştiinţifico-fantastică, mai mult fantastică, în opinia mea). Era prezent şi ministrul transporturilor, Radu Berceanu, care se lăuda, vezi Doamne, că va respecta angajamentul de a construi în următorii patru ani cei opt sute şi ceva de kilometri de autostradă promişi în programul de guvernare. Şi mai era un domn analist economic, Cristian Sima, care spunea că ne-a lovit norocul. Cum aşa ? Ia uite comparaţie: Hitler, după 1932 şi Roosvelt cu Eisenhower, după 1952, adică după nişte crize mai bătrâne decăt cea căreia îi dau dinţişorii acum, au construit cei mai mulţi kilometri de autostradă. Adică, norocul ne-a pălit şi pe noi, odată cu recesiunea actuală, şi acum să te ţii construit autostrăzi !
   Lăsând la o parte perioadele total diferite pomenite în comparaţia analistului, nu trebuie să uităm că, totuşi, trăim în România, o ţară blocată într-un vortex socio-temporal, o ţară în care nu se aplică nicio tendinţă apărută în ţările denumite civilizate. Nu putem compara Dorel-ul neaoş cu salahorul vestic. Şi chiar dacă, uneori, nu există diferenţe de naţionalitate între cele două personaje menţionate adineaori, rezultatele muncii lor se văd diferit. Pentru că, aşa cum se ştie româneşte, peştele se împute de la cap. Iar pe plaiurile mioritice sunt o groază de capete deja stricate.
   Făcând o altfel de comparaţie, mă uit cum în România s-au făcut 13,6 kilometri de autostradă în 2007, vreo 25 kilometri în 2008 iar ministrul transporturilor spunea aseară că în 2009 vor fi gata 54 de kilometri. În curtea proprie, diferenţa ne arată un progres. Îmi permit, totuşi, să mai plusez un pic: Ungaria, între 2004 şi 2005, a dat în folosinţă în jur de 250 kilometri de autostradă. Şi atunci nu era criză…