Am găsit prin presa online (pe realitatea.net) o informaţie pestriţă: cică în Australia trăiesc mai multe oi decât oameni, adică în jur de o sută douăzeci de milioane de bucăţi purtătoare de lână, faţă de vreo douăzeci şi ceva de humanoizi, purtători de haine de lână… De unde trag eu concluzia că spiritul de turmă este predominant în fosta colonie englezească. Ceea ce înseamnă că România are o concurenţă serioasă atât la raportul între oameni şi animale cât, mai ales, la spiritul menţionat mai sus. Deşi numărul de oameni este şi în România cu mult în inferioritate faţă de cel al necuvântătoarelor, ne evidenţiem cu ceva, totuşi, faţă de australieni: la noi fauna este mai variată. Pe lângă mioarele autohtone, cotidianul se umple de bizoni, boi, vaci, catâri, măgari sau/şi mistreţi. Imposibil să nu ne lovim zilnic de măcar unul din specimenele enumerate mai sus.
Aaa, era să uit că există şi o parte frumoasă la noi: e plin şi de păsărici !
Început de final
Gata cu odihna. A reînceput ciclul noapte-noapte, abandonat în decembrie. Simfonia urbană a reînviat în timpanele încă adormite iar balaurul cotidian a scuipat prima şarjă de foc peste oraş. Iarna, ajunsă în floarea de gheaţă a vârstei sale, pătrunde în cele mai ascunse unghere ale sufletului, transformând fiecare gând negru în fulg de nea. Cu paşi grăbiţi, începem ziua fiecare pe drumul său. Beznă, metrou, cafea, colegi, sunete, somn, ţigări, planuri, asfinţit, muzică şi iarăşi beznă. Lăsăm în urmă imagini pe care, de cele mai multe ori, le regăsim a doua zi. Zi de zi, minut cu minut.
Timpul aleargă din ce în ce mai tare, trăgându-şi forţa din anii încărcaţi de praf şi lăsaţi deoparte. Iar cu fiecare an lăsat în spate, inevitabil, apăsăm pedala de acceleraţie a destinului. Finalul ne aşteaptă, oricum, pe fiecare.
Primiți cu gazul ?
Cică livrarea de gaze către România a fost diminuată cu circa 30%, dinspre Ucraina. Guvernanții ne spun să nu ne îngrijorăm pentru că există rezerve și că situația va fi rezolvată. Păi, da. Sunt de acord. Gândindu-mă la cozile din magazine înainte de sărbători și la uriașele cantități de haleală cumpărate dar și consumate în ultima perioadă, orice temere vis-a-vis de lipsa de gaze nu-și are rostul. Ar fi bine să se distribuie butelii gratuit astfel încât să nu se irosească producția în masă. Sau de după masă. Aș dori o mască de gaze, vă rog…
Ce-mi doresc eu mie ?
În sfârșit, m-am hotărât ce-mi doresc de la acest an. Ca și cum sunt lucruri care au șansa să mi se ofere doar în anul care tocmai ce a sosit și atât. Dacă nu le obțin în 2009, gata, s-au dus. Și pentru 2010 o să-mi doresc altceva. Fiind oarecum optimist, îmi permit să mă gândesc la 2010, da ? Deci, lăsând la o parte sănătatea și banii pe care turma îi așteaptă la fiecare Revelion, eu aș dori ceva simplu (pentru cine e simplu ?). A-propos, nu am auzit pe nimeni să-și dorească încă un an lângă prieteni, lângă persoana iubită, lângă cei dragi. Nu am auzit pe nimeni să-și dorească, pur și simplu, doar fericire. Nu am auzit nicio declarație bohemă. Deși românul este poet de la naștere. Unde sunt versurile ?
Deci, eu, pentru încă un an, am o singură dorință: să nu îmi doresc nimic. Atât.
Oprescu, fraierii și sistemul
Un articol de primă pagină din ziarul vârf de lance al motanului Felix îl declară pe Sorin Oprescu omul anului 2008. Sunt prezentate și motivele pentru care, în opinia dumnealor, primarul capitalei merită acest titlu. Printre altele, îi este preaslăvit „…curajul să plece dintr-un partid puternic, PSD, pentru a candida ca independent la Primăria Capitalei ”. Și, de asemenea, că nu s-a lăsat intimidat atunci când candidatura sa a trecut prin clipe de emoție, fiind inițial contestată și respinsă. Și că a câștigat primăria ca independent deși s-a aflat în luptă cu niște candidați notorii și partidele din spatele lor (mai ales candidatul PSD, Cristian Diaconescu, era un adversar de temut 
). Uau ! Bunicuța a știut ce face, deci. Și lista continuă. Că nu i-a abandonat pe bucureșteni după ce a fost ales primar, dorindu-și funcții mai înalte în stat (hopa, facem aluzie la cineva…?). Dimpotrivă, își mai dorește câteva mandate „ …pentru a realiza tot ce şi-a propus şi a promis. ”. Și că s-a apucat de treabă imediat, respectiv a început demolările de terase din Herăstrău, demiterile directorilor „grei” și rezilierea contractului cu Dalli. Și că a scos la iveală neregulile din vechile mandate (doar ultimele două, adică, respectiv Băsescu-Videanu). Și că a „decis” să-i bucure pe toți cetățenii capitalei (dar nu se spune prin ce sau cu ce; eu, unul, încă aștept să mă bucur). Și că a băgat Bucureștiul în Cartea Recordurilor, și că a rămas OM, că nu a uitat de unde a plecat. În fine, din text rezultă că Oprescu a făcut în șase luni cât ceilalți în toate mandatele și că este un simbol al democrației, corectitudinii și al independenței. Sper să apuc în această viață autostrada suspendată și celelalte megalomanii promise în campanie. Dar astea nu vor mai conta. Până la urmă, ajunge ce-a făcut omul acesta până acum. S-a luptat cu sistemul, a adus notorietate orașului, a pupat bătrâneii prin piețele volante, gata. Lumea este deja mulțumită, trăiască primarul, să fie sănătos și să înjure în continuare sistemul corupt prin ziare, să aibă turma ce citi la metrou și comenta în cârciumă. Domnule Tucă, nu vă ustură limba de la atâta rahat de chirurg ? Mă duc să vomit.
Citind oda menționată mai sus, mi-am adus aminte de încă un punct pus pe „i”, într-un alt ziar, al aceluiași Felix. Evident, tot cu profesor doctor Oprescu. Articolul este postat în data de 30 octombrie 2008 într-un ziar de sport (!). Pentru a face legătura cu tematica fițuicii naționale, primele întrebări sunt despre bazele sportive ale orașului, neregulile imobiliare de la ștrandul Tineretului (făcute de vechiul sistem putred, normal), măsurile pe care intenționează edilul să le aplice și pentru care garantează. Și apoi dă-i un pic cu proiectul stadionului Lia Manoliu, alături de viziunea lui Oprescu de a face el pistă de atletism, pentru care iarăși garantează cu siguranța unui chirurg. Iar apoi, ușor, ușor se trece la OMUL Sorin Oprescu. Întrebări despre el, pur și simplu. Un articol despre nimic concret sau cu finalitate în plan sportiv dar cu un titlu sugestiv: „GSP faţă-n faţă cu Sorin Oprescu / Hocheist, doctor, primar! ”. Exact. Oare nu-l ustură curul ?
Independentul Oprescu a pus un pic umărul, ca mulțumire ( și ca loialitate, până la urmă, nu ?), în campania electorală din această toamnă. Am văzut fluturași în care candidatul PSD+PC la Senat, Nicolae Șerban, apare alături de Sorin Oprescu în poză, promițând niște proiecte care nu erau ale sale și care, oricum, erau în derulare. Dar cei doi erau împreună, sub sigla PSD iar independentul își arăta colții la fraieri. (fotografii cu cei doi îmbrățișându-se cu ocazia lansării campaniei electorale din noiembrie mai există și pe site-ul personal al PSD-istului, www.serbannicolae.ro/galerie foto/ ) .
Strategia candidaturii „independente” a doctorului la Primăria capitalei a fost, până la urmă, una de succes. Turma a pus botul, scârbită până la urmă de mizeriile anterioare. Iar el, cavalerul venit pe un cal alb și gata să înfrunte balaurul mafiot, a reușit să atragă poporul. Și chiar dacă ar fi venit mai mulți la votare, tot ar fi căștigat. Noul tip de populism practicat de acesta, o combinație între cel băsescian și cel becalian, îi va asigura o victorie și la prezidențiale. Cum când ? În 2009, zic eu. Ca un candidat independent ce va fi, cu PSD+PC pe la spate.
Atenție, a venit criza !
Iată, așa cum specialiștii au atenționat, criza mondială ne-a ajuns, chiar la început de 2009. Primele efecte se pot observa cu ochiul liber în imaginea alăturată. Deci nu la bănci, nu la salarii, nu în imobiliare ci în televiziune. În curând vor lipsi cuvinte întregi, apoi propoziții, fraze iar până la urmă vor fi concediați și oameni. Bine, cei care vor să rămână cu locul de muncă vor trebui să vină cu literele de acasă. Asta în condițiile în care nu le vor fi mâncat deja.
Ne dați ori nu ne dați ?
În general, nu suportăm cerșetorii. Fiecare are motivația sa dar un sâmbure de adevăr formează o punte comună pentru toți. Cerșetorii, la rândul lor, au un sindrom comun care cere de mâncare. De obicei, acesta are forma unui ban pentru frățiori, un ban pentru pâine sau un ban pentru gura ăluia mic. Sau un ban pentru gura care cântă.
Sunt oameni care dau și oameni care nu dau de pomană. Adică există unii care pică în capcana rețelelor de pomanagii și alții care nu pică. Așa cum spuneam, cerințele sunt unele oarecum acceptate. Dar cum ați reacționa dacă un potențial plătitor de taxe (care, din păcate pentru țară, are ghinionul de a nu-l angaja nimeni, deși a încercat de nenumărate ori…) vă aruncă brusc spre rezolvare o problemă de genul: „șefu’, ai să-mi dai doi lei de bilet ?” ?…Eee, acum să văd simțul civic. Omul vrea să fie regulamentar și are nevoie de bani pentru bilet de autobuz. Îi mai dați cu flit ?
Românul, cică, s-a născut poet. De fapt, românul este un mare inventator. Invențiile majoritare ale sale, din păcate, sunt brevetate în lumea celor care cerșesesc. Iar premiile le dăm tot noi. Ăia care picăm în plasă, evident.
Crăciun betegit
Crăciun fericit ! Asta ne dorim cu toții, nouă și celor de care ne pasă. Moș Crăciun există ? De fapt, spiritul său ce formă a căpătat ? Gîndindu-mă la copilărie, nu pot să nu remarc diferențe între optica de atunci și cea de acum. Chiar dacă anii au trecut, Moșul va exista într-o formă sau alta, strâns legat și de un context social, economic, cultural. Va exista, dominat fiind mereu de familie și turma căreia i se asociază celula societății. Iar pentru un copil, imaginea impregnată astfel îl va călăuzi tot timpul.
Astăzi, Moș Crăciun nu mai este doar unul. Sunt mii. Zeci de mii. Sute de mii. Fie că doboară recorduri, fie că este negru, fie că face plajă sau surfing, fie că are chipul unui urs sau al unei marmote, este clar, Moșul nu mai este același. Astăzi, Crăciunul înseamnă cumpărături fericite, reduceri la mall, excursie la schiat. Colindele încep timpuriu iar flacăra lor este întinată de hoardele de cerșetori ce agasează trecătorii. Copiii ce îți sună la ușă sunt asociați, subconștient, cu ei. Nimeni nu mai vrea dulciuri și mere, banii sunt motivul pentru care se apucă de îngânat un cântecel. Urările de sănătate și fericire, trimise printr-o scrisorică, au luat calea sms-ului (normal, de altfel) dar au căpătat forme grobiene, cu „reni futuți în cur”, „să ai jeep-uri în garaj”, „J. Lo să-ți fie vecină”, „dolarii să-ți cânte în cont” și multe altele. Moș Crăciun înseamnă hypermarket, devenit sursă de cozonaci, jucării cu țâncii urlând agățați de ele, părinți stresați la coadă, sarmale la conservă.
În urban, Crăciunul are o altă formă. Așa a fost, așa va fi. Iar cu timpul, denaturarea spiritului său va fi tot mai accentuată. La sate, schimbarea începe ușor, ușor. Și nu în sensul păstrării unor tradiții. Mirosul de cozonac, scorțișoară, brad și bucuria colindului din ajun vor fi peticite de influențele pur afaceriste. Iar copiii care l-au cunoscut pe Moșul adevărat nu se vor mai regăsi nici în cărțile de povești.
22 Decembrie 2008, cu Iliescu (încă) în prim-plan. Se va termina blestemul ?
Suntem în Decembrie 2008. Mai exact, 22 Decembrie 2008. Acum nouăsprezece ani se dărâma un regim jignitor pentru orice naţiune. Spontan sau nu, protestul popular a reuşit scrierea unui alt capitol din istoria României, sângele întins peste străzile martore acestui eveniment fiind pecetea rămasă pentru urmaşi. Indiferent care a fost scenariul de bază al mutării politice din Decembrie 1989, cert este că orizontul poporului a căpătat altă culoare. Durerea a devenit speranţă. Cei care şi-au jelit morţii, fie atunci, fie în perioada neagră a regimului comunist, au renăscut privind către şansa copiilor încă neatinşi de plaga dictaturii.
Suntem în 22 Decembrie 2008. Ion Iliescu, primul preşedinte al României „libere” a participat, alături de alţi români, la comemorarea eroilor căzuţi pentru libertate acum nouăsprezece ani. A fost huiduit şi lovit cu ouă de un bătrân, după ce ieri a primit o rafală de monede. Gestul, condamnabil în opinia unora, a stârnit, probabil, o umbră de satisfacţie în sufletul altora. Nu sunt în măsură să judec incidentul. Este definitoriu pentru PSD-ist, în schimb, răspunsul dat de fostul preşedinte: „…este opera unor dezaxaţi care trebuie ignoraţi. Este ura tâmpită a unor oameni lipsiţi de cultură, lipsiţi de moralitate elementară şi de respect”. Stimate domn, să ne gândim un moment cum a tratat aceşti „dezaxaţi” regimul care v-a crescut pe dumneavoastră. Regimul în care v-aţi format convingerile şi în timpul căruia aţi pus semnătura pe documentele ce declanşau distrugerea de vieţi. Să ne gândim la „ura tâmpită” faţă de valorile anticomuniste, faţă de cultură, faţă de opinii individuale. Să privim moralitatea torţionarilor, a poliţiei politice, a întregii nomenclaturi. Să ne amintim de lipsa de cultură, fapt care a dus la cretinizarea unei naţiuni întregi. Şi, nu în ultimul rând, haideţi să ne gândim la ignoranţa faţă de morţii din Decembrie ’89, aşa cum aţi construit-o dumneavoastră. De ce nu aveţi onoarea să nu mai întinaţi idealurile tinerilor de atunci ? Când veţi sfârşi, domnule Iliescu ?
Suntem în 22 Decembrie 2008. În urmă cu aproape o lună au avut loc alegeri. Alegeri libere, aşa cum se întâmplă de nouăsprezece ani în România. Aşa cum şi-au dorit oamenii ieşiţi în stradă în Decembrie 1989. România de azi nu seamănă cu cea de acum aproape două decenii, asta-i clar. În schimb, tumoarea a rămas aceeaşi, manifestându-se sub forme din ce în ce mai odioase. Iar leacul împotriva sa va fi cea mai bună ofrandă adusă eroilor comemoraţi zilele acestea.
Oraşul recordurilor
Iată că pe final de an 2008, Bucureştiul intră în Cartea Recordurilor pentru că aproape patru mii de Moşi Crăciuni au împânzit centrul oraşului, dăruind câte ceva mulţimii de gură-cască adunată pe acolo. Se pare că primarul Oprescu, după ce a terminat cu brio cele promise în campanie, s-a apucat de fineţuri. Am înţeles că urmează cel mai lung cârnat şi cel mai mare tort.
Eu cred că pe lângă evenimentele menţionate mai sus, frumoasa noastră capitală ar mai putea bifa vreo câteva recorduri. De exemplu, la omologarea celui mai mare cârnat s-ar putea face un duo cu cea mai mare masă de fomişti (cu vârste de până la 90 de ani) ce va fi prezentă la consumarea, ca să zic aşa, a evenimentului. Care se poate transforma cu succes în cea mai mare mulţime de guri care va consuma, în cele din urmă, cârnatul gigant. Bineînţeles, se va putea consemna şi prezenţa în acelaşi loc a celor mai mulţi oameni care se ceartă în acelaşi timp. De unde ceartă ? De la cel mai mare grup de cetăţeni care vor dori în acelaşi timp să muşte primii dintr-un cârnat. Domnule Oprescu, v-aţi gândit la acest potenţial ?
Oricum, lista poate continua: pentru cea mai mare concentraţie de maşini pe metrul pătrat, pentru cel mai poluat oraş la orele dimineţii, pentru cel mai alert ritm de distrugere a spaţiilor verzi, pentru cele mai multe încălcări ale regulilor de circulaţie, pentru primul edil analfabet care a garantat un ministru al educaţiei, pentru numărul de nunţi făcute de populaţia „discriminată” printre blocuri, pentru numărul de neuroni distruşi pe minut şi pentru multe altele. Domnule primar, pe acestea nu vă grăbiţi să le omologaţi ?