Culmi electorale 2009

decembrie 8, 2009 • Aberația de intelect, Promo • Bilă

Urnele s-au închis. Voturile au fost pe rând validate, anulate, numărate, comparate. Pe alocuri şi cumpărate. Până s-a aprins BEC-ul, cele două grupări ce-şi disputau primul loc, ocupau aceeaşi treaptă superioară a podiumului. Ce-a urmat, e deja istorie.

Dând curs pitorescului ce nu se mai plictiseşte să ne urmărească fascinanta naţiune, mai ales în momente de cotitură, departamentul ştinţifico-fantastic al Revistei Cioburi a urzit în creuzetele propriului laborator, din spumă fumegândă de flegme şi vitriol, treisprezece culmi electorale ce vi le oferă pentru a le escalada intelectual, tocmai pentru a avea de unde a pica şi a da cu curul mai zdravăn de pământ.

Culmea infantilismului: să crezi că Moş Nicolae chiar te-a făcut preşedinte.

Culmea fertilităţii: să ţi se înmulţească procentele peste noapte.

Culmea opulenţei: să zici NU când ţi se propune să refaci alianţa DA.

Culmea incorectitudinii: să nu fie corect că au furat alţii mai mult decât tine.

Culmea democraţiei (în România): să conteşti la Curtea Constituţională rezultatul alegerilor şi să ţi se aprobe.

Culmea coincidenţei: seara să pierzi alegerile şi dimineaţa să le găseşti gata câştigate.

Culmea conştiinţei naţionale: după ce te-ai spetit să-ţi faci ordine în ogradă, să vină diaspora să-ţi măture tot praful.

Culmea contra-spionajului: să joci rolul unui personaj dintr-un film al pesedistului Sergiu Nicolaescu, în plin război cu PSD-ul.

Culmea iritabilităţii: să refuzi să-ţi dea limbi în cur până şi Radu Moraru.

Culmea sincerităţii: să-ţi destăinui public intenţiile serviciilor secrete.

Culmea inutilităţii: să fii invitatul lui Gâdea fără Băsescu preşedinte.

Culmea călăriei ideologice: să crezi că într-un guvern PDL-PSD, PDL-ul are rolul calului troian.

Culmea combativităţii: să se înfrunte doi foşti comunişti şi să câştige democraţia.

Şi nu uitaţi! Oricât de mulţi candidaţi la Preşedinţie s-ar anunţa câştigători, în final nu există decât un singur învins. Poporul român.

Scenele dinaintea furtunii demagogice

decembrie 3, 2009 • Aberația de intelect, Promo • robert

Uitându-se pieziş către ceaţa de afară, T. vărsă o lacrimă în paharul îmbrăcat cu gheaţă şi licoare înţepătoare din palma sa. Gânduri peste gânduri îi zburau haotic prin minte, precum valurile învolburate ale mării. Întrebări, întrebări, întrebări dar niciun răspuns. Oare a ajuns la capătul puterilor? Cert este că a ajuns la fundul paharului…”Băiete, mai pune un rând…Şi lasă-mă singur apoi.” O broboană de sudoare se ascunse în manşeta mâinii drepte, aşa cum toţi cei care i-au fost cu adevărat mâna dreaptă s-au dat la stânga. „Dar oamenii, oamenii nu mai au slăbiciuni? Numai eu am?”. Răspunsul se încăpăţâna să rămână printre foile scrise caligrafic de către un grup de oameni cu slăbiciuni doar pentru bani…

De cealaltă parte a oraşului, plimbându-se şcolăreşte printre mireasma proaspătă de cafea, M. îşi aranja tacticos cămaşa în pantaloni, aşa cum i-a atras întotdeauna atenţia doamna sa. Ajuns mai apoi în faţa dulapului, alese cu grijă o cravată cu a sa culoare preferată, care-i oferea de fiecare dată sentimentul unui taur în arenă. „Ah, să nu uit, să nu uit…Am repetat de o mie de ori, sper să nu uit.”. Privindu-se cu jind în oglindă, avu senzaţia că în spatele său rânjeau mişeleşte câteva feţe care i-au însoţit de ani buni drumul printre oamenii de rând. Tresări şi întoarse brusc privirea. Nu era nimeni. O picătură de sudoare îi pătă cămaşa proaspăt călcată şi apretată. „Uf, sper să se usuce. Nu am voie să greşesc!”

T. găsi de cuviinţă să-şi lase acasă toate foile umplute cu bagaj de cunoştinţe mârşav. Văzându-şi chipul ridat printre picăturile de pe fereastră, se gândi o clipă că este destul de puternic încât să ţină piept oricărui duşman. „Oricum, sunt lucruri pe care le am de atâta vreme…Şi, chiar aşa, dacă sunt greşite?”. Înspăimântat deodată de acest gând, se simţi mai singur ca niciodată…Atâţia oameni, intraţi în hora sa multă vreme parcă fuseseră împrăştiaţi brusc precum ceaţa de soare. „Şi dacă…?”. Nu, cu siguranţă nu există varianta asta. Nu, lui nu i se poate întâmpla. Ce o să facă după aceea? Iarăşi departe de casă, de cei dragi, doar el şi poeziile sale? „NU!”, îşi spuse mai hotărât ca niciodată. În cele câteva minute de reverie deveni alt om. El trebuie să fie un lider. Pentru el şi pentru ceilalţi. Cu acest gând plecă spre confruntare.

„Acum, că tot am băut cafeaua, o să par emoţionat. Uf, de ce am băut eu cafea? M-am luat după scorpie…”. Îşi mai repetă încă o dată ideile, să fie sigur că par ale lui. Puteau fi ale lui, de fapt, numai că alţii i-au luat-o înainte. Privindu-se cu nesaţ în oglindă, remarcă o scamă pe umărul drept. „Numai mizerii pe dreapta, tot timpul pe dreapta…”. O luă cu scârbă şi o aruncă pe geam, să fie sigur că nu-i mai invadează liniştea. Sacoul era în ordine, pixul cu nume celebru stătea pregătit la buzunarul interior iar cele câteva file cu înscris machiavelic aşteptau cuminţi în mapa de pe biroul de mahon. Doamna îi aruncă o ultimă privire serioasă, aranjându-i cravata aşa cum trebuie, apoi îi strânse mâna plină de energie. M. zâmbi îmbujorat şi se îndreptă spre uşă. Era fericit că (îi) venise momentul.

…Peste câteva zile se va lăsa frigul. Iarna va fi mai gri ca niciodată, fără a ţine cont de licori, manşete, cămăşi apretate sau pixuri cu renume. Zăpada va acoperi tot mai greu mizeria unei lumi plecată spre pierzanie iar oamenii vor deveni din oi umbre. Biroul de mahon va rămâne, în schimb, la locul său, la fel cum paharul îmbrăcat cu gheaţă îşi va însoţi stăpânul. M. şi T. vor fi, inevitabil, feriţi de neplăcerea unui timp friguros.

Iarna se numără studiile

decembrie 2, 2009 • Aberația de intelect, Promo • robert

Pe acest final de an mohorât şi cu dorinţă de sarmale şi pocnitori, inginerii de la Departamentul de Studii Fizio-nucleare al Revistei Cioburi au început să scoată la iveală rezultatele muncii de până acum, pentru a-şi justifica salariile gigantice pe care le sug din trezorerie. Surprinzător, ei au reuşit să tragă nişte concluzii coerente chiar dacă, inevitabil, erau ameţiţi de aburii succesului.

Aşadar, unul din aceste studii arată faptul că spălatul rar al vaselor este benefic pentru întărirea sistemului imunitar. Cercetătorii noştri demonstrează acest lucru destul de simplu (deşi la prima vedere pare complicat). S-a lucrat pe un eşantion de studenţi politehnişti din anul II şi III, aceştia fiind monitorizaţi săptămânal, adică după fiecare masă pe care o consumau în camera de cămin. S-a observat faptul că, înainte de a da iama în pachetul adus de mecanic de acasă, tinerii erau obligaţi să ia contact cu maldărul de farfurii şi tacâmuri din chiuvetă, lăsate acolo cu şapte zile în urmă, pentru a putea gusta în condiţii igienice normale bucatele din paporniţe. Ceea ce a aprins becul ideologic al oamenilor de ştiinţă a fost pulberea verde-albăstruie de pe vase, prezentă într-o cantitate însemnată şi care intra în contact direct cu pielea studenţilor. La o analiză atentă, această pulbere s-a dovedit a fi banalul mucegai care, se ştie, stă la baza antibioticelor. Iar de aici şi până la concluzia studiului, şi anume că spălatul rar al vaselor ridică imunitatea organismului, nu a mai fost decât un pas…

Un alt studiu, al aceloraşi cercetători (nu le putem divulga naţionalitatea), arată că un consum regulat de ardei iute poate distruge în timp corzile vocale. Iarăşi, ne-am minunat de cum se poate întâmpla acest lucru. Din nou, oamenii de ştiinţă ne-au arătat ceea ce era deja sub nasul nostru. Se ştie că o masă la care se consumă din plin ardei iute (iute la propriu) îşi ia partea leului. Ardeiul iute grăbeşte metabolismul, scade colesterolul, deci poate fi o minune a naturii. Dar aici intervine faţa de monstru a acestei legume. Metabolismul accelerat nu înseamnă doar arderea de calorii într-un ritm rapid ci înseamnă inclusiv arderea toaletei, în momentele când aparatul+sistemul digestiv au terminat tura de dimineaţă. Eh, dar ce se întâmplă? Păi, vraful de bucate pe care micii meşteri din burtică l-au primit spre analiză a avut şi compania celebrului ardei iute care, nu-i aşa, nu se împacă excelent cu luminiţa de la capătul tunelului. Drept urmare, poc, în momentul evadării către canalul colector, micul ardeiaş lasă nişte mici zgârieturi la sfincter, de-al naibii, forţând proprietarul de cur în cauză să anunţe printr-un strigăt războinic tot cartierul despre ceea ce i se întâmplă. Iar corzile vocale, drept urmare, suferă o presiune de moment care, repetată des, va duce la uzarea lor prematură. Încă un studiu interesant, trebuie să recunoaştem.

Fiţi alături de noi pentru următoarele experimente care se vor desfăşura în laboratoarele Cioburi. Şi, bineînţeles, nu exageraţi cu băutura, sarea şi grăsimile.

Băsescu, copilul şi dosul de palmă în 'A fost sau n-a fost trucaj?'

noiembrie 29, 2009 • Aberația de intelect, Promo • Bilă

O coproducţie PNL-PSD-PDL

De trei zile încoace, întrebarea cine va fi preşedinte? a dispărut de pe buzele românilor. După ce imaginile video din care ar reieşi că Traian Băsescu ar fi lovit în timpul unui miting electoral din 2004 cu dosul palmei un minor, imagini care au făcut turul televiziunilor şi au înţesat tot .ro-ul, noua întrebare care domină peisajul electoral mioritic este a fost sau nu a fost trucaj?

După ce o serie de numeroşi experţi acreditaţi, discreditaţi şi în special creditaţi, şi-au dat cu părerea în privinţa autenticităţii imaginilor animate, Revista Cioburi a apelat la rându-i la o echipă de profesionişti în domeniul analizei şi prelucrării imaginilor video, echipă ce a dorit să-şi păstreze anonimatul din motive lesne de înţeles, pentru a realiza propria expertiză.

Urmăriţi în continuare cinci frameuri definitorii, care scot la iveală noi elemente ce elucidează indiscutabil autenticitatea acestui film atât de controversat.

Mulţumim Microsoft pentru punerea la dispoziţie a platformei de prelucrare a imaginilor Paint şi nu în ultimul rând imaginaţiei care a făcut posibilă realizarea acestei demonstraţii.

Criza umană

noiembrie 20, 2009 • Aberația de intelect, Promo • robert

Am tot auzit legendele despre criza de patruzeci de ani a bărbaţilor. Că în jurul acestei vârste, masculii alfa, beta, etc. îşi dau seama că femela de lângă ei nu mai respectă standardele cu care au smuls DA-ul dintre dinţii dumnealor şi, ca atare, încep o călătorie iniţiatică, soră cu Kamasutra, pe la alte cuiburi stinghere. Cu sau fără discreţie.

În opinia mea, această criză nu există. Este o legendă falsă. La patruzeci de ani, poate statistic, se întâmplă cele mai multe divorţuri, despărţiri, paşi strâmbi sau alte evenimente străine de noţiunea de cuplu durabil dar acest lucru nu ar trebui să ducă spre definirea crizei de patruzeci de ani. Şi, oricum, nu este numai a bărbaţilor. Căci dacă ei o aplică, atunci criza este a femeilor. Pentru că doamnele o produc, nu?

Ceea ce există cu adevărat, şi tot criză aş denumi-o, este criza bărbaţilor. Şi atât. Iar ea nu trebuie să aştepte patruzeci de ani să se producă. Aceasta începe să capete formă de la prima limbă strecurată printre măseluţele angelice ale primei femele atacate vreodată şi ţine inclusiv după andropauză. Natura, când a plămădit specia umană, i-a instalat şi driver-ul de procreare, dotând pe fiecare din cei doi indivizi necesari pentru a făuri un pui cu câte ceva. Dumneaei a primit incubatorul iar dumnealui a primit sarcina de a se asigura că specia supravieţuieşte. Ca atare, domnii nu fac altceva decât să poarte acest „blestem” şi încearcă să-şi facă din plin datoria.

Ce este mai greu este faptul că, iată, evoluţia ştiinţifică pune piedici socotelilor naturale, inventând tot felul de metode care să împiedice procrearea. Iar din acest motiv sarcina masculilor devine şi mai grea, pentru că, statistic vorbind, şansele de reuşită sunt direct proporţionale cu numărul de evenimente „atacate”. De aceea, doamnelor, criza nu este a bărbaţilor. Este a întregii omeniri! 🙂

De la homo-sapiens la homo-captivus

noiembrie 17, 2009 • Aberația de intelect, Promo • robert

Scara evoluţiei are, din când în când, câte o treaptă mai şubredă care provoacă devieri de la cursul normal al parcurgerii sale. Astfel, câte unii din indivizii care se îngrămădesc să urce toate treptele o iau pe alături devenind alt fel de tipare. Iar cei care se ţin bine chiar şi pe treptele defecte îi denumesc după cum le năzare lor. Astfel am descoperit oamenii-penis (oamenii-p#lă, în limbaj neacademic).

Dar ce sunt aceşti oameni-penis şi cine îi strigă pe ei aşa? Păi, de strigat i-o fi strigat unul neinspirat în ale graiului, la un moment dat iar tuturor celor din jur li s-a părut o idee bună. Sunt oameni, anatomic vorbind dar care au o proprietate ce-i diferenţiază de turmă: încurcă. Şi nu oricum, ci cu o mare pricepere. Cred că de aici vine şi expresia te-ai oprit în drum ca o p#lă. P#la nu se opreşte în drum, logic, ea se opreşte în pantaloni sau într-o gaură (de cele mai multe ori umedă). Aşadar, credem cu toţii că am înţeles sensul metaforei. Revenind la oamenii-penis, ei reprezintă elementul surpriză din orice acţiune pe care un alt om o desfăşoară. Surpriză? Da, pentru că nimeni nu se aşteaptă la prezenţa lor. Şi, aşa cum spuneam mai devreme, prezenţa lor este negativă. Strică tot. Încurcă al naibii. Este evil.

Să luăm, de exemplu, un individ care merge către un punct A ca un om normal, drept, cu gândurile derulându-i-se într-o anume ordine sub calota craniană. Acest individ priveşte înainte, nu-i aşa, pentru a remarca obstacolele ce i-ar putea cauza vreun stop inopinant şi l-ar întârzia în drumul său. Şi tot mergând, şi tot derulând gânduri, tot privind înainte, poc! Apare omul-penis. De unde? Păi, vedeţi, nimeni nu ştie…Omul-penis apare brusc în faţă, oprit, aţi ghicit, ca o p#lă, făcând o chestie neinteresantă şi provocându-i individului nostru un accident. La o analiză fină, poţi să nu-i dai dreptate omului-penis când reproşează că „ce faci, dom’le, nu te uiţi pe unde mergi?”. Poţi să-l acuzi pe el că cineva s-a împiedicat de spatele lui? Nu poţi. E ilogic. Dar cei păţiţi cunosc puterea malefică a omului-penis. El a apărut acolo din neant, pentru a provoca impactul şi pentru a se hrăni cu starea emoţională bulversată a victimei. Aşa cum spuneam, este evil…

Iar acesta este doar un caz. Oamenii-penis se află printre noi, hărţuindu-ne, strivind neuronii celor ca noi unul câte unul, semănând furtună. Manipulează victimele, întorcând totul împotriva lor. Dar nu este aşa. O să le vin eu de hac în cele din urmă…

Meci de-o calitate imaginară

noiembrie 2, 2009 • Aberația de intelect, Promo • robert

Într-un cadru nocturn, cu termometrele îngheţate în buzunarele spectatorilor, alături de sticluţele cu Tanita şi Scandic, s-a desfăşurat aseară bătălia dintre fruntea Banatului şi fruntea bălăcărită de războinicul luminii. Un meci anost, cu titlu şi mai anost: Poli Timişoara-Steaua Bucureşti. Un reprezentant imaginar al Revistei Cioburi a participat la huiduieli, în cabinele de transmisie, deşi, paradoxal, nu avea ce transmite:

Repriza I

Min.1: Tocmai ce a început meciul. Bănel a bifat deja patru ture de teren, deşi antrenorul Stoichiţă strigă disperat că nu l-a băgat în echipa de start.

Min. 5: Demonstrând o puternică tactică ofensivă, Sabău se decide să joace cu trei atacanţi. Pe banca de rezerve. În teren este doar unul.

Min. 9: Se observă primul dialog de sorginte spaniolă, între arbitrul spaniol şi steliştii Toha şi Moreno. Aceştia i-au spus fluieraşului că tocmai aşteaptă un pachet de la mama lor, din Columbia, şi ar fi încântaţi să-i ofere o specialitate de ciuperci, gătită în nişte ghivece, în spatele curţii.

Min.15: Bănel, nerăbdător, intră pe teren. Primul tir de centrări îl reglează scurt în tribuna oficială.

Min. 16: Sabău, cu aceeaşi mentalitate ofensivă a jocului, urlă din toţi rărunchii la jucătorii săi pentru că au trecut de jumătatea terenului. Bucur este ameninţat cu schimbarea dacă nu joacă pase cu Pantilimon, portarul echipei timişorene.

Min. 21: O acţiune de atac periculoasă a lui Surdu este oprită brusc de o rafală de vânt. Surdu are nevoie de îngrijiri medicale.

Min. 30: Dialogul dintre arbitru şi jucătorii sud-americani ai Stelei se înteţeşte. Pe lângă ciuperci, acesta mai doreşte în pachet şi ceva ţigări. Tot din spatele curţii.

Min 35: Bănel, observând că el şi africanul Nibombe au aceeaşi nuanţă, îi oferă mingea. Stoichiţă, nervos, îi reaminteşte că nu e garda pe teren şi poate să alerge liniştit cu mingea la el.

Min. 40: Comentatorii anunţă că în ziarul ataşat postului tv sportiv care filmează meciul va apărea un amplu interviu cu Gheorghe Hagi. Hm…Interviu AMPLU şi Hagi nu prea se leagă…Pentru complexitatea răspunsurilor marelui jucător ar fi suficient un interviu în miniatură. Amplu ar putea fi doar în limbaj Braille.

Min. 45: Repriza se încheie aşa cum a început: Bănel cu patru ture de teren iar Sabău cu echipa ofensivă. Acum, şi cu Bucur accidentat.

Repriza II:

Min. 1: Steaua pare mai revigorată după pauză. Efectul berilor reci i-a ajutat să se adapteze excelent frigului de afară.

Min.2: Un atac bine organizat al Timişoarei îl pune în reală dificultate pe portarul Pantilimon. Aşa este. Timişorenii au greşit direcţia de atac. Sabău nu înţelege nimic.

Min. 7: Bănel cade secerat de un atac al lui Bourceanu. Bourceanu este scos cu targa de pe teren. Bănel îşi revine după o tură viteză.

Min. 11: Steaua atacă din ce în ce mai periculos, mai ales că Surdu s-a obişnuit cu rafalele de vânt iar Bănel şi-a reglat centrările către peluză. În curând, ne aşteptăm la un atac mai amplu. De genul interviului lui Hagi.

Min. 18: Sabău se decide: mai introduce pe teren un atacant, văzând că tactica ofensivă de până acum a dat roade şi timişoara nu a luat gol. Problema este că trebuie să scoată tot un atacant. Asta e. Nu e vina lui că Marian Iancu i-a pus la dispoziție în lot doar şapte jucători de atac.

Min. 26: Iată cum Steaua reuşeşte să domine meciul. Efortul lui Bănel a reuşit să dezgheţe gazonul, jucătorii având o priză mai bună la iarbă. Sau, la ciuperci, în cazul arbitrului spaniol.

Min. 30: Goooooooooooool, Steaua! Să te f#t, Ilie Dobre. Ce dracu’, mă, ţipi aşa…

Min. 36: Sabău este nevoit să mai introducă un aparător, acum că Timişoara este condusă. Marian Iancu se uită pe monitor la meciul de anul trecut şi nu înţelege de ce toată lumea cere demisia antrenorului. Doar Steaua nu a jucat nimic…

Min. 42: Ocazie imensă Timişoara! Portarul Stelei este magnific! Zapata a reuşit să nu trimită mingea în proprie poartă, pentru mai multă siguranţă. Bănel a fost cât pe ce să nu rateze şansa de a un gol. Stelei, normal.

Min. 45: Cu gândul la pachetul din Columbia, arbitrul spaniol fluieră finalul de meci. Sabău promite că nu mai joacă ofensiv niciodată. Spectatorii huiduie. Argăseală nu înţelege de ce, că doar şef-su nu-i acolo. Trimisul nostru special cere nota de plată. Imaginar, normal.