Primarul Neculai Onţanu promite peste 20 de locuri de parcare în 2011!

Primarul sectorului 2, domnul general Onţanu, promite alegătorilor săi asigurarea unor condiţii civilizate de trai şi în acest an. Astfel, după ce în 2010 a bifat în timp record toate punctele de pe agenda de lucru, edilul şi-a permis un respiro în ultimele patru luni din an (în care, practic, a elaborat strategia pentru 2011). Astfel, primarul „cel mai bun dintre primari” (cum este alintat în mod frecvent de bătrânii care reuşesc să se ridice după ce primesc la sărbătorile legale porţia de fasole cu cârnaţi şi paharul de ţuică – pahar de unică folosinţă, alb, 200 cc, colectat în ghena specială pentru deşeuri din plastic) a decis construirea a nu mai puţin de 20 de locuri noi de parcare, mulţumind astfel votanţii sectorului 2.

Hotărârea ţinteşte exclusiv magazinele ambulante MIC.RO (practic, camioanele MIC.RO), care tot timpul parcau pe raza sectorului 2 oriunde apucau, încurcând în mod evident traficul de maşini de pe trotuare dar şi posesorii de cîini care erau astfel nevoiţi să iasă cu animalele în stradă, riscând să fie călcaţi de şoferii imprudenţi.

Iată cum, prin această decizie, lucrurile vor reintra în normal: locuitorii vor putea parca maşina la buza scării (dacă locul este marcat de ei) iar dimineaţa vor putea să-şi lase animalele preferate să se cace în voie pe trotuar.

Vă mulţumim pe această cale, domnule Onţanu, că existaţi şi vă dorim la cât mai multe mandate!

Vameşii luau mita într-o moară care venea pe Siret

Zilele trecute, o amplă acţiune a anchetatorilor DNA a dus la arestarea câtorva din poliţiştii şi vameşii de la punctul vamal Siret. Motivul acestui demers a fost, se pare, contrabanda cu foiţe frumos aranjate în ediţii de colecţie ale unor romane celebre. Neoficial, se spune că aceştia făceau concurenţă neloială Jurnalului Naţional, în ediţia sa de luni, ediţie de colecţie.

Anchetatorii au declanşat operaţiunea de supraveghere în momentul în care un exemplar al romanului Venea o moară pe Siret, de Mihail Sadoveanu, a fost găsit în portbagajul unui cetăţean moldovean, alături de 40 de cartuşe de ţigări netimbrate, tocmai în punctul vamal Siret. Legăturile au dus până în Paşcani, acolo unde total întâmplător se învârte şi acţiunea romanului. Fiind convinşi că nu este vorba de o coincidenţă, anchetatorii au căutat cu atenţie printre cartuşele de ţigări din portbagaj şi au găsit alte câteva romane (Amintiri din copilărie de Ion Creangă, Fefeleaga de Ion Agârbiceanu şi Colţ Alb de Jack London), toate urmând să ajungă pe piaţa neagră a cărţilor din Paşcani. Coincidenţă sau nu, toate aceste trei volume urmau să apară în următoarele trei ediţii ale Jurnalului Naţional de luni, ediţie de colecţie. Urmarea era pierderea cotei de piaţă a publicaţiei în Paşcani şi consolidarea ziarului local deţinut, se pare, de nimeni altcineva decât de şeful vămii Siret.

În urma anchetei, s-a descoperit o reţea amplă de contrabandă de cărţi, în care erau implicaţi foarte mulţi vameşi, mita preferată fiind abonamente gratuite la biblioteca din Suceava. Cărţile erau ascunse printre cartuşele de ţigări, loc unde nimeni nu se sinchisea să caute, drept urmare reţeta a funcţionat vreme bună. Momentan ancheta este aproape finalizată.

Rămâi liber

S-a întâmplat că într-o seară a întârziat mai mult metroul. Şi tot mergând eu agale de la un capăt la altul al falezei (peronul , adicătelea), am zărit agăţzat pe unul din stălpi, un manifest. Că tot aveam o grămada de treabă, am stat de mi-am aruncat un pic ochii pe el.
Manifestul chema la protest împotriva documentelor cipate. Adicătelea alea cu CIP.  Cum că hai să dăm din mâini şi din picioare şi să spunem NU… Am dat din umeri şi am trecut mai departe. Mi-a rămas însă pe creier adresa de web din finalul manifestului. Cică „rămailiber.ro”. Până la urmă, stăteam eu şi mă gândeam, care-i legătura între libertate şi nenorocitul ăla de cip? Că, din câte ştiu, nu are cin’ ştie ce informaţii. Da, sunt date cu caracter personal, dar asta cuprinde prin definiţie documentul cu pricina. Diferă doar modalitatea de citire. În comparaţie cu datele de trebuie să ţi le lectureze tovarăşul organ, atunci când e cazul. Mare chestie!… Poate e mai bine aşa: mai sigur înveţi pe cineva să treacă docomentul peste un aparat de citire şi apoi să apese ritualic câteva botoane decât să te asiguri că într-adevăr individul în cauză chiar ştie  să citească.
Şi, până la urma-urmei, libertate de la ce? Că io unul nu m-am simţit niciodată îngrădit pentru că aveam buletinul în buzunar. Şi nici n-am avut mustrări de conştiinţă când l-am mai lăsat p-acasă, în loc să-l ţin la purtător.
Şi, în general, nu mă ştiu cu musca pe căciulă. Eh, nu-s io ăla mai sfântu’ din cetate, dar, mânca-v-aş sufletul, de la gândul mustrător al călătoriilor fără bilet pe RATB până la psihoza urmăririi mele, a lu’ Petru, de Interpol, SIE, SRI, CIA şi alte cele prin accesarea datelor de pe cip… E vorba de multă ţiglă lipsă….
Adică, în mintea mea aia simplă, cam ce libertate mi se îngrădeşte? A anonimatului? Hai să fim sobri! În fine!
Ajung amuşi acasă şi îmi amintii de fluturaş. Curios nevoie mare, şi profitând că am prins firul purtător de net, dau şi caut adresa. Adică aia cu ramailiber punct ro.
Când se încarcă prima pagină, îmi scoate ochiul un articol care ţipa din titlu cam aşa : „începe însemnarea cu cifra fiarei – suntem obligaţi să acceptăm noile carduri de sănătate”…
Numărul fiarei. Aha! Oamenii erau clar de-ăia liberi!
Atât de liberi pe cât îi lăsă Domnul. Dumnezeu sau cum l-o fi chemând, fiecare pe limba lui. Începeam să mă dumiresc cam cum stă treaba. Mai jos, un articol împotriva primarului. Asta nu m-a mirat. Subiect: că a mutat troiţa din faţa Teatrului Naţional. Mda, nu pot să zic că a făcut bine… Da’  zic eu că o să fie reamplasată. Şi că există autorizatie pentru chestia asta – dadadadaDADADA, ştiu cum se fac autorizaţiile astea; da’ bag mâna în foc că măcar formal s-au asigurat că au hârtiile grămadă şi cu toate ştampilele trebuincioase. Şi, până la urmă, Teatrul Naţional nu e chiar Patriarhia Romană.
În fine! Trec şi de asta… Deja mă cam lămurisem ce şi cum e cu libertatea asta. Mă uit la semnatarii unui articol… Îl mai găsesc o data pe pagină.  Zic: ăsta e ăla mai reprezentativu’. Pe numele lui: Mihai Rapcea. Hai să vedem ce găsim despre el.
Şi am găsit, tată! De la cuvântări în Noua Dreaptă, la fraternizare întru revelaţie spirituală prin f_u_t_@reala mistico-zeiască. De-aia cu MISA, mai exact. Nu dezvolt, că nu e un blog anti-Rapcea. Fiecare e liber să se informeze şi să judece cât îl ţin neuronii.
Aaaaa… Atât. Gata! Nu-i aşa că parcă n-am zis nimic în articolul ăsta?
Cei care cred asta, să-l mai citească o dată.
Şi dacă tot nu, apăi să-întrebe.

Dunăre

Să nu ne vindem ilegal ţara!

Inspiraţi de modelul vestic al relaxării fiscale, un grup de producători din Timişoara a decis să acorde un set de facilităţi economice cumpărătorilor interesaţi în a le promova produsele în afara ţării. Astfel, au reuşit încheierea unui contract de succes cu un consorţiu francez, în urma căruia produsul finit românesc a luat drumul Franţei.

Un alt aspect pozitiv al acestui caz este faptul că cei doi producători români, în speţă o familie de rromi din Timişoara, a reuşit să introducă pe piaţa din Franţa un produs bio 100%, conceput în condiţii naturale în totalitate. Produsul, adică puradelul celor doi producători, a fost livrat în stare proaspătă, investitorii francezi (adică o altă familie din Franţa) având posibilitatea să cumpere copilul ieftin şi în rate. Iată cum, tocmai pentru a reuşi penetrarea pieţelor vestice, micii producători autohtoni adoptă strategii care să nu alunge interesul potenţialilor cumpărători occidentali.

Din păcate, statul a intrat pe fir (vreun funcţionar zelos care n-a primit şpagă, probabil) şi a pus beţe în roate operaţiunii, arestându-i pe cei doi producători rromi, motivând că legile actuale din România nu permit tranzacţiile cu puradei. Sanchi!

În aceste condiţii, îi sugerăm fie regelui Cioabă, fie împăratului Iulian, fie domnului Bercea Mondialu’, aceşti piloni ai vastei economii tuciurii, să opereze un set de măsuri (conforme cu legile în vigoare) care să faciliteze creşterea economiei. De exemplu:

-listarea la bursa din Londra a vrăjitoarelor de magie albă.

-banii adunaţi la nunţi şi petreceri să fie transformaţi în obligaţiuni, depuse în oficiile de cămătari.

-să fie promovat brand-ul turistic Welcome to the Carpathian living-room, având ca imagine calul în loc de frunză.

-să se încheie un barter între Arcelor Mittal şi producătorii de ceaune, aceştia imprimând sigla magnatului indian pe produsele făcute din fierul furat din curtea combinatului de la Galaţi (frate, frate da’ brânza…).

-reclamele la BRD să fie făcute cu Bănel Nicoliţă în loc de Hagi, Nadia Comăneci şi Ilie Năstase.

-Ministerul Turismului să ofere gratuit rromilor plecaţi peste graniţă tricouri cu mesajul Vizitaţi România! (pe spate) şi o poză cu Dracula (pe faţă) – echipament de vară iar iarna să le ofere cojoace şi costume populare româneşti.

-vizitele oficiale în străinătate ale preşedintelui să se facă în căruţă (personalizată cu accesorii populare româneşti şi dotată cu pliante turistice).

Noi zicem că se poate, voinţă să existe.

De Bobotează, un preot a încercat să sfinţească apa de la genunchi

Un caz cu totul ieşit din comun a atras atenţia autorităţilor clericale botoşănene. Un preot dintr-un mic sat din nordul judeţului a fost acuzat de părinţii unui tânăr că ar fi încercat să sfinţească apa de la unul din genunchii fiului lor.

Localnicii susţin că părintele nu este la prima abatere de acest gen, amintind un alt episod petrecut cu aproape un an în urmă, la botezul nepoatei primarului, când, după o noapte de petrecere, acesta s-a închis pentru o săptămână în biserică încercând să transforme apa din cristelniţă în vin.

Preotul a declarat că nu a încercat decât să-l ajute pe tânărul respectiv după ce acesta i s-a plâns în nenumărate rânduri că este demoralizat din cauza unei accidentări suferite la genunchi care, pe lângă suferinţă fizică, i-a adus şi pierderea postului de titular din cadrul echipei de fotbal a clubului din comună, informează Ugerpres.

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei a făcut asigurări că se vor face cercetări amănunţite în acest caz iar în situaţia în care preotul va fi găsit vinovat se va reacţiona prompt ca şi în cazul părintelui care a tras clopotele după victoria Vasluiului în Groapă sau a părintelui care a vrut să exorcizeze un grup de copii în noaptea de Halloween.

Monolog în jurul pişătoarei

   Uneori, ne lovim de situaţii care nu-şi găsesc explicaţii în mintea noastră, prin simplul fapt că nu generează un şir logic de evenimente care să aibă consecinţă situaţia în sine. Ca această frază, de exemplu… Mai exact, sunt convins că multora dintre noi ni s-a întâmplat măcar o dată să scăpăm ceva pe jos (un zar, o lingură, o biluţă, orice de genul acesta) iar apoi să găsim respectivul „obiect” într-o zonă în care, conform logicii, nu ar fi avut cum să cadă în veci. Gen…

    Iată cum zilele trecute, îndemnat de litrul de apă pe care tocmai ce îl înghiţisem, am dat o tură prin toaleta corporaţiei unde lucrez. Elegant, izbăvitor, primul jet a ieşit precum intră prima bere după o zi de muncă. Mai apoi, după ce presiunea s-a reglat şi cascada şi-a domolit curgerea, am început să contemplu cei 50 de centimetri pătraţi din faţa mea (imagine pe care o văd de fiecare dată când micţionez în acelaşi loc dar care mereu mă surpinde – e ca şi cum primul jet generează o ştergere a memoriei exact despre porţiunea de perete respectivă). Evident, detalii care nu prezintă interes. Cum spuneam, am fost surprins şi de această dată. Pentru că în faţa mea, ţeapăn şi arogant, stătea un floc. Pe cei 50 de centimetri pătraţi, în dreptul privirii mele tâmpe, îmi făcea ţanţoş cu mâna un floc. Din acela, din locul greu accesibil de soare… Revenind la chestiunile fără logică, mi-am pus o întrebarea: cum p#la mea a ajuns acolo acel fir de păr?

   În cele câteva zeci de secunde în care mi-am golit vezica, mintea mea a încercat să creeze scenarii plauzibile vis-a-vis de prezenţa Domniei sale, flocul, la aproape doi metri deasupra podelei. M-am gândit că încăperea toaletei o fi populată de o specie extrem de minusculă de păsări, care trăiesc în firidele dintre plăcile de faianţă şi adună firele de păr rătăcite pe jos pentru a-şi face cuib. Ori, cine ştie, o fi vreun floc blestemat să prindă viaţă după ce se desprinde de buchet şi condamnat să se plimbe prin budă până ce femeia de servicu va rupe vraja. La un moment dat am avut impresia că-mi ghiceşte străduinţa de a înţelege prezenţa sa malefică acolo. Chiar mi s-a părut că-mi aruncă sfidător o privire de genul „nu-i aşa că te simţi cel mai prost om de pe planetă acum?”. O, da! Şi totuşi, prin ce mârşăvie a ajuns el acolo?

   …Un zgomot m-a trezit la realitate: mi-a picat un nasture de la pantaloni. Unde dracu’ o fi picat?

Steaua-Liverpool. Gândurile unui antrenor răvăşit.

Aseară a fost proiectat pe gazonul stadionului din Ghencea filmul meciului dintre echipa de suflet a majorităţii românilor (cum sunt cei mai mulţi dintre români?), respectiv Steaua Bucureşti, şi Liverpool, o trupă de duzină din campionatul Angliei (sunt pe locul 10 acum, da?). În acelaşi timp, specialiştii Diviziei Speciale de Captare Unde, din cadrul Departamentului de Educaţie Fizică şi Cort al Revistei Cioburi, a reuşit să ardă pe bandă un alt film, respectiv cel construit în capul antrenorului Lăcătuş în timpul meciului. Din motive lesne de înţeles, putem reda doar pe sărite câteva scene. Iată-le:

Min. 1: „Deci Bănel e, Tănase e, Meme e pe bancă. Bun. Stai! Bănel e pe bancă! Bănele, nu ţi-am zis să intri pe teren? Hai, bă, negrule, că dau eu de mâncare la cal, în vestiar!… Bun, a plecat şi Bănel.. Bănele, unde p#la mea mi-e portofelul?”.

Min. 12: „F#tu-te-n gură de arbitru mă-tii cu turcu mă-tii! Bă, ce i-a făcut, bă? Dai fault aşa, una două, de parcă eşti ca şefu cu antrenorii.. Tu nu-l vezi pe Surdu că e cât musca, ce putea să facă el cu talpa aia? Bă, io am jucat cu Hagi, raţi-ai dreacu’ de hacani şucuri! Băneleee, mai aleargă, bă şi cu mingea! Zi tu, Edi, că io mă duc la o ţigară.”.

Min. 19: „Bă, chiar aşa, care-i pluralul la telecomandă..? Două teleco… Două telecoma… telecome.. Îl întreb pe Bănel la pauză. Ia uite, bă, ai dreacu’ au dat gol! Băăăăă, băga-mi-aş… băăă, vă omor! Băneleeee, Tănaseee, Surduleeee, Memeeee! A, Meme e lângă mine, pardon. Băneleeee, îţi sparg faţa dacă nu scoţi portofelul!”.

Min. 32: „Să-mi bag, am uitat să dau apă la calu’ lu’ Bănel. Edi, du-te tu până în vestiar cu găleata asta de apă. Te prinzi tu, hai, cu talent, cu talent. Hai, băieţii, hai pă ei că-i facem praf! Stai aşa, noi eram cu alb..? A, nu, uite-l pe Bănel. Băneleeee, să-ţi aduc un flex, un ciocan, ceva? Că pe şantier nu-ţi trebuie mingea, ha, ha! Aoleu, mă sună şefu..”.

Min. 45: „Deci suporterii mă place sau nu mă place? Că eu nu înţeleg nimic. Şi nici Edi nu e aici să-mi spună ce a scris huliganii ăia pe benăr. Hai, bă, că e pauză. Ptiu, frigu’ dracu’, să vezi ce mă înfig cu băieţii în ţuicile alea..”.

Min 60: „Hai..ho…mă…hai…gooooooooool! A, n-a dat Bănel..? Stai aşa, poarta noastră care e? A, e bine atunci. Goooooooool!!!”.

Min. 78: „Ia, mă, câţi portari am pe bancă? A, n-au voie să intre toţi? Păi şi eu cum fac cu scoru’, că e bine aşa..? Bănele, vezi cum faci cu mingea aia! Ia-o ca pe portofele, bă! Bă, dau drumul la cal, nu mă enerva!”.

Min. 90: „Tu-ţi turcu lu’ paştele lu’… Fluieră, mă! Bănele, ai furat fluierul? Pă-i fură-l, mă odată şi suflă în el! Vai de mama noastră, mă!”.

Încheiem transmisiunea.

Traian Băsescu şi ziaristul neastâmpărat. Disecție video.

Vinerea trecută, în cursul vizitei de lucru din localitatea nemţeană Doljeşti ce a avut ca scop inspectarea digului de pe Siret, domnul preşedinte a fost victima unui alt tip de atac de presă. În timp ce grupul prezidenţial executa un salt peste un şanţ, un ziarist de provincie cu o traiectorie incertă l-a lovit pe şeful statului cu microfonul din dotare.

Dacă gestul jurnalistului a fost sau nu premeditat, dacă microfonul a fost sau nu armat – gata de înregistrare – sau dacă ziaristul a fost provocat înainte de a găsi breşa din cordonul sepepiştilor pentru a se apropia ameninţător de şeful satului, vom afla chiar din expertiza specialiştilor în prelucrarea şi analiza imaginilor video, proaspăt laureaţi ai premiului Pixelul mic răstoară carul mare de televiziune, specialişti la care Revista Cioburi a mai apelat în repetate rânduri, contribuind decisiv în elucidarea unor controversate materiale video cum ar fi filmul în care Traian Băsescu ar fi lovit un copil sau cel în care Mircea Geoană ar fi luat mită.

__1

__2__3

__5__6

Orice asemănare cu Realitatea sau Antena3 e pur întâmplătoare.

Analiza Doctorului Pildă #7

   Românii sunt un popor încărcat de probleme din cele mai felurite, de la pensii mici până la penisuri late. Unele din ele nu le rezolvă nimeni, indeferent câte ture de stadion ar face Bănel Nicoliţă, altele, însă, sunt lămurite de diverşi specialişti în psihologie, sexologie, astrologie, terapie de orice fel, ufologie etc., colaboratori ai diverselor publicaţii cu priză mare la creierul neted al cititorilor.

   Libertatea, de exemplu, oferă zilnic celor năpăstuiţi o rubrică unde aceştia îşi pot expune  problemele sexuale specialistului de serviciu. De obicei, specialistul este reprezentat fie de vreo târfă locală (neapărat actriţă porno, de parcă dacă a supt nu ştiu câte p#li în faţa camerei sau şi-a tencuit mecla cu litri de spermă de-a lungul carierei înseamnă că ştie toate chestiunile legate de sex), fie vreun doctor cu treizeci de specializări la activ. Revenind la gigeii cu probleme sexuale, astăzi, un anume B.G. din Bucureşti (cu siguranţă nu există în realitate, cât de idiot să fii să scrii la ziar despre disfuncţiile sexuale?) are o problemă cu aţa de la puţulică. Doamna Monica Călugăru (specialistul de serviciu, cum spuneam) îi dă repede cu sfatul peste nas, precizând la final, ca orice doctor care se respectă, să facă neapărat sex protejat, indiferent de situaţie (asta mi-aduce aminte de o situaţie reală, la un doctor adevărat, unde pacientul a venit plângându-se de amorţeala mâinii stângi iar finalul consultului l-a surprins pe doctor cu testicolele pacientului în palmă; voi dezvolta subiectul cu altă ocazie).

   Specialistul de serviciu al Revistei Cioburi, celebrul Doctor Pildă, a ţinut neapărat să lămurească un alt cititor al rubricii din Libertatea, rămas cu problema în eter. După cum puteţi observa din poza de mai jos (sau chiar pe articolul original), un tânăr xxx se află în aceeaşi situaţie, cu funia deasupra capului, respectiv cu aţa neruptă.  Pentru că explicaţia psiho-sexologului Monica Călugăru nu a fost îndeajuns de clară, Doctorul Pildă a considerat necesar să-şi ajute colegul de breaslă şi să salveze un suflet „timid dar activ sexual”. Aşadar, îi dăm cuvântul domnului doctor:

 

„Stimate cititor cu aţa neruptă, am rămas profund mişcat de problema dumitale şi, ca un susţinător al jurământului lui Hipocrate dar şi al principiilor lui Bachus, am considerat că trebuie să primeşti o explicaţie pertinentă. Am înţeles că laba a devenit dureroasă pentru tine iar în momentele de alint cu propria-ţi p#lă te simţi, practic, cu mâinile legate. Oricum ai interpreta, tot aţa e de vină. Am remarcat că eşti activ sexual, ceea ce e bine, însă recomand cu tărie ca aceasta activitate să fie practicată cu o persoană lângă tine (femeie, în mod normal) dar, chiar şi aşa, nu mâna ta trebuie să fie în jurul p#lii ci pupăza partenerei. Poţi încerca simpaticul joc „Şi pupăza zvrrrrr în p#zda jupânesei!” însă doar dacă prietena ta vine cu o prietenă de-a ei. Nu am înţeles o chestiune: „mă masturbez des numai frecând penisul şi atât…”. Păi, recomand cu tărie să te masturbezi doar frecând penisul şi atât. Când eram şi eu tânăr, am încercat diverse metode de a mă masturba, plictisit de a freca menta în acelaşi mod, ca să zic aşa. Crede-mă, e bine să rămâi un clasic. Eu am încercat şi „bălăcitul spaghetei în apă pe aragaz”, „trasul clopotelor la sfoara cu smotocei de crăpau mâţele jucându-se cu ea”, „să facem salată a la russe fără mixer dar cu degetele în priză” (asta îmi trezeşte amintiri plăcute), „vânturatul murăturilor în afara butoiului” sau „consumaţi crema de faţă a mamei folosind un prosop şi o erecţie” dar tot frecatul în dulcele stil clasic rămâne prima opţiune.

Aşadar, ca să nu deviem de la problema ta, cel mai bine este să-ţi cumperi o lamă, să-ţi tai prepuţul, să freci apoi cocoşelul până se încheagă sângele şi se cauterizează rana iar apoi vei vedea că o să scapi de ambele probleme: şi de meteahna masturbării, şi de aţa care nu lasă taurul să iasă în arenă.”.

 

unu

Zece motive ca Emil Boc să rămână premier

Tic-tac, tac-tic, opoziţia rea vrea să răstoarne premierul mic.
Au mai rămas câteva zile până când moţiunea de cenzură pentru demiterea Cabinetului Boc va fi votată în Parlament.
Specialiştii Revistei Cioburi în probleme de stabilitate politică, în strânsă colaborare cu experţii în macro-economie la gigacalorie de pe scara blocului, au întocmit o listă cu zece motive pentru care Emil Boc merită să rămână prim ministru.

Motive, încolonarea!

1.  E mic şi consumă puţin, deci e numai bun pentru criză.

2.  Îşi face temele şi ascultă de domnul diriginte.

3.  Nu dă în copii. Ca şi domnul diriginte, desigur.

4.  A fost primarul Clujului, oraş care are două echipe în Liga 1 şi una în grupele Champions League.

5.  Este un om responsabil. E cu facturile la zi.

6.  În timpul mandatelor sale de prim-ministru SUA şi-a revenit din recesiune.

7.  Este o personalitate politică independentă. Nu a mai cerut de ani buni bani de acasă.

8.  Are o minte ageră şi o capacitate pronunţată cu voce tare de a anticipa fenomenele politico-economice. Nu este bătut în cap decât ocazional şi doar de domnul Boc senior cu câte un ou.

9.  Ştie să mânuiască coasa şi drept urmare taie cel mai bine la salariile bugetarilor.

10. Are abilitatea bumerangului. Revine ori de câte ori e demis.