Am găsit prin presa online (pe realitatea.net) o informaţie pestriţă: cică în Australia trăiesc mai multe oi decât oameni, adică în jur de o sută douăzeci de milioane de bucăţi purtătoare de lână, faţă de vreo douăzeci şi ceva de humanoizi, purtători de haine de lână… De unde trag eu concluzia că spiritul de turmă este predominant în fosta colonie englezească. Ceea ce înseamnă că România are o concurenţă serioasă atât la raportul între oameni şi animale cât, mai ales, la spiritul menţionat mai sus. Deşi numărul de oameni este şi în România cu mult în inferioritate faţă de cel al necuvântătoarelor, ne evidenţiem cu ceva, totuşi, faţă de australieni: la noi fauna este mai variată. Pe lângă mioarele autohtone, cotidianul se umple de bizoni, boi, vaci, catâri, măgari sau/şi mistreţi. Imposibil să nu ne lovim zilnic de măcar unul din specimenele enumerate mai sus.
Aaa, era să uit că există şi o parte frumoasă la noi: e plin şi de păsărici !
Impact în 7,6,5,4,3,2,1…
Un grup de cercetători rămaşi cu ochii în stele au ajuns la concluzia că Galaxiile Calea Lactee şi Andromeda se află pe o traiectorie de coliziune, urmând să se ciocnească în nici mai mult şi nici mai puţin de şapte miliarde de ani.
Luceafărule, ai căcat steagu’! Praf şi pulbere intergalactică o să se aleagă de strălucirea lu’ matale. Pune mâna şi lasă vrăjeala. Fă-te astru serios şi nu le mai răstura virginelor noaptea în cap. Nici nu ştii cum trece nemurirea pe lângă tine. Şapte miliarde de ani ca mâine trec. Asta dacă nu vom ieşi cu toţii din poveste mult mai repede pe uşa din dos a laboratorului CERN. Părerea unora…
Porcul Ghiţă, Euro si cei patru roni psihologici
Leul carpatin pierde teren în faţa monedei continentale. Aşa se face că deunăzi EURO a sărit calul celor patru lei noi psihologici. Nu, nu este o trimitere avangardistă către psihanaliza necuvântătoarelor, este doar un mod tras de păr – în cazul de faţă, tras de coamă – de a substitui un clişeu bancar.
Nu cunosc cu exactitate detalii despre prognoza specialiştilor în ale economiei în raport cu această depreciere, dar susţin cu tărie că situaţia în cauză era foarte uşor de anticipat. După ce s-a indopat toată perioada sărbătorilor de iarnă numai cu produse culinare tradiţionale, leul românesc şi-a cam pierdut din agerime. A vânat el ce-a vânat toată perioada anului câte o găină, câte un crenvuşti sau câte un măr pădureţ de prin magazine, dar odată cu Ignatul a început să cam scoată pârleala.
Dă-i cu pomana porcului, muşcă din cârnat, pune laba pe slănină, mestecă şioriciul, bagă mustăţile prin piftie, răsfaţă-ţi coama cu boia şi uite aşa ai ajuns leule pe cale să devii prima monedă supraponderă, letargică şi plină de urticarie din Europa.
Cursa financiară de anul acesta în raport cu EURO e ca şi pierdută. Nu m-ar mira ca în zilele ce urmează guvernatorul Băncii Naţionale să iasă public şi să sfătuiască oamenii să-şi scoată leii de la ciorap şi să-i trimită să-şi ardă caloriile la sală sau la bazin.
Început de final
Gata cu odihna. A reînceput ciclul noapte-noapte, abandonat în decembrie. Simfonia urbană a reînviat în timpanele încă adormite iar balaurul cotidian a scuipat prima şarjă de foc peste oraş. Iarna, ajunsă în floarea de gheaţă a vârstei sale, pătrunde în cele mai ascunse unghere ale sufletului, transformând fiecare gând negru în fulg de nea. Cu paşi grăbiţi, începem ziua fiecare pe drumul său. Beznă, metrou, cafea, colegi, sunete, somn, ţigări, planuri, asfinţit, muzică şi iarăşi beznă. Lăsăm în urmă imagini pe care, de cele mai multe ori, le regăsim a doua zi. Zi de zi, minut cu minut.
Timpul aleargă din ce în ce mai tare, trăgându-şi forţa din anii încărcaţi de praf şi lăsaţi deoparte. Iar cu fiecare an lăsat în spate, inevitabil, apăsăm pedala de acceleraţie a destinului. Finalul ne aşteaptă, oricum, pe fiecare.
Primiți cu gazul ?
Cică livrarea de gaze către România a fost diminuată cu circa 30%, dinspre Ucraina. Guvernanții ne spun să nu ne îngrijorăm pentru că există rezerve și că situația va fi rezolvată. Păi, da. Sunt de acord. Gândindu-mă la cozile din magazine înainte de sărbători și la uriașele cantități de haleală cumpărate dar și consumate în ultima perioadă, orice temere vis-a-vis de lipsa de gaze nu-și are rostul. Ar fi bine să se distribuie butelii gratuit astfel încât să nu se irosească producția în masă. Sau de după masă. Aș dori o mască de gaze, vă rog…
Ce-mi doresc eu mie ?
În sfârșit, m-am hotărât ce-mi doresc de la acest an. Ca și cum sunt lucruri care au șansa să mi se ofere doar în anul care tocmai ce a sosit și atât. Dacă nu le obțin în 2009, gata, s-au dus. Și pentru 2010 o să-mi doresc altceva. Fiind oarecum optimist, îmi permit să mă gândesc la 2010, da ? Deci, lăsând la o parte sănătatea și banii pe care turma îi așteaptă la fiecare Revelion, eu aș dori ceva simplu (pentru cine e simplu ?). A-propos, nu am auzit pe nimeni să-și dorească încă un an lângă prieteni, lângă persoana iubită, lângă cei dragi. Nu am auzit pe nimeni să-și dorească, pur și simplu, doar fericire. Nu am auzit nicio declarație bohemă. Deși românul este poet de la naștere. Unde sunt versurile ?
Deci, eu, pentru încă un an, am o singură dorință: să nu îmi doresc nimic. Atât.
Oraşul recordurilor
Iată că pe final de an 2008, Bucureştiul intră în Cartea Recordurilor pentru că aproape patru mii de Moşi Crăciuni au împânzit centrul oraşului, dăruind câte ceva mulţimii de gură-cască adunată pe acolo. Se pare că primarul Oprescu, după ce a terminat cu brio cele promise în campanie, s-a apucat de fineţuri. Am înţeles că urmează cel mai lung cârnat şi cel mai mare tort.
Eu cred că pe lângă evenimentele menţionate mai sus, frumoasa noastră capitală ar mai putea bifa vreo câteva recorduri. De exemplu, la omologarea celui mai mare cârnat s-ar putea face un duo cu cea mai mare masă de fomişti (cu vârste de până la 90 de ani) ce va fi prezentă la consumarea, ca să zic aşa, a evenimentului. Care se poate transforma cu succes în cea mai mare mulţime de guri care va consuma, în cele din urmă, cârnatul gigant. Bineînţeles, se va putea consemna şi prezenţa în acelaşi loc a celor mai mulţi oameni care se ceartă în acelaşi timp. De unde ceartă ? De la cel mai mare grup de cetăţeni care vor dori în acelaşi timp să muşte primii dintr-un cârnat. Domnule Oprescu, v-aţi gândit la acest potenţial ?
Oricum, lista poate continua: pentru cea mai mare concentraţie de maşini pe metrul pătrat, pentru cel mai poluat oraş la orele dimineţii, pentru cel mai alert ritm de distrugere a spaţiilor verzi, pentru cele mai multe încălcări ale regulilor de circulaţie, pentru primul edil analfabet care a garantat un ministru al educaţiei, pentru numărul de nunţi făcute de populaţia „discriminată” printre blocuri, pentru numărul de neuroni distruşi pe minut şi pentru multe altele. Domnule primar, pe acestea nu vă grăbiţi să le omologaţi ?
Orgasm sincron
Astăzi a fost ziua Orgasmului Global. Mii de milioane de oameni din toate colţurile globului care au vrut să participe singuri sau în cuplu la menţinerea păcii mondiale nu au trebuit decât să îşi dea drumul fix la 14:04 – orele României, consolidând astfel o nouă ediţie a probei mondiale de orgasm sincron.
Nu ştiu exact câţi au văzut în această formă de manifestare un nou motiv de sex sau de autosatisfacere şi câţi au penetrat cu adevărat mesajul acestei acţiuni de amploare, dar eu unul cred că deja se întrevăd noi orizonturi în ce vor avea să însemne acţiunile de protest. Cum ar decurge de exemplu o grevă a profesorilor care, în loc să îngheţe ani şcolari sau să mărşăluiască pe străzi, s-ar închide în cancelarii şi timp de o oră ar protesta făcând dragoste ca la carte. N-ar lua guvernul mult mai repede act de necesitatea majorării salariilor!? Act sexual, desigur.
Războiul stelelor verzi (V)
Gata ! Misterul a fost descoperit ! Cumva, din mijlocul evenimentelor ce au măcinat creierii şi nervii celor care au belit ochii printre rândurile episoadelor anterioare ale adevăratului Război al stelelor verzi, mi-a parvenit fotografia unuia din mult aşteptatele personaje dubioase, făuritoare de forme de relief ciudate şi generator de schimbări termice.
Acum, fiind la final, voi abera doar pe aici. Adică, ne-am lansat !
SFÂRŞIT
Războiul stelelor verzi (IV)
Lumea începe să-şi revină. Formele ciudate de relief dispar una după alta, acum după ce toţi au văzut ce se ascundea acolo. Şantierul din Europa de Vest îşi reia activitatea, generând un val de bucurie printre afaceriştii ruşi. Preşedintele Cioabă al Doilea construieşte turnuleţ după turnuleţ, mai ales că s-au reluat şi colectările deşeurilor din spaţiu. Evident, tot din spaţiul altora. Echipa de cercetători se relaxează, nord americanii fumează şi, iată, totul rimează. Asociaţia Turiştilor Japonezi îşi reia activităţile în America de Sud, refăcând de zor jungla amazoniană. Liniştea se aşterne peste planetă iar sentimentul de siguranţă revine în sufletele tuturor. Şi acest lucru este firesc, mai ales că ceea ce părea un dezastru se dovedeşte a fi, de fapt, un mare noroc.
Între timp, analiştii amatori sunt din ce în ce mai aproape de Beijing, ducând cu ei bucuria aflării răspunsului la întrebarea ce a frământat întreaga suflare omenească. Maşina înghite kilometru după kilometru, muzica urlă din boxe, iarba este mai gustoasă ca niciodată, sexul se face numai în grup. În grup organizat. Se râde şi se fac planuri de viitor. Nu le va mai fi frică, îşi vor putea creşte copiii liniştiţi…Şi drumul se apropie de final.
Gata, Beijing este în faţa lor. Emoţiile sunt imense, bucuria este pe măsură.. Cercetătorii, după ce au ajuns şi ei la o concluzie, îi aşteaptă nerăbdători pe analişti. Diseară, toată lumea va petrece de fericire pentru finalul neaşteptat de norocos. Iată-i pe toţi, acum, adunaţi în sala principală, uitându-se unii în ochii celorlalţi, ştergându-şi broboanele de sudoare şi ascultându-şi bătăile puternice ieşite din piept. Câteva momente, nu se aude nimic altceva. Nimeni nu îndrăzneşte să pună vreo întrebare sau să grăbească momentul. Toţi, dar absolut toţi, sunt conştienţi de invazie, de reuşita experimentului, de ceea ce a ieşit, de fapt. Şi toţi aşteaptă confirmarea. Dar ce s-a întâmplat ?..După primele momente de tăcere, întrebările încep să-şi facă apariţia una după alta, năvalnic. Cum a fost posibil ? Va fi totul bine acum ?..Şi multe alte întrebări…Tensiunea creşte, americanii fumează, japonezii plantează…Cercetătorii jubilează, analiştii lăcrimează, publicul se isterizează…Ce-o fi cu rimele astea ?
În 2008, o misiune spaţială americană a început o serie de experimente în spaţiul cosmic. La un moment dat, unul din paianjenii antrenaţi în experiment a dispărut. Astronauţii nu s-au alarmat, spunând că dihania va fi găsită şi că totul va decurge conform planului. Căutarea a durat câteva zile dar fără succes. Apoi, unul câte unul, au dispărut toate arahnidele. După încă o zi, naveta a dispărut şi ea. Experimentul eşuase…Acum, după 72 de ani, adevărul a ieşi la iveală. Totul a fost perfect. Experimentul a reuşit. Şi toate dovezile sunt pe masa din sala principală din cartierul general de operaţiuni al echipei de cercetători, în Beijing. Analiştii amatori şi oamenii de ştiinţă se uită la ele. Iar în lumea largă zburdă copiii experimentului. Vioi şi salvatori, aduc cu ei bucurie şi linişte. Sunt plămădiri perfecte ale unui vis. Un vis izvorât din dorinţă de iubire şi frustrare. Sunt modelaţi după un ideal frumos şi intim. Nu pot fi descrişi. Important este, însă, mesajul lor. Un mesaj de viitor. Un mesaj important.
(VA URMA. MÂINE, ULTIMA PARTE !!! SENZAŢIONAL: VEŢI VEDEA REZULTATUL EXPERIMENTULUI, O SCHIŢĂ TRIMISĂ DIN VIITOR !)