Gloata şi criza de turmă. Fără nicio legătură.

• Idei fertile •

Scenariu posibil:

„Sâmbătă am vrut să fiu romantic. Am văzut io la tv că se deschide nu ştiu ce mare magazin de ţoale şi am zis să-i ofer nevestei o partidă de cumpărături. Apoi, m-am gândit că o invit la masă, în restaurantul magazinului de mobilă din vecinătate, şi ăla nou. Şi apoi mergem să belim ochii la beculeţele din centru. Sigur o dau pe spate şi o să mă fut, ca să fie cercul complet. Ce meseriaş sunt io.

Pe drum mi-am dat seama că aura de guru al seducţiei îmi scade. Acelaşi drum îl aveau încă vreo cîteva mii de berbeci. Nu contează, tot eu îs mai şmecher. Cele două ore parcurse în gloată mi-au dat ocazia să-mi storc creierii pentru alte idei adiacente planului iniţial.

Gata, am ajuns, am parcat. Normal, cât mai aproape de magazin. Să nu fie greu de cărat la final de sesiune. Bine, am căutat zeci de minute locul de parcare, dar merită. Cavalerul din mine îşi permite acest timp. Şi ce zic eu ? Hai prinţeso la masă întâi, mâncăm în oraş doar, nu ? Pfoai, ce mai freamăt…Planul funcţionează. Lasă, mami, stau eu la coada asta de zeci de metri, te sun când ocup o masă..Ştiu ce mănânci, du-te şi devastează-le rafturile !

Am mâncat, am băut, am rupt locul. Sunt mulţumit de mine. Consoarta mă adulează. Hai la şoping ! Hai să luăm ţoale ! De firmă, normal. Îmi permit. Azi sunt romantic, ce pula mea. Şi dă-i din coate, intră în turmă, demolează raftul ! Mamă, e ca în Occident. Mi s-a ridicat părul de pe spate de bucurie, ce idee bună am avut. Sigur mă fut diseară. Şi încă nu am terminat ziua. Cine ştie, poate dau şi o muie.

Plecăm. Începusem să mă îngrijorez că nu mai apucăm beculeţele alea. Şi bradul ăla bestial din sârmă, de la Universitate. Hai, că mergem. Turma rămâne acolo. Nişte fraieri, nu au ştiut când să vină. În centru, plin de lume..Mamă, ce mişto. Uite, femeie, beculeţele, lumea, centrul, fumul de la grătare, jandarmii..Să-mi bag, ce eveniment marfă ! E şi la tv. Iar tu, prinţeso, ai fost acolo. Este că sunt meseriaş ? De aia mă iubeşti..Stai să vezi acasă tot romanticul din mine. Mă iubesc !”

 

Eu nu înţeleg unde este criza financiară din România. Există în continuare blocaje în trafic către centrele comerciale noi şi vechi, există în continuare magazine ticsite de oameni, există în continuare vânzări. Sunt convins că se va opri, la un moment dat, acest fenomen. Dar, deocamdată, mi se pare definitoriu pentru societatea noastră de consum şi de neoprit în a fute banii aiurea sloganul următor, auzit într-o reclamă la radio: „we wish you a happy shopping and a happy new dress”. Ca să nu mai spun de faptul că moş Crăciun a început să-şi facă apariţia din noiembrie. De câteva ori, sub formă de urs, împachetând ciocolată şi servind sucuri.

Creierele Gri-Gri

• Idei fertile •

Cetatea este împărţită în două. Delimitarea acesteia pe o planşă a moravurilor continuă să conchidă ferm discutii şi să tranşeze arhetipuri. Transpunearea în „alb sau negru” este unul din primele impulsuri ale aversiunii faţă de cineva sau de ceva anume.

Întotdeauna există noi şi ei. Ăia bunii şi ăia răii. Sunt cei care fură şi cei care sunt cei mai cinstiti. Ăia nesimţiţii şi ăia cu obrazul prea fin. Sunt cei ce claxonează fără motiv în plină intersecţie blocată şi cei care nu folosesc claxonul din principiu. Ăia incultii şi ăia mai elevaţii. Sunt cei care ascultă manele si cei care văd roşu în faţa ochilor când le aud. Ăia serioşii şi ăia căscaţii. Sunt cei care duc apometrele la timp si cei care întrârzie cu săptămânile citirea lor.

Lista poate continua la nesfârşit. Dar până la nesfârţit, iată, senzaţional, revenim şi cu alte grupe de neaoşi ipochimeni:
– Sunt şi cei care o preferă pe Andreea Marin şi cei care o admiră pe Mihaela Rădulescu.
– Sunt cei care se uită la Mircea Badea şi cei care nu se uită în general la televizor.
– Sunt cei care stiu să facă nod la cravată şi cei care se trezesc mereu înainte cu o oră de sindrofie că nu posedă secretul.
– Sunt cei care flegmează pe trotuar şi cei care flegmează pe stradă.
– Sunt cei care ştiu ce e aceea o moştenire multiplă şi cei care ştiu să profite de pe urma ei.
– Sunt cei care au fost fani Michael Jackson şi cei mai puţin înaintaţi în vârstă.
– Sunt cei care respectă Statul şi cei care optează pentru mişcarea în aer liber.
– Sunt cei care se pricep la fotbal şi Cornel Dinu.
– Sunt cei care merg cu naşu’ şi cei cărora naşul nu le verifică biletul.
– Suntem noi şi ei.

Şamd.
Nesfârsit.

Camera cu gratii a deputaţilor

• Idei fertile •

Deşi era în arest sub acuzaţia de trafic de influenţă, alegerile proaspăt încheiate au facut posibil ca un candidat PNL din judeţul Cluj să se procopsească cu un mandat de parlamentar. Prima veste bună pe săptămâna asta. Oameni buni, avem în sfârşit un parlamentar în închisoare!

N-am idee care a fost pledoaria avocatului ce-l repreprezină pe noul nostru demnitar până mai săptămâna trecută, dar bănuiesc că la următoarea înfăţişare apărarea va invoca negreşit, cum e şi de aşteptat, încălcarea imunităţii parlamentare. Iar în cazul în care procesul va tergiversa, statul ar trebui să îi pună la dispoziţie demnitarului mijloace prin care acesta ar putea să-şi exercite atribuţiile de parlamentar, din biroul zăbrelit. Cel puţin până la următoarele alegeri parlamentare. Asta doar dacă nu va fi ales între timp de deţinuţi drept directorul închisorii.

Sunt în ceaţă…

• Idei fertile •

Privind tâmp în gol, am fost tulburat de o întrebare ieşită din mijlocul neuronilor afumaţi de tutun: în condiţii de vizibilitate redusă (de exemplu, ceaţă foarte deasă) cum se descurcă eroii-personaje celebre ? Ok, Superman nu cred că îşi face probleme, doar el vede prin obiecte, deci zburatul pe ceaţă ar fi floare la ureche pentru dumnealui. Dar ce face Spiderman, tată ? Din câte am văzut eu, stimabilul personaj nu posedă accesorii care să-i permită desfăşurarea misiunilor de salvare pe o asemenea vreme. Care va să zică, răufăcătorii pot acţiona liniştiţi în aceste momente..Sau or fi făcut şi cei doi vreo alianţă ?
 

Războiul stelelor verzi (III)

• Idei fertile •

Aflat la palatul său regal, în timp ce supraveghea construcţia celui de-al o sută unulea turnuleţ de fildeş, preşedintele Cioabă al Doilea pare să nu înţeleagă forfota ce a cuprins întregul mapamond. Pentru el sunt importante bunăstarea familiei şi rudelor (foarte multe, de altfel) precum şi descoperirea noilor surse de venit. Ultima manea ieşită de la ministerul activităţilor culturale îi smulge câteva lacrimi. Pătruns de mesajul religios al acesteia, se hotărăşte să împartă câţiva bănuţi de aur românilor care aveau grijă de caii din sufrageria mică. Îşi strigă un nepot care alerga în puţa goală printre muncitorii unguri, pişându-se pe hainele lor de oraş, şi îi spune să îl cheme pe fiu-su cel mare, aflat în garajul prezidenţial împreună cu tovarăşii lui. Îi aruncă şi o scândură după ceafă, ca să priceapă. Apoi mai vărsă o lacrimă, la auzul refrenului. Fiul cel mare al preşedintelui, cântăreţ de etno, tocmai îşi admira ultimul bolid cumpărat din banii de la ultima nuntă la care răguşise, cea a verişorului din clasa a patra. „Adu-mi servieta aia din piele de nutrie, în care îmi ţin eu banii de ţigări”, îi spuse ta-su… „Ia d-aici punga asta de cocoşei şi dă-le la inginerii ăia de au grijă dă cai..Mânca-ţi-aş, cum cântă ăştia..Tu poţi, bă, să cânţi aşa ??”. Fiu-su plecă repede cu punga, întristat de subaprecierea tatălui său. „Haoleu, să vezi de nu îmi fac io propria ţară..Luaţi bă, putorilor, bani, futu-vă-n gură de nespălaţi !”, se înfurie băiatul. Se retrase în garaj în timp ce preşedintele privea cum razele de soare mângâiau în ritmul muzicii turnuleţele palatului. Mai vărsă o lacrimă, aruncând şi un scuipat de bucurie.

Între timp, restul lumii era încă şocată privind fotografiile trimise de sonde. Cercetătorii nu înţelegeau nici pe departe cum este posibil aşa ceva. Au început să caute în arhive, în dosarele secrete, poate se leagă ceva…Într-un final, un grup amator de analişti ai Cosmosului, din S.U.A., găseşte în nişte dosare declasificate de fosta guvernare un caz rămas învăluit în mister. Acum 72 de ani, o misiune spaţială americană nu s-a mai întors pe Terra. Nimeni nu şi-a explicat fenomenul, echipajul dispărând cu totul, inclusiv naveta, în timpul unor experimente ştiinţifice. La acea vreme, tehnologia nu a permis găsirea echipei de oameni iar cu timpul momentul a fost dat uitării. Familiile astronauţilor rătăciţi, probabil, prin Univers au luat decizia de a înfiinţa acest grup de analişti amatori ai Cosmosului, dedicându-şi toate energiile, în special cele pozitive, pentru găsirea unei explicaţii privind dispariţia celor dragi lor. Studiind cu atenţie întâmplarea pierdută în trecut şi văzând imaginile din ce în ce mai clare ale sondelor, au avut o revelaţie: dacă…Până să termine ce aveau de spus, au luat într-o clipă decizia de pleca spre Beijing, având în desagă posibila explicaţie a fenomenului ce a uimit o lume întreagă. Au făcut repede nişte ţigări, să aibă pentru drum şi au plecat.

La cartierul general de la Beijing, imaginile curg una după alta, începând deja să încarce serverele agenţiei. Dintr-o eroare de proiectare, sondele au fost programate să trimită douăzeci de poze pe secundă. Chinezii lucrează deja la noua generaţie de sonde. Între timp, o mare parte din sateliţii dispăruţi fuseseră înlocuiţi iar ţara îşi revine uşor, uşor. Populaţia din nordul ţării a părăsit starea de transă, în aplauzele organizaţiilor de sprijin americane. Aceştia din urmă, de fericire pentru revenirea subită a prietenilor lor orezari au dat o petrecere monstru cu punch şi iarbă din belşug. Ruşii au participat ca invitaţi speciali iar cheful s-a întins timp de trei zile. Din boxe a urlat, din când în când, maneaua preferată a preşedintelui Rromâniei, ajunsă hit internaţional.

Analiştii amatori sunt pe drum, doar câteva ore despărţindu-i de întâlnirea cu cercetătorii chinezi. Sunt nerăbdători să dezvăluie secretul descoperit, acum atât de clar pentru ei, tuturor oamenilor de pe planetă. Sunt fericiţi iar ţigările ard una după alta.

(VA URMA)

 

Războiul stelelor verzi (II)

• Idei fertile •

Omenirea se află în pragul unui dezastru spre deosebire de preşedintele S.U.A care se află în pragul casei, gândindu-se cum să mărească producţia de opium. Pentru el, situaţia actuală de criză nu reprezintă mare lucru. Se gândeşte la ce greutăţi au întâmpinat în trecut străbunicii săi şi îşi dă seama că starea de acum este chiar una domoală. Se felicită pentru stăpânirea de sine şi îşi mai aprinde o ţigară. Apoi sună pe la ministere, să afle dacă pot înfiinţa şi ei o echipă de cercetători care să se ocupe exclusiv de optimizarea producţiei de iarbă. „Poporul o să mă felicite pentru asta…” îşi spune fericit. Bucuros că este de folos celor care l-au ales, mai trase un bong.

Între timp, echipa de cercetători nu găseşte capătul dezastrului. Fenomenele bizare se înmulţesc iar haosul pune stăpânire uşor, uşor peste planetă. Ruşii au reuşit să invadeze lumea arabă, obligându-i mai apoi pe musulmani să bea cot la cot cu ei vodkă. Surpinzător, distracţia nu le-a ieşit rusnacilor. Arabii erau deja obişnuiţi cu ţuica de Zalău, pe care obişnuiau să o consume în vacanţele petrecute la socrii. Drept urmare, ruşii au putut fi uşor de învins, fiind rupţi de beţi. Mai apoi, au ajuns hrană la peşti. De bucurie că şi-au recăpătat libertatea, arăbeţii au început să se împuşte între ei. La finalul manifestărilor de bucurie mai trăia un sfert din populaţie. Cei rămaşi, de fericire că au scăpat cu viaţă, au plecat spre locurile de origine, în Rromânia, hotărându-se să se dedice cultivării de prune.

Ciudatele forme de relief au apărut şi în America de Sud, stricându-le japonezilor din Asociaţia de turişti toată munca. De ciudă, aceştia au făcut sepuku în grup. Rudele lor, aflând de moartea acestora, au scos buteliile de gaz sarin şi au intrat la metrou. Nu au mai ieşit de acolo nici ei, nici restul de călători. Astfel, planul regelui de a mări ponderea androizilor la 60% din total populaţie începe să de roade.

În Rromânia, dispariţia sateliţilor provoacă îngrijorare. Practic, o parte a populaţiei va rămâne fără surse de venit, avînd în vedere că scoteau bani buni din revânzarea fiarelor adunate din spaţiu şi revândute sub formă de suveniruri turiştilor africani, veniţi în acelaşi timp şi la studii pe aceste coclauri. Preşedintele Cioabă al Doilea convoacă Marea Şatră pentru a stabili direcţia de urmat, în vederea asigurării altor posibilităţi de a scoate bani. După îndelungi discuţii, se hotărăşte formarea de echipe care să plece în Europa de vest. Şantierele de acolo fiind părăsite, se poate lua material feros şi neferos fără grijă. De bucurie, preşedintele cere ministrului activităţilor culturale să compună o manea cu subiect religios.

În timp ce în Australia serialul cu fetele lui McLeod toarnă episod după episod, din formele ciudate care au împânzit planeta încep să iasă mici monstruleţi. Cercetătorii sunt în alertă maximă. Echipa oamenilor de ştiinţă colaboratori ai Libertăţii publică şi primele fotografii cu aceste forme de viaţă. Fotografiile sunt neclare aşa că sunt trimise noi sonde pentru a vedea îndeaproape ce se întâmplă. Sateliţii, brusc, nu mai dispar. Fenomenele meteo reintră în normal. Ruşii se trezesc din beţie. În Rromânia maneaua compusă de ministru rupe boxele în discoteci. Americanii….americanii nu se văd de fum. Sondele încep să trimită primele imagini. Dar vai, incredibil ! Ale cui sunt acele imagini ? Ce se întâmplă ? Echipei mixte de cercetători nu-i vine să creadă ce-şi vede ochilor ! Toată lumea este consternată ! Sondele trimit imagini după imagini, din ce în ce mai clare. Chinezilor li se îndreaptă ochii de mirare. Nimeni nu-şi explică cum a putut ieşi aşa ceva din acele forme bizare. Toţi sunt muţi de uimire..Imaginile fac înconjurul lumii, captând până şi atenţia androizilor japonezi. Nimeni nu scoate o vorbă iar privirile sunt aţintite peste fotografiile trimise de sonde . Aceeaşi întrebare este pe buzele tutror: cum au ajuns acolo micile vieţuitoare…?

(VA URMA)

 

Războiul stelelor verzi (I)

• Idei fertile •

S.F. senzaţional ! Un paianjen a fost pierdut în spaţiu de către echipajul navetei Endeavour. Mă rog, domnii cosmonauţi spun că e pe undeva prin navă, construindu-şi pânza de rigoare şi că îl vor găsi în cele din urmă. Iar apoi vor putea să ducă la capăt experimentul pentru care arahnidele au fost plimbate până acolo…

 

…Suntem în anul 2080, imediat după alegerile prezidenţiale din S.U.A., cu primul preşedinte de origine afgană din istoria acestei ţări, promiţând pace între popoare şi iarbă la liber. Programele N.A.S.A. au fost anulate de ani buni, majoritatea finanţelor fiind direcţionate către ajutorarea minorităţii albe precum şi către programele de producere a energiei nepoluante.

În România, fiul regelui Cioabă tocmai ce a câştigat şi el al doilea mandat de preşedinte al Rromâniei (între timp, numele ţării s-a modificat, conform ultimului program de guvernare promis de PNG-CD, în anii 2028, de altfel ultimul lor guvern înainte de dizolvare). Minoritatea română a reuşit, după ani buni de tatonare, să înfiinţeze primul partid care să le reprezinte drepturile, alegându-l preşedinte pe Ion Ion Ion Ion Ţiriac, nepotul defunctului om de afaceri român Ţiriac Singularul. Aceştia au semnat protocoale de colaborare cu entităţile similare din Bulgaria şi Ungaria.

Partea de vest a Europei a fost vândută de oamenii de afaceri ucrainieni şi ruşi către afaceriştii din Dubai şi Emiratele Arabe Unite, pe acest teritoriu urmând să fie construite cele mai înalte clădiri din lume, cele mai mari cazinouri şi cele mai luxoase hoteluri. Acestea vor deveni, mai apoi, locurile preferate de distracţie pentru afaceriştii ucrainieni şi ruşi.

China tocmai ce a terminat construcţia celui de-al doilea baraj de pe Yangtze, acesta devenind acum cel mai mare din lume şi va putea asigura alimentarea cu energie a jumătăţii nordice a ţării. Totodată, China a reuşit popularea primei colonii umane de pe Lună, acolo urmând să fie mutate câteva fabrici de textile şi de jucării, costurile de producţie fiind mai ieftine. Reţeaua lor de sateliţi este cea mai eficientă din lume iar vizitele cu echipaj uman pe Marte au ajuns deja la cifra opt.

America de Sud şi-a proclamat independenţa, după ani buni de ocupaţie a trupelor nord-americane şi, sprijinită de Asociaţia Turiştilor Japonezi, a început replantarea junglei amazoniene. Fauna va fi refăcută după ce s-a reuşit reproducerea speciilor dispărute, de către androizii japonezi, în laboratoarele de clonat din Tokyo.

În Australia, serialul „ Fiicele lui McLeod” tocmai termină al 19-lea sezon. În rest, nimic schimbat. Chiar, nimic schimbat acolo…

…Primul semn că ceva este în neregulă a fost sesizat de către astronauţii chinezi. O parte din sateliţii meteo au dispărut subit (lucru observat mai greu din cauză că numărul acestora era oricum prea mare). Primele acuzaţii s-au îndreptat către astronauţii rromâni, aceştia fiind cunoscuţi pentru campaniile de colectare a deşeurilor metalice din spaţiu (în general, din spaţiul altora…). După cercetările ulterioare, s-a dovedit că nu era aşa. Aceştia colectaseră doar o parte din panourile solare ale staţiei spaţiale numărul şapte, folosindu-se de două navete „împrumutate” de la ruşi, urmând „să le punem la palat, la domn’ preşădinte, să să lumineze şî el”, după declaraţiile făcute în faţa anchetatorilor. În fine, unul căte unul sateliţii dispăreau, în urma lor rămânând o substanţă ciudată, care îngreuna accesul navetelor de recunoaştere chinezeşti. Autorităţile au decis să desecretizeze incidentele şi să ceară ajutor internaţional. Primii solicitaţi au fost nord-americanii, având în vedere experienţa lor din trecut pentru studiul fenomenelor din Univers. Aceştia nu au putut fi, însă, convinşi în vreun fel că situaţia poate fi una gravă. Dimpotrivă, sfatul lor a fost de propovăduire a păcii în lume, de ocrotire a animalelor de casă şi de sprijinirea culturilor de opium. Chinezii nu au putut înţelege de ce atâta râs pe capul lor:

„-SUA, SUA, se întâmplă ceva ciudat !”.

„-Good shit, man..! Haide, băi, ce poate să se întâmple..? Nu vezi ce frumos e cerul, natura, oamenii..? Haide, iubiţi-vă !..A-propos, vă preparăm ceva pentru fericire ?”.

Dezamăgită, delegaţia chineză a plecat către vecinul său din est, Japonia, bazându-se pe seriozitatea dar şi pe nivelul tehnologic foarte avansat al acestui popor. Ca o paranteză, 30% din populaţia japoneză era formată de androizi, planul pe zece ani al regelui prevăzând creşterea acestui procent la 60%. În fine, echipele de cercetători mixte, ajutate şi de echipele de cercetători colaboratori la Libertatea (devenit, între timp, ziar mondial) au descoperit că dispariţia sateliţilor nu era singura problemă. În anumite locuri de pe Terra, apăruseră nişte formaţiuni ciudate de relief iar toată zona din jurul lor era extrem de toxică. Clima locală se modificase în mod inexplicabil şi sondele trimise spre explorare nu au reuşit să trimită nicio informaţie şi nici nu mai putea fi recuperate. Alertă maximă, deci. Lumea începuse să afle de aceste evenimente iar tot mai multe ţări au început să colaboreze la acest proiect de cercetare. Până la urmă, era vorba de viitorul planetei. Arabii au renunţat la investiţiile din Europa de vest pentru o perioadă, hotărându-se să ajute Comisia Mixtă de Apărare a Planetei, înfiinţată urgent şi având sediul la Beijing. Ruşii au refuzat colaborarea, datorită lobby-ului făcut pe lângă guvern de comunitatea oamenilor de afaceri, supăraţi că au fost sistate lucrările la parcurile de distracţie din Europa. Ca măsură de protest, Rusia a oprit furnizarea de gaze către China. Americanii au intervenit, oferind iarbă pentru reconciliere şi pace între popoare. Chinezii au redirecţionat energia barajului 2 de pe Yangtze către Centrul de Cercetare Spaţială, lăsând nordul ţării în beznă. Călugării budhişti au iniţiat programul de transcendere către absolut astfel încât populaţia din zonă să-şi reducă funcţiile la starea vegetativă, rezistând crizei. Organizaţiile pro-Tibet din S.U.A. au decis să solidarizeze cu aceşia şi au dublat producţia de opium astfel încât să transceandă şi ei.

Între timp, alte evenimente ciudate au început să se producă. Gheţarii se micşorau într-un ritm alert dar apa produsă nu se regăsea nicăieri. Sondele trimise acolo nu au reuşit transmiterea vreunei informaţii. Temperatura planetei crescuse brusc cu 5 grade, producând pagube însemnate. Formele de relief misterioase căpătaseră o formă şi mai ciudată, descoperindu-se în zona lor aceeaşi substanţă găsită în spaţiu, de unde dispăruseră sateliţii chinezi. Nori din ce în ce mai închişi la culoare se adunau deasupra acestor zone, îngreunând şi mai mult eforturile oamenilor de ştiinţă de găsi un răspuns la aceste fenomene. China a decis închiderea fabricilor de pe Lună, lăsând în şomaj populaţia de acolo. Asociaţia Turiştilor Japonezi a intensificat împădurirea zonei amazoniene, sperând în crearea unui loc ferit de rele. Nord americanii s-au oferit să-i sprijine, furnizându-le seminţe de marijuana. Între timp, au dublat producţia de opium. Preşedintele Rromâniei a făcut apel la ministerul Adevăratei Magii Albe să găsească explicaţii pentru cele întâmplate. Australienii au continuat serialul cu Fiicele lui McLeod. Ruşii protestează în continuare, ameninţând cu invazia Emiratelor Arabe Unite. Sateliţii dispar iar lumea se apropie de distrugere…

(VA URMA)

 

Discuţiile unui şoarece corporatist, la punctul de fierbere

• Idei fertile •

„Stimate şef, sunt în urmă cu multe lucruri. Am o listă întreagă de parcurs dar întârzierea nu se datorează, şi sunt sigur de asta, capacităţilor mele de a roade tot felul de dosare. Am reuşit să trag o linie pentru a cuantifica, într-un fel, realizările din ultimele săptămâni. Sunt de acord, lista rezultată este foarte scurtă. Nu, nici eu nu înţeleg de ce lista este atât de mică, raportată la perioada trecută. Probabil, pe undeva, timpul are o scurgere inutilă. Eu încă nu am găsit-o. Şi chiar aş vrea să descopăr defecţiunea pentru că îmi generează impresia de a da în gol, sentiment similar cu sexul când eşti rupt de beat, neplăcut de altfel. Paradoxal, deşi îmi doresc reducerea pauzei, în ideea de a reduce timpii petrecuţi la muncă, ar fi bine să avem la dispoziţie 24 de ore pentru finalizarea agendei zilnice. Măcar să ştim, eu şi alte rozătoare asemeni mie, că odată ajunşi acasă ne putem gândi relaxaţi la soţie/prietenă/soţ/amant/altele, putem mânca privind cu mintea în farfurie şi nu la clădirea corporaţiei, putem să ne propunem pentru a doua zi, după finele de program, o vizită la teatru sau în parc. Dar nu. Refuzul de socializare şi transcendere familială ne apasă până adormim, fie în faţa unui pahar de alcool, fie cu ochii pierduţi prin cameră. Planurile zilei următoare sunt altele şi au legătura exlusivă cu tabele, termene limită, cerinţe ale angajatorului. Întrebările de genul „tu nu faci, tinere, copii ?” au început să fie agasante. Nu, nu fac. Spermatozoizii mei au alte priorităţi. Nu au timp.Au alte dead-line-uri. Şi, din câte observ, agenda lor este făcută pentru un timp foarte îndelungat. Încep să cred că singura cale de acces la ei va fi cu programare.

Sintetizând, nu am reuşit să fac ultima cerinţă apărută în capul listei de priorităţi. Dar promit că o voi rezolva. Solemn, promit acest lucru. Va trebui să găsesc, mai întâi, un magazin cu timp. Ieftin şi mult. Cu neuroni la kilogram.”

 

Deocamdată, şoarecele corporatist mai lucrează în acelaşi loc. Şeful său a trecut cu vederea acest e-mail primit de la rozătoare, zâmbind pierdut. A mărit, în schimb, lista. La muncă, nu la întins mâna !

 

Viitorul ţării sună punk-rock

• Idei fertile •

Acum câţiva ani, eram criticaţi pentru că aveam blue-jeanşii rupţi în genunchi. Acum, ucenicii celor care nu înţelegeau fenomenul umblă în acelaşi fel. Iarăşi, în acele timpuri, aceeiaşi humanoizi ne scuipau pentru cerceii purtaţi în urechi. Astăzi, accesoriile cu pricina au ajuns chiar şi în locuri greu accesibile pentru soare. Pletele, crestele erau arătate cu degetul şi înţepate de priviri răutăcioase. În prezent, nu se poate fără. Diferenţa a rămas în cultural. Orizontul nu-mi dezvăluie această linie. Mi-aş dori, păstrând acelaşi sentiment al perpetuării unor fapte din trecut, să văd la susţinătorii utopici ai viitorului aceeaşi privire a zâmbăreţilor bohemi din trecutul drag mie. Poate, urmărind aceeaşi logică naivă, o să mi-i închipui ascultând Della Reese, la o felie de unt cu pâine, la final de seară. Poate, în aceeaşi închipuire disperată, viitorul o să arate bine. Simplu de bine.

Alice în tara figurilor

• Idei fertile •

Fiecare figură intersectată cu raza mea vizuală îmi stârneşte, de la o vreme, o curiozitate de-a dreptul obscenă privind întâmplările din spatele său, cele care ajută la modelarea ei în acel moment. Fiecare chip întâlnit în peregrinarea cotidiană mă pune să-mi imaginez diverse scenarii ale filmului derulat în spatele cortinei afişate în şi de mulţime. Costumul elegant susţinut de privirea lansată în gol, mersul legănat însoţit de un zâmbet pe măsură, trupurile împreunate şi înfăşurate cu adiere de vânt, toate acestea mă aruncă în spatele fiecărei scene, mai mult sau mai puţin, ascunzându-mi, de fapt, povestea din mine. Pentru cele câteva momente de reverie, pătrund uşor într-o lume pe care mi-o pot construi cu ajutorul celorlalţi, profitând de un scurt şi simplu contact vizual. Prefer să citesc nuvelele altora în loc să le corectez pe ale mele. Cu fiecare pagină străbătută simt cum anotimpul prezent îşi reia culorile uitate printre rânduri iar timpul îşi dă silinţa să piardă din când în când nişte minute. Toți monstruleții devoratori de neuroni se așează cuminți, cu mâinile la spate, privind curioși acest spectacol, dându-mi uneori câte un sfat privind firul poveștii. Iar eu continui, puțin câte puțin, să devin propriul meu regizor…

Ați privit vreodată figurile celor pe care îi întâlniți, imaginându-vă câte o poveste ?