Honorius Notorius

Unul dintre cele mai frustrante situaţii pentru o tânără speranţă este atunci când acţiunile sale nici măcar nu apucă – sau apucă foarte puţin – să o propulseze cât de cât pe primele pagini ale ziarelor şi un subiect trăsnet se năzăreşte de nicăieri captând instant prim-planul.

Nici n-a pierdut bine alegerile şi Honorius Prigoană a şi dispărut după firmamentul media.  Focul de paie aprins în urma candidaturii micului Prigoană a dispărut cât ai zice Abracadabra înghiţit fiind de mult mai arzătoarele limbi ale flăcării violet.

Trebuie să spun că pe tot parcursul acestei campanii electorale la pachet, deşi l-am urmărit cu maxim dezinteres, ca de altfel marea majoritate a cetăţenilor dornici să uite cât mai repede disputele uzate cu iz electoral, eram aproape ferm convins că micuţul candidează de fapt pentru un post de şef de cămin, în unul din căminele de lux ale capitalei. Costumul strâns până-n gât, freza uşor gelată şi puful îndepărtat de pe faţă în urma rarelor întâlniri cu lama de ras profilau alături de discursul său fad, memorat pe subpuncte, mai degrabă un tânăr ambiţios dornic să ţină sub control frâele administrative ale unui cămin cu mare căutare printre studenţi  decât un tânăr politician, ce-i drept de tată gata, ce doreşte să acceadă în înalta sferă a politicii dâmboviţene.

O vorbă din popor spune că un şut în fund e un pas înainte. Bine, cu condiţia să nu crezi că poţi ajunge la destinaţie numai din şpiţuri în cur. Considerând că Prigoană Jr. a avut de învăţat din această experienţă şi având speranţa că va veni o zi când Rosalul va curăţa de obstacole şi traseul său politic, nu ne rămâne decât să-i urăm vlăstarului Honorius mult succes şi o carieră cât mai prodigioasă în politica românescă. Alături de tăticu’, desigur.

Merlin din Carpaţi

După ce Mircea Geoană şi-a cam dat foc la valiză, ce-i drept cu marele concurs al soţiei sale, profitând din plin de energia degajată de flacăra violet a psihoenergeticianului repudiat din cercurile PSD, pe lângă ilaritatea şi ridicolul întreţinute în jurul acestui subiect şi pe lângă explicaţiile lui Oreste sau, mai bine zis, explicaţiile pe lângă ale lui Oreste, mai rămân ceva întrebări. Una din ele ar fi ce căuta acest Aliodor Manolea, meşter desăvârşit al manipulării energiilor politice, în proximitatea domnului Traian Băsescu?

Surse din interiorul PD-L clarifică în mod evaziv chestiunea – dacă-mi permiteţi formularea, ancorând-o cum era şi firesc în raţional cu o declaraţie conform căreia rolul controversatului personaj era să evalueze, în calitate de psiholog, „gradul de agitaţie, de nervozitate al mulţimilor” şi că, „uneori prelua sesizările de la diverse persoane”, fără a furniza însă mai multe informaţii. Nici cei din PSD nu au fost prea darnici cu răspunsurile la întrebările ce vizau rolul parapsihologului din perioada când acesta a fost alături de Mircea Geoană, respectiv în campania electorală pentru europarlamentarele din 2007. Acum ce s-o aştepta şi presa? Ca politicienii să se pună pe declaraţii hazardate şi să se expună una-două energiilor negative ale ocultului personaj?

Şi ca să închei tot într-o notă interogativă, vin şi întreb iarăşi: cum a fost oare posibil ca Viorel Hrebenciuc să pună eşecul învăţăcelului său din joia marii confruntări electorale sub lumina flăcării violet, când era de la sine înţeles că lui Băsescu i-ar fi fost de ajuns până şi un Tic Tac cu numai două calorii pentru a răsfrânge asupra lui Mircea Geoană cantitatea suficientă de energie negativă pentru a-i deconcentra concentrarea?

Traiane, cum ai putut să iroseşti energia pe Geoană?

Stimaţi enoriaşi, iată că misterul alegerilor prezidenţiale din 2009 a fost elucidat! Nu, misterul nu era cine a câştigat fotoliul de preşedinte al României, ci de ce a pierdut învinsul. Iar acum, deşi s-ar putea afla într-un mare pericol psihologic (sau chiar psihic), soţii Geoană s-au hotărât să dezvăluie adevăratul motiv care a stat în calea atingerii punctului maxim din cariera lui Mircică: atacurile energetice! Da, Mircea Geoană a fost atacat energetic! Vrăjitorul cel rău, Traian Băsescu, deţine o armată de specialişti în ezoterism, pe care îi asmute spre adversarii săi, vrăjitorii cei albi şi buni adică, aşa cum a făcut-o în campania electorală şi în confruntarea directă cu mister Geoană, de la televiziune. Păi, cine să se mai pună cu nea Băse? Nici măcar Oreste nu i-ar putea face faţă!

Din punctul meu de vedere, domnul Geoană nu a fost ajutat aşa cum trebuie de oamenii din jurul său. Dar asta se ştie… În locul dumnealui, eu l-aş fi contactat pe stimabilul Prof. Dr. Leonida Bucium, membru marcant al Organizaţiei Internaţionale de Ezoterism Aplicat şi luptător activ pentru conştientizarea oamenilor asupra pericolelor confruntărilor civilizaţionale. Mare om, mare caracter, acest gorilian (autointitulat astfel). În loc să fi ascultat de spiriduşul-parazit care manevrează trupul domnului Hrebenciuc, Mircea Geoană ar fi fost un câştigător detaşat în lupta cu maleficul Traian, acest devorator de minţi şubrede, care se lăfăie în puterile sale paranormale jucându-se cu forţele energetice mai ceva ca mâţele lui Creangă cu smotoceii din casa părintească, dacă îl avea de partea sa pe profu’ Leonida. Raportul de forţe ar fi fost altul iar populaţia care se scaldă  în această lume ştiinţifico-fantastică românească ar fi putut asista la o adevărată bătălie energetică, distrugătoare de creiere şi chiar destine! Hoardele încărcate de ezoterism ale diabolicului Traian s-ar fi năpustit mai ceva ca orcii lui Sauron peste scutul protector pe care Leonida Bucium l-ar fi construit peste sediul de campanie PSD, pătrunzând în mintea fiecărui nefericit care i-ar fi stat alături lui Mircică, controlând fiecare ugher prăfuit al calotei craniene. Armatele de gorilieni ar fi ripostat feroce, intrând printre ochii saşii ai lui Traian, aruncând ciocane şi săgeţi energetice, până ce i-ar fi desenat o şuviţă de sânge pe chelie. În fine, mai apoi s-ar fi declanşat haosul, lumea ar fi fost distrusă iar singurii supravieţuitori ar fi evadat prin poarta galactică de la Sarmisegetuza.

Îi sugerez domnului Geoană ca la viitoarele sale candidaturi, indiferent dacă-l are adversar sau nu pe Băsescu Evil Traian, să-şi angajeze o echipă de specialişti care să-l protejeze împotriva atacurilor energetice, universurilor paralele, teleportării şi răpirilor extraterestre. Şi, cel mai important, să-l apere de puterea minţii sale.

Music Club. Care club?

Music Club. Așa îi zice. Undeva în spatele magazinului Cocor, într-un subsol ponosit dar amenajat la granița dintre elegant chicios și crâșmă cu cântări. Se pare că a fost înființat din 2003, autointitulat pe site–ul propriu <<locul de referință pentru muzica rock/pop „live” din Romania>>. Oare?

Fără a fi prea cârcotașă, nu știu de ce-i zice club. Music Club e un spațiu deschis, ocupat de mese și scaune și canapele pentru fițoși. Și populația de gen e pe măsură. Majoritatea covârșitoare de piți, care probabil nu sunt îndeajuns de piți pentru Twice (club de fițe aflat la doi pași), adunate în cârduri de gâște sclipicioase sau în perechi cu masculii lor cu pantofi lăcuiți. Nu există loc pentru nebunii care au chef de dans, doar scena unde, aseară, i-am văzut pe cei de la Publika. Noroc cu baieții ăia care au cântat live până pe la trei dimineața cover–uri de la Aha la Prodigy  și Rammstein. Sonorizare foarte bună, băieții pe treaba lor, n-am ce zice, toate laudele.  Doar în pauzele dintre cântări (bine că-s doar de vreo zece minute) se lasă cu Roxette, Modern Talking… parcă aș fi fost la disco la mine la țară.

Revenind la Music Club, prețurile sunt de o nesimțire crasă. Cola la 0,25 – 7,5 lei. Heineken la sticlă 0,5L – 10,5 lei, vodka cu suc de mere – 20 de lei. Plus că rezervarea unei mese vineri și sâmbătă mai costă 30 de lei (lpentru cei care vor să se lăfăie pe canapele trebuie să scoată din buzunare 70 de lei)  și la intrare încă 15 lei. Dar servirea se face la masă.  La prețurile astea la băutură știau ei ce știau când nu au investit prea mult nici în toalete.

Una peste alta, merită să-i vezi pe cei de Publika live! Sfatul meu: să mergeți musai în gașcă, loc de dansat se poate improviza în cele din urmă lângă scenă (e probat), chiar dacă este în drum spre toalete și bar, însă unii ar putea să se țină ca să nu deranjeze lumea săritoare pe Blur, Keane, Muse, etc.  Pentru că se începe destul de târziu, vă puteți face încălzirea în altă parte, că la scorurile lor….

Adriana.

Sezonul reducerilor de minte

   În sfârşit, a început sezonul reducerilor la îmbrăcăminte! Doamnelor, domnişoarelor, dezbrăcaţilor, lăsaţi copilul, căţelul sau cocktail-urile Shirley Temple deoparte şi atacaţi precum lăcustele magazinele! Gândiţi-vă că aţi rămas în pieile goale şi dacă nu vă grăbiţi, nu veţi apuca să mai cumpăraţi nimic… Ce veţi face până la următoarea perioadă de preţuri barate? Cu ce vă veţi acoperi goliciunea, chiar şi cea sufletească? Şi, vorba aceea, nu se cade să umblaţi cu hainele de acum şase luni. Nu este moral corect.

   Fiecare sezon de reduceri scoate disperarea din mintea umană, transformând rasa bipedă, superioară de altfel, în turme de oi îngrămădite printre rafturile centrelor comerciale cu tot felul de căcaturi fancy-trendy şi cheltuind în neştire ultimele monede din buzunare, doar pentru că „se merită”. Tonele de îmbrăcăminte, care gem prin dulapuri, aragaze şi frigidere nu mai sunt la modă, devenind brusc inutile în momentul în care se declanşează ziua Z a promoţiei supreme. Magazinele colcăie de îmbulzeală, în timp ce cabinele de probă se încarcă de mătreaţă şi transpiraţie, pentru că, nu-i aşa, „nu mai am cu ce să mă îmbrac!”. Să mori tu! Da’ ăia de pe tine nu sunt pantaloni? Ce sunt, hologramă? Aia nu e cămaşă, bluză, fustă, ce căcat o mai fi…? Şi, mă repet, kilogramele de haine de acasă ce sunt? Decoraţiuni, cârpe de şters praful? Iar peste şase luni (în cazul celor mai răbdători) o luaţi de la capăt…

   N-am înţeles niciodată moda. De ce aş fi un idiot dacă anul ăsta nu port mov, doar pentru că aşa au dat tonul nişte fandosiţi, guru ai boarfelor?… „Anul acesta se poartă verde, dragă”… Păi, o să mă îmbrac în negru şi o să-mi las verdele din nas să-mi curgă până pe gât, ca un fular, să fiu şi eu trendy.  Şi dacă la anul se va purta culoarea maro, o să fiu pregătit. Numai că o să-mi iau pantaloni albi.

După ce a răcit relaţiile cu Parlamentul, Puterea începe să strămute

Adrian Năstase a declarat pe blogul său că deţine informaţii conform cărora actuala putere intenţionează să mute Parlamentul din Casa Poporului în sediul Bibliotecii Naţionale, mastodontul din Izvor urmând mai apoi să devină cel mai mare mall din Europa. Informaţia este confirmată şi de deputatul PD-L Silviu Prigoană, tatăl binecunoscutului candidat la funcţia de deputat pentru Colegiul 1 din Bucureşti, Honorius Prigoană. Astfel, deputatul a declarat public că tocmai ce a finalizat un proiect de lege referitor la chestiunea în cauză.

Dom’le, ce-i corect e corect. De ce să se lăfăie aleşii noştri în ditamai măgăoaia în condiţiile în care îşi pot susţine la fel de bine „ampla” lor activitate şi în altă locaţie mult mai modestă din punct de vedere al spaţiului? Ia, să se mute! Să se mute dar nu în incinta Bibliotecii Naţionale. La ora actuală, nu ştiu dacă demnitarii din Parlamentul României s-ar desfăşura mai bine altundeva decât în incinta Circului Globus, între spectacole şi mai ales în cadrul lor.

Şi ca să împăcăm pe toată lumea, mall-ul de care se pomenea să fie amenajat în clădirea Bibliotecii Naţionale. Atunci să vezi figuri în breasla mall-arilor. Parcă-i şi aud: unde ai fost frate, la Mall? Nu frate, astăzi am ars-o toată ziua pe holurile Bibliotecii Naţionale!

Mai rămâne de văzut ce se va întâmpla cu Casa Poporului. Ori aici, s-ar întrevedea mai multe soluţii. Ori s-ar demola şi s-ar face un teren de golf, ori s-ar face templu de pelerinaj pentru nostalgicii ceauşişti, ori s-ar închide şi ar aştepta conformată să intre cumva, cândva, în posesia domnului Adrian Năstase.

Doctorul Pildă a revenit

   Stimaţi rătăciţi printre elucubraţiile pline de inteligenţă ale Revistei Cioburi, iată că s-a terminat prima serie de foc automat a sărbătorilor creştineşti de iarnă (având mai mereu efecte necreştineşti), ceea ce înseamnă că unii din consumatorii bipezi de oxigen au început să-şi facă de lucru pentru a scoate o pâine sau o bere. În aceeaşi situaţie se găseşte şi mega-celebrul specialist al Departamentului de Relaţionare cu Minţi Odihnite al redacţiei, cine altul dacă nu Doctorul Pildă.

   Reîntors dintr-un stagiu de pregătire profesională, consumat la socrii săi, doctorul nostru a învăţat, printre altele, că ţuica nu îţi măreşte IQ-ul dar te poate ajuta să înţelegi necuvântătoarele (cu suflet sau fără) şi că sporind treptat cantităţile de alimente cu bază porcină, poţi descoperi în tine un organism destul de elastic, capabil să-şi mărească impresionant volumul într-un timp scurt. Restul sunt doar băşini şi căcat. Aşadar, reîntors în mijlocul biroului său decorat cu mobilier Ludovic al XV-lea şi împrospătat de duhoarea porcuşorilor săi de Guineea, uitaţi fără mâncare, Doctorul Pildă a găsit în cutia sa poştală un mesaj de la un domn încovoiat de probleme. Iată mesajul:

 

„Bună ziua! Mă numesc Otto Pipirig Vânjescu şi vă deranjez într-o chestiune… De curând, am aflat că amanta mă înşeală. Deşi am făcut atâtea pentru ea, inclusiv furându-i nevestei mele din lenjerie şi oferindu-i-o cadou, bijuterii, vacanţe, casă, masă, ce mai, am fost un domn, am aflat cu stupoare şi destulă mirare în suflet că dânsa primeşte la ecluză un pionier mai tânăr, mult mai sărac şi mai neatent cu ea. Acum, eu am cerut sfatul nevestei dar, din păcate, m-am trezit cu bagajele la uşă şi cu o cerere de divorţ în poale (deci, nu este cu mine şi la bine şi la rău dar o să vă cer sfatul în această privinţă altă dată), plus că o perioadă o să merg oarecum mai crăcănat. Cred că mă înţelegeţi în ce situaţie mă aflu şi cât de greu îmi este. Rugămintea mea este, de aceea am îndrăznit cu acest mesaj, să-mi spuneţi unde aş putea găsi un cabinet de avocatură mai ieftin dar bun, astfel încât să pot rămâne cu casa pe numele meu.”

 

Stimate domn Pipirig (sau Vânjescu, cred..), ce pot să vă spun… În primul rând, permiteţi-mi să-mi exprim nedumerirea faţă de întrebarea dvs.. Mă aşteptam, aşa cum începuse mesajul, să-mi cereţi sfatul în privinţa recâştigării amantei (sau poate a nevestei), căci acesta este domeniul meu de specialitate (hei, doctor love…). Din ce am urmărit eu în text, se pare că domnişoarei îi lipsea smotocelul dvs., îmi permit să vă spun… Haina e haină, vacanţa e vacanţă, păpica e păpică dar, stiţi cum e, probabil îi era dor de pulă ca de mă-sa şi ta-su. Şi uite aşa amanta dvs. a ajuns să-şi caute de căţeleală la un alt exemplar tânăr, cu un pedigree puternic între membrele inferioare. Într-adevăr, soţia dvs. Trebuia să vă ajute cu un sfat, pentru că doar este femeie şi vede altfel lucrurile dar, iată, se pare că  nu vă iubea şi v-a înşelat aşteptările atâţia ani. Să-i fie ruşine, aşa să-i spuneţi!

Acum, să vă răspund la întrebare… Habar nu am, domnule Pipirig (sau poate Otto…?) unde să găsiţi un cabinet de avocatură ieftin şi bun. Şi nici nu mă interesează, da?

Vă aştept şi cu alte mesaje.

Doctorul Pildă.

Săptămâna sub medie 4 – 10 ianuarie

media

  • Anul începe cum se poate mai prost pentru femei. Libertatea de luni ne pune la punctul G înştiinţându-ne cum nu se poate mai franc că acesta nu există. Au aflat ei, cine alţii dacă nu grupul de cercetători englezi. Aşadar, pe 2010 bărbaţii vor trebui să stimuleze alte puncte erogene ale femeilor cum ar fi, de exemplu, portofelul.
  • Libertatea de marţi ne prezintă un episod din războiul pe o bucată de pământ a două surori la a treia tinereţe, titrând cât o ţin falangele că una din surori o acuză pe cealaltă că a dezvirginat-o cu degetul. Până la finalizarea conflictului ne aşteptăm ca cei de la Libertatea să prezinte şi dreptul la replică în care acuzata să declare că de fapt şi ea a fost sodomizată de către sora ei cu un făcăleţ.
  • În Cancan-ul de miercuri aflăm cum Jackie Chan se scobea în nas chiar în timp ce fratele său încerca să-i explice ceva. Ştirea nu spune nimic despre modul în care actorul şi-a plasat biluţa pe obiectivul paparazziului, pe care l-a surprins ulterior fotografiindu-l, cu o lovitură cu piciorul prin întoarcere.
  • Tot din Cancan, dar din cel de joi, aflăm că bărbaţii îşi cumpără singuri lenjerie intimă doar atunci când caută o parteneră. După ce şi-au găsit-o, aceştia ori îi trasează noii partenere sarcina cumpărării chiloţilor ori, mult mai simplu, îi schimbă pe dos.
  • Vineri aflăm din Libertatea povestea unei doamne care deşi a avut relaţii sexuale a rămas virgină din cauza himenului foarte dur. În plus de sfaturile date de experta Libertăţii doamnei cu pricina, îl sfătuim pe soţul acesteia ca peste prezervativ să folosească şi o cască de protecţie.
  • Cancanul de sâmbătă ne povesteşte cum a fost Jasmine, dansatoarea din buric, muşcată de deget de căţeluşa Ancăi Badiu, Bijou, pentru că nu a estimat corect starea de spirit a patrupedei. Aşa se întâmplă când eşti obişnuită să pui mâna oriunde, fără să ceri voie. Una peste alta e clar că micuţa căţeluşă nu este aşa jucăuşa ca şi victima sa.
  • Libertatea de duminică ne prezintă un filmuleţ cu o morsă care îşi face sex oral într-un acvariu. La prima vedere, textul care însoţeşte imaginile respective pare a fi scris cu o singură mână.

Horoscopul săptămânii 11-17 ianuarie 2010

Iată-ne în noul an cu la fel de multe speranţe precum un virgin blocat cinci ore într-un lift cu aleasa cartierului. Veştile bune apar din toate părţile însă nu opresc aici, fiind adresate altor persoane. În spaţiul carpato-danubiano-pubiano-lefteriano-pontic avem concesionate veştile rele. Jean Horoscopizdul încearcă a mai limita din cataclism, ungându-vă urechile într-un mod barbar, sălbatic, obişnuit românului.

Berbec. Berbecuţii, după ce s-au dat în stambă tot concediul alături de semenii lor din proţap, au revenit la muncă prostiţi de impresia că în 2010 chiar vor ieşi în evidenţă, că vor fi remarcaţi, că vor reuşi să urce în organigrama firmei precum Spiderman pe clădiri. Se vor bălăci în introspecţiile uzuale, răcnind uneori ascunşi în cadă cu poza managerului în mâna dreaptă … dacă sunt stângaci.

Taur. Mari posesori de grandioase obiecte atârnate, vlăstarul societăţii, mirobolanţi osoşi în gândire, taurii vor avea parte de o surpriză plăcută joi: le va creşte levelul paladinului concomitent cu un bonus de +3 la dexteritatea degetului inelar de la mâna stângă. Totuşi şi anul acesta vor rămâne fără femei, serviciu şi casă.

Gemeni. Omul şi surogatul lui vor avea parte de nenumărate şanse de afirmare atât profesională cât şi profesioanală. Din fericire, posesori ai unei ambiţii nebănuite, nu vor face mare lucru bucurându-ne serile cu inepţiile lor. Chiar pe data de vineri vor mima un orgasm cu o bunăciune dintr-un terţ bar, vor mima în lene.

Rac. Cracii anul acesta vor fi în dubii. Nu vor şti ce să aleagă dintre a fi retardaţi sau a fi săraci. Cum spunea un nene mut : „Adevărul e undeva la mijloc”. De asemenea şi cracele vor suferi puţin anul acesta din punct de vedere financiar însă tot curve vor rămâne.

Leu. Ne vom limita asupra acestei săptămâni deoarece pepeleilor aveţi nişte probleme de ar face roşu-n obrăjiori până şi ţiganul dintr-un cenaclu literar. Pepeloaica va avea cel mai mult de îndurat ţinând cont că nu are bani tocmai acum când au început reducerile. Va intra într-o depresie adâncă, chiar mai adâncă decât ea. Pepeleii vor avea de îndurat ifosele pepeloaicelor de trib luându-şi adio de la hand-oral job, başca îşi vor vinde şi un testicul făcând rost de caşcaval pentru aleasa inimii.

Fecioara. Axa de simetrie este decalată în data de sâmbătă datorită unei chermeze în familie, un moment călduros de a te freca de nepoata top-model. Datorită acestui fapt divers va porni un scandal monstru în sânul respectiv. Însă vei fi degajat şi îţi vei menţine poziţia din moment ce era iubita fratelui tău.

Balanţă. O săptămână plină de suptcesuri  pentru posesoarele de plăci tectonice şi pentru metrosexualii acestei zodii tolerante. Anul acesta se prevede o oarecare creştere din punct de vedere financiar exceptând perioada ianuarie-decembrie. Luaţi-o la modul pozitiv, măcar nu veţi paraliza până pe 14 august.

Scorpion. Scorpionii, pardon scorpihoiţii ( greşeală neintenţionată) vor emite nişte elucubraţii influentaţi de două beri nefiltrate, fiind scoşi în sfârşit în public de către colegi, de vor speria ceilalţi participanţi la sportul naţional. Birtul se va închide subit. Veţi intra iar într-un con de umbră până acesta va defula şi vă va da afară sinucigându-se.

Săgetător. Mari maeştri în arta amorului din toaletele cluburilor, arcaşii vor ţinti la fix vineri seara bătând recordul mondial de 2 secunde de la penetrare. Vor reuşi asta doar cu ajutorul primelor trei degete ale mâinii stângi şi al curentului provocat de boxerii bufanţi.

Capricorn. O săptămână încărcată din punct de vedere emoţional. Aflând că sunteţi înşelată de iubit vă aruncaţi în braţele primului cetăţean. Acesta vă respinge deoarece mirosiţi a brânză de burduf. Tot aşa până când, într-un final având şi degetele coapte de la atâta alergat,  vă veţi găsi liniştea sufletească la zoo în braţele unui urangutan orb şi fără miros.

Vărsător. Ajutori specializaţi ai degustătorilor de vinuri, golind sticlele după analiză, vărsătorii se vor trezi zilele acestea cu papilele gustative amorţite. Fericiţi vor încerca în sfârşit să îşi îmbuneze iubitele trecând la munca de jos. Rog totuşi înainte de acest gest eroic de a vă înfunda şi nasul.

Peşti. Ei se vor transforma miercuri seara din şalăi în băloşi luând parte la un concert gemut de striptease. Ajunşi acasă vor încerca să vândă carasul în balta iubitei, însă în cele din urmă îl vor da pe sub mână în taraba din baie.

La mulţi ani cu dorinţe

Ţrrrr!

-Da, pardon…

-Ce pardon, băh?

-Mă scuzaţi, e de la Revelion…

-Ce Revelion, băh, Boc? Ţara arde, băh, aşa cum mă arde pe mine gâtul acum de la paharul ăsta…A-propos, stai un pic, hai noroc…

-Da, da…

-Aşa, unde eram?

-Păi, râgâiam eu.

-Cum, băh, în faţa preşedintelui ţării? Nu ţi-e ruşine, piticule?

-Păi, mi-a scăpat, mă iertaţi… Şi oricum nu miroase prin fir, nu?

-Hă, hă, hă! Auzi la el, nu miroase prin fir.. Hai că-mi eşti simpatic. Îmi plac glumele mele spuse de tine, hă, hă!

-Hi, hi…

-Şi ia zi, băh Boc, când nu râgâi, ce ţi-ai propus tu pentru anul ăsta?

-Păi, să facem bugetul, să scoatem ţara din criză, să mai băgăm o taxă, două, să…

-Hai, băh, termină cu prostiile! Eu te-am întrebat pe tine, ce vrei tu, băh, nu ţara! Adică, vrei să mai creşti, vrei să ajungi mai mare, hă, hă, hă!

-Hi, hi, nu vreau să mai cresc. Sunt bine aşa. Ştiţi cum e, mic la stat, mare la sfat!

-Hă, hă, hă! Aoleu, mi se usucă gâtul…Stai aşa, hai noroc…

-Să trăiţi.

-Băh, Boc cel Mare, hă, hă, ţi s-a odihnit mintea serios în vacanţă, băh… Auzi la el, mare la sfat… Preşedintele e mare la sfat, Boc, nu tu! Tu eşti mic la sfat, la stat, la lucrat, la buget, la prohab, la ce vrei tu, băh…

-Păi…

-Hai, băh, că de-aia îmi eşti simpatic. Deci tu nu-ţi doreşti nimic de la noul an…

-Ba da, ba da, staţi aşa. Îmi doresc să îl pocnesc pe prostul ăla de Geoană, că mi-a dat un sms în noaptea de Revelion şi m-a enervat!

-Hă, hă, piticul nervos! Hă, hă! Da’ ce ţi-a zis prostănacul, băh?

-Păi, mi-a scris „La mulţi ani în 2010, marinarul să ţi-o frece”…

-Hă, hă, hă! Păi şi doar de aia te-ai enervat, hai noroc…

-Nu, că eu i-am răspuns că să mi-o frece el şi apoi mi-a scris că „La anul şi la mulţi ani, Boc rămâne papagal”.

-Hă, hă, hă, şi stă pe umăr de marinar, hă, hă, hă! Băh, te-a tăvălit prostănacul!

-Da…

-Lasă, băh, că atunci îmi pun şi eu o dorinţă pentru anul ăsta.

-Ce anume?

-La anul şi la mulţi ani, să rămâi un papagal, hă, hă, hă!

Clanc!