Unul dintre cele mai frustrante situaţii pentru o tânără speranţă este atunci când acţiunile sale nici măcar nu apucă – sau apucă foarte puţin – să o propulseze cât de cât pe primele pagini ale ziarelor şi un subiect trăsnet se năzăreşte de nicăieri captând instant prim-planul.
Nici n-a pierdut bine alegerile şi Honorius Prigoană a şi dispărut după firmamentul media. Focul de paie aprins în urma candidaturii micului Prigoană a dispărut cât ai zice Abracadabra înghiţit fiind de mult mai arzătoarele limbi ale flăcării violet.
Trebuie să spun că pe tot parcursul acestei campanii electorale la pachet, deşi l-am urmărit cu maxim dezinteres, ca de altfel marea majoritate a cetăţenilor dornici să uite cât mai repede disputele uzate cu iz electoral, eram aproape ferm convins că micuţul candidează de fapt pentru un post de şef de cămin, în unul din căminele de lux ale capitalei. Costumul strâns până-n gât, freza uşor gelată şi puful îndepărtat de pe faţă în urma rarelor întâlniri cu lama de ras profilau alături de discursul său fad, memorat pe subpuncte, mai degrabă un tânăr ambiţios dornic să ţină sub control frâele administrative ale unui cămin cu mare căutare printre studenţi decât un tânăr politician, ce-i drept de tată gata, ce doreşte să acceadă în înalta sferă a politicii dâmboviţene.
O vorbă din popor spune că un şut în fund e un pas înainte. Bine, cu condiţia să nu crezi că poţi ajunge la destinaţie numai din şpiţuri în cur. Considerând că Prigoană Jr. a avut de învăţat din această experienţă şi având speranţa că va veni o zi când Rosalul va curăţa de obstacole şi traseul său politic, nu ne rămâne decât să-i urăm vlăstarului Honorius mult succes şi o carieră cât mai prodigioasă în politica românescă. Alături de tăticu’, desigur.
