Casper & friends

ianuarie 10, 2010 • Promo, Se întâmplă la ei • Bilă

De vreo săptămână circulă pe net un filmuleţ înregistrat de un preot din Kazahstan care a răscolit întreaga suflarea pioasă. Acesta pretinde că ar fi surprins cu camera telefonului său mobil două siluete luminoase care nu erau altceva decât doi îngeri ce ridicau sufletul unui copil la cer. Pentru cine se mai îndoieşte încă de minunata minune, iată şi un link către imaginile video: link.

Dacă plecăm de la premisa că imaginile sunt autentice şi că cele două siluete sunt chiar nişte îngeri, înclin să cred că este vorba despre doi îngeri începători. Altfel nu îmi explic de ce au uitat să se comute pe modul invizibil. Bine, asta dacă nu au avut vreo avarie la sistemul de camuflare sau, cine ştie, poate preotul a surprins imaginile cu un telefon care dispune de o tehnologie 4D încă necunoscută de muritorul de rând.

Dacă e să mai socotim şi faptul că preotul tehnolog a declarat că imaginile au fost filmate iniţial întâmplător – probabil pentru a le posta pe o reţea socială online dedicată bisericii – şi că mesagerii înaripaţi au putut fi zăriţi doar pe înregistrare – la momentul filmării ei neputând fi remarcaţi – e clar că nu poate fi vorba decât de o descindere eşuată a îngerilor sau de o cameră video ultra-performată a telefonului feţei bisericeşti.

Cert este că indiferent de cauzele ce au stat la baza deconspirării lor, imaginile n-ar fi putut fi făcute publice şi fără un acord de sus. Ori asta înseamnă că popa în cauză chiar e capabil să ia legătura cu divinitatea.

Am citit undeva prin presă (Cancan) cum că preotul tehnolog care a filmat întreaga scenă nu va refuza să meargă la nicio ceremonie de înmormântare, de acum încolo, pentru că este sigur ca toate sufletele pe care le binecuvântează vor ajunge in Rai. Rămâne de văzut dacă binecuvântatorul va tăia şi bilete.

Taxa de Fast-Fut

ianuarie 6, 2010 • De-ale lu' Păcală, Promo • Bilă

Nici n-a început bine anul şi guvernul s-a gândit să mai rupă de la gura cetăţeanului şi să rotunjească puţin obrăjorii bugetului rahitizat de ubicua criză. Îngrijorat chipurile de produsele nesănătoase de care abuzează consumatorul autohton, Ministerul Sănătăţii îşi ia inima în dinţi şi tablele cu aditivi alimentari la subraţ şi decide să introducă Taxa Fast-Food.

Servită sub ambalajului trendului global anti-junk-food, ideea prinde. Dacă ne mai gândim şi la invazia de produse fast-food de pe piaţa românească şi dacă ne mai uităm şi la ţingăii post-decembrişti pe care nu i-ar cuprinde nici pantalonii lui Hopa-Mitică, am zice că o astfel de iniţiativă este chiar binevenită. Dar de ce-a trebuit guvernul să ia o astfel de măsură şi să o servească ca pe o pastilă împotriva obezităţii în condiţiile în care previziunile pentru 2010 taie din start pofta de mâncare a majorităţii consumatorilor? Nu era mai bine să se spună franc că e nevoie de bani la buget?

Dacă e să privim această măsură în contextul crizei economice actuale, este ca şi cum viţelul ar fi sfâşiat de lupi în timp ce ciobanul are grijă să-i dea să mestece boului în devenire doar nutreţ de cea mai înaltă calitate.

Acuma, dacă tot intră în vigoare o astfel de lege, sper eu ca măcar mecu’ de la Unirii să se închidă. Ştiu, sunt răutăcios. Dar atunci să vedem unde dracului îşi mai dă întâlnire lumea în Bucureşti.

Primiţi cu studiul?

ianuarie 5, 2010 • Brusturi media, Promo • robert

Iată că nici nu a început bine anul şi neobosiţii cercetători, surpriză!, britanici au început să dea pe afară studiile care odihnesc dulce minţile prea puţin obosite ale cititorilor de tabloide.

Astfel, având o mare necunoscută naţională, cineva a investit nişte bani pentru a afla care sunt cele mai ciudate prime cuvinte pe care le rostesc puradeii din Marea Britanie. În loc să fi plantat nişte copaci sau să fi donat lirele pentru a salva vreo specie pe cale de dispariţie…

Aşadar, să nu ne batem joc de munca oamenilor şi să anunţăm rezultatul cercetărilor. Cel mai ciudat prim cuvânt pe care gorobeţii englezi îl scuipă este „bere”. Mă rog, nu înţeleg de ce ar fi un cuvânt ciudat, mai ales la o naţie unde consumul de bere este sport naţional (internaţional, uneori). Acelaşi studiu ne mai spune că prima dată kinderii spun „tata”. E şi normal să se întâmple aşa, copilul fiind mereu în pericol în preajma capului de familie rupt în gură de haraşpincă iar în aceste condiţii natura îşi face datoria şi îi modelează coardele vocale sub forma acestui father gângurit, spre a domoli un pic spiritul de luptător însetat al masculului.

De asemenea, mai aflăm că 95% dintr părinţi îşi amintesc primele cuvinte ale copiilor lor. Ceea ce înseamnă că doar 5% dintre părinţi au fost aproape de comă alcoolică atunci când progeniturile au început să dea inteligibil din buze. Oameni răi, mă…

Sunt curios dacă acelaşi studiu s-ar face în România, care ar fi rezultatele? Lăsând la o parte „mama” şi „tata”, care pot deveni uşor „mă-ta” şi „tac-tu”, ca urmare a schimburilor romantice de replici din cuplu, printre primele cuvinte ciudate care ar putea fi rostite de puietul neaoş am putea descoperi nişte surprize, surprize… Mă abţin de la a face supoziţii. Pula mea…

Aruncă-l pe naşu din tren

ianuarie 5, 2010 • Martor şi tartor, Promo • Bilă

Oricât de mult s-ar strădui, autorităţile române nu ştiu să gestioneze situaţiile de criză. Nu cred că cineva mai poate nega această evidenţă. Ninsorile abundente din ultima jumătate a lunii decembrie a anului ce tocmai s-a încheiat au cauzat, aşa cum era şi de aşteptat, disfuncţionalităţi şi în rândul traficului feroviar. Ceea ce urmează nu îşi propune să scoată în evidenţă imposibilitatea autorităţilor de a se impune în faţa intemperiilor naturii (lucru imposibil de realizat uneori), ci doar să prezinte un nou episod din ciclul “Lor nu le pasă”.

Iată cum s-au petrecut lucrurile.

Vineri dis-de-dimineaţă, 18 decembrie, 2009. Bucureşti, Gara de Nord. Afară ninge viscolit. Codul galben de viscol şi ninsori a reintrat deja în vioare. O mare de oameni aşteaptă îngheţată sub tabela cu Plecări/Sosiri. Minutele de întârziere se înmulţesc fără număr şi fără prea multe justificări din partea angajaţilor CFR. Într-un târziu se aude şi un anunţ prin care CFR îşi cere scuze.
După 50 de minute de întârziere şi după ce în prealabil fusese eronat anunţat la o altă linie, acceleratul înspre Braşov este într-un final garat, spre bucuria călătorilor dârdâind de frig dar şi de nervi. Din dorinţa de a se vedea cât mai repede în tren, majoritatea călătorilor urcă la ultimul vagon. Acolo, la ultima uşă, se află şi naşul. Plictisit şi pus pe glume. Printre zgribuliţii de la ultimul vagon se află şi el şi ea, care din motive de „haos” nu au apucat să-şi mai procure bilet. Dar nu-i nimic; bilet se poate lua şi din tren. La întrebarea cine despăgubeşte călătorii, naşul răspunde ironic că el personal o va face. Agăţându-se de răspuns, el îi spune ei că vor călători gratis. Va vorbi el cu naşul. Ea nu este de acord. Angajatul CFR se profilează uşor-uşor în sacul de box de care ea are nevoie pentru a se descărca şi a se mai încălzi puţin. Va plăti biletele dar îşi va expune franc năduful. El tace. La fel şi MP3-playerul; acum înregistrează. Ssssss…

Episodul I: O reclamaţie, vă rog

[flashvideo file=”https://revistacioburi.ro/revistacioburi/wp-content/uploads/2010/05/VOICE001.flv” /]

Ea: Dom’le, chiar vă bateţi joc, pe cuvântul meu, vă bateţi joc.

Naşu’: Nu, prima oară dumneavoastră v-aţi bătut joc de mine.

Ea: Da, pentru că CFR-ul în genere îşi bate joc de călători, înţelegeţi? Nu se poate ca dumneavoastră să vă postaţi aici bodyguard şi să nu lăsaţi lumea să urce într-un tren care întârzie 50 de minute. Nu se poate, ăsta-i tupeu.

Naşu’: I-am trimis mai în faţă, doamnă.

Ea: Nu, domnule dragă, arătaţi-mi un regulament în care scrie că… ăăă călătorul trebuie să urce printr-un anumit vagon.

Naşu’: Nu, călătorul trebuie să urce cu bilet în tren, doamnă.

Ea: Ăăă…Aţi auzit, colegii dumneavoastră nu dau bilete.

Naşu’: Nu, mie nu mi-a venit nimica la mână.

Ea: Nu mă interesează. Sunaţi prin staţie acum!

Naşu’: Eu spun că nu e datoria mea.

Ea: Nu vi se pare că-aveţi tupeu enorm. Ia spuneţi-mi, vă rog, numele dumneavoastră.

Naşu’: Vi-am mai spus-o înainte, doamnă.

Ea: Ia, cum vă numiţi?

Naşu’: A, păi nu…

Ea: Nu, păi vreau să ştiu numărul dumneavoastră. 502013. O reclamaţie veţi avea, cât de curând.

Naşu’: Nicio problemă. Nu este nici cea mai mică problemă.

Trenul a plecat. E timpul biletelor la control. Biletelor ne-eliberate de la casă.

Episodul II: Asta are, asta n-are, asta-i suma necâştigătoare

[flashvideo file=”https://revistacioburi.ro/revistacioburi/wp-content/uploads/2010/05/VOICE002.flv” /]

Naşu’: 43.50, vă rog. De persoană.

Ea: Nu se poate. De câte ori e mai mult? E 27 de lei un bilet.

Naşu’: Atâta face. Îmi daţi dumneavoastră 43.50 şi după aia când faceţi dumneavoastră reclamaţie ataşaţi şi biletul:

Ea: Deci eu cât vă dau acuma? Optzeci şi…

Naşu’: 43.50 de persoană.

Ea: Adică vă dau optzeci de lei?

Naşu’: Da, 86, 87 de lei.

Ea: Cu cât e mai mult? Vreau şi eu să ştiu.

Naşu’: Asta vă interesaţi la casă.

El: Păi nu, nu, nu, nu, nu…

Ea: Domnule, terminaţi cu măgării de genul ăsta. Vă rog foarte mult, spuneţi-mi cu cât vă dau, nu dublu.

El: Asta ne spuneţi dumneavoastră. Ne arătaţi dumneavoastră un regulament…

Puştiul cu placa: Doamnă, biletul în tren este dublu.

Ea: Dumneavoastră vă rog să nu vă implicaţi în discuţie.

Naşu’: Sunt 121 de km, accelerat. 43.50.

El: Şi asta înseamnă că cei care nu au apucat să ia bilete de la casă din cauza faptului că nu s-au dat, plătesc la fel?

Naşu’: Da toată lumea plăteşte.

El: Nu, nu, nu. Asta nu se poate. Nu se poate pentru că e o nesimţire din parte CFR.

Ea: Asta e vrăjeală maximă. Deci eu vă plătesc un bilet… E o nesimţire din parte CFR.

El: Adică nu-i dai dreptul omului care se duce la casă…

Naşu’: Dar nu eu am făcut tarifele… Credeţi-mă că nu eu.

Ea: Nu se poate. Eu am mai circulat în felul asta cu ‘taxat din tren’ şi nu e dublu.

Naşu: Deci, doamnă, credeţi-mă când vă daţi jos, vă duceţi şi faceţi reclamaţie şi ataşaţi şi biletele.

Ea: Cum îl cheamă pe colegul tău de la CFR?… Ah, cât de curând… Vă urez şi disponibilizare plăcută!

Naşu’: Da, ştiu asta, ştiu… nu trebuie să ne uraţi dumneavoastră. Le-avem noi fără să ne uraţi.

Ea: O meritaţi din plin pentru atitudinea plină de nesimţire pe care o aveţi faţă de călători.

Naşu’: Dar nu mai îmi vorbiţi, gata…

Ea: Dar lăsaţi-mă dom’ne, în pace. Adică cum? Stăm aicea 80 de minute şi dumneata îmi zici că nu ai tupeu?

Naşu’: Şi eu am stat.

Ea: Dumneata ai stat în căldură, domule.

Naşu’: Unde în căldură? Eu în căldură?

Ea: Deci este bătaie de joc, terminaţi-vă, vă rog!

Naşu’: Doamnă, nu mai ridica tonul la mine! Gata, am înţeles! Faceţi reclamaţie şi mă lăsaţi în pace doamnă.

El: Şefu’, măcar o atitudine defensivă. Măcar atâta lucru… Că reprezentaţi CFR-ul.

Ea: 502013.

El: Nu o luaţi în nume personal, da’ tre’ s-aveţi şi dumneavoastră înţelegere. Stăm şi îngheţăm ca oile. De ce nu aţi afişat… Pe ăsta… ăăă.. de ce nu afişaţi, CFR-ul…

Naşu’: Şi eu aş vrea să ajung mai repede acasă, doamnă.

Ea: Dar vă rog, răspunde-ţi la întrebările astea…

Naşu: Eu sunt un simplu angajat…

El: Dacă ştiţi că sunteţi un simplu angajat şi vorbiţi din partea CFR, aveţi măcar o atitudine defensivă.

Naşu’: De-fen-si-vă am avut…

El: Deci, ne-aţi pus să mergem la linia cinci în condiţiile în care a tras un alt tren. Fac jogging pe ăsta.. pe.. peron.

Naşu’: Păi eu sunt vinovat?

El: Păi nu sunteţi, da’ nu mai faceţi mişto că nu este cazul.

Naşu’: Eu sunt angajatul staţiei Braşov nu a Bucureştiului.

Ea: Domule, eşti angajatul Căilor Ferate Române. Dumneata nu înţelegi româneşte?

Naşu’: Nu.

Ea: Bine, probabil că în reclamaţie o să înţelegi foarte bine.

Episodul III: Discuţia de după

[flashvideo file=”https://revistacioburi.ro/revistacioburi/wp-content/uploads/2010/05/VOICE003.flv” /]

Ea: …şi de la Metrorex sunt cei mai nesimţiţi angajaţi ai regiilor…

Naşu’: Cred că pentru dumneavoastră toată lumea e nesimţită.

Ea: Eu cred că dumneavoastră veţi un tupeu uriaş. O să am grijă personal de reclamaţia asta. Personal… Şi vă promit că dacă dat afară nu veţi fi măcar o sancţiune veţi primi. Pentru că, vă mai zic un lucru. Până la Satu Mare, pun pariu că veţi avea teşchereaua plină.

Naşu’: Asta e… Nu mai puneţi dumneavoastră pariu.

Ea: Nu, nu, nu. Vreţi să vă urmăresc, să merg cu dumneavoastră şi să vedem câtă şpagă luaţi?

Naşu’: O să am teşchereaua plină. Uite… tai bilete.

Ea: Da, da, da. Am şi văzut când v-a dat cineva acum şi-aţi băgat banii în buzunar. Acum am văzut. A plecat domnul…

Naşu’: Oohooo!

Ea: Da, ohooo, cu tupeul dumneavoastră şi râsetul dumneavoastră.

Naşu’: Unde i-a băgat doamnă? Unde ar putea?

Ea: Sunteţi destul de versat…

Naşu’: Doamnă, da’ nu trebuie să mă justific în faţa dumneavoastră.

Ea: Hai dom’le, terminaţi. Dar trebuie să faceţi mişto şi să aveţi atitudini de ridiculizare şi ironice.

Naşu’: Nu fac mişto. Dar eu sunt îngheţat. Eu sunt de la şase în trenul ăsta, da?

Ea: Serios, ştiţi de la cât stăm noi? De optzeci de minute.

Naşu’: Eu stau de trei ore.

Ea: Păi dumneata eşti la servici, nu te supăra…

….

Naşu’: Aveţi cumva mărunt?

Ea: Ce înseamnă mărunt pentru dumneavoastră? V-am dat una de 50.

Naşu’: Să-mi daţi 370 de mii.

Ea: Nu n-am. Nu am.

Va urma!

Studiul negru al săptămânii

ianuarie 5, 2010 • Aberația de intelect, Promo • robert

Stimată naţiune, fini degustători ai pomenii porcului, dragi intelectuali pierduţi în birtul Pierde trenul, iată că a venit vremea unui nou studiu ştiinţifico-fantastic, descoperit printr-un lanţ subtil de greşeli de către inginerii super-eroi ai Departamentului de Studii Fizio-Nucleare al Revistei Cioburi.

Aşadar, după îndepărtarea molozului din laboratoarele ultrasecrete unde, bineînţeles, îşi desfăşoară activitatea celebrii noştrii ingineri, am găsit documentele care atestă că banii pe care îi cheltuie managementul defectuos al trustului Cioburi nu sunt în van. Ca atare, uimim lumea cu încă o descoperire de amploare: băutura în exces fertilizează solul. Vă veţi întreba cum de este posibil acest lucru, chiar dacă prima joncţiune pe care o fac neuronii din capetele voastre va produce o asociere cu urina. Ei bine, nu.

După cum se ştie, băutura este spuma, aşa cum ţinţi-rinţi spală dinţii. Cei care se bucură în mod regulat de binefacerile mai mult sau mai puţin păguboase ale licorilor eliberatoare de inhibiţii, se pot trezi la un moment dat la o răscruce de drumuri. Şi nu socotim aici pierderile pur materiale sau pur sentimentale, pentru că, oricum, consumatorii de carieră nu se regăsesc în aceste sfere, ci ne referim strict la partea anatomică. Există în interiorul fiecăruia un organ care, în momentele în care nu drege produsele de porc, găină, ciorbele de burtă, cafelele, etc., se ocupă cu întâmpinarea moleculelor de CH₃-CH₂OH, oferindu-le casă, masă şi un pat să se odihnească. Evident, există un număr limitat de locuri pentru cazare şi în momentul în care turismul exagerat al moleculelor prietenoase, prezentate mai devreme, se repetă zi de zi, cabanierul-ficat începe să o ia razna. La început i se umflă faţa de furie, apoi gâtul şi apoi se umflă tot. Nasol este că turiştii vor tot veni, nebăgând în seamă reacţiile adverse ale gazdei lor iar într-un final organul cu pricina îşi dă obştescul duh. Alături de toată zona turistică din jurul său.

Făcând o deducţie simplă, concluzia pentru care cercetătorii noştri şi-au dat sufletul este următoarea: consum regulat de alcool -> explozie ficat -> închis ochii -> pus corp la macerat la doi metri sub nivelul mării -> devenit îngrăşământ -> fertilizat sol. Q.e.d.

Vive les ingénieurs du Cioburi!

Horoscopul sfârşitului de an

decembrie 28, 2009 • Câte-n lună și stele verzi, Promo • ghidushie

În primul rând doresc a vă ura un Fericiun Crăcit, apoi, umil, îmi voi cere scuze în numele unor terţi factori care au dus la dispariţia horoscopului săptămâna trecută. Oricum v-aţi simţit bine şi aţi băgat cârnaţi la maţ şi fără ajutorul meu. Revenind acum la drojdia noastră crescută, voi relata previziunile pentru acest sfârşit de an completate şi de o urare de an nou şi îmbălsămat. Jean Horoscopizdul porneşte roata viitorului apropiat, să-i dăm bice, sau cum ar spune beţivul cartierului, să-i dăm nişte anale de gândit.

Berbec. FiOsRos din fire, întruchiparea lui Ares cotidiană, va căuta subiecte de harţă cu alte ovine obosite în barul de manelişti în care va savura vinul, producţie nobilă din 2009, de Revelion. Va sfârşi într-un spital pe data de 1, prezentând multiple tentative de înjunghiere ca de Ignat în zona maţelor coapte. Va împărţi un pat pişat alături de un puşti care s-a jucat prea mult cu petardele.

Taur. Alte cornute, acelaşi rezultat. Majoritatea fiind bogată îşi va permite să sugă un cuc ori să belească mielul la munte, muntele sfârşindu-se pentru mulţi repetenţi de clasa a şasea în Valea Prahovei. Vor arunca cu bani într-un hotel comunist ridicat la rang de Valley Ranch şi îşi vor rupe mufa şi rectul pe o oarecare pârtie. Asta e dacă oamenii se dau cu sania şi punga printre rădăcinile de brad rămase după ce românii i-au tăiat băgându-i de vânzare în Obor.

Gemeni. Zei ai gândirii profunde în prag de an cu iz de schimbare, mari maeştri ai meditaţiei de 40 de grade, vor începe un maraton de shoturi cu prinţese fandosite în scopul conectării ştecherului în priza ameţită la trecerea dintre ani. Vor sfârşi cu problema în mâna făcând un masaj în moalele capului până începe să plângă de fericire.

Rac. Crăcănatele vor combina şi ele acum în final de an terţi ochelarişti cu paladinul de lvl 80. Nu contează pentru ele asta, dragoste să fie. Din păcate la un moment dat gura le va ceda, papilele se vor diminua, vor intra în 2010 modificate la mimică, cu Sf. Vasile pe gingii.

Leu. Leoaicele, focoasele, sălbaticele, preferatele oricui. Insuflă respect cu ajutorul prestanţei şi spume cu ajutorul creierului îngust direcţionat, precum un cal obosit, doar în faţă. Săptămâna aceasta vor fi asaltate de cadouri din toate părţile, pardon prin toate părţile. Dependente de chestii mocca, se vor comparta precum marca de dinainte de virgulă: se vor freca până când vor deveni pateu ori până se vor umple de energie statică.

Fecioara. Cu banii strânşi la ciorap şi cu munca prestată asupra soţiei şefului, Adamii neterminaţi ai acestei zodii vor savura trecerea în 2010 în străinătate, mai precis în Moldova. Vor împartăşi nişte băutură fină, kamikaze, produsă din orz şi sudoare de ţap. Când îşi vor reveni din plimbarea mentală, cu gândul la produs caşcaval, ca un bucureştean gherţoi, va încerca să introducă nişte baxuri de ţigări pe sub mână la frontieră. Nu va reuşi deoarece îi ieşeau cartuşele din geacă.

Balanţă. Posesori ai echilibrului suprem, fizic vorbind, vor ignora total efectele conştiinţei şi, în prag de Revelion, vor hali o tocăniţă de ciuperci, din Peru. Vor prinde mai multe trip-uri decât detaşaţii ambasadelor, totul culminând cu atacul sexual asupra vecinei octogenare. Cuprinşi de remuşcări, vor încerca să-i închidă gura bunicuţei, însă vor sfârşi la spital cu placa prinsă de mădular.

Scorpion. Frumoasele şi periculoasele creaturi corporatiste, pe numele de scenă scorpihoiţi, vor avea parte de un gest nobil din partea celorlalţi muritori de rând: se va încerca acceptarea lor, în ciuda multiplelor traume produse de către aceştia societăţii. Ruşinea va fi dată la o parte; pe data de 31, seara, veţi vedea câte un scorpihoit la braţul altei zodii. Vor fi alintaţi, mângâiaţi, iubiţi. Pe 1 însă, prinşi de mirajul dragostei, nu vor putea scăpa din ghearele complotului mondial, un oligopol transformat în monopol al tranşării scorpihoiţilor.

Săgetător. Domnilor trebuie să înţelegeţi că mersul la colindat, începând cu vârsta de 25 de ani, este penibil. Nu contează de ce faceţi asta, cu atât mai mult scuza dumneavoastră este de cea mai joasă speţă. Lipsa alcoolului nu a omorât pe nimeni. Mă rog nu direct. Aşa că lăsaţi naibii steaua confecţionată din cutii de bere şi clopotul bisericii în pace. Duceţi-vă şi satisfăceţi-vă domnişoarele.

Capricorn. Li se apropie ziua de naştere şi ei simt asta. Mirosul de carne şi bani le provoacă spasme nevrotice. Bălesc, visează cadouri şi dansuri din buric. Îşi fac liste cu cei doi buni prieteni pe care îi vor scoate în oraş la o cinzeacă. Vor încerca să lege relaţii rupte dinainte să înceapă cu fetele întâlnite la bâlci. Le vor promite faptul că vor fi aplecate la ascultătoare dacă au probleme cu auzul. Vor sfârşi beţi criţă pe Mătăsari, singuri cuc, sau cu un cuc în plus.

Vărsător. Maeştri ai defulării organice, adică proşti care nu ştiu ce, cum şi cât să bea, vor strica petrecerile la care vor lua parte, tapetând pereţii cu resturi nedigerate de la Crăciun. Vor suferi lovituri profunde, cu esenţă de boxeur, în zona cefei sau a toracelui. Se vor sfârşi într-o baltă de sânge lângă camera de gardă, adică în celula poliţiei.

Peşti. Sub motto-ul „pimpin all over the world”, peştaloţii, morunii bucureşteni, posesori ai unui cerebel preistoric, vor încerca să iasă în evidenţă cu ajutorul unor haine stridente, a se citi naşpa, în speranţa că vor rămâne în memoria celorlalţi şi anul viitor. Vor da rasoale, trecând ulterior la treburi mai nasoale: dezbrăcatul cu ajutorul drujbei din garaj, striptease dezbrăcaţi în jurul bării de bătut covoare la -20 de grade, plus altele trecute în categoria „aşa nu!”.

La sfârşit de an şi de inepţii, cenaclul Cioburi, în faţă-spate cu tata Jean vă sărută pasional în ordine alfabetică, începând bineînţeles cu domnişoarele. Vă urează cele mai sincere realizări profesioanale, linişte în familie şi alte dulcegării menite să vă sensibilizeze în aceste vremuri mai închise decât gecile la cercul polar.

La mulţi ani, mă duc să beau în cinstea mea din banii voştri !

Iar m-am certat cu Filip

decembrie 27, 2009 • Promo, Rătăciri lirice • robert

Filip, obosit de singurătatea în care l-am lăsat de Crăciun, m-a întrebat astăzi care este blestemul meu. M-am uitat mizer către el, spunându-i că nu mă simt împovărat de niciun blestem. Și că mai bine și-ar da jos de pe pereți pozele cu brazi împodobiți. „Ești patetic”, i-am zis. „Tu chiar crezi că, având imaginile acelea cu beteală și globulețe pe ziduri, te vei simți înconjurat de sărbătoare??”, am pus punctul pe i. M-a scuipat. Incredibil! Niciodată Filip nu a făcut un gest atât de înjositor. „Acesta e blestemul tău… Să te joci cu disperarea celor din jur. Eu sunt patetic? Dar tu, când dansezi singur în camera ta obscură, amețit de muzică și Bachus? Când mănânci singur? Când te plimbi ca un dobitoc, doar tu, prin parc, uitându-te după resturi de viață? Tu cum ești?”. Am privit în ochii săi furioși, dorindu-mi să-i fut o palmă. Cum poate să-mi spună așa ceva? Eu fac ce vreau pentru că așa vreau. „Filip, eu nu-mi decorez pereții cu iluzii…Tu ești patetic, nu eu.”.

Ceva s-a schimbat. Filip a devenit mai nepătrunzător ca niciodată. Îl văd uitându-se rătăcit pe geam, aranjând imaginar picăturile de ploaie scurse pe sticlă, oftând împăciuitor și fumând iarbă. Nu-mi spune nimic, nici măcar nu mă mai critică. „Ok, nu ești patetic, am fost rău. Treci printr-o perioadă dificilă, nu?”, mi-am luat inima în dinți.

„N-ai înțeles nimic…”, mi-a răspuns lăcrimând. „Nu m-ai cunoscut niciodată, n-ai văzut nefericirea din mine, n-ai știut să mă întrebi lucruri.”, mi-a răspuns trist. „Și ba da, sunt patetic. Iluziile mele sunt ale mele și atât. Eu le dau formă în acest fel dar numai eu le înțeleg. Tu ești un prost.”, strânse din dinți. Așa e, nu mai înțeleg nimic.

Oare ăsta să fie un blestem? Mă joc cu durere, suferință? Mă ascund după o mască a înțelegerii, deși nu mă înțeleg pe mine? Of, cum știe Filip să-mi strice buna dispoziție… Iar acum, când am nevoie să-mi dea răspunsuri, nu mă bagă în seamă. O să-l aștept să-și revină. Nu am ce să fac. Până la urmă, sunt frumoase pozele sale cu brăduți, de pe pereți…