Nici n-a plecat bine Madonna și parcul Izvor a avut parte, în aceste zile, de o altă mutilare. Festivalul berii organizat de Tuborg a contribuit din plin cu o șarjă sănătoasă de tălpi și gunoaie, desăvârșind eficient distrugerea ierbii, a unor copaci și a puținelor urme de verdeață sănătoasă din parcul patronat de primăria lui Marean. Primărie care se face vinovată de acordarea autorizației pentru desfășurarea acestui eveniment dar, până la urmă, Marean și gașca lui sunt obișnuiți cu iarba bătucită, gunoaie și miros de urină. Plus miros de șpagă.
Nu am nimic cu evenimentul în sine și cu cei veniți pe acolo. Mă oftică, în schimb, faptul că acest gen de festivaluri se organizează într-un parc, în condițiile în care existau alte spații propice. Parcul Izvor este unul relativ nou, cu arbori tineri dar puțini, așezat apropae de centrul capitalei. Un centru plin de noxe, praf și poluare. Acum, după un concert Madonna și un festival al berii, zona arată deplorabil și va trebui muncit mult până să redevină un spațiu curat, numai bun pentru relaxare. Și așteptăm, a-propos de asta, ca primarul Oprescu să planteze cei o sută de copaci promiși în schimbul distrugerii părculețului unde va fi ridicat un monument al holocaustului…
Cum bine, însă, îmi spunea o prietenă, cineva are nevoie de bani (că tot e criză și an electoral) iar refacerea spațiilor verzi a devenit o afacere la modă. Sunt curios ce sumă va intra în joc la repararea zonei.
În perioada 11 și 13 Septembrie, în București, se va desfășura ONGFest, „cel mai mare eveniment al societații civile românești, un promotor al comportamentului filantropic și voluntar, precum și al participării publice, care își propune să contribuie la sporirea numărului de cetățeni implicați activ în comunitate, la dezvoltarea spiritului asociativ și la creșterea implicării asociațiilor și fundațiilor din România în societate.
ONGFesteste conceput ca un oraș subdimensionat, cu propriile lui evenimente, de la teatru stradal, expoziții, spectacole și până la concerte ale artiștilor în vogă. Toate acestea vor cotribui la crearea unei atmosfere de expoziție în aer liber care va fi prielnică organizării de dezbateri și seminarii în teatrele și cafenelele din zonă.”
Evenimentul se va desfășura, așadar, în centrul vechi al Bucureștiului, pe străzile Franceză, Stavropoleus și Smârdan.
Și pentru că este un eveniment cultural, în esență, va exista și muzică. Printre cei care vor concerta, menționăm următoarele trupe:
–Evo, pe 11 Septembrie, de la 20.20;
–Interzis, pe 11 Septembrie, de la ora 21.00;
–Zgârie Nori, pe 12 Septembrie, de la ora 16.30 (oferit de Asociația Culturală Amphion);
-trupa Noise Phobia, pe 12 Septembrie, de la ora 17.45;
–Vunk, pe 12 Septembrie, de la ora 20.30;
–Les Elephants Bizarres, pe 13 Septembrie, de la ora 20.30.
Programul complet al evenimentului îl puteți consulta direct pe site-ul oficial, ongfest.ro .
De ceva vreme se vorbeşte despre Mutu şi despre situaţia în care se află. Ca orice microbist, îmi permit o opinie vis-a-vis de acest fapt.
La fel cum ocaziile se răzbună, în fotbal, se pare că şi greşelile se întorc împotriva jucatorilor, mai devreme sau mai tâziu. Vorbind despre jucători profesionişti, consider că viaţa extrasportivă nu ar trebui să influenţeze negativ activitatea acestora si nici imaginea sportului pe care-l reprezintă. Cunoaştem cu toţii cazul Mutu, caz deloc singular dar care, împreuna cu recenta decizie, defavorabilă românului, a făcut înconjurul lumii şi a stârnit reacţii peste tot. Toată lumea fotbalului îl compătimeşte şi îi este aproape în aceste clipe. “O decizie injustă”, “o sumă prea mare…”, “şi-a luat déjà revanşa pentru greşelile făcute”…sunt cîteva dintre replicile pe care le poţi auzi în orice discuţie lansată pe subiectul acesta.
Personal, nu cred că efortul de reabilitare şi jocurile bune făcute de Adrian Mutu, în Italia sau cu echipa naţionala a României, compensează cumva pata neagră de pe imaginea clubului Chelsea. Un club mare care se construieşte cu mult efort, pas cu pas, joc de joc şi care se întareşte cu fiecare achiziţie făcută. Mutu a fost una dintre aceste achiziţii şi a dat chix, a păcălit. La momentul respectiv, scandalul a luat proporţii şi a atras atenţia publicului, şi nu numai, asupra unei situaţii ce putea fi lesne reîntâlnită şi la alţi jucători.
Este foarte posibil ca Mutu să fi “răscolit căcatul”. Gândesc mai mult că i-a plăcut, că s-a complăcut în anturaj dar a rămas ultimul ca la “Pitita”, jocul copilăriei ce-şi găseste la final un fraier care-I scapă pe ceilalţi de pedeapsă. De ce? Pentru că s-a lăsat descoperit.
Cred în “după faptă şi răsplată” şi mai cred că aşa cum va plăti Mutu cele 17 milioane de euro aşa vor plăti şi fraţii Becali, cu toata averea lor şi mai mult, toate rahaturile şi înşelăciunile făcute fotbalului românesc şi străin precum şi publicului pe care-l sfideaza în mod constant.
Alăturarea celor două nume, Mutu şi Becali, nu face altceva decât sa-mi reconfirme încrederea că decizia luată impotriva jucătorului este una JUSTĂ.
Nu mai plânge briliantule, ţi-ai facut-o cu mâna ta!
Am zărit chipul unei lacrimi de întuneric în oglinda lăsată pentru suflet pe fundul oceanului de gânduri. Diafan, dunele formate de fantasmele ascunse în spatele ramei zâmbeau sadic un cântec viclean, dulce precum gustul rănilor crestate pe mâinile destinului primit la întâia rază de lumină. Un grup de meduze, străine de venin, mă purtau pe brațele lor false către luciul tremurând, șoptindu-mi negru și alb, fără nuanțe păcătoase, privind ascuns către lacrima mea de întuneric, reflectată din ce în ce mai clar în oglindă…Deasupra, firele suave ale zeului Soare spuneau noapte bună fiecărui por al pielii invadate de mici servitori grotești ai oceanului de gânduri, trăgând deasupra teatrului închipuit o pânză opacă, lipsită de esență. Eu cu lacrima mea ne-am strâns în brațe, refuzând cântecul oglinzii devenită un portret macabru al timpului pierdut de nepăsare, căutând un refugiu în fiecare colțișor al inimii îngreunate de portretele faptelor, actorilor, ploilor, rugăciunilor. Somnul deveni, pe rând, coral, prunc, oaste, sunet…
Un zâmbet apăru dinspre abis,
O mână cade peste pleoape,
Culori se tânguie din paradis
Visând un cântec peste noapte…
În 2005, fantasmele ancorate în negru au dat luminii pe văduvaBOB. Demoni transpuși muzical, idei pictate în monoculori și imagine de altfel au conturat un început de drum în trei. Multă vreme, Peter, Costin și John au dat publicului o altă nuanță de sunete, nuanță care le-a oferit locul lor în ochii celor care i-au urmărit îndeaproape. Porniți în explorarea „sufletului, psihicului și a morții”, văduvaBOB reprezintă, cel puțin până acum, o altfel de trupă, componentă a peisajului muzical românesc.
Prima lor apariție s-a consumat la Timișoara Underground Festival, repetată după un an și urmată, bineînțeles, de concerte în București. B’estival 2007 i-a făcut mai cunoscuți ascultătorului român de gen, motivându-i, probabil, și mai tare spre calea de comunicare pe care o aleseseră. Albumul The Secret Mouth of the Cyanide Erotique, lansat tot în 2007, a expus publicului acel Psycho Sexual Dirge Punk, astfel definit de vocalul Peter Stoica, care lipsea din peisajul underground de până atunci. Mulți i-au comparat cu Placebo, analizând la suprafață oferta lor muzicală dar, mai ales, datorită stilului vestimentar și estetic îmbrățișat pe scenă. Fiecare cu părerea sa, pâna la urmă. Important este crezul trupei, în fond, detașat de spusele „analiștilor” și înrădăcinat în adâncurile metafizicii proprii.
Combinând interesant analize ale psihicului, sexualității, să-i spunem decadente, tabuuri și frustrări, versurile văduvaBOB, transpuse complementar pe elemente de punk, grunge, un pic de goth sau alternativ, oferă ascultătorului o armonie ciudat de plăcută, îndemnându-mă să-i urmăresc și în viitor. Au planuri, cum este și firesc, mai ales că 2009 îi găsește într-o nouă componență.
VăduvaBOB se regăsește acum în următoarea formulă:
Peter-vocal, chitară,
Costin-bass,
Dim-chitară,
Edi-tobe.
Revista Cioburi a pus câteva întrebări lui Peter, vocalul trupei, acesta oferindu-ne părerea sa vis-a-vis de chestiunile abordate mai jos:
RevistaCioburi: văduvaBOB înseamnă mai mult decât muzică?
Peter: văduvaBOB s-a născut pe tărâmuri onirice. Fiind întrebat frecvent „de unde vine văduvaBOB?”, am răspuns mereu că simbolistica numelui și a conceptului este una mult prea intimă, o metaforă pentru fantasmele subconștientului, mitul androginului în opoziție cu mitul dedublării, narcisul care ura oglinzile… Pentru mai multe detalii, muzica vorbește de la sine.
R.C.: Care a fost impulsul care a generat ideea de formaţie?
Peter: Introvertit fiind, am avut nevoie de o metodă pentru a comunica cu ceilalți. Impulsul a fost unul extrem de puternic, conștient fiind că există posibilitatea de a dezvălui mult prea multe despre mine, a fost și este singura formă de catharsis. O infinită introspecție a sufletului, psihicului și a morții de până acum…
R.C.: Primele acorduri au avut la bază un scop sau un vis?
Peter: Țin minte primele acorduri și cât de mândru am fost când am compus primele melodii. Pentru prima oară, tot spleen-ul avea un sens. Au fost schițele de bază ale unui desen complicat care se continuă și se va continua.
R.C.: Stilul abordat a fost ales de la început ori s-a conturat pe parcurs?
Peter: Nu am plecat cu un „stil” muzical impus. Am cântat doar ce am simțit. Evident, cum este și natural, procesul de creație evoluează iar cu fiecare melodie am încercat să nu mă repet, nici muzical, nici la nivel liric. Perfecționist fiind, și foarte greu de mulțumit, evoluez odată cu muzica pe care o compun.
R.C.: Raportul vers/muzică este unul egal?
Peter: În mare parte, da. Simbioza trebuie să fie perfectă altfel melodia sau
„copilul” nu va fi mulțumit și nu va vrea să-i fie ascultată povestea. Sunt momente când versurile sunt mult mai importante, muzica fiind scara pe care se înalță conturul, pentru a da intensitatea poeziei.
R.C.: Nu înţeleg similitudinea cu Placebo…Voi?
Peter: Hmm… La început eu am rămas foarte surprins de această „asociere”, de multe ori răutăcioasă. Din lipsă de cunoaștere, mulți neștiind că Brian nu a fost și nu va fi singura persoană de gen masculin care se machiază, se îmbracă în negru și își face unghiile, asemanarea era una „la sigur”, evident, neargumentată muzical ci doar superficială, la nivel de „look”. Dar, na, Placebo îmi plăceau mult înainte de ultimele albume dar nu sunt nici pe departe chintesența muzical/estetică văduvaBOB.
R.C.: Influenţele externe sunt definitorii pentru trupă?
Peter: Influențele sunt strict interne. Ce este în văduvaBOB, rămâne în văduvaBOB.
R.C.: De câtă vreme rezistaţi în underground?
Peter: Ne-am format prin 2005. Cu basistul meu, Costin, am fost încă de la început, tobarii s-au tot perindat. Din 2008 ni s-a alăturat al doilea chitarist, Dim iar din iulie avem cel mai bun tobar de până acum, Edi. Cred că este cea mai puternică formulă de până acum. Mă bucură faptul ca am lângă mine cei mai buni instrumentiști.
R.C.: Ultimul concert este mereu cel mai bun?
Peter: Nu neapărat. Aici, într-adevăr, există factori externi care pot influența desfășurarea unui concert. Detalii profane care țin de sonorizare, toposul concertului, oamenii care vin, care nu sunt întotdeauna receptivi. Am avut concerte foarte reușite și altele mai puțin reușite. Noi am cântat mereu cu aceeași intensitate.
R.C.: Cât de dificil este să ai statut de indie, în sensul original al cuvântului?
Peter: Nu văd lucrurile astea ca fiind dificile sau ușoare. Este un proces foarte natural. La noi mulți nu cunosc etimologia termenului de muzică „indie” în sinonimie cu termenul de „underground”, o trupă care nu are casă de discuri cu un „major label”. Dar nu în asta constă calitatea unei opere de artă. Nu statutul de „indie” sau de „mainstream” este esențial. Independent de acești termeni, muzica este profundă sau superficială. Este fie doar „de ascultat” sau de „to die for”.
R.C.: Vor exista multe albume văduvaBOB?
Peter: Ca albume finite, ambalate și distribuite, sperăm. Vrem să scoatem al doilea album care probabil va fi scos la aceeași casă de discuri „independentă”, unde l-am scos și pe primul, sau va fi 100% DIY. văduvaBOB oricum nu o să dispară cât timp va exista venin să fie împărtășit și cât timp vor exista cei care vor să primească veninul.
R.C.: Apariţia scenică face parte din spectacol sau este o componentă spirituală?
Peter: Pentru mine muzica, și arta în general, trebuie să fie un tot unitar. Muzică, versuri, estetică. Nu sunt de acord cu „aparițiile scenice”. Este pur și simplu o prelungire a muzicii. Fie o ai, fie nu.
R.C.: Cei care vă ascultă este obligatoriu să vă şi înţeleagă?
Peter: Nu mă aștept la înțelegere. Mă aștept să fie simțită la un nivel cât mai adânc. La o empatie metafizică, să-i spunem.
R.C.: Muzica înseamnă, cu adevărat, artă?
Peter: Da. Cu cât este mai profundă, arta vindecă iar în același timp otrăvește. Muzica este balsamul și vitriolul.
R.C.: Decadenţa apare din frustrare?
Peter: Depinde de gradul de decadență. Decadentul fără „background” îmi este egal cu zero. Pentru mine, decadenții au fost niște vizionari. Nu le-a fost teamă să pătrundă în fântânile fără fund ale psihicului și să împărtășească și cu alții. Și da, există și oarecare frustrare, să-i zicem, mai degrabă o tristețe care provine din neînțelegerea din partea celorlalți.
R.C.: Orizontul poate exista fără paşii lăsaţi în urmă?
Peter: Zeii prezentului nu pot exista fără demonii din trecut. Fără continua analizare a ceea ce a fost, nu poți evolua.
R.C.: Ce este frumosul?
Peter: Pentru mine, frumusețea a avut întotdeauna miros de Thanatos. Frumusețea mă face să plâng în hohote, cere să fie devorată cu toate simțurile pentru inaccesibilitatea și pentru efemeritatea ei. Nu există „frumos” fără demonic. Frumosul nu umple, secătuiește.
R.C.: Daţi-ne un exemplu palpabil de ură…
Peter: Ura, ca și dragostea, nu este palpabilă. Când devine palpabilă, devine gratuită, prozaică. Ura este o parte componentă din văduvaBOB, din frumos. Urăsc ceea ce nu am avut niciodată, ceea ce am avut și am pierdut și ceea ce nu voi avea niciodată.
R.C.: Dacă aţi lua-o de la început, ar fi ceva ce nu aţi repeta?
Peter: Da. Ar fi câteva lucruri.
R.C.: Vă place România?
Peter: Este o țară frumoasă. Păcat că este populată.
R.C.: Mulţumim pentru discuţie. Un sfat pentru progres?
Peter: Progresul se poate doar prin cultură. Iluminarea se ascunde în întunecimea sufletului.
Mulțumim pentru interesul acordat. Și vă așteptăm la următorul concert, care va fi prin octombrie, în noua formulă. Behold! văduvaBOB is back!
Mulțumim și noi lui Peter Stoica pentru discuție, urându-i un drum plin de lumină în evoluția muzicală și nu numai. Intrați și pe http://www.myspace.com/vaduvabobofficial , pentru a asculta câteva idei muzicale ale trupei văduvaBOB.
O zi plăcută, rătăcită la îmbinarea dintre vară şi toamnă, m-a scos pentru o jumătate de oră din hruba imperialistă într-un parc aflat în spatele unor blocuri tip, moştenite din epoca de aur comunistă. Plăpânda zonă verde, cosmetizată în contemporanul stil neomioritic, adăposteşte un spaţiu dedicat copiilor, îngrădit cu un gard grosolan vopsit în verde şi dotată cu accesorii din plastic şi metal pentru zbenguială. Pe jos, nisip şi smocuri uscate de iarbă.
Odată cu gânduri pierdute în industrial, o briză alerga şoptită printre ramurile copacilor de deasupra, rupând din loc în loc câte o frunză, îndemnând-o să alunece către pământul mamă şi tată. Acoperit de nisip şi smocuri de iarbă uscată. Presărat, precum decorul trist industrial încropit de un pictor decadent, cu resturi de plastic, hârtii, chiştoace, pungi. Pete ale progresului. Gunoi făcut de oameni. Copii printre gunoaie, viitori oameni mari.
Se spune că adulţii sunt exemple pentru copii. Aşa este. Un anume moment îmi spune că, uneori, acest lucru trebuie să se întâmple în sens invers. Cei mici să fie model pentru cei mari. Adulţi care fac gunoaie. Printre copii, nisip, smocuri de iarbă uscată.
„Haideţi să adunăm astea, uite ce mizerie este!”, spuse un suflet mic. „Hai!”, se strânseră ceilalţi prichindei, murdari de pământ.
Un domn, probabil rudă cu unul din copii, spărgea seminţe tacticos, lângă un leagăn. Dojenitor, stinse ţigara, aruncând chiştocul pe jos şi urlă părinteşte: „Bă, lasă alea jos din mână, că-s scârboase! Ce le strângi tu? Vrei să te bag în casă?”.
Perioada anilor 1848 a reprezentat pentru meleagurile autohtone o vreme a schimbărilor, atât din punct de vedere politic, social cât şi cultural. A fost momentul Constituţiei, al lui Cuza, al Unirii Principatelor, al revoluţiei, al formelor romantice de orice fel. Bucureştiul, în mod special, a primit valul artiştilor care au redescoperit imaginea medievală, transpusă în viziuni arhitectonice, lăsând moştenire monumente de artă, protejate sau nu în prezent, unele fiind dispărute, din păcate.
Casa Librecht, una din clădirile apărute în jurul anilor 1866, cu influenţa detaliilor construite aparţinând neogoticului central european adus de Schlatter, poate fi vizitată şi azi pe strada Dionisie Lupu, la numărul 46. Clădirea a aparţinut lui Cezar Librecht, ministrul poştelor în guvernul din timpul domnitorului român Cuza, unul din protejaţii acestuia şi care şi-a construit o avere bazată pe o întreagă reţea mustind a corupţie şi legături care nu sunt străine nici politicienilor contemporani. Cazul său, celebru la vremea respectivă, l-a făcut să-şi piardă o parte din avere, printre care şi imobilul amintit mai sus. Unii spun că respectiva clădire ar fi pierdut-o la jocurile de noroc, în favoarea familiei Obrenovici (Maria Obrenovici, amanta lui Cuza şi mama viitorului rege al Serbiei), alţii spun că ar fi fost luată sechestru de autorităţi. Cert este că imobilul a ajuns în patrimoniul Universităţii Bucureşti, după ce a mai fost asociat cu familiile Rosetti, Filipescu sau cu celebra Zizi Lambrino, amanta lui Carol al II-lea (depinde de surse). Pe vremea comuniştilor aici a funcţionat un club cu circuit închis, al profesorilor universitari.
Astăzi, Casa Librecht, respectiv Casa Universitarilor, aşa cum este cunoscută mai bine, aparţine de Ministerul Educaţiei şi este deschisă publicului larg. În interiorul acesteia funcţionează un restaurant (la subsol plus terasă pentru oricine este în trecere) iar saloanele elegante sunt folosite pentru nunţi, botezuri sau alte evenimente organizate de grupuri de persoane. Întreaga zonă este liniştită, fiind ferită de gălăgia arterelor aglomerate, înconjurată de multă verdeaţă, grădina din interiorul curţii find destul de mare. Lume bună, cu media de vârstă în jurul a cincizeci de ani, purtând discuţii mai mult sau mai puţin academice, linişte, muzică în surdină, servire amabilă. Excelent.
Fiind călduţ afară, am ales terasa, construită ca anexă a clădirii, înconjurată de grădină şi protejată cu un tavan betonat de orice intemperie. Mobilierul este confortabil, mesele distribuite lejer şi linişte. Am remarcat senzaţionalele difuzoare de pe vremea inginerilor comunişti, agăţate obosit de pilonii de susţinere ai terasei, precum şi imaginea ospătarilor cu experienţă, cu stilul de servire al localurilor de stat. Amabili, oricum. Am observat că sticlele goale erau aşezate frumos, pe marginea terasei, în dreptul mesei de unde erau luate, astfel încât fiecare să ştie cât a consumat. Înăuntrul clădirii, la subsol, este amenajată secţiunea folosită iarna, cu tavane având arcuri gotice şi înalte. Acum, singura entitate care se lăfăia pe aici era bezna. La parter, Casa Universitarilor mai păstrează o parte din elementele originale (mobilier, picturi) şi sunt amenajate mai multe saloane, de obicei folosite pentru evenimente organizate. Am descoperit, astfel, Sala de şah, Sala de lectură. Într-unul din aceste saloane tocmai era în toi o petrecere octogenară.
Revenind la terasă, am fost încântat de la intrarea în curte de amabilitatea unuia din paznici, care m-a pus în temă cu istoricul clădirii, în termeni generali. Istoric detaliat mai apoi de unul din ospătari. La mese, aşa cum spuneam, lume în vârstă, profesori, actori şi diverşi alţii. Meniul îmbietor, altul în fiecare zi (era datat!) dar în mare având aceleaşi produse. Raportat la zonă, preţurile sunt în regulă. Berea Ursus este 4,2 lei sau Tuborgul 5,8 lei. Mâncarea este gustoasă şi la fel de acceptabilă ca preţ (sarmale de porc cu varză 12,7 lei, ciorba de văcuţă la 400 g costă 6,6 lei). Pasionaţii de vin pot găsi o varietate bunicică de soiuri, la preţuri bune. Atmosfera este foarte plăcută, o lume ruptă de Bucureştiul năvalnic, cu bătrânei respectându-şi tabieturile, tineri bohemi şi rătăciţi prin viaţă, grupuri vesele şi părând dintr-o lume uitată în trecut. Casa Universitarilor este un alt fel de cârciumă, unde cei care nu se pierd în linişte pot discuta despre orice
Aşadar, daţi o fugă pe strada Dionisie Lupu numărul 46. Savuraţi un moment diferit de cotidian şi păstraţi-l în minte. S-ar putea să vă doriţi şi a doua oară un popas la Casa Universitarilor.
-Nu, eu sunt. Şi nu mai îmi spuneţi de prostănac. Sunt decât eu aici!
-Boc, te exprimi greşit. Eşti doar tu acolo!
-Da, decât eu. Am zis altceva?
-Băh, decât se foloseşte la negaţie! Trebuia să spui nu sunt decât eu.
-Da, eu ce-am zis? Prostănacul nu e aici, sunt decât eu.
-Boc, te pleznesc! Eşti agramat!
-Nu-i adevărat.
-Atunci, ia spune-mi cu cine eşti acolo!?
–Decât eu.
-Boc, eşti praf! Nu vorbeşti corect, găozare! Mă enervezi! Repetă după mine: sunt doar eu!
-Sunteţi doar dumneavoastră…
-Nu eu, băh! Tu!…Adică, eu, în sensul că tu…Sunt doar eu.
-Nu vă înţeleg…
-Boc, tu nu înţelegi nimic, băh! Ai înţeles tu ceva din legea educaţiei, băh, când habar nu ai să vorbeşti?!
-Da, am înţeles tot! Şi nu sunt de acord, da? Şi eu vorbesc corect!
-Da, da, corect ca marinarii, băh! Râde şi Androneasca de tine.
-Să râdă cât o vrea. Nu-i decât ea care râde.
-Pfuai, Boc, iar începi?
-Da, încep! Să nu mai ziceţi că râde ea de mine şi face mici în spatele meu şi stau eu cu capul în fum când vorbesc de la guvern, că nimeni nu râde mine aşa, decât eu râd de mine dacă vreau…
-Ho, băh, ai mâncat baterii? Bateriile se beau, Boc, a-propos. Mi-e cam sete, că tot spuneai…
-Da, şi mie. Şi aş mânca nişte mititei, că tot veni vorba.
-Că bine zici, Boc. Ia s-o sun pe Udrea, să văd dacă se bagă…
-Unde mergem?
-Unde mergem?? Unde merg eu cu Udrea, băh, asta-i întrebarea! Tu stai la muncă, piticule! Sau, să înţelegi şi tu, merg decât eu cu Udrea, hă, hă!
-Adică, doar dumneavoastră cu Udrea, aşa e corect. Pardon, cu doamna Elena.
-Da, băh, Boc, eu ce tot îţi spuneam până acum??
-Păi, aţi zis decât dumneavoastră cu Udrea…
-Boc, te persiflam!
-Da, dar nu e corect gramatical..
-Boc, te pleznesc!
-Ia!
-Băh, eşti nebun?
-Sunt, nu sunt dar nu vorbiţi corect, hi, hi…
-Boc, tu nu vorbeai corect, eu te-am tot corectat şi apoi te-am luat la mişto…Bine, tot timpul te iau la mişto dar, mă rog…Am spus decât ca să râd de tine.
-Dar nu e corect!
-Piticule, tu mă iei la mişto? Râzi de preşedintele ţării?
-Nu, mă iertaţi…Îmi spuneţi o glumă?
-Boc, nu mă lua cu din astea…
-Vă rog, una scurtă…
-Băh, Boc, fie. Stai să mă gândesc…Hai că-ţi zic una cu Boc, hă, hă!
-Cu mine?
-Da, Boc, cu tine..Da’ nu te superi. Mi-a zis-o ieri cineva, e bună…
-Bine, hi, hi.
-Deci, fii atent. Ce spune Boc când o vede pe Udrea?
-Trebuie să întreb eu ceva?
-Nu, Boc..Eventual poţi să întrebi ce?
-Aşa…
-Păi, hai. Ce vede Boc…Nu, ce spune Boc când o vede pe Udrea, hă, hă, că mă apucă râsul când mă gândesc!
-Păi, ce să spun…? Săru’mâna, ce mai faceţi, ce face domnu’ Traian…
-Boc, tu o întrebi pe Udrea ce fac eu?
-Da…Nu..?
-Păi, nu, Boc! Ce treabă am eu cu Udrea? Mă rog, e treaba mea, hă, hă, da’ nu e treaba ta piticule!
-Mă iertaţi…
-Băh, hai că pierdem bancul! Deci, eu întreb ce spune Boc când o vede pe Udrea şi apoi tu întrebi ce.
-Ce?
-Nu, băh, stai să pun întrebarea!
-A, da. Mă iertaţi.
-Aşa. Hai că mi-e sete. Deci, ce spune Boc când o vede pe Udrea?
Aseară am asistat la marele derby al României la fotbal, aşa cum l-a definit toată suflarea microbistă românească. Steaua-Dinamo a fost, cel puţin pentru o seară, punctul de atracţie maxim pentru devoratorul de fotbal român după ce, în săptămâna ce tocmai se încheia, patru echipe din România luau drumul grupelor Europe League.
Meciul a beneficiat de o audienţă maximă în tribune, stadionul fiind aproape plin. Publicul avea în faţă un Dinamo care se întorsese din Cehia direct în istoria clubului din Ştefan cel Mare, după ce realizase o calificare pe care Borcea nu o vedea nici în cele mai umede vise ale sale. Fanii stelişti (dar nu numai ei) tocmai pe oboseala şi euforia survenite acestei calificări mizau în derby, în sensul unei victorii fără probleme a Stelei. La o analiză mai în detaliu, nu acesta ar fi fost, însă, scenariul real. Dinamoviştii erau pe val, se împăcaseră cu suporterii, cu patronii, cu nevestele, cu ei înşişi, cu alte cuvinte puteau bifa încă o victorie importantă într-un timp scurt. Steaua, moral simţindu-se la rândul ei bine pentru că venea după o serie de victorii în cupele europene, nu era totuşi pe un trend crescător, neregăsindu-şi încă jocul valoric, mai ales că europarlamentarul machidon a pornit seria de admonestări la adresa celor care, chipurile, îşi bat joc de banii lui albi băgaţi la echipă. Sanchi.
Şi iată că fluieraşul italian, venit la cererea conducătorilor celor două cluburi, a dat startul meciului care marca o nouă confruntare între echipele româneşti care nu au simţit niciodată mirosul din liga a doua. Gazonul, similar cu resturile rămase după concertul Madonnei în parc Izvor, a pus probleme jucătorilor, chiar dacă tehnica nu le-ar fi ieşit pe urechi nici pe o suprafaţă de joc perfectă. Încă din primele zece minute s-a văzut care va fi cursul jocului, respectiv unul anost, lipsit de veleităţi, imaginaţie sau vreo schemă de joc bine lucrată. Golul lui Tamaş a picat destul de repede, când jucătorii erau încă buimaci, dezmorţind galeria dinamovistă care „se zgâlţâia de bucurie”, după spusele comentatorului. Probabil băieţii erau conectaţi la gardul electric al peluzei. Repriza a continuat în acelaşi ritm nesusţinut de cele două echipe, poate un pic mai spre poarta lui Dinamo dar fără a da vreo senzaţie de preinfarct spectatorilor.
În a doua parte a jocului antrenorii au început să umble la foaia cu rezerve, pentru a vedea ce jucători au doar o notă în acest trimestru şi, astfel, să-i scoată la lecţie. Mutările nu au adus rezultatul scontat, în special pentru Steaua, care nu a reuşit sub nicio formă să treacă de o apărare îmbâcsită a lui Dinamo, avândul turn de control pe N’Doye, prezent peste tot. Bănel, ca de obicei, a alergat în lungul şi-n latul terenului, arzând şi mai mult gazonul, dar fără a avea vreo finalitate legată de ceea ce se juca, adică fotbal. Nimeni de remarcat în mod special, în ton cu jocul până la urmă.
S-a dus şi acest dery, urmează naţionala după care încep focurile grupelor pentru echipele de club. De rămas rămân tot Mitică, Sandu, Borcea, Gigi şi alţii asemenea lor. De aia nu o să avem în secolul acesta vreo performanţă notabilă în Europa.
Vara se duce uşor, uşor iar distanţa faţă de Soare creşte. În acelaşi timp, planetele încep să se alinieze haotic, zbenguindu-se în semi-întunericul care vine cu paşi repezi. Astrologii observă opoziţii tot mai dese şi mai năstruşnice, semn că alegerile pentru noul anotimp sunt aproape, prea aproape. Iată ce ne dezvăluie astrele în redacţia Cioburi:
Berbec. Veţi comunica din ce în ce mai greu cu cei din jur în cursul acestei săptămâni. De vină vor fi dinţii pe care îi veţi pierde în urma unei dispute cu soţul/soţia. În drum spre spital, bandajat precum soldaţii ruşi, o să fiţi atacat pe flancuri de către o cireadă de pescăruşi rămânând şi fără buza superioară. Tot răul spre bine, la spital doctorii vor descoperi că v-a crescut un sfârc. Dorsal.
Taur. O zodie puternică, prin excelenţă. Şi ca să fie totul frumos, săptămâna aceasta veţi purta coarne, puse de partener/ă. Ştiţi bine ce înseamnă asta. Nu trebuie să vă îngrijoraţi, totuşi. Financiar veţi sta din ce în ce mai bine, după ce veţi câştiga la loto. Bine, nu săptămâna asta ci într-un viitor. Ok, v-am păcălit. O să vă rupeţi o mână, cea dreaptă, încercând să vă masturbaţi cu o ţeavă de 45 într-unul din momentele dumneavoastră de imaginaţie.
Gemeni. Urâtă vreme se anunţă. La serviciu zilele vă sunt numărate, mai ales că şefii au descoperit de unde vine factura de telefon aşa de mare. Încercaţi să le explicaţi că doamnele care se linguşeau la celălalt capăt al firului vroiau, de fapt, să cumpere rulmenţi. Cu sănătatea nu staţi mai bine, gripa porcină vă aşteaptă. Vă sugerăm o asigurare de viaţă. De fapt, vă cerem în genunchi, ţinând cont de faptul că cei patru copii ai dumneavoastră, făcuţi de soţie cu echipa de rugby din Fălticeni, vor rămâne fără un părinte marţi.
Rac. Mersul înapoi va fi laitmotivul săptămânii. Şi nu în sens metaforic. O glumă a prietenilor, la ultima petrecere, vă schimbă un pic mersul lucrurilor, ca să spunem aşa. Gluma nu se spune, e surpriză. Sănătatea e beton, chiar dacă, din greşeală, veţi bea apă din vasul de wc. Şi asta e o glumă. Tot a prietenilor. Şi da, în apă plutea ceva. Nu, nu era pluta, deşi asta făcea.
Leu. Da, sunteţi leu. Răcniţi. Aţi răcit, să ştiţi. Ar fi bine să consultaţi un medic, să vadă ce aveţi în gât. Cu ocazia asta veţi găsi şi jucăria pisicii. La muncă toate bune şi frumoase. Normal, aşa e când stai acasă, alături de părinţi, bunici şi patru mătuşi, fără şanse de angajare pe undeva.
Fecioara. Se anunţă o săptămână foarte uşoară pentru fecioare. Nu muncă, nu bani, nu amant/ă, nu sex, nu mâncare, nu serviciu, nu casă, nu maşină, nu nimic. Deci, niciun stres. Nu e mai simplu aşa? Viaţa la cort, în parc, poate fi extrem de sănătoasă, până la urmă. Păcat că au plecat chinezii din faţa ambasadei că aţi fi putut avea un schimb cultural excelent.
Balanţa. Gata, se termină pasa proastă din ultima lună. În sfârşit, vă împăcaţi cu partenerul/partenera, dacă tot v-a dat foc la maşină. În plus de asta, ajungeţi la concluzia că e mai bine să aveţi somnul liniştit, fără capcane nocturne. La serviciu situaţia este excelentă, mai ales că veţi beneficia în avans de câteva salarii. Vedeţi cu CV-ul ăla…
Scorpion. Veţi face numai porcării zilele acestea. Marţi dimineaţă un nenorocit o să vă umple de noroi la o trecere de pietoni iar întârzierea la muncă, din acest motiv, vă costă o penalizare la salariu. Şi nu era cazul acum, când banca vă bate la uşă pentru o datorie de rahat. Plus că ăla mic a spart capul, la şcoală, fetei directoarei. Ce poate fi mai rău? Verificaţi ţeava de gaze în fiecare dimineaţă. Aaa, prea târziu.
Săgetător. Săptămâna asta vă îndrăgostiţi. Superb! Păcat că deja aveţi o căsnicie iar pata vi se pune pe o rudă apropiată a soţului/soţiei. Încercaţi să vă abţineţi, chiar dacă vi se fac avansuri, ştiind că în trecut aţi avut antecedente cu un unchi. Sănătatea suferă nişte schimbări, spre finalul perioadei. Nişte mâncărimi într-o anume zonă demonstrează că nu v-aţi abţinut…
Capricorn. Multă degringoladă vă aşteaptă în cursul săptămânii care urmează. Descoperiţi că iar faceţi pipi în pat, fapt ce vă mută de urgenţă culcuşul pe jos. Din cauza curentului, rămâneţi cu gâtul şi mijlocul ţeapăn, ceea ce vă creează probleme şi cu caca. Ceea ce înseamnă că vă mută culcuşul în baie. Tot pe jos. Priviţi partea plină a paharului: veţi avea concediu medical o lună. Din păcate, încuiat în baie, veţi avea parte de nişte tangenţe greu de explicat în cuvinte cu furtunul de la maşina de spălat.
Vărsător. Începeţi săptămâna cum nu se poate mai prost din cauza stărilor de nervozitate adunate în ultima lună. Încercaţi să evitaţi discuţiile în contradictoriu, mai ales dacă acestea sunt purtate cu domnii aceia solizi, îmbrăcaţi în halate albe, care vă servesc dimineaţa micul dejun. Şi nu uitaţi: Moş Crăciun nu poartă barbă albă anul acesta, ci un baston de cauciuc şi o pungă cu pastile şi seringi.
Peşti. Aveţi ocazia să începeţi o activitate care să vă sporească veniturile. Va trebui, însă, să vă obişnuiţi cu ideea de a funcţiona doar cu un rinichi şi fără jumătate de ficat. Joi sau vineri veţi primi un cadou de la colegi. Asiguraţi-vă casa înainte să deschideţi pachetul.
„The international” s-a lăsat aşteptat aproximativ un an, însă a meritat pe deplin întârzierea. Regizat de Tom Tykwer (singura persoană care a realizat primul film la vârsta de unsprezece ani, în anul 1976) filmul ilustrează un thriller plin de acţiune desfăşurat în mai multe ţări europene, în oraşe cu o puternică încărcătură economică mereu în contrast cu laturile spirituale ale fiecărei etnii . Firul peliculei te duce cu gândul la seria Bourne, parcurgând anumite etape pentru a descoperi o crimă.
Un agent Interpol, Louis Salinger(în film interpretat magistral de Clive Owen), împreună cu procuroarea Eleanor Whitman(rolul ei fiind jucat de Naomi Watts) investighează şi încearcă să aducă în faţa justiţiei una dintre cele mai puternice bănci din lume: International Bank of Business and Credit (IBBC). Având informaţii că banca finanţează traficul ilegal de arme în ţările sărace, persoanjele principale reuşesc să obţină o întâlnire cu un informator infiltrat în organigrama băncii. Este vorba de vicepreşedintele de achiziţii, Andre Clement, care moare imediat după această întâlnire din cauza unui presupus accident de maşină. Louis se întâlneşte ulterior la Milano cu politicianul Umberto Calvini, cel mai mare producător european de arme. Aceasta confirmă o pistă a celor de la Interpol conform căreia IBBC doreşte achiziţionarea unui program de ghidare a rachetelor, program licenţiat de fabrica politicianului. Când Umberto Calvini este ucis de un lunetist imediat după discuţia avut cu agentul Interpol, Salinger porneşte în urmărirea criminalului, ajungând în dese momente critice pentru siguranţa lui şi a procuroarei, IBBC fiind dispusă să apeleze la numeroase crime pentru a păstra secret acţiunile ei în privinţa traficului de arme.
Finalul este unul surprinzător, toată pelicula ţinându-te cu sufletul la gură în aşteptarea scenei următoare.
Recomand acest film tuturor pasionaţilor de thrillere şi nu numai. De vizionat într-o seară de weekend ploioasă.
