Cu lotca prin Lunca

martie 30, 2011 • Jumătatea plină, Promo • OpiniaCititorului

Inspirat de ce a putut scrie un venetic despre plaiurile natale (salut, Niculaie! http://alpinet.org/main/articole/show_ro_t_pledoarie-pentru-macin_id_3446.html), mi-am pus în cap sa trag o relatare antidoctă despre o vânare de ştiuci pe vânt, la umbra pomului lăudat. La Lunca (http://www.complexlunca.ro/), unde totul nu-i la fel. Oricât de des ai merge, găseşti câte ceva care să te bage în ceaţă. Dacă abordaţi vreun drum nocturn, prescurtând pe la Cernavodă spre Nazarcea, pe unde nici offroadul nu răzbate, puneţi „Blue Hotel” de Chris Isaac şi luaţi traseul închis, decopertat si de evitat (de doi ani de zile tot aşa-i). Pe alocuri tăiat fideluţă şi parcă destinat testării nervilor la proba de răbdare: „ce talent faci cu ăla de pe contrasens?”. Mai ales dacă „ăla” e vreun autocar legitim. Taci mâlc şi realizezi că cei 20 km economisiţi se complimentează cu urări citrice de la bucşe plus fix acelaşi timp pierdut ca pe drumul standard.

Trăitul pe lung al clipei, cu 20km/h, în rafale de „Lost Highway”. Vulpi multe pe traseu, stelele toate pe cer iar la orizont concert de muzică electrostatică roşie, cu luminiţe. Doar bate vântul şi creşte piatra în Dobrogea, cum să nu fie rost de boom energetic cu ventilatoare într-una. Muriţi!

Am mers alături de un drum ca la carte făcut de americani între Baia şi Ceamurlia cea de gripă aviară dădătoare… şi niciun magazin deschis după 10 noaptea. Noroc cu benzinăria flancată de babaici, de la intrarea din Jurilovca.

Pescuit, ţuică şi vin pe lac = festin, vorba lui Roger vâsleorul.

Alături de Valerică pescarul şi cu mine, reportacul, ne-am aflat trei „meşteri” în ale datului la rame, începând cu ora 5, că atunci senzaţia este.

Ăilalţi trei, profitorii, au investit într-un motor electric şi duşi au fost.

Cum să explici, mă, fiorul bălţii către tabăra adversă? În câteva secvenţe îmi răzbat gânduri despre păsăretul proaspăt dezemigrat, răsăritul pastelat, foşnetul menuet al stufului, oglindirea soarelui până în străfundul obscur al apelor, răbdarea mulinânda. Dar n-ai cum să răpui dezbaterea nici pomenind despre genetica masculină a vânătorului sau originea acvatică a neamului ori despre pacea absolută care spulberă orice chef de muncă atunci când ştii că vin serbările firului învârtoşat. Puterea priceperii depinde şi de tipul spicului ce dă culoarea şuviţelor: nativ sau aclimatizat, proaspăt sau trecut prin tăvălugul vieţii.

Miristea de după pârjol, încă punând beţe în talpa ghetelor, dar lasând loc holdelor de trestie din noul an, mocirla întunecată, greu de intuit şi neplăcut surprinzătoare pe moment, oasele matinal pătrunse de umezeală şi frig, infinitul stufărişului ori dogoarea tâmpă şi tihnită n-ai cum să ţi le însuseşti de la tastatură. Poate doar după o sticlă de vin la vreun bistro, şi numai punând la cale o nouă excursie, percepi din ce în ce mai intens o astfel de experienţă. Iar din poze poti doar să insinuezi temperatura între anotimpului ăsta atipic şi greu de imitat: o toamnă, calendaristic primăvăroasă, la momentul acordării cu o oră mai înainte a ceasului. Care aici, ca şi în Elveţia, nu se întâmplă. Ora e mereu aceeaşi, cea de iarnă. Slujbele se anunţă atavic, pe vechi, şi se ţin iulian.

Despre legenda lui Jurba, pădurea de stejar de unde s-a auzit clopotul, reţeta de „şti” şi cât de nemaipomenită e Dobrogea, data următoare, însă.

Ura! Etapa naturală, cea de bun augur, a udării minciocului, cu întârziere, s-a produs. Dupa ore în şir de bântuit după ştiuci şi terminând explicaţiile cu blisca, jumătatea pragmatică a participanţilor trece la secţiunea „pluta”. Iar succesul se arată a fi la fel de nepriceput. Căci scopul în sine nu este cel care trebuie căutat, ci plăcerea parcursului şi înecatul porilor cu viaţă, nerăbdătorilor este. Şi chiar dacă, la ora consemnării, o captură per căciulă nu mi se pare treabă, downshiftingul indus unora e numa’ bun. Excluzând secătuirea pompei de benzină, cazarea, barca ori taxa de pescuit, fireşte.

Şi excluzând inconsistenţa celor ce se vor din partea locului. De aia zic că la Lunca mai mereu ai parte de altceva, fără să mă refer la cât de întins e firul: nu te anunţă cât e taxa, unde e pe bani şi unde nu, care e metodologia de facturare, de ce data trecută era aşa iar acum e altfel.

În rest mă abţin şi rămân la trăirile neşlefuite ale sfârşitului de săptămână, făcut parcă în ciuda lui noiembrie (duminica a fulguit chiar), alături de întâlnirea cu răpitorul care a binevoit a stârni priviri înciudate undiţei mele: e caras, ba nu, e ciortan că-i galben, ba nu…

Era chiar legenda din Lunca: Exagerat Bibanul.

Max

h’Ailla Turca. Edessa 63.

martie 24, 2011 • Cârciuma din drum, Promo • OpiniaCititorului

Deci, ziceam că mergem la turcaleţi. Aşa s-a exprimat unul dintre cei trei M de miercuri seara. Că aşa ne-am potrivit la iniţiale, ca să vezi. Şoseaua Colentina, în drum spre Europa, număr din 3 cifre, vânt afară, căldură sufletească înăuntru. Am avut o încordare zdravănă înainte să îmi încalc principiul „mănânc în oraş doar ce nu pot găti singur”. Şi asta doar pentru că singurele preparate compatibile cu ziua de miercuri le puteai număra pe degete: bulgur (experimentat deja în cadrul kisirului de luni), supă de linte (sooo last year), zacuscă picantă (mofturi, că e trecut de 9 seara), pastă de năut (n-am mixer să fac, am în schimb o conservă de la nişte egipteni), salată ciobanească (fix roşii, castraveţi şi ceapă, în varianta „tocate pentru curcani”).

Unul dintre M s-a aruncat liniştit la kebab amestecat cu chestii, salată bonus. Cine dracu’ le face la ăştia cashflow-ul, sau cum a conceput al bătrân planul de afaceri, nu m-am prins. Păi, du-te, nene, la vreun Divan ceva prin centru, să vezi ceai cu un cub de zahăr, plus un zâmbet acrit în căutare de bacşiş. Tot 20 de lei te costă şi e la fel de înghesuit. Ăştialalţi 2 M ne-am luat toate chestiile compatibile cu sfânta zi de miercuri şi am făcut ca la reuniunea ginecologilor: pe ăsta l-ai mirosit? Mmmm, nu. Bagă-l în gură. Buun, mai luam o porţie. Bine că n-am avut fete cu noi.

De fapt merge să iei o fată cu tine, nu însa cu scopul de a face o reuniune romantică. Pe de altă parte, dacă scaunele julite, baia înghesuită, turca omniprezentă şi forfota a la bazar nu e pe lista de fiţe ci maţul ghiorăitor e cel care primează, te-ai scos. Se serveşte repede, bine şi mult. Şi bun. Au şi ceai. Daaaa… Turcesc? Doar nu elveţian, normal că turcesc. Bifăm şi două heart-stoppere din alea.

Mai putem? Daaaa… Cafea aveţi? Tot turcească. Fir-ar, ce coincidenţă. Una mică la băiatu’.! Basu’ şi cu toba mare, asta îmi răsuna în piept dup-aia. Şi cum toate senzaţiile merită să meargă la somn, după o oră şi ceva de jogging fără masaj, am cerut nota. „Separat sau în total?”. 77 lei tustrei.

Cred că dacă ziceam separat, rămâneam în continuare cu întrebarea: ăştia din ce trăiesc, nene, dacă lipia, ceaiul, garnitura la grătar (şi m-aş întreba ce altceva) sunt la discreţie, bonus şi degeaba? Aşa… am plătit la grămadă pe vorbele femeii şi am plecat. Împărţeala „notei” am făcut-o din amintiri şi cu amintirea unei seri paralele cu lumea cunoscută până acum.

Halal!

Edessa 63, Şos. Colentina nr.281.

Max

sursă poze: www.edessa63.ro

Simultan de trei chitări în ritmuri latino

martie 24, 2011 • Promo, Recenzie de-o şchioapă • OpiniaCititorului

Simţurile pot fi surprinse numai stând în faţa scenei. Eu ştiam asta, dar nu suntem toţi la fel, aşa că e mai bine să mergi la întâlnirea cu muzica vie fără să îţi pui prea multe întrebări. Şi uite aşa am purces la recitalul Trio Zamfirescu, din cadrul Festivalului de chitara clasică, ediţia a V-a, de la Sala Radio (http://orchestre.srr.ro/program/?d=2011-03-22).

Festival aflat sub oblăduirea lui Cervantes, Institutul. Sala a fost suficient de pustie să pot lua bilete de 10 lei (cele mai ieftine, ca de obicei) şi habar n-aveam că dacă se întâmpla altfel zău dacă ar mai fi avut acelaşi farmec serata.

Au pornit recitalul cu o inversiune de program: Cordoba (piesa, nu maşina si nici oraşul). Ascultând-o, mi-am dat seama că în felul ăsta, tot mergând pe la cântări de chitări, voi reuşi să ascult toata suita „Spania” de Albeniz. Care suită, culmea, a fost compusă pentru pian.

Primire tihnită şi impresie plăcuta, pentru o piesa care nu este atât de celebra precum Asturias (aia de se aude în „Spanish Caravan” de la The Doors). A urmat un alt compozitor latin, însă din afara Spaniei. Anunţat ca având trei părţi pe fundalul unui ringtone modern urlând din fundul sălii (deşi scrie, spune şi este de bun simţ să ai mobilul oprit) a fost un concert de Vivaldi (numărul 8 pentru 2 viori, din L’Estro Armonico).
Cântat la un singur tip de instrument, impresia a fost că aud varianta pentru orgă, transcrisă de Bach. Închid ochii, îmi închipui un registru fictiv de chitară şi aud cele trei organe alergând într-o polifonie de neînchipuit a digitaţiei pe instrumentul suflant… cu coarde. Asta doar o vreme, deoarece în cadrul interpretărilor cu public român, un astfel de concert, fie el si transcris, are parte de o variantă nefirească a succesiunii parţilor: Allegro (aplauze) Larghetto e spiritoso (ce draguuutz, hai să apalaudăăăm) Allegro (aici da, merge sa aplauzi).

Îmi închipuiam deja că la următoarea piesă, neinstruiţii o să se manifeste. Dar Zamfirescu Trio s-au grăbit suficient încât să nu lase timp pentru dezmeticire. Boccherini, italian la origini, a compus în ultima parte a vieţii la curtea regelui Spaniei. Piesa cea mai în acord cu spiritul iberic nu putea fi decât una de rezistenţă. Originalul, parte a cvintetului nr.4 cu chitară in re major (Grave assai – Fandango) a cunoscut atâtea interpretări încât deja vedeam un al patrulea invitat venind pe final să presteze la castaniete.

După un andante cam fugărit, dar cu suficient suspans şi o uşoara sincopă la începutul avântului, dansul s-a desfăşurat firesc, dar parcă prea tehnicizat ori temperat şi vădit armonios, în ciuda asprimii senzualului din titlu. Sau poate sunt eu prea amator de vibraţii din ce în ce mai dincolo de graniţa desensibilizării. Îl şi aud pe Maynard şoptindu-mi cu pumnul in ureche: „It’s not enough, I need more.” Şi am avut parte.
Bizet, cu fragmente din Carmen şi evident castaniete, fervoare, temperament. Dar nu era totul. Tehnici, armonizaţi şi răbdători, cei trei au intrat în secţiunea şlagăre din program. Cel puţin aşa numesc eu muzica fără de partitură. Cu toate astea nu reuşeam să îmi dau seama de ce nu au absorbit încă publicul: ba că-s încă tineri şi au tot timpul să şocheze prin prezenţă şi interpretare, sau poate vâna latina a lor a fost un pic pe altă frecvenţă… Sau până la a rezona, trebuie să mai pună umărul şi spectatorii. Fermoarele trase, foile frunzărite, chicotele originale, pensionarii abonaţi, puberii zornăind, plozii interzişi sau păsăretul acrit şi târât cu sila ori în virtutea vreunei invitaţii, publicul s-a manifestat destul de în dezacord cu ce se străduiau cei trei să impună.

Seara însă a continuat, trecând la ambianţa un pic mai relaxată şi contemporană auzului iar poporul a început, încetişor să dea subtil din cap a „OLE!”.

După ceva Paco de Lucia rezonanţa a cuprins întreaga sală: milonga, rumba, Gipsy Kings, de los Rios, Astor Piazzolla. Însuşindu-şi contextul palpabil, flexând articulaţiile trosninde şi spulberând autismul idiosincrasic, netrebnicii au cedat.

Au rezonat de s-au ridicat cu toţii în picioare şi nu se mai saturau de la clămpănit. „Mânca-i-ar mama de drăguţi”, vorba păsăretului hexagenar din spatele meu. El trio au revenit totuşi pe scenă într-un tropot Desperado din toate încheieturile, să uiţi ca eşti la Sala Radio, afişând un rânjet hâtru invizibil pe post de „V-am tras-o!”. Armonic, tehnic şi încălcând partitura locului.

Max

Final de martie în Club Control

martie 18, 2011 • Eveniment subteran, Promo • robert

Miercuri, 23 martie :

Miercuri, 23 martie, sunteţi aşteptaţi în Club Control pentru un concert Blazzaj în cadrul căruia veţi avea ocazia să ascultaţi şi piesele de pe cel de-al treilea album al trupei, ce va fi lansat în toamna acestui an.

Degustată în cantităţi imaginabile, noua piesă a trupei Blazzaj, te poate purta în universuri nebănuite, căci Orwell este mai mult ca oricănd printre noi. Ferma animalelor este omniprezentă.

Fondată în 1996 în Timişoara, la iniţiativa lui Eddie Neumann şi Florin Barbu, purtând iniţial numele de FunkinLeFree, Blazzaj se impune printr-un sound complex, plin de energie, culoare şi originalitate.

Actualii membri Tavi Horvath (voce), Vali Potra (tobe), Petrică Ionuţescu (trompetă), Uţu Pascu (bass), Horia Crişovan (chitară) şi Lucian Nagy (saxofon), deşi implicaţi de-a lungul timpului şi în alte proiecte muzicale individuale, şi-au conturat o amprentă muzicală bine definită în zona muzicală de Funk / Fusion / Nu-Jazz.

Biletul de intrare va costa 15 lei. Concertul va începe de la ora 21.00.

Joi, 24 martie:

Pentru al treilea eveniment din cadrul proiectului New.Pl., ArtVault şi Institutul Polonez la Bucureşti aduc la Club Control trio-ul electronic Dagadana joi 24 martie, de la ora 22.00.

Cu o componenţă mixtă de membri din Polonia şi Ucraina, Dagadana creează plecând de la o bază teoretică de jazz, combinată cu tehnici specifice muzicii electronice şi cu multă inspiraţie din folk-ul slavon, specific zonei.

Dagadana înseamnă:

Daga Gregorowicz – voce, instrumente electronice.

Dana Vynnytska – voce, clape.

Mikołaj Pospieszalski – contrabas, vioară.

http://www.myspace.com/dagadana

Preţul biletului este de 20 de lei.

Sâmbătă, 26 martie:

La Chambre du Chat şi Bring the noise prezintă în data de 26.03.2011, pe scena din Control Club: The Hellfreaks (Sick & wild female fronted psychobilly) & Cherry Blossom (no.1 Hungary’s Bourlesque Dancer).

Intrarea la acest eveniment va costa 15 lei iar biletele se vor putea cumpăra doar de la faţa locului în ziua concertului.

„Hell was full so they came back ….”

Istoria celor de la The Hellfreaks a început în 2007 când Yoda Surfer , chitarist şi Shakey Sue, toboşar – membri ai trupei psycho-surf Los Tiki Torpedoes – au pus bazele a ceea ce promitea să devină a mind-blowing psycho-female band.

În 2009 , după numeroase concerte, sound-ul celor de la The Hellfreaks a devenit mai sofisticat, hotărându-se să-şi transforme tendinţele muzicale în ceva mai dur, cu tente de psychobilly, horrorpunk şi vagi accente de metal. După un timp, componenţa trupei a suferit o mică modificare, schimbându-se toboşarul – Willy Cruel – şi alaturându-se Bloody Hully (doublebass).

În vara anului 2009 au înregistrat primul demo iar la sfârşitul anului câştigând competiţia din cadrul Program for the National Contemporary Light Music Culture (unde au participat peste 180 de formaţii ), trupa a primit o sumă seminificativă cu ajutorul căreia au putut înregistra un videoclip. La începutul anului 2010, The Hellfreaks au înregistrat albumul Hell Sweet Hell , lansat de către Longeck Records.

The Hellfreaks:

Shakey Sue – Vocal

Yoda Surfer – Guitar

Bloody Holly – Upright Bass

Peter Pain – Drums

Cherry Blossom – Bourlesque Dancer Sick Chick

<http://www.myspace.com/thehellfreaks>

Marţi, 29 martie:

Marţi, 29 martie, No.3 şi Bring The Noise te invită în clubul Control din capitală (Strada Academiei, nr. 19) pentru a asista la un eveniment prin care se aniversează trei ani de existenţă a bastionului de rezistenţă underground autohton, www.no3.ro.

Vor cânta:

–Alternativ Quartet (http://www.myspace.com/alternativquartet) din Cluj Napoca, alternative/progressive.

– Astero (http://www.myspace.com/trupaastero) din Bucureşti, alternative.

– Flesh Rodeo (http://www.facebook.com/fleshrodeo) din Bucureşti, alternative

metal.

Evenimentul va începe la ora 20:00 iar intrarea va costa 10 lei.

Văzuţi rar în Bucureşti, cei de la Alternativ Quartet au vizitat ultima dată capitala pe data de 12 noiembrie 2010, când au susţinut un show senzaţional în deschiderea celor de la Lună Amară, în faţa unui club Fire arhi-plin. Liniştea Astupă Goluri este, probabil, cel mai bun album al anului 2010, fapt confirmat şi de rezultatele sondajului realizat de No.3, unde Alternativ Quartet conduc detaşat.

Cu o încântătoare prezenţă feminină la voce şi un background solid de alternative modern, cei de la Astero au amintiri plăcute legate de clubul Control. Aici şi-au lansat albumul de debut, Voi, Noi Şi Maimuţele, în cadrul unui eveniment organizat pe data de 23 noiembrie 2010 şi susţinut în compania unui public neaşteptat de entuziast.

Flesh Rodeo îşi vor face debutul live cu ocazia concertului din club Control. Trupa abordează un alternative metal acid, cu numeroase inflexiuni, de la NU-metal şi trash până la sound-uri experimentale, şi va fi cu siguranţă agreată de fanii Tool, Korn sau Primus. Cei patru instrumentişti, alături de un alt solist, au susţinut anul trecut concertul tribut Nirvana din Suburbia club.

Control club se află pe Str.Academiei nr 19, în Pasajul Victoria (intrarea dinspre Facultatea de Arhitectură.

Guvernul lansează programul Prima căsuţă de e-mail

martie 18, 2011 • Aberația de intelect, Promo • robert

Rosal Import Export, prin divizia E-BODA, în colaborare cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului vor lansa, începând cu 1 Aprilie, programul Prima căsuţă de e-mail, informează agenţia Ugerpres. Programul vizează, în primul rând, tinerii rămaşi fără cont de e-mail, în urma concedierilor, dar şi pe cei al căror abonament de internet a fost suspendat din cauza neplăţii.

„Dorim să asigurăm tinerilor fără posibilităţi o căsuţă, fie ea cât de mică, pentru a-şi petrece timpul alături de familie sau cei dragi.”, a declarat ministrul Elena Udrea. „Iniţiativa este a mea, una din multe altele pe care le-am avut, spre deosebire de predecesorii mei care nu au făcut nimic. Am decis ca acest program să fie finanţat din bugetul de stat şi nu din fonduri europene pentru că ar fi durat prea mult aprobările. Cine ştie, poate nici nu ar fi venit vreodată aprobarea.. Oricum, banii îi luăm din taxa pe viciu iar plafonul maxim va fi de trei miliarde de euro. La câţi fumători şi beţivi sunt în ţara asta, nu ne facem probleme de bani.”, a precizat doamna ministru.

Reprezentanţii Rosal Import Export au comentat în linii scurte parteneriatul, limitându-se în a declara că „Ne-am săturat de atâta gunoi. Era timpul să facem ceva constructiv pentru societate. Sperăm ca românii să aplice la acest program în număr cât mai mare pentru că este o iniţiativă bună. E timpul să scoatem ţara din mizerie.”.

Programul va fi derulat până în luna septembrie şi dacă va avea succes va fi continuat şi în 2012.