Vineri 25 februarie, în Club CONTROL: Jimmy and the Sounds (U.K.)

Vineri 25 februarie,  La Chambre Du Chat, în colaborare cu Bring the Noise  şi Club Control  vă aşteaptă la concertul  Jimmy and the Sounds (indie, rock).

Trupa Jimmy and the Sounds s-a format într-o vară, principalul scop fiind distracţia. Lucrurile au luat o altă întorsatură diferită când  Jame, Anthony, Alistair şi Marc, au început să  concerteze la diverse festivaluri importante din UK şi să susţină concerte în numeroase ţări europene. În aprilie 2010 au lansat piesa Sounds, care a devenit hit încă din primele săptămâni iar în 2011 au lansat clipul piesei Heart For Rent, acesta fiind susţinut şi promovat de numeroase televiziuni naţionale şi internaţionale.

Jimmy and the Sounds sunt :

Jame Renwick – voce , chitară

Anthony Sawdon – voce, chitară

Alistair Henderson –  tobe

Marc Straughan -bass

http://www.myspace.com/jimmyandthesounds

În deschidere vor cânta cei de la  The MOOoD.

Formată în aprilie 2006 în Bucureşti, The MOOoD s-a detaşat, încă de la început pe scena rock-ului alternativ românesc. Sound-ul brit indie-rock, vocea specială a solistului şi show-urile energice au conturat treptat label-ul The MOOoD.

Proaspăt ieşiţi din studiou, membrii trupei ne anunţă lansarea în această primăvară a primului lor album şi faptul că lucrează deja la un videoclip.

Control club se află pe Str. Academiei, nr. 19, în Pasajul Victoria, intrarea dinspre facultatea de Arhitectură (zona Universitate).

Joi 10 februarie, Discoballs în Club Control

    Proiectul Discoballs a fost creat la începutul anului 2008. Cei trei mebrii ai trupei autodefinesc proiectul ca fiind muzică electronică, improvizaţie fără limitele genurilor.

„Numele a venit in circumstanţe necunoscute – DISCOBALLS – o provocare, un manifest, un curent, un show – con cojones y con corazón. La scurt timp proiectul s-a prezentat pe la party-uri, festivaluri, cluburi. Improvizaţia a dominat atmosfera, publicul a reacţionat (adesea prin ridicare de sprânceană), Discoballs didn’t give a fuck, Discoballs rocked!”

Discoballs înseamnă:

Alexei – synth / sampler

Mizdan – bass guitar / synth

Kirodian – drums / percussion

Pe parcursul unui an, fără înregistrări oficiale, muzica celor trei s-a definit sub forma unor melodii iar  improvizaţia ieşea la iveală în cadrul unor live-act-uri demenţiale. În vara lui 2009, Discoballs au fost prezenţi la toate festivalurile de profil din România, o ţară în care fenomenul muzicii electronice, mai ales la nivel de live performance, abia lua avânt. În acelaşi stil ludic, Discoballs vă invitau în 2010 la Summer Ciuc Fest.

Ce vă pregătesc pentru 2011 puteţi afla joi, 10 februarie, la Club Control!

Biletul de intrare costă 15 lei.

Control club se află pe Str. Academiei, nr. 19, în Pasajul Victoria, intrarea dinspre facultatea de Arhitectură.

Yelllow

 

 

“YellLow este o formaţie electro-pop compusă din Bogdan Diaconeasa (bass looping) şi Andi Petreanu (keyboard, samples & FX).

Pe 1 ian 2010 băieţii se întâlnesc şi iau decizia de a începe un proiect care combină elemente de muzică analog şi digitală. Din 3 iunie încep colaborarea cu Didi Dudaievici, vocea de pe primele 2 single-uri Naive şi Future.

Numele exprimă fuziunea termenilor „yell” (digital, acurateţe) şi „low” (bass, down tempo) dar şi iniţiale simbolice pentru cuvinte precum „love”, „life”, „light”. Nu în ultimul rând confirmă că Yelllow susţine sunetul luminos, optimist, vibrant, dinamic şi fericit al culorii pe care îl reprezintă.

Ca gen muzical  se situează undeva în aria muzicii electronice (include fuziuni stilistice care variază de la groove-uri hip-hop pana la pop, alternativ) iar versurile au ca temă tinereţea, amintirile, lumi fantastice, copilăria şi alte preocupări Yelllow.

Până acum, piesa Naive a fost primul release al trupei, de un mare succes, clasat pe locul 2 în TopShow Radio Guerrilla şi a atras atenţia câtorva producători şi remixeri.

http://www.myspace.com/yelllows

Am încheiat citatul şi am început cu întrebările:

 

 

RevistaCioburi: Care este povestea YellLow?

Bogdan: Am ajuns, din întâmplare, pe pagina de myspace a lui Andi şi mi-a surâs idea să combin ce făcea el cu niste linii drăguţe de bass, adică electro vs. bass sau digital vs. analog sau vechi vs. nous sau yell vs low :)) … I-am scris şi în scurt timp ne-am apucat de treabă. Am înregistrat 3 piese, am căutat vocal, am pus voce pe una dintre ele, am reuşit să intrăm pe radio, am ajuns pe locul 2 în top, am făcut o piesă nouă, nu am mai intrat pe radio, am început să cântăm live, a plecat vocalul, a venit Crăciunul, a trecut anul şi iată-ne în 2011 lucrând la o piesă nouă J. THE END!

Andi: E greu să ai o poveste care să fie mai mult decât banală. Poate o să reuşim să o completăm peste ani , să ajungem în cizmele uzate ale unora cu amintiri mişto. Mie îmi place mult la noi că am avut un plan de la început (scris fizic pe hârtie ) şi planul ăla a fost ţinut punct cu punct.

R.C.: Cu ce vine YellLow nou în peisaj?

Bogdan : Cu muzică fresh, cu culoare, cu looping (ceva mai rar întâlnit pe la noi) şi cu bucuria de a cânta ce ne place… la fel, mai rar întâlnit pe la noi :))

Andi : Nu prea vezi pe scena din România loopere şi controllere şi tot felul de combinaţii între astea două. Eu zic că analog vs. digital nu avem , şi poate avem nevoie.

R.C.: Care este resortul muzicii YellLow?

Bogdan: Pasiunea pentru muzică/ instrument…

Andi: YellLow ţine de contraste şi de o redefinire a limitelor pe care singuri ni le impunem. Sper să ajungem la cer cu limitele astea dar e greu aici în ţară.

R.C.: Cât la sută e inspiraţie şi cât la sută e transpiraţie?

Bogdan: Nu transpirăm foarte tare pentru că nu muncim destul J. Nu muncim destul pentru că nu avem timpul necesar să o facem… Dar dacă am avea ar fi 50 – 50… acum cred că e 70% inspiraţie 30% transpiraţie.

Andi: Când îţi vine câte o idee de piesă în cap e imposibil să o munceşti. Iniţial arunci cu ea în aer şi o joci pe toate părţile. Pentru mine munca vine abia când trebuie să avem grijă de calitatea sunetului, producţie, imagine etc.

R.C.: Care sunt planurile pe termen scurt?

Bogdan: Lucrăm la o piesă nouă şi aşteptăm intervenţia unei voci pe care noi o apreciem de multă vreme.

Andi: Subscriu. Nu o să ghiciţi niciodată cu cine ne vom juca noi zilele astea :))

R.C.: Acordurile căror mari artişti se pot regăsi  în muzica YellLow? 

Bogdan: Nu am luat niciodată o linie melodică sau temă de la un artist să punem în muzica noastră… Chiar ne dorim să fim NOI (ambele sensuri). Ştiu…  întrebarea era de fapt ce ne influenţează J Ascultăm cam orice… deci lista e lungă, din favoritele mele fiind Stu Hamm, Incubus, Peter Gabriel, Pantera etc…

Andi: Eu încerc, cumva, să tind spre ceea ce îmi place la momentul respectiv, în muzică şi nu numai. Toată lumea face asta, subconştient, dar încerc să controlez cât de mult sunt influenţat  şi o fac conştient :)) Zici că e reclamă la prezervative :))

În ultima perioadă m-am dat pe electro french şi reiau mult din Daft Punk-ul pe care îl ascultam acum mult timp (zic de ei, că sunt mai cunoscuţi).

R.C.: Cât de mult ocupă muzica în viaţa voastră?

Bogdan: Ascult muzică în drum spre serviciu, la muncă, la sală, acasă… destul de des J iPod-ul e aplicaţia nr. 1 de pe telefonul meu J

Andi: Când eram mai mic rupeam site-urile de muzică, zilnic, într-o căutare continuă de ceva nou. Acum nu prea mai am timp, şi oricum marile cuvinte s-au cam spus deja 😛  Tehnologia face în aşa fel încât să nu auzim doar sunetul metroului când suntem în underground 😛

 

R.C.: Muzical vorbind, unde vă vedeţi peste zece ani?

Bogdan: Pe o scenă mare sau pe una mică dar foarte drăguţă J

Andi: Sper să fiu pe frecvenţă cu tot ce se va auzi atunci frumos în lume. Pentru mine nu  prea e important dacă o ardem în cluburi mici. Concertele cu cea mai intimă atmosferă sunt acolo dar dacă publicul nu mai creşte o să fie cam trist pe orice scenă.

R.C.: Generaţia nouă aduce muzicieni valoroşi?

Bogdan: Lipseşte cultura muzicală… o văd chiar la mine în gradină 😛 Altfel, îmi place energia tinerilor de azi, dezinvoltura, imaginea şi libertatea în gandire…

Andi: E uşor pentru cei care se apucă acum de muzică să sară direct în treabă! Generaţiile noi vor creşte cu laptopul în braţe iar asta le va elibera cu totul creativitatea muzicală dar le va restrânge maxim interesul pentru instrument. Muzicieni cu adevărat valoroşi, din punctul de vedere tradiţional, nu cred că vor mai fi atât de mulţi (deja nu prea mai sunt), dar cu siguranţă vom auzi lucruri frumoase. Muzica nu moare niciodată, se transformă doar.

R.C.: Care credeţi că este rolul muzicii în societatea românească de astăzi?

Bogdan: Business.

Andi: Pentru noi ăştia mici, e vorba de satisfacţie personală. Dacă vrei să te faci mare, trebuie să te vinzi la colţul străzii şi iniţial te vinzi şi ieftin, te fac alţii afacerea lor :))

R.C.: Nu vi se pare că la noi underground-ul este mai activ şi mai cunoscut decât mainstream-ul?

Bogdan: Nu. Nu este posibil să fie aşa J Definiţiile în sine spun contrarul…

Andi: Mai cunoscut nu este.Televiziunile cer ceea ce este acum difuzat pentru că muzica aia ţine omul în faţa ecranului. La fel şi radioul. Deci ei ştiu cel mai bine ce este cunoscut şi apreciat la noi în ţară. Dovadă că avem un singur radio naţional, care încearcă să facă altceva (şi are succes doar prin faptul că e singurul, altfel probabil ar muri de foame toţi). TV=zero

R.C.: Când va reuşi muzica românească să spună ceva (pozitiv) în vest?

Bogdan: Când o să muncim la fel de mult J Dar nu oricum, ci organizat, în echipă…

Andi: Eu zic că deja o face. Nu este important dacă nouă nu ne place ce se întâmplă dar România are acum doi sau trei artişti cu care lasă amprenta. Eu am rămas tâmpit când Rihana a scos o melodie care suna a Ina. Mai mult de atât nu o să facem niciodată.

R.C.: Cât mai rezistaţi în societatea românească prezentă?

Bogdan : Până pleacă Andi la master J)

Andi: Doi ani J)

R.C.: Care este problema României, în general?

Bogdan: Dezordinea.

Andi: Sper să nu se supere nimeni dar, muzical vorbind, problema este în oamenii care populează minunatul loc în care trăim. Atunci când peste 30% din populaţie va privi mai departe de inepţiile de la radiourile din mainstream va fi ok.  Şi mă tem că e un procent exagerat. Şpaga e o problemă general valabilă (puţină lume ştie că se dau şpăgi grave pentru a intra pe radiourile mari). Lipsa industriei muzicale e o altă problemă gravă, şi faptul că ne mâncăm între noi, într-un soi de canibalism economic şi social :))

R.C.: Vom fi vreodată un popor cu adevărat fericit?

Bogdan: Probabil…

Andi: Chiar vorbeam zilele trecute cu Bogdan şi ziceam că avem ghinionul, ca popor, să fim prea isteţi ca să fim cu adevărat fericiţi :)) Eu zic nu.

R.C.: Două-trei cuvinte de final…

 

Mulţumim pentru interviu, vă invităm să ascultaţi Yelllow (cu 3 de “L” ) pe www.myspace.com/yelllows

Dacă vreţi să vă păstraţi în loop, subscrieţi pe pagina de facebook :

www.facebook.com/yelllows

East Roots, prima trupa românească de reggae, susţine joi un concert premergător primului EP

“From the east to the west, from the north to the south, we come with positivity take ovah your sound.”  (East Roots)

East Roots cântă reggae autentic şi va lansa primăvara aceasta primul său EP. Trupa va susţine joi seara un concert în care va cânta piese de pe acest material discografic. Cu un sound nou pentru România, un mix de drum&bass, reggae, ska şi dancehall cu pasaje de sitar (instrument tradiţional oriental) sau nai, East Roots îmbină genuri care au mai fost abordate separat, dar niciodată într-o singură piesă. Concertul va avea loc joi, 3 februarie, de la 9 seara, în clubul Tra la la din strada Lipscani 43 (în gang) din Bucureşti.

 “La noi, o singură piesă poate să conţină o parte reggae mai chill, un ska nervos şi un dancehall care rupe timpanul”, spun cei patru East Roots despre muzica lor. “Bineînţeles că mai avem şi ritmuri drum and bass care sunt omniprezente. În mare, primul nostrum EP va fi un amestec eclectic compus din multe genuri muzicale şi care vrea să atingă un public cât mai larg. Mesajul nostru se vrea ascultat de toata lumea.”

Trupa East Roots, din Bucureşti, a fost înfiinţată în 2009 şi a apărut pe scena muzicală romanească recent, cu un sound nou care îmbină drum&bass, reggae, ska şi dancehall cu pasaje de sitar (instrument tradiţional oriental) sau nai. Cu experienţă în genuri muzicale foarte diferite, care variază de la jazz şi muzică clasică la dub şi rock, membrii trupei au reuşit sa creeze conceptul East Roots. Trupa a primit premiul al doilea la concursul Stufstock Newcomers 2010 şi este foarte des invitată să cânte la petreceri. East Roots înseamnă Bogdan Filipeanu (Mistah B) – voce, Mihai Para – baterie, Laur Iftene – bas şi sitar, Mihai Stănescu – clape, Cristian Scurtu – chitară şi Adelin Dragu – percuţie şi nai, fiecare aducând o abordare diferită ca stil muzical. Mesajul pe care cei patru artişti îl transmit este unul pozitiv şi pacifist, cu energie şi un sound exploziv, care face ca de fiecare dată la concertele lor atmosfera să fie extraordinară şi să vrei să îi vezi din nou cât mai curând.

Urmează în Club Control

Joi 3 februarie, ora 20.00 :

Proiecţie No One Knows about Persian Cats. Regizat de Bahman Ghobadi, are ca subiect central scena muzicală underground din Iran. În 2009, filmul a câştigat un premiu special la Cannes. Protagoniştii – membrii trupei iraniene Take It Easy Hospital–  au fost nevoiţi să ceară azil politic în Marea Britanie datorită presiunilor politice declanşate de succesul filmului.

Proiecţia filmului No One Knows About Persian Cats se va face cu sprijinul Independenţa Film.

Intrarea este liberă.

Vineri, 11 februarie, ora 21:

Trupa Aeroport va deschide concertul trupei iraniene Take It Easy Hospital.

Aeroport există din aprilie 2010 şi are patru membri: Alex Tocilescu, chitară şi voce, Luca Dinulescu, bass, clape, chitară şi voce, Cristian Vararu, tobe şi clape şi Ştefan Ciuca, chitară, bass şi tobe. În noiembrie 2010, prima lor înregistrare, piesa Simona Ionescu, a intrat în playlistul Radio Guerilla, pentru ca mai târziu să ajungă pe primul loc în topul aceluiaşi radio.

Take It Easy Hospital a devenit cunoscută datorită apariţiei în filmul No One Knows About Persian Cats, regizat de Bahman Ghobadi, care are drept subiect scena muzicală underground din Iran.

Concertul Aeroport şi Take It Easy Hospital va avea loc pe 11 februarie, de la ora 21, în clubul Control. Biletele costă 30 de lei şi pot fi cumpărate la intrare, în seara evenimentului.

Duminica 13 februarie, ora 21.00:

La Chambre du Chat, Bring The Noise şi club CONTROL vă aduc pe 13 februarie, direct din Islanda: Bloodgroup (electro / synth-pop / dream pop).

Formată din trei fraţi talentaţi, Hallur, Raggi, Lilja şi specialistul în muzică electro, Janus, trupa este cunoscută pentru senzaţionalele show-uri live, pentru sound-ul special şi pentru puternicul brand musical electronic pe care l-au creat şi care le-a adus o evoluţie fulminantă pe scena mondială a electro-pop-ului.

În noiembrie 2007, Bloodgroup au lansat albumul de debut Sticky Situation. Acesta a fost primit de public cu mult entuziasm iar trupa islandeză a fost considerată una din cele mai interesante trupe electro. În următorii doi ani după debut, cei patru islandezi şi-au petrecut timpul în numeroase turnee, cântând la diferite festivaluri. În 2 decembrie 2009, Bloodgroup lansează al doilea album – Dry Land. Acesta a fost unul din cele  mai bune albume din acel an iar single-ul My Arms a ajuns foarte repede pe primul loc în topurile din Islanda. Kraumur, fundaţia muzicală islandeză care a susţinut artişti precum Björk, Sigur Rós  şi pe autorul Sjón, a desemnat Dry Land ca fiind cel mai bun album al anului iar pe Bloodgroup ca fiind ce mai bună trupă a anului în Islanda.

În deschidere: Hot Casandra dj set.

Paul Ballo, cunoscut deja datorită trupelor Go To Berlin sau The Amsterdams, punea în 2010 bazele unui nou proiect: Hot Casandra .  Se pare că primăvara aceasta va aduce lansarea unui  prim EP al acestui proiect solo, care va circula gratuit pe internet.

Biletul de intrare costă 20 lei şi se poate cumpăra în ziua concertului, la intrarea în club.

Clubul CONTROL se află pe Str. Academiei, nr 19.

ASTERO, scurt şi la obiect

Am primit cadou albumul lor. Nu ştiam cine sunt. L-am ascultat, mi-a plăcut, am dat un mesaj. Am aflat informaţii (cu liniuţă, nu în formă literară  🙂 ):

-trupa Astero a început să „prindă formă” în iarna lui 2008, cu Laura la voce, Claudiu la tobe şi Vlad la una din chitări (erau două pe atunci). Între timp, al doilea chitarist s-a retras, la fel şi basistul, care a fost înlocuit de Jojo, ajungându-se la formula actuală.

-au început mai serios concertele în toamna-iarna lui 2009, având până în momentul de faţă peste 30 de cântări live la activ.

-au câştigat în vara lui 2010 ediţia a doua a concursului RockBattle.

-s-au calificat în finalele concursurilor Stufstock, Rocksin şi GBOB Romania.

-au fost nominalizaţi de revista Metalhead la titlul de Best Alternative Newcomer

pentru 2010 (rezultatele se anunţă în februarie).

Ajutor, una dintre piesele de pe Voi, noi şi maimuţele (n.r.: acesta este primul album scos de trupă) a fost difuzată pe CityFM.

-se pregătesc pentru filmarea unui videoclip şi în perioda aceasta compun pentru al doilea album.

-lucrează intens şi la propriul site, care va fi lansat în urmatoarea lună.

Restul le puteţi afla de pe pagina lor de myspce, www.myspace.com/trupaastero    Noi am pus câteva întrebări şi am primit o tonă de răspunsuri. Mulţumim trupei Astero pentru interviu!

RevistaCioburi: Cum a început totul?

Jojo: Atunci când într-o noapte fierbinte spermatozoidul câştigător a ajuns la mama-ovul şi s-a produs extorsiunea degajamentului sinergetic care peste 9 luni a dus la naşterea mea.

Claudiu: Alţii de ce pot şi noi nu am putea?!?!+Vrem şi noi!!!= ceea ce facem astăzi în plan muzical.

Vlad: A început cum încep toate lucrurile în domeniul ăsta – cu o repetiţie.

Laura: Din prieteni în prieteni, am aflat unii de alţii şi ne-am adunat, mânaţi de pasiuni comune 😛

R.C.: Cine v-a marcat existenţa muzicală?

Jojo: Părinţii mei, atunci când mă obligau şi mă bateau să fac muzică.

Claudiu: Muzica pe care o asculta taică-miu, la casetofon, apoi muzica pe care o asculta frate-miu şi, în final, muzica pe care o ascultam eu.

Vlad: Un tip al cărui nume nu îl ştiu, într-o tabără în care am fost când eram mic-mic de tot, care cânta la chitară; când l-am văzut mi-am spus că e un lucru pe care mi-ar plăcea să îl fac şi eu. Apoi, muzica de la magnetofonul părinţilor şi, mai târziu, de la casetofonul meu.

Laura: Metallica, Pantera, Alice in chains, Guns&roses etc.

R.C.: Cum se traduce „ASTERO”?

Vlad: ASTERO se obţine în felul următor: se ia expresia „Emotional Range Of A Tea Spoon”, se extrag iniţialele cuvintelor din expresie şi se amestecă bine.

R.C.: Sunteţi mai buni decât alţii?

Jojo: La pat?

Claudiu: Fiecare este mai bun decât celălalt. Totul depinde de standardele şi gusturile celui care te ascultă.

Vlad: Suntem mai buni decât unii şi mai slabi decat alţii. Important e că celor care ascultă muzica noastră să le placă îndeajuns de mult încât să spună că „unii” sunt mulţi şi „alţii” sunt puţini.

Laura: Avem coaiele mai mari :)) Nu suntem proprii noştri lăudători şi oricum ţine foarte mult de gusturile muzicale, ştim doar că suntem fiecare foarte buni la ceea ce facem şi atât contează, comparaţiile cu alţi artişti sunt inutile şi neconstructive.

R.C.: Cum apar versurile?

Claudiu: Versurile apar, de obicei, după ce avem o linie melodică a unei melodii (intrumentalul şi scheletul piesei). Versurile, în mare parte, sunt compuse de către Vlad cu completări ulterioare aduse de către Laura. Versurile exprimă, de multe ori, trări şi momente ale lui Vlad în care ne indentificăm şi noi şi prin care trecem sau de care am avut parte. De fapt, credem că fiecare om a trecut, trece sau va trece prin aceste stări. Versurile sunt din realitatea de zi cu zi. Sunt versuri în care auditorul îşi poate alege un final, sunt versuri în care unele cuvinte au mai multe înţelesuri, sunt versuri care transmit altceva decât adevăratul sens pe care îl au cuvintele rostite etc.

Laura: Păi, i se nasc lui Vlad pitici mici şi negri în căpşor… şi la un moment dat dau pe afară că nu prea mai e loc… şi încep să fugă în sus şi în jos pe foaia de hârtie până când îşi găsesc fiecare locul şi exprimarea.

R.C.: Care din cele patru sentimente autentice existente se regăseşte frecvent în muzica voastră?

Vlad: Uau, întrebarea asta e adâncă J Dacă prin „cele patru sentimente autentice” te referi la „furie, frică, tristeţe, bucurie”, atunci aş putea spune că se regăsesc toate, mai puţin furia, în proporţii egale. Dacă te referi la altceva, mă declar învins 🙂

Laura: Hm… nu ştiu care sunt toate cele 4… ştiu că sunt dragostea, ura, frica… al patrulea nu-l mai ştiu… din astea… toate, în funcţie de perioadele mai bune sau mai puţin bune din punct de vedere emoţional ale lui Vlad.

R.C.: A fost primul album, ce aşteptări aveţi acum?

Jojo: Al doilea album!

Claudiu: Să fie difuzat la radio. Să avem cât mai multe cântări cu sala plină şi cu lume care cântă melodiile cu noi. Să avem parte de un turneu de promovare reuşit, în 2011.

Laura: Piese multe şi noi… poate un video mic, acolo, şi meschin… pentru ego-ul nostru să putem striga „Hi mom, I’m on TV!” (sau, de fapt, on youtube), şi la cât mai multe concerte! A, şi să mă fac eu bine cât mai repede, ca să le avem pe toate astea 😛

R.C.: Cine sunt maimuţele?

Jojo: Ăia prosti da’ mulţi…

Claudiu: Oricine ne enervează pe „voi” şi pe „noi”.

Vlad: Maimuţele sunt cine vor ascultătorii să fie. Pot fi cei care îi enervează sau cei care nu sunt în aceeaşi gaşcă cu ei sau care nu ascultă aceeaşi muzică sau… Fiecare e liber (şi invitat) să îşi definească singur maimuţele.

Laura: Acei oameni deranjanţi care nu articulează cuvintele şi folosesc expresii de genul „fă” sau „fată” şi care se iau de tine… Îţi mai împrumută pe termen nelimitat portofelul sau telefonul când eşti în transportul în comun, nu înţeleg limba română când le spui că nu vrei să-ţi spele parbrizul etc. Toţi acei oameni pe care am vrea să-i deportăm pe Insula Şerpilor indiferent de etnia lor, pentru că vin în toate culorile şi naţiile genul ăsta de oameni, şi să-i lăsăm acolo să-şi dezvolte propria comunitate fără să o mai intoxice pe a noastră. În principiu, oamenii care se comportă ca nişte maimuţe sau chiar mai rău, că săracele primate nu au nicio vină că le folosim noi drept etalon pentru exprimarea involuţiei unora.

R.C.: Ce înseamnă un concert bun?

Jojo: Un vin bun înainte şi o ţigară după… cu vocalizele de rigoare între.

Claudiu: Din interior : 

– sonorizare bună, să ne putem auzi pe scenă, fără a pleca acasă cu dureri de cap;

– sunetişti cu care ne putem înţelege;

– suport şi susţinere pentru munca depusă din partea publicului;

– pe lângă prieteni, sala să fie plină şi de alţi oameni care ne vor deveni prieteni;

– angrenarea publicului, să participe şi sufleteşte la concert, nu numai fizic (asta depinde foarte mult şi de noi – este un cerc vicios).

– eficentizarea pauzelor dintre melodii;

– să se întindă pe aproximativ o oră şi jumătate, fără a plictisi;

– fetele din backstage J şi sticlele de Havana Club puse la rece lângă o ladiţă cu lime şi un bax de Coca Cola;

– bisuri fără număr, ..umăr, …măr :);

– feedback pozitiv, se acceptă şi cel negativ dacă este unul obiectiv.

Din exterior:

– sonorizare bună, se aplică şi aici;

– să merite banii plătiţi pe intrare, cu alte cuvinte, pe lângă muzică să se poată vedea şi un show;

– spargerea barierei dintre trupă şi public, devenind un tot;

Laura: Atitudine şi energie şi din partea noastră şi din partea celor care ne ascultă, sonorizare bună, prestaţie din punct de vedere muzical corectă din partea noastră şi, dacă se poate să cânte şi poporul cu noi, cu atât mai frumos… A, şi pauze mai scurte între piese.

R.C.: E nasol în underground?

Jojo: Nu ştiu. Nu am mai fost de mult pe acolo.

Claudiu: Underground-ul mi se pare ceva relativ. Din punctul meu de vedere, poţi face parte din underground şi dacă eşti difuzat pe radio sau prin canalele de media. Mie unul, îmi place în underground. Dacă la un moment dat eşti pe „val” şi apoi cazi…nu prea ai unde să cazi şi astfel durerea este suportabilă :). Mai sus de underground, cred că este mai greu să te menţii, la fel cum spun şi bătrânii : „la facultate se intră uşor, mai greu este să rezişti”.  Nu ştiu cum este altfel decât în underground, nu am ajuns „sus”. Cum ajung, te ţin la curent şi apoi facem nişte comparaţii să vedem unde este mai nasol.

Vlad: Eu unul nu văd prea mari diferenţe între underground şi mainstream (de fapt, cred că la noi mainstream nu înseamnă decât că trupa a activat îndeajuns de îndelung şi susţinut încât să fi auzit un număr rezonabil de mare de oameni despre ea). Trupele şi dintr-o parte şi din cealaltă cântă în aceleaşi cluburi, merg la aceleasi festivaluri, sunt ignorate în aproape acelaşi fel de casele de discuri, televiziuni etc. Diferenţa e că dacă eşti o trupă din mainstream vin mai mulţi oameni la tine la concert, eventual sunt dispuşi să plătească şi bilet pentru asta, şi din punctul ăsta de vedere e nasol în underground. În acelaşi timp, să fii în underground e motivant, pentru că vrei să dai ce ai mai bun în tine astfel încât să ajungi în mainstream.. nu ştiu dacă odată ajuns acolo eşti la fel de motivat să te menţii. Una peste alta, e şi nasol, şi mişto în underground 🙂

Laura: Nasol nu… e mai bine decât în mainstream dar sunt mulţi oameni care nu ştiu ce este ăla respect şi nu ştiu cum să îşi respecte colegii de breaslă .. şi în domeniul şi-n zona asta a muzicii ar trebui cu atât mai mult să fim capabili să ne ajutăm unii pe alţii şi să ne respectăm… nu doar să  călcăm pe capete ca să scoatem nişte bani în plus sau să apară numele nostru cu litere mai mari.

R.C.: Există vreo trupă românească pe care o ascultaţi cu o deosebită plăcere?

Jojo: ASTERO.

Claudiu: Da, şi nu numai una, mai multe : Coma, Lună Amară, H8, OCS, EMIL, Paraziţii, în mare parte trupele care, unora, ne-au marcat tinereţea şi care ne-au făcut să ne apucăm de cântat. Mai sunt şi trupe apărute mai recent, de o vârstă cu noi.

Vlad: Coma, OCS, Paraziţii, Lună Amară, mai toate trupele leat cu noi (ca tre’ să stai mereu cu ochii pe concurenţă 🙂 ) şi Astero, că le tot aud piesele la repetiţii.

Laura: Lună Amară, Coma, White walls, Celelalte cuvinte, Tiarra etc.

R.C.: Vă vedeţi primind pensie?

Jojo: De la guvernul canadian, da!

Claudiu: Dacă o să am o bătrâneţe fără boli şi fără singurătate, cu o casă mare plină de nepoţi şi animale…da, m-aş vedea. Chiar mi-ar plăcea. Dacă nu o să le am pe acestea, mă mai gândesc şi poate fac un bine statului şi tânărului contribuabil  şi renunţ la pensie, într-un fel sau altul.

Vlad: Sincer? Nu prea.

Laura: Eu ca arhitect o să ies cu picioarele înainte din meseria asta. Dar oricum, prea bătrână nu vreau să ajung, căci ideea de a avea nevoie de ajutor să mă ridic de la masă sau din pat mă scârbeşte.

 

R.C.: Ce este România?

Jojo: Un soclu de muşte.

Claudiu: „România este o ţară frumoasă, păcat că este populată”. Ştiu că şi noi facem parte din populaţie dar în sinea mea, încerc pe cât posbil să fac parte din minoritate şi să nu mă amestec cu restul. O mizerie, de care nu putem scăpa şi cred că ne complacem aşa, sau…cum am auzit din gura marelui „guru” Dan Diaconescu : „cei care au avut posibilităţi să plece, au plecat, cei care nu au avut, au rămas şi s-au resemnat” .

Vlad: România este o ţară ca oricare alta, românii în schimb sunt cu totul speciali…

Laura: Habitatul maimuţelor din păcate, mult potenţial exploatat foarte prost, şi ca oameni, şi ca teritoriu.

R.C.: În general, votaţi?

Jojo: Da, filmul preferat pe youporn.

Claudiu: Votăm dar degeaba… De fiecare dată ne minţim pe noi înşină că putem schimba ceva prin vot…

Vlad: Nu prea votez, s-a întâmplat de vreo două-trei ori până acum să mă duc până la secţie să pun ştampila. Nu văd de ce m-aş duce dacă am mereu de ales doar între „cel mai rău” şi „credeai că ăla e cel mai rău?”..

Laura: Uneori da, uneori nu, am votat când am vrut să-mi spun părerea într-un sens, chiar ştiind că nu va ieşi cel votat de mine… Dar până la urmă e vorba de exprimarea propriei păreri şi alegeri, nu de calcule că hai să-l votez pe ăsta că oricum el o să iasă… Dacă ar face toţi aşa poate ar ieşi puţin diferite rezultatele alegerilor.

R.C.: Viaţa chiar bate filmul?

Jojo: Oooo… am eu nişte cunoştinţe de la Chişinău care bat filmul preferat.

Claudiu: Viaţa chiar bate fimul, depinde de cum ţi-o regizezi sau de cum îţi este regizată. De asemenea, depinde ce categorie de filme preferi. Dacă îţi plac filmele de comedie, şi încerci să duci şi tu o viaţă ca în aceste filme s-ar putea să ţi-o iei şi să devii tu cel la care se uită unii ca la un film de comedie.

Vlad: Depinde de film şi depinde de viaţă dar, în mare, cred că dacă viaţa s-ar întâlni pe un teren de fotbal cu filmul, la fiecare reluare s-ar vedea alt câştigător.

Laura: Depinde, ca drame umane da, clar. Ca siropisme şi abureli amoroase – nu.

R.C.: O notă de final, vă rugăm.

Jojo: SOL.

Claudiu: Notă: răspundem de tot ce am scris mai sus :).

Vlad: Veniţi, oamenilor, la concerte!!

Laura: Pentru public: susţineţi artele autohtone! Copii, go to school, frecaţi-vă părinţii la creieri să vă găsească activităţi extraşcolare mai bune decât spartul seminţelor în faţa blocului şi apucaţi-vă de citit şi altceva decât revistele de cancan (mai ales pentru fete).

La Chambre Du Chat & Control Club prezintă: Kitty In A Casket

Aflată într-un turneu european şi într-o perioadă de cautare a inspiraţiei pentru noi materiale, Kitty in a Casket ajung la Bucureşti vineri, 28 ianuarie, după ora 21.00, pe scena clubului CONTROL.

Kitty in a Casket sunt:

KITTY CASKET – vocal

SLAPPIN’ SUSPENDER – doublebass

BILLY THE BAT – chitară, backing vocals

MIKE MEAN MACHINE – baterie

Kitty in a Casket s-a înfiinţat în toamna anului 2008, la iniţiativa lui  Kitty şi Billy. Aşa au apărut primele piese, Bloody Lovesong şi Canibal Paradise. Celor doi li s-a alăturat Marc, la bass, şi bateristul Mike, cu care au înregistrat imediat albumul lor de debut,  Horror Express, apărut în primăvara lui 2009 sub label-ul casei de înregistrări CRAZY LOVE RECORDS.

Urmează o mulţime de show-uri şi participări la festivaluri pe diverse scene europene, urmând ca, la doar 5 luni dupa Horror Express, să lanseze un alt disc – HalloWien  în cadrul unei petreceri de Halloween.

Cu timpul, sound-ul KITTY IN A CASKET a devenit puţin mai dur, mai alert şi mai punk decât în momentul debutului dar şi vocile sună mai sofisticat.

După show-ul demenţial de lansare a HalloWien, Marc se hotărăşte să părăsească trupa şi este înlocuit la double bass de Slappin Suspender (Heiko), cunoscut deja ca parte din P.O.X. şi Mason Dixon Hobos.

Kitty in a Casket  “is ready to rock” vineri, 28 ianuarie, la ora 21.00 în Bucureşti, sâmbătă, 29 ianuarie, în Cluj… şi lista continuă.

Kitty in a Casket sunt sponsorizaţi de:

Audio Technica

Ibanez Guitars

Tama Drums

Artbeat Sticks

Biletul de intrare este 10 lei. Clubul Control se află pe Str. Academiei nr.19, intrarea în Pasajul Victoria, dinspre facultatea de Arhitectură.

Joi 27 ianuarie în Club CONTROL: AB4 şi Sketch

AB4 revine în Club Control pe 27 ianuarie cu un show energizant, urmând ca în

primăvară să concerteze în Italia.

AB4 împlineau anul trecut 10 ani de existenţă , timp în care trupa a avut o evoluţie inovatoare, remarcabilă în scena muzicii alternative româneşti. O colaborare cu o trupă de hip-hop, videoclipuri creative, lansarea albumelor Toxic şi Broken Trust, premiul „Best Romanian Act” la MTV European Music Awards în 2003, sunt doar câteva dintre detaliile care au menţinut AB4 în atenţia publicului.

Faptul că  trei dintre membrii săi erau italieni i-a impiedicat să aibă o evoluţie şi o apariţie constantă pe scenele din România şi a dus la numeroase schimbări de componenţa. De câţiva ani însă, AB4 înseamnă: Doru Trascău, Enrico D’Angelosante, Antonio Bonansigno şi Dorian Cazacu. În această componenţă jumătate românească, jumătate italiană, AB4 înregistra anul trecut, la Roma, câteva piese pe care însă nu au apucat să le definitiveze într-un nou material discografic.

Dacă pe Doru Trascău şi pe Dorian Cazacu îi puteţi vedea mai des cu ocazia concertelor The MonoJacks (un proiect original şi cu un sound diferit), nu este cazul să rataţi prilejul de a-i revedea reuniţi pe AB4 joi, 27 ianuarie.

În deschiderea serii vor cânta Sketch, o trupă tânără de alternative/garage rock, formată la începuturile anului 2010 . Primul lor concert a fost la concursul The Global Battle of the Bands-Romania şi pe 2 decembrie în deschiderea The MOOoD.

Sketch sunt:

Radu Dorobanţu – tobe

Mircea Steriu – chitară

Daniel Antohi – voce, chitară

Alexandru Sasu – bas

Băieţii au înregistrat deja două piese  (www.myspace.com/sketchbnd ) şi intră în scena muzicală românească cu un elan promiţător.

Biletul de intrare costă 15 lei. Control club se află pe Str. Academiei, nr. 19, în Pasajul Victoria, intrarea dinspre facultatea de Arhitectură.

Electro-pop scandinav la Bucureşti: Casiokids concerteaza în Club Control pe 29 ianuarie

Tuborg Green Nights prezinta sâmbătă, 29 ianuarie, în premiera la Bucureşti, concertul trupei electro-pop Casiokids, descrisă de NME ca “cel mai bun export din Norvegia, după black metal”. În deschidere vor cânta Toulouse Lautrec. Evenimentul va avea loc începând cu ora 21, în Club Control (Str. Academiei, 19).

Originar din Bergen, Norvegia, cvintetul Casiokids a debutat în 2005, cucerind în scurt timp topurile britanice cu single-ul Togens hule. Critica de specialitate îi compara cu The Whitest Boy Alive şi Royksopp, iar sound-ul lor unic – o combinaţie de synth-pop optzecist, riff-uri jucăuşe şi ritmuri antrenante – face furori la festivalurile europene.

Piesa Fot i hose, de pe albumul Topp stemning pa lokal bar (Great Vibe at Local Bar), lansat de prestigioasa casă de discuri Moshi Moshi, se află pe coloana sonoră a jocului video FIFA 10, fiind inclusă de publicaţia muzicală britanică NME în topul celor mai bune piese nou-apărute în 2009.

Faimoasă pentru show-urile live explozive, unde improvizaţia artistică este cuvântul cheie, iar line-up-ul se poate schimba în orice moment, trupa şi-a creat o reputaţie de “hibrid perfect de Duran Duran, Kings of Leon, Efterklang, Sigur Ros şi 2Unlimited”, scrie revista daneză de muzică Gaffa.

myspace.com/casiokids

Luna aceasta, înaintea unui turneu de amploare în Statele Unite, norvegienii de la Casiokids vor vizita şi Bucureştiul, la iniţiativa OneDay. Nu rataţi întâlnirea cu noua senzaţie electro-pop scandinavă – sâmbătă, 29 ianuarie, în Club Control !

Concertul va avea loc începand cu ora 21. Biletele, în valoare de 40 de lei, se pot procura de la club, în seara evenimentului.

NIŞTE BĂIEŢI ajung în Expirat Club pe “ritmuri dansante şi valsuri toporizate”

Formaţia Nişte Băieţi vă invită în Clubul Expirat din Bucureşti pe data de 27 ianuarie  pentru un “concert oarecare…” împodobit cu ritmuri dansante şi valsuri toporizate”, pentru ca 2011 să vă găsească în aceeaşi stare mentală “de bine”,  stare care caracterizează inconştienţa nativă a cetăţeanului român de pretutindeni.

Nişte Băieţi a luat fiinţă într-un club underground din Bucureşti  în care cei patru  protagonişti consumau voie bună şi dispoziţie de cântat.  În zilele de luni, ca peste tot, nimeni nu frecventa clubul  “lor” aşa că am luat iniţiativa de a dezmorţi atmosfera. Am început să organizăm concerte “for fun”,  fără repetiţii sau pregătire fizică înainte. În fiecare luni , sub titulatura Nişte Băieţi, clubul a găzduit seri memorabile la care intrarea era 5 mii de lei (vechi).

Proiectul a început să devină serios când “valurile de fani” au început să ne “urmărească” peste tot şi am fost, practic, obligaţi să edităm primul material discografic independent, Nişte Băieţi- “Adunate din popor şi cântate din topor” în 2006. Produs în spiritul DIY şi cu bunăvoinţa unor prieteni (de asemenea fani), formaţia s-a bucurat de un “succes monstru” care de altfel a şi determinat plecarea în primul turneu naţional Nişte Băieţi – “Oldies But Goldies Tour” în primăvara anului 2007. Am susţinut 14 concerte în 14 oraşe , 14 zile  la rând prin toată ţara. Un an mai târziu am pornit în cel de-al doilea turneu independent, în aceleaşi oraşe: Nişte Băieţi – “Punk Rock Shlagăr Tour 2008”.

Şi am cântat şi am tot cântat cu voie bună până în 2011, an în care am decis să “lansăm” în undergroundul românesc al doilea material Nişte Băieţi independent (bineînţeles). Vom începe înregistrările în luna februarie, urmând ca albumul să fie prezent în suport audio în această primăvară, mai apoi preconizând un nou turneu mondial…pardon naţional, pe plaiul mioritic care a inspirat atâtea minţi  talentate la atâtea sonete minunate. Sperăm să avem parte de susţinerea voastră, a celor care vin să ne vadă la concerte, a celor care nu ne văd dar ne ascultă şi a celor care îndrăgesc rock’n’roll-ul la fel de mult ca şi noi.

Sunteţi aşteptaţi la Expirat Club, Bucureşti pe 27 ianuarie, ora 21, pentru a gusta vechile piese, pentru a vă bucura de noile piese şi, de ce nu , pentru a ciocni un pahar cu prietenii, fraţii, surorile, iubitele….toate acestea pe “ritmuri dansante de valsuri toporizate” sub semnătura, clasică de acum:

Semnat: NISTE BAIETI

NIŞTE BĂIEŢI:

–          Abert – voce (ex Molotov Cocktail, Hotel Fetish, Los Embecilos)

–          Gabi – chitară (E.M.I.L.)

–          Barbu – bas (E.M.I.L.)

–          X-ul – tobe (Recycle Bin)