În jurul Terrei a fost descoperită o centură din particule antimaterie.
Lucian Bute a început să pregătească deja meciul de câştigare a centurii.
Unde tai şi unde crapă
O femeie din Suceava şi-a înjunghiat copilul pentru că cerea de mâncare.
Cel mai probabil femeia a vrut să-i taie pofta de mâncare.
Lansare la apă de carte
A apărut cartea „România sub Băsescu”.
Părerile sunt deja împărţite: unii zic că ar fi o carte de dragoste, alţii că ar fi o carte despre un viol.
Ejaculare politică
Marian Vanghelie: „Nu poţi să conduci organizaţia (n.r. PSD) de Bucureşti, decât dacă poţi şi dacă eşti bun, că altfel te ejaculează”.
E clar, Vanghelie a simţit că s-a dus pe p#lă!
Sex moral
Traian Băsescu a declarat că Regele Mihai a fost slugă la ruşi.
Să fi fost Băsescu la putere în ’47… Ar fi dat de două-trei ori din gură şi imediat l-ar fi înduplecat pe Marele Licurici.
Un cal putere
Marian Vanghelie a venit la nunta fiului preşedintelui Consiliului Judeţean Buzău cu un elicopter.
Cel mai probabil domnul Vanghelie a apelat la un elicopter pentru că nu i-a mai tras calul.
Datoare din grădină
Elena Udrea şi-a achitat un credit de trei milioane de euro.
Să mai zică lumea că Explore the Carphatian garden nu e o campanie profitabilă!
Test cu risc maxim
Pasajul Basarab a trecut primul test de rezistenţă.
Probabil că testul final va consta în parcurgerea pasajului de către galeria rapidistă.
Curată performanţă
Săpunaru e dezamăgit că după performanţele cu FC Porto nu a fost decorat de preşedintele Băsescu.
Cel puţin fotbalistul se consolează că a suscitat atenţia Procter & Gamble.
Marea reparaţie
Podul Grant intră în această vară din nou în reparaţii generale.
Poate a patra oară va fi cu noroc.