Iulie în Club Control

   Începând cu 12 iulie, Club CONTROL va găzdui pe timp de vară spectacolele Teatrului LUNI de la Green Hours. În debutul acestui proiect, pe 12.07.2010, de la ora 20.00, se joacă (CU)CUIÎINFRUNTE, după texte de  Eric Bogosian, traducerea Radu Iacoban, un Two Men Show cu RADU IACOBAN şi TUDOR AARON ISTODOR.

   Biletele se găsesc la intrarea în clubul CONTROL, în ziua spectacolului. Preţul unui bilet este de 15 lei.

 poster_12Iulie_cucuieinfrunte

  Pe 14 iulie vor cânta cei de la The Dead Ceauşescus iar vineri 16 iulie, de la ora 21.00,  clubul CONTROL vă invită la concertul trupei The Others.

 

 caderea-bastiliei-A2-control

   Urmează un alt concert miercuri 21 iulie, de la ora 21.00,  tot în Clubul CONTROL, al trupei CONFRONTO (Brazilia).

   Cu o istorie de aproape 10 ani, Confronto şi-au marcat în portofoliul lor o mulţime de turnee prin Europa şi America Latină, nenumărate concerte în Brazilia- ţara lor de origine- şi un total de 142 de concerte în afara ţării, susţinute atât în mici cluburi cu o capacitate de maxim 200 de persoane, cât şi în faţa a mii de oameni, pe scenele unor mari festivaluri, unde au cântat alături de Agnostic Front, Napalm Death, Força Macabra, Garotos Podres, Cólera, The Haunted, Brutal Truth, Ratos de Porão, The Black Dahlia Murde, Madball e Misery Índex.

 

Confronto sunt:

Felipe Chehuan (vocal)

Maxmiliano (chitara)

Eduardo Moratori (bas)

Felipe Ribeiro (baterie)

 

http://www.myspace.com/confronto

 

 

Clubul Control se află în Bucureşti, pe strada Academiei nr. 19.

Filmstock: Rock’n roll şi film în Vama Veche

Stufstock aduce un nou proiect în Vama Veche: Filmstock, un prim pas către un festival de film integrat în conceptul Stufstock. Rock’n roll şi film, un nou mod în care cultura cinematografică este privită relaxat, într-un mediu informal şi apreciată pentru ceea ce este. Filmstock va avea loc pe terasa Hand din Vamă, între 16-18 august şi se va bucura de atmosfera de festival a Stufstock-ului, oferind proiecţii speciale, retrospective ale unor festivaluri cu selecţii foarte bune din România, workshop-uri pentru cei interesaţi de cinema, cu participarea profesioniştilor de cinema din ţară şi din străinătate, şi un concurs ale cărui filme câştigătoare vor fi prezentate pe scenele Stufstock, în pauzele dintre concerte, în fiecare seară..

Alături de proiecţii speciale pe plajă, în spiritul Stufstock, Filmstock va reuni producţii proiectate la Iaşi International Film Festival (IIFF), pe cele din secţiunea Shadow Shorts a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF), scurtmetrajele prezentate la Festivalul de scurt şi mediumetraj NexT, o selecţie de documentare şi filme de ficţiune de la evenimentul cinematografic Green Planet Blues 2009, filmele produse de asociaţia S.P.E.R şi scurtmetrajele româneşti prezentate anul acesta la Cannes, sub titlul “Romania Short Waves”.

În palmaresul IIFF se află, printre alte filme de excepţie, “The Messenger” (două nominalizări la Oscar, Ursul de Argint la Berlin, nominalizări la Globurile de aur şi multe alte premii), “Moon” (câştigător al premiului BAFTA, British Independent Film Award şi al multor alte premii, considerat de The Guardian unul din cele mai bune debuturi din ultimii ani), “Munyarangabo” (considerat capodoperă absolută de către unul dintre cei mai respectaţi critici de film, Roger Ebert), şi alte filme cu succes de public şi de critică la festivaluri internaţionale. Dintre peliculele prezentate de IIFF, cel puţin 20 s-au regăsit pe listele de „best of” ale criticilor şi cronicarilor de film la sfârşitul anului trecut.

În afara acestor producţii care vor fi proiectate în cadrul Stufstock, IIFF va mai prezenta, ca proiecţie specială, “The Boat That Rocked”, un film care surprinde perfect spiritul rock-ului şi al Stufstock-ului.

O altă selecţie extrem de tentantă este Shadow Shorts, care aduce 12 scurtmetraje dark şi horror, selecţionate de directorul Anim’est, Mihai Mitrică şi prezentată cu mare succes de public la TIFF 2010. Shadow Shorts este compusă din cele mai apreciate şi premiate producţii ale genului dark.

Creat în memoria regizorului Cristian Nemescu şi a sound designerului şi compozitorului Andrei Toncu, Festivalul de scurt şi mediumetraj NexT, a cărui selecţie de filme va fi prezentată şi la terasa Hand din Vamă, pune accentul pe regia de film si sound design, întreaga structură a festivalului fiind construită în jurul acestor două direcţii.

Green Planet Blues 2009, ale cărui documentare şi lungmetraje de ficţiune vor rula de asemenea la Filmstock, a marcat o premieră în Europa de Est în ceea ce priveşte evenimentele cinematografice cu o altfel de structură, dedicate mediului. Un maraton de trei zile de vizionări de filme documentare şi de ficţiune, urmate de dezbateri cu regizorii lor, discuţii între experţi români şi străini, cu participarea unor reprezentanţi atât ai organizaţiilor guvernamentale, cât şi non-guvernamentale sunt doar câteva din elementele ce au constituit programul inedit al primei ediţii, în ianurie 2009.

O altă selecţie specială pe care Filmstock o aduce în Vamă include filmele produse de Asociaţia S.P.E.R., care a organizat la Timişu de Jos, în 2009, o tabără pentru copiii din comunităţile ţigăneşti din România. Copiii au fost aduşi în tabără, au fost învăţaţi despre istoria şi tradiţiile ţigăneşti şi au realizat la final, sub îndrumarea unei echipe de cineaşti profesionişti, câteva filmuleţe.

Programul noului proiect Stufstock prezintă şi proiecţia specială a lungmetrajului “Nuntă în Basarabia”, o comedie populară potrivită pentru o proiecţie pe plajă. Filmul a avut 1200 de spectatori la proiecţia de la Timişoara şi 300, la Sighişoara.

„Romania short waves” este o altă selecţie de scurtmetraje incluse în programul Filmstock,  prezentate în mai la Short Film Corner, la Festivalul de film de la Cannes.

Masterclassul despre rolul cinematografului în ceea ce priveşte ecologia şi formarea unei conştiinţe ecologice, urmat de un workshop de marketing şi distribuţie de film si unul de productie de clip vor fi alte evenimente pregătite la terasa Hand din Vamă pentru vamaioţii interesaţi de film.

Cu o lună înaintea festivalului, Filmstock va lansa un concurs pentru tinerii cu vârsta de până la 20 de ani, şi va încuraja creativitatea, inovaţia, originalitatea. “În felul acesta, publicul Stufstock va fi mai apropiat de festival, îl poate influenţa şi modela ca să fie mai apropiat de ce îşi doreşte el,” spune Vlad Gliga, coordonator proiectului Filmstock.

Participanţii îşi vor trimite ideile sub orice formă care îi poate ajuta să îşi ilustreze părerea lor despre cum ar trebui perceput acest festival (sinopsis, scenariu, suită fotografică, film realizat cu aparat foto, cameră neperformantă, telefon mobil etc.). Vor fi aleşi trei câştigători, care se vor alătura Filmstock începînd din dimineaţa zilei de 16 august. Aici îşi vor pune la punct ideea, o vor filma şi o vor monta într-un spot de un minut, fiind susţinuţi de profesionişti din domeniul cinematografiei, cu echipament profesionist, de la Videolink. Stufstock îi va susţine şi astfel spotul va fi difuzat on-line si pe scena Rock, pe plajă, chiar înaintea proiecţiei-eveniment a “The Boat That Rocked”, care va da startul festivalului Stufstock 2010.

Pentru cei care au votat împotriva comunismului

Stimaţi compatrioţi idealişti de centru-dreapta sau de centru în general care aţi votat împotriva comunismului. Vă invit la o mini-sesiune de, aş îndrăzni să-i spun, maieutică. Şi când spun maieutică mă refer chiar la acel exerciţiu pe care un puturos grec îl practica pe când naţiunea noastră nici măcar nu era în creuzetul istoriei şi nicidecum la un concurs de maieuri ude.

După cum probabil aţi aflat, printre schimburile de mailuri hazlii de zi cu zi, incursiunile în diversele reţele sociale sau miştourile făcute pe seama istericilor care nu mai prididesc să pupe cururile mogulilor cei răi, CSAT-ul a catalogat o parte a presei drept una din principalele vulnerabilităţi naţionale.

Iată cum sună micul paragraf strecurat în cadrul documentului întocmit de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării după şedinţa din 22 iunie a.c., paragraf enumerat  la secţiunea vulnerabilităţi: Fenomenul campaniilor de presă la comandă cu scopul de a denigra instituţii ale statului, prin răspândirea de informaţii false despre activitatea acestora, presiunile exercitate de trusturi de presă asupra deciziei politice în vederea obţinerii de avantaje de natură economică sau în relaţia cu instituţii ale statului reprezintă o altă vulnerabilitate a statului român. Sau, în traducere liberă, putem spune că s-a dat drumul la ascultat şi pus presa sub presă legal.

Păi bine mă băieţi preocupaţi de siguranţa naţională, cine pe cine insultă aici? Nu eraţi voi cei care asiguraţi până mai acum trei luni că am depăşit momentul critic al crizei economice pentru ca apoi să veniţi să spuneţi subit că nu mai sunt bani la buget? Şi cine pe cine discreditează? Nu guvernul ăsta, cu domn profesor de drept constituţional Boc, a propus măsura cu tăierea pensiilor care s-a dovedit a fi neconstituţională? Şi lista poate continua mult şi bine. Cu ce greşeşte aici partea aceea neascultătoare a presei că vă sare în cap pentru căcaturile pe care le faceţi cu din ce în ce mai multă aroganţă şi nesimţire? Ori a început să vă deranjeze opoziţia, măi guvernanţilor anti-comunişti care sunteţi?

Să crezi că presa trebuie să fie imparţială iar jurnaliştii din breaslă trebuie să fie echidistanţa întruchipată e o naivitate, o utopie imposibil de aplicat până şi în cel mai democratic stat. După umila mea părere, într-o democraţie funcţională, presa trebuie să fie în primul şi în primul rând liberă şi nu independentă. Indiferent de apartenenţa la diversele coloraturi politice, spaţiul media trebuie să canalizeze curente de opinii diferite care prin dialectica lor să poată oferi cetăţeanului o viziune nuanţată asupra evenimentelor. Pluralismul, aşa cum presupun că voi toţi cei care aţi votat împotriva comunismului ştiţi, este una din caracteristicile fundamentale ale democraţiei, iar libertatea de exprimare şi cu atât mai mult libertatea presei, cu toţi păduchii ei, este garantul că aceasta funcţionează. Haideţi, e imposibil să nu fi ştiut acest lucru înainte de a pune ştampila cu atâta îndârjire.

Şi să răspunzi unei asemenea măsuri cu stereotipuri gen presa actuală românească îşi merită soarta este o gravă eroare mai ales pentru nişte idealişti ca voi. Cum aţi putea să acceptaţi ca un preşedinte care promovează valorile democraţiei să facă un asemenea lucru celei de-a patra puteri în stat? Principial vorbind, desigur. Nu vi se pare că această măsură contravine ideii în sine de luptă împotriva comunismului? Pentru că dacă nu, dacă voi toţi cei care aţi votat împotriva comunismului pentru o „societate democratică normală” nu vă simţiţi câtuşi de puţin indignaţi de această măsură de sorginte stalinistă, eu unul îmi permit să vă adresez o întrebare: ce pula mea înţelegeti voi din democraţie, băi fraţilor?

România, ţara tuturor nedreptăţilor

   Marele guvern al micului domn Boc a început să aplice măsurile de austeritate discutate de o vreme încoace, scoţând din când în când de la ciorap alte mici ajustări sau propuneri, aflate pe acelaşi nivel de inteligenţă şi eficienţă cu întregul pachet legislativ de reducere a cheltuielilor. Ultima ordonanţă în acest sens este limitarea despăgubirilor primite de foştii deţinuţi politici, din perioada 1945-1989, la 10 000 de Euro.

   O măsură foarte eficientă, aşa cum spuneam mai înainte, întocmai ca toate cele menite să aducă statului nişte bani în plus. Lăsând la o parte faptul că nu cred că mai sunt în viaţă atât de mulţi nefericiţi care au avut neşansa de a simţi cu vârf şi îndesat gustul înveninat al regimului comunist poliţienesc, măsura mi se pare încă o mostră de nesimţire a celor care guvernează ţara, vis-a-vis de anumite chestiuni cu o intensă încărcătură morală. Ceea ce este şi mai trist, pe de o parte dar strigător la cer, pe de altă parte, este faptul că mulţi dintre cei care se joacă a pagubă pe scena politică românească sunt şi dintre cei care au avut un cuvânt important de spus în vremurile de tristă amintire, aşa cum spune clişeul.

   A oferi 10 000 de Euro unui om care şi-a mâncat sănătatea fizică şi mentală prin hrubele terifiante ale regimului animalic trecut este ca şi cum ai evalua neuronii în cioburi. Nici măcar un milion de Euro nu ar putea să compenseze în vreun fel timpul pierdut îngrozitor între zidurile fiecărei celule comuniste dar cu toate acestea, guvernul Boc are tupeul ordinar să se atingă de aceste venituri cu o deosebită încărcătură morală, aşa cum spuneam. Din punctul meu de vedere, în aceste cazuri trebuie aplicată, cumva, legea dintelui pentru dinte, pe cât posibil. Torţionarii trebuie să devină la rândul lor cei torturaţi, oricât de neadaptat prezentului ar suna acest lucru. Pe lângă asta, banii ar fi doar o picătură de apă într-un ocean de durere.

   Din păcate, România suportă în continuare respiraţia putredă a unora dintre cei  care acum zeci de ani ucideau (direct sau indirect) oameni cu opinii, viziuni, oameni care au avut curajul să se opună unui regim menit să îndobitocească în ultimul hal poporul. Îi vedem zi de zi rânjind şi oferind sfaturi politice sau economice. Îi vedem luând în continuare decizii importante pentru soarta naţiei, îi vedem cum se lăfăie pe banii unui popor pe care acum multă vreme îl hărţuiau fără pic de conştiinţă. Da, viaţa este nedreaptă, uneori. În România este tot timpul.

Lady Ca(n)ca(n) sau Doamna Gaga

   Deşi nu sunt un fan învrăjbit al mondenului, nu pot să nu remarc titlurile care anunţă, strident, isprăvile şocante ale duduii Lady Gaga. Ba că a avut chiloţi de plasă în concert, ba că a făcut un videoclip cu tente homosexuale (wow!), ba că a luat bani de la un miliardar rus ca să-l bage în videoclip, ba că nu ştiu ce. Şi peste tot, titluri: Lady Gaga şochează din nou!. Adică??

   Ultima „ispravă” de acest gen am găsit-o astăzi prin presă: Şoc! Lady Gaga a pozat în haine de bărbat! Controversata, extravaganta, etc.! Ce mare sculă o fi ca o tanti (celebră sau nu) să pozeze în haine de bărbat? Ce-i atât de şocant? Adică e mai aiurea decât un roacher cu plete, pantaloni de piele rupţi în cur şi machiat cu negru? (să nu mă înţelegeţi greşit, rock rules!) Da, ar fi fost un pic pe lângă drum dacă ar fi pozat în haine de bărbat iar mai apoi, după ce şi le-ar fi dat jos, să arate p#la către obiectiv. Atunci să te ţii! Lady Gaga şochează: în sfârşit, i s-a sculat! Dar aşa, anost, doar cu nişte ţoale de mascul corporatist, pe cine dracu’ şochează? Şi, mai ales, de ce?

   Lăsând la o parte tentativa de muzică pe care o face, această „divă” a scenei mondene internaţionale îşi bazează imaginea şi renumele pe seama unei echipe de băieţi (şi/sau fete) care nu fac altceva decât să arunce presei tot felul de căcaturi forţate, menite să se înfigă în ochii celor care le gustă, transformând-o fals în nu ştiu ce mare controversată, sărită de pe fix sau orice altceva. Şocant să fie, neapărat!

   Îi sugerez distinsei doamne Gaga să lase prostiile deoparte, să-şi revizuiască atitudinea de paparudă plină de şoc şi să se apuce de cântat serios. Nu de alta dar sunt sătul deja de şoca(n)ţii de la AC/DC sau Rammstein încât să mai pot înghiţi şi isprăvile dumneaei. A, şi să nu uit de Petrică de la Roman, se ştie! Şmechere, şmechere!

Campanie de ajutorare a ratingului

   În plină campanie de inundare a ţării de către ţeava spartă a bărbosului suprem, televiziunile se întrec în a prezenta cele mai şocante, dezastruoase, terifiante imagini ale celor cărora ploaia le-a înecat zestrea. Reporterii plonjează în calea şuvoaielor, scormonesc printre dărâmăturile amestecate cu zoaie şi cioburi, totul pentru a prezenta în două sau trei minute o ştire care să facă audienţă pe seama stricăciunilor provocate de natură.

   Ei, dar iată că printre toţi aceşti omuleţi de teren, se ridică tatăl lor, el padre al campaniilor umanitare şi al emisiunilor de după, acest salvator şi sprijin al poporului (nu, nu este Dan Diaconescu), mentorul învăţăceilor din media. Doamnelor şi domnilor, Mihaaaaaaai Tatulici! Oh, da!

   Având o revelaţie după întâlnirea cu răposatul Michael Jackson, probabil, dl. Mihai Tatulici a devenit nedezlipit de calamităţi, întocmai ca Adelin Petrişor, pe vremuri, de război sau precum Cătălin Radu Tănase de scenariile horror. Evident, scopul emisiunii dumnealui este de a strânge fonduri pentru ajutorarea sinistraţilor, departe de mine orice gând dubios. Dar cu toate acestea, nu am să înţeleg de ce tragismul unor asemenea situaţii este exagerat în mod intenţionat, de ce tot timpul se pică în panta derizoriului, forţând oamenii invitaţi prin emisiune să joace o scenă din care mai lipsesc doar tunetele şi fulgerele de pe fundal. Admirabil gestul de a-i ajuta pe cei aflaţi la necaz, nimic de spus, însă păcat că falsul intervine chiar şi în acest gen de campanii.

   Mulţumim domnului Tatulici că există şi îl aşteptăm din nou să apară după primele zile de caniculă. Ar fi bine să facă o chetă pentru ca cei afectaţi de căldurile de-a dreptul satanice să-şi poată cumpăra şi instala aparate de aer  condiţionat. Sau măcar să-şi ia un evantai din acela chinezesc, să ajungă la toţi.

Senzaţional! Cum a ratat Dan Diaconescu transmisia în direct de la propria-i arestare

Ce poate fi mai senzaţional decât senzaţionalul însuşi, personificat sub pielea şoricelului grizonat de la OTV, pus într-o situaţie limită, inedită şi, de ce nu, plină de senzaţional, ca cea de arestat preventiv sub învinuirea de şantaj şi ameninţare, situaţie în care se află acum DanDiaconescuÎnDirect? Pentru un telespectator OTV ar putea suna ca povestea incredibilă a unui mare jurnalist  care se confundă cu sutele de subiecte nemaiîntâlnite pe care obişnuieşte să le prezinte publicului larg. Pentru ceilalţi, aceeia care mai pot să lege două, trei raţionamente fără ajutor, probabil doar o altă flegmă în faţă.

Să vorbim despre cum au găsit iarăşi de cuviinţă zeloşii de la procuratură să acţioneze, descinzând la pârât acasă dar şi la serviciu fără ca acesta să fie măcar pus sub acuzare, ar fi risipă de timp. Suntem deja obişnuiţi. Să mai socotim şi că arestarea preventivă a survenit în baza unor probe precum o emisiune înregistrată  sau a unor interceptări telefonice,  ar fi deja o dovadă de rea intenţie din partea mea. Da’ flagrantu’? Unde-i flagrantu’? Păi ce facem bă băieţi? Iar arestăm infractorii şi le dăm drumul după treizeci de zile din lipsă de probe? O să ajungeţi să ne spuneţi că nu se mai fac arestări pentru că fondurile de la buget nu sunt suficiente şi pentru întreţinerea celor aflaţi în detenţie.

Da’ până la urmă cine mai are nevoie să ştie cum l-au ridicat dacă tot l-au ridicat. Oricum merita, ce importanţă mai are dacă e abuz sau nu. Toatal fals. Când conştiinţa populară doarme, aparatul de stat lucrează. Şi lucrează al dracului de bine. Dar, cine ştie, poate că în cazul înâiului otevist procuratura are pe lângă rahatul din pantaloni şi un as într-o mânecă. Om trăi şi om vedea şi deznodământul poveştii lui Senzaţionilă.

A nu se înţelege că-i iau apărarea lui Diaconescu. Din partea mea, dacă se face vinovat, să emită din spatele gratiilor mult şi bine. O experienţă ca asta este exact ce-i lipsea din palmares.

Părerea mea umilă de nihilist în degradare cu episoade regulate de conspiraţionism,  este că şi acesta-i doar un episod orchestrat, ca multe altele de altfel, cu beneficii de ambele părţi. Justiţia se preface că nu doarme iar Dan Diaconescu se trezeşte peste noapte cu un capital de senzaţional care, fie vorba între noi, îi scăzuse vertiginos în ultima vreme. Şi, ce este mai important, poporului i se induce ideea că instituţiile statului îşi fac treaba, distrăgându-i atenţia de la rahatul în care ne scaldam cu toţii.

Şi chiar dacă ar fi să presupunem că tot acest act al justiţiei este unul legitim şi şoricelul Dan se face vinovat de acuzaţiile ce i se aduc, nu trebuie să fii un dăştept ca să sesizezi modul în care domnul preşedinte Băsescu se dispensează de oameni după ce se foloseşte atunci când are nevoie. Îşi mai aduce aminte cineva cum promitea El Băse că va face un obicei din a veni şi a răspunde poporului în fiecare lună la OTV? Ehe, ce vremuri…

Că vii acum să spui că preşedintele Băsescu n-are nicio influenţă în luarea deciziilor magistraţilor şi că acest episod demonstrează independenţa actului de justiţie care l-a săltat pe Diaconescu chiar dacă şeful statului era în oarece relaţie media cu el, nţţţ… chiar nu ţine. Celor care încă mai pun botul la asemenea stratageme, îmi permit să le dau un sfat prietenesc: să-şi facă mustăţi şi apoi să se ia de mână cu Micky Mouse.

Evenimente pe final de lună

Club Control:

 

   Joi 24 Iunie, de la ora 22.00  în clubul CONTROL, va avea loc un concert al trupei RAIN DISTRICT.

   RAIN DISTRICT s-a înfiinţat în 2007 şi timp de aproximativ un an trupa a trecut prin diferite schimbări de componenţă şi de stil.  În octombrie 2009 formula Alex Purje – voce şi chitară, Ştefan Panea – chitară, George Dobre – bass şi Alex Ghiţă – tobe a înregistrat un album full length, produs şi lansat în manieră DIY. Albumul conţine 10 piese înregistrate în studioul Lemon în perioada ianuarie-septembrie 2009, fiind catalogat ca un material electro/ rock/ experimental. Cea mai nouă piesă înregistrată se numeşte Frank Miller şi este inspirată din comics-urile Sin City.
www.myspace.com/raindistrict

 

Intrarea este liberă.

 rain district

 

Vineri, 25 Iunie, clubul CONTROL vă aşteaptă de la ora 21.00 cu DUTEVINO Mix Night  ( live concert ), intrarea fiind 15 lei iar de la ora 23:00 – Party: DJ Night Berlin- Paris, în cadrul Nopţii Institutelor Culturale.

 DUtevino25iunie

 

Luni, 28 iunie, începând cu ora 20:00, clubul Control vă invită la teatru: G.O.D. un spectacol de Marcel Ţop, după texte de Eric Bogosiancu,  TOMA DĂNILĂ şi participarea video a lui Marius Bodochi. Scenografia: Anca Cernea, producţia: Teatrul LUNI de la Green Hours (2008).

Biletele costa 15 lei si vor fi disponibile la club CONTROL în seara evenimentului. Pentru studenti intrarea costa 10 lei.

 teatru_28-iunie

Clubul Control se află pe Strada Academiei nr.19 (Pasajul Victoriei)

 

Green Hours:

 

Joi 24 iunie, de la ora 20.00, Green Hours 22 jazz-cafe prezintă Privilegii în Purgatoriu La Măcel cu: Mircea Florian – vocals (processed), acoustic instruments, computers, Valery Oişteanu vocals (basso profundo), Octavian Diaconescu– processors, computers

 

Vineri 25 iunie , de la ora 20.00, Green Hours 22 jazz-cafe prezintă Jazz manouche Live! HOT CLUB DE BUCHAREST, MĂLIN CRISTACHE – ghitară
OANA ROPOTAN – vioară, BOGDAN TUFEANU – ghitară, ANDREAS ARON – contrabas.

 

Sîmbătă 26 iunie, de la ora 20.00, Green Hours 22 jazz-cafe prezintă: MARCIAN PETRESCU & Trenul De Noapte Blues Harmonica Blow Out,  cu:MARCIAN PETRESCU – muzicuţă, voce RAREŞ TOTU – ghitară, ROBERT ARDELEANU – bas, CONSTANTIN BARBĂŞELU – baterie.

 Trenul de noapte

 

Cavalerii ordinului byron electrizează Clubul Ţăranului vineri seara, pe 25 iunie

 

Trupa byron te aşteaptă vineri seara, pe 25 iunie, începând cu ora 22, la un concert electric în Clubul Ţăranului. Vom cânta „louder than hell” piese de pe Forbidden Drama şi A Kind of Alchemy  şi vom sărbători împreună începutul vacanţei. Sau, dacă nu, măcar pe cel al verii.

 

byron 

cel al verii

Principele Radu la Cafeneaua critică

Club Control, miercuri 23 Iunie 2010

 

Invitatul special al Cafenelei critice, la final de stagiune, este Principele Radu al României. Tema întâlnirii de miercuri, 23 Iunie: România – proiect de societate: ieri, azi, mâine. Principele Radu a împlinit 50 de ani pe 7 Iunie 2010.

 

Amfitrion: Ion Bogdan Lefter.

 

Cafeneaua critică este un proiect de dezbateri culturale pe teme de actualitate. Prima serie s-a desfăşurat în anii 1990, la Cafeneaua Facultăţii de Litere a Universităţii Bucureşti, seria a doua – în perioada Noiembrie 2008-Iulie 2009 la Club A şi The Silver Church iar seria actuală, a treia, a fost inaugurată în martie 2010 la Club Control.

 

Club Control se află în Bucureşti, pe strada Academiei nr. 19 (în Pasajul Victoriei, intrarea dinspre Str. Academiei/Institutul de Arhitectură/Biserica Enei; în pasaj, prima intrare pe stînga).

 

tel.: 0733-927.861

www.control-club.ro

 

cafeneaua_23iunie-online

Boulevard Pub, ferit de bulevard

   Mânaţi de vremuri şi de vreme, în ultima perioadă am frecventat mai în detaliu centrul vechi al capitalei, în căutarea unui cuib nou, având în vedere faptul că cel vechi s-a dus pe apa Prutului. Şi cum perseverenţa dă roade în general, în cazul nostru a reprezentat excepţia. Cu alte cuvinte, încă mai căutăm…

IMG_0255

   …Dar nici nu putem ignora locurile care ne-au atras atenţia într-un mod plăcut. Respectiv Boulevard Pub, aflat pe strada Covaci, în centrul istoric al Bucureştiului. Un local micuţ, aflat pe o stradă liniştită, ferită de vacarmul zonei. Terasa micuţă, în genul celor franţuzeşti, cu şase mese, parcă, tronează în mijlocul unui peisaj mai degrabă trist, dat fiind faptul că imobilele de pe străduţă nu sunt renovate iar în vecinătate se mai află un singur băruleţ (vis-a-vis, chiar). Interiorul este decorat cu tente de interbelic, cu mobilier din lemn şi tablouri împrăştiate pe pereţi. Mesele sunt înalte toate. La mezanin se găseşte o zonă un pic mai izolată de restul barului însă îmi închipui că poate deveni înecăcioasă atunci când barul este plin, din cauza fumului.

IMG_0259

 

IMG_0256

   Servirea este în regulă, oamenii de acolo fiind foarte amabili. Preţurile sunt un pic sub media zonei iar meniul conţine diverse cocktail-uri, vinuri şi pentru cei mai rafinaţi, precum şi câteva minuturi pentru cei care nu pot bea pe stomacul gol. Există şansa ca stocul anumitor beri să se termine prematur (noi am păţit cu Timişoreana, de exemplu). Muzica este faină (cu ceva tente de rock) iar unul dintre barmani ne-a promis că putem veni şi noi cu câteva sugestii muzicale (am spus că o să-i ducem un CD). În Boulevard Pub nu găsiţi reţea wireless, dacă nu puteţi rezista fără acces la www. Toaleta se află la etaj (localizarea sa poate deveni un impediment dacă depăşiţi cotele de avarie ale echilibrului) şi este foarte curată.

IMG_0258

   Aşadar, Boulevard Pub merită să fie bifat în agenda de lucru. În timp, dacă se va anima un pic strada pe care se află iar clădirile din jur vor fi renovate cât de cât, poate deveni o destinaţie interesantă după orele de serviciu.

IMG_0260