Concediu pe nerăsuflate

• Martor şi tartor, Promo •

   Final de aprilie, încărcat de spasme psihotice, gaze de eşapament şi multă muncă. Semnat cerere de concediu, făcut un kilogram de bagaje, plecat hai-hui, cu dimineaţa în faţă. România, drumuri cu păcate. Braşov, linişte, aer, stropi de istorie, o altfel de lume. Pe ici, pe colo, tot România. Piaţa Sfatului, Republicii, Biserica Neagră, zidul cetăţii, turnurile, clădiri vechi spoite, flori. Oraş fără cabluri pe stâlpi. Singurul din ţară. Belvedere, Tâmpa, pădure. Am plecat tâmp.

brasov1

 

brasov2

   Sâmbăta de Sus. Frumos, munte falnic, natură încă fragedă, mănăstire veche, cuib de legionari. Râu, păstrăvi, somn profund, batmani, roacheri. Călugări, în speţă. Ciorbă de fasole cu tarhon. Mult tarhon. Şi hrean. Apoi poze, lacrimi, amintiri. Zburat apoi spre oraşul Victoria. Oraş clădit de comunişti pentru combinat. Oameni tot mai puţini, părăsit de saşi, liniştit, bun pentru bătrâneţe. Oraş natal, amintiri şi iar lacrimi.

sambata

   Biertan. Istorie cu saşi, cetate cu biserică, împrejurimi cu verdeaţă. Români proşti şi nepăsători. Drumuri la fel. Sighişoara. Oraş mic, cetate mare. Istorie, patrimoniu, turişti, indiferenţă locală. Pensiune faină, flori, cimitir în vârf de deal, ploaie. Ziduri căzute, linişte, somn. Alba-Iulia. Oraşul de ignorat, cetatea nu. Ploaie şi oameni lucrând cu spor. Istorie renovată şi gata de admirat. Nu e tipic românesc. Sibiu. Piaţa Mare, Piaţa mică şi atât. Restul e durere. Mâncare, somn, poze, linişte, singurătate. Dor de ducă. Scârbă de muncă.

biertan1

biertan2

sighisoara1

sighisoara2

alba iulia1

alba iulia2

sibiu1

 

sibiu2

 

   Final de repaos cu Vama Veche. Mare, soare, lume, debusolare, ameţeală, distrus neuroni. Gânduri triste, despărţiri, gol în jur. Gol. Cioburi. Final.

 

final

Pierdere de vreme…

• Promo, Rătăciri lirice •

Totul se transformă în jurul nostru, într-o măsură sau alta. Noi ne schimbăm, ploaia, culorile, muzica, de asemenea. Uneori păstrăm prea puțin din ceea ce am fost cândva, din dorința de a găsi mereu alte lumi, chiar dacă nu întotdeauna acestea  sunt cele din visele noastre. Ignorăm clipe din trecut doar pentru că aspirațiile izvorâte peste noapte ne oferă mirajul basmelor și al cântecelor duioase, în ciuda faptului că o fata Morgana rămâne mereu o fata Morgana. Suntem aruncați într-o vâltoare a deciziilor care ne pot schimba drumul ales la un moment dat, chiar dacă nu știm finalul acestuia. Pur și simplu, ne transformăm.

Din păcate, ne decolorăm. Tot alergând printre culorile minții și ale peisajului din jurul nostru, nu facem altceva decât să amestecăm roșu cu verde, cu albastru, cu galben, cu violet, cu negru, cu alb, cu orice nuanță care ne iese în cale până când, ușor, ușor, devenim gri. În acel moment, haina care ne proteja de privirile celor din jur se tocește și dezvăluie un înger sau un demon. Pentru că transformarea, inevitabil, aici ne aduce.

În natură, nimic nu se pierde, totul se transformă. În suflet, când ideile capătă alt făgaș, se pierde tot…

Într-un final…

• Promo, Rătăciri lirice •

Mă simt urmărit. Azi dimineaţă, la metrou, am zărit un chip aflat dincolo de sticla rece a geamului, care mă privea insistent, doar pe mine, ignorând trăirile mute ale celor din jur. Se uita doar la mine, ca şi cum aş fi fost cel mai păcătos dintre păcătoşi, înfigându-mi câte un junghi printre riduri. Am încercat să fug între paginile colorate dimprejur, ascunzându-mi orice urmă care ar fi putut să-mi divulge secretul unei existenţe doar de mine ştiute dar, orice aş fi făcut, chipul mă privea, hrănindu-se cu temerile şi incertitudinile aflate în mine. Cu fiecare staţie lăsată în spate, bucăţi din mine se opreau pe peron, aplecându-mă către un punct terminus căruia nu-i vedeam sensul…Iar chipul, simţindu-mi slăbiciunea, arunca fulgere şi mustrări, zâmbind mârşav la ficare amintire pe care o smulgea din fruntea mea.

Aud şoapte. O voce, cumva, îmi aruncă spre timpane cioburi de viaţă, împiedicându-mă să-mi văd de drum. Iar eu doresc, mai mult ca niciodată, să-mi urmez calea, calea mea. Nu-mi pot desena orizontul folosindu-mă de acuarelele altora, modelând o pictură pe care n-o pot recunoaşte. Îmi doresc să dispară vocile pentru că mă sperie şi nu-mi oferă un epilog firesc.

Vreau să fiu eu, aşa cum sunt eu, şi nu cum mă vede chipul aflat dincolo de  geamul din metrou. Am decis.

Idei de final

• Promo, Rătăciri lirice •

Departe de ochii unui oraş învăluit de straie gri, m-am aşezat în faţa focului de tabără, urmărind crengile de brad uscat cum ard spre cer. Mii şi mii de scântei, izvorâte din cetina plină de poveşti, dansează cu astrele unei nopţi de toamnă, luminându-mi sacadat fruntea. Amintiri din cele mai colorate scoteau în aerul tare întrebări ascunse până atunci sub buze, emoţii şi vise uitate sub praful unui colţ de suflet rătăcit. Nu-i aşa că nimic nu poate dura la nesfârşit?

Urmat de vuietul său, râul de pe fundalul monogului nocturn îşi pavează nestingherit calea, către mare, purtând istorisiri ale unui peisaj aflat veşnic la aceeaşi înălţime. Şi totuşi, nu… Fiecare anotimp îşi ia partea lui, fie din pădure, fie din stâncă, fie din păşune. Totul se schimbă, chiar şi râul se ascunde din când în când în măruntaiele muntelui, modelând mereu alte şi alte imagini. Iubeşti o vară, apoi o altă vară, apoi o altă vară. Uneori, rămâi atât de încrustat în zâmbetul unui peisaj încât ţi-l doreşti mereu. În aceeaşi formă, cu acelaşi parfum de verde, cu aceleaşi personaje din interiorul său şi purtând veşnic aceleaşi straie. Îl visezi în faţa unui foc de tabără, punând întrebări nocturne… Dorinţa rămâne vie la nesfârşit?

În faţa mea, mii şi mii de scântei urmează drumul spre înalt, chemate de sclipirea Căii Lactee. Observ că fiecare întrebare răsărită odată cu apusul, se contopeşte într-un răspuns, rece ca noaptea, cu firele de cenuşă lăsate pe ţărână de copiii focului. Spectacolul nocturn apropiat ochilor mei trezeşte din somn zâna albului pur şi-mi oferă acest moment, acum. Dimineaţă nu va mai fi la fel. Nici zâna, nici focul, nici dansul de scântei, nici Calea Lactee. Fiecare moment îşi are finalul său…

Început de final

• Idei fertile •

    Gata cu odihna. A reînceput ciclul noapte-noapte, abandonat în decembrie. Simfonia urbană a reînviat în timpanele încă adormite iar balaurul cotidian a scuipat prima şarjă de foc peste oraş. Iarna, ajunsă în floarea de gheaţă a vârstei sale, pătrunde în cele mai ascunse unghere ale sufletului, transformând fiecare gând negru în fulg de nea. Cu paşi grăbiţi, începem ziua fiecare pe drumul său. Beznă, metrou, cafea, colegi, sunete, somn, ţigări, planuri, asfinţit, muzică şi iarăşi beznă. Lăsăm în urmă imagini pe care, de cele mai multe ori, le regăsim a doua zi. Zi de zi, minut cu minut.
   Timpul aleargă din ce în ce mai tare, trăgându-şi forţa din anii încărcaţi de praf şi lăsaţi deoparte. Iar cu fiecare an lăsat în spate, inevitabil, apăsăm pedala de acceleraţie a destinului. Finalul ne aşteaptă, oricum, pe fiecare.
 

Inimă de cardiolog ţigan

• Brusturi media •

Au mai ramas doar zece episoade din mega-productia “Inima de tigan”. Inainte de a se gata cu totul, subiectul sirospos arunca in eter mii de intrebari. Insir dedesubt doar zece:

1. Va izbuti operatia lui Gigi Dumbrava?

2. O va accepta bulibasa pe spalacita? Cat va mai fi nevoie sa sufere Medalion pentru asta?

3. Va ajuge Rodia o mare vedeta peste ocean?

4. Se va lasa Statica de bautura?

5. Il vor gasi Roza si cioara de Thierry pe Norocel?

6. Isi va recupera Renata fetitele?

7. O va mieuna Luca pe Pisi? (cred ca deja a mieunat-o)

8.  Ii va darui Stiven lu’ Minodora un nepotel? Si daca da, cati?

9. Va avea Fefe taria votcii sa stea departe de bautura?

si, intrebarea serii:

10. Cate focuri de arma trage State, crezand ca sunt hoti in curte?

PS: saptamana trecuta am calatorit – la foarte pe bune – cu amicul lui Fefe, atat pe metrou si cat si pe autobuz. Era extrem de coerent si de lucid. Cred ca ar fi indicat sa-i spuna cineva si Herminei ca nu e chiar asa baiat rau si ca s-a lasat in cele din urma de bautura.