Obosită să tot distrugă agoniseala de-o viaţă, în fiecare an, a urmaşilor lui Burebista şi Decebal dar, probabil, nemulţumită şi de condiţiile de şedere pe plaiurile mioritice, natura şi-a strâns tolba cu nori şi a luat-o la vânt către vest, aşa cum au făcut-o la un moment dat zidarii şi faianţarii autohtoni. Şi unde s-a găsit ea, doamna natură, să-şi scuture broboanele de sudoare, după o bucată de drum? În Polonia, provocând inundaţii, aşa cum numai norişorii ei ştiu să facă.

   Evident, s-au spart diguri, apa a năvălit prin case, câmpurile cu verdeaţă s-au umplut cu şuvoaie, lumea a pişat ochii de ciudă iar autorităţile au început să caute vinovaţii şi soluţii. Şi pentru că legătura indisolubilă dintre toţi poliţiştii din lume există şi e reală, şeful lor actual din Polonia a găsit imediat cauzele pagubelor făcute de inundaţii: castorii. În opinia domniei sale, vinovaţii pentru slaba rezistenţă a digurilor în faţa şuvoaielor năvalnice sunt aceste jivine cu dinţii de oţel, care rod totul în calea lor, întocmai cum moldovenii pârjoleau totul în calea armatelor lui Sobieski.

   Îl rugăm pe domnul ministru să cerceteze dacă nu cumva  slaba replică dată de polonezi nemţilor sub domnia lui Hitler a avut la bază o sabotare a cariilor de lemn, vieţuitoarele cu pricina pătrunzând pe teritoriul Poloniei agăţate de blana fiecărui ciobănesc german care a trecut graniţa către stăpâni polonezi iar apoi s-au infiltrat în patul puştilor, sfărâmându-le în cele din urmă. E o pistă de cercetat pe partea asta.

   Rugăm autorităţile române să nu ia exemplul omologilor polonezi şi să caute răspunsurile de după inundaţii în blana castorilor, vidrelor sau nutriilor. De asemenea, îl rugăm respectuos pe domnia sa, leul, regele animalelor, să facă un apel către toate jivinele care cacă şi pişă pământurile româneşti, să nu submineze efortul depus cu atâta abnegaţie de către factorii de decizie şi protecţie ai poporului, în lupta lor cu şuvoaiele imperialiste de apă. Nu de alta, dar alor noştri nu le place băutura amestecată cu apă.