Cum au ajuns cowboy-ii să ajute la prevenirea cariilor

După ce ţi se bat turcii la gură, ia un Orbit ca să ţi se bată şi americanii înăuntru. Cam asta ar sugera noua serie de reclame Orbit Professional, în care microgranulele personificate în doi cauboi – probabil şeriful şi ajutorul său – costumaţi într-o ţinută de un alb imaculat, intră într-o speluncă cu specific americănesc – în speţă cavitatea bucală a oricărui mioritic – pentru a pune la punct microbii şi bacteriile întrupate în văcari cu un comportament grosolan şi bineînţeles nespălaţi pe dinţi, ce ciupesc de fund chelnăriţa sfioasă, infestând locaţia prin simpla lor prezenţă.

Tot vizionând clipul, o serie de întrebări mi-au încolţit în minte. Ca de exemplu următoarea: dacă cei buni sunt microgranulele iar cei răi sunt microbii şi bacteriile, cine sunt celelalte personaje care apar în clip? Mă gândesc că dom’şoara chelnăriţă care se plimbă neputincioasă de colo-colo ar putea juca rolul limbii, la fel cum cheliosul din spatele barului ar putea întruchipa omuleţul din fundul gurii care a văzut destule asemenea reacţii neplăcute la viaţa sa.

Şi ce se întâmplă dacă, de exemplu, după ce-i gonesc pe nenorociţii de microbi, unui neînfricat microgranul i se face foame şi comandă o friptură de vită? Cine îl apără pe el de carii? Exită cumva o gumă de mestecat special concepută pentru microgranule, ori cowboy-ii bucali consumă numai spirtuase şi nu li se face foame pentru că se hrănesc din imaginaţia copyrighter-ilor?

O altă întrebare ar fi: unde sunt caii microbilor şi ai bacteriilor? I-au alungat şerifii bucali sau ei n-au venit călare pe cai ci călare pe alimente? Iar domnul acela cu barbă albă şi cu joben este un microgranul mai în vârstă care a ajuns acolo cu o pastilă de Orbit mai veche şi care sleit de puteri a a stat ascuns la baza vreunei gingii în aşteptarea salvatorilor mai tineri sau e nu-ştiu-care agent secret al vreunei paste de dinţi ce a curăţat apoi locul încă o dată ?

Cam atât cu întrebările referitoare la acest caz. Aştept acum cu nerăbdare replica promptă a periuţelor de dinţi.

Ei îmi spun loop-ul nebun

Vreau şi eu să-nvăţ să cânt. Aşa începe reclama la Vodafone, pe care e imposibil să n-o fi văzut măcar o dată la teveu, reclamă în care Ghiţă Mureşan îşi exprima păsul cu o voce mult mai groasă decât scrisul ce-i redă spusele, imediat după o sesiune ratată de karaoke pe melodia Crazy Loop a ex-O-zonului Dan Bălan.

De ce şi-o face uriaşul atâtea probleme că nu ştie să cânte?… La cât de mult e, nu cred că se încumetă careva să-i spună în faţă că nu se pricepe la cântat. De fapt, nici n-ar putea să facă asta. Poate doar dacă s-ar sui pe o schelă sau eventual pe o navetă spaţială de bere.

Şi aşa se face că după ce îşi sună el mai mulţi prieteni care se pricep la muzică, găseşte pe internet exact numărul de telefon al persoanei care trebuie, adică chiar al interpretului, şi se întoarce pentru a presta un playback numai bun de intimidat copiii, în timp ce autorul de drept al piesei îşi pune la treabă corzile vocale mai din fundul sălii, într-un live de excepţie.

Bun, am înţeles, de mare efect ideea. Dar până la urmă, îl învaţă cineva şi p-ăla micu să cânte? Că dacă nu, reclama cam pare o invitaţie la playback.

Oricum, eu unul găsesc mult mai inspirat spotul în care acelaşi Ghiţă Mureşan îi dă o ceafă de ajutor Anei Lesko pentru a da un slam dunk. Cel puţin ea are motive întemeiate să îşi dorească să se fie la înălţime după ce l-a ţinut de mânuţă atâţia ani, acolo jos, pe Irinel Columbeanu.


Mircea Badea, Toyota şi victima

p1

Dacă aţi accesat blogul personal al lui Mircea Badea, e imposibil să nu fi remarcat poza din frontispiciul paginii principale în care prezentatorul tv se lasă pozat alături de o Toyota Avensis neagră.

Nu e nimic anormal să îţi foloseşti imaginea de persoană publică pentru a face reclamă unui anume produs, fie că acest produs e o râşniţă de cafea, o paletă a unei mori de vânt, o supă instant, o lamă de plug sau, în cazul de faţă, o maşină. Totul e să ţi se potrivească. Şi trebuie să recunoaştem că lui Mircea Badea, postura din această imagine i se potriveşte de minune.

Dacă privim cu atenţie poza şi o pătrundem dincolo de eleganţa debordantă a şoferului şi a maşinii, rămânem cu un mare semn de întrebare. Care este motivul pentru care a fost nevoit micuţul să oprească maşina în mijlocul pădurii şi să coboare val vârtej săgetând priviri în direcţia opusă celei de deplasare?

I-o fi arătat vreun securist sau vreo ursoaică cu pui semne obscene de pe marginea drumului şi o fi oprit să le spargă botul? O fi trecut pe lângă Elena Udrea rămasă fără benzină? Ori tocmai ce depăşise audienţa Realitatea TV şi o aştepta să vină din spate să o rupă în două?

Orice ar fi fost, adevărul este dincolo de noi, în partea nevăzută a pozei…

Coca Cola 0

CocaColaZeroNu sunt un băutor împătimit de Coca Cola. Mi se mai întâmplă ce-i drept să dau vigoană pe maţ câte o jumătate de litru atunci când vreau să-mi amăgesc papilele gustative cu visul american sau atunci când vreau să stârnesc reacţii mâncării tradiţionale româneşti proaspăt îngurgitate.
Şi nici reclamele care s-au tot turnat la această băutură răcoritoare, de altfel cea mai populară de pe glob, nu m-au dat peste cap. Cu toate că majoritatea spoturilor publicitare au un buget considerabil, ele nu reuşesc să transmită, cel puţin către receptorii mei, decât acea artificialitate tipic americană.
Campania de promovare a noii Coca Cola Zero este încununată pe micile ecrane, după cum e aproape imposibil să nu fi observat deja, de acea serie de spoturi care ne prezintă cele două limbi tâmpe care se chinuiesc să deguste noua minunăţie din gama băuturilor răcoritoare şi ochiul versat care le ia peste picior. O reclamă cel puţin… interesantă, în care singura care nu îmi spune nimic este chiar noua sticlă de Coca Cola.
Mă întreb ce impact ar fi avut reclama la publicul consumator dacă în rolul limbilor ar fi fost distribuite două testicule pereche iar în rolul ochiului, un penis erect care să se afişeze ţanţoş în faţa lor. Primele cadre să prezinte testiculele legate unul de altul, cu aceeaşi pereche de cătuşe, ca doi prizonieri evadaţi din aceeaşi pereche de pantaloni, flancând o sticlă de Coca Cola Zero, care în percepţia celor doi fugari să nu reprezinte nimic altceva decât simbolul falusului. Pentru a fi mai autentic, testiculele să fie prevăzute cu dungi verticale şi să nu vorbească pentru că, nu-i aşa, ouăle nu pot articula cuvinte. Mesajele să şi le transmită prin ghionturi sau prin ciocniri succesive în conformitate cu alfabetul Morse. Între timp să apară şi penisul solitar, purtând frac şi papion, care să încerce să le inducă celor două testicule că el este membrul pe care ele îl caută, ci nu sticla de Coca Cola. Cele două testicule să se arate foarte circumspecte şi să nu se încreadă în cele transmise printr-o mimică rudimentară de către penisul arogant. După mai multe încercări eşuate de a le distrage atenţia, penisul să înţeleagă că a fost suplinit de către sticla de Coca Cola Zero, să scuipe în direcţia celor trei şi apoi să părăsească pleoştit şi resemnat cadrul. În final, sticla de Coca Cola Zero să-şi lepede dopul metalic iar conţinutul acidulat, negru şi fără zahăr, să inunde totul într-o explozie triumfală a desăvârşirii. Apoi sticla rămasă goală să fie acoperită cu o bandă lată pe care să scrie Luaţi-o, Coca Cola Zero! şi clipul să ia sfârşit.
N-ar fi… mult mai sugestiv?

Ţigara la televizor

De multe ori mi-am pus întrebarea cum ar trebui construită o reclamă pentru ţigări. Mai clar, care ar trebui să fie mesajul adresat fumătorului de rând astfel încât acesta să-şi schimbe opţiunea mărcii ori să rămână fidel celei pe care deja o apreciază. La o pastă de dinţi e mai clar, se bate şaua pe albire, aromă, rezistenţă, etc dar la ţigări? „Luaţi-le pe astea că-s mai puţin canceroase!” sau „Ţigările noastre vă oferă atâţia ani în plus!”. Mă amuză când văd spoturile pentru pasta de dinţi X şi Y, în care o tanti mai cunoscută între semenii săi poartă o conversaţie cu medicul stomatolog, punând nişte întrebări tâmpe, ca să priceapă tot targetul de clienţi, iar medicul bagă faţa aia de Doctorul Aumădoare şi răspunde crispat că da, pasta aia e cea mai bună soluţie, se transformă într-un sofisticat scut antibacterian şi nici gura nu o să mai pută.

Dar la ţigări, cum o suna o reclamă în genul ăsta? Să vină fumătorul, un personaj celebru, normal, la doctor şi să asculte cuminţel la ce-i spune acesta vis-a-vis de avantajul pe care l-ar avea dacă ar fuma ţigările X.

„-Domnule doctor, este adevărat că dacă sparg pe zi un pachet de X nu fac cancer?

-Da, bineînţeles, pentru că ţigările X nu au fumul încărcat de gudron şi nicotină, aşa cum au ţigările obişnuite iar şansele de a trăi mai mult şi să nu vă pută gura dimineaţa cresc considerabil.

-Vai, senzaţional dar dacă o să horcăi dimineaţa iar meduzele pe care le arunc în chiuvetă îşi schimbă culoarea, ar trebui să-mi fac griji?

-Ooo, nu, pentru că, vedeţi, fumând ţigările X flegma rămâne mereu de un verde-maroniu viu, păstrându-şi în acelaşi timp şi aroma. Schimbările de culoare se datorează altor afecţiuni sau altor acţiuni şi în acest caz trebuie să vă aduceţi aminte ce aţi făcut cu o seară înainte.

-Incredibil, ce bune sunt ţigările X!

-Da, plus că puteţi consuma alcool fără probleme, combinaţia cu acest tutun rafinat va provoca doar gastrită, în niciun caz ulcer. Şi puteţi fuma oricât de mult, nici cancer la plămâni nu veţi face, în cel mai rău caz veţi căpăta o tumoare mică numai după şaptezeci de ani. Aveţi tot timpul să vă bucuraţi de viaţă până atunci!

-M-aţi convins că am făcut alegerea bună. Ţigările X sunt cele mai bune şi le voi recomanda şi copiilor mei. Dar este adevărat că chiar dacă am gura găunoasă, plină de cuiburi de lilieci, fumând aceste ţigări nu o să fac nici cancer bucal iar sexul oral va fi la fel de sigur ca până acum?

-Da, clar. Dar, vai, domnule, faceţi sex oral?

-…ăăă, pardon. Tăiaţi!”.

De aia e mai bine fără ţigări la televizor.

Vendetă hip-hop la McDonalds

Sunt convins că nu sunt singurul telespectator care se întreabă care şniţelul mă-sii este legătura între noul cheeseburger de la McDonalds şi vedeta hip-hop care geme din poziţia balansat doi de “ă” la super preţ.
Adică prestaţia rapperului face cât o chiflă cu carne sau produsul McDonalds face cât două silabe? Păi avem aşa: dacă o vedetă hip-hop munceşte pentru un cheeseburger de la McDonalds preţ de o secundă, înseamnă că pentru o piesă de trei minute în care îşi varsă rimele fără încetare ar câstiga 120 de cheesburgeri. Cum un album are în jur de zece piese, am avea 1200 de cheeseburgeri pe album pe cap de vedetă hip-hop. Adică o vedetă hip-hop de peste ocean ar câştiga aproximativ echivalentul a 1200 de cheeseburgeri de la McDonalds pe an!? Să-i spuneţi asta lui Snoop Dobitoc, băi doggydoggilor! Banii ăştia dacă îi ajung să-şi ducă la curăţat lanţurile.
Pe principiul cât ar trebui să muncescă omul pentru un căcat de cheeseburger iată o listă de întrebări care îşi aşteaptă nedumerite răspunsurile:

1. Câte duble ar trebui să tragă o vedetă porno?
2. Câte ture de teren viran ar trebui să facă Bănel?
3. Ce ştire ar trebui să prezinte Esca?
4. Câte nanosecunde ar trebui să stea degeaba Ţiriac?
5. Câte emisiuni e nevoie să facă Mircea Badea?

Până la aflarea răspunsurilor iată şi cele 15 secunde care îngraşă curul şi subţiază mintea: