Avem de spart un buget mărinimos. Vrem să facem un film care să rămână în box-office destul timp cât să ne aducă un profit frumuşel. Ce este de făcut? Simplu : îl ademenim pe Quentin Tarantino şi îi lăsăm libertate de exprimare.
Aseară am fost la cinema. Am ales „Inglorious Basterds” deoarece auzisem că este unul dintre filmele pe care, pentru a te putea bucura de acţiune şi de a întelege firul narativ, nu trebuie să-l vezi acasă. M-a surprins faptul că sala era plină ochi deşi el este pe ecrane din 4 septembrie.
Doar Tarantino putea să se lege de un subiect de altfel tabu şi să-l schimbe după bunul plac. Filmul este structurat pe o platformă din trecut: invadarea Franţei de către nemţi. Tot firul este însă fabulat. Pe lângă regizor sunt de remarcat toate personajele, în frunte, pe o oarecare poziţie de egalitate, avându-i pe Brad Pitt( interpretându-l în film pe lt. Aldo Rayne, un yankee cu fixuri situat în fruntea „găştii” bastarzilor) şi pe Christoph Waltz ( având rolul colonelului Gestapo Hans Landa). Ca şi celelalte capodopere ale lui Quentin, Inglorious uimeşte prin contrastul dintre comedia grobiană şi violenţa pură. Totul este necenzurat, lăsându-ţi impresia că este cât se poate de real. Ecranizarea se desfăşoară pe parcursul a cinci acte, toate diferite dar în acelaşi timp complementare. În linii mari este vorba despre o brigadă de soldaţi evrei americani care îşi propun, şi reuşesc, să omoare cât mai mulţi nemţi, fiecare crimă finalizându-se şi cu scalparea inamicului.
Mai multe nu vreau să divulg, de fapt nici nu îşi are rostul istorisirea faptelor. Este un film care trebuie neapărat vizionat de către cinefili şi nu numai. Ca teaser aruncaţi un ochi şi pe acest preview.