Pe acest final de an mohorât şi cu dorinţă de sarmale şi pocnitori, inginerii de la Departamentul de Studii Fizio-nucleare al Revistei Cioburi au început să scoată la iveală rezultatele muncii de până acum, pentru a-şi justifica salariile gigantice pe care le sug din trezorerie. Surprinzător, ei au reuşit să tragă nişte concluzii coerente chiar dacă, inevitabil, erau ameţiţi de aburii succesului.
Aşadar, unul din aceste studii arată faptul că spălatul rar al vaselor este benefic pentru întărirea sistemului imunitar. Cercetătorii noştri demonstrează acest lucru destul de simplu (deşi la prima vedere pare complicat). S-a lucrat pe un eşantion de studenţi politehnişti din anul II şi III, aceştia fiind monitorizaţi săptămânal, adică după fiecare masă pe care o consumau în camera de cămin. S-a observat faptul că, înainte de a da iama în pachetul adus de mecanic de acasă, tinerii erau obligaţi să ia contact cu maldărul de farfurii şi tacâmuri din chiuvetă, lăsate acolo cu şapte zile în urmă, pentru a putea gusta în condiţii igienice normale bucatele din paporniţe. Ceea ce a aprins becul ideologic al oamenilor de ştiinţă a fost pulberea verde-albăstruie de pe vase, prezentă într-o cantitate însemnată şi care intra în contact direct cu pielea studenţilor. La o analiză atentă, această pulbere s-a dovedit a fi banalul mucegai care, se ştie, stă la baza antibioticelor. Iar de aici şi până la concluzia studiului, şi anume că spălatul rar al vaselor ridică imunitatea organismului, nu a mai fost decât un pas…
Un alt studiu, al aceloraşi cercetători (nu le putem divulga naţionalitatea), arată că un consum regulat de ardei iute poate distruge în timp corzile vocale. Iarăşi, ne-am minunat de cum se poate întâmpla acest lucru. Din nou, oamenii de ştiinţă ne-au arătat ceea ce era deja sub nasul nostru. Se ştie că o masă la care se consumă din plin ardei iute (iute la propriu) îşi ia partea leului. Ardeiul iute grăbeşte metabolismul, scade colesterolul, deci poate fi o minune a naturii. Dar aici intervine faţa de monstru a acestei legume. Metabolismul accelerat nu înseamnă doar arderea de calorii într-un ritm rapid ci înseamnă inclusiv arderea toaletei, în momentele când aparatul+sistemul digestiv au terminat tura de dimineaţă. Eh, dar ce se întâmplă? Păi, vraful de bucate pe care micii meşteri din burtică l-au primit spre analiză a avut şi compania celebrului ardei iute care, nu-i aşa, nu se împacă excelent cu luminiţa de la capătul tunelului. Drept urmare, poc, în momentul evadării către canalul colector, micul ardeiaş lasă nişte mici zgârieturi la sfincter, de-al naibii, forţând proprietarul de cur în cauză să anunţe printr-un strigăt războinic tot cartierul despre ceea ce i se întâmplă. Iar corzile vocale, drept urmare, suferă o presiune de moment care, repetată des, va duce la uzarea lor prematură. Încă un studiu interesant, trebuie să recunoaştem.
Fiţi alături de noi pentru următoarele experimente care se vor desfăşura în laboratoarele Cioburi. Şi, bineînţeles, nu exageraţi cu băutura, sarea şi grăsimile.