Mircea Geoană, scos la careu

Mircea Geoană a fost exmatriculat din PSD pentru şase luni pe motiv de proastă purtare a discuţiilor cu privire la partid. Se pare că propunerea suspendării temporare a neastâmpăratului Mircea a fost iniţiată de tovarăşul diriginte Ion Iliescu după ce actualul comandant de detaşament, Victor Ponta, a ameninţat că se va transfera la o altă clasă în cazul în care predecesorul său, Mircea Geoană, nu va fi sancţionat.  Unul din motivele pentru care indisciplitatul nu a fost exmatriculat fără drept de reînscriere îl constituie faptul că respectivul încă mai deţine o funcţie de stegar în cadrul U.T.C.

Este foarte posibil ca pe lângă deviaţiile avute de fostul şef de detaşament faţă de linia trasată de la centru către stânga, ceea ce i se întâmplă acum să fie şi efectul răsunătorului eşec pe care acesta l-a avut anul trecut la olimpiada de demagogie, faza pe ţară, în confruntarea cu un fost elev al aceleaşi clase, transferat cu ceva timp mai înainte la o altă şcoală politică, Traian Băsescu.

Întrebat ce părere are în legătură cu cele întâmplate, elevul Mircea Geoană a declarat că indiferent de situaţie, după Mihaela – prima sa dragoste, PSD-ul va rămâne întodeauna în inima lui.

O brand frumos

Ion Iliescu a declarat în cadrul Congresului PSD de sâmbătă că nu are nevoie de titulaturi pentru că are propriul dumnealui brand.

În aceste condiţii îi propunem liderului PSD să-şi înregistreze numele la OSIM şi îi sugerăm în acelaşi timp să-şi aleagă ca siglă, în loc de cei trei trandafiri, o lopată şi un târnăcop de miner.

Pânda PSD

A rămas mai puţin de o săptămână până ce se va încheia oficial şi campania electorală pentru turul doi al prezidenţialelor 2009 iar Mircea Geoană, singurul contracandidat al lui Traian Băsescu rămas în cursa electorală, este ca şi inexistent. Apariţiile sale televizate în decursul întregii campanii electorale au fost prompte, având loc doar pentru că se impuneau din punct de vedere tehnic în economia campaniei electorale, apariţii ce ne-au relevat un candidatul pesedist ce şi-a susţinut maşinal discursul, fără a se hazarda prea mult în declaraţii compromiţătoare.

Grangurii din spatele PDS-ului sunt conştienţi că apele sunt mult prea învolburate pentru ca peştişorul lor să fie lăsat să înoate în aceeaşi mare în care marinarul Băsescu, hăituit din toate punctele cardinale de tot felul de moguli şi rechini de presă, se luptă de unul singur pentru a nu se duce la fund.

Pe toată durata campaniei electorale, candidatul pesedist s-a comportat ca un elev sârguincios participant la o olimpiadă alături de numeroşi contracandidaţi, fiind conştient însă că dacă va asculta învăţămintele profesorilor nu are cum să cum să rateze calificarea în faza finală pe ţară, respectiv turul doi al alegerilor. Acum, înainte de începerea probei finale, elevul Geoană aşteaptă cuminte sperând că o parte a electoratului rămas fără candidat îi va sancţiona disciplinar unicul adversar rămas în cursă, lăsându-l astfel pe el învingător, din postura singurului elev disciplinat rămas la examen.

PSD-ul nu este un animal politic de pradă autentic. PSD-ul nu se aruncă într-o luptă directă. Trupul său este mult prea greoi după ce s-a înfruptat cu nesaţ atâta vreme din hrana altora. PSD-ul nu se lansează într-un atac agil către o pradă. PSD-ul stă în expectativă până ce un alt prădător rămâne sleit de puteri în încercarea sa de a răpune acea pradă, pentru ca apoi să îi sfâşie deopotrivă pe amândoi.

Acum, la finele lui 2009, PSD-ul pândeşte funcţia supremă în stat, ce ar trebui să-i asigure confortul guvernării (cu sau fără PNL) pe un termen de cel puţin trei ani, până la următoarele alegeri parlamentare,  încercând să triumfe din nou după o bătălie care nu este a sa.

În ’90, FSN-ul, în frunte cu domnul Ion Iliescu, s-a impus fără drept de apel profitând de febra ieşirii de sub dictatura comunistă, după ce a confiscat o revoluţie în care adevărata luptă a fost dată în stradă de către oameni din care mulţi şi-au pierdut şi viaţa.

În 2000, PDSR-ul (PSD-ul de atunci) a câştigat Preşedinţia (cei drept după obţinerea unui procent mai mult decât confortabil la alegerile legislative) după ce a profitat din plin de votul negativ acordat de un electorat alarmat de perspectiva unei victorii a liderului extremist, Corneliu Vadim Tudor.

Anul acesta, regăseşte PSD-ul mizând pe aceeaşi tactică de non-commbat pentru a-şi adjudeca iarăşi Preşedinţia, pe fondul valului de nemulţumire creat în jurul candidatului formaţiunii politice rivale, Traian Băsescu. Dacă va reuşi sau nu, vom afla la finele săptămânii viitoare. Dar despre asta,  în emisiunile următoare.

Lansare la apă murdară

Ieri s-a petrecut, cu mare fast, cea de-a treia lansare a candidatului PSD(+PC) la postul de președinte, naivul Mircea Geoană. De ce a treia oară, n-am înțeles. Probabil pentru că primele două dăți nu l-a băgat nimeni în seamă iar Antenele aveau deja spațiul de emisie închiriat și niciun car de transmisie liber. Aceleași fețe, aceleași discursuri, aceleași scursuri, un motiv în plus să-mi blestem condiția de român.

Privind scârbit la ceea ce se petrecea acolo (sado-maso, nu?), mi-au răsărit în creier câteva nelămuriri, la care oricum nu sper să aflu răspuns. De exemplu, în minuțioasele imagini și cadre prezentate de cei de la Antena3 (spre deosebire de alte televiziuni care s-au limitat la a extrage doar esența congresului) am văzut numeroase grupuri de copii (sau adolescenți) care aveau peste 18 ani așa cum sunt eu posesor de labii. Ce căutau ei acolo, erau veniți cu părinții? PSD-ul își formează pepinieră, astfel încât să poată avea susținători peste ani și ani? De asemenea, în hangarul de la Roamero Băneasa, unde s-au ținut cuvântările de rigoare, am văzut numeroși oameni, de toate vârstele, veniți să dea cu un aplauz peste discursurile „greilor” din partid. Iarăși, încă o întrebare mi-a răscolit neuronii: oamenii ăia nu aveau de muncă vineri, la ora 11-12, când au început să se adune? Dacă aveau, și-au luat o zi concediu? Sau fac parte din marea masă a șomerilor pe care PSD își bazează voturile?

Oare cum puteau să privească bătrânii săraci lipiți, prezenți și ei în sală, la discursul lui Năstase, de exemplu? De câte ori nu au fost amăgiți cu fel și fel de promisiuni, inclusiv de cei care țineau în acel moment cuvântări, pensionarii de acolo? Sau bruma de bani (ori kilul de zahăr și ulei care le-a fost dat) sunt motive suficiente pentru a face figurație? Trist și îngrijorător, nu?

Peste toate aceste întrebări, mi-a rămas în cap sloganul propus de PSD-iști, pentru susținerea lui Geoană: „Băsescu, pa!”. Nimic de genul „Geoană, cel mai tare”, „Geoană, președintele potrivit”, „Geoană, votați-l!”, nu, nimic în acest mod. Ideea de bază este înlăturarea lui Băselu, indiferent cine o va face. Ceea ce spune că, iarăși, marioneta denumită prostănac este scoasă la înaintare doar de dragul discursului. Atât timp cât nu mai iese Băsescu, nu contează cine va fi președinte. Legăturile se pot (re)face imediat, doar.

Învăţământ ţinut la distanţă

Suntem o ţară de deştepţi. După ce am înlocuit mârţoaga cu BMW-ul la mâna a doua, pita cu chifla McDonalds, ţuica cu spirtoasele de import şi brăţara de aur a muncii cu lanţul de neam prost, vine o vreme când românul se gândeşte să-şi înrămeze şi deşteptăciunea într-o diplomă universitară.

Scandalul iscat acum mai bine de trei săptămâni în jurul fabricii de diplome Spiru Haret, vine cumva în întâmpinarea acestei evidenţe. Se ştie deja că centrele universitare Spiru Haret au continuat să furnizeze ani în şir absolvenţi pe bandă rulantă, deşi multe dintre ele erau neacreditate. Dacă ar fi să ne luăm după numărul de studenţi care studiază pe “băncile” acestei Universităţi, număr ce trece fără emoţii de 300.000, Spiru Haret ar fi prima universitate particulară din Europa şi a doua din lume. Dacă ar fi să socotim profitul anual al afacerii, la o taxă medie de 500E pe an plătită de fiecare student, putem deduce nu mai puţin de 150.000.000E încasaţi doar din taxe. O sumă rezonabilă câştigată cinstit de pe urma satisfacerii nevoii intelectuale a naţiunii, de către nişte persoane binevoitoare.

Nu intenţionez să-mi zgârii mintea în încrengătura din spatele acestei afaceri sau să clasific nonşalanţa pe care cei din spatele ei încă o afişează în raport cu autorităţile. S-a spus cam tot ce era de spus vizavi de acest subiect.

Ce m-a intrigat pe mine la culme a fost modul în care au reacţionat unii politicieni atunci când s-a încercat tragerea unei linii în încercarea de a extirpa această cangrenă a învăţământului românesc. Şi când spun asta mă refer la reacţiile domnului Mircea Geoană, politician cu aspiraţii la funcţia supremă în stat, şi a colegilor săi de partid, atunci când doamna ministru Ecaterina Andronescu a cerut, cum era şi firesc, ca toate diplomele eliberate de unităţile de învăţământ neacreditate să fie validate în urma unui nou examen. Dacă s-a ajuns până la a se pune problema retragerii sprijinului politic al doamnei ministru pentru că iniţiativa dumneaei, pe lângă rezolvarea unei hibe evidente în sistemul de învăţământ – şi aşa şubred – dar şi, ce-i mai esenţial, încadrarea problemei într-un context legal, ar fi atras după sine şi pierderea unor voturi, putem afirma conformaţi că s-a atins cota maximă de nesimţire politică. Cât de disperat poţi fi ca politician încât să îţi părăseşti până şi conduita demagogică atunci când simţi că nu mai ajungi la ciolan? Până unde poate ajunge ipocrizia?

Concluziile relevă iar şi iar acelaşi lucru de netăgăduit: politica e o curvă infectă.

Reversul ouălor

Doar doi deputaţi PSD-PC au votat pentru începerea urmăririi penale a lui Adrian Năstase în dosarul Zambaccian 1.
Nu ştiu exact câţi din cei care l-au susţinut pe Adrian Năstase fac parte din coloana vertebrală a partidului şi câţi au funcţii auxiliare în corpul PDS. Sunt însă şanse destul de mari ca cei doi votanţi răzleţi să fie exact coaiele.

Cum cumpără PSD-ul voturile

   În plină pandemie de gripă porcină, porcul de România se pare că nu are nicio grijă. Așa cum a fost obișnuit, lăturile trebuie să rămână lături pentru conservarea șoriciului dâmbovițean, la grosimea potrivită. Gunoaiele prin care scurmă sunt aceleași de douăzeci de ani și par la fel de gustoase. Dimpotrivă, ar putea fi și mai bune, mai ales că sunt și din Europa, nu doar din curtea proprie. Și atunci, să nu se întrebe dacă există viață după Crăciun?

   Pe 7 iunie sunt alegerile europarlamentare, iar lumea este invitată să voteze pentru a decide, astfel, soarta, viitorul, încălzirea globală. Bullshit. Campaniile din media sau din drumul fiecăruia sunt obositoare și, oricum, mai mult enervează. De aceea, există sub-campaniile, vechi de când lumea. Mita electorală e la bază, așa cum a fost și va mai fi. Anul 2009 și evoluția, în general, nu au legătură cu acest aspect. Din păcate pentru cei care au de gând să mai strângă din gunoaie, există alții care le vor produce. Iar raportul nu este unul corect. 

   Am rămas scârbit vizualizând clipul de mai jos. Cazul, cu siguranță, nu este unul singular. Și nici pe cale de dispariție. Valoarea unui vot este de 50 de lei. Schimbarea pe care o poate avea în esență este, în consecință, una ieftină. În viziunea lor. Voi v-ați vinde? Există un preț pentru așa ceva?

Foto: Silviu Pavel

thumbmediumstage_redim

Tinerii şi ambiţoşii membri PSD sector 1 Bucureşti au început să bată facultăţile şi căminele studenţeşti în căutare de votanţi. Nu contează că aceştia sînt de dreapta, indecişi sau scîrbiţi de politică. Important e, în viziunea pesedistă, să fie dispuşi să-şi vîndă votul pe 50 de lei. Mai mult, pesediştii de la sectorul 1 pe care i-am filmat cu camera ascunsă oferindu-ne bani contra voturi susţin că fac un serviciu societăţii, pentru că încurajează, astfel, prezenţa la vot. Aşa că ziceţi-le „mersi” şi citiţi mai departe.

PSD vă cumpără voturile cu 50 de lei bucata!