Conform Evenimentului Zilei, asupra Regelui Mihai se fac presiuni pentru ca acesta să ceară reinstaurarea monarhiei.
Regele Cioabă a mobilizat deja oştenii şi caii pentru a-şi proteja tronul.
Conform Evenimentului Zilei, asupra Regelui Mihai se fac presiuni pentru ca acesta să ceară reinstaurarea monarhiei.
Regele Cioabă a mobilizat deja oştenii şi caii pentru a-şi proteja tronul.
După ce a afirmat despre Regele Mihai că a fost slugă la ruşi, cel mai probabil din cauza moderatorilor Turcescu şi Cristoiu care n-au avut altceva de făcut decât să-l întărâte în această chestiune delicată, preşedintele Republicii Traian Băsescu a simţit nevoia să justifice ce l-a determinat să facă o astfel de catalogare. Băsescu a avut această iniţiativă deşi, prin simplul fapt că nu a îndrăznit să se ridice la nivelul domnului preşedinte şi să-i dea replica, fostul suveran demonstrează – cel puţin pentru cei cu un minim bagaj de cunoştinţe de istorie sau pentru cei extrem de vigilenţi care nu se lasă pradă propagandei opoziţiei – că se simte cu musca pe căciulă.
„Mie nu-mi place şahul. E un joc în care trebuie să gândeşti mult pentru nimic. Adevăratele strategii nu se fac pe tabla de şah. Toţi marii lideri gândesc aşa. Mie îmi place riscul. Eu joc doar table sau pocher. E drept că din când în când mă mai delectez şi cu câte un tabinet cu cărţile lui Cărtărescu, dar programul destul de încărcat din ultima vreme nu prea îmi mai permite. În altă ordine de idei, detest şahul. E firesc să nu-mi placă nici regele. E o chestiune de opţiune personală”, a declarat pentru HotMuse preşedintele României.
Deşi o mare parte a intelectualităţii romaneşti a preferat să nu reacţioneze imediat după ce Traian Băsescu i-a dat o lecţie Regelui, pentru a nu tulbura istoria, în urma acestei declaraţii se aşteaptă reacţii dure din partea marilor intelectuali români pe motivul că preşedintele a aruncat în derizoriu jocul de şah.
Traian Băsescu a declarat că Regele Mihai a fost slugă la ruşi.
Să fi fost Băsescu la putere în ’47… Ar fi dat de două-trei ori din gură şi imediat l-ar fi înduplecat pe Marele Licurici.