Zilele trecute am fost nevoit să părăsesc bârlogul îmblânzit de suflul aerului condiţionat pentru a-mi rezolva câteva probleme administrative. Afară, aşa cum s-au panicat toate mijloacele media, soarele îşi făcea de cap cu bietul popor mioritic, aruncând suliţă după suliţă către asfalt, ridicându-l astfel în grad pe domnul Celsius.
Într-o atmosferă total ostilă nivelului meu psihic de suportabilitate, mă căzneam să ajung la punctul terminus al problemei de rezolvat, sperând să păstrez în cadrul structurii mele anatomice măcar un litru de apă. Orbit de fotonii aruncaţi de sorinel fără chibzuinţă, cu picioarele afundate în trotuar până la glezne şi cu hainele prespălate de vreo trei ori deja, observ în faţa mea o jumătate de familie, respectiv un nene cu progenitura sa. Domnul, condus la masa verde cu un sec 5-0 (sau demisec, poate) de către suma gradelor Celsius şi gradelor lui Bachus, ţinea kinderul de mână mai mult ca un contra-balans, încercând din răsputeri să urmeze o traiectorie rectilinie. O scenă deloc ieşită din comun pe scena republicii România.
Ce m-a răzvrătit a fost frântura de discuţie pe care am surprins-o în momentul în care am trecut pe lângă cei doi bipezi.
Stufstock 2010 va oferi celor prezenţi în Vama Veche încă trei spectacole pe care publicul de concert spune deja că le aşteaptă cu nerăbdare:Zdob şi Zdub, E.M.I.L. şi Byronvor cânta pe scena Stufstock 2010, în week-endul 20-22 august.
Vineri, 20 august, în penultima seară de Stufstock, cei din Vamă vor avea parte de “un show extraordinar, cum numai formaţia Zdob şi Zdub ştie să facă. De la Nistru pân’ la mare, Stufstock este cel mai tare”, spun Zdubii.
Celebra trupă de ethno-rock din Republica Moldova, Zdob şi Zdub este cunoscută pentru show-urile live şi muzica originală, un mix între un hardcore puternic şi muzica populară moldovenească. Pentru componenţii trupei, evenimentul de la Stufstock înseamnă o provocare anuală la care nu rezistă să adere, “o întâlnire cu iubitorii muzicii originale, o apropiere de fani”. Ei spun ca Stufstock-ul este festivalul care îi “eliberează şi îi face sa dea frâu liber creativităţii, este locul unde se promovează muzica românească de valoare”.
O altă trupă care va urca pe scena Rock sâmbătă, 21 august, este E.M.I.L., care împlineşte anul acesta 10 ani de existenţă. “Fiecare prezenţă E.M.I.L. la Stufstock a reprezentat o bornă de kilometraj în istoria trupei”, povestesc băieţii. “Fie că am dansat pe scenă împreună cu publicul, la răsărit de soare, fie că ne-am reîntâlnit după o absenţă de aproape un an sau că am lansat şi promovat discuri, scena festivalului ne-a primit şi ne-a acceptat şi în momentele noastre bune, dar şi atunci când muza veghea asupra altor trupe.”. Şi, cum anul acesta E.M.I.L. “împlineşte 10 ani de abuzuri, excese şi imoralităţi”, cum spune Stoi (chitară), “Stufstock 2010 va fi pentru trupă tot o sărbătoare. Suntem foarte bucuroşi de participare, vă mulţumim şi vă salutăm cu respect!”
Byron vor veni la Stufstock vineri, 20 august, pe scena Rock. „Vrem să-i felicităm pe organizatori pentru treaba extraordinară pe care au făcut-o, reuşind să ţină festivalul în viaţă”, spun cei de la Byron, care consideră că nu e uşor să organizezi un festival de asemenea anvergură ca Stufstock-ul, mai ales într-o perioadă în care multe festivaluri se amână şi multe concerte se anulează. „Noi ne bucurăm că s-au găsit resursele pentru a face ca festivalul să continue, mai ales pentru că ocupă un loc foarte important în istoria trupei noastre”, povestesc ei. „Stufstock a fost primul festival la care trupa Byron a participat, în 2007”. Dan este, de altfel, un veteran al festivalului, luînd parte la aproape toate ediţiile sale. Byron spun, de asemenea, că se bucură de faptul că Stufstock a revenit la formatul consacrat, cu trupe româneşti şi scenă pe plajă – ingredientele principale ale atmosferei aparte de la primele ediţii. „Muzica românească de calitate are mare nevoie de locuri în care să fie ascultată şi trăită live, aşa că un asemenea festival e un lucru grozav, mai ales pentru formaţiile tinere în căutare de audienţă.”
STUFSTOCK 2010, aflat la a opta ediţie, va avea loc între 16-22 august, pe plaja din Vama Veche. Organizatorii vor aduce şi anul acesta, pe trei scene, de această dată – scena Rock, scena Fusion World Stage şi scena Newcomers – trupe rock care deja au făcut nopţi albe cu mii de fani în Vamă, în anii trecuţi, cât şi muzică nouă, pe care Stufstock o lansează şi o susţine, ca în fiecare an.
Primele nume de pe afiş care au confirmat sunt Lună amară şi Trooper, care în 2009 au avut concerte incendiare, la care publicul a cerut nenumărate bis-uri, şi Trupa Veche, pentru prima dată, în această formulă, pe scena Stufstock. Alături de concertele extraordinare cu care Stufstock-ul şi-a obişnuit de şapte ani publicul, anul acesta evenimentul va deveni mult mai complex şi va susţine şi alte forme de exprimare artistică: teatrul, filmul, fotografia, literatura, totul sub umbrela eco. Festivalul este produs de compania Capricorn & Capricorn Productions.
Uitându-se pieziş către ceaţa de afară, T. vărsă o lacrimă în paharul îmbrăcat cu gheaţă şi licoare înţepătoare din palma sa. Gânduri peste gânduri îi zburau haotic prin minte, precum valurile învolburate ale mării. Întrebări, întrebări, întrebări dar niciun răspuns. Oare a ajuns la capătul puterilor? Cert este că a ajuns la fundul paharului…”Băiete, mai pune un rând…Şi lasă-mă singur apoi.” O broboană de sudoare se ascunse în manşeta mâinii drepte, aşa cum toţi cei care i-au fost cu adevărat mâna dreaptă s-au dat la stânga. „Dar oamenii, oamenii nu mai au slăbiciuni? Numai eu am?”. Răspunsul se încăpăţâna să rămână printre foile scrise caligrafic de către un grup de oameni cu slăbiciuni doar pentru bani…
De cealaltă parte a oraşului, plimbându-se şcolăreşte printre mireasma proaspătă de cafea, M. îşi aranja tacticos cămaşa în pantaloni, aşa cum i-a atras întotdeauna atenţia doamna sa. Ajuns mai apoi în faţa dulapului, alese cu grijă o cravată cu a sa culoare preferată, care-i oferea de fiecare dată sentimentul unui taur în arenă. „Ah, să nu uit, să nu uit…Am repetat de o mie de ori, sper să nu uit.”. Privindu-se cu jind în oglindă, avu senzaţia că în spatele său rânjeau mişeleşte câteva feţe care i-au însoţit de ani buni drumul printre oamenii de rând. Tresări şi întoarse brusc privirea. Nu era nimeni. O picătură de sudoare îi pătă cămaşa proaspăt călcată şi apretată. „Uf, sper să se usuce. Nu am voie să greşesc!”
T. găsi de cuviinţă să-şi lase acasă toate foile umplute cu bagaj de cunoştinţe mârşav. Văzându-şi chipul ridat printre picăturile de pe fereastră, se gândi o clipă că este destul de puternic încât să ţină piept oricărui duşman. „Oricum, sunt lucruri pe care le am de atâta vreme…Şi, chiar aşa, dacă sunt greşite?”. Înspăimântat deodată de acest gând, se simţi mai singur ca niciodată…Atâţia oameni, intraţi în hora sa multă vreme parcă fuseseră împrăştiaţi brusc precum ceaţa de soare. „Şi dacă…?”. Nu, cu siguranţă nu există varianta asta. Nu, lui nu i se poate întâmpla. Ce o să facă după aceea? Iarăşi departe de casă, de cei dragi, doar el şi poeziile sale? „NU!”, îşi spuse mai hotărât ca niciodată. În cele câteva minute de reverie deveni alt om. El trebuie să fie un lider. Pentru el şi pentru ceilalţi. Cu acest gând plecă spre confruntare.
„Acum, că tot am băut cafeaua, o să par emoţionat. Uf, de ce am băut eu cafea? M-am luat după scorpie…”. Îşi mai repetă încă o dată ideile, să fie sigur că par ale lui. Puteau fi ale lui, de fapt, numai că alţii i-au luat-o înainte. Privindu-se cu nesaţ în oglindă, remarcă o scamă pe umărul drept. „Numai mizerii pe dreapta, tot timpul pe dreapta…”. O luă cu scârbă şi o aruncă pe geam, să fie sigur că nu-i mai invadează liniştea. Sacoul era în ordine, pixul cu nume celebru stătea pregătit la buzunarul interior iar cele câteva file cu înscris machiavelic aşteptau cuminţi în mapa de pe biroul de mahon. Doamna îi aruncă o ultimă privire serioasă, aranjându-i cravata aşa cum trebuie, apoi îi strânse mâna plină de energie. M. zâmbi îmbujorat şi se îndreptă spre uşă. Era fericit că (îi) venise momentul.
…Peste câteva zile se va lăsa frigul. Iarna va fi mai gri ca niciodată, fără a ţine cont de licori, manşete, cămăşi apretate sau pixuri cu renume. Zăpada va acoperi tot mai greu mizeria unei lumi plecată spre pierzanie iar oamenii vor deveni din oi umbre. Biroul de mahon va rămâne, în schimb, la locul său, la fel cum paharul îmbrăcat cu gheaţă îşi va însoţi stăpânul. M. şi T. vor fi, inevitabil, feriţi de neplăcerea unui timp friguros.
Scena rock românească este una fadă, unde maxim cinci trupe ajung la urechile ascultătorului ca fiind cunoscute. Există, în schimb, o lume paralelă unde îşi trag sufletul o groază de formaţii care nu au găsit, deocamdată, puntea de legătură cu lumea irişilor sau a holografilor, lumea ascultătorului de gen de altfel. Şi, din păcate, va mai dura o infinitate până când piaţa muzicală neaoşă va fi aliniată celor normale, unde fiecare stil muzical în parte are pâinea sa de mâncat. Noi, cei care ne dorim schimbarea în acest sens, trebuie doar să ţinem curentul în viaţă şi să-l arătăm celor care nu cunosc existenţa lumii amintite mai sus.
În 1995, trei băieţi cu vise şi gânduri muzicale, au pus-o de-o trupă care, ulterior, avea să reziste până în prezent. AVATAR apărea, astfel, în Craiova, având în 1996 primul demo înregistrat. Un an mai târziu, Holy Infection, aduce mai mult de 1000 de exemplare vândute în palmaresul trupei. Cu multă muncă, formaţia reuşeşte încheierea unui contract cu cei de la Bestial Records în 1999, lucru benefic, de altfel, pentru primul lor album, TheAlchemist, înregistrat în 2000. Lansarea aduce destule recenzii peste graniţele ţării, în Germania, Serbia, Italia sau Franţa. Urmează şi primul videoaclip în 2001, piese aleasă fiind Inner Alchemy. Adunând experienţa de până atunci, trupa sparge gheaţa festivalurilor de profil, trecându-şi în CV concerte la Hellhammer Festival în Serbia, Spring Metal Festival (Salzburg), acesta din urmă fiind startul unui turneu în Austria şi Germania, în 2005. Reprezentaţia băieţilor în deschiderea celor de la Megadeth ar putea fi notată ca o performanţă de reţinut, la fel cum ar putea fi cea de la deschiderea Crematory sau Sepultura. Ei o apreciază, se pare, pe cea de la Behemoth.
În 2006 înregistrează EP-ul Tentacles, stilul trupei fiind acelaşi death-metal care i-a călăuzit încă de la început. Perioada următoare i-a solicitat destul de mult, formaţia fiind angrenată în diverse evenimente în ţară dar şi în Europa. Momentan lucrează la ultimul lor album, pregătit a fi lansat în curând şi având în spate câteva surprize care nu ne-au fost, logic, dezvăluite. Componenţa prezentă a trupei este următoarea:
Şi pentru că am dorit să aflăm câteva impresii ale băieţilor vis-a-vis de problemele şi viziunea Cioburi, precum şi frustrările lor în raport cu popularitatea foarte scăzută pe piaţa locală, am adresat o serie de întrebări lui Dan Scurtu şi Marius Popeangă. Mircha ne-a oferit şansa de a vedea ce a ieşit:
RevistaCioburi: Când, cum, cu cine?
Popeangă: În liceu, repetiţii în sala de festivităţi, cu o chitară Reghin şi nişte tobe Doina, Scurtu şi cu mine.
Scurtu: Aş mai adăuga efectul de chitară care prindea posturi de radio şi pickupul folosit în loc de staţie.
R.C.: Avatar şi mai cum?
Popeangă: Am avut mai multe „nume”: brutal death metal, prog black/death metal, swedish/melodic death metal, death + hardcore, etc.
R.C.: Cât de beţi eraţi când aţi început?
Popeangă: După câte-mi amintesc, nu eram beţi deloc, eram chiar foarte treji. La noi mereu beţia, dac-a fost, a fost după repetiţie sau după concert.
Scurtu: Eram beţi, cred, dar nu de alcool.
R.C.: De ce rock?
Popeangă: Pentru că doar pe bază de rock se poate face metal. Iar metalul era cea mai marginală formă de artă muzicală în anii 90. Mă rog, şi azi lucrurile stau cam la fel dar atunci ne loveam de obstacole aproape insurmontabile.
Scurtu: Rock, what is rock? Are you a rocker? No, what is a rocker? METAL!!!
R.C.: Ce v-a facut să rezistaţi atât timp şi unde se găseşte?
Popeangă: Dacă ţi-aş răspunde pura plăcere de-a cânta, presimt c-o să zici că e o formulă stereotipă. Să ştii însă că adevărurile gol-goluţe se spun simplu. Aş mai putea zice că lipsa muzicii ar lăsa goluri prea mari în noi, ca să ne gândim vreun moment să renunţăm. Se adună câţiva prieteni, care ascultă cam aceleaşi muzici şi care nu doar ies la şprituri împreună, ci şi cântă împreună. Cum să nu rezişti?
Scurtu: Unde mergi? La repetiţie? Iar? Da. Nu te-ai mai plictisit? Nu. Ies bani? Nu. De ce cânţi? Fuck off!!
R.C.: Va este scârba de societate?
Popeangă: Mie mi-e foarte scârbă. După alegerile europarlamentare, am simţit din nou nevoia acută să plec undeva departe, unde să nu mai ştiu nimic de România.
Scurtu: Depinde care societate 🙂
R.C.: A mers Avatar la vot?
Popeangă: Cred că doar eu am fost la vot. Şi mi-a tremurat mâna înainte de a pune ştampila. O să revin la obiceiul meu de a-mi anula conştient buletinul de vot, în semn de protest.
Scurtu: Am silă şi lipsă de respect faţă de cei implicaţi în politica. Viermi bipezi toţi politicienii români.
R.C.: Cum îi convingeţi pe oameni să vă asculte?
Popeangă: Nu prea-i convingem. Nu suntem „true”.
R.C.: Laudaţi-vă cu un concert…
Popeanga: Odată, prin 2004, au venit la o cântare de-a noastră în Club A aproape 500 de inşi. Acum, dacă avem 200 de oameni la un concert, suntem fericiţi. Şi poate că e mai bine acum.
Scurtu: Cel din Salzburg, în deschiderea Behemoth. Cred că poza spune tot:
R.C.: Cum stă munca la următorul album?
Popeangă: Stă bine, mai avem nişte detalii de pus la punct şi urmează să vedem cum e cel mai bine să îl promovăm, pentru că, dintr-un anumit punct de vedere, va fi o premieră absolută pentru ţara asta. Nu c-ar interesa pe cineva în România.
Scurtu: Va fi ALBUMUL, nu următorul album. Văd că Marius nu a dezvăluit detalii, nu o să o fac nici eu. Pot spune doar că munca stă mult mai mult decât bine.
R.C.: Horia Moculescu, Marius Moga, Timbaland sau Ross Robinson ar trebui să vă producă un viitor album?
Popeangă: Cred ca m-aş mulţumi cu Ross Robinson. Pare un tip care se pricepe. J
Scurtu: Chiar dacă ne-am permite un producător renumit, aş prefera să fie produs de noi înşine, doar să avem la dispoziţie timpul necesar şi oamenii potriviţi.
R.C.: Până unde vreti să ajungeti?
Popeanga: Până la adânci bătrâneţi.
Scurtu: Măcar până la etajul 1.
R.C.: Ar trebui să fie mândru de voi Banul Craiovei?
Popeangă: Doar dac-ar avea ceva minte-n cap. Ar putea măcar să bage nişte bani în Ştiinţa să redevenim campioni după 1000 de ani.
Scurtu: Sau să bage banii în ceva folositor. J
R.C.: Credeţi în viaţa înainte de moarte?
Popeangă: Cu siguranţă. Trăind-o din plin pe asta de dinainte de moarte, avem siguranţa că ne-am scos pârleala, în caz că, după ce crăpăm, ne luăm cumva ţeapă.
Scurtu: Personal, nu cred că mai apuci să întrebi cine a stins lumina.
R.C.: Românii ar trebui sa stie engleza?
Popeangă: Ce să facă cu ea? Ce, îţi trebuie engleza să pricepi ce zice maneaua? Ai vreun avantaj în a prinde doi mici şi-o bere-n plus când te calci în picioare la vreun festivism organizat de vreun politician coclit, dacă ştii engleza? Oricum, tare mi-e teamă că-n viitor o să învăţăm chineza. Şi nu de plăcere.
Scurtu: Ar fi bine, până una alta, să învăţăm ţigăneşte.
R.C.: Mititelu, Dinel sau Neţoiu?
Popeanga: Acum o săptămână ţi-as fi răspuns fără reţineri, Mititelu. După ce Craiova a ratat cum a ratat Europe League, nu ştiu ce să mai spun. Eh, o să spun tot Mititelu, ce să fac. Ba nu, nu mai zic nimic.
R.C.: Adresaţi un mesaj inteligent…
Popeanga: Fraţi metalisti! Nu plecaţi urechea old school la noile stiluri de metal! Nu vă lăsaţi înşelaţi de poliritmia trupelor noi! Nu daţi nicio şansă curentelor inovative, diversioniste! Noi suntem români, nu uitaţi asta!
Scurtu: Mesaj inteligent? Hm… FUCK VIKING FOLK PAGAN CRAP METAL!!!
Le mulţumim celor de la AVATAR pentru amabilitate şi, ca de obicei, prezentăm pe final o doză suplimentară pentru curioşi.
