Protestele membrilor USR la tribuna Parlamentului nu au rămas fără ecou. Un sondaj realizat de Gazzetta dello sport, în colaborare cu Le Figaro, îi situează pe tinerii politicieni români pe primul loc într-un top al celor mai spectaculoase coregrafii realizate într-un derby politic, în anul 2017.
Această clasare este cu atât mai importantă cu cât ea a fost obţinută în disputa directă cu PSD, cea mai puternică grupare politică din România, recunoscută pentru jocurile sale murdare, precum transferuri nejustificate de contribuţii sau intrări neregulamentare la articulaţiile Justitiei.
Întrebat ce părere are despre noua regină a coregrafiei, unul dintre suporterii dinamovişti a declarat pentru Ugerpres, că nu are motive să fie supărat, atâta vreme cât spectacolul şi jocul politic de calitate vor avea de câştigat.
Membrii proaspăt înfiinţatului partid au mai iesit la rampă şi datorită unor scandări devenite deja celebre, dintre care enumerăm doar câteva, cum ar fi: „Cine nu sare, cine nu sare, ori e penal ori are probleme judiciare”, „UE Dragnea, UE Dragnea! Hei! Hei!” sau „Cine suntem?… Cine suntem?…”, întrebare la care, din câte se pare, nici ei nu au încă un răspuns.