Pe data de 28 Ianuarie 2010, în clubul TheSilver Church din București, va concerta trupa sud-africană The Parlotones. Veniți din Johannesburg, cei patru membri ai formației au urcat destul de repede în topurile din țara natală dar au reușit și pe plan internațional. Primul lor album a fost lansat în 2003 iar ultima apariție discografică a apărut în 2009. De altfel, concertul din București face parte din turneul de promovare al acestui ultim album.
Stilul acestora este un alternativ pop-rock, cu influențe din muzica celor de la The Simths sau Muse.
În deschiderea concertului vor evolua pe scenă clujenii de la Grimus, începând cu orele 21.00. Aceștia vor continua miniturneul pe 29 Ianuarie la Pitești, în Club Hush, de la orele 21.oo iar pe 4 Februarie, de la orele 22.00, la Târgu Mureș, în Club Jazz and Blues.
Biletul pentru intrarea la evenimentul din București costă 50 de lei.
Finalul de Octombrie al lui 2008 aducea ascultătorului român de rock un album nou, parfumat cu idei şi perspective pline de speranţă. Panikon, aflat sub semnătura trupei clujene Grimus, a fost declarat imediat cea mai bună apariţie discografică a anului, îndemnând criticii să-i acorde note bune şi foarte bune. Parcursul formaţiei de atunci şi până în prezent a confirmat faptul că viitorul poate suna cel puţin la fel de bine.
Prima dată când am ascultat Panikon am fost atât de confuz încât a trebuit să reascult piesele încă o dată, şi încă o dată, şi încă o dată…Era clar că pătrunsesem pe un tărâm diferit de cel cu care am fost obişnuit până atunci şi fiecare scenetă de pe portativ redesena decorul, amestecând sentimente şi priviri. Privit în ansamblu, albumul reprezintă drumul sinuos, încărcat cu trăiri gri şi albastre, de la starea confuză a primei întâlniri şi până la fericitul epilog, plin de emoţii. Confused duce, în acest caz, către Time To Be Good Friends, un final în care fiecare ascultător îşi poate oglindi starea de spirit rezultată. Panikon poate fi ascultat într-o zi ploioasă de toamnă, într-o seară de vară liniştită şi înmiresmată, la început de primăvară sau în mijlocul unui câmp alb, acoperit de haina rece a iernii. Panikon poate fi ascultat oricând, oriunde şi în orice împrejurare pentru că poate schimba privirea şi starea de moment.
Explorând influenţe multiple, începând cu acorduri simple de chitară şi culminând cu sound-uri electrice reci, Panikon are forma unui produs omogen, aliniat noilor tendinţe muzicale, meşterit curajos cu fiecare instrument participant la creaţie şi cu versuri exclusiv în engleză. Personal, nu condamn neabordarea limbii neaoşe, mai ales dacă ne gândim că planurile de viitor ale băieţilor includ inevitabil şi un parcurs internaţional. Şi dacă adăugăm compusului un vocal de excepţie, atât semnatic cât şi muzical, cu atât mai bine.
Făcând o trecere în revistă a versurilor, am remarcat, în principal, tema socială abordată, cu monştrii şi zânele ei, dezvoltată pe larg în fiecare melodie dar construind de fiecare dată un alt scenariu mizerabil sau trist. Fascinant mi se pare faptul că, lăsând la o parte liricul, ascultătorul îşi poate imagina la fiecare piesă o lume a sa neagră, cu stări depresive şi gânduri mizere sau, paradoxal, cu orizonturi clare şi dezvelite de nori. Dacă asculţi Panikon îţi poţi aşterne pe hârtie gândurile ascunse în suflet, fără să ai un moment de pauză. Cel puţin asta mi s-a întâmplat mie.
Discul conţine 12 piese, prelucrate excelent, începând de la partea lirică şi compoziţională şi terminând cu aspectul tehnic. O trecere în revistă a acestora se poate face pe site-ul oficial al trupei, www.grimus.ro . Se vede imediat faptul că investiţia în studio a fost una mai rar întâlnită pe la noi dar având şi suport creativ pe măsură. Cei de la Grimus au avut, se pare, un debut de succes, rock-ul alternativ al acestora făcând o bună impresie, inclusiv în concerte. Lucru care îi obligă la un următor album în care să se vadă clar evoluţia reală a trupei. Cel puţin aşa îşi doreşte unul din fanii lor, respectiv subsemnatul.
Vineri, 16 Octombrie, s-a petrecut concertul Grimus în club Fabrica, avându-i în deschidere pe cei de la Vive la Noiz. Un eveniment care, în mod normal, ar fi trebuit să adune ceva lume, mai ales dintre cei care cunosc fenomenul. Iar capitala oferă un public larg pentru a gusta din muzică.
Ora de începere a fost 21.00. Cel puţin aşa au scris organizatorii pe afiş. La ora 21.45 eram încă în Fabrica Pub, aşteptând palizi deschiderea clubului unde urma să se petreacă tărăşenia. Alături de noi se adunase un public firav ca număr, probabil obişnuit cu întârzierile nefireşti ale concertelor din cluburi. Sau, poate, o trupă românească participantă la SZIN-ul din 2009, din Ungaria, nu se ridica la nivelul ascultătorului bucureştean…
Una peste alta, s-au deschis porţile, am intrat în club Fabrica, cu speranţa că vom scăpa de frigul şi atmosfera forţat industrială a pub-ului. Nu. Nu o să înţeleg niciodată trend-ul acesta de a decora zonele cu muzică alternativ-electro-psihedelic-rock-metal-bla-bla-bla în elemente industriale, cu pereţi neterminaţi, zgâriaţi, reci, murdari. Pentru a forţa creierul să ceară alcool probabil. Şi fum. De orice fel. Mai bine vorbim de muzică.
Dovedind un respect deosebit faţă de cele scrise pe afiş, trupele au început cântările după ora 22.30. Respectul, probabil, a fost insuflat de organizatori. Vive la Noiz a dat startul. Timp de aproximativ jumătate de oră, cei patru ardeleni au cântat frumos, liniştitor, alert, simplu de plăcut. Vocea Adelei, senzaţională, mi-a dezmorţit neuronii ameţiţi de apă plată şi fumul de ţigară al altora. Sonorizarea, oarecum împotriva muzicanţilor, nu i-a încurcat prea tare iar cei patru membri Vive la Noiz au dat la instrumente în propriul amestec de rock’n’roll, funk, alternativ şi sentiment pierdut în ochii publicului. Potenţial există cu siguranţă. Din păcate, şi-au stabilit singuri o limită, cerând audienţei să se încălzească pentru Grimus. Fără supărare şi cu o mare apreciere pentru munca lor, însă limita s-a văzut.
Şi iată cum, în jurul orei 23.00, clujenii de la Grimus încep să-şi facă simţită prezenţa pe scenă. Şi nu oricum, ci unul câte unul, aşa cum au văzut ei pe afară. Fără nicio ironie. Recitalul nu putea începe altfel decât prezentând ultimul videoclip al lor, regizat de Tudor Giurgiu (aflat „întâmplător” pe acolo), la piesa In a Glimpse. Proiecţia acestuia a fost făcută pe spatele scenei, loc unde tot timpul concertului a fost câte ceva asortat muzicii. Deja, după primele acorduri, lumea a ieşit brusc din amorţeală, aplauzele au devenit aplauze iar strigătele strigăte. Au curs melodii, Vali Rauca a schimbat chitara dar a păstrat talentul (demonstrat şi la tobe la un moment dat), Mezofi nu s-a sfiit să facă abuz de vocea sa impecabilă, Cristi s-a jucat cu acordurile şi riff-urile, ridicându-mi substanţial firele de păr de pe mâini, tobarul a mers ceas, întocmai ca bass-ul şi clapele (decorate cu un ţipător girofar). Aşadar, începutul nu a fost deloc Confused, aşa cum au încercat băieţii să ni-l strecoare pe urechi, ci mai degrabă Insanity, judecând după ţipetele şi aplauzele spectatorilor. Am avut onoarea să parcurg live aproape tot Panikon-ul şi, deşi Time to Be Good Friends a lipsit, am simţit o mare apropiere a celor de la Grimus de publicul lor dar, în mod special, de acea îmbinare între ei şi instrumente. Personal, am rămas cu privirea ţintuită în gol, alergând pe câmpuri de nori la auzul piesei Political Animals, încercând să-mi explic de unde poate să iasă un asemenea act muzical. Nu vreau să par exagerat dar, în acest moment, nu cred că există cinci trupe rock în România care să poată susţine un concert în stilul celor de la Grimus, cu prezenţă scenică, cu vocal excepţional (inclusiv cu o limbă engleză pe măsură), cu instrumentişti care ştiu foarte bine ce au de făcut şi cu o legătură indisolubilă între sentimente şi acorduri. Am ascultat piese vechi şi piese noi, în premieră, jonglerii cu sunete, tendinţe de calm şi de alert, am admirat şase artişti care fac muzică.
După cele mai mult de două ore petrecute la concertul de vineri, mă încearcă şi acum un sentiment de tristeţe pentru faptul că în România trupele de acest gen nu reuşesc să impresioneze media dar mai ales pentru faptul că publicul este destul de ignorant când vine vorba de informare şi de apreciere a muncii artiştilor. Cât despre organizatori, tehnică şi suportul celor care ar trebui să susţină mişcarea românească de calitate (indiferent de tipul de artă) nu are rost să vorbim aici. Ar fi o pată neagră într-un ocean de argintiu.
P.S. : Săptămâna aceasta vom da drumul recenziilor la albumele trupelor româneşti, în principal din sfera rock. Panikon de la Grimus este primul vizat. Eventualele sugestii, atât de albume cât şi de impresii aşternute deja pe hârtie, sunt binevenite.
Acum ceva vreme vă spuneam că trupa clujeană Grimus lucra de zor la videoclipul piesei In a Glimpse, piesă care a beneficiat de un mixaj al britanicului Adam Wittaker.
De curând, trupa a anunțat că videoclipul, regizat pro bono pentru Grimus de către
Tudor Giurgiu, a ieșit la lumină.
Clipul este primul realizat în România cu un aparat foto tip SLR care filmează la rezoluție full HD. Este vorba despre Canon EOS 5D Mark II, lansat pe piață în vara lui 2009.
Printre altele, în cele trei săptămâni de prezență în topul săptămânal, piesa In A Glimpse s-a bucurat de un real succes în rândurile ascultătorilor radio Guerrilla, aceasta ajungând săptămâna aceasta pe locul I și detronându-i pe cei de la Muse, după o intrare direct pe locul III, în prima săptămână, și o urcare pe locul II, în cea de-a doua săptămână.
In A Glimpse este cel de-al doilea single Grimus și face parte de pe albumul Panikon, lansat la finalul anului trecut.
Al doilea single de pe albumul Panikon al formației Grimus, In A Glimpse, a fost lansat în cursul aceastei săptămâni. Noul single beneficiază de un mixaj diferit față de cel de pe album, fiind realizat de producătorul britanic Adam Whittaker. Cel mai recent proiect al acestuia îl reprezintă ultimul album Doves, Kingdom of Rust, care s-a aflat în fruntea topurilor britanice ale acestei veri. Adam Whittaker a mai lucrat cu Peter Gabriel, Amy Winehouse, Mark Ronson, Starsailor, The Rakes, Kate Nash, Lily Allen, Pure Reason Revolution, Tears for Fears, The Damned, Julian Cope, Saw Doctors, etc. Noul single Grimus, cu un mixaj semnat de Adam Whittaker, se aude începând cu această săptămână la Radio Guerrilla. El va putea fi ascultat de luni, 14 Septembrie și pe paginile oficiale de Myspace și Facebook ale trupei.
Videoclipul piesei In A Glimpse, în regia lui Tudor Giurgiu, se află în faza finală de editare și va fi lansat cu ocazia concertului Grimus din 3 Octombrie din Irish & Music Pub, Cluj Napoca.
…Conform comunicatului trimis de managementul trupei clujene.
Trupa Grimus a susținut pe 28 August 2009 un concert în cadrul festivalului SZIN din Ungaria, capul de afiş al serii fiind celebra Macy Gray. Programaţi începând cu ora 19:30, Grimus au debutat în faţa publicului maghiar cu un concert care a durat mai bine de 75 de minute, pe parcursul căruia au interpretat o bună parte a pieselor de pe albumul Panikon (Backseat Driver, In A Glimpse, Confused, Political Animals, Insanity, Elephants), dar si compoziţii mai noi precum Fingerprints, Attracted, Satellites, sau cea mai recentă piesă cu versuri în limba română, Umbre.
Dupa întoarcerea în ţară, Vali Rauca (chitară şi voce) a declarat: „SZIN a fost o experienţă foarte placută pentru noi. De la condiţiile de cazare, care au fost aceleaşi şi pentru noi şi pentru Macy Gray, pâna la profesionalismul sunetiştilor de la scena unde am cântat. E dovada clară că se poate face un sunet excelent în foarte scurt timp, chiar dacă oamenii de la mixere nu îţi cunosc muzica. Totul ţine de profesionalism şi de experienţă. Ne-am simţit respectaţi, concertul nostru a stârnit reacţii pozitive iar ca urmare am primit o inviţatie de a cânta în Budapesta, în cel mai celebru club de la ei, faimosul A38. Chiar dacă am fost la doar 50 de kilometri de România, am simţit o mare diferenţă între ceea ce se întâmplă la cele mai multe dintre festivalurile de la noi şi ceea s-a întâmplat la Szeged.”
Fotografii de la acest concert puteți urmări mai jos:
O stea află în noapte că Soarele va muri, luând cu el toate amintirile Universului său. Pierdut într-un colţ îndepărtat al liniştii celeste, micul astru visă cum sunetele adunate cu atâta grijă se vor topi iar întunericul va răsări peste el, acoperindu-i banal fiecare clipă ce urmează. „Un Univers fără Soare este ca un drum fără peisaje. Anost, plictisitor, ucigător.”, gândi cu un strop de lacrimă steaua. Vorbi cu suratele ei dimprejurul celor mii de ani-lumină presăraţi cu sclipiri albastre, rugându-le să-şi unească fiecare câte o rază, pentru a învia Soarele. Ca o pasăre cu aripi de vânt, alergă printre comete, planete, lumini pierdute, inele, căutând să renască muzica exploziilor solare şi sperând să refacă privirea fierbinte a Astrului Suprem. Şoaptele din trecut i-au prezis că nu-şi va mai găsi colţul său îndepărtat şi mângâiat de linişte până când nu va reuşi acest lucru.
O pasăre cu aripi de stele apăru din neant. Era născută din raze cu speranţă si aştri urmăriţi de întuneric. Adunase sunete, lumini, dorinţe, suficiente cât să ofere Soarelui încă un mileniu de strălucire. Apăruse din dorinţa micilor stele care îşi doreau drumuri cu peisaje, muzică celestă, clipe fără banal. Calea ei se contopise cu un destin melodic , aducând în preajma sa mii şi milioane de alte stele. Soarele va exista.
Teo le-a spus Grimus iar ei şi-au propus să ţină aprinsă lumina astrului ce veghează orânduirea de sunete armonioase şi în legătura directă cu sufletul. Plecaţi pe drumul lor în 2005, născuţi în mare parte din Revers, şase tineri cu dorinţe muzicale, reuniţi sub Grimus, apar între multitudinea de sunete rătăcite ale plaiului mioritic. După câteva repetiţii, aceştia susţin pe 10 martie 2005 primul lor concert. Având un demo cu numai trei piese evoluţia acestora a fost fulminantă, dacă privim realizările după numai un an. Astfel, 2006 debutează pentru ei cu deschiderea concertului Kumm din Cluj. În martie ajung în Bucureşti iar de aici către Stuffstock nu a fost decât un pas. Piesa Solitude ajunge pe prima poziţie a topului anual 2006 de la City FM. În martie 2007, piesa In a glimpse pătrunde în acelaşi clasament, ocupând poziţia a doua în topul anual 2007. Compoziţiile lor ajung până la Insomnia Radio UK dar şi la un post radio din Bruxelles. O realizare, dacă ne gândim la vechimea trupei.
Numeroasele reprezentaţii pe care cei de la Grimus le susţin în ţară (dar şi în afara ei) le sporesc popularitatea, atât prin linia melodică adoptată, cât şi prin atmosfera realizată pe scenă. A urmat şi participarea la Peninsula, Fan Fest, Coke Live, Rock la Mureş, Top T, deschiderea de la Sophie Ellis-Bextor iar marea realizare din 2007 a fost câştigarea trofeului de bronz la Global Battle of the Bands, în finala mondială de la Londra. Grimus era, astfel, „The best new band Romania 2007”, având ocazia unei întâlniri cu presedintele juriului, Glen Matlock (bassist Sex Pistols), acesta solicitându-le un CD cu piesele lor. De remarcat este şi faptul că trupa clujeană este prima trupă din România participantă la acest festival.
Anul 2007 aduce şi formula finală a membrilor trupei, formulă rămasă până în prezent. Astfel, după ce prin formație şi-au lăsat amprenta şi Cristi Boţan, Dorin Ţifrea, Paul Pătraş, Adriana Stan, Cristi Andrieş, Robert Forgacs sau Istvan Kovacs, Grimus pare că a găsit îmbinarea aproape perfectă între instrumente şi cei care le mânuiesc. Aşadar, componenţa trupei este următoarea:
Bogdan Mezofi-vocal,
Valentin Rauca-chitară, versuri, compoziţie (lider al trupei, spune lumea ),
Cristian Csapo-chitară,
Titus Vădan-bass,
Tamas Adorjani-tobe,
Lehel Kiss-clape.
Stilul, în mare, rămâne acelaşi, un rock alternativ elaborat, cu oarece influenţe pop, cu un vocal de excepţie, trupa având prestaţiile live deosebit de spectaculoase şi atent lucrate. În afară de concertele din ţară, Grimus a susţinut reprezentaţii şi în Anglia, Ungaria, Polonia, Bulgaria, Serbia şi Moldova.
În 2008 se produce lansarea albumului Panikon, album aşteptat cu deosebit interes de consumatorii genului şi care a reprezentat o primă linie trasă de cei de la Grimus după cei aproape trei ani de activitate. Materialul este excelent lucrat iar calitatea pieselor plasează formaţia pe un binemeritat loc de frunte al trupelor autohtone (şi nu numai), fiind declarat de critica autohtonă cel mai bun album al anului. Anul următor, 2009, le aduce în palmares participarea la B’estfest, la Bucureşti unde, în faţa unui public nu chiar numeros, îşi arată încă o dată potenţialul excelent. Urmează participarea la Szeget, în Ungaria.
În săptămâna ce tocmai s-a încheiat, trupa a terminat filmările celui de-al doilea videoclip (primul este realizat la piesa Backseat Driver) al single-ului In a Glimpse, în regia lui Tudor Giurgiu. Din comunicatul de presă aflăm că „filmările au avut loc la fosta fabrică de pensule din Cluj-Napoca şi că lansarea oficială a videocliplui este prevăzută pentru a doua jumătate a lunii august”. Totodată, mai este precizat faptul că „Tudor Giurgiu este deţinătorul casei Independente de producţie Librafilm şi organizatorul Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF), deţinând şi funcţia de director al TVR în perioada 2005-2007 iar în anul 2006 a regizat filmul Legături bolnăvicioase, avându-i ca protagonişti pe Maria Popistaşu, Ioana Barbu şi Tudor Chirilă. Colaborarea dintre Tudor Giurgiu şi Grimus nu se opreşte aici. Recent, Tudor Giurgiu a declarat că intenţionează să utilizeze piesa Political Animals, aflată de asemenea pe albumul Panikon, pe coloana sonoră a viitorului său film”. Mai jos puteţi urmări câteva instantanee realizate la filmările videoclipului:
Vali Rauca şi Bogdan Mezofi au fost deosebit de amabili, răspunzând câtorva întrebări puse de Revista Cioburi:
Revista Cioburi: Grimus a pornit ca o idee sau ca un crez?
Vali Rauca: Grimus a pornit dintr-o nevoie alternativă de exprimare, dintr-o tensiune creativă, din nevoia de a schimba ceva la modul de viaţă care îşi urma prea firesc drumul spre o existenţă banală.
Bogdan Mezofi: Grimus e rezultatul dorinţei fiecăruia dintre noi de a-şi proiecta personalitatea prin muzică în faţa tuturor celor care sunt curioşi să asculte.
R.C.: Au existat nori deasupra, atunci când aţi pornit la drum?
Vali R.: Da, au existat, cei mai ameninţători au fost Cumulo Nimbus, care se adunau deasupra noastră cu intenţia clară de a ne speria. De aceea primele repetiţii s-au desfăşurat într-un avion închiriat, deasupra norilor, la zece mii de metri unde cerul e mereu senin.
Bogdan M.: La fel ca toate trupele existente în lume, şi noi ne-am dat seama la început cât de diferiţi suntem unul de altul şi cât de greu e să ajungi la un numitor comun atunci când o piesă urmează a fi creata din 6 puncte de vedere. (Bogdan
R.C.: Ce spuneţi pe portativ?
Vali R.: Pe portativ trecem bobiţele alea negre care în preajma unui instrument se transformă în sunete ca omizile în fluturi. Sub portativ spunem mai multe despre ce iubim, ce ne sperie, ce vrem să se schimbe, ce nu vrem să se schimbe niciodată.
Bogdan M.: Piesele noastre au fost compuse întotdeauna prin prisma a 6 moduri de a privi lumea şi de aceea eu cred că fiecare dintre noi se identifică diferit faţă de ceea ce s-a creat. Eu am privit piesele întotdeauna ca fiind un semnal de alarmă născut din nevoia unei schimbări sau un îndemn la a-ţi trăi viaţa cu ochii larg deschişi.
R.C.: De ce acest stil? Transmite mai bine mesajul vostru?
Vali R.: Toate trupele ar trebui să cânte ceea ce le reprezintă, în acest sens stilul te alege pe tine, nu tu alegi stilul.
R.C.: Este mai pertinent versul în engleză?
Vali R.: Ne place foarte mult să cântăm în engleză. Avem şi vreo şapte piese în limba română care ne plac. Am ales ca pe albumul de debut să nu facem eternul ghiveci română-engleză prin care se încearcă să se împace şi capra şi varza. Am ales ca albumul de debut să conţină piesele care ne sunt nouă cele mai dragi. Ca avantaje ale versurilor în limba engleză pot fi privite concertele Grimus susţinute în şase ţări şi difuzări la radiouri din străinătate.
Bogdan M.: Pe mine personal întotdeauna m-a impresionat muzicalitatea versurilor în limba engleză şi atunci din cauza acestui ataşament de natură muzicală faţă de această limbă am simţit că mă pot exprima exact aşa cum mă simt.
R.C.: Ce sunete au modelat stilul Grimus?
Vali R.: Ascultăm foarte multă muzică toţi din trupă. Vreau să mulţumesc pe această cale trupei Radiohead care ne-a făcut cunoştinţă mie şi chitarei. În rest, pot doar să spun ce ascult zilele astea : God is an Astronaut, Archive, She wants Revenge, 65daysofstatic, Bat for Lashes, Thom Yorke live @ Latitude, Porcupine Tree, Placebo, The Dead Weather .
Bogdan M.:Trecutul meu muzical a trecut prin schimbări radicale de stil începând cu hip hop, pop (omniprezent în playlist-urile mele Michael Jackson), muzică clasică şi în prezent cam tot ce înseamnă rock alternativ. Formaţii preferate: Editors, The Killers, Dredg, Cold War Kids, Interpol, Radiohead, Muse, Kings of Leon, Klaxons etc.
R.C.: În ce stadiu al evoluţiei voastre muzicale vă aflaţi acum?
Vali R.: Facem piese noi şi experimentăm, pe scenă ne simţim tot mai bine, observăm că tot mai multă lume ne cunoaşte piesele. Am trecut succesiv de la eclozarea trupei la stadiul de trupă larvă şi trupă nimfă. Consider că acum ne aflăm în stadiul de trupă pupă, ultimul stadiu al metamorfozei pâna la atingerea nivelului de trupă adultă cu potenţial maxim creativ.
Bogdan M.: Daca ar fi să asemănăm evoluţia unei trupe cu viaţa unui om atunci trupa Grimus are frumoasa vârstă de 20 de ani.
R.C.: Care este raportul succes/eşec?
Vali R.: Succes 95 % – eşec 5 %.
R.C.: Care este varianta ideală de comunicare cu oamenii, la un concert?
Vali R.: Varianta ideală de comunicare cu oamenii ar fi ca unul din membrii trupei Grimus să fie Xavier zis şi „Professor X” din X-Men. Dar nu e nevoie de capacităţi telepatice pentru a atrage publicul. Se mai pot folosi mesaje subliminale şi gaz ilariant pentru a fi siguri că nu vor uita niciodata întâlnirea cu noi.
Bogdan M.: Să te prezinţi pe scenă exact aşa cum eşti.
R.C.: B’estfest este o realizare care vă obligă?
Vali R.: B’estfest a fost o realizare, Coke Live Peninsula a fost o realizare, festivalul Szin din Ungaria cu Macy Gray si Guano Apes va fi o realizare. Tot timpul suntem obligaţi să prestăm calitate şi să devenim mai buni, altfel nu ar fi interesantă viaţa de trupă.
Bogdan M.: B’estfest este o realizare care ne aduce cu un pas mai aproape de adevărata noastră identitate muzicală.
R.C.: Ce urmează în următorul an?
Vali R.: În următorul an sigur e ca vrem să înregistrăm un nou album. Pentru alte planuri e cam devreme şi oricum probabil vom mai vorbi până atunci J
R.C.: Pe ce culmi vă doriţi să fie Grimus în zece ani?
Vali R.: În zece ani Grimus va ajunge să umple stadioane. Adică în sensul că vom merge toţi şase la meciurile celor de la CFR Cluj.
R.C.: Ce şanse oferă România trupelor rock?
Vali R.: În România lucrurile se schimbă, publicul începe să aibă educaţia de concerte bune, începe să facă diferenţa între valoare şi papagalism. Sunt optimist azi. Maine probabil ţi-aş răspunde că ar fi bine să fugim toţi din ţara.
Bogdan M.: Deşi e posibil ca trupele străine să fie privilegiate din punct de vedere al stadiului în care se află cultura muzicală în ţările lor, până la urmă orice trupă, oriunde s-ar afla, e supusă inevitabil la un fel de ”ritual de iniţiere” sau perioadă de probă. Aşa că oriunde te-ai afla poţi întâmpina greutăţi.
R.C.: Evoluţia o vedeţi realizându-se după un plan sau ar trebui să se întâmple natural?
Vali R.: Tot timpul am fost adeptul neplanificării, a spontaneităţii gesturilor, a libertăţii conştiinţei. Pe de altă parte, o trupă rock trebuie să aibă în spate un mecanism foarte bine reglat, o echipă de oameni devotaţi care fac foarte bine ce fac şi împing trupa din spate. Mă refer la manageri, publisheri, sunetişti, tehnici şi mulţi alţii. E foarte mult mult de lucru până la ceea ce vede publicul pe scenă, interfaţa unui angrenaj. Artistul evoluează natural dacă i se oferă un mediu în care să se întâmple asta.
Bogdan M.: Pentru a evolua în orice domeniu, pe lângă existenţa obligatorie a unor factori indispensabili evoluţiei, e nevoie de foarte multă voinţă şi încredere în propriile tale forţe.
R.C.: Există frustrări adunate până la momentul actual?
Vali R.: Nu se adună frustrările decât între două concerte. Pe scenă le descărcăm pe toate şi facem loc noilor frustrări care la rândul lor vor fi consumate la următorul concert. Frustrarea e un fel de benzină fără plumb. Îţi dă energie dacă ştii prin ce rezervoare să o treci.
R.C.: Cum ar trebui să arate o lume Grimus?
Vali R.: Într-o lume Grimus s-ar restabili contactul cu natura, cu spiritualitatea, s-ar încetini mult ritmul vieţii şi lumea şi-ar îndrepta atenţia spre ceea ce contează cu adevărat, viaţa ca parte dintr-un întreg fragil.
Bogdan M.: Ar fi o lume în care creativitatea ar ajunge pe cele mai înalte culmi.
R.C.: Oamenii chiar sunt altfel în Ardeal? J
Vali R.: Oamenii nu prea contează de unde sunt, contează ce au înăuntru.
R.C.: De ce nu suntem în stare să ne protejăm valorile culturale?
Vali R.: Suntem încă la stadiul în care privim cu gura căscată la ceea ce a fost declarat valoros dincolo, e o boală care va persista încă mult timp.
R.C.: Urmărind direcţia pe care a luat-o România, vedeţi cer senin sau furtună?
Vali R.: Văd cer senin cu ocazionale furtuni de vară soldate cu pagube.
Bogdan M.: Întotdeauna am privit viaţa ca pe o mare furtună întreruptă din când în când de momente cu cer senin. E mai interesantă viaţa aşa.
R.C.: Ce proiecte sociale vi se par ipocrite?
Vali R.: Mi se pare absolut ridicol ca o vedetă să vrea să participe la o acţiune caritabilă de împădurire alături de voluntari doar cu condiţia să aibă în protocol cel mai scump vin de pe piaţă. Mai aud şi eu poveşti de care mă crucesc, iar în general implicarea în proiecte sociale pentru boost de imagine mi se pare un lucru greţos.
Bogdan M.: Superficialitatea mascată în interes şi implicare cu care sunt tratate proiectele sociale la noi în ţară mi se pare cea mai mare ipocrizie.
R.C.: Ce este mai dăunător, pesimismul sau optimismul?
Vali R.: Pesimismul.
R.C.: Ca mesaj pentru fani, ce contează în viaţă?
Vali R.: Contează să fii sănătos la cap şi la trup, să fii liber şi să ai ochii deschişi, să te fereşti de dependenţe de orice natură, pentru a putea să te bucuri de viaţă.
Bogdan M.: Echilibru în tot ceea ce faci.
Managementul trupei ne-a confirmat şi o discuţie filmată, în această toamnă, cu membrii Grimus, discuţie care sperăm să ne dezvăluie mai multe substraturi ale viziunilor lor. Până atunci, aruncaţi un ochi pe www.grimus.ro pentru a vă face o idee despre sound-ul trupei. Mai jos, primul videoclip al băieţilor:
Iată că se mai duse o zi de B’estfest. Lume mult mai multă decât în Ziua 0, în care concertele au fost stropite din plin cu o ploaie ce s-a încăpățânat vreo trei ore să plece. Cei de la The Killers au fost cap de afiș, prestând într-un mod corect reprezentația lor de pe scenă deși sonorizarea a fost un pic slăbuță. Sunt de remarcat și cei de la White Lies dar și Patrice, care a adunat destulă lume încă de la început.
Așadar, pe 2 Iulie, distracția a debutat cu recitalul trupei Les Elephants Bizarres, formație care a acordat de curând un interviu Revistei Cioburi. Din păcate, deși au sunat destul de bine live, având melodii ce pot concura oricând pe piața vestică, lumea nu s-a înghesuit să-i vadă, mai ales că debutul acestora s-a petrecut undeva în jurul orei 17.30. Oricum, Les Elephants Bizarres promit prin stil și mod de abordare al cântecelor și suntem convinși că vom mai auzi de ei.
O altă formație care, personal, m-a impresionat sunt clujenii de la Grimus, aceștia abordând un rock alternativ bine distribuit pe instrumente. Prestația live a celor de la Grimus a fost una excelentă iar vocalul Bogdan, cu ale sale inflexiuni ce pe alocuri aduceau cu Matthew Bellamy de la Muse, a fost cireașa de pe tort pentru recitalul clujenilor. Lume un pic mai multă, să spunem, mai ales că se apropia Motorhead. De remarcat sincronul făcut de băieții de la Grimus, la finalul reprezentației lor, în memoria lui Michael Jackson, sincron făcut pe Thriller, arhicunoscuta melodie a regelui pop. Grimus, în concluzie, prezintă potențial și ne dovedește (încă o dată) faptul că resursele muzicale românești sunt nelimitate.
Ayo., îndelung așteptată de mulțime, a demonstrat că rithm&blues-ul, folk-ul, funk-ul și reggae-ul pot fi împletite senzațional, dacă ai în spate instrumentiști pe măsură iar vocea te ține să te joci cu publicul așa cum îți dorești. Lumea s-a adunat să vadă cântăreața nigeriano-română iar aceasta nu i-a dezamăgit pe cei care au aplaudat-o la final.
Un alt nume care a pășit pe scena B’estfestului ieri este Polarkreis 18, trupă germană apărută recent pe piața muzicală din România. Stilul electro organizat, combinat cu riff-urile chitaristului, denotă, parcă, un gen ce se potrivește în totalitate nemților. Vocalul, cu alura sa androgină, s-a achitat cu brio de sarcina unei cântări live.
În sfârșit, Motorhead, așteptați cu nerăbdare de cei zece mii de rockeri români și străini, au demonstrat de ce au ajuns un nume pe greu pe scena heavy. Timp de aproape o oră, britanicii au dat o reprezentație în forță a hiturilor care i-au consacrat de-a lungul vremii, nepăsându-le în niciun fel de vârstă. Publicul a fost în delir, de la cei mai tineri la cei mai bătrâni, savurând la maxim sunetele venite de pe scenă. Aș acorda o bilă neagră sonorizării, din păcate.
Finalul de zi l-a avut pe Moby la timonă, americanul făcând un show plăcut. Recitalul live a sunat bine, publicul rămânând până la final alături de cântece ale trupei devenite hit-uri în timp. Lumină, voci feminine și multă mișcare a fost, pe scurt, finalul celei de a doua zile B’estfest București.
Fotografiile nu sunt pe măsura recitalurilor de ieri dar până la urmă nu acest aspect contează. Important este ceea ce s-a cântat și faptul că publicul a apreciat sunetele. Revenim mâine, cu alte detalii.
