Multe cuvinte pentru nimic

Ţrrrrr!

-Da!

-Alo, să trăieşti, băh!

-Să trăieş…Să trăieşti tu! Cine e?

-Băsescu, băh, ţigane! Nu-l recunoşti pe preşedintele ţării, băh, colorat împuţit?!

-Vă rog..vă rog să vă controlaţi! Nu suntem la uşa cortului ca să ne înjurăm ca caii pe sacul de ovăz!

-Ba tu eşti la cort, băh, hă, hă, hă!

-Deci, în consecinţă, de ce m-aţi sunat?

-Că aşa am vrut eu, băh, smoală!

-Deci, eu nu sunt smoa…smoală! Şi dacă nu vă convine culoarea care am fost înzestrat de la natură, să…

-Hai, gata, băh! Nu mă interesează culoarea ta, poate cea politică dar nici aia. Oricum, tot repetent rămâi, hă, hă, hă!

-Deci, vă rog, începeţi să mă ener..enervaţi cu aceste inepţii incomensurabile lipsite de catharsis intelectual şi pline de o fadă introspecţie…

-Băh, ţi-e rău? Ce-i cu tine? Ai învăţat să citeşti, hă, hă, hă!

-Deci, în consecinţă, vă rog să-mi spuneţi care este scopul mârşav care îl aud în acest telefon!

-Băh, scopul este să-ţi vezi de treaba ta!

-Deci, eu îmi văd de treba mea, aşa cum îşi vede şi piti..piticul de Boc de-a lui!

-Băh, nu te lua de Boc că arunc cu el în tine! Boc îşi vede de treaba mea iar tu să-ţi vezi de a ta!

-Deci…

-Mai termină cu deci, deci, deci! Alte cuvinte nu mai ştii?

-Ba da, mai ştiu dar le folosec când vreau pentru că fac parte din vocabula…vocabularul meu şi nu este al altuia!

-Hă…??

-Deci, aşadar, vă comunic că dacă nu aveţi ceva să-mi spuneţi mă duc să îmi fac treba pe care cetăţenii acestui sector m-au ales, nu ca un preşedinte pe care cetăţenii onorabili ai acestei ţări se plâng că nu face nimic, că se bagă în treburile politice pe care domnul Geoană ar fi bucuros să le drămuiască…

-Ho, băh, că mă tâmpeşti! Băh, da’ ce sămânţă de vorbă ai! Ai rămas fără floarea soarelui, hă, hă, hă!

-Deci, vă rog să vă vedeţi cu doamna Udrea de treabă şi să lăsaţi un om harnic să-şi vadă de probleme care oamenii năpăstuiţi din sector l-au votat să le rezolve, nu ca un preşedinte tiran care nu face nimic pe care…

-Băh, lemn de abanos! Ce ţi-a făcut Elena, băh? Te legi de o biată doamnă, care se zbate pentru ţara asta, mânca-i-aş…pardon, mânca-ţi-aş sectorul!

-Deci, este treaba mea să mă preocupe problemele obş..obş..obşteşti ale ţării care este abandonată de preşedintele său care cetăţenii cu capul pe umăr îl regretă şi doresc schimbarea cu domnul Geoană, un om care ţara îi va mulţumi pentru ceea ce va face ca preşedinte şi care…

-Ho, băh, că nu te pot urmări! Mi se schimbă iar poziţia ochilor când te ascult! Cum te suportă ăia, băh?

-Deci, aşadar, pe mine, cel mai harnic şi cinstit primar care sectorul şi ţara asta nu regretă că i-au încredinţat frâiele destinelor pe care cetăţenii gospodari ai sectorului le folosesc în sufragerie la mutarea ăăă…mobilei… Vă rog, deci care este scopul acestui telefon?

-Pfuai, m-ai obosit..Mi-e sete…

-Şi pe deasupra, un preşedinte care se urcă la volan după ce bea, ce exemplu care ţara asta îl vede la televizor de la un preşedinte tiran care bea şi care se urcă la maşină, la volan…Se urcă la volan, în maşină, pardon…

-Auzi, băh, curcubeu bicolor, antimaterie politică, tu ia-o pe Androneasca ta şi las-o pe Elena mea, că o să fac eu o şedinţă cu părinţii şi nu o să te mai lase la şotron, da?

-Deci, cu ameninţări şi discuţii în contradictoriu, venite pe eşicherul acestei convorbiri telefonice care eu o reneg de la prima frază, aşa cum cetăţenii gospodari şi săraci ai ţării îl reneagă pe preşedintele tiran şi care bea la volan când se urcă în maşina de conducere a poporului care este reprezentat cu succes în sectorul cinci de cel mai harnic şi gospodar primar care l-au votat şi îl vor votează în curând toată ţara pentru că este…

-Hooo, băh, că mi-ai urcat sângele în cap! Mă faci să ameţesc şi nici n-am servit nimic, înţelegi?

-Deci, în consecinţă…

-Să vezi ce consecinţe îţi arăt eu. Termină cu prostiile!

-Domnule preşe…preşedinte, vroiam să spun că totul a fost un pamflet!

-Hai sictir!

Clanc!

Restaurant Arena, demn pentru sectorul 2

Pe bulevardul Basarabia, undeva la intrarea către viitorul stadion naţional Lia Manoliu, există o serie de birturi de cartier, căutate mai ales vara, pentru terasele spaţioase şi pentru bruma de verdeaţă prăfuită de lângă. Într-una din serile trecute, obosit de frecatul mentei de la serviciu, m-am decis să-mi liniştesc stomacul la una din aceste locaţii.

Restaurantul Arena, situat la numerele 37-39, pe bulevardul Basarabia, aşa cum spuneam mai sus, este un local din categoria celor de cartier. Şi când spun de cartier, mă refer la Pantelimon, care este în apropiere sau, extrapolând, la sectorul 2 cu primarul Onţanu care este din acelaşi aluat cu adevăratul-primar-care-este. Prietenii şi locuitorii care nu votează de scârbă ştiu la ce mă refer. Deviez de la subiect, ştiu. Aşadar, intru pe terasa restaurantului cu pricina, mânat de foame şi, inevitabil, de sete. Aleg partea acoperită a terasei, cu un răvăşitor decor rustico-orientalo-românesc. Adică lampioane chinezeşti înconjurate de ardei gras, roşii şi cepe roşii de plastic. În această zonă, mesele şi băncile sunt din lemn, ţărăneşti, gen. Mi-a plăcut foarte mult cum natura făcea parte din acest peisaj, respectiv am admirat familiile de paianjeni şi insecte care locuiau paşnic pe sub bănci sau pe la colţurile meselor. Am gândit că e mai bine să nu disturb comunităţile acestora, drept urmare ne-am mutat în cealaltă zonă a terasei, sub cupolă. Cupolă care este reprezentată de o mare minge de fotbal, inscripţionată cu numele unei mărci de bere şi galbenă. Aici, mesele sunt de patru persoane, având combinaţia lemn-metal, întocmai ca scaunele ataşate. Haideţi să comandăm!

Ospătarii, băieţi drăguţi şi amabili de altfel, ne-au servit prima dată cu meniul. Pe copertă era scris, cu litere de „aur”, Selgros Cash and Carry. Profi, ce să mai…”O porţie de ficăţei, vă rog.”, vine prima strigare. „Îmi cer scuze, nu avem.”, urmează contraatacul. „ăăă, salată de murături aveţi?”. „Nu.”. Bine. Stomacul rezistă. „Pulpe la ceaun şi piure, vă rog.”. În sfârşit, ceva care este pe stoc. În jumătatea de oră scursă până la sosirea mesei, am verificat un pic nivelul cotelor apelor Dunării din meniu. Micul ajunge la 2,5 lei. Băh, Boc, băh…Berea la un rezonabil 4,5 lei Bergenbier la sticlă. Ciorbele ca-n centru. Inegal şi incoerent, aş spune. În fine, vine mâncarea, senzaţional! Hopa, nu e chiar aşa. „Nu vă supăraţi, pulpele de pui, din ce pui sunt, mai exact?..Adică nu sunt pui de găină, nu?”. Stupoare. La fel mă simţeam şi eu. Ori comandasem pulpe de pui dintr-o specie de găină pitică, ori erau pulpe de pui de altă pasăre, categorie mică. Pe cât de mici, însă, pe atât de tari. M-a salvat piureul din cartofi, calitatea fiindu-i dată de vechime. Cel puţin, aşa a crezut bucătarul. Iar nota de plată, comparativ cu cele consumate, o adevărată comoară (110 lei, patru persoane, cu un singur fel de mâncare şi un rând de băutură). Pentru patron, desigur.

Concluziile le trage fiecare. Restaurantul Arena, chiar dacă are un televizor (sau două?), un pic de răcoare şi mesele mai răsfirate tot nu salvează imaginea unui local de cartier, neîngrijit şi cu spiritul locuitorului meltean de bloc. Partea interioară mai găzduieşte nunţi sau botezuri, tot în stil de cartier. Iar toaletele mai bine le evitaţi. Credeţi-mă pe cuvânt. Deci, nu.