Leii puţini din Leu

   cantina-leu

   Toată lumea vorbeşte de criză financiară, economică sau de altă natură. Mie mi se întâmplă, de cele mai multe ori, să fiu în criză de timp. Iar când se apropie ora prânzului, criză de stomac. Corelat cu partea economică, sistemul meu de ghidare către sala de mese m-a îndrumat în ultimele zile spre vechea locaţie de studenţie. Mai exact, în Complexul studenţesc Leu. Şi, surprinzător, nu la Jegosul, pentru a înmuia neuronii în berea la halbă şi a privi mai apoi tâmp în cioburi, ci în cantina „groapă”, aflată în dreapta intrării în Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii (alături de Jurnalistică şi Psihologie).

   Complexul studenţesc Leu îmi aduce aminte de anii în care foamea nu era o senzaţie greu de înfruntat, mai ales dacă trupa de „beţivi ordinari”, aşa cum îi plăcea administratorei căminului C să ne alinte, era mai tot timpul reunită şi pusă pe şotii. Mai un şotron, mai un diafilm, mai o chitară, uite aşa reuşeam să împăcăm stomacul. În prezent, nu mai reuşim să păcălim la fel de uşor organul cu pricina, în consecinţă mai trebuie să-i dăm şi de lucru. Aşa cum puneam mai devreme, cantina din Leu, cea din dreapta intrării în clădirea facultăţii, mi-a dat ocazia să redescopăr mirosuri şi figuri din trecut. Decorată în vechiul stil al cantinelor comuniste, cu aceleaşi personaje la servire ca acum opt ani şi păstrând acelaşi iz de mâncare gătită cu aceleaşi ustensile de zeci de ani, locaţia cu pricina este, paradoxal, şi o oază de tinereţe, mai ales prin prisma clienţilor săi. Cine reuşeşte să dea o fugă până acolo în jurul prânzului, se poate considera norocos din punct de vedere gastronomic, precum şi economic. Ideal este să prinzi coada de ora 12-12:15 astfel încât să nu amâni cu mai mult de zece minute desfătarea papilelor gustative. Doamnele care servesc sunt amabile aşa cum le stă bine unor personaje de vârsta dumnealor şi chiar te îndrumă către meniul potrivit. Tăvile din plastic şi tacâmurile din inox seamănă cu cele folosite de bunici în perioada interbelică dar nu reprezintă un impediment în momentul în care eşti fericitul interlocutor al ospătăreselor. Deja îmi plouă în gură.

   Meniul este destul de variat şi acoperă o paletă largă de gusturi ale clientelei. Ciorbele sunt excepţionale, la fel şi felurile secundare, ca să le zic aşa. Există şi variante de desert, respectiv prăjiturile din cofetăria copilăriei, precum şi sucuri sau bere. Evident, nu se fumează. Atmosfera, aşa cum spuneam, este sub media luxului din restaurantele din branşă dar pentru cei care nu ţin cont de aceste aspecte, chiar nu contează. Am remarcat faptul că, deşi afară aerul are în jur de 35 de grade, în cantină este răcorel. Dar să revnim la partea economică. Păi, cu numai 8 lei noi, am servit aşa: o ciorbă de fasole, iahnie de fasole cu şniţel de pui şi o salată de varză. A, şi cinci felii de pâine. Sau, săptămâna trecută, am avut o altă combinaţie: ciorbă de perişoare, salată orientală, mâncare de fasole verde şi un piept de pui prăjit. Cu pâine, normal. Am plătit numai 12 lei noi. Ia să vedem, ce platou mi-am mai construit…Ciorbă de pui cu tăiţei, ardei umpluţi şi pâine, din nou. În total, şapte lei şi patruzeci de bani. Mai zic? Să nu uit, intrarea în campus, dacă vii cu maşina, te costă un leu, la negru. Sau doi lei cu chitanţă. Programul este de luni până vineri, cu închidere la ora 20:30. În general, dacă un fel de mâncare se termină, nu se mai prepară în ziua respectivă (în special la ciorbe).

   Una peste alta, pentru cei care au gustat în mod constructiv şi distractiv viaţa de cămin, reîntoarcerea la atmosfera unei cantine studenţeşti ar fi de bun augur. Mai ales dacă preţurile au rămas ca în tinereţe iar mâncarea seamănă cu cea adusă de nenea mecanic de locomotivă. Poftă mare, dacă daţi o tură!

Panseluţe şi Lămpaşe

Dosarul mineriadei este închis. După scurta vizită a intelectualilor cu lămpaşe, invitaţi de domnul rector Iliescu, timp în care panseluţele au devenit o adevărată pasiune a bucureştenilor, a fost observată o creştere semnificativă a accidentelor de muncă. Astfel, un număr impresionant de studenţi s-au prezentat la urgenţă cu diferite hematoame, fracturi, contuzii, etc, acuzând că acestea au aparut datorită sădirii florilor din plin centrul capitalei, moment în care erau ajutaţi de către colegii lor mai mari şi nearticulaţi. Aceştia au fost îndrumaţi în acest studiu al ingineriei agronomice de către colegii cu caschete într-un mod extrem de convingător cu ajutorul pulanelor. Cei care s-au dovedit a fi chiulangii au fost depistaţi şi admonestaţi cu mustrare scrisă. Scrisă pe pavaj cu sângele recalcitrantului. Cei care au încercat să se opuna au fost transferaţi către centrele de reeducare din plină stradă unde li s-a administrat comă sau pur şi simplu deces prin pulan, rangă şi bocanc. Huliganii au fost reduşi la tăcere.

Domnul rector Iliescu, sub patronajul căruia s-a desfăşurat acest schimb de experienţă culturală, este – astăzi – scăpat de justiţie prin acordarea de NUP pe baza prescrierii unor fapte din dosar. Minunat. Dacă vă gândiţi că această urmărire penală s-a dorit să fie întârziată să ştiţi că vă înşelaţi. Minerii au venit singuri să planteze flori. Acesta era un vis al lor. Iliescu a fost doar la locul nepotrivit, în momentul nepotrivit.

În astfel de momente, când statul devine ipocrit şi serveşte interese nu doar diferite de cele ale cetăţeanului ci şi împotriva sa, revoluţii personale se nasc în fiecare şi politicienii ca Iliescu sunt întâmpinaţi cu un bine-meritat "Mori!". Fără îndoială, legea este respectată. Însă sunt total dezamăgit de modul în care este protejat pensionarul şef. Politicienii ne jignesc inteligenţa şi îi doare la bască de efectele pe termen lung ale comportamentului lor feudal.

Vă promit, dle Iliescu, că la mormântul dumneavoastră veţi găsi întotdeauna un lămpaş aprins. Pentru veşnica pomenire.