După cum se ştie şi se pregăteşte deja, la sfârşitul anului, poporul va fi chemat la vot pentru a-şi alege conducătorul. Dacă în urmă cu aproape cinci ani, la ultimele alegeri prezidenţiale, electoratul era în fierbere, arzând de nerăbdare să penalizeze prin vot o dinastie PDS, sub Adrian Năstase, ce ar fi urmat să se instaleze şi mai confortabil sub următorul mandat, anul acesta marea parte a electoratului s-a lămurit cum e cu schimbarea.
Acum cinci ani, se spunea că nimeni nu i-ar fi putut ţine piept lui Traian Băsescu, cu atât mai puţin într-o confruntare directă. Nici un alt lider politic nu întrunea trăsăturile liderului D.A. de atunci: carismatic, ferm, capabil de lacrimi, om de viaţă care le-a încercat pe toate cele lumeşti, Băsescu părea mâna de fier de care România ar fi avut nevoie în acel moment.
Între timp, cum e şi normal după atingerea punctului maxim, popularitatea primului marinar al ţării a început să scadă. După ziarişti răpiţi şi recuperaţi din Irak, ghionturi susţinute cu prim-ministru, aroganţe diplomatice, jocuri de-a demisia, ţigănci împuţite, şi colac peste pupăză, chiar validarea coaliţiei cu exponenţii sistemului ticăloşit mult blamat, putem spune că preşedintele jucător şi-a cam tras de unul singur preşul de sub scaunul prezidenţial.
În urmă cu cinci ani, pe vremea când încă mai urmăream cu real interes activitatea politică aflată la restrişte (cum mulţi ne-a încumetat să credem), mi-am spus, ca simplu fapt divers căria nu i-am putut da curs în euforia marii dar false victorii, că dacă există un politician capabil să îi ţină piept lui Băsescu, acesta nu poate fi decât veche cunoştinţă a preşedintelui din cursa pentru primăria capitalei, Sorin Oprescu. La momentul respectiv, doar aroganţa doctorului mi se părea impasibilă în faţa tirului cu gloanţe oarbe susţinut de robinhudul Băsescu, împotriva aşa-zisului sistem ticăloşit. Căci, după părerea mea, deşi cei doi sunt două personalităţi distincte pe scena politică românească, sunt construiţi parcă din acelaşi aluat.
Timpul a trecut şi iată cum, acum, în prejma alegerilor, actualul primar al capitalei, Sorin Oprescu, declară că ia în calcul foarte serios candidatura sa la Cotroceni şi o spune ca şi cum ar fi fost nevoit să-şi accepte sorocul. După ce a stat (sau mai bine zis a fost ţinut) cuminte în umbra catargelor ignoranţei ale unor lideri desedişti precum Vanghelie, a venit şi rândul doctorului să încalece şi mai bine pe val. Ca prim candidat „independent” din partea PSD ajuns la cârma Primăriei Bucureştiului, noul distrugător de mituri Sorin Oprescu pare exact asul din mânecă de care rechinii pesedişti au nevoie pentru a-l arunca în cursa electorală împotriva încă aparent indecisului Băsescu.
Nu ştiu dacă l-a întrebat cineva pe Mircea Geoană, actualul candidat din partea PDS la preşedenţie, de această posibilă mutare. Eu personal înclin să cred că dacă va exista un candidat din partea PDS la preşedenţie, acesta va fi Sorin Oprescu. Astfel, ce n-a făcut pentru capitală timp de un an, va avea posibilitatea să nu facă pentru întreaga ţară, următorii cinci ani.