Aşa cum se ştie, toaletele sunt locurile acelea unde lumea face pipi şi caca, fiecare în ce poziţie doreşte. Toaletele sunt acasă, afară în curte sau în baruri, în avioane, în lifturi sau chiar în casa scării, că aşa au vrut oamenii să le construiască sau să şi le închipuie.

   Unele dintre ele sunt dotate, că au fost indivizii mai precauţi, cu accesorii de spălat pe mâini, chiuvete şi săpun, gen. Lucru inteligent, în esenţă. Sau nu, depinde cum priveşti lucrurile. Să luăm de exemplu o cârciumă. Una cu trafic, plină de aparate de regenerat berile, care, evident, trebuie să-şi îndrume scurgerile de lichide către o budă. Îl luăm ca model pe domnul Pipinel, un personaj fictiv. Ce face domnul Pipinel când senzaţia de rupere de nori din dreptul vezicii nu-i mai dă pace pe scaun? Se ridică elegant de la masă, îşi cere scuze în faţa doamnelor şi o ia la pas uşor iniţial, alert, mai apoi, către toaletă. Unde, dacă are norocul să fie liber, se va naşte a doua oară instant. Odată încheiată operaţiunea, omul nostru scutură cu nesaţ robinetul, îl aşează plăpând în panatalon şi, normal, dă să-şi clătească mânuţele. Bang! Nu avem chiuvetă în budă! Păi, ce face? Punem crenguţa pe clanţă, după ce în prealabil am mângâiat smotocelul, ieşim să ne spălăm şi apoi revenim la partida de bridge.

   Bun, dar ce să înţelegem de aici? Să-l luăm exemplu şi pe domnul Fifinel, colegul de masă al domnului Pipinel. Domnul Fifinel, la un moment dat, va încerca şi dumnealui aceleaşi senzaţii de facere, drept urmare se ridică vioi de la masă, se scuză în faţa doamnelor şi ţuşti către pipilică. Omul intră în sanctuar, pune mâna pe clanţă, aceeaşi pe care a atins-o şi colegul Pipinel iar apoi pune mânuţa pe smotocelul din dotare, eliberându-i raza laser. În acest moment putem spune că s-a produs joncţiunea, în sensul că prin intermediul clanţei cocoşelul lui Pipinel a făcut cunoştinţă cu cocoşelul lui Fifinel. Cazul acesta este unul fericit pentru că cei doi indivizi sunt nişte oameni curaţi, cu analizele la zi, şi lipsiţi de culturi de parameci, amibe sau ciupercuţe săltăreţe care sălăşluiesc acolo jos.

   Prelungind un pic problema, presupunem că la un moment dat va exista un domn X mai şturlubatic şi plimbat cu ciocul de raţă prin mai multe bălării, care va pune mâna sa de bărbat pe clanţa toaletei, după ce în prealabil îşi va scutura intrumentul de golire. Şi cum chiuveta este în afară, o parte din monstruleţii ăia mici care mişună prin părul pubian va călători direct pe clanţă, urmând mai apoi alte trasee, către alte destinaţii de vacanţă. Este un scenariu paranoic dar aşa sunt eu, mulţumesc.

   Discutând această problemă cu domnul Şacalu’, un bun prieten şi specialist în exterminarea de bun-simţ, am construit în creier un alt scenariu de probat. Să presupunem că domnul Şacalu’ o ia la picior către toaletă, cu gânduri de geneză. Geneză care implică şi un sul de hârtie igienică. Omul, bine-crescut de altfel, ar putea să facă o glumă proastă şi să mânjească, numai un pic normal, clanţa cu puţină materie reciclată proaspăt ieşită din funduleţ. Se spală omul mai apoi, la chiuveta din afara budei… Dar oare domnii Pipinel şi Fifinel, când vor fi mai apoi nerăbdători, atenţie-foarte nerăbdători!, să-şi golească săculeţii de pipi, cum vor proceda după ce vor închide uşa toaletei şi vor pune mânuţa pe căcuţa lăsat de domnul Şacalu acolo? Vor face pe ei au ba?