Un studiu al Agenţiei Naţionale Antidrog arată că maneliştii şi rock-erii preferă haşişul, house-rii cocaina iar hip-hop-erii o ard cu extasy.
Suntem siguri că iubitorii de muzică populară sunt cei mai fini consumatori de ţuică şi vin de casă.
ACT la VISUAL ROCK FANTASY II
Ediţia a doua a spectacolului Visual Rock Fantasy va avea loc sâmbătă, 20 februarie, ora 20.00, la Fire Club (str. Gabroveni 12). Visual Rock Fantasy II este un eveniment artistic ce propune o îmbinare de imagine (fotomanipulare, 3D, fotografie, grafică, pictură) şi muzică (rock – genuri majore şi subgenuri), într-un show unic în România, cu scopul de a promova artiştii şi lucrările din genurile amintite dar şi muzicia live în rândul publicului larg.
Lucrările celor 16 artişti, din România şi Statele Unite, vor compune un material video, care se va proiecta pe un suport adecvat, de dimensiuni mari (perete, ecran etc.). Proiecţia va fi însoţită de un fundal sonor format din piese, pasaje, sunete din zona muzicii rock, la volum de concert (sonorizare club): Opeth, Porcupine Tree, Pain of Salvation, My Dying Bride, Paradise Lost, Katatonia, Amorphis, Godsmack, Marilyn Manson, Alice in Chains, Black Label Society, Pantera, Metallica. Vizionarea va fi urmata de un afterparty live cu formaţia ACT (www.trupaact.com).
Artişti participanţi:
Andreea Retinschi http://wildrainoficeandfire.deviantart.com/
Andreea Cernestean http://frozenstarro.deviantart.com/
Diana Cretu http://dianacretu.deviantart.com/
Daniel Ilinca http://pacsaman.deviantart.com/
Banescu Amalia http://lejournaldamelie.deviantart.com/
Andrei Ivan http://www.vanity-zero.com
Catrinel Cotae http://catrinel-cotae.deviantart.com/
Bogdan Calarasu http://hdrenesys.deviantart.com/
Alex Lupascu http://xtzc.deviantart.com/
Larissa Andreea Cocoara http://darkbylarissa.deviantart.com/
Miluta Flueras http://www.miluta.ro
Geo Pana http://www.geopana.ro
Tera Lewis http://spoofdecator.deviantart.com/
Agatha Müler http://www.agatha-muler.blogspot.com/
Ioana Streza http://autruchenoire.deviantart.com/
Laurentiu Gabriel http://laurentiugabriel.com/
Puteţi citi despre ediţia întâi a Visual Rock Fantasy la:
http://metropotam.ro/Evenimente/eve0922200319-Visual-Rock-Fantasy/
http://www.4arte.ro/2009/06/29/6072-poze-muzici-si-distractie-la-visual-rock-fantasy/
Evenimentul se va desfăşura între orele 20.00 şi 22.30. Biletul de intrare va costa 10 LEI.
Concert The Parlotones, 28 Ianuarie 2010
Pe data de 28 Ianuarie 2010, în clubul The Silver Church din București, va concerta trupa sud-africană The Parlotones. Veniți din Johannesburg, cei patru membri ai formației au urcat destul de repede în topurile din țara natală dar au reușit și pe plan internațional. Primul lor album a fost lansat în 2003 iar ultima apariție discografică a apărut în 2009. De altfel, concertul din București face parte din turneul de promovare al acestui ultim album.
Stilul acestora este un alternativ pop-rock, cu influențe din muzica celor de la The Simths sau Muse.
În deschiderea concertului vor evolua pe scenă clujenii de la Grimus, începând cu orele 21.00. Aceștia vor continua miniturneul pe 29 Ianuarie la Pitești, în Club Hush, de la orele 21.oo iar pe 4 Februarie, de la orele 22.00, la Târgu Mureș, în Club Jazz and Blues.
Biletul pentru intrarea la evenimentul din București costă 50 de lei.
Music Club. Care club?
Music Club. Așa îi zice. Undeva în spatele magazinului Cocor, într-un subsol ponosit dar amenajat la granița dintre elegant chicios și crâșmă cu cântări. Se pare că a fost înființat din 2003, autointitulat pe site–ul propriu <<locul de referință pentru muzica rock/pop „live” din Romania>>. Oare?
Fără a fi prea cârcotașă, nu știu de ce-i zice club. Music Club e un spațiu deschis, ocupat de mese și scaune și canapele pentru fițoși. Și populația de gen e pe măsură. Majoritatea covârșitoare de piți, care probabil nu sunt îndeajuns de piți pentru Twice (club de fițe aflat la doi pași), adunate în cârduri de gâște sclipicioase sau în perechi cu masculii lor cu pantofi lăcuiți. Nu există loc pentru nebunii care au chef de dans, doar scena unde, aseară, i-am văzut pe cei de la Publika. Noroc cu baieții ăia care au cântat live până pe la trei dimineața cover–uri de la Aha la Prodigy și Rammstein. Sonorizare foarte bună, băieții pe treaba lor, n-am ce zice, toate laudele. Doar în pauzele dintre cântări (bine că-s doar de vreo zece minute) se lasă cu Roxette, Modern Talking… parcă aș fi fost la disco la mine la țară.
Revenind la Music Club, prețurile sunt de o nesimțire crasă. Cola la 0,25 – 7,5 lei. Heineken la sticlă 0,5L – 10,5 lei, vodka cu suc de mere – 20 de lei. Plus că rezervarea unei mese vineri și sâmbătă mai costă 30 de lei (lpentru cei care vor să se lăfăie pe canapele trebuie să scoată din buzunare 70 de lei) și la intrare încă 15 lei. Dar servirea se face la masă. La prețurile astea la băutură știau ei ce știau când nu au investit prea mult nici în toalete.
Una peste alta, merită să-i vezi pe cei de Publika live! Sfatul meu: să mergeți musai în gașcă, loc de dansat se poate improviza în cele din urmă lângă scenă (e probat), chiar dacă este în drum spre toalete și bar, însă unii ar putea să se țină ca să nu deranjeze lumea săritoare pe Blur, Keane, Muse, etc. Pentru că se începe destul de târziu, vă puteți face încălzirea în altă parte, că la scorurile lor….
Adriana.
Muse-The Resistance
Anul 2009 a bifat o altă apariţie discografică a britanicilor de la Muse, un album cu un nume care arată realmente rezistenţa calităţii muzicale a trupei: The Resistance. Din nou, nu voi face o expertiză pur tehnică a discului, ci mă voi limita la câteva linii care ies în evidenţă inevitabil.
Albumul poate fi asemuit cu o realizare conceptuală, cu trei capitole distincte, fiecare dintre acestea având farmecul său şi fiind puternic susţinută de veleităţile artistice ale celor trei membri Muse.
Prima parte din cele trei este aceeaşi fuziune de alternativ-progressiv-electro cu care ascultătorul era obişnuit din albumele anterioare, un stil inconfundabil, de altfel, cu riff-urile specifice impregnate de Bellamy, cu ritmuri alerte, dure pe alocuri, uşor digerabile pe de altă parte. Este, probabil, partea care încântă şi nu dezamăgeşte fanii care se aşteptau la o continuare a poveştii începută de Muse cu trei albume în urmă.
Cea de-a doua parte aduce cu o reîntoarcere la rădăcinile muzicale glorioase ale Regatului. Se simt clar influenţele Queen sau U2, oricât de mult aş evita să spun acest lucru. De fapt, această abordare scoate în evidenţă faptul că cei trei muzicieni pot cânta orice, oricum şi o fac excelent. De remarcat din nou calitatea excepţională a vocii lui Matthew Bellamy, precum şi întregul aranjament muzical din spate.
Cel de-al treilea capitol, surprinzător pentru o trupă rock din această sferă (deşi nu ar trebui să fie aşa) vine ca o trecere către un nivel artistic superior al celor de la Muse. O simfonie în toată regula, cu elemente de Chopin şi Filarmonică vieneză, începută de fiecare dată lent, astfel încât niciun sunet să nu rămână neînghiţit de timpane şi continuată suav, transformând clapele în acorduri electrice, acoperite de o voce aflată în perfectă armonie cu întregul peisaj. Cele trei Symphony ne arată că muzica nu are limite, mai ales în mâinile unor magi ca Matthew Bellamy, Cristopher Wolstenholme şi Dominic Howard.
Capitolul I:
Uprising
Resistance
Undisclosed Desires
Unnatural Selection
MK Ultra
Capitolul II:
United States of Euroasia
Guilding Light
I belong to you
Capitolul III:
Exogenesis: Symphony Part I (Overture)
Exogenesis: Symphony Part II (Cross Pollination)
Exogenesis: Symphony Part III (Redemption)
The Resistance al celor de la Muse este o creaţie extravagantă, complexă, care merge savurată alături de elemente aristocrate, titpic englezeşti dar având alături căldura fiecărei secunde care ne face să zâmbim. Nota 9 cel puţin, din punctul meu de vedere.
Concert Haggard, în 2010 la Bistrița
Formaţia germană Haggard, una dintre cele mai cunoscute trupe de rock-medieval din Europa, va susţine un concert în data de 14 August 2010 la Bistriţa. În cadrul spectacolului care va dura aproximativ două ore, Haggard va interpreta melodii din repertoriul propriu într-o orchestraţie exclusivă, cu elemente medievale. Trupa, în cea mai extinsă formulă a sa, se va deplasa la Bistriţa cu un autocar special, iar pe scenă vor urca 18 muzicieni. Concertul va avea loc în incinta zonei de agrement Heidenfeld din cartierul Viişoara, în cadrul unei tabere de cavaleri, care va fi organizată cu sprijinul Primăriei Bistriţa.
Biletele (abonamentele) de acces general, ce vor fi valabile pe toată perioada festivalului, 14-15 August 2010, au fost puse în vânzare prin reţelele de distribuţie Eventim, www.eventim.ro , TicketPoint, www.ticketpoint.ro , magazinele Germanos, Vodafone, Diverta şi Cărtureşti, Magazinul Muzica din Bucureşti precum şi on-line. Pentru perioada sarbatorilor de iarna, până pe data de 10 Ianuarie preţul unui bilet este de numai 40 lei (doar 400 bilete disponibile la acest preţ!), oferind o alternativă pentru alegerea unui cadou… După această dată, preţul biletelor va urca treptat până la 70 lei. Pe data de 13 August intrarea va fi liberă. Bilete pentru ziua de 15 August se vor pune in vânzare doar la faţa locului, iar preţul acestora va fi de 10 lei.
Deţinatorii de bilete vor beneficia de spaţii de campare gratuite (într-un număr limitat), acces la toalete şi duşuri.
Evenimentul este organizat de către Asociaţia Culturală Bistriţa Medievală în colaborare cu Primăria Municipiului Bistriţa, Asociaţia Culturală Româno-Irlandeză şi Holsten.
Programul festivalului precum şi alte informaţii sunt disponibile pe pagina www.bistritamedievala.ro .
Porcupine Tree – The Incident
Porcupine Tree. Nu are importanță limba română, fie că traducem numele trupei, fie că transpunem versurile. În 2009 am redescoperit diferența între progressive-ul de peste Atlantic și cum inventează britanicii muzica. Sunt beat, și nu vorbim de alcool…
Rar fac obsesii pentru anumite melodii. În acest caz, am făcut o obsesie pentru un album. Lung, trist, liric, empiric, ciclic, duhovnic, sunetul devine un fir de nisip ignorat de mulți dar care, în esența lui, construiește castele. Imaginându-mă pe o plajă muzicală, alături de unda fiecărui acord născut de instrumente, pot atinge măcar una din piesele acestui album fără să-mi las pierdută nicio picătură de sânge.
Anul acesta am scris o singură poezie. Pentru că așa am găsit muza, rătăcită atâta vreme. The Incident m-a împietrit precum privirea amazoanelor, eliberându-mi penița să alerge peste câmpiile Alizee ale fiecărei coli albite de vreme și arătându-mi că muza nu este egală cu destinul. Am pendulat între dragoste, dezamăgire, Univers, promisiuni, timp, am regăsit secunde moarte și am gustat artă. Și, în acest fel, au ieșit versuri unul după altul…
Există detalii tehnice care nu-și au rostul. Pot face comparații și analogii între stiluri, trupe, influențe dar, de fapt, nu aș face nimic. Ascultătorul de muzică, cel care poate rezona poetic, va pune mâna pe album și va lăsa muza să-i acopere fruntea. Va descoperi în fiecare coală din fața sa deprimarea, speranța, orizontul său. În esență, asta înseamnă The Incident, semnat Porcupine Tree în 2009.
Muzică și aventuri în club Silver Church
Vineri, 27 Noiembrie, a avut loc lansarea primului E.P. al formației Go To Berlin, denumit Just a Band, apărut deja în Anglia sub semnătura LockJaw Records. Concertul a strâns lumea în clubul Silver Church, deschiderea fiind asigurată de cei de la Sophisticated Lemons.
Sophisticated Lemons, trupă formată anul trecut, face parte din curentul muzical de pe la noi cu puternice influențe britanice, gen Arctic Monkeys și tot ce derivă de aici. Au cântat liniar, fără prea multe valențe scoase în evidență, cu un vocal potrivit stilului și având un public foarte tânăr de partea lor. Din punctul meu de vedere lipsește încă sarea și piperul care ar putea să le ofere un pas înainte. Dar, nu se știe niciodată…
Au urmat cei de la Go To Berlin, autodefiniți „indie/rock”, formați în 2007. Un sunet clar dar simplu, fără multe nuanțe pentru o apariție live. Concertul acestora a pendulat undeva între rock-ul adolescentin american, de tip Camp Rock (exagerez desigur), și muzica britanică similară cu cântecele Editors. Pe la jumătatea concertului am simțit o oarecare dezmorțire a trupei, melodiile luând o notă aparte și arătând câte puțin din talentul individual al fiecărui membru. Cu excepția a două sau trei melodii, care au ieșit din nota generală a spectacolului, restul au dat o lumină clară a stilului celor de la Go To Berlin dar și a faptului că încă mai au de muncit, mai ales că au făcut un pas important prin lansarea pe piața britanică. Paradoxul este prea mare dar are șanse de reglare.
Pe final, aș dori să fac câteva precizări despre ce s-a întâmplat după. Așadar, avem un club, organizăm concert rock, vine lume în temă, se termină concertul, lumea e deja încălzită, are chef să mai stea să consume alți bani în club și să asculte muzică din același gen, nu? Mulțumim celor de la Silver Church că au înțeles acest lucru și au dat-o direct pe house&co.. Probabil au vrut să închidă imediat și le era jenă să anunțe prin stație acest lucru…
Peste nopțile cu Luna Amară a strălucit cântecul
Luna Amară este una din trupele românești care tind către statutul de a nu mai avea nevoie de prezentări elaborate. Cine este la curent cu mișcarea rock din România poate confirma aportul pe care formația ardeleană l-a adus în adăugarea unui plus de valoare universului muzical din spațiul mioritic. Personal, i-am auzit prima dată acum opt sau nouă ani, impresia de început fiind una eliberatoare.
Cu ani în urmă am descoperit un imperiu încărcat cu nuanțe de gri și străjuit de margini pierdute în explozii solare. Un imperiu condus de împăratul unor cuvinte pătate cu lacrimi și balauri hrăniți cu ură, aflat la limita dintre real și ireal, profan și diafan. Fiecare anotimp își lăsa aici arhanghelii săi, protejând sau distrugând destine iar împăratul își nimicea puțin câte puțin din oaste, urmând ca un catâr destinul pe care-l visase într-o noapte cu lună plină, sfidând orice frază ieșită din contextul lumii sale. Am găsit, în propria-mi călătorie prin acest imperiu, revoluții ale cunoașterii, războaie cu dragoni și eroi necunoscuți, povești nespuse de dragoste, gunoaie arse și lăsate în vânt, oameni care ascundeau razele de soare, poduri între ură și magie albă, stăpâni și sclavi aflați mai mereu într-un raport inegal. O lume care dăinuie, indiferent de cataclismele care s-au petrecut în afara ei…
Meritul celor de la Luna Amară este că imaginează, în ochii celor care-i ascultă, imperii ca cel pe care eu l-am întâlnit în călătoria mea. Având mereu și mereu alte nuanțe, vor rămâne totdeauna aceleași personaje, indiferent de culorile pe care pictorul-ascultător le folosește. Nu-mi propun să prezint o istorie pur tehnică a formației pentru că nu se potrivește cu însemnele pe care acești artiști mi le-au dăruit, savurându-le muzica. Cele trei albume scoase, concertele lăsate în urmă, proiectele de viitor, colaborările cu alți oameni de cultură dar, mai ales, muzica lor sunt mai presus de orice altă prezentare pe care aș putea eu să o fac.
Chiar dacă, uneori, cuvintele sunt de prisos, sunt întrebări care încă nu-și au răspunsuri. Și vor fi mereu. Revista Cioburi a încercat să găsească o mică parte din ele:
Revista Cioburi: De când se cunosc membrii Luna Amară?
Luna Amară: Nick şi Razvan se cunosc de pe băncile liceului. Nick şi Mihnea se cunosc din 1999. Sorin a venit în trupă în 2000 iar Mihnea-Andrei în Aprilie anul acesta, deşi ceilalţi îl ştiau, din trupa Tep Zepi, de vreo doi ani.
R.C.: De ce Luna si nu Soarele?
Luna Amară: Mai lipsea să întrebi de ce amară şi nu dulce…Numele vine de la titlul filmului lui Roman Polanski, ecranizare a romanului „Luni de fiere”, de Pascal Bruckner.
R.C.: Proiectul a pornit la drum ca un strigăt în noapte?
Luna Amară: Proiectul a pornit ca un strigăt, ca o desfăşurare de emoţii şi sentimente şi ca o dorinţă acută de exprimare.
R.C.: Ce culoare are muza care vă şopteşte versul şi sunetul?
Luna Amară: Sunt două muze: una gri, urâtă, strâmbă, laşă şi perversă. Ea este România din televizor si, de cele mai multe ori, de pe stradă. Cealaltă e multicoloră, frumoasă, cinstită, iubitoare si caldă – e starea de bine pe care ne-o dau prietenii, iubitele, soţiile si ceea ce este pozitiv în România.
R.C.: Vă completaţi sută la sută între voi?
Luna Amară: Nu, ar fi şi plictisitor dacă ar fi aşa.
R.C.: Căror muzicieni le-aţi urmat sfatul pe portativ?
Luna Amară: Nici unuia.
R.C.: Evoluţia muzicală o vedeţi doar prin accentuarea complexităţii stilului sau prin ceea ce trezeşte în urechea ascultătorilor?
Luna Amară: Mai complex nu înseamnă mai evoluat, neapărat. Oricum, nu ne aplecăm cu prea mare atenţie asupra unor presupuse linii ascendente sau descendente în muzica noastră, pentru simplul motiv că nu vedem arta ca pe un urcuş, ci mai mult ca pe o plimbare în viaţă. O plimbare în care trebuie să fii atent la ce e în jur, nu doar la paşii tăi pe trotuar…
R.C.: Se poate transmite emoţie numai prin cântec, fără vers?
Luna Amară: Muzica clasică îți spune ceva?…
R.C.: Câte trepte aţi urcat de la un album la altul, pe scara evoluţiei muzicale?
Luna Amară: Credem că am răspuns, indirect, prin afirmaţia de acum două întrebări.
R.C.: Ce planuri cuprinde următoarea perioadă de un an, să zicem?
Luna Amară : Un nou album şi încă un material aniversar, de 10 ani. Şi, bineînţeles, două turnee care să le promoveze.
R.C.: Veţi mai apela la colaborări muzicale cu cei care vă susţin mesajul?
Luna Amară: Nu ştim, poate. Momentan nu avem în vedere acest lucru.
R.C.: Fiecare concert reprezintă doar un simplu episod muzical sau un alt pas către orizont?
Luna Amară: Depinde de concert şi de public. Unele cântări sunt simple episoade, altele sunt de o profunzime rară. Oricum, când atingi orizontul de aşteptare al publicului, e ceva nemaipomenit de fain.
R.C.: Fanii ar trebui să vă înţeleagă întru totul sau doar să vibreze cu liniile melodice?
Luna Amară: Luna Amară înseamnă muzică şi text, text şi muzică. Nu le poţi disocia, ca ascultător. Dacă o faci, n-ai priceput nimic.
R.C.: Ce trupe româneşti simţiţi că pot evolua real în afara ţării?
Luna Amară: Kumm, Alternativ Quartet, Urma, Byron, The Others, Front, Rain District, Godmode, Persona. Şi, cu voia dumneavoastră, Luna Amară…
R.C.: Din punct de vedere al unei trupe rock, ce este cel mai greu în lumea muzicală din România?
Luna Amară: Să nu devii frustrat.
R.C.: A-propos, ce este România?
Luna Amară: O țară frumoasă, păcat că-i locuită…
R.C.: Nu s-a schimbat chiar nimic în douăzeci de ani?
Luna Amară: S-au schimbat foarte multe în aparenţă. În esenţă, aproape nimic.
R.C.: Ce le-aţi spune părinţilor celor morţi la Revoluţie şi la mineriade?
Luna Amară: Că de douăzeci de ani o clasă politică îşi bate joc de memoria copiilor lor.
R.C.: Ura poate aduce îngeri?
Luna Amară: Doar dacă există îngeri ai răzbunării…
R.C.: Există Dumnezeu sau există doar nevoia de credinţă?
Luna Amară: Există şi una şi alta. Acum, care dintre ele a creat-o pe cealaltă, nu ştim nici noi…
R.C.: Dacă aţi putea reface lumea într-o zi, care ar fi primele trei lucruri pe care le-aţi creea?
Luna Amară: Omul, Muzica şi Haribo (pentru Răzvan).
R.C.: Ce nu ar trebui să facem noi, oamenii?
Luna Amară: Să nu uităm.
Mulțumim lui Mihnea, Nick, Mihnea-Andrei, Răzvan și Sorin pentru că ne-au onorat cu această discuție. Și le mulțumim pentru imperiul pe care-l țin viu în fiecare dintre cei care-i ascultă.
Pe 20 Noiembrie vom fi în club Control din București pentru a ne delecta (din nou) cu sunetele pe care băieții le modelează. Cine apreciază muzica bună ar trebui să fie acolo.
Panikon, albumul de debut Grimus
Finalul de Octombrie al lui 2008 aducea ascultătorului român de rock un album nou, parfumat cu idei şi perspective pline de speranţă. Panikon, aflat sub semnătura trupei clujene Grimus, a fost declarat imediat cea mai bună apariţie discografică a anului, îndemnând criticii să-i acorde note bune şi foarte bune. Parcursul formaţiei de atunci şi până în prezent a confirmat faptul că viitorul poate suna cel puţin la fel de bine.
Prima dată când am ascultat Panikon am fost atât de confuz încât a trebuit să reascult piesele încă o dată, şi încă o dată, şi încă o dată…Era clar că pătrunsesem pe un tărâm diferit de cel cu care am fost obişnuit până atunci şi fiecare scenetă de pe portativ redesena decorul, amestecând sentimente şi priviri. Privit în ansamblu, albumul reprezintă drumul sinuos, încărcat cu trăiri gri şi albastre, de la starea confuză a primei întâlniri şi până la fericitul epilog, plin de emoţii. Confused duce, în acest caz, către Time To Be Good Friends, un final în care fiecare ascultător îşi poate oglindi starea de spirit rezultată. Panikon poate fi ascultat într-o zi ploioasă de toamnă, într-o seară de vară liniştită şi înmiresmată, la început de primăvară sau în mijlocul unui câmp alb, acoperit de haina rece a iernii. Panikon poate fi ascultat oricând, oriunde şi în orice împrejurare pentru că poate schimba privirea şi starea de moment.
Explorând influenţe multiple, începând cu acorduri simple de chitară şi culminând cu sound-uri electrice reci, Panikon are forma unui produs omogen, aliniat noilor tendinţe muzicale, meşterit curajos cu fiecare instrument participant la creaţie şi cu versuri exclusiv în engleză. Personal, nu condamn neabordarea limbii neaoşe, mai ales dacă ne gândim că planurile de viitor ale băieţilor includ inevitabil şi un parcurs internaţional. Şi dacă adăugăm compusului un vocal de excepţie, atât semnatic cât şi muzical, cu atât mai bine.
Făcând o trecere în revistă a versurilor, am remarcat, în principal, tema socială abordată, cu monştrii şi zânele ei, dezvoltată pe larg în fiecare melodie dar construind de fiecare dată un alt scenariu mizerabil sau trist. Fascinant mi se pare faptul că, lăsând la o parte liricul, ascultătorul îşi poate imagina la fiecare piesă o lume a sa neagră, cu stări depresive şi gânduri mizere sau, paradoxal, cu orizonturi clare şi dezvelite de nori. Dacă asculţi Panikon îţi poţi aşterne pe hârtie gândurile ascunse în suflet, fără să ai un moment de pauză. Cel puţin asta mi s-a întâmplat mie.
Discul conţine 12 piese, prelucrate excelent, începând de la partea lirică şi compoziţională şi terminând cu aspectul tehnic. O trecere în revistă a acestora se poate face pe site-ul oficial al trupei, www.grimus.ro . Se vede imediat faptul că investiţia în studio a fost una mai rar întâlnită pe la noi dar având şi suport creativ pe măsură. Cei de la Grimus au avut, se pare, un debut de succes, rock-ul alternativ al acestora făcând o bună impresie, inclusiv în concerte. Lucru care îi obligă la un următor album în care să se vadă clar evoluţia reală a trupei. Cel puţin aşa îşi doreşte unul din fanii lor, respectiv subsemnatul.