Încă un ACT muzical

• Interviu, Promo •

trupa ActA fost o vreme când roacherii erau roacheri, aveau plete, purtau blugii rupți și erau priviți ca niște ciudați. A fost o vreme când erau mândri pentru că erau diferiți. Restul muritorilor trebuiau să lase privirea în jos pentru că erau toți la fel. Spiritul riff-ului electric, al ritmului și al versului furios a marcat destule tinereți dar a luminat frunți și suflete. Astăzi, imaginile sunt un pic diferite. A rămas, în schimb, flacăra aceea, suficientă pentru a continua un drum început cu zeci de ani în urmă de niște băieți sclipitori.

Fiecare părticică din istoria complexă a muzicii rock merită atenția sa. Întocmai ca un puzzle gigantic, fiecare piesă își are rolul său, cu bune și rele, cu sclipiri și nori negri. Anul 1997 a mai pus o piesă a acestui puzzle în imaginea de ansamblu. Se năștea atunci formația Act, avându-i la instrumente pe George Costinescu (bass, voce), George Pătrănoiu (chitară, voce), Gusti Costinescu (tobe) și Costică Sandu (voce). Urmează un parcurs rapid, începând cu repetițiile din sala pusă la dispoziție de Electrecord și culminând cu cele zece piese proprii definitivate în numai șase luni de activitate în formula Act. Cu sprijinul lui Niki Constantinescu, de la Electrecord, cei patru încep seria de concerte în București și prin țară, impresionând publicul amator de gen. Piesele Strigă! și Să le facem felu’!, de pe demo-ul Strigă! își fac loc printre undele radiourilor iar Petre Magdin decide să le dedice o întreagă emisiune la tv.

Dar, încep vremurile unui declin muzical în România. Comercialul pune din ce în ce mai tare amprenta pe orice activități de studio iar acest lucru duce inevitabil la întreruperea traseului formației Act, după numai un an de activitate…Până în 2006. Reuniți și mai hotărâți ca oricând, cei patru muzicieni se pun din nou pe treabă, primul pas reprezentându-l demo-ul Oamenii-nisip. În cele din urmă, după emoții și multă muncă, la finalul lui 2008 iese la lumină primul album, Exact. Discul conține 12 piese, este lucrat destul de bine în studio și reprezintă esența celor patru artiști, aflați  la un nou început. Evident, urmează concertele de susținere a albumului, apariții la radio și tv. Orice drum este presărat, însă, și cu denivelări. Astfel, în septembrie 2009, chitaristul George Pătrănoiu părăsește trupa, locul său fiind luat de Vlad Văcărescu. De bun augur, până la urmă, deoarece pregătirile pentru noul album sunt în toi…

Am dorit și noi să aflăm câteva chestiuni muzicale și de viață de la cei patru domni, componenți ai formației Act. Răspunsurile sunt de jos pălăria! Iată-le:

RevistaCioburi: Când a început primul act al piesei ACT?

George Costinescu: Undeva în negura timpurilor, în anul de graţie 1997. Ne ştiam cu toţii din diferite trupe şi, cum ne cam plăceam, muzicaliceşte desigur, am zis că trebuie să facem noi ceva împreună. Fiecare avea ceva idei, care nu prea puteau fi puse în practică în trupele unde activam şi, cum fiecare dintre noi e un pic cam foarte pasionat de rock-ul adevărat, am zis că trebuie să spunem ce avem pe suflet.

R.C.: Care a fost ideea startului de drum?

Gusti Costinescu: Îţi vine să crezi sau nu, ideea startului de drum n-a fost aşa o chestie foarte programată, cu nişte paşi foarte bine stabiliţi, cu evaluarea tuturor aspectelor şi posibilităţilor de reuşită, etc. Deşi eram „bătrâni” muzical, la suflet eram şi suntem la fel de tineri ca un puşti de doişpe ani, care are o chitară, ştie trei piese şi vrea să îşi facă o trupă, cu care să intre în istorie. În mare, cam asta a fost ideea, simplu, să facem cea mai bestială trupă din România şi să ne distrăm alături de fanii noştri în fiecare zi.

R.C.: A venit o pauză destul de rapidă după primul an, v-a luat prin surprindere?

George Costinescu: Vezi tu, dacă în loc să te duci la serviciu te gândeşti că vrei să cânţi într-o trupă de rock, ar fi bine să te obişnuieşti cu a fi foarte surprins, zi de zi, ceas de ceas. Ceea ce nu e rău, pentru că în felul ăsta nu te plictiseşti niciodată (râde). În perioada în care se forma ACT, rock-ul românesc era într-o pasă bună, chiar foarte bună. Vedeam noi că încep să scoată capul tot felul de formaţii „de geniu”, care de care mai dance şi mai electro, însă asta ar fi trebuit să fie un semn de normalitate. Şi afară se întâmpla asta. Însă, afară, Spice Girls coexistau şi împărţeau topurile cu Metallica. Cine şi-ar fi închipuit că dacă apar Andrelele trebuie să cadă rock-ul? Şi că dacă nu cânţi pop, nu poţi fi muzician în România? S-a întâmplat o anomalie, ca multe altele ce aveau să vină. Urmăream şi noi sideraţi, ca şi voi, ce se poate întâmpla în patria noastră.

R.C.: Ce v-a motivat să reveniţi în peisaj?

Costică Sandu: Dar noi n-am iesit deloc din peisaj, peisajul a cam iesit din noi in formula asta (rade). Am mai facut noi tot felul de nebunii cu MS – niste discuri chiar grele. Am avut tot felul de colaborari, fiecare dintre noi. Insa cu ACT am revenit pentru ca pur si simplu ramasesera niste lucruri nespuse. Niste lucruri atat de adevarate incat s-au pastrat fresh timp de zece ani. In plus, George si Ballance Production erau hotarati sa produca materialul. Lucrurile pareau ca se schimba, tot felul de trupe mari de afara veneau si cantau la noi, cu sala plina. Totul parea ca indica in directia revigorarii apetitului publicului pentru rock greu.

R.C.: Vedeţi altfel lucrurile acum, faţă de începuturi?

Gusti Costinescu:  Ar fi puţin anormal să vedem lucrurile la fel. Ar însemna că nu suntem capabili să evoluăm iar asta înseamnă moarte lentă pentru orice om cu ceva minte. Sunt unele lucruri la care ţinem la fel de mult, dacă nu mai mult ca la început, cum ar fi faptul că, indiferent ce spune oricine, vom face genul ăsta de muzică.  Sunt unele lucruri care s-au schimbat, cum ar fi experienţa profesională a fiecăruia dintre noi şi legăturile interpersonale între membrii trupei.  La început, poate, vedeam ACT ca pe un fel de experienţă bizară în peisajul muzical autohton, un fel de copil teribil. Acum însă ACT este o a doua familie pentru fiecare dintre noi iar muzica pe care o facem este viaţa noastră.

R.C.: Cât de hotărâţi sunteţi în a ridica proiectul pe o scenă mai înaltă?

George Costinescu: Vezi tu, ACT nu este doar un album. Pentru ca o persoană să prindă întreg spiritul trupei, ar trebui să vină neapărat la un show ACT. Asta e o trupă, o spun fără nici cea mai mică urmă de aroganţă, care poate susţine un show intens, de vreo trei ore, în care se cântă piesele albumului dar şi alte piese, astfel încât atmosfera devine un fel de foarte frumos balamuc rock. În condiţiile astea, produsul total numit ACT, album plus show live, poate cânta pe orice scenă, oricât de înaltă sau joasă ar fi ea (râde). Dorim însă ca următorul album ACT să fie, evident, la un nivel superior primului album. Însă n-aş vrea să dezvălui foarte multe aici. Pot spune doar că va fi un produs mai mult decât competitiv.

R.C.: Ce vă inspiră cel mai mult?

Vlad Văcărescu: Inspiraţia vine din cele mai neaşteptate cotloane. În general cred că fiecare dintre noi are un bagaj destul de mare de muzici ascultate şi cântate, astfel încât să putem spune că ne-am format deja un stil propriu de interpretare. Iar acest stil este capabil să dezvolte o idee de la stadiul brut la cel de piesă cap-coadă. Uneori ne inspiră o formulă pe care unul dintre noi o aduce la sală. Alteori o discuţie aprinsă de la repetiţii se poate transforma în ceva total nou dar bun. Inspiraţia poate veni din studiu individual, poate veni din improvizaţii cu trupa. Poate veni de la un zgomot de motor sau de la mesajul unei poezii. Poate veni de la o glumă sau de la o ştire. Poate veni din lucruri care ni se întâmplă în fiecare zi. Poate veni de la o bere sau de la un pahar de vin. Sau poate veni de nicăieri, aşa, fără rost (râde). În general suntem cu toţii mai tot timpul într-o stare fecundă, în expectativă, astfel încât încercăm mai mereu să trecem până şi cele mai banale lucruri prin prisma unei piese ACT. E un fel de reflex care se formează după o vreme.

R.C.: Sunt lucruri frumoase pentru care merită să cânţi?

George Costinescu: O pereche reuşită de sâni este întotdeauna un lucru frumos pentru care merită să cânţi (râde). Fără glumă însă, cred că răspunsul fanilor noştri este acela care merită osteneala. Ne-a spus cineva, venind la un concert  ACT în Bucureşti, că „ăştia au fost cei mai tari 300 de km pe care i-am bătut în viaţa mea”. Replici de genul ăsta te urmăresc şi îţi dau convingerea că nimic din ceea ce faci nu este în zadar, chiar dacă, uneori, lucrurile nu sunt atât de uşoare.

R.C.: Versul direct este mai pătrunzător decât cel subtil?

Vlad Văcărescu: Cred că versul direct poate fi la fel de pătrunzător pe cât de pătrunzător este versul subtil. Uneori nici noi, nici ascultătorii nu avem timp de metafore. Lucrurile se întâmplă acum, aici şi trebuie spuse aşa cum sunt. Nu prea e loc de metafore în momentul în care cineva îţi dovedeşte continuu că îşi bate joc de tine. E loc de luat o bâtă şi spart un cap – cred că fiecare dintre noi simte asta din când în când. Albumul Exact este însă plin de momente şi metafore reuşite. Am ajuns la concluzia că un dozaj bun al celor două maniere face un disc reuşit, undeva între discul total arid şi discul cu poveşti de adormit copiii.

R.C.: Este greu să promovezi muzica rock?

George Costinescu: Cred că asta ar trebui să ne spui tu, nu?(râde). Ceea ce aş vrea să spun totuşi este că rezultatele promovării se văd în activitatea formaţiei. Am sesizat la noi în ţară tendinţa de a nu asocia o trupă rock cu un produs supus regulilor pieţei. Există însă, în unele cazuri, impresia că dacă tu stai şi cânţi în beci, genial fiind, toată lumea va remarca asta. Numai că nu este aşa. Formaţia ACT beneficiază de ajutorul unui manager, unui PR şi al unui tehnic, care ne fac viaţa mai uşoară. Rezultatele muncii lor de promovare se văd în numărul de oameni care vin la concerte, în albumele vândute, în numărul apariţiilor în media. Aşadar, nu contează dacă este greu sau uşor, promovarea muzicii rock trebuie făcută şi trebuie făcută de oameni profi.

R.C.: Cum ar arăta concertul ideal?

Costică Sandu: Concertul ideal ar arăta foarte bine pe un stadion plin ochi şi cu biletele epuizate cu o lună înainte. Până una alta însă, ar fi minunat dacă am avea parte de condiţii tehnice bune, de sonorizare bună şi de un public cât mai numeros care să se bucure de toate astea, împreună cu noi. Concertul ideal, indiferent de cât de bune sunt condiţiile, ar fi acela în care fiecare om venit să asculte formaţia, pleacă de acolo super încântat şi cu o mare dorinţă de a veni şi la următorul concert. Ne străduim de fiecare dată să le oferim acest lucru fanilor noştri.

R.C.: Când o să vă vedem la un festival important?

George Costinescu:  Există festivaluri, poate nu de mare anvergură, dar care sunt importante pentru noi prin tradiţia lor şi prin calitatea oamenilor care participă la acestea. Top T Buzău, spre exemplu, este unul dintre cele mai longevive manifestări de gen iar membrii ACT au fost mereu prezenţi de-a lungul timpului. Întâlnirile cluburilor de motociclişti sau realizările Promusic Production sunt de asemenea festivaluri cu tradiţie, unde trupa este invitată. Mai nou, comunitatea tatuatorilor din România, în frunte cu Ovidiu Popartan de la Transilvania Tattoo, a arătat interes în muzica trupei. Dacă te referi la festivaluri importante, de genul celor care au apărut acum câţiva ani şi aduc tot felul de formaţii de afară, ei bine, cred că ar trebui să aflaţi mai multe despre ce înseamnă participarea unei trupe româneşti la o astfel de adunare. Nu este un lucru despre care se vorbeşte deschis, de aceea cred că va fi un material foarte frumos. Neplăcut de frumos.

R.C.: V-aţi propus ca, la un moment dat, să trăiţi din muzică?

George Costinescu: Nu cred că există vreun individ care să se apuce de muzică cu gândul ca va avea un job, altul decât ăsta. A fi muzician profesionist e un job în sine şi, mai mult decât atât, un mod de viaţă. Mulţi talentaţi ai rock-ului sunt obligaţi să renunţe la asta pentru că, pur şi simplu, a fi parte dintr-o formaţie rock, care face şi spune ce gândeşte, nu îţi asigură plata facturilor. Nu îţi asigură investiţia în instrumente şi „consumabile”.  Cei mai mulţi dintre noi sunt constrânşi astfel să îşi găsească joburi mai mult sau mai puţin full time dar, oricum, job-uri care le permit o anumită flexibilitate, pentru a putea onora concertele şi evenimentele la care suntem invitaţi şi pentru a putea susţine continuitatea formaţiei. În general persistă o existenţă oarecum dublă şi de uzură. Trebuie să îţi placă foarte mult treaba asta cu muzica pentru a te înhăma la un asemenea efort. Dorim să facem muzică şi nimic mai mult, însă trebuie să facem ce avem de făcut pentru a merge mai departe.

R.C.: Ce v-aţi propus pentru următorul an?

Costică Sandu: Următorul an va aduce surprize. Pregătim un nou material, de care suntem foarte încântaţi. Încă nu e finalizat dar atmosfera pe care o simţim e una foarte bună. Sunt o gramadă de influenţe din zona dur, rapid, melodic, progresiv, de care ne simţim foarte ataşaţi şi care se regăsesc în multe din temele la care lucrăm. Dorim un album de-a dreptul revoluţionar. Şi dorim să îl putem duce către absolut pentru toţi fanii noştri, indiferent în ce colţişor al ţării se vor afla. Ne dorim, de asemenea, şansa noastră la scena mare despre care vorbeai dar în condiţii umane. Şi, în general, ne dorim, mai mult poate decât orice, ca fanii noştri să fie cu adevărat mulţumiţi şi încântaţi de ceea ce le vom propune. Chiar credem cu tărie în acest lucru.

R.C.: Fanii trebuie să fie exigenţi?

Gusti Costinescu: Noi suntem nişte fani exigenţi. Nu văd de ce fanii noştri ar trebui să fie altfel. Toate părerile, comentariile, mai mult sau mai puţin ortodoxe, mai mult sau mai puţin argumentate, sunt nişte mesaje care ajung la noi şi de care ţinem seama. Totuşi, să nu uităm, nici voi, nici noi, de ce suntem aici. Suntem aici ca să facem the heaviest rock’n’roll party on the planet, de care să ne putem bucura împreună. Suntem aici ca să spunem că fiecare dintre noi trebuie să-şi urmărească visul, cu orice preţ. Suntem aici pentru că luptăm pentru ceva mai bun, fiecare după puterile lui. Suntem aici pentru a urma o pasiune, o nebunie, oricare ar fi timpurile în care trăim. Iar cine contrazice asta, nu-şi are locul la un concert ACT.

R.C.: Cum e viaţa în România?

Vlad Văcărescu: Cred că ar fi o idee interesantă să lăsăm un loc gol în locul răspunsului meu şi fiecare cititor să poată adăuga un comment. Nu crezi? Atunci s-ar putea naşte un răspuns complet. În ceea ce mă priveşte, viaţa în RO nu e nici grea, nici uşoară. E dezamăgitoare şi, tocmai de aceea, victoriile sunt cu atât mai dulci. Cred că fiecare dintre noi ar trebui să facă exact ce vrea să facă şi atunci am avea o grămadă de indivizi care ştiu ce vor. Ştii cum e când ai o mare decepţie, o mare neîmplinire şi, după o vreme, deşi totul pare negru, îţi vine oarecum să râzi? Cam aşa simţim şi noi. Ce poate fi mai rău decât a fost? Nu putem decât să fim optimişti.

R.C.: Societatea progresează sau regresează?

George Costinescu: Societatea e un termen luat dintr-o carte. Societatea este cea care mă arata cu degetul într-un anumit moment, prin Decembrie, sau este cea care mă lua în braţe într-un alt moment, de după Decembrie? Societatea este cea care îmi spune să fiu civilizat sau cea care mă calcă în picioare in R.A.T.B.? Societatea este cea care îmi spune că există cele zece porunci sau cea care se grăbeşte să le încalce? Societatea este cea care se vrea atotştiutoare sau cea care nu ştie absolut nimic? Răspunsurile sunt fireşti. Tocmai de aceea te întreb, vă întreb şi mă întreb constant, TU progresezi sau eşti în regres?

R.C.: Vă duceţi la vot?

Gusti Costinescu: Întrebare: nişte oameni care au scris Să fie anarhie şi au mai făcut şi un clip cu asta, se duc sau nu la vot? How bizarre… Total mister… A alege răul cel mai mic nu e oare tot un rău ales?!

R.C.: Când aţi băut ultima bere în Leu, la Express Olimp?

George Costinescu: Eu din 2003 parcă…de pe vremea când cântam cu Quartz…Gusti, însă, şi ceva mai recent…

R.C.: Ce recomandaţi celor care vă ascultă?

George Costinescu:  Nu le recomandăm nimic, pentru că nu suntem nişte chelneri care „vorbeşte” despre „meniul serii”.  Vrem însă să ştie că nu sunt singuri. Vrem să ştie că tot ce facem în materie de muzică li se adresează. Vrem să ştie că, oricât de greu poate fi uneori, în toată morişca asta bezmetică a industriei muzicale româneşti, rămânem sinceri cu noi, pentru a putea fi sinceri cu ei, cu voi, cu oricine. Şi încercăm să vă transmitem aceste lucruri de câte ori urcăm pe scenă. Este plăcerea şi onoarea noastră să vă întâlnim la următoarea cântare. Până atunci…..stay heavy!!!!!!!!

Pentru  a vă face o idee mai bună despre muzica celor de la trupa Act, vizitați și pagina lor de myspace, www.myspace.com/trupaact . Dar, în primul rând, susțineți-i la concerte!

Impresii după Grimus

• Promo, Recenzie de-o şchioapă •

   Vineri, 16 Octombrie, s-a petrecut concertul Grimus în club Fabrica, avându-i în deschidere pe cei de la Vive la Noiz. Un eveniment care, în mod normal, ar fi trebuit să adune ceva lume, mai ales dintre cei care cunosc fenomenul. Iar capitala oferă un public larg pentru a gusta din muzică.

   Ora de începere a fost 21.00. Cel puţin aşa au scris organizatorii pe afiş. La ora 21.45 eram încă în Fabrica Pub, aşteptând palizi deschiderea clubului unde urma să se petreacă tărăşenia. Alături de noi se adunase un public firav ca număr, probabil obişnuit cu întârzierile nefireşti ale concertelor din cluburi. Sau, poate, o trupă românească participantă la SZIN-ul din 2009, din Ungaria,  nu se ridica la nivelul ascultătorului bucureştean…

   Una peste alta, s-au deschis porţile, am intrat în club Fabrica, cu speranţa că vom scăpa de frigul şi atmosfera forţat industrială a pub-ului. Nu. Nu o să înţeleg niciodată trend-ul acesta de a decora zonele cu muzică alternativ-electro-psihedelic-rock-metal-bla-bla-bla în elemente industriale, cu pereţi neterminaţi, zgâriaţi, reci, murdari. Pentru a forţa creierul să ceară alcool probabil. Şi fum. De orice fel. Mai bine vorbim de muzică.

   Dovedind un respect deosebit faţă de cele scrise pe afiş, trupele au început cântările după ora 22.30. Respectul, probabil, a fost insuflat de organizatori. Vive la Noiz a dat startul. Timp de aproximativ jumătate de oră, cei patru ardeleni au cântat frumos, liniştitor, alert, simplu de plăcut. Vocea Adelei, senzaţională, mi-a dezmorţit neuronii ameţiţi de apă plată şi fumul de ţigară al altora. Sonorizarea, oarecum împotriva muzicanţilor, nu i-a încurcat prea tare iar cei patru membri Vive la Noiz au dat la instrumente în propriul amestec de rock’n’roll, funk, alternativ şi sentiment pierdut în ochii publicului. Potenţial există cu siguranţă. Din păcate, şi-au stabilit singuri o limită, cerând audienţei să se încălzească pentru Grimus. Fără supărare şi cu o mare apreciere pentru munca lor, însă limita s-a văzut.

   Şi iată cum, în jurul orei 23.00, clujenii de la Grimus încep să-şi facă simţită prezenţa pe scenă. Şi nu oricum, ci unul câte unul, aşa cum au văzut ei pe afară. Fără nicio ironie. Recitalul nu putea începe altfel decât prezentând ultimul videoclip al lor, regizat de Tudor Giurgiu (aflat „întâmplător” pe acolo), la piesa In a Glimpse. Proiecţia acestuia a fost făcută pe spatele scenei, loc unde tot timpul concertului a fost câte ceva asortat muzicii. Deja, după primele acorduri, lumea a ieşit brusc din amorţeală, aplauzele au devenit aplauze iar strigătele strigăte. Au curs melodii, Vali Rauca a schimbat chitara dar a păstrat talentul (demonstrat şi la tobe la un moment dat), Mezofi nu s-a sfiit să facă abuz de vocea sa impecabilă, Cristi s-a jucat cu acordurile şi riff-urile, ridicându-mi substanţial firele de păr de pe mâini, tobarul a mers ceas, întocmai ca bass-ul şi clapele (decorate cu un ţipător girofar). Aşadar, începutul nu a fost deloc Confused, aşa cum au încercat băieţii să ni-l strecoare pe urechi, ci mai degrabă Insanity, judecând după ţipetele şi aplauzele spectatorilor. Am avut onoarea să parcurg live aproape tot Panikon-ul şi, deşi Time to Be Good Friends a lipsit, am simţit o mare apropiere a celor de la Grimus de publicul lor dar, în mod special, de acea îmbinare între ei şi instrumente. Personal, am rămas cu privirea ţintuită în gol, alergând pe câmpuri de nori la auzul piesei Political Animals, încercând să-mi explic de unde poate să iasă un asemenea act muzical. Nu vreau să par exagerat dar, în acest moment, nu cred că există cinci trupe rock în România care să poată susţine un concert în stilul celor de la Grimus, cu prezenţă scenică, cu vocal excepţional (inclusiv cu o limbă engleză pe măsură), cu instrumentişti care ştiu foarte bine ce au de făcut şi cu o legătură indisolubilă între sentimente şi acorduri. Am ascultat piese vechi şi piese noi, în premieră, jonglerii cu sunete, tendinţe de calm şi de alert, am admirat şase artişti care fac muzică.

   După cele mai mult de două ore petrecute la concertul de vineri, mă încearcă şi acum un sentiment de tristeţe pentru faptul că în România trupele de acest gen nu reuşesc să impresioneze media dar mai ales pentru faptul că publicul este destul de ignorant când vine vorba de informare şi de apreciere a muncii artiştilor. Cât despre organizatori, tehnică şi suportul celor care ar trebui să susţină mişcarea românească de calitate  (indiferent de tipul de artă) nu are rost să vorbim aici. Ar fi o pată neagră într-un ocean de argintiu.

 

P.S. : Săptămâna aceasta vom da drumul recenziilor la albumele trupelor româneşti, în principal din sfera rock. Panikon de la Grimus este primul vizat. Eventualele sugestii, atât de albume cât şi de impresii aşternute deja pe hârtie, sunt binevenite.

Concert văduvaBOB

• Eveniment subteran •

   Halloween-ul este o sărbătoare de import.  Nu o împărtăşesc. Orice manifestare artistică aflată sub amprenta acestui eveniment consider că are în spate oameni care urmăresc doar bani, fără să înţeleagă ceea ce fac. Dar, asta nu are nicio legătură cu muzica bună.

   Ca atare, pe 29 Octombrie se va produce concert văduvaBOB. De la ora 21.00, în club Control. Având în deschidere The Bad Days Will End. Halloween-ul nu are nicio treabă cu asta. Muzica, da.

 

afis_final_control

Octombrie, evenimente din plin

• Eveniment subteran, Promo •

Luna Octombrie se apropie cu pași repezi și, alături de aceasta, capătă viață numeroase evenimente muzicale  pregătite de sfera underground românească și nu numai. Noi vă prezentăm câteva dintre ele.

Să începem cu București, gazdă a celor mai multe dintre evenimentele amintite mai sus. Pe 1 Octombrie 2009, de la ora 21:30, formația de rock alternativ Oaia Neagră va concerta în  clubul El Grande Comandante, prețul unui bilet fiind de 10 lei. Biletele se pot procura la intrare.

Tot pe data de 1, de la ora 22:00, hip-hop-erii Kazi Ploae și Specii vor fi prezenți în clubul Fabrica. Tot 10 lei biletul, tot de la intrare.

În aceeași zi dar în alt club, respectiv în Jukebox, de la ora 21:30, trupa Vama va susține un concert pentru fanii săi. Biletele sunt 50 de lei și pot fi achiziționate fie de la intrare, fie din Diverta, fie de pe ticketpoint.ro.

Duminică, 4 Octombrie 2009, de la ora 20:30, Carbon va lansa albumul Reacții Adverse în clubul The Silver Church. Printre invitații speciali ai lansării, amintim pe  Cedry2k, CTC, Deliric, Doc, Guess Who, Raku, Vlad Dobrescu. Prețul unui bilet va fi de 20 de lei și se va putea achiziționa de la intrare.

Pe 7 Octombrie 2009, Șuie Paparude vor concerta în Club Expirat.

În aceeași zi, începând cu ora 20:00, trupa Highlight Kenosis va lansa albumul său de debut Glowing, în clubul The Silver Church. Oficialitățile de deschidere vor fi asigurate de formația Tiarra. Prețul unui bilet va fi de 10 lei și va putea fi cumpărat de la intrare. CD-ul va fi 25 de lei.

Joi, 8 Octombrie 2009, de la ora 19:30, clubul Fire va găzdui concertele trupelor Electrozombies, Redox și Stoned Addams. Biletele le veți putea procura de la intrare, prețul unuia fiind de 15 lei.

Capul de afiș al serii de  8 Octombrie 2009 va fi, însă, concertul  Iris de la Sala Polivalentă, începând cu ora 19:30. Iris va lansa, odată cu acest eveniment, integrala cu cele 20 de albume ale trupei, 19 pe CD și un DVD live, care va conține concertul Atheneum. Un bilet va costa 70 de lei și se pot procura de pe blt.ro, bilete.ro sau ticketpoint.ro.

Un alt eveniment ce nu trebuie ratat se va produce pe 13 Octombrie 2009, de la ora 20:00: Vaya con Dios va fi prezentă la Sala Palatului. Biletele sunt împărțite în patru categorii (80 lei, 100 lei, 140 lei, 180 lei) și pot fi procurate de pe  www.eventim.ro dar și de la casa de bilete a Sălii Palatului, din rețeaua magazinelor Diverta sau din magazinele Germanos din toată țara.

Pe 15 Octombrie 2009 se reia seria Funk Rock Hotel, locul de desfășurare fiind clubul  The Silver Church. Trupele care vor fi prezente sunt următoarele: The Prostitutes, Aria Urbana, Les Elephants Bizarres și The Moood. Pretul unui bilet va fi de 30 lei, cumpărat din Diverta sau de la intrare dar până în seara concertelor, când va costa 35 de lei.

funkrockhotel

Vineri, 16 octombrie 2009, formația clujeană Grimus va concerta seara  în Club Fabrica.

Marți, 20 Octombrie 2009, de la ora 20:00, celebra trupa americană ZZ Top va susține un concert la Sala Polivalentă, concert care face parte din turneul Double Down Live. Formată în Houston, în 1970, trupa ZZ Top se poate lăuda ca  fiind una dintre puținele trupe rock rămase în componența originală de-a lungul carierei muzicale. Biletele vor costa 130 de lei, la intrare, în seara concertului.

zztop

Joi, 22 Octombrie 2009, Celelalte Cuvinte vor concerta la The Silver Church. Un bilet va costa 30 lei.

Miercuri, 23 Octombrie 2009, de la ora 22:00, trupa Byron va lansa albumul A Kind Of Alchemy în același The Silver Church din capitală.

În perioada 23-25 Octombrie 2009 se va petrece festivalul de jazz Bucharest Masters of Jazz la Sala Palatului. Anul acesta vor fi prezenți artiști precum Al Jarreau, Dianne Reeves, Erik Truffaz, Count Basie Orchestra, Monty Alexander Trio, Chick Corea, John Mclaughlin, Nigel Kennedy. Biletele vor fi împărțite pe categorii și vor fi diferențiate ca preț, în funcție de fiecare seară. Astfel, pe 23 Octombrie, de la ora 19:00, când vor cânta Richard Bona și Eliane Elias, un bilet va fi 100 lei, 150 lei, 200 lei sau 300 lei. Pe 24 Octombrie, tot de la ora 19:00 vor concerta Power of three (în speță, Chick Corea, Stanley Clarke, Lenny White). În această seară un bilet va fi 150 lei, 200 lei, 300 lei sau 400 lei. Duminică, 25 Octombrie, începând cu ora 19:00, vor susține concerte Branford Marsalis, Mike Stern Band. Pretul unui bilet va fi 100 lei, 150 lei, 200 lei sau 300 lei.

mastersofjazz

Sâmbătă, 24 Octombrie 2009, ora 19:00, trupa bârlădeană  Ashaena va lansa albumul Cei Născuți din Pământ în clubul Live Metal Club din București. Alături de aceștia, vor mai cânta formațiile Tiarra, Inopia, Ka Gaia An, Idol și Innerray. Un bilet va fi 20 lei.

Tot la capitolul lansare de albume, pe 25 Octombrie 2009, de la ora 20:00, trupa Necrovile va lansa albumul The Pungency Of Carnage, în clubul Suburbia. Invitații acestora vor fi trupele Illuminati, Clitgore, First Division și Idol. Biletele se vor găsi la intrare, prețul unui bilet fiind de 15 lei.

Tot pe 25 octombrie 2009, însă în clubul The Silver Church va avea loc festivalul concurs Maximum Rock – Suport Pentru Underground, dotat cu premii. Obiectivul declarat al acestui festival este promovarea trupelor tinere care cântă 100% live, indiferent de stilul rock abordat.

Detalii găsiți pe site-ul oficial,  http://www.promusicprod.ro/mrfest/

Biletele se pot procura la intrare, 15 lei fiind prețul unuia (cu un CD inclus).

maximumrock

Marți, 27 Octombrie 2009, la Sala Palatului va concerta Natalie Cole, acest eveniment făcând parte din turneul de promovare al albumului Still Unforgettable, lansat în 2008. Albumul a câștigat în 2009 două premii Grammy. Pretul unui bilet va fi  de 100 lei, 150 lei, 200 lei, 220 lei, 300 lei sau 500 lei, în funcție de categorie.

Pe 29 Octombrie 2009, de la ora 21:00, VăduvaBob va concerta în clubul Control, avându-i în deschidere pe cei de la The Bad Days Will End.

Evenimentul serii de 29 Octombrie se va petrece, în schimb, de la ora 20:00, când trupa finlandeză Amorphis va concerta la Arenele Romane, având în deschidere formațiile Before The Dawn și Amoral. Biletele se pot procura de pe www.eventim.ro sau la intrare. Prețul unui bilet este de 85 lei sau 95 lei la intrare.

amorphis

De la București zburăm spre Cluj-Napoca, pentru trecerea în revistă a câtorva evenimente muzicale de aici.

Începem cu începutul, respectiv cu 1 Octombrie 2009, când pornind de la ora 22:30,  în club My Way va avea loc un concert folk cu Mircea Baniciu și Vlad Cnejevici. Pretul unui bilet va fi de  40 lei.

Sâmbătă, 3 Octombrie 2009, în Irish & Music Pub vor susține un concert cei de la Grimus, începând cu ora 22:00. În deschidere, aceștia îi vor avea invitați pe membrii trupei  Alternativ Quartet, destul de interesanți ca sunet.

Pe data de 7 Octombrie 2009, în clubul Roland Garros, începând cu ora 19:00, se va desfășura cea de-a treia ediție a evenimentului Multicultural Ways, alături de următoarele trupe: Spengimas, Electrozombies, Unveilx, A Faded Glory, Fast Motion, Schlitz.

Între 16 și 20 Octombrie 2009,  la Casa de Cultură a Studenților va avea  loc Transilvania Jazz Festival. Ediția din acest an se va desfășura atât la Casa de Cultură a Studenților dar și în Diesel Club și Fashion Club. Cap de afiș vor fi pianistul George Cables și saxofonistul Ravi Coltrane.

Trupa Luna Amară va susține un concert pe 24 Octombrie 2009, în Irish & Music Pub, începând cu ora 22:00.

Vineri, 30 Octombrie 2009 de la ora 21:00, tot în Irish & Music Pub, trupa de progressive metal melodic Fortuneteller își va promova albumul de debut, Secret of my life. Prețul unui bilet de intrare va fi 10 lei.

De la Cluj-Napoca mergem un pic și la Brașov, pentru a bifa câteva concerte ale lui Octombrie de acolo.

Astfel, pe 10 Octombrie 2009, trupa Kumm va concerta în  Crossroads Rock Pub.

Pe 25 Octombrie, același Crossroads Rock Pub va fi gazda concertului trupei brașovene The Others, una dintre formațiile românești care au debutat la Stufstock în 2007 (prezentă și la Golden Stufstock de anul acesta) şi care crede într-un melanj de funk cu jazz, reggae şi rock psihedelic, având susținere puternică din partea vocii feminine a Petrei Acker.

Vineri, 30 Octombrie 2009, trupa Luna Amară va concerta, tot în Crossroads Rock Pub.

Luna Octombrie va aduce și câteva mini-turnee ale uor trupe românești, consacrate sau nu, precum și acâtorva nume din afară.

elnegro

Astfel, formația El Negro va efectua un turneu prin țară, după următorul program:

-Joi,1 Octombrie 2009 la Sibiu, în Oldies Pub.
-Vineri, 2 Octombrie 2009 la Oradea, în Blue Mondey.
-Sâmbătă, 3 Octombrie 2009 la Timișoara, în Q&Q Caffe.
-Duminică, 4 Octombrie 2009 la Ploiești, în Retro Caffe.
-Joi, 8 Octombrie la Cluj-Napoca, în Remember Pub.
-Sâmbătă, 10 Octombrie la Bistrița, locul se va anunța în curând.
-Luni, 12 Octombrie la Iași, locul se va anunța în curând.
-Marți, 13 Octombrie la Bucuresti, la Sala Polivalentă, în deschiderea concertului Alphaville și Bad Boys Blue.
-Vineri, 16 Octombrie la Pitești, în Zion Club.
-Sâmbătă, 17 Octombrie la Bacău, în Live Steg.
-Sâmbătă, 24 Octombrie din nou la București (primul unplugged EL NEGRO).

Trupa germană Sado Sathanas va susține un turneu în România, astfel:

-Pe 3 Octombrie la Sibiu, în Rock Pub Motors.
-Pe 4 Octombrie la București, în Fire Club (alături de Sincarnate).
-Pe 7 Octombrie la Sighetu Marmației.
-Pe 9 Octombrie la Timișoara.
-Pe 10 Octombrie la Petrosani, în Barock.
-Pe 11 Octombrie la Deva, în Rock Blues Jazz.
-Pe 13 Octombrie la Cluj-Napoca, în Irish & Music Pub.
-Pe 14 Octombrie la Zalău, în Old Jack Pub.

-Pe 15 Octombrie la Bistrița, în Ambasador.
-Pe 16 Octombrie la Satu Mare, la Casa de Cultură Zamfirescu

sadosathanas


Trupa Deathdrive va susține, de asemenea, un turneu prin țară, pentru promovarea albumului  War Within.

deathdrive

Programul turneului este următorul:
-Pe1 Octombrie la Constanța.
-Pe 2 Octombrie la Galați.
-Pe 3 Octombrie la Botoșani.
-Pe 4 Octombrie la Suceava.
-Pe 5 Octombrie la Iași.
-Pe 6 Octombrie la Bistrița.
-Pe 7 Octombrie la Baia Mare.
-Pe 8 Octombrie la Cluj-Napoca.
-Pe 9 Octombrie la Deva.
-Pe 10 Octombrie la Timișoara.
-Pe 11 Octombrie la Brașov.

Pentru București, data urmează să fie anunțată.

Formația Dead Pope’s Company va susține o serie de patru concerte în România. Trupa, originară din Cehia, adoptă un  punk rock’n’roll clasic, fără vreo inserție specifică trupei. Programul mini-turneului este următorul:

-Miercuri, 14 Octombrie vor concerta la București,  în Club Control.
-Joi, 15 Octombrie vor concerta la Deva, în John’s Pub.
-Vineri, 16 Octombrie vor concerta la Sibiu, în Art Cafe.
-Sâmbătă, 17 Octombrie vor concerta la Cluj-Napoca, în Irish & Music Pub.

Editors, muzică din Regat

• Promo, Recenzie de-o şchioapă •

   Aseară s-a petrecut la Teatrul de Vară Herăstrău concertul Editors Bucureşti 2009, un eveniment care merita o promovare mai bună şi care a fost bifat de o audienţă de maxim 1500 spectatori, în ciuda biletului oarecum ieftin (numai 85 de lei). Cert este că cei prezenţi fac parte din categoria celor „dedicaţi” fenomenului şi trupei în sine. Editors, o formaţie  apărută de câţiva ani  în rândul trupelor din noul val de indie-rock, formată în Birmingham şi purtând diverse nume până la forma finală, a susţinut o reprezentaţie peste medie, arătând că Marea Britanie este o sursă infinită de stiluri şi muzicieni, presa din Regat punându-le titulatura de a doua trupă din cele mai influente privind stilul indie (după cei de la Arctic Monkeys). De acolo de unde vin ei au demonstrat deja destule cu cele două albume scoase până acum, primind numai critici pozitive şi reuşind să vândă milioane de copii. Având un sound apropiat de U2, pe alocuri, Interpol şi Joy Division, pe alte locuri, au fost definiţi cu un stil dark indie rock deosebit, având din plin susţinere şi din partea vocalului Tom Smith, incomparabil ca voce.

   În ciuda faptului că ostilităţile trebuiau demarate la ora 19.00, aşa cum au anunţat organizatorii pe bilete, programul nu a fost nici pe departe respectat. În deschidere erau aşteptaţi cei de la AB4, prezenţi cu două zile înainte la Festivalul Sziget, în Ungaria. Deschiderea a fost ţinută, până la urmă, de un DJ care asigura, oricum, fundalul sonor de umplutură (excelent, de altfel) şi care a anunţat publicul că, din păcate, cei de la AB4 nu vor putea cânta, zborul acestora de la Budapesta fiind „cancelat”. În fine, gura lumii zvonea că aceştia  fuseseră reţinuţi un pic de poliţia ungară. Fiecare crede ce vrea. Una peste alta, se făcu ora 20.00, se făcu ora 21.00 iar britanicii nu-şi mai făceau apariţia, iritând pe alocuri mulţimea dornică să-i vadă. Mulţime formată, în general, de sexul frumos (la propriu) şi cu o medie de vârstă joasă, aşa cum era de aşteptat. Foarte haios a fost un puştiulică aflat chiar în primul rând şi care a fredonat majoritatea melodiilor din playlist-ul maestrului de sunet de dinaintea concertului, şi care mai apoi, în timpul concertului, a trăit la intensitate maximă muzica celor de la Editors. Ca de altfel toţi cei prezenţi.

   Revenind la spectacolul britanicilor, început în cele din urmă în jurul orei 21.20, liniile de bază îl pot încadra într-unul reuşit, atât prin conţinutul valoric cât şi prin suportul tehnic. Un concert care demonstrează că un sunet dat nu foarte tare dar plin de claritate poate pune în valoare veleităţile celor de pe scenă. Care, în cazul celor de la Editors, nu sunt puţine. Piesele cântate au fost de pe ambele albume scoase deja dar, în premieră, am putut auzi şi piesa Papillon, inclusă pe viitorul album, In this light and on this evening, preconizat a fi lansat în toamna acestui an. Stilul acestora, plin de armonie şi sunete rezonând cu stările interioare ale audienţei, susţinute de timbrul vocal aparte al vocalului Smith au creeat o atmosferă incredibilă şi originală. Jocul de scenă al lui Tom Smith, exagerat poate pe anumite locuri, multivalenţa instrumentală a celorlalţi membri din trupă (Chris Urbanowicz-chitară, synth, Russell Leetch-bass, synth, back vocal, Ed Lay-tobe, percuţie, back vocal), riff-urile ţipătoare, încărcate de emoţie, melancolice pe alocuri, furioase pe alte locuri, sunetele perfect potrivite ieşite din pian şi synth-uri, precum şi nota de original a fiecărei piese sau a stilului în sine Editors au ţinut întreaga mulţime conectată sută la sută la acest concert, singurul regret fiind că reprezentaţia s-a terminat după o oră şi aproape jumătate. Un final de week-end fericit pentru cei prezenţi acolo şi sursă de vise colorate pentru noaptea care a urmat.

   Cum spuneam, cei aproape 1500 de fani prezenţi la Teatrul de Vară Herăstrău s-au bucurat de un concert reuşit, emoţionant şi încărcat de muzică excelentă. Pentru cei care l-au ratat, ar bine data viitoare să fie pe fază. Celorlalţi, le recomandăm să-şi treacă în playlist muzica trupei Editors pentru că merită.

Grimus, o pasăre cu aripi de stele

• Interviu, Promo •

   O stea află în noapte că Soarele va muri, luând cu el toate amintirile Universului său. Pierdut într-un colţ îndepărtat al liniştii celeste, micul astru visă cum sunetele adunate cu atâta grijă se vor topi iar întunericul va răsări peste el, acoperindu-i banal fiecare clipă ce urmează. „Un Univers fără Soare este ca un drum fără peisaje. Anost, plictisitor, ucigător.”, gândi cu un strop de lacrimă steaua. Vorbi cu suratele ei dimprejurul celor mii de ani-lumină presăraţi cu sclipiri albastre, rugându-le să-şi unească fiecare câte o rază, pentru a învia Soarele. Ca o pasăre cu aripi de vânt, alergă printre comete, planete, lumini pierdute, inele, căutând să renască muzica exploziilor solare şi sperând să refacă privirea fierbinte a Astrului Suprem. Şoaptele din trecut i-au prezis că nu-şi va mai găsi colţul său îndepărtat şi mângâiat de linişte până când nu va reuşi acest lucru.
   O pasăre cu aripi de stele apăru din neant. Era născută din raze cu speranţă si aştri urmăriţi de întuneric. Adunase sunete, lumini, dorinţe, suficiente cât să ofere Soarelui încă un mileniu de strălucire. Apăruse din dorinţa micilor stele care îşi doreau drumuri cu peisaje, muzică celestă, clipe fără banal. Calea ei se contopise cu un destin melodic , aducând în preajma sa mii şi milioane de alte stele. Soarele va exista.
   Teo le-a spus Grimus iar ei şi-au propus să ţină aprinsă lumina astrului ce veghează orânduirea de sunete armonioase şi în legătura directă cu sufletul. Plecaţi pe drumul lor în 2005, născuţi în mare parte din Revers, şase tineri cu dorinţe muzicale, reuniţi sub Grimus, apar între multitudinea de sunete rătăcite ale plaiului mioritic. După câteva repetiţii, aceştia susţin pe 10 martie 2005 primul lor concert. Având un demo cu numai trei piese evoluţia acestora a fost fulminantă, dacă privim realizările după numai un an. Astfel, 2006 debutează pentru ei cu deschiderea concertului Kumm din Cluj. În martie ajung în Bucureşti iar de aici către Stuffstock nu a fost decât un pas. Piesa Solitude ajunge pe prima poziţie a topului anual 2006 de la City FM. În martie 2007, piesa In a glimpse pătrunde în acelaşi clasament, ocupând poziţia a doua în topul anual 2007. Compoziţiile lor ajung până la Insomnia Radio UK dar şi la un post radio din Bruxelles. O realizare, dacă ne gândim la vechimea trupei.
   Numeroasele reprezentaţii pe care cei de la Grimus le susţin în ţară (dar şi în afara ei) le sporesc popularitatea, atât prin linia melodică adoptată, cât şi prin atmosfera realizată pe scenă. A urmat şi participarea la Peninsula, Fan Fest, Coke Live, Rock la Mureş, Top T, deschiderea de la Sophie Ellis-Bextor iar marea realizare din 2007 a fost câştigarea trofeului de bronz la Global Battle of the Bands, în finala mondială de la Londra. Grimus era, astfel, „The best new band Romania 2007”, având ocazia unei întâlniri cu presedintele juriului, Glen Matlock (bassist Sex Pistols), acesta solicitându-le un CD cu piesele lor. De remarcat este şi faptul că trupa clujeană este prima trupă din România participantă la acest festival.
   Anul 2007 aduce şi formula finală a membrilor trupei, formulă rămasă până în prezent. Astfel, după ce prin formație şi-au lăsat amprenta şi Cristi Boţan, Dorin Ţifrea, Paul Pătraş, Adriana Stan, Cristi Andrieş, Robert Forgacs sau Istvan Kovacs, Grimus pare că a găsit îmbinarea aproape perfectă între instrumente şi cei care le mânuiesc. Aşadar, componenţa trupei este următoarea:
Bogdan Mezofi-vocal,
Valentin Rauca-chitară, versuri, compoziţie (lider al trupei, spune lumea ),
Cristian Csapo-chitară,
Titus Vădan-bass,
Tamas Adorjani-tobe,
Lehel Kiss-clape.
Stilul, în mare, rămâne acelaşi, un rock alternativ elaborat, cu oarece influenţe pop, cu un vocal de excepţie, trupa având prestaţiile live deosebit de spectaculoase şi atent lucrate. În afară de concertele din ţară, Grimus a susţinut reprezentaţii şi în Anglia, Ungaria, Polonia, Bulgaria, Serbia şi Moldova.
   În 2008 se produce lansarea albumului Panikon, album aşteptat cu deosebit interes de consumatorii genului şi care a reprezentat o primă linie trasă de cei de la Grimus după cei aproape trei ani de activitate. Materialul este excelent lucrat iar calitatea pieselor plasează formaţia pe un binemeritat loc de frunte al trupelor autohtone (şi nu numai), fiind declarat de critica autohtonă cel mai bun album al anului. Anul următor, 2009, le aduce în palmares participarea la B’estfest, la Bucureşti unde, în faţa unui public nu chiar numeros, îşi arată încă o dată potenţialul excelent. Urmează participarea la Szeget, în Ungaria.
   În săptămâna ce tocmai s-a încheiat, trupa a terminat filmările celui de-al doilea videoclip (primul este realizat la piesa Backseat Driver) al single-ului In a Glimpse, în regia lui Tudor Giurgiu. Din comunicatul de presă aflăm că „filmările au avut loc la fosta fabrică de pensule din Cluj-Napoca şi că lansarea oficială a videocliplui este prevăzută pentru a doua jumătate a lunii august”. Totodată, mai este precizat faptul că „Tudor Giurgiu este deţinătorul casei Independente de producţie Librafilm şi organizatorul Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF), deţinând şi funcţia de director al TVR în perioada 2005-2007 iar în anul 2006 a regizat filmul Legături bolnăvicioase, avându-i ca protagonişti pe Maria Popistaşu, Ioana Barbu şi Tudor Chirilă. Colaborarea dintre Tudor Giurgiu şi Grimus nu se opreşte aici. Recent, Tudor Giurgiu a declarat că intenţionează să utilizeze piesa Political Animals, aflată de asemenea pe albumul Panikon, pe coloana sonoră a viitorului său film”. Mai jos puteţi urmări câteva instantanee realizate la filmările videoclipului:

   Vali Rauca şi Bogdan Mezofi au fost deosebit de amabili, răspunzând câtorva întrebări puse de Revista Cioburi:

 

Revista Cioburi: Grimus a pornit ca o idee sau ca un crez?

Vali Rauca: Grimus a pornit dintr-o nevoie alternativă de exprimare, dintr-o tensiune creativă, din nevoia de a schimba ceva la modul de viaţă care îşi urma prea firesc drumul spre o existenţă banală.

Bogdan Mezofi: Grimus e rezultatul dorinţei fiecăruia dintre noi de a-şi proiecta personalitatea prin muzică în faţa tuturor celor care sunt curioşi să asculte.

 

R.C.: Au existat nori deasupra, atunci când aţi pornit la drum?

Vali R.: Da, au existat, cei mai ameninţători au fost Cumulo Nimbus, care se adunau deasupra noastră cu intenţia clară de a ne speria.  De aceea primele repetiţii s-au desfăşurat într-un avion închiriat, deasupra norilor, la zece mii de metri unde cerul e mereu senin.

Bogdan M.: La fel ca toate trupele existente în lume, şi noi ne-am dat seama la început cât de diferiţi suntem unul de altul şi cât de greu e să ajungi la un numitor comun atunci când o piesă urmează a fi creata din 6 puncte de vedere. (Bogdan

 

R.C.: Ce spuneţi pe portativ?

Vali R.: Pe portativ trecem bobiţele alea negre care în preajma unui instrument se transformă în sunete ca omizile în fluturi. Sub portativ spunem mai multe despre ce iubim, ce ne sperie, ce vrem să se schimbe, ce nu vrem să se schimbe niciodată.

Bogdan M.: Piesele noastre au fost compuse întotdeauna prin prisma a 6 moduri de a privi lumea şi de aceea eu cred că fiecare dintre noi se identifică diferit faţă de ceea ce s-a creat. Eu am privit piesele întotdeauna ca fiind un semnal de alarmă născut din nevoia unei schimbări sau un îndemn la a-ţi trăi viaţa cu ochii larg deschişi.

 

R.C.: De ce acest stil? Transmite mai bine mesajul vostru?

Vali R.: Toate trupele ar trebui să cânte ceea ce le reprezintă, în acest sens stilul te alege pe tine, nu tu alegi stilul. 

 

R.C.: Este mai pertinent versul în engleză?

Vali R.: Ne place foarte mult să cântăm în engleză. Avem şi vreo şapte piese în limba română care ne plac. Am ales ca pe albumul de debut să nu facem eternul ghiveci română-engleză prin care se încearcă să se împace şi capra şi varza. Am ales ca albumul de debut să conţină piesele care ne sunt nouă cele mai dragi.  Ca avantaje ale versurilor în limba engleză pot fi privite concertele Grimus susţinute în şase ţări şi difuzări la radiouri din străinătate.

Bogdan M.: Pe mine personal întotdeauna m-a impresionat muzicalitatea versurilor în limba engleză şi atunci din cauza acestui ataşament de natură muzicală faţă de această limbă am simţit că mă pot exprima exact aşa cum mă simt.

 

R.C.: Ce sunete au modelat stilul Grimus?

Vali R.: Ascultăm foarte multă muzică toţi din trupă. Vreau să mulţumesc pe această cale trupei Radiohead care ne-a făcut cunoştinţă mie şi chitarei. În rest, pot doar să spun ce ascult zilele astea : God is an Astronaut, Archive, She wants Revenge, 65daysofstatic, Bat for Lashes, Thom Yorke live @ Latitude, Porcupine Tree, Placebo, The Dead Weather .

Bogdan M.:Trecutul meu muzical a trecut prin schimbări radicale de stil începând cu hip hop, pop (omniprezent în playlist-urile mele Michael Jackson), muzică clasică şi în prezent cam tot ce înseamnă rock alternativ. Formaţii preferate: Editors, The Killers, Dredg, Cold War Kids, Interpol, Radiohead, Muse, Kings of Leon, Klaxons etc.

 

R.C.: În ce stadiu al evoluţiei voastre muzicale vă aflaţi acum?

Vali R.: Facem piese noi şi experimentăm, pe scenă ne simţim tot mai bine, observăm că tot mai multă lume ne cunoaşte piesele. Am trecut succesiv de la eclozarea trupei la stadiul de trupă larvă şi trupă nimfă. Consider că acum ne aflăm în stadiul de trupă pupă, ultimul stadiu al metamorfozei pâna la atingerea nivelului de trupă adultă cu potenţial maxim creativ.

Bogdan M.: Daca ar fi să asemănăm evoluţia unei trupe cu viaţa unui om atunci trupa Grimus are frumoasa vârstă de 20 de ani.

 

R.C.: Care este raportul succes/eşec?

Vali R.: Succes 95 % – eşec 5 %.

 

R.C.: Care este varianta ideală de comunicare cu oamenii, la un concert?

Vali R.: Varianta ideală de comunicare cu oamenii ar fi ca unul din membrii trupei Grimus să fie Xavier zis şi  „Professor X” din X-Men. Dar nu e nevoie de capacităţi telepatice pentru a atrage publicul. Se mai pot folosi mesaje subliminale şi gaz ilariant pentru a fi siguri că nu vor uita niciodata întâlnirea cu noi.

Bogdan M.: Să te prezinţi pe scenă exact aşa cum eşti.

 

R.C.: B’estfest este o realizare care vă obligă?

Vali R.: B’estfest a fost o realizare, Coke Live Peninsula a fost o realizare, festivalul Szin din Ungaria cu Macy Gray si Guano Apes va fi o realizare. Tot timpul suntem obligaţi să prestăm calitate şi să devenim mai buni, altfel nu ar fi interesantă viaţa de trupă.

Bogdan M.: B’estfest este o realizare care ne aduce cu un pas mai aproape de adevărata noastră identitate muzicală.

 

R.C.: Ce urmează în următorul an?

Vali R.: În următorul an sigur e ca vrem să înregistrăm un nou album. Pentru alte planuri e cam devreme şi oricum probabil vom mai vorbi până atunci J

 

R.C.: Pe ce culmi vă doriţi să fie Grimus în zece ani?

Vali R.: În zece ani Grimus va ajunge să umple stadioane. Adică în sensul că vom merge toţi şase la meciurile celor de la CFR Cluj.

 

R.C.: Ce şanse oferă România trupelor rock?

Vali R.: În România lucrurile se schimbă, publicul începe să aibă educaţia de concerte bune, începe să facă diferenţa între valoare şi papagalism. Sunt optimist azi. Maine probabil ţi-aş răspunde că ar fi bine să fugim toţi din ţara.

Bogdan M.: Deşi e posibil ca trupele străine să fie privilegiate din punct de vedere al stadiului în care se află cultura muzicală în ţările lor, până la urmă orice trupă, oriunde s-ar afla, e supusă inevitabil la un fel de ”ritual de iniţiere” sau perioadă de probă. Aşa că oriunde te-ai afla poţi întâmpina greutăţi.

 

R.C.: Evoluţia o vedeţi realizându-se după un plan sau ar trebui să se întâmple natural?

Vali R.: Tot timpul am fost adeptul neplanificării, a spontaneităţii gesturilor, a libertăţii conştiinţei. Pe de altă parte, o trupă rock trebuie să aibă în spate un mecanism foarte bine reglat, o echipă de oameni devotaţi care fac foarte bine ce fac şi împing trupa din spate. Mă refer la manageri, publisheri, sunetişti, tehnici şi mulţi alţii. E foarte mult mult de lucru până la ceea ce vede publicul pe scenă, interfaţa unui angrenaj. Artistul evoluează natural dacă i se oferă un mediu în care să se întâmple asta.

Bogdan M.: Pentru a evolua în orice domeniu, pe lângă existenţa obligatorie a unor factori indispensabili evoluţiei, e nevoie de foarte multă voinţă şi încredere în propriile tale forţe.

 

R.C.: Există frustrări adunate până la momentul actual?

Vali R.: Nu se adună frustrările decât între două concerte. Pe scenă le descărcăm pe toate şi facem loc noilor frustrări care la rândul lor vor fi consumate la următorul concert. Frustrarea e un fel de benzină fără plumb. Îţi dă energie dacă ştii prin ce rezervoare să o treci.

 

R.C.: Cum ar trebui să arate o lume Grimus?

Vali R.: Într-o lume Grimus s-ar restabili contactul cu natura, cu spiritualitatea, s-ar încetini mult ritmul vieţii şi lumea şi-ar îndrepta atenţia spre ceea ce contează cu adevărat, viaţa ca parte dintr-un întreg fragil.

Bogdan M.: Ar fi o lume în care creativitatea ar ajunge pe cele mai înalte culmi.

 

R.C.: Oamenii chiar sunt altfel în Ardeal? J

Vali R.: Oamenii nu prea contează de unde sunt, contează ce au înăuntru.

 

R.C.: De ce nu suntem în stare să ne protejăm valorile culturale?

Vali R.: Suntem încă la stadiul în care privim cu gura căscată la ceea ce a fost declarat valoros dincolo, e o boală care va persista încă mult timp.

 

R.C.: Urmărind direcţia pe care a luat-o România, vedeţi cer senin sau furtună?

Vali R.: Văd cer senin cu ocazionale furtuni de vară soldate cu pagube.

Bogdan M.: Întotdeauna am privit viaţa ca pe o mare furtună întreruptă din când în când de momente cu cer senin. E mai interesantă viaţa aşa.

 

R.C.: Ce proiecte sociale vi se par ipocrite?

Vali R.: Mi se pare absolut ridicol ca o vedetă să vrea să participe la o acţiune caritabilă de împădurire alături de voluntari doar cu condiţia să aibă în protocol cel mai scump vin de pe piaţă. Mai aud şi eu poveşti de care mă crucesc, iar în general implicarea în proiecte sociale pentru boost de imagine mi se pare un lucru greţos.

Bogdan M.: Superficialitatea mascată în interes şi implicare cu care sunt tratate proiectele sociale la noi în ţară mi se pare cea mai mare ipocrizie.

 

R.C.: Ce este mai dăunător, pesimismul sau optimismul?

Vali R.: Pesimismul.

 

R.C.: Ca mesaj pentru fani, ce contează în viaţă?

Vali R.: Contează să fii sănătos la cap şi la trup, să fii liber şi să ai ochii deschişi, să te fereşti de dependenţe de orice natură, pentru a putea să te bucuri de viaţă.  

Bogdan M.: Echilibru în tot ceea ce faci.

 

   Managementul trupei ne-a confirmat şi o discuţie filmată, în această toamnă, cu membrii Grimus, discuţie care sperăm să ne dezvăluie mai multe substraturi ale viziunilor lor. Până atunci, aruncaţi un ochi pe www.grimus.ro pentru a vă face o idee despre sound-ul trupei. Mai jos, primul videoclip al băieţilor:

Metal sub 9,7 RICHTER

• Interviu, Promo •

În anul 2002, un fenomen mai puţin obişnuit a luat naştere atunci când faliile muzicale ale lui Adrian Rus (chitară) şi Mihai Dumitraşcu (tobe), doi rockeri pasionaţi, au intrat în coleziune, cauza care a stat la baza producerii acestui fenomen fiind Adrian Tănase (voce), actual membru al trupei Ţapinarii. Energia degajată la scurt timp după impact l-a absorbit şi pe Bogdan Mihalcea în postura celui de-al doilea chitarist. Fenomenul, deşi încă nedefinit, începea treptat, treptat să crească în intensitate. Cu toate că la început undele sonore emise aduceau cu cele ale marilor monştri, precum Black Sabbath sau AC/DC, venirea lui Aurelian Bărbieru la voce, în locul lui Adrian Tănase, avea să dea o amprentă proprie acestei manifestări izvorâtă din subteran. La scurt timp s-a hotărât şi magnitudinea ţintă. Aşa s-a născut 9,7 RICHTER. Cooptarea lui Ovidiu Cristea (bass) a pus capăt ciclului de veniri şi plecări ale basiştilor, conferind fenomenului stabilitatea necesară pentru a-şi urma cursul în underground-ul autohton.

În formulă completă, abordând un clasic heavy-metal adaptat la cerinţele moderne, 9,7 RICHTER şi-a început apariţiile live în cluburile de profil din Bucureşti dar şi din provincie, cântând alături de nume rezonante ale metalului românesc, precum Trooper, M.S. sau Magica. Prezenţa scenică şi modul de interpretare au făcut ca trupa să-şi câştige un renume în rândul iubitorilor de gen şi odată cu asta eticheta de „Judas Priest de Romania”.

Anul 2006 l-a găsit pe solistul trupei, Aurelian Bărbieru, în situaţia de a renunţa la proiect, invocând motive personale. Înregistrările primului material demo aveau să fie şi ele întrerupte. Seria de audiţii susţinute pentru găsirea unui nou vocal s-a dovedit a fi fără rezultat, fapt care a atras după sine o sistare a activităţii trupei pe o perioadă nedeterminată. În acele condiţii, Adrian Rus şi Mihai Dumitraşcu au ales să se implice în alte proiecte până la soluţionarea acestei probleme. Aşa se face că Mihai Dumitraşcu va ajunge să îl cunoască pe Cosmin Aioniţă (voce), cu care va cânta următorii doi ani sub numele de Black Magic şi care se va dovedi a fi într-un final exact veriga lipsă. Astfel, după înregistrarea unui album de rock şi metal progresiv alături de proiectul International Purity (Tales of Different Worlds, 2008), Cosmin Aioniţă decide în vara anului trecut să accepte oferta lui Mihai Dumitraşcu de a deveni noul solist vocal al trupei 9.7 RICHTER.

Din nou în formaţie completă şi gata să cutremure scenele ca şi înainte, replica 9,7 RICHTER începe în forţă printr-o serie de concerte live, prima apariţie fiind în cadrul Maratonului Rock ţinut la începutul anului 2009 în clubul Live Metal Club din Bucureşti şi continuând cu prestaţii succesive pe scenele din DownStairs sau Avast Club. Vara aceasta, băieţii se arată la fel de activi. Au cântat deja la Rock River Festival 2009, festival desfăşurat la Cernavodă în perioada 10-12 iulie, urmând ca în luna august să urce pe scenă în cea de-a doua zi a Rock City Open Air, cel mai mare festival metal din România, care va avea loc între 20-23 august la Feteşti, unde şi-au anunţat prezenţa artişti de anvergură internaţională precum Primal Fear, Blaze Bayley, Overkill sau Edguy.

Pentru toamnă, 9,7 RICHTER pregăteşte numeroase surprize, una dintre ele fiind şi lansarea primului material discografic. Revista Cioburi le urează mult succes şi vă prezintă în continuare o serie de întrebări la care Ovidiu Cristea, basistul trupei, a avut timpul şi amabilitatea să ne răspundă:

Revista Cioburi: De ce tocmai 9,7 Richter?
Ovidiu: Sună bine şi ne reprezintă.

R.C.: Cât de ‘în undergroud’ sunteţi?
Ovidiu: Very deep. Nu avem impresar sau casă de producţie care să ne promoveze. Noi centrăm, noi dăm cu capul.

R.C.: Cum vă împăcaţi cu băutura?
Ovidiu: Ne împăcăm bine. Jucăm însă în divizii secundare la sportul ăsta în comparaţie cu adevăraţii campioni. Ne place berea.

R.C.: De la câte grade începe să se cutremure scena
Ovidiu: 9,7.

R.C.: Cui i-aţi pune pumnul în gură?
Ovidiu: Nimănui. Nu ne place să impunem ceva prin pumn. (Şi nici nu vreau să o dau în clasica discuţie despre politicienii care nu fac nimic, autostrăzile româneşti şi alte subiecte fierbinţi de actualitate. Că parcă în direcţia aia bătea întrebarea ta : ) )

R.C.: Pantera sau Iron Maiden?
Ovidiu: Amândouă. Ambele sunt 2 dintre trupele noastre preferate.

R.C.: De ce metal?
Ovidiu: Că asta simţim şi ne reprezintă. Chuck Norris va avea tricou cu 9,7 Richter curând : ))

R.C.: Care a fost concertul unde aţi făcut cele mai mari ravagii?
Ovidiu: La întrunirea motoriştilor de la Braşov în 2006, a fost mişto de tot, iar ravagiul chiar a fost suferit de o prietenă a noastră care în timpul concertului a fost “moshita” pe jos, lovindu-se la spate de o bordură de beton. Am serbat concertul la spitalul din Braşov, aşteptând-o să îşi revină. A fost happy end până la urmă, asta contează.

R.C.: Ce vă ţine împreună?
Ovidiu: Suntem prieteni înainte de toate. Asta ne ţine şi e cel mai important lucru.

RC: Se poate trăi doar cu rock pe pâine?
Ovidiu: Ca muzician rock, dacă îţi ajunge să trăieşti doar cu apă şi hârtie igienică, da.

R.C.: Spuneţi trei melodii care v-au marcat evoluţia muzicală.
Ovidiu: Nu pot să aleg 3 melodii, au fost sute. Îţi spun 3 trupe dacă vrei: Judas Priest, Iron Maiden, Metallica.

R.C.: Ce magnitudine veţi avea aproape de pensie?
Ovidiu: 9.7

R.C.: Ce nu e în regula cu rockul românesc?
Ovidiu: Este foarte în regulă, se mişcă într-o direcţie bună. Trupele actuale cântă mult mai bine şi mai inspirat decât trupele din undergound-ul de acum 10 ani.

R.C.: Care a fost cel mai bizar lucru ce vi s-a întâmplat pe scenă?
Ovidiu: Faze bizare nu am avut, amuzante îţi pot spune câteva: Adi a dat cu capul în coada basului meu când dădea din plete; a rămas cu pleata agăţată în cheiţele basului până la sfârşitul piesei. La Teatrul de Comedie odată, Bobby a ieşit din spatele scenei târând după el un manechin din carton cu faţa lui George Mihăiţa (pe care îl agăţase cu cablul). Mie mi se rupe o coarda la bass mai mereu şi trebuie să cânt în 3 corzi până la sfârşit. Mişu a trecut cu pedala prin faţa de la toba mare şi a bătut în gol până am terminat cântarea. Şi mai sunt…

R.C.: Cât veţi mai suporta România?
Ovidiu: Probabil toată viaţa. Suntem optimişti însă şi vedem partea plină a paharului (sau a halbei).

R.C.: La câţi fani aţi ajuns?
Ovidiu: Nu ştiu.

R.C.: Daţi două motive pentru care merită sa fiţi ascultaţi.
Ovidiu: Suntem chiar HEAVY şi venim cu piese cât mai originale (sau cel puţin încercăm).

R.C.: Lăsaţi un mesaj inteligent pentru naţiune.
Ovidiu: Fruntea sus!!!

În încheiere, pentru a vă scoate la suprafaţă zăcămintele de metale grele şi foarte grele de la nivelul scoarţei cerebrale – fie ele active, inactive sau încă neexploatate – vă prezentăm o mostră de heavy metal pur sub trepidaţiile a 9,7 RICHTER.

Pentru cei care încă mai vor, pot accesa pagina trupei de pe myspace la adresa http://www.myspace.com/97richter

Mulţumiri lui Sică.

Sursă poză: http://www.myspace.com/97richter

Melting Carousel…

• Interviu, Promo •

 

   …şi ideea. Ideea îmbină muzica iar muzica oferă sclipirea. Sclipirea poate să apară când întoarcem capul şi atunci o ratăm. Piticii ne spun de ea dar noi nu credem piticii. Piticii sunt răi. Noi ascultăm de licurici pentru că pe ei îi vedem pe întuneric, de departe. Licuricii pălesc lângă sclipirea muzicii apărută noaptea. Noaptea este un sfetnic bun. Ideile nu se odihnesc noaptea. Ideile se îmbină şi apare din nou sclipirea. Nu am întors capul şi am văzut-o. Apoi, am ridicat privirea şi ne-am eliberat.

   Finalul lui 2007 aduce încă o sclipire în noaptea muzicii româneşti. Îmbinarea potrivită a stilurilor influente caracterizează sunetul Melting Carousel. Departe de zgomotul dimprejur, original ca abordare, colorat liric. Doi s-au făcut trei, cinci şi apoi patru. Spiritul a rămas, Timişoara a rămas.

   Ei abordează un fel de indie-pop, aşa cum au spus unora şi altora. Nouă ne seamănă a Melting Carousel. Ei, paradoxal, îşi numesc sunetul eclectic. Şi-au câştigat în faţa altor 14 trupe participarea la Stufstock 6 iar fanii s-au înmulţit, alături de alte concerte. La aniversarea Byron au fost faţă-n faţă cu două mii de oameni. Şi cu nişte domni mai cunoscuţi pe scenă (Artanu, Nae Caranfil). Iar sclipirea s-a văzut din nou.

 

melting carousel

   Au planuri, au priorităţi, vor să cânte. Revista Cioburi a vrut să afle:

 

 

 

RevistaCioburi: Întrebare clasică: de unde aţi apărut şi de ce?

Melting Carousel: Din Timişoara, pentru că e fain să cânţi.

 

R.C.: Cât de serios este proiectul vostru?

M.C.: Pe cât se serios poate fi un proiect care nu are ca obiectiv să facă muzică pentru reclame la telefoane mobile, băuturi răcoritoare şi alte produse.

 

R.C.: Care-i treaba cu Kelting Marousel?

M.C.: Era şi timpul să facă cineva o trupă de cover-uri Melting Carousel, n-am vrut să ne-o ia nimeni înainte.

 

R.C.: Ce vă place să cântaţi?

M.C.: Trei, în pula mea. Pardon… Păi, ne place să plagiem piesele compuse de Melting Carousel.

 

R.C.: Ce artişti se regăsesc în muzica voastră?

M.C.: Alex Iovan, Lucian Naste, Mihai Jurmoni, Sergiu Cătană, Gabriela Ioja, Radu Pieloiu (ultimii doi fiind foşti membri).

 

R.C.: V-aţi propus să deveniţi mari?

M.C.: Nu aşa de mari noi cât ar fi interesant să devină muzica noastră mare.

 

R.C.: Există vreun album în planurile voastre?

M.C.: Da, dar nu este o prioritate deocamdată.

 

R.C.: Cum sunt concertele în România?

M.C.: Multe sunt cu organizare şubredă, improvizată dar unele sunt chiar reuşite.

 

R.C.: Ce spun versurile voastre?

M.C.: Ficţiune, că doar despre asta e vorba.

 

R.C.: Piaţa muzicală din România este în regres?

M.C.: N-am auzit de aşa ceva dar cred că am călcat în ceva asemănător, ieri prin parc.

 

 

 

R.C.: Este necesară o educaţie muzicală pentru ascultătorul român?

M.C.: La fel cum este necesară şi pentru ascultătorul sârb, bulgar, maghiar, ceh, slovac, etc.

 

R.C.: Care este diferenţa între estul şi vestul muzical?

 

M.C.: Avantaje Est: viteză şi cantitate

          Avantaje Vest: relaxare şi calitate

 

R.C.: Ce trupe româneşti apreciaţi?

M.C.:Sarmalele Reci, Byron, Kumm, Blazzaj, Implant Pentru Refuz, Persona, The Others, Mauser, Timpuri Noi, Negură Bunget (deşi am auzit că s-a destrămat) şi mai sunt.

 

R.C.: Banatu-i fruntea?

M.C.: Aproape. Anul ăsta a fost Urziceniul.

 

R.C.: Vă pasă de politică?

M.C.: Nu.

 

R.C.: Ce urâţi cel mai mult?

M.C.: Să călcăm din greşeală pe chestii nasoale prin parc.

 

R.C.: Vom mai auzi de Melting Carousel?

M.C.: Sperăm că da, altfel nu mai are Kelting Marousel de la cine să facă cover-uri.

 

R.C.: Un cuvânt de final pentru cei care apreciază munca voastră…

M.C.: Lejereanu.

 

   Alex Iovan (voce, chitară), Lucian Naste (chitară, blockflute), Mihai Jurmoni (bass) şi Sergiu Cătană (tobe, percuţie) ne-au atras atenţia. Sperăm să auzim în curând primul album. Melting Carousel, live:

B’estfest 2009, scurt comentariu din public

• Promo, Recenzie de-o şchioapă •

Iată că se mai duse o zi de B’estfest. Lume mult mai multă decât în Ziua 0, în care concertele au fost stropite din plin cu o ploaie ce s-a încăpățânat vreo trei ore să plece. Cei de la The Killers au fost cap de afiș, prestând într-un mod corect reprezentația lor de pe scenă deși sonorizarea a fost un pic slăbuță. Sunt de remarcat și cei de la White Lies dar și Patrice, care a adunat destulă lume încă de la început.

Așadar, pe 2 Iulie, distracția a debutat cu recitalul trupei Les Elephants Bizarres, formație care a acordat de curând un interviu Revistei Cioburi. Din păcate, deși au sunat destul de bine live, având melodii ce pot concura oricând pe piața vestică, lumea nu s-a înghesuit să-i vadă, mai ales că debutul acestora s-a petrecut undeva  în jurul orei 17.30. Oricum, Les Elephants Bizarres promit prin stil și mod de abordare al cântecelor și suntem convinși că vom mai auzi de ei.

O altă formație care, personal, m-a impresionat sunt clujenii de la Grimus, aceștia abordând un rock alternativ bine distribuit pe instrumente. Prestația live a celor de la Grimus a fost una excelentă iar vocalul Bogdan, cu ale sale inflexiuni ce pe alocuri aduceau cu Matthew Bellamy de la Muse, a fost cireașa de pe tort pentru recitalul clujenilor. Lume un pic mai multă, să spunem, mai ales că se apropia Motorhead. De remarcat sincronul făcut de băieții de la Grimus, la finalul reprezentației lor, în memoria lui Michael Jackson, sincron făcut pe Thriller, arhicunoscuta melodie a regelui pop. Grimus, în concluzie, prezintă potențial și ne dovedește (încă o dată) faptul că resursele muzicale românești sunt nelimitate.

Ayo., îndelung așteptată de mulțime, a demonstrat că rithm&blues-ul, folk-ul, funk-ul și reggae-ul pot fi împletite senzațional, dacă ai în spate instrumentiști pe măsură iar vocea te ține să te joci cu publicul așa cum îți dorești. Lumea s-a adunat să vadă cântăreața nigeriano-română iar aceasta nu i-a dezamăgit pe cei care au aplaudat-o la final.

Un alt nume care a pășit pe scena B’estfestului ieri este Polarkreis 18, trupă germană apărută recent pe piața muzicală din România. Stilul electro organizat, combinat cu riff-urile chitaristului, denotă, parcă, un gen ce se potrivește în totalitate nemților. Vocalul, cu alura sa androgină, s-a achitat cu brio de sarcina unei cântări live.

În sfârșit, Motorhead, așteptați cu nerăbdare de cei zece mii de rockeri români și străini, au demonstrat de ce au ajuns un nume pe greu pe scena heavy. Timp de aproape o oră, britanicii au dat o reprezentație în forță a hiturilor care i-au consacrat de-a lungul vremii, nepăsându-le în niciun fel de vârstă. Publicul a fost în delir, de la cei mai tineri la cei mai bătrâni, savurând la maxim sunetele venite de pe scenă. Aș acorda o bilă neagră sonorizării, din păcate.

Finalul de zi l-a avut pe Moby la timonă, americanul făcând un show plăcut. Recitalul live a sunat bine, publicul rămânând până la final alături de cântece ale trupei devenite hit-uri în timp. Lumină, voci feminine și multă mișcare a fost, pe scurt, finalul celei de a doua zile B’estfest București.

Fotografiile nu sunt pe măsura recitalurilor de ieri dar până la urmă nu acest aspect contează. Important este ceea ce s-a cântat și faptul că publicul a apreciat sunetele. Revenim mâine, cu alte detalii.

PERSONA, muzică aleasă

• Interviu, Promo •

   persona

   O muzică bună înseamnă muzica pe care poţi scrie poezie. Aşa aş defini eu, în baza reperelor personale, orice melanj de sunete care ia forma unui cântec îndelung şi tacticos mestecat de ureche şi creier. Lumea din jurul nostru oferă o listă pantagruelică de zgomote, de multe ori dăunătoare spiritului şi fără legătură cu setea de armonie a portativului. România încă ascunde muzica bună, în ciuda sacrificiilor realizate de gardienii acesteia. Timpul va arăta dacă a meritat sau nu.

   Timişoara este o sursă de energie muzicală destul de activă în ultimii ani. Numeroase formaţii plecate de aici au ajuns repede printre preferatele publicului de underground, indiferent de stilul adoptat. Persona este o descoperire relativ recentă, dacă putem numi aşa cei şase ani trecuţi de la apariţia ei în tabloul underground românesc, respectiv din 2003. Persona este un nume inspirat din filmul omonim al lui Ingmar Bergman (de precizat că „Persona” nu este ultimul său film, pour les connaisseurs J ). Toţi membrii trupei au fost implicaţi în alte proiecte muzicale, corespondente generaţiei de muzicieni apăruţi după 1989, înainte de reunirea sub actuala titulatură. Astfel, Gaben (Gabriel Cherlia) a cântat la chitară aproape şapte ani în Neurotica, formaţie cu care a înregistrat un album şi a concertat în România dar şi în Ungaria sau Germania. Coco (Corin Maris) a cântat la bass în Era Ticăloşilor, formaţie de pionierat în hard-core-ul românesc. Floyd (Adrian Paraianu) a fost tobarul legendarei trupe de punk Haos.

    Istoria Persona a început când Gaben, Coco şi Floyd s-au strâns alături de Cătălin Mocanu într-o casă abandonată din cartierul timişorean Kuntz pentru nişte rock’n’roll jamming, treabă care s-a dezvoltat pas cu pas în compunerea primelor cântece proprii. Era momentul când influenţele trupei veneau din diverse direcţii, începând cu Stone Roses sau Radiohead şi până la Sonic Youth sau Pixies. Inevitabil, după un an de colaborare, Persona a susţinut primul concert, reacţia audienţei fiind una pozitivă şi de bun augur pentru membrii formaţiei. În toamna lui 2004 au fost înregistrate primele 2 demo-uri, respectiv Home in the Arms şi Computer Breakdown, compoziţii difuzate la posturile regionale de radio. Tot acum, Persona a fost invitată la TVR unde au înregistrat o variantă live a piesei Murder.

   În 2006, Cătălin a decis să părăsească trupa, devenind noul vocal al trupei clujene Kumm. Persona a acceptat situaţia ivită astfel, continuând în formula de trio pentru o perioadă, Gaben fiind cel care şi-a asumat rolul de vocal. În primăvara lui 2007,  Joy se alatură trupei la chitara acustică Tot în acest an formaţia înregistrează încă două noi piese, A Ride on Love Street si Momentary Lack of Passion, cu aceeaşi reacţie entuziastă a publicului. Melodiile au un sound foarte clar, vesel şi îmbină perfect viziunea muzicală trupei.

   2008 reprezintă o confirmare a ceea ce Persona devenise până atunci, amplificând seria concertelor în marile oraşe ale României şi participând la festivaluri de profil, alături de trupe trupe dEUS (B), Kultur Shock (USA), Air Traffic (UK), Trash Fashion (UK) şi Robots in Disguise (UK). Anul 2009 începe cu ocuparea primului loc în topul CityFM a piesei Momentary Lack of Passion, timp de două săptămâni. Urmează apariţia trupei la Alternativa (PRO TV) dar şi primul concert în afara ţării, la Budapesta, în celebrul club A38.

   În prezent băieţii lucrează la albumul de debut, Suburbia Afterlife, care intră în stadiul de mixat si masterizat, Persona cautand un label pentru lansarea lui. Criticii de profil au încadrat stilul formaţiei într-unul cu puternice influenţe britanice însă componenţii Persona preferă o definiţie mai complexă, izvorâtă din trăirile lor, precizând mereu că muzica lor nu poate fi stict etichetată, mai ales că background-ul muzical şi influenţele fiecărui membru, rafinate de experienţa şi maturitatea artistică acumulată în timp se împletesc într-un stil unic Persona.

   Revista Cioburi, susţinătoare a fenomenului underground din România, şi-a îndreptat tirul de întrebări către trupa timişoreană, pentru a înţelege mai bine drumul început de băieţi în 2003. Nu este suficient dar cu siguranţă este un pas înainte:

 

RevistaCioburi: V-a luat mult până aţi ajuns Persona?

Gaben: E un proiect din copilărie de care suntem foarte mândri.

Cristian: Ne-a luat câţiva ani, având în vedere că toţi am mai cântat iniţial în mai multe trupe care abordau tot atâtea genuri. Câteva mai cunoscute ar fi Neurotica, Haos sau Era Ticăloşilor.

 

R.C.: De ce nu brit-pop?

Gaben: Ne place să credem că muzica noastră trebuie ştampilată cu o etichetă mai cuprinzătoare – indie pop în cadrul fenomenului rock’n’roll.

Cristian: Pentru că nu suntem britanici. Indie rock’n’roll, poate.  

 

R.C.: Aveti prestanţă doar cu un album?

Cristian: Avem un album în lucru. Acum este în stadiul de mixaj şi sperăm în toamnă să îl avem gata şi să găsim un label să-l scoatem. Prestanţă nu ştiu dacă avem. Ziceţi-ne voi.

Gaben: Piesele care au ajuns pe album au fost alese din vreo 40 de melodii Persona, doar pentru că atâtea intră pe un album. În concerte cântăm, de obicei, în jur de 20 de piese şi le alegem în funcţie de locul unde “prestăm”.

 

R.C.: Vestul este aproape…De ce aţi ales estul?

Gaben: Estul ne-a ales pe noi. Am avut câteva concerte şi în vest, de exemplu cel din Aprilie de la Budapesta şi am reuşit şi acolo să facem lumea să se mişte.

Cristian: Suntem în vest, vestul Rusiei, Turciei. Chestiune de perspectivă. 

 

R.C.: Merită B’ESTFEST Persona sau Persona merită B’ESTFEST? (n.r.: trupa concertează la acest festival, pe 4 iulie 2009)

Cristian: Da. J

Gaben: E un festival important pentru România dar noi tratăm toate concertele cu aceeaşi seriozitate şi aplomb şi încercăm să facem un show bun de fiecare dată.

 

R.C.: Spuneţi-ne un proiect important în următorii doi ani…

Gaben: Marele plan e să punem pe bandă cât mai multe piese, să avem concerte şi în vest şi să facem un clip pentru una din piesele de pe albumul Suburbia Afterlife.

 

R.C: Cântaţi doar pentru anglofili?

Cristian: Nu. Dovada e că am inclus în unele concerte şi un cover de la Noir Desir şi una din piesele lor in franceză, nu în engleză. Cântăm pentru toţi oamenii din lume care vor să ne asculte. Şi pentru câţiva care sunt expuşi la muzica noastră, fără să vrea. Pe ăştia vrem să îi aducem în prima categorie.

Coco: Cântăm pentru că ne place şi pentru toţi cei care ne plac

 

R.C.: Sunt Kumm peste voi?

Cristian: Kumm adică?

Gaben: Suntem prieteni şi, deşi poate voi stârni zâmbete, nu cred că între trupele noastre există “concurenţă” şi ne bucurăm să bem o bere cu ei la concertele unde ridicăm praful pe scenă împreună.

 

R.C.: România înseamnă pierdere de vreme pentru trupele de gen?

Gaben: Pentru trupele underground româneşti e un efort să menţină ştacheta sus fără să apară la radio şi tv şi poate părea o nebunie să-ţi faci un band în ziua de azi. Noi o facem cu pasiune şi nu avem altă şansă decât să mergem înainte.

Cristian: În niciun caz. Sper ca trupele care consideră pierdere de vreme să se fi desfiinţat deja.

 

R.C.: De ce nu ascultă românii rock?

Coco: Greşit, românii ascultă rock! Probabil că ascultă un număr mai mic de oameni decât acum 10 ani dar sunt destui cei care apreciază muzica bună.

Cristian: Cum să nu asculte? Iris e printre cele mai de success trupe româneşti. Românii au ascultat, ascultă şi vor asculta rock. Evident, subgenurile rock-ului ascultate în România se diversifică continuu.

 

R.C.: Ce înseamnă muzica bună?

Cristian: Muzica bună e aceea care face să vibreze coarda sensibilă în fiecare. Şi raspunsul meu la întrebare este un etern clişeu. Iar faptul că folosesc un clişeu şi zic că e un clişeu e cel de-al doilea din răspunsul meu.

Coco: Păi, normal, rock…şi jazz şi…derivate

 

R.C.: Politicienii au împărţit ţara în două Românii. Acelaşi lucru îl puteţi spune despre publicul care vă ascultă?

Gaben: Nu suntem trupă politică.

Coco: Nu ştim de cele două Românii dar am vrea să împărţim şi noi publicul în două: cei cărora le place rock-ul şi cei cărora le place rock-ul foarte mult.

 

R.C.: În ce perioadă din trecut aţi fi vrut să cântaţi şi în ce trupe?

Gaben: În anii 2000 poţi să arunci o privire către anii ‘60, ‘70, etc. şi să te bucuri de ce s-a facut atunci. Eu sunt fericit cu prezentul. 

Cristian: Mie în precambrianul târziu, într-o trupă electro. 

 

R.C.: Timişoara mai are resurse pentru rock?

Gaben: Sunt câteva trupe noi  care promit şi sper să reuşească deşi pare greu la început. Mă bucur că s-au înmulţit cluburile unde poţi cânta.

Cristian: Da, evident.  Şi acum vine din spate generaţia celor de 14-18-20 de ani, printre care sunt mulţi oameni talentaţi şi implicaţi mai de timpuriu în muzică, ceea ce nu poate fi decât bine. De mulţi o să mai auziţi în viitor şi o să ajungeţi să îi întrebaţi chestii.

 

R.C.: Cu ce vă place să vă lăudaţi prin presă?

Coco: Cu muzica, pentru că asta facem.

Cristian: Nu ne lăudăm. Suntem modeşti.

 

R.C.: Nu aveţi bani de videoclipuri?

Coco: Bani de videoclipuri se găsesc, doar cu posturile tv care să difuzeze acele videoclipuri e mai dificil pentru că la ora actuală comercialul a pus stăpânire pe tot ce mişcă.

Cristian: Probabil ăsta e şi motivul principal pentru care nu am investit încă într-un videoclip. Nu vrem să avem un videoclip pe care să îl ţinem în sertar şi să îl arătăm la prieteni şi familie cum, din păcate, s-a întamplat cu prea multe trupe în ultimii ani. Cu puţină mobilizare puteam să îl facem din fondurile noastre dar difuzarea lui presupunea mai mult decât putem duce în momentul ăsta.  Ni s-a parut natural să investim mai întâi în scule, apoi în album (autofinanţat şi ăsta) şi mai târziu o să vedem şi de clip.

 

R.C.: Sunt persoane pe care nu aţi înceta niciodată să le înjuraţi?

Coco: Nu.

Cristian: Da dar nu unele anume. Persoane generice–idiotul, cretinul, netotul, etc.  

 

R.C.: Cum vreţi să-i convingeţi şi pe alţii să vă asculte?

Coco: Cu o muzică bună şi sinceră, cu concerte de calitate.

 

R.C.: Care este profilul fanului Persona?

Cristian: Habar n-am. Ştim oameni de toate vârstele, categoriile sociale, culorile, religiile , etc. cărora le place muzica noastră.

 

R.C.: Vă pasă de prezidenţiale?

Coco: Ne pasă de România, deci evident nu suntem indiferenţi la cine conduce ţara.

Cristian: Da. Mie, personal, îmi pasă şi de cele din Moldova sau Iran.

 

R.C.: Simţiţi mândria de a fi români?

Cristian: În fiecare zi.

Coco : Din ce în ce mai rar dar ţara a intrat într-un proces lent de schimbare în bine  …poate, într-o zi…

 

 

R.C.: Daţi un sfat poporului…

Coco : Nu se poate aşa ceva; nu poţi sfătui un popor.

Cristian: Eventual un îndemn?  Rock ‘n’ roll people!!!

 

   Formaţia PERSONA este:

 

Gabriel Cherlia (Gaben)–vocal şi chitară,

Corin Maris (Coco)–Bass şi backing vocals,

Adrian Paraianu (Floyd)–drums and percussion,

Cristian Craciun (Joy)–chitară acustică/chitară.

 

   Revista Cioburi salută comunicarea excelentă a trupei, le mulţumeşte pentru muzică şi vă oferă la final o reprezentaţie live a băieţilor, de la Stufstock-ul de anul trecut: