Unii pleacă, alţii vin

   Închisesem telefonul şi, deşi toată jumatatea aia de oră hăhăisem de numa-numa, începusem a răsufla iritat, simţind deja în gură amarul faptului că sunt român în România. Unul din prietenii din Sibiu mă anunţase că pleacă din ţară. Şi el şi soţia au prins un contract pe un an de zile în Germania. Până aici nu pare cine ştie ce. Pare chiar o idee bună. Dar gândul lor e să rămână. Se vor întoarce la anul doar cât să îşi ia şi fetiţa.

   E, când am aflat ce găsiseră de muncă, mi s-a făcut rău de-a binelea: lucrători într-un McDonald’s… Ei, cum p!zd@ mă-sii de treabă să ajungi să preferi să laşi casă, familie, prieteni pentru o slujbă cât se poate de modestă în altă ţară? Cu duhul blândeţii l-am întrebat lucrul ăsta.

„- Mă, Mişule, drept să-ţi spun mi se cam rupe ce fac acolo. Pot să spăl şi bude dacă atunci când ies pe stradă miros a parfum! Ideea e că nu mai suport acreala din ţara asta. Astea două săptămâni cât am alergat după hârtii m-au convins şi mai mult. Şi, Mişule, vreau ca fata mea să aibă, mă, un viitor. Aici nu vezi cum e?”

   Enervat binişor, mi-am umplut un pahar de vin, am aprins o ţigară şi am început să rumeg câteva gânduri. Mi-am adus aminte de toţi ai mei care au plecat până acum. Ai mei, ăia cu care am crescut…

Vali – în Spania – şi-a legat drumurile de o băştinaşă şi au împreună o fetiţă. L-am întrebat ultima oară: „Cum e? e bine?” „- Mă, e mai bine decât la noi”.

Gabi – în Anglia – însurat şi el cu o ucrainiancă oacheşă. „- Mai vii, mă?”. „- La ce, coaie? Pentru ce să mă chinui?”.

Ana – s-a măritat în India şi apoi au plecat în America. N-are nici un gând să se întoarcă.

Sorin – când s-a întors din excursia din Austria şi mi-a spus că se apucă să înveţe germana, că el se mută acolo, am crezut că glumeşte…

Jordan – mamăăă, cum ne mai ştiau atunci munţii… Acum aleargă prin Italia, are doi băieţi şi spune că viaţa îi este plină.

   E drept, am rămas destui. Suntem încă mulţi la masă când ne strângem să mai stăm la un pahar de vorbă. Dar se simt trist scaunele goale. Ne bucuram pentru cei plecaţi  şi le dăm dreptate. Mi-e ciudă, însă, că asta a fost soluţia cea mai bună. Pentru unii, singura soluţie de a face dracului ceva bun cu viaţa lor. Că am tot lăsat tot soiul de jigodii să ne învârtă pe degete, lăsându-ne să lătrăm nemulţumirea la porţi întotdeauna închise. Apoi a intervenit resemnarea. „Vii la vot?”. „Pentru ce?… pentru cine?”. Chiar! Când a încetat să ne pese?

   LOR oricum nu le mai pasă de mult. După mintea mea, aici nu se mai schimbă nimic până nu se vor ridica din nou spânzurători.

   În idioţenia mea, reumplând paharul (pe care l-am închinat celor plecaţi şi prieteniilor noastre frânte) şi licurind altă ţigară, am fost cât pe ce să îi acuz pe ai noştri guvernanţi (toţi, de la „revoluţie” încoace, nu doar ăştia de acum) de inconştienţă crasă. Îmi venea să le urlu : „- BĂĂĂ! Rămâne ţara asta goală! nu o să mai aveţi pe spatele cui trage!! Nici măcar atâta spirit de autoconservare nu vă mai bântuie creierii??”. Dar până să termin gândul, mi-am adus aminte de o conversaţie cu un amic basarabean…

…Nu ştiu cum, dar iar venise vorba de un prieten de-al lui pe care îl convinsese să-şi depună dosarul pentru viza în România.. „…şi i-am zis: Hai, mă, că după ce o iei (viza)  – o să poţi să pleci şi tu de-acolo… În România sau mai departe!”.

E, vorbele astea mi s-au lipit de creier. Amicul ăsta al meu a reuşit, în câteva cuvinte, să ilustreze cealaltă faţă a monedei capitaliste: pentru mulţi alţii, de aici începe LUMEA. Pentru mulţi alţii, de aici încep speranţele. Cred că au aici sentimentul ăla, cam cum ţi se pare că simţi marea de cum te dai jos din tren pe peronul gării.  Pare ciudat, nu? Şi atunci mi-am dat seama că şi aspectul ăsta a fost luat în calcul.

   Până la urmă şi basarabenii, şi chinezii, şi toţi naturalizaţii plătesc impozite la fel de bine ca toţi ceilalţi…

 

 

   De ceva vreme, frate-miu mă tot bate la cap că a vorbit cu un coleg de-al lui care a plecat cu familia în Australia…

 

Dunăre

Soluţii ieftine pentru făcut bani

Am urmărit cu sufletul la gură şi limonada pe masă reclama aceea în care este prezentată o soluţie de curăţat parchetul, care conţine şi ulei de măsline. Iată că, după crema hidratantă cu particule de argint sau cea cu perle, piaţa este pregătită să primească şi acest produs casnic senzaţional.

Soluţia este recomandată pentru protecţia lemnului, ca atare îmi pun întrebarea: parchetul poate face colesterol şi atunci este o dietă numai bună pentru a preveni acest lucru? Sau frecând bine soluţia de lemn, mirosul degajat poate sugera vecinilor că în apartamentul respectiv trăieşte o familie care îşi permite să gătească, aşadar o familie înstărită? (prestanţa înainte de toate).

În aceeaşi linie, inginerii nutriţionişti ai Revistei Cioburi, în strânsă colaborare cu d-na Jana, femeia de serviciu, au propus un pachet de produse care să iasă în întâmpinarea unei largi mase de clienţi:

1. Soluţia de spălat wc-uri cu aroma de afumătură şi tarhon, excelentă pentru gurmanzii porcini care doboară blocul la o simplă defecaţie.

2. Săpunul de casă cu miros de cârnaţi proaspeţi, pentru pensionarii ajunşi, în sfârşit, la prima sută de lei pensie.

3. Parfumul cu molecule de aghiazmă, indicat tinerilor care îmbrăţişează din primii ani ai adolescenţei cozile de la Moaştele sfinţilor.

4. Pasta de dinţi cu aromă de căcat, în cazul în care nu aveţi nevoie de o respiraţie plăcut mirositoare.

5. Hârtia igienică cu extras din oţet de mere, excelentă pentru curăţarea locului accidentului.

Lista se opreşte aici, deocamdată, deoarece inginerii noştri au confundat soluţia de spălat wc-uri de la punctul 1 cu ciorba promisă de tanti Jana.

Căutăm distribuitori.