Traducător neautorizat

După semnarea pactului de către PSD, PNL şi PNŢCD la Timişoara, Crin Antonescu a declarat că „Proclamaţia de la Timişoara nu a fost confiscată, ci tradusă după 20 de ani”.

Nu se ştie exact ce a înţeles domnul Antonescu prin „a traduce”, însă pentru a păstra cât de cât nealterat mesajul documentului redactat la Timişoara acum aproape douăzeci de ani, cel mai indicat ar fi ca domnului Iliescu să-i revină doar traducerea în limba rusă.

Melting Carousel…

 

   …şi ideea. Ideea îmbină muzica iar muzica oferă sclipirea. Sclipirea poate să apară când întoarcem capul şi atunci o ratăm. Piticii ne spun de ea dar noi nu credem piticii. Piticii sunt răi. Noi ascultăm de licurici pentru că pe ei îi vedem pe întuneric, de departe. Licuricii pălesc lângă sclipirea muzicii apărută noaptea. Noaptea este un sfetnic bun. Ideile nu se odihnesc noaptea. Ideile se îmbină şi apare din nou sclipirea. Nu am întors capul şi am văzut-o. Apoi, am ridicat privirea şi ne-am eliberat.

   Finalul lui 2007 aduce încă o sclipire în noaptea muzicii româneşti. Îmbinarea potrivită a stilurilor influente caracterizează sunetul Melting Carousel. Departe de zgomotul dimprejur, original ca abordare, colorat liric. Doi s-au făcut trei, cinci şi apoi patru. Spiritul a rămas, Timişoara a rămas.

   Ei abordează un fel de indie-pop, aşa cum au spus unora şi altora. Nouă ne seamănă a Melting Carousel. Ei, paradoxal, îşi numesc sunetul eclectic. Şi-au câştigat în faţa altor 14 trupe participarea la Stufstock 6 iar fanii s-au înmulţit, alături de alte concerte. La aniversarea Byron au fost faţă-n faţă cu două mii de oameni. Şi cu nişte domni mai cunoscuţi pe scenă (Artanu, Nae Caranfil). Iar sclipirea s-a văzut din nou.

 

melting carousel

   Au planuri, au priorităţi, vor să cânte. Revista Cioburi a vrut să afle:

 

 

 

RevistaCioburi: Întrebare clasică: de unde aţi apărut şi de ce?

Melting Carousel: Din Timişoara, pentru că e fain să cânţi.

 

R.C.: Cât de serios este proiectul vostru?

M.C.: Pe cât se serios poate fi un proiect care nu are ca obiectiv să facă muzică pentru reclame la telefoane mobile, băuturi răcoritoare şi alte produse.

 

R.C.: Care-i treaba cu Kelting Marousel?

M.C.: Era şi timpul să facă cineva o trupă de cover-uri Melting Carousel, n-am vrut să ne-o ia nimeni înainte.

 

R.C.: Ce vă place să cântaţi?

M.C.: Trei, în pula mea. Pardon… Păi, ne place să plagiem piesele compuse de Melting Carousel.

 

R.C.: Ce artişti se regăsesc în muzica voastră?

M.C.: Alex Iovan, Lucian Naste, Mihai Jurmoni, Sergiu Cătană, Gabriela Ioja, Radu Pieloiu (ultimii doi fiind foşti membri).

 

R.C.: V-aţi propus să deveniţi mari?

M.C.: Nu aşa de mari noi cât ar fi interesant să devină muzica noastră mare.

 

R.C.: Există vreun album în planurile voastre?

M.C.: Da, dar nu este o prioritate deocamdată.

 

R.C.: Cum sunt concertele în România?

M.C.: Multe sunt cu organizare şubredă, improvizată dar unele sunt chiar reuşite.

 

R.C.: Ce spun versurile voastre?

M.C.: Ficţiune, că doar despre asta e vorba.

 

R.C.: Piaţa muzicală din România este în regres?

M.C.: N-am auzit de aşa ceva dar cred că am călcat în ceva asemănător, ieri prin parc.

 

 

 

R.C.: Este necesară o educaţie muzicală pentru ascultătorul român?

M.C.: La fel cum este necesară şi pentru ascultătorul sârb, bulgar, maghiar, ceh, slovac, etc.

 

R.C.: Care este diferenţa între estul şi vestul muzical?

 

M.C.: Avantaje Est: viteză şi cantitate

          Avantaje Vest: relaxare şi calitate

 

R.C.: Ce trupe româneşti apreciaţi?

M.C.:Sarmalele Reci, Byron, Kumm, Blazzaj, Implant Pentru Refuz, Persona, The Others, Mauser, Timpuri Noi, Negură Bunget (deşi am auzit că s-a destrămat) şi mai sunt.

 

R.C.: Banatu-i fruntea?

M.C.: Aproape. Anul ăsta a fost Urziceniul.

 

R.C.: Vă pasă de politică?

M.C.: Nu.

 

R.C.: Ce urâţi cel mai mult?

M.C.: Să călcăm din greşeală pe chestii nasoale prin parc.

 

R.C.: Vom mai auzi de Melting Carousel?

M.C.: Sperăm că da, altfel nu mai are Kelting Marousel de la cine să facă cover-uri.

 

R.C.: Un cuvânt de final pentru cei care apreciază munca voastră…

M.C.: Lejereanu.

 

   Alex Iovan (voce, chitară), Lucian Naste (chitară, blockflute), Mihai Jurmoni (bass) şi Sergiu Cătană (tobe, percuţie) ne-au atras atenţia. Sperăm să auzim în curând primul album. Melting Carousel, live:

PERSONA, muzică aleasă

   persona

   O muzică bună înseamnă muzica pe care poţi scrie poezie. Aşa aş defini eu, în baza reperelor personale, orice melanj de sunete care ia forma unui cântec îndelung şi tacticos mestecat de ureche şi creier. Lumea din jurul nostru oferă o listă pantagruelică de zgomote, de multe ori dăunătoare spiritului şi fără legătură cu setea de armonie a portativului. România încă ascunde muzica bună, în ciuda sacrificiilor realizate de gardienii acesteia. Timpul va arăta dacă a meritat sau nu.

   Timişoara este o sursă de energie muzicală destul de activă în ultimii ani. Numeroase formaţii plecate de aici au ajuns repede printre preferatele publicului de underground, indiferent de stilul adoptat. Persona este o descoperire relativ recentă, dacă putem numi aşa cei şase ani trecuţi de la apariţia ei în tabloul underground românesc, respectiv din 2003. Persona este un nume inspirat din filmul omonim al lui Ingmar Bergman (de precizat că „Persona” nu este ultimul său film, pour les connaisseurs J ). Toţi membrii trupei au fost implicaţi în alte proiecte muzicale, corespondente generaţiei de muzicieni apăruţi după 1989, înainte de reunirea sub actuala titulatură. Astfel, Gaben (Gabriel Cherlia) a cântat la chitară aproape şapte ani în Neurotica, formaţie cu care a înregistrat un album şi a concertat în România dar şi în Ungaria sau Germania. Coco (Corin Maris) a cântat la bass în Era Ticăloşilor, formaţie de pionierat în hard-core-ul românesc. Floyd (Adrian Paraianu) a fost tobarul legendarei trupe de punk Haos.

    Istoria Persona a început când Gaben, Coco şi Floyd s-au strâns alături de Cătălin Mocanu într-o casă abandonată din cartierul timişorean Kuntz pentru nişte rock’n’roll jamming, treabă care s-a dezvoltat pas cu pas în compunerea primelor cântece proprii. Era momentul când influenţele trupei veneau din diverse direcţii, începând cu Stone Roses sau Radiohead şi până la Sonic Youth sau Pixies. Inevitabil, după un an de colaborare, Persona a susţinut primul concert, reacţia audienţei fiind una pozitivă şi de bun augur pentru membrii formaţiei. În toamna lui 2004 au fost înregistrate primele 2 demo-uri, respectiv Home in the Arms şi Computer Breakdown, compoziţii difuzate la posturile regionale de radio. Tot acum, Persona a fost invitată la TVR unde au înregistrat o variantă live a piesei Murder.

   În 2006, Cătălin a decis să părăsească trupa, devenind noul vocal al trupei clujene Kumm. Persona a acceptat situaţia ivită astfel, continuând în formula de trio pentru o perioadă, Gaben fiind cel care şi-a asumat rolul de vocal. În primăvara lui 2007,  Joy se alatură trupei la chitara acustică Tot în acest an formaţia înregistrează încă două noi piese, A Ride on Love Street si Momentary Lack of Passion, cu aceeaşi reacţie entuziastă a publicului. Melodiile au un sound foarte clar, vesel şi îmbină perfect viziunea muzicală trupei.

   2008 reprezintă o confirmare a ceea ce Persona devenise până atunci, amplificând seria concertelor în marile oraşe ale României şi participând la festivaluri de profil, alături de trupe trupe dEUS (B), Kultur Shock (USA), Air Traffic (UK), Trash Fashion (UK) şi Robots in Disguise (UK). Anul 2009 începe cu ocuparea primului loc în topul CityFM a piesei Momentary Lack of Passion, timp de două săptămâni. Urmează apariţia trupei la Alternativa (PRO TV) dar şi primul concert în afara ţării, la Budapesta, în celebrul club A38.

   În prezent băieţii lucrează la albumul de debut, Suburbia Afterlife, care intră în stadiul de mixat si masterizat, Persona cautand un label pentru lansarea lui. Criticii de profil au încadrat stilul formaţiei într-unul cu puternice influenţe britanice însă componenţii Persona preferă o definiţie mai complexă, izvorâtă din trăirile lor, precizând mereu că muzica lor nu poate fi stict etichetată, mai ales că background-ul muzical şi influenţele fiecărui membru, rafinate de experienţa şi maturitatea artistică acumulată în timp se împletesc într-un stil unic Persona.

   Revista Cioburi, susţinătoare a fenomenului underground din România, şi-a îndreptat tirul de întrebări către trupa timişoreană, pentru a înţelege mai bine drumul început de băieţi în 2003. Nu este suficient dar cu siguranţă este un pas înainte:

 

RevistaCioburi: V-a luat mult până aţi ajuns Persona?

Gaben: E un proiect din copilărie de care suntem foarte mândri.

Cristian: Ne-a luat câţiva ani, având în vedere că toţi am mai cântat iniţial în mai multe trupe care abordau tot atâtea genuri. Câteva mai cunoscute ar fi Neurotica, Haos sau Era Ticăloşilor.

 

R.C.: De ce nu brit-pop?

Gaben: Ne place să credem că muzica noastră trebuie ştampilată cu o etichetă mai cuprinzătoare – indie pop în cadrul fenomenului rock’n’roll.

Cristian: Pentru că nu suntem britanici. Indie rock’n’roll, poate.  

 

R.C.: Aveti prestanţă doar cu un album?

Cristian: Avem un album în lucru. Acum este în stadiul de mixaj şi sperăm în toamnă să îl avem gata şi să găsim un label să-l scoatem. Prestanţă nu ştiu dacă avem. Ziceţi-ne voi.

Gaben: Piesele care au ajuns pe album au fost alese din vreo 40 de melodii Persona, doar pentru că atâtea intră pe un album. În concerte cântăm, de obicei, în jur de 20 de piese şi le alegem în funcţie de locul unde “prestăm”.

 

R.C.: Vestul este aproape…De ce aţi ales estul?

Gaben: Estul ne-a ales pe noi. Am avut câteva concerte şi în vest, de exemplu cel din Aprilie de la Budapesta şi am reuşit şi acolo să facem lumea să se mişte.

Cristian: Suntem în vest, vestul Rusiei, Turciei. Chestiune de perspectivă. 

 

R.C.: Merită B’ESTFEST Persona sau Persona merită B’ESTFEST? (n.r.: trupa concertează la acest festival, pe 4 iulie 2009)

Cristian: Da. J

Gaben: E un festival important pentru România dar noi tratăm toate concertele cu aceeaşi seriozitate şi aplomb şi încercăm să facem un show bun de fiecare dată.

 

R.C.: Spuneţi-ne un proiect important în următorii doi ani…

Gaben: Marele plan e să punem pe bandă cât mai multe piese, să avem concerte şi în vest şi să facem un clip pentru una din piesele de pe albumul Suburbia Afterlife.

 

R.C: Cântaţi doar pentru anglofili?

Cristian: Nu. Dovada e că am inclus în unele concerte şi un cover de la Noir Desir şi una din piesele lor in franceză, nu în engleză. Cântăm pentru toţi oamenii din lume care vor să ne asculte. Şi pentru câţiva care sunt expuşi la muzica noastră, fără să vrea. Pe ăştia vrem să îi aducem în prima categorie.

Coco: Cântăm pentru că ne place şi pentru toţi cei care ne plac

 

R.C.: Sunt Kumm peste voi?

Cristian: Kumm adică?

Gaben: Suntem prieteni şi, deşi poate voi stârni zâmbete, nu cred că între trupele noastre există “concurenţă” şi ne bucurăm să bem o bere cu ei la concertele unde ridicăm praful pe scenă împreună.

 

R.C.: România înseamnă pierdere de vreme pentru trupele de gen?

Gaben: Pentru trupele underground româneşti e un efort să menţină ştacheta sus fără să apară la radio şi tv şi poate părea o nebunie să-ţi faci un band în ziua de azi. Noi o facem cu pasiune şi nu avem altă şansă decât să mergem înainte.

Cristian: În niciun caz. Sper ca trupele care consideră pierdere de vreme să se fi desfiinţat deja.

 

R.C.: De ce nu ascultă românii rock?

Coco: Greşit, românii ascultă rock! Probabil că ascultă un număr mai mic de oameni decât acum 10 ani dar sunt destui cei care apreciază muzica bună.

Cristian: Cum să nu asculte? Iris e printre cele mai de success trupe româneşti. Românii au ascultat, ascultă şi vor asculta rock. Evident, subgenurile rock-ului ascultate în România se diversifică continuu.

 

R.C.: Ce înseamnă muzica bună?

Cristian: Muzica bună e aceea care face să vibreze coarda sensibilă în fiecare. Şi raspunsul meu la întrebare este un etern clişeu. Iar faptul că folosesc un clişeu şi zic că e un clişeu e cel de-al doilea din răspunsul meu.

Coco: Păi, normal, rock…şi jazz şi…derivate

 

R.C.: Politicienii au împărţit ţara în două Românii. Acelaşi lucru îl puteţi spune despre publicul care vă ascultă?

Gaben: Nu suntem trupă politică.

Coco: Nu ştim de cele două Românii dar am vrea să împărţim şi noi publicul în două: cei cărora le place rock-ul şi cei cărora le place rock-ul foarte mult.

 

R.C.: În ce perioadă din trecut aţi fi vrut să cântaţi şi în ce trupe?

Gaben: În anii 2000 poţi să arunci o privire către anii ‘60, ‘70, etc. şi să te bucuri de ce s-a facut atunci. Eu sunt fericit cu prezentul. 

Cristian: Mie în precambrianul târziu, într-o trupă electro. 

 

R.C.: Timişoara mai are resurse pentru rock?

Gaben: Sunt câteva trupe noi  care promit şi sper să reuşească deşi pare greu la început. Mă bucur că s-au înmulţit cluburile unde poţi cânta.

Cristian: Da, evident.  Şi acum vine din spate generaţia celor de 14-18-20 de ani, printre care sunt mulţi oameni talentaţi şi implicaţi mai de timpuriu în muzică, ceea ce nu poate fi decât bine. De mulţi o să mai auziţi în viitor şi o să ajungeţi să îi întrebaţi chestii.

 

R.C.: Cu ce vă place să vă lăudaţi prin presă?

Coco: Cu muzica, pentru că asta facem.

Cristian: Nu ne lăudăm. Suntem modeşti.

 

R.C.: Nu aveţi bani de videoclipuri?

Coco: Bani de videoclipuri se găsesc, doar cu posturile tv care să difuzeze acele videoclipuri e mai dificil pentru că la ora actuală comercialul a pus stăpânire pe tot ce mişcă.

Cristian: Probabil ăsta e şi motivul principal pentru care nu am investit încă într-un videoclip. Nu vrem să avem un videoclip pe care să îl ţinem în sertar şi să îl arătăm la prieteni şi familie cum, din păcate, s-a întamplat cu prea multe trupe în ultimii ani. Cu puţină mobilizare puteam să îl facem din fondurile noastre dar difuzarea lui presupunea mai mult decât putem duce în momentul ăsta.  Ni s-a parut natural să investim mai întâi în scule, apoi în album (autofinanţat şi ăsta) şi mai târziu o să vedem şi de clip.

 

R.C.: Sunt persoane pe care nu aţi înceta niciodată să le înjuraţi?

Coco: Nu.

Cristian: Da dar nu unele anume. Persoane generice–idiotul, cretinul, netotul, etc.  

 

R.C.: Cum vreţi să-i convingeţi şi pe alţii să vă asculte?

Coco: Cu o muzică bună şi sinceră, cu concerte de calitate.

 

R.C.: Care este profilul fanului Persona?

Cristian: Habar n-am. Ştim oameni de toate vârstele, categoriile sociale, culorile, religiile , etc. cărora le place muzica noastră.

 

R.C.: Vă pasă de prezidenţiale?

Coco: Ne pasă de România, deci evident nu suntem indiferenţi la cine conduce ţara.

Cristian: Da. Mie, personal, îmi pasă şi de cele din Moldova sau Iran.

 

R.C.: Simţiţi mândria de a fi români?

Cristian: În fiecare zi.

Coco : Din ce în ce mai rar dar ţara a intrat într-un proces lent de schimbare în bine  …poate, într-o zi…

 

 

R.C.: Daţi un sfat poporului…

Coco : Nu se poate aşa ceva; nu poţi sfătui un popor.

Cristian: Eventual un îndemn?  Rock ‘n’ roll people!!!

 

   Formaţia PERSONA este:

 

Gabriel Cherlia (Gaben)–vocal şi chitară,

Corin Maris (Coco)–Bass şi backing vocals,

Adrian Paraianu (Floyd)–drums and percussion,

Cristian Craciun (Joy)–chitară acustică/chitară.

 

   Revista Cioburi salută comunicarea excelentă a trupei, le mulţumeşte pentru muzică şi vă oferă la final o reprezentaţie live a băieţilor, de la Stufstock-ul de anul trecut: