Concert Haggard, în 2010 la Bistrița

Formaţia germană Haggard, una dintre cele mai cunoscute trupe de rock-medieval din Europa, va susţine un concert în data de 14 August 2010 la Bistriţa. În cadrul spectacolului care va dura aproximativ două ore, Haggard va interpreta melodii din repertoriul propriu într-o orchestraţie exclusivă, cu elemente medievale. Trupa, în cea mai extinsă formulă a sa, se va deplasa la Bistriţa cu un autocar special, iar pe scenă vor urca 18 muzicieni. Concertul va avea loc în incinta zonei de agrement Heidenfeld din cartierul Viişoara, în cadrul unei tabere de cavaleri, care va fi organizată cu sprijinul Primăriei Bistriţa.

Biletele (abonamentele) de acces general, ce vor fi valabile pe toată perioada festivalului, 14-15 August 2010, au fost puse în vânzare prin reţelele de distribuţie Eventim, www.eventim.ro , TicketPoint, www.ticketpoint.ro , magazinele Germanos, Vodafone, Diverta şi Cărtureşti, Magazinul Muzica din Bucureşti precum şi on-line. Pentru perioada sarbatorilor de iarna, până pe data de 10 Ianuarie preţul unui bilet este de numai 40 lei (doar 400 bilete disponibile la acest preţ!), oferind o alternativă pentru alegerea unui cadou… După această dată, preţul biletelor va urca treptat până la 70 lei. Pe data de 13 August intrarea va fi liberă. Bilete pentru ziua de 15 August se vor pune in vânzare doar la faţa locului, iar preţul acestora va fi de 10 lei.

Deţinatorii de bilete vor beneficia de spaţii de campare gratuite (într-un număr limitat), acces la toalete şi duşuri.

Evenimentul este organizat de către Asociaţia Culturală Bistriţa Medievală în colaborare cu Primăria Municipiului Bistriţa, Asociaţia Culturală Româno-Irlandeză şi Holsten.

Programul festivalului precum şi alte informaţii sunt disponibile pe pagina www.bistritamedievala.ro .

Haggard_drept

DUTEVINO, versiunea muzicală

GROUP-portraitLucrurile simple pot fi geniale. Este un clişeu folosit de mulţi, înţeles de puţini. Natura, prin complexitatea ei, este clădită din fire de nisip, picături de apă, adieri de vânt. Elemente lipsite de importanţă dar făcând parte dintr-un ansamblu divin, în care ne regăsim cu toţii, fie că vedem haos, fie că adunăm lucruri mărunte. Iar muzica poate fi un alt univers cu aceleaşi caracteristici.

În 2001 apare trupa DUTEVINO, ca o reacţie la simplitatea agitaţiei din jur. Patru băieţi, uniţi de gândul de a cânta şi de a expune imagini pe portativ, au început un drum presărat până azi cu experimente, schimbări, încercări. Având în faţă proiecţia dorinţei de a deveni muzical ei înşişi, s-au folosit de simplitatea unor acorduri pentru a făuri un model unic, încărcat de experienţa anilor trecuţi peste fiecare.

Anul 2005 le oferă formula finală de lucru, cu Anca Belciu la voce, dar şi prima cântare în afara ţării, în Slovenia. A urmat Italia, au urmat şi festivaluri de profil din ţară, experimente care se vor dovedi utile la stabilirea prototipului unui compus de excepţie. Adunaţi cu meticulozitate, patru ani de compoziţie au dus, în cele din urmă, la apariţia modelului amintit mai devreme.  Albumul de debut, 0.1 Prototype, sună aparte şi înmagazinează culori, emoţii, şoapte, părţi egoiste sau generoase din mintea fiecărui membru al trupei. Este un album pretenţios, elegant şi se adresează ascultătorilor cu gusturi peste medie.

DUTEVINO oferă publicului ascultător o îmbinare de jazz cu pop, cu ceva influenţe funk dar păstrând o linie melodică suavă, caldă şi cristalină, îmbinată perfect cu vocea solistei. Piesele pot fi ascultate direct pe site-ul trupei, www.dutevino.ro, iar albumul de debut nu ar trebui să lipsească din colecţia oricărui amator de muzică bună.

DUTEVINO înseamnă Anca Belciu-voce, Bogdan Diaconeasa-bass, Mihai Marcu-chitară, Radu Neagu-tobe. Cei patru artişti ne-au primit la o discuţie, chiar în locul unde se întâmplă muzica :

RevistaCioburi: De unde a pornit proiectul vostru şi în ce stadiu se află acum? De unde până unde DUTEVINO?

Mihai: Formaţia a început să existe în anul 2000-2001 iar numele de DUTEVINO l-a dat Bogdan.

R.C.: Cum aţi caracteriza voi stilul pe care l-aţi adoptat, atât muzical cât şi din punct de vedere al mesajului?

Mihai: A durat un an şi jumătate până am găsit cum să formulăm stilul. Într-un final am ajuns la concluzia că noi cântăm jazzy-pop deşi există unele guri avizate care ne spun că din punct de vedere al conceptului noi cântăm un acustic-electro, deşi noi nu folosim procesoare, pedăluţe la bass şi la chitară, în mod deosebit. Ca şi mesaj…e foarte greu să formulăm tot timpul un răspuns la întrebarea asta. Mesajul ar fi o viaţă de om. E şi furie, e şi bucuria de a trăi.

Bogdan: E un fel de nebunie în muzică, cred. E o chestie colorată.

Anca: Este o nebunie organizată.

R.C.: Dincolo de stilul menţionat mai devreme, muzica voastră ar putea fi definită şi ca muzică de teatru. V-aţi gândit să daţi curs unui proiect de acest gen?

Mihai: Cu cea mai mare plăcere. Noi, oricum, am compus şi muzică pentru piese de teatru.

Anca: Am făcut acest lucru dar separat. Împreună, ca trupă DUTEVINO, nu am compus muzică de teatru.

R.C.: De ce titlul albumului se numeşte 0.1 Prototype? Se referă în mod special la faptul că după atâţia ani de experimente muzicale aţi ajuns la un model, un prototip, cu prima sa versiune?

Mihai: În esenţă asta ar fi motivaţia dar nu noi am ales numele albumului. L-a ales omul care a făcut coperta, cel care a realizat întreg conceptul.

Anca: E cineva din afară, practic, dar care ne ştia muzica şi a înţeles-o. Persoana se numeşte Radu Boeru.

R.C.: Există sau nu trupe care v-au influenţat în mod deosebit, atât din punct de vedere muzical dar şi conceptual sau, iarăşi, prin prisma mesajului?

Bogdan: Da, cred că fiecare este influenţat de către o trupă sau de către un artist dar am încercat de la bun început să evităm clişee de genul „hai să cântăm heavy-metal-ul ăla ca al lui Iron Maiden” sau orice alte chestii de acest gen. Noi am încercat să fim deosebiţi şi sper că am reuşit.

Mihai: Pe mine m-a influenţat absolut toată muzica pe care am ascultat-o. Nu cred că există vreo piesă care să nu fi lăsat vreo urmă în ceea ce am compus.

R.C.: Există trupe de jazz sau chiar şi alt stil din peisajul românesc care v-au impresionat în mod deosebit?

Bogdan: Păi, cred că Blazzaj ar fi prima dintre ele.

Mihai: Ca şi trupă preferată din România i-aş aminti pe Psycho Symphony.

Anca: Eu am un deosebit respect pentru Aura Urziceanu, deşi nu mai îmi place la fel de mult ce face acum la bătrâneţe, însă este de apreciat faptul că poate să mai cânte la vârsta pe care o are. Pe mine m-a influenţat foarte mult în anii adolescenţei şi pot spune că şi-a pus destul de mult amprenta asupra mea.

R.C.: Revenind iar la stilul vostru, cum vedeţi aderenţa acestui gen de muzică la ascultătorul român?

Bogdan: Cred că o să mai treacă un an însă eu cred ca va fi o explozie pe partea asta.

Radu: Unii îi spun stilului goa, deci s-ar putea să fim deja la modă.

Anca: Eu cred că este un stil un pic sofisticat sau încărcat pentru trend-ul actual.

R.C.: Vis-a-vis de concerte, spuneaţi la un moment dat că sunt mai rare concertele voastre prin cluburi. Care este cauza?

Mihai: Eu cred că, pur şi simplu, aşa s-a întâmplat. Nu suntem fiţoşi, nu suntem exclusivişti dar, pe de altă parte, este adevărat şi faptul că e de preferat să cânţi în condiţii decente. Imaginaţi-vă cum ar fi să-i pui în faţă unui mare grafician hârtie igienică, să se exprime. Cam asta se întâmplă în majoritatea localurilor de la noi.

R.C.: Cum vă descurcaţi financiar, muzica este o pasiune care vă şi hrăneşte?

Mihai: Este o vrăjeală să spui că în România nu se trăieşte din muzică. În fapt, trăieşti din ce vrei tu, câtă vreme o faci bine şi câtă vreme îţi găseşti corespondenţi. Muzica este cea mai proastă „afacere” pentru că într-o primă fază ea înghite tot, timp, bani, peri albi. Dar, într-un final, depinde de abilităţile fiecăruia dacă va ajunge să trăiască din asta.

R.C.: Cât de mare este diferenţa între industria muzicală din România, presupunând că există, şi cea din vest?

Bogdan: Industria muzicală în România există. Dar te întreb eu ceva: care este diferenţa între Logan şi Volvo? Cam despre asta e vorba…Unde ne loveşte pe noi cel mai tare este nivelul la care se află casele de discuri.

Mihai: Diferenţa este colosală. Noi, de exemplu, din punct de vedere comercial, cântăm un produs care în România nu se vinde. Întrebarea eu aş pune-o în felul următor: se doreşte ca în România să se vândă acest tip de muzică sau nu? Răspunsul este simplu: nu se doreşte. Ideea de bază este că fără bani, nu poţi construi o civilizaţie. Muzica este o civilizaţie şi-ţi dai seama, la un moment dat, că fără buget rămâi într-un singur loc.

Anca: Un alt aspect ar fi şi faptul că în România muzica underground, în general, nu este promovată. Am observat, însă, o dezmorţire la casele de discuri, în sensul că nu mai sunt acceptaţi oameni fără talent dar cu o imagine vandabilă. Eu cred că, în timp, lucrurile se vor schimba în bine şi la noi.

R.C.: Care este ultimul produs muzical de calitate care vă vine în minte, în afară de albumul vostru?

Mihai: Eu cu Radu, având şi studioul de înregistrări, avem contact cu diverse produse muzicale româneşti. Un act muzical care sună bine este, de exemplu, ultimul album Rain District. Aş menţiona Paraziţii, chiar 3sud-est care au câteva piese bune, la Moga sunt chestii mişto. Ştefan Bănică, iarăşi, care face show-uri excepţionale, cu multă muncă şi bugete fantastice.

R.C.: Spuneţi-ne, vă rugăm, trei motive care ar convinge un necunoscător DUTEVINO să asculte albumul vostru.

Mihai: E sincer, e foarte bun şi mă reprezintă pe mine. Eu sunt acolo şi cred că e cel mai bun lucru pe care l-am făcut.

Bogdan: Cred că e colorat, cred că poţi să te regăseşti în el şi cred că are meticulozitatea pe care am dus-o noi, poate, chiar la extrem.

Anca: În primul rând, se pot găsi acolo nişte sentimente foarte interesante. Apoi, albumul are foarte multă diversitate şi trei, albumul are multă sensibilitate şi multă nebunie.

Radu: Eu vreau să zic un singur motiv şi anume că albumul nu este făcut în jurul unei piese, a două sau a trei piese. Fiecare dintre acestea putea fi scoasă cu altele nouă.

R.C.: Întrebare în afara discuţiei de până acum: astăzi este 1 Decembrie, vă încearcă vreun sentiment de patriotism?

Mihai: Eu trebuia să devin avocat, la un moment dat, iar acest lucru înseamnă că am băgat destulă istorie a poporului român pe gât. Ce pot să spun că avem o calitate „mare”: repetăm greşelile. Şi mai cred că dacă nu venea un străin să ne conducă, primul rege în speţă, ne rupeam în două. Mie nu îmi este ruşine că sunt român iar cu muzica pe care o facem , am remarcat că în afara graniţelor putem fi buni ambasadori.

R.C.: Un mesaj de final…

Bogdan: Păi, nu uitaţi că vineri, 4 Decembrie, în club Control din Bucureşti, începând cu ora 21.30 va avea loc lansarea albumului 0.1 Prototype al trupei DUTEVINO, vom avea CD-uri gratuite, cadouri. Vă aşteptăm şi vă mulţumim!

Le mulţumim şi noi pentru excelenta discuţie pe care am purtat-o. Mai jos găsiți  înregistrarea integrală a interviului, unde veţi putea auzi multe alte lucruri interesante din partea celor de la DUTEVINO.

[flashvideo file=”http://revistacioburi.ro/wp-content/uploads/2009/12/interviuRevistaCioburiDUTEVINO.flv” /]

posterdtvnweb

Muzică și aventuri în club Silver Church

Vineri, 27 Noiembrie, a avut loc lansarea primului E.P. al formației Go To Berlin, denumit Just a Band, apărut deja în Anglia sub semnătura LockJaw Records. Concertul a strâns lumea în clubul Silver Church, deschiderea fiind asigurată de cei de la Sophisticated Lemons.

Sophisticated Lemons, trupă formată anul trecut, face parte din curentul muzical de pe la noi cu puternice influențe britanice, gen Arctic Monkeys și tot ce derivă de aici. Au cântat liniar, fără prea multe valențe scoase în evidență, cu un vocal potrivit stilului și având un public foarte tânăr de partea lor. Din punctul meu de vedere lipsește încă sarea și piperul care ar putea să le ofere un pas înainte. Dar, nu se știe niciodată…

Au urmat cei de la Go To Berlin, autodefiniți „indie/rock”, formați în 2007. Un sunet clar dar simplu, fără multe nuanțe pentru o apariție live. Concertul acestora a pendulat undeva între rock-ul adolescentin american, de tip Camp Rock (exagerez desigur), și muzica britanică similară cu cântecele Editors. Pe la jumătatea concertului am simțit o oarecare dezmorțire a trupei, melodiile luând o notă aparte și arătând câte puțin din talentul individual al fiecărui membru. Cu excepția a două sau trei melodii, care au ieșit din nota generală a spectacolului, restul au dat o lumină clară a stilului celor de la Go To Berlin dar și a faptului că încă mai au de muncit, mai ales că au făcut un pas important prin lansarea pe piața britanică. Paradoxul este prea mare dar are șanse de reglare.

Pe final, aș dori să fac câteva precizări despre ce s-a întâmplat după. Așadar, avem un club, organizăm concert rock, vine lume în temă, se termină concertul, lumea e deja încălzită, are chef să mai stea să consume alți bani în club și să asculte muzică din același gen, nu? Mulțumim celor de la Silver Church că au înțeles acest lucru și au dat-o direct pe house&co.. Probabil au vrut să închidă imediat și le era jenă să anunțe prin stație acest lucru…

Peste nopțile cu Luna Amară a strălucit cântecul

Luna Amară este una din trupele românești care tind către statutul de a nu mai avea nevoie de prezentări elaborate. Cine este la curent cu mișcarea rock din România poate confirma aportul pe care formația ardeleană l-a adus în adăugarea unui plus de valoare universului muzical din spațiul mioritic. Personal, i-am auzit prima dată acum opt sau nouă ani, impresia de început fiind una eliberatoare.

Cu ani în urmă am descoperit un imperiu încărcat cu nuanțe de gri și străjuit de margini pierdute în explozii solare. Un imperiu condus de împăratul unor cuvinte pătate cu lacrimi și balauri hrăniți cu ură, aflat la limita dintre real și ireal, profan și diafan. Fiecare anotimp își lăsa aici arhanghelii săi, protejând sau distrugând destine iar împăratul își nimicea puțin câte puțin din oaste, urmând ca un catâr destinul pe care-l visase într-o noapte cu lună plină, sfidând orice frază ieșită din contextul lumii sale. Am găsit, în propria-mi călătorie prin acest imperiu, revoluții ale cunoașterii, războaie cu dragoni și eroi necunoscuți, povești nespuse de dragoste, gunoaie arse și lăsate în vânt, oameni care ascundeau razele de soare, poduri între ură și magie albă, stăpâni și sclavi aflați mai mereu într-un raport inegal. O lume care dăinuie, indiferent de cataclismele care s-au petrecut în afara ei…

Meritul celor de la Luna Amară este că imaginează, în ochii celor care-i ascultă, imperii ca cel pe care eu l-am întâlnit în călătoria mea. Având mereu și mereu alte nuanțe, vor rămâne totdeauna aceleași personaje, indiferent de culorile pe care pictorul-ascultător le folosește. Nu-mi propun să prezint o istorie pur tehnică a formației pentru că nu se potrivește cu însemnele pe care acești artiști mi le-au dăruit, savurându-le muzica. Cele trei albume scoase, concertele lăsate în urmă, proiectele de viitor, colaborările cu alți oameni de cultură dar, mai ales, muzica lor sunt mai presus de orice altă prezentare pe care aș putea eu să o fac.

Chiar dacă, uneori, cuvintele sunt de prisos, sunt întrebări care încă nu-și au răspunsuri. Și vor fi mereu. Revista Cioburi a încercat să găsească o mică parte din ele:

Revista Cioburi: De când se cunosc membrii Luna Amară?

Luna Amară: Nick şi Razvan se cunosc de pe băncile liceului. Nick şi Mihnea se cunosc din 1999. Sorin a venit în trupă în 2000 iar Mihnea-Andrei în Aprilie anul acesta, deşi ceilalţi îl ştiau, din trupa Tep Zepi, de vreo doi ani.

R.C.: De ce Luna si nu Soarele?

Luna Amară: Mai lipsea să întrebi de ce amară şi nu dulce…Numele vine de la titlul filmului lui Roman Polanski, ecranizare a romanului „Luni de fiere”, de Pascal Bruckner.

R.C.: Proiectul a pornit la drum ca un strigăt în noapte?

Luna Amară: Proiectul a pornit ca un strigăt, ca o desfăşurare de emoţii şi sentimente şi ca o dorinţă acută de exprimare.

R.C.: Ce culoare are muza care vă şopteşte versul şi sunetul?

Luna Amară: Sunt două muze: una gri, urâtă, strâmbă, laşă şi perversă. Ea este România din televizor si, de cele mai multe ori, de pe stradă. Cealaltă e multicoloră, frumoasă, cinstită, iubitoare si caldă – e starea de bine pe care ne-o dau prietenii, iubitele, soţiile si ceea ce este pozitiv în România.

R.C.: Vă completaţi sută la sută între voi?

Luna Amară: Nu, ar fi şi plictisitor dacă ar fi aşa.

R.C.: Căror muzicieni le-aţi urmat sfatul pe portativ?

Luna Amară: Nici unuia.

R.C.: Evoluţia muzicală o vedeţi doar prin accentuarea complexităţii stilului sau prin ceea ce trezeşte în urechea ascultătorilor?

Luna Amară: Mai complex nu înseamnă mai evoluat, neapărat. Oricum, nu ne aplecăm cu prea mare atenţie asupra unor presupuse linii ascendente sau descendente în muzica noastră, pentru simplul motiv că nu vedem arta ca pe un urcuş, ci mai mult ca pe o plimbare în viaţă. O plimbare în care trebuie să fii atent la ce e în jur, nu doar la paşii tăi pe trotuar…

R.C.: Se poate transmite emoţie numai prin cântec, fără vers?

Luna Amară: Muzica clasică îți spune ceva?…

R.C.: Câte trepte aţi urcat de la un album la altul, pe scara evoluţiei muzicale?

Luna Amară: Credem că am răspuns, indirect, prin afirmaţia de acum două întrebări.

R.C.: Ce planuri cuprinde următoarea perioadă de un an, să zicem?

Luna Amară : Un nou album şi încă un material aniversar, de 10 ani. Şi, bineînţeles, două turnee care să le promoveze.

R.C.: Veţi mai apela la colaborări muzicale cu cei care vă susţin mesajul?

Luna Amară: Nu ştim, poate. Momentan nu avem în vedere acest lucru.

R.C.: Fiecare concert reprezintă doar un simplu episod muzical sau un alt pas către orizont?

Luna Amară: Depinde de concert şi de public. Unele cântări sunt simple episoade, altele sunt de o profunzime rară. Oricum, când atingi orizontul de aşteptare al publicului, e ceva nemaipomenit de fain.

R.C.: Fanii ar trebui să vă înţeleagă întru totul sau doar să vibreze cu liniile melodice?

Luna Amară: Luna Amară înseamnă muzică şi text, text şi muzică. Nu le poţi disocia, ca ascultător. Dacă o faci, n-ai priceput nimic.

R.C.: Ce trupe româneşti simţiţi că pot evolua real în afara ţării?

Luna Amară: Kumm, Alternativ Quartet, Urma, Byron, The Others, Front, Rain District, Godmode, Persona. Şi, cu voia dumneavoastră, Luna Amară…

R.C.: Din punct de vedere al unei trupe rock, ce este cel mai greu în lumea muzicală din România?

Luna Amară: Să nu devii frustrat.

R.C.: A-propos, ce este România?

Luna Amară: O țară frumoasă, păcat că-i locuită…

R.C.: Nu s-a schimbat chiar nimic în douăzeci de ani?

Luna Amară: S-au schimbat foarte multe în aparenţă. În esenţă, aproape nimic.

R.C.: Ce le-aţi spune părinţilor celor morţi la Revoluţie şi la mineriade?

Luna Amară: Că de douăzeci de ani o clasă politică îşi bate joc de memoria copiilor lor.

R.C.: Ura poate aduce îngeri?

Luna Amară: Doar dacă există îngeri ai răzbunării…

R.C.: Există Dumnezeu sau există doar nevoia de credinţă?

Luna Amară: Există şi una şi alta. Acum, care dintre ele a creat-o pe cealaltă, nu ştim nici noi…

R.C.: Dacă aţi putea reface lumea într-o zi, care ar fi primele trei lucruri pe care le-aţi creea?

Luna Amară: Omul, Muzica şi Haribo (pentru Răzvan).

R.C.: Ce nu ar trebui să facem noi, oamenii?

Luna Amară: Să nu uităm.

Mulțumim lui Mihnea, Nick, Mihnea-Andrei, Răzvan și Sorin pentru că ne-au onorat cu această discuție. Și le mulțumim pentru imperiul pe care-l țin viu în fiecare dintre cei care-i ascultă.

Pe 20 Noiembrie vom fi în club Control din București pentru a ne delecta (din nou) cu sunetele pe care băieții le modelează. Cine apreciază muzica bună ar trebui să fie acolo.

ACT participă la concertul caritabil în sprijinul Steluței Burdea

ACT, Toulouse Lautrec, Acoustic Mood și Prea Târziu, patru formații care au ales să petreacă două seri sub semnul carității.

Joi, 12 Noiembrie și vineri, 13 Noiembrie, cele patru trupe vor cânta în cadrul unui eveniment caritabil de strângere de fonduri pentru Steluța Burdea.

Steluța a fost diagnosticată cu cavernom cerebral în formă de meduză. Diagnosticul reprezintă o tumoare de 2,6 cm a unui vas de sange aflat între creierul mare, creierul mic și glanda hipofiză. Steluța Burdea este o tânără de 30 de ani care are nevoie de intervenție chirurgicală în Germania sau Elveția. Suma necesară pentru operație este de 52.000 de Euro.

ACT va susține unul din rarele concerte unplugged vineri, 13 Noiembrie 2009. Din setlist fac parte piesele în forță de pe albumul Exact.

Evenimentul se va desfășura în Bar Deja Fu, de pe B-dul Ferdinand nr. 53-55.

Intrarea la concerte este de 30 RON, sumă care va fi în întregime donată Steluței Burdea.

afis steluta concert A3

Concert văduvaBOB, nişte cuvinte

   Joi, 16 Octombrie, seara. Timp trecut mult şi în grabă. Mă aleargă aceleaşi gânduri mizere şi confuze, aceiaşi oameni cu feţe de oi şi măşti de inorogi. Plouă peste tot: pe frunte, în şanţuri, printre firele de iarbă acoperite de cauciuc. Concert văduvaBOB în aşteptare.

   Se vede club, fum, alcool, creiere la fel de gri precum materia cenuşie din jurul lor, firide în pereţii îmbibaţi cu amintiri, oameni şi neoameni. Patru umbre modelează instrumente, pregătind defulări şi sunete. Care vin. Vin peste ploi, peste iarbă şi cauciuc, peste cioburi de creier, peste pereţi. Eu văd valuri de văduvaBOB, cu pete de grunge, punk şi caut în cap Pornography cu amprentă The Cure. Se cântă peste fum şi capete sparte cu negru purtat de Peter. Se cântă. Sună altfel. Se poate. În cuvinte, aşternute pe o hârtie, nu se poate picta. Trebuie văzut.

   A fost concert văduvaBOB. A fost bine. Se poate şi mai bine. Din partea tuturor. Gândurile rămân, muzica rămâne. Instrumentele se pot modela mai departe cu negru şi alb. Ploaia va exista mereu, alături de inorogi, noroi şi oameni ascunşi printre crăpăturile din frunte. Aştept alt concert văduvaBOB. În aşteptare. Plouă.

 

Panikon, albumul de debut Grimus

Finalul de Octombrie al lui 2008 aducea ascultătorului român de rock un album nou, parfumat cu idei şi perspective pline de speranţă. Panikon, aflat sub semnătura trupei clujene Grimus, a fost declarat imediat cea mai bună apariţie discografică a anului, îndemnând criticii să-i acorde note bune şi foarte bune. Parcursul formaţiei de atunci şi până în prezent a confirmat faptul că viitorul poate suna cel puţin la fel de bine.

Prima dată când am ascultat Panikon am fost atât de confuz încât a trebuit să reascult piesele încă o dată, şi încă o dată, şi încă o dată…Era clar că pătrunsesem pe un tărâm diferit de cel cu care am fost obişnuit până atunci şi fiecare scenetă de pe portativ redesena decorul, amestecând sentimente şi priviri. Privit în ansamblu, albumul reprezintă drumul sinuos, încărcat cu trăiri gri şi albastre, de la starea confuză a primei întâlniri şi până la fericitul epilog, plin de emoţii. Confused duce, în acest caz, către Time To Be Good Friends, un final în care fiecare ascultător îşi poate oglindi starea de spirit rezultată. Panikon poate fi ascultat într-o zi ploioasă de toamnă, într-o seară de vară liniştită şi înmiresmată, la început de primăvară sau în mijlocul unui câmp alb, acoperit de haina rece a iernii. Panikon poate fi ascultat oricând, oriunde şi în orice împrejurare pentru că poate schimba privirea şi starea de moment.

Explorând influenţe multiple, începând cu acorduri simple de chitară şi culminând cu sound-uri electrice reci, Panikon are forma unui produs omogen, aliniat noilor tendinţe muzicale, meşterit curajos cu fiecare instrument participant la creaţie şi cu versuri exclusiv în engleză. Personal, nu condamn neabordarea limbii neaoşe, mai ales dacă ne gândim că planurile de viitor ale băieţilor includ inevitabil şi un parcurs internaţional. Şi dacă adăugăm compusului un vocal de excepţie, atât semnatic cât şi muzical, cu atât mai bine.

Făcând o trecere în revistă a versurilor, am remarcat, în principal, tema socială abordată, cu monştrii şi zânele ei, dezvoltată pe larg în fiecare melodie dar construind de fiecare dată un alt scenariu mizerabil sau trist. Fascinant mi se pare faptul că, lăsând la o parte liricul, ascultătorul îşi poate imagina la fiecare piesă o lume a sa neagră, cu stări depresive şi gânduri mizere sau, paradoxal, cu orizonturi clare şi dezvelite de nori. Dacă asculţi Panikon îţi poţi aşterne pe hârtie gândurile ascunse în suflet, fără să ai un moment de pauză. Cel puţin asta mi s-a întâmplat mie.

Discul conţine 12 piese, prelucrate excelent, începând de la partea lirică şi compoziţională şi terminând cu aspectul tehnic. O trecere în revistă a acestora se poate face pe site-ul oficial al trupei, www.grimus.ro . Se vede imediat faptul că investiţia în studio a fost una mai rar întâlnită pe la noi dar având şi suport creativ pe măsură. Cei de la Grimus au avut, se pare, un debut de succes, rock-ul alternativ al acestora făcând o bună impresie, inclusiv în concerte. Lucru care îi obligă la un următor album în care să se vadă clar evoluţia reală a trupei. Cel puţin aşa îşi doreşte unul din fanii lor, respectiv subsemnatul.

Lansare album Byron

Pe 23 Octombrie, începând cu orele 22.00,  formaţia Byron îşi aşteaptă fanii pentru lansarea noului album, A Kind of Alchemy, în cadrul unui show live de excepţie. În deschiderea concertului Byron vor cânta Cvartetul A Quattro, Persona și Marius Florea Vizante. Pe lângă concertul de lansare, turneul de promovare a albumului (Noiembrie-Decembrie 2009) va cuprinde 10 oraşe: Piteşti, Sibiu, Cluj, Constanţa, Iaşi, Târgu Mureş, Braşov, Timişoara, Craiova.

Componența trupei Byron, pentru cei care nu o cunosc, este următoarea: Dan Byron-voce, chitară acustică, flaut, 6fingers-clape, voce, chitară acustică, Vlady Sateanu-bas, Costin Oprea-chitară electrică, Cristi Mateşan-tobe.

Dan Byron spune că albumul A Kind of Alchemy este alcătuit din răspunsuri la întrebarile unui interviu imaginar, de-a lungul unei nopţi ploioase, reporter fiind însuşi ascultătorul. Subiectele abordate sunt creaţia, mass-media, ispita facilului, alienarea societăţii moderne, etc.

6fingers: „Albumul aş zice că e în general despre creaţie/condiţia artistului, deşi nu e unul conceptual, doar tematic e oarecum uniform; industria muzicala nu apare explicit decât într-o piesă, cel mult ca un impediment, o sirenă. N-aş vrea să se înţeleagă că e încă un album manifest de tip noi înotăm contra curentului şi ce iconoclaşti suntem noi şi nu avem nevoie de industria muzicală. E un clişeu des întâlnit la trupe care nu scot niciodată capul din underground. Faptul că o faci nu înseamnă că trebuie să şi faci paradă. Dimpotrivă, aş zice că e un album mai comercial/prietenos decât primul, care riscă să ne aducă fani pe care nu i-am fi câştigat cu primul album.”.

Titlul A Kind of Alchemy se leagă direct de una din piesele de pe album, The Alchemist, în care personajul principal, alchimistul (compozitorul), transformă oamenii în cântece.

Piesele de pe noul album sunt:

1. The Night

2. Zeitgeist

3. Diggin’ a Hole

4. War

5. A Little Bit Deranged

6. I Don’t Want to Entertain You

7. A Poem without an End

8. King of Clowns

9. The Song that Never Was

10. Sirens

11. Vitruvian Man

12. The Alchemist

13. Blinded by Sunshine

14. A Peaceful Mind

Înregistrarile s-au realizat în studioul Real Sound&Vision, producţia, sunetul, mixajul şi masterizarea fiind asigurate de Victor Panfilov. Albumul va fi distribuit în reţeaua librăriilor Cărtureşti din toată ţara şi pe www.charitygift.ro, magazinul online în cadrul căruia toate produsele conţin o donaţie către o cauză socială.

byron

Încă un ACT muzical

trupa ActA fost o vreme când roacherii erau roacheri, aveau plete, purtau blugii rupți și erau priviți ca niște ciudați. A fost o vreme când erau mândri pentru că erau diferiți. Restul muritorilor trebuiau să lase privirea în jos pentru că erau toți la fel. Spiritul riff-ului electric, al ritmului și al versului furios a marcat destule tinereți dar a luminat frunți și suflete. Astăzi, imaginile sunt un pic diferite. A rămas, în schimb, flacăra aceea, suficientă pentru a continua un drum început cu zeci de ani în urmă de niște băieți sclipitori.

Fiecare părticică din istoria complexă a muzicii rock merită atenția sa. Întocmai ca un puzzle gigantic, fiecare piesă își are rolul său, cu bune și rele, cu sclipiri și nori negri. Anul 1997 a mai pus o piesă a acestui puzzle în imaginea de ansamblu. Se năștea atunci formația Act, avându-i la instrumente pe George Costinescu (bass, voce), George Pătrănoiu (chitară, voce), Gusti Costinescu (tobe) și Costică Sandu (voce). Urmează un parcurs rapid, începând cu repetițiile din sala pusă la dispoziție de Electrecord și culminând cu cele zece piese proprii definitivate în numai șase luni de activitate în formula Act. Cu sprijinul lui Niki Constantinescu, de la Electrecord, cei patru încep seria de concerte în București și prin țară, impresionând publicul amator de gen. Piesele Strigă! și Să le facem felu’!, de pe demo-ul Strigă! își fac loc printre undele radiourilor iar Petre Magdin decide să le dedice o întreagă emisiune la tv.

Dar, încep vremurile unui declin muzical în România. Comercialul pune din ce în ce mai tare amprenta pe orice activități de studio iar acest lucru duce inevitabil la întreruperea traseului formației Act, după numai un an de activitate…Până în 2006. Reuniți și mai hotărâți ca oricând, cei patru muzicieni se pun din nou pe treabă, primul pas reprezentându-l demo-ul Oamenii-nisip. În cele din urmă, după emoții și multă muncă, la finalul lui 2008 iese la lumină primul album, Exact. Discul conține 12 piese, este lucrat destul de bine în studio și reprezintă esența celor patru artiști, aflați  la un nou început. Evident, urmează concertele de susținere a albumului, apariții la radio și tv. Orice drum este presărat, însă, și cu denivelări. Astfel, în septembrie 2009, chitaristul George Pătrănoiu părăsește trupa, locul său fiind luat de Vlad Văcărescu. De bun augur, până la urmă, deoarece pregătirile pentru noul album sunt în toi…

Am dorit și noi să aflăm câteva chestiuni muzicale și de viață de la cei patru domni, componenți ai formației Act. Răspunsurile sunt de jos pălăria! Iată-le:

RevistaCioburi: Când a început primul act al piesei ACT?

George Costinescu: Undeva în negura timpurilor, în anul de graţie 1997. Ne ştiam cu toţii din diferite trupe şi, cum ne cam plăceam, muzicaliceşte desigur, am zis că trebuie să facem noi ceva împreună. Fiecare avea ceva idei, care nu prea puteau fi puse în practică în trupele unde activam şi, cum fiecare dintre noi e un pic cam foarte pasionat de rock-ul adevărat, am zis că trebuie să spunem ce avem pe suflet.

R.C.: Care a fost ideea startului de drum?

Gusti Costinescu: Îţi vine să crezi sau nu, ideea startului de drum n-a fost aşa o chestie foarte programată, cu nişte paşi foarte bine stabiliţi, cu evaluarea tuturor aspectelor şi posibilităţilor de reuşită, etc. Deşi eram „bătrâni” muzical, la suflet eram şi suntem la fel de tineri ca un puşti de doişpe ani, care are o chitară, ştie trei piese şi vrea să îşi facă o trupă, cu care să intre în istorie. În mare, cam asta a fost ideea, simplu, să facem cea mai bestială trupă din România şi să ne distrăm alături de fanii noştri în fiecare zi.

R.C.: A venit o pauză destul de rapidă după primul an, v-a luat prin surprindere?

George Costinescu: Vezi tu, dacă în loc să te duci la serviciu te gândeşti că vrei să cânţi într-o trupă de rock, ar fi bine să te obişnuieşti cu a fi foarte surprins, zi de zi, ceas de ceas. Ceea ce nu e rău, pentru că în felul ăsta nu te plictiseşti niciodată (râde). În perioada în care se forma ACT, rock-ul românesc era într-o pasă bună, chiar foarte bună. Vedeam noi că încep să scoată capul tot felul de formaţii „de geniu”, care de care mai dance şi mai electro, însă asta ar fi trebuit să fie un semn de normalitate. Şi afară se întâmpla asta. Însă, afară, Spice Girls coexistau şi împărţeau topurile cu Metallica. Cine şi-ar fi închipuit că dacă apar Andrelele trebuie să cadă rock-ul? Şi că dacă nu cânţi pop, nu poţi fi muzician în România? S-a întâmplat o anomalie, ca multe altele ce aveau să vină. Urmăream şi noi sideraţi, ca şi voi, ce se poate întâmpla în patria noastră.

R.C.: Ce v-a motivat să reveniţi în peisaj?

Costică Sandu: Dar noi n-am iesit deloc din peisaj, peisajul a cam iesit din noi in formula asta (rade). Am mai facut noi tot felul de nebunii cu MS – niste discuri chiar grele. Am avut tot felul de colaborari, fiecare dintre noi. Insa cu ACT am revenit pentru ca pur si simplu ramasesera niste lucruri nespuse. Niste lucruri atat de adevarate incat s-au pastrat fresh timp de zece ani. In plus, George si Ballance Production erau hotarati sa produca materialul. Lucrurile pareau ca se schimba, tot felul de trupe mari de afara veneau si cantau la noi, cu sala plina. Totul parea ca indica in directia revigorarii apetitului publicului pentru rock greu.

R.C.: Vedeţi altfel lucrurile acum, faţă de începuturi?

Gusti Costinescu:  Ar fi puţin anormal să vedem lucrurile la fel. Ar însemna că nu suntem capabili să evoluăm iar asta înseamnă moarte lentă pentru orice om cu ceva minte. Sunt unele lucruri la care ţinem la fel de mult, dacă nu mai mult ca la început, cum ar fi faptul că, indiferent ce spune oricine, vom face genul ăsta de muzică.  Sunt unele lucruri care s-au schimbat, cum ar fi experienţa profesională a fiecăruia dintre noi şi legăturile interpersonale între membrii trupei.  La început, poate, vedeam ACT ca pe un fel de experienţă bizară în peisajul muzical autohton, un fel de copil teribil. Acum însă ACT este o a doua familie pentru fiecare dintre noi iar muzica pe care o facem este viaţa noastră.

R.C.: Cât de hotărâţi sunteţi în a ridica proiectul pe o scenă mai înaltă?

George Costinescu: Vezi tu, ACT nu este doar un album. Pentru ca o persoană să prindă întreg spiritul trupei, ar trebui să vină neapărat la un show ACT. Asta e o trupă, o spun fără nici cea mai mică urmă de aroganţă, care poate susţine un show intens, de vreo trei ore, în care se cântă piesele albumului dar şi alte piese, astfel încât atmosfera devine un fel de foarte frumos balamuc rock. În condiţiile astea, produsul total numit ACT, album plus show live, poate cânta pe orice scenă, oricât de înaltă sau joasă ar fi ea (râde). Dorim însă ca următorul album ACT să fie, evident, la un nivel superior primului album. Însă n-aş vrea să dezvălui foarte multe aici. Pot spune doar că va fi un produs mai mult decât competitiv.

R.C.: Ce vă inspiră cel mai mult?

Vlad Văcărescu: Inspiraţia vine din cele mai neaşteptate cotloane. În general cred că fiecare dintre noi are un bagaj destul de mare de muzici ascultate şi cântate, astfel încât să putem spune că ne-am format deja un stil propriu de interpretare. Iar acest stil este capabil să dezvolte o idee de la stadiul brut la cel de piesă cap-coadă. Uneori ne inspiră o formulă pe care unul dintre noi o aduce la sală. Alteori o discuţie aprinsă de la repetiţii se poate transforma în ceva total nou dar bun. Inspiraţia poate veni din studiu individual, poate veni din improvizaţii cu trupa. Poate veni de la un zgomot de motor sau de la mesajul unei poezii. Poate veni de la o glumă sau de la o ştire. Poate veni din lucruri care ni se întâmplă în fiecare zi. Poate veni de la o bere sau de la un pahar de vin. Sau poate veni de nicăieri, aşa, fără rost (râde). În general suntem cu toţii mai tot timpul într-o stare fecundă, în expectativă, astfel încât încercăm mai mereu să trecem până şi cele mai banale lucruri prin prisma unei piese ACT. E un fel de reflex care se formează după o vreme.

R.C.: Sunt lucruri frumoase pentru care merită să cânţi?

George Costinescu: O pereche reuşită de sâni este întotdeauna un lucru frumos pentru care merită să cânţi (râde). Fără glumă însă, cred că răspunsul fanilor noştri este acela care merită osteneala. Ne-a spus cineva, venind la un concert  ACT în Bucureşti, că „ăştia au fost cei mai tari 300 de km pe care i-am bătut în viaţa mea”. Replici de genul ăsta te urmăresc şi îţi dau convingerea că nimic din ceea ce faci nu este în zadar, chiar dacă, uneori, lucrurile nu sunt atât de uşoare.

R.C.: Versul direct este mai pătrunzător decât cel subtil?

Vlad Văcărescu: Cred că versul direct poate fi la fel de pătrunzător pe cât de pătrunzător este versul subtil. Uneori nici noi, nici ascultătorii nu avem timp de metafore. Lucrurile se întâmplă acum, aici şi trebuie spuse aşa cum sunt. Nu prea e loc de metafore în momentul în care cineva îţi dovedeşte continuu că îşi bate joc de tine. E loc de luat o bâtă şi spart un cap – cred că fiecare dintre noi simte asta din când în când. Albumul Exact este însă plin de momente şi metafore reuşite. Am ajuns la concluzia că un dozaj bun al celor două maniere face un disc reuşit, undeva între discul total arid şi discul cu poveşti de adormit copiii.

R.C.: Este greu să promovezi muzica rock?

George Costinescu: Cred că asta ar trebui să ne spui tu, nu?(râde). Ceea ce aş vrea să spun totuşi este că rezultatele promovării se văd în activitatea formaţiei. Am sesizat la noi în ţară tendinţa de a nu asocia o trupă rock cu un produs supus regulilor pieţei. Există însă, în unele cazuri, impresia că dacă tu stai şi cânţi în beci, genial fiind, toată lumea va remarca asta. Numai că nu este aşa. Formaţia ACT beneficiază de ajutorul unui manager, unui PR şi al unui tehnic, care ne fac viaţa mai uşoară. Rezultatele muncii lor de promovare se văd în numărul de oameni care vin la concerte, în albumele vândute, în numărul apariţiilor în media. Aşadar, nu contează dacă este greu sau uşor, promovarea muzicii rock trebuie făcută şi trebuie făcută de oameni profi.

R.C.: Cum ar arăta concertul ideal?

Costică Sandu: Concertul ideal ar arăta foarte bine pe un stadion plin ochi şi cu biletele epuizate cu o lună înainte. Până una alta însă, ar fi minunat dacă am avea parte de condiţii tehnice bune, de sonorizare bună şi de un public cât mai numeros care să se bucure de toate astea, împreună cu noi. Concertul ideal, indiferent de cât de bune sunt condiţiile, ar fi acela în care fiecare om venit să asculte formaţia, pleacă de acolo super încântat şi cu o mare dorinţă de a veni şi la următorul concert. Ne străduim de fiecare dată să le oferim acest lucru fanilor noştri.

R.C.: Când o să vă vedem la un festival important?

George Costinescu:  Există festivaluri, poate nu de mare anvergură, dar care sunt importante pentru noi prin tradiţia lor şi prin calitatea oamenilor care participă la acestea. Top T Buzău, spre exemplu, este unul dintre cele mai longevive manifestări de gen iar membrii ACT au fost mereu prezenţi de-a lungul timpului. Întâlnirile cluburilor de motociclişti sau realizările Promusic Production sunt de asemenea festivaluri cu tradiţie, unde trupa este invitată. Mai nou, comunitatea tatuatorilor din România, în frunte cu Ovidiu Popartan de la Transilvania Tattoo, a arătat interes în muzica trupei. Dacă te referi la festivaluri importante, de genul celor care au apărut acum câţiva ani şi aduc tot felul de formaţii de afară, ei bine, cred că ar trebui să aflaţi mai multe despre ce înseamnă participarea unei trupe româneşti la o astfel de adunare. Nu este un lucru despre care se vorbeşte deschis, de aceea cred că va fi un material foarte frumos. Neplăcut de frumos.

R.C.: V-aţi propus ca, la un moment dat, să trăiţi din muzică?

George Costinescu: Nu cred că există vreun individ care să se apuce de muzică cu gândul ca va avea un job, altul decât ăsta. A fi muzician profesionist e un job în sine şi, mai mult decât atât, un mod de viaţă. Mulţi talentaţi ai rock-ului sunt obligaţi să renunţe la asta pentru că, pur şi simplu, a fi parte dintr-o formaţie rock, care face şi spune ce gândeşte, nu îţi asigură plata facturilor. Nu îţi asigură investiţia în instrumente şi „consumabile”.  Cei mai mulţi dintre noi sunt constrânşi astfel să îşi găsească joburi mai mult sau mai puţin full time dar, oricum, job-uri care le permit o anumită flexibilitate, pentru a putea onora concertele şi evenimentele la care suntem invitaţi şi pentru a putea susţine continuitatea formaţiei. În general persistă o existenţă oarecum dublă şi de uzură. Trebuie să îţi placă foarte mult treaba asta cu muzica pentru a te înhăma la un asemenea efort. Dorim să facem muzică şi nimic mai mult, însă trebuie să facem ce avem de făcut pentru a merge mai departe.

R.C.: Ce v-aţi propus pentru următorul an?

Costică Sandu: Următorul an va aduce surprize. Pregătim un nou material, de care suntem foarte încântaţi. Încă nu e finalizat dar atmosfera pe care o simţim e una foarte bună. Sunt o gramadă de influenţe din zona dur, rapid, melodic, progresiv, de care ne simţim foarte ataşaţi şi care se regăsesc în multe din temele la care lucrăm. Dorim un album de-a dreptul revoluţionar. Şi dorim să îl putem duce către absolut pentru toţi fanii noştri, indiferent în ce colţişor al ţării se vor afla. Ne dorim, de asemenea, şansa noastră la scena mare despre care vorbeai dar în condiţii umane. Şi, în general, ne dorim, mai mult poate decât orice, ca fanii noştri să fie cu adevărat mulţumiţi şi încântaţi de ceea ce le vom propune. Chiar credem cu tărie în acest lucru.

R.C.: Fanii trebuie să fie exigenţi?

Gusti Costinescu: Noi suntem nişte fani exigenţi. Nu văd de ce fanii noştri ar trebui să fie altfel. Toate părerile, comentariile, mai mult sau mai puţin ortodoxe, mai mult sau mai puţin argumentate, sunt nişte mesaje care ajung la noi şi de care ţinem seama. Totuşi, să nu uităm, nici voi, nici noi, de ce suntem aici. Suntem aici ca să facem the heaviest rock’n’roll party on the planet, de care să ne putem bucura împreună. Suntem aici ca să spunem că fiecare dintre noi trebuie să-şi urmărească visul, cu orice preţ. Suntem aici pentru că luptăm pentru ceva mai bun, fiecare după puterile lui. Suntem aici pentru a urma o pasiune, o nebunie, oricare ar fi timpurile în care trăim. Iar cine contrazice asta, nu-şi are locul la un concert ACT.

R.C.: Cum e viaţa în România?

Vlad Văcărescu: Cred că ar fi o idee interesantă să lăsăm un loc gol în locul răspunsului meu şi fiecare cititor să poată adăuga un comment. Nu crezi? Atunci s-ar putea naşte un răspuns complet. În ceea ce mă priveşte, viaţa în RO nu e nici grea, nici uşoară. E dezamăgitoare şi, tocmai de aceea, victoriile sunt cu atât mai dulci. Cred că fiecare dintre noi ar trebui să facă exact ce vrea să facă şi atunci am avea o grămadă de indivizi care ştiu ce vor. Ştii cum e când ai o mare decepţie, o mare neîmplinire şi, după o vreme, deşi totul pare negru, îţi vine oarecum să râzi? Cam aşa simţim şi noi. Ce poate fi mai rău decât a fost? Nu putem decât să fim optimişti.

R.C.: Societatea progresează sau regresează?

George Costinescu: Societatea e un termen luat dintr-o carte. Societatea este cea care mă arata cu degetul într-un anumit moment, prin Decembrie, sau este cea care mă lua în braţe într-un alt moment, de după Decembrie? Societatea este cea care îmi spune să fiu civilizat sau cea care mă calcă în picioare in R.A.T.B.? Societatea este cea care îmi spune că există cele zece porunci sau cea care se grăbeşte să le încalce? Societatea este cea care se vrea atotştiutoare sau cea care nu ştie absolut nimic? Răspunsurile sunt fireşti. Tocmai de aceea te întreb, vă întreb şi mă întreb constant, TU progresezi sau eşti în regres?

R.C.: Vă duceţi la vot?

Gusti Costinescu: Întrebare: nişte oameni care au scris Să fie anarhie şi au mai făcut şi un clip cu asta, se duc sau nu la vot? How bizarre… Total mister… A alege răul cel mai mic nu e oare tot un rău ales?!

R.C.: Când aţi băut ultima bere în Leu, la Express Olimp?

George Costinescu: Eu din 2003 parcă…de pe vremea când cântam cu Quartz…Gusti, însă, şi ceva mai recent…

R.C.: Ce recomandaţi celor care vă ascultă?

George Costinescu:  Nu le recomandăm nimic, pentru că nu suntem nişte chelneri care „vorbeşte” despre „meniul serii”.  Vrem însă să ştie că nu sunt singuri. Vrem să ştie că tot ce facem în materie de muzică li se adresează. Vrem să ştie că, oricât de greu poate fi uneori, în toată morişca asta bezmetică a industriei muzicale româneşti, rămânem sinceri cu noi, pentru a putea fi sinceri cu ei, cu voi, cu oricine. Şi încercăm să vă transmitem aceste lucruri de câte ori urcăm pe scenă. Este plăcerea şi onoarea noastră să vă întâlnim la următoarea cântare. Până atunci…..stay heavy!!!!!!!!

Pentru  a vă face o idee mai bună despre muzica celor de la trupa Act, vizitați și pagina lor de myspace, www.myspace.com/trupaact . Dar, în primul rând, susțineți-i la concerte!