The Great Eskimo Hoax, experiment muzical britanic

Am găsit de curând, prin vasta arie muzicală a britanicilor, câteva trupe din noul val de alternativ-electro-brit-pop-etc., cu diverse influențe de nou, așa cum numai englezii (sau britanicii) știu să le potrivească, câteva trupe care mi-au atras atenția și auzul într-un mod plăcut. Deocamdată, m-am oprit asupra celor de la Great Eskimo Hoax.

Venind din Bewdley, Worcestershire, cei trei prieteni din copilărie, Joe, Dom și Andy au pus-o de-o trupă, combinându-și astfel talentul muzical care-i încerca pe fiecare. Cântă împreună de câțiva ani dar singura casă de discuri care i-a băgat în seamă fiind una din Japonia, băieții fiind, ca atare, oarecum mai cunoscuți pe meleagurile samurailor. Deocamdată au ajuns abia la al doilea EP. Voci din presa britanică spun că sound-ul lor a influențat trupe mai cunoscute decât ei, gen Foals sau The Edmund Fitzgerald și că a deschis calea către noi experimente muzicale ale celor care sunt pe aceeași lungime de undă.

Experimentul muzical al celor de la Great Eskimo Hoax îmbină sunetul ambiental și extrem de melodic al chitării, având diverse efecte pe alocuri, cu liniile scoase de synth-uri și tobe care, de multe ori, par desprinse dintr-o poveste de jazz. Cu treceri de la blând către ritmuri alerte, susținute și de vocali aproape impecabil, cei trei reușesc să ofere ascultătorului o muzică specială, originală, cu amprentă tipică a climatului noros din Marea Britanie. Au șanse destul de mari să devină mult mai cunoscuți, pe piața europeană poate, dacă își continuă proiectul așa cum l-au gândit până acum.

Vă propun o piesă care spune destul de multe despre Great Eskimo Hoax, respectiv Universal language of panic, luată de pe EP-ul Of Many Victories.

[flashvideo file=”http://revistacioburi.ro/wp-content/uploads/2009/10/02Universallanguageofpanic.flv” /]

Al doilea videoclip Grimus

Acum ceva vreme vă spuneam că trupa clujeană Grimus lucra de zor la videoclipul piesei In a Glimpse, piesă care a beneficiat de un mixaj al britanicului Adam Wittaker.

De curând, trupa a anunțat că videoclipul, regizat pro bono pentru Grimus de către

Tudor Giurgiu, a ieșit la lumină.

Clipul este primul realizat în România cu un aparat foto tip SLR care filmează la rezoluție full HD. Este vorba despre Canon EOS 5D Mark II, lansat pe piață în vara lui 2009.

Printre altele, în cele trei săptămâni de prezență în topul săptămânal, piesa In A Glimpse s-a bucurat de un real succes în rândurile ascultătorilor radio Guerrilla, aceasta ajungând săptămâna aceasta pe locul I și detronându-i pe cei de la Muse, după o intrare direct pe locul III, în prima săptămână, și o urcare pe locul II, în cea de-a doua săptămână.

In A Glimpse este cel de-al doilea single Grimus și face parte de pe albumul Panikon, lansat la finalul anului trecut.

Concert Zgârie Nori în Club MOJO–Brit Room

Comunicat Zgârie Nori:

Trupa Zgârie Nori vă invită la concertul de miercuri, 14 Octombrie 2009, începând cu ora 21:30, în Club MOJO-Brit Room din București (Str. Gabroveni nr. 14).

Zgârie Nori (www.zgarienorii.ro) oferă publicului său o plimbare urbană printre cuvinte și sunete, ajutându-le să își găsească drumul către oameni. „Nu există cuvinte. Nu există muzică. Nu există oameni. Există toate la un loc. Intenția de a visa în sus dar nu vertical. Visăm dupa blocuri.” (Yawn)

Zgârie Nori va lansa în perioada următoare, pe site-ul trupei, videoclipul piesei Îngerii și iubirea. “Clipul va fi un fel de «La țigănci» combinat cu un drog mai puternic decât ce încercase Eliade pe vremea aia. Acum sunt fulgi, un fum și un pistol. Poc! E viu, deci visează, deci doarme, deci visează el, deci visează ea, deci poc! E vie, deci visează, deci doarme, deci visează ea, deci visează el, deci stop! Patul, parchetul, țigara, visele, trezirile, halucinațiile, scaunul…” (Eugen Iustin).

Om vedea ce-o ieși…

Concert Zgarie Nori Club Mojo

Schimbare la Act

Am primit un comunicat de la managementul trupei de rock ACT, mesaj pe care îl puteți citi mai jos:

„După îndelungi discuții și neînțelegeri, formația ACT a decis să își ia la revedere de la chitaristul George Patranoiu. „Nu există un motiv singular pentru care am decis să încetam colaborarea. Patranoiu este un mare chitarist și bun prieten. Însă comportamentul, vorbele și faptele sale, înșirate pe o perioadă destul de mare de timp, au dat naștere unei atitudini care contrasta flagrant cu imaginea și concepțiile ACT. Am decis ca fiecare să meargă, momentan, pe drumul lui și vom vedea ce rezervă viitorul „, spune George Costinescu, liderul  ACT.

Băieții au început repetițiile alături de noul lor chitarist, Vlad Văcărescu, prieten vechi  al formației, care a activat alături de George și Gusti Costinescu în formația Neutron.  Deși în ultimii ani Vlad a decis să se dedice muzicii departe de luminile reflectoarelor, nu a putut spune nu invitației de a urca pe scenă alături de ACT: „Când am primit invitația băieților de la ACT, am suferit un fel de șoc. Chiar nu m-am trezit în dimineața aia cu gândul că o să cânt la ACT. În plus, sunt o gramadă de chitariști ceva mai vizibili decât am fost eu în ultimul timp. Sunt onorat, încântat […]”.

Puteți vedea și asculta noua formulă ACT, în premieră, cu ocazia finalei Festivalului-concurs Maximum Rock-Suport Pentru Underground, care va avea loc pe 25 Octombrie 2009, la The Silver Church Club.

Formația ACT a scos pe piață în Octombrie 2008 primul album, EXACT, urmat de videoclipul piesei Să fie Anarhie!.  Mai multe detalii pe ww.myspace.com/trupaact.”

O fi bine, o fi rău?

act

Final de săptămână cu Zgârie Nori

   În week-end-ul care s-a încheiat de câteva zile, centrul vechi al Bucureştiului a fost invadat de o mulţime de evenimente culturale, grupate sub ONGFest. Am fost pe acolo, doar sâmbătă din păcate, aruncând un ochi la cele petrecute.

   Fiind o manifestare cu participare şi sprijin masiv din partea multor asociaţii culturale (şi nu numai), fiecare susţinând cauza sa, împărţind pliante sau încercând să ofere/vândă mici „creaţii”, lumea nu a întârziat să se înfiinţeze pe străduţele din centrul vechi al capitalei. Începând de la artizanat, pictură şi până la concerte, cei prezenţi acolo au avut cu ce să-şi încarce timpul din plin şi într-un mod, de ce nu, destul de plăcut.

   Deşi au trecut mai bine de trei zile de atunci, voi comenta, un pic, unul din concertele care mi-a rămas în minte, fie cu părţi bune, fie cu părţi rele şi petrecut, aşa cum spuneam, la ONGFest. Un concert început cu întârziere, din păcate, din cauza problemelor tehnice ceea ce, până la urmă nu este o surpriză pe la noi. Trupa care urma să cânte, în speţă Zgârie Nori, a înghiţit într-un final momentul de început, punându-şi în scenă reprezentaţia live pentru care venise acolo.

   Este primul concert live în care îi văd pe cei de la Zgârie Nori şi, recunosc, am avut ceva dubii vis-a-vis de calitatea pe care aceştia urmau s-o pună în faţa celor aflaţi în faţa scenei. Spun acest lucru deoarece o trupă cu zece oameni şi şapte instrumente necesită oarecare studiu şi exerciţiu pentru a satisface urechea ascultătorului care apreciază live-ul. Finalul mi-a înlăturat orice reţinere în acest sens.

   Concertul a început avându-i la înaintare pe cei doi vocali, Iustin şi Yawn, prezentând mulţimii mesaje scrise pe o serie de cartoane, prezentate unul după altul. Textele, puse într-o ordine aparent fără noimă, sunt de fapt laitmotivul trupei, fapt ce poate fi observat şi din versurile pieselor cântate de aceştia. Uşor, uşor, începând cu prima piesă şi continuând cu următoarele, reprezentaţia de pe scenă a reuşit să capteze atenţia celor prezenţi şi chiar să întoarcă privirile mulţimii care nu înceta să se perinde pe strada Franceză.

   Că tot am vorbit de vocali, am rămas plăcut surprins de modul ingenios prin care cei doi au transmis publicului mesajul lor, ajutaţi clar şi de meseria de actor pe care o au la bază, evident îmbinat foarte bine cu munca instrumentiştilor din spate. Ar fi inechitabil să nominalizez doar pe unul dintre aceştia, însă nu pot să nu-l fac remarcat pe omul de la muzicuţă, Cătălin „Tzetze”,  sau pe chitaristul Cristi ori pe fetele de la vioară şi violoncel. O apariţie plăcută şi bine integrată în peisajul auditiv a fost cea a Cristinei Păun, backing-vocal. Zgârie Nori au aşezat frumos o creaţie ieşită oarecum din tiparele muzicale româneşti, cu un mesaj bine creionat în versuri şi cu joc de scenă având mici infuzii ale unei piese de teatru, cu fundal sonor plăcut-zgomotos pe alocuri, lin şi industrial pe de altă parte. O combinaţie reuşită de hip-hop, rock-alternativ şi sunete de blues care ar fi sunat şi mai bine, sunt convins, dacă ar fi avut şi suportul tehnic necesar.

   Dintre piesele cântate la concert, mi-au plăcut în mod deosebit cum au curs şi cum au fost „prezentate” Eu nu dau cravata mai departe, Vinde-ţi cardul, îngerii şi iubirea. Per total, a fost o experienţă interesantă din punct de vedere al ascultătorului astfel încât nu voi rata următorul concert al celor de la Zgârie Nori. Ceea ce vă recomand şi vouă.

Simboluri muzicale cu văduvaBOB

   Am zărit chipul unei lacrimi de întuneric în oglinda lăsată pentru suflet pe fundul oceanului de gânduri. Diafan, dunele formate de fantasmele ascunse în spatele ramei zâmbeau sadic un cântec viclean, dulce precum gustul rănilor crestate pe mâinile destinului primit la întâia rază de lumină. Un grup de meduze, străine de venin, mă purtau pe brațele lor false către luciul tremurând, șoptindu-mi negru și alb, fără nuanțe păcătoase, privind ascuns către lacrima mea de întuneric, reflectată din ce în ce mai clar în oglindă…Deasupra, firele suave ale zeului Soare spuneau noapte bună fiecărui por al pielii invadate de mici servitori grotești ai oceanului de gânduri, trăgând deasupra teatrului închipuit o pânză opacă, lipsită de esență. Eu cu lacrima mea ne-am strâns în brațe, refuzând cântecul oglinzii devenită un portret macabru al timpului pierdut de nepăsare, căutând un refugiu în fiecare colțișor al inimii îngreunate de portretele faptelor, actorilor, ploilor, rugăciunilor. Somnul deveni, pe rând, coral, prunc, oaste, sunet…

Un zâmbet apăru dinspre abis,

O mână cade peste pleoape,

Culori se tânguie din paradis

Visând un cântec peste noapte…

 

   În 2005, fantasmele ancorate în negru au dat luminii pe văduvaBOB. Demoni transpuși muzical, idei pictate în monoculori și imagine de altfel au conturat un început de drum în trei. Multă vreme, Peter, Costin și John au dat publicului o altă nuanță de sunete, nuanță care le-a oferit locul lor în ochii celor care i-au urmărit îndeaproape. Porniți în explorarea „sufletului, psihicului și a morții”, văduvaBOB reprezintă, cel puțin până acum, o altfel de trupă, componentă a peisajului muzical românesc.

   Prima lor apariție s-a consumat la Timișoara Underground Festival, repetată după un an și urmată, bineînțeles, de concerte în București. B’estival 2007 i-a făcut mai cunoscuți ascultătorului român de gen, motivându-i, probabil, și mai tare spre calea de comunicare pe care o aleseseră. Albumul The Secret Mouth of the Cyanide Erotique, lansat tot în 2007, a expus publicului acel Psycho Sexual Dirge Punk, astfel definit de vocalul Peter Stoica, care lipsea din peisajul underground de până atunci. Mulți i-au comparat cu Placebo, analizând la suprafață oferta lor muzicală dar, mai ales, datorită stilului vestimentar și estetic îmbrățișat pe scenă. Fiecare cu părerea sa, pâna la urmă. Important este crezul trupei, în fond, detașat de spusele „analiștilor” și înrădăcinat în adâncurile metafizicii proprii.

   Combinând interesant analize ale psihicului, sexualității, să-i spunem decadente, tabuuri și frustrări, versurile văduvaBOB, transpuse complementar pe elemente de punk, grunge, un pic de goth sau alternativ, oferă ascultătorului o armonie ciudat de plăcută, îndemnându-mă să-i urmăresc și în viitor. Au planuri, cum este și firesc, mai ales că 2009 îi găsește într-o nouă componență.

VăduvaBOB se regăsește acum în următoarea formulă:

Peter-vocal, chitară,

Costin-bass,

Dim-chitară,

Edi-tobe.

 

   Revista Cioburi a pus câteva întrebări lui Peter, vocalul trupei, acesta oferindu-ne părerea sa vis-a-vis de chestiunile abordate mai jos:

 

 

RevistaCioburi: văduvaBOB înseamnă mai mult decât muzică?

Peter: văduvaBOB s-a născut pe tărâmuri onirice. Fiind întrebat frecvent „de unde vine văduvaBOB?”, am răspuns mereu că simbolistica numelui și a conceptului este una mult prea intimă, o metaforă pentru fantasmele subconștientului, mitul androginului în opoziție cu mitul dedublării, narcisul care ura oglinzile… Pentru mai multe detalii, muzica vorbește de la sine.

 

R.C.: Care a fost impulsul care a generat ideea de formaţie?

Peter: Introvertit fiind, am avut nevoie de o metodă pentru a comunica cu ceilalți. Impulsul a fost unul extrem de puternic, conștient fiind că există posibilitatea de a dezvălui mult prea multe despre mine, a fost și este singura formă de catharsis. O infinită introspecție a sufletului, psihicului și a morții de până acum…

 

R.C.: Primele acorduri au avut la bază un scop sau un vis?

Peter: Țin minte primele acorduri și cât de mândru am fost când am compus primele melodii. Pentru prima oară, tot spleen-ul avea un sens. Au fost schițele de bază ale unui desen complicat care se continuă și se va continua.

 

R.C.: Stilul abordat a fost ales de la început ori s-a conturat pe parcurs?

Peter: Nu am plecat cu un „stil” muzical impus. Am cântat doar ce am simțit. Evident, cum este și natural, procesul de creație evoluează iar cu fiecare melodie am încercat să nu mă repet, nici muzical, nici la nivel liric. Perfecționist fiind, și foarte greu de mulțumit, evoluez odată cu muzica pe care o compun.

 

R.C.: Raportul vers/muzică este unul egal?

Peter: În mare parte, da. Simbioza trebuie să fie perfectă altfel melodia sau
„copilul” nu va fi mulțumit și nu va vrea să-i fie ascultată povestea. Sunt momente când versurile sunt mult mai importante, muzica fiind scara pe care se înalță conturul, pentru a da intensitatea poeziei.

 

R.C.: Nu înţeleg similitudinea cu Placebo…Voi?

Peter: Hmm… La început eu am rămas foarte surprins de această „asociere”, de multe ori răutăcioasă. Din lipsă de cunoaștere, mulți neștiind că Brian nu a fost și nu va fi singura persoană de gen masculin  care se machiază, se îmbracă în negru și își face unghiile, asemanarea era una „la sigur”, evident, neargumentată muzical ci doar superficială, la nivel de „look”. Dar, na, Placebo îmi plăceau mult înainte de ultimele albume dar nu sunt nici pe departe chintesența muzical/estetică văduvaBOB.

 

R.C.: Influenţele externe sunt definitorii pentru trupă?

Peter: Influențele sunt strict interne. Ce este în văduvaBOB, rămâne în văduvaBOB.

 

R.C.: De câtă vreme rezistaţi în underground?

Peter: Ne-am format prin 2005. Cu basistul meu, Costin, am fost încă de la început, tobarii s-au tot perindat. Din 2008 ni s-a alăturat al doilea chitarist, Dim iar din iulie avem cel mai bun tobar de până acum, Edi. Cred că este cea mai puternică formulă de până acum. Mă bucură faptul ca am lângă mine cei mai buni instrumentiști.

 

R.C.: Ultimul concert este mereu cel mai bun?

Peter: Nu neapărat. Aici, într-adevăr, există factori externi care pot influența desfășurarea unui concert. Detalii profane care țin de sonorizare, toposul concertului, oamenii care vin, care nu sunt întotdeauna receptivi. Am avut concerte foarte reușite și altele mai puțin reușite. Noi am cântat mereu cu aceeași intensitate.

 

R.C.: Cât de dificil este să ai statut de indie, în sensul original al cuvântului?

Peter: Nu văd lucrurile astea ca fiind dificile sau ușoare. Este un proces foarte natural. La noi mulți nu cunosc etimologia termenului de muzică „indie” în sinonimie cu termenul de „underground”, o trupă care nu are casă de discuri cu un „major label”. Dar nu în asta constă calitatea unei opere de artă. Nu statutul de „indie” sau de „mainstream” este esențial. Independent de acești termeni, muzica este profundă sau superficială. Este fie doar „de ascultat” sau de „to die for”.

 

R.C.: Vor exista multe albume văduvaBOB?

Peter: Ca albume finite, ambalate și distribuite, sperăm. Vrem să scoatem al doilea album care probabil va fi scos la aceeași casă de discuri „independentă”, unde l-am scos și pe primul, sau va fi 100% DIY. văduvaBOB oricum nu o să dispară cât timp va exista venin să fie împărtășit și cât timp vor exista cei care vor să primească veninul.

 

R.C.: Apariţia scenică face parte din spectacol sau este o componentă spirituală?

Peter: Pentru mine muzica, și arta în general, trebuie să fie un tot unitar. Muzică, versuri, estetică. Nu sunt de acord cu „aparițiile scenice”. Este pur și simplu o prelungire a muzicii. Fie o ai, fie nu.

 

R.C.: Cei care vă ascultă este obligatoriu să vă şi înţeleagă?

Peter: Nu mă aștept  la înțelegere. Mă aștept să fie simțită la un nivel cât mai adânc. La o empatie metafizică, să-i spunem.

 

R.C.: Muzica înseamnă, cu adevărat, artă?

Peter: Da. Cu cât este mai profundă, arta vindecă iar în același timp otrăvește. Muzica este balsamul și vitriolul.

 

R.C.: Decadenţa apare din frustrare?

Peter: Depinde de gradul de decadență. Decadentul fără „background” îmi este egal cu zero. Pentru mine, decadenții au fost niște vizionari. Nu le-a fost teamă să pătrundă în fântânile fără fund ale psihicului și să împărtășească și cu alții. Și da, există și oarecare frustrare, să-i zicem, mai degrabă o tristețe care provine din neînțelegerea din partea celorlalți.

 

R.C.: Orizontul poate exista fără paşii lăsaţi în urmă?

Peter: Zeii prezentului nu pot exista fără demonii din trecut. Fără continua analizare a ceea ce a fost, nu poți evolua.

 

R.C.: Ce este frumosul?

Peter: Pentru mine, frumusețea a avut întotdeauna miros de Thanatos. Frumusețea mă face să plâng în hohote, cere să fie devorată cu toate simțurile pentru inaccesibilitatea și pentru efemeritatea ei. Nu există „frumos” fără demonic. Frumosul nu umple, secătuiește.

 

R.C.: Daţi-ne un exemplu palpabil de ură…

Peter: Ura, ca și dragostea, nu este palpabilă. Când devine palpabilă, devine gratuită, prozaică. Ura este o parte componentă din văduvaBOB, din frumos. Urăsc ceea ce nu am avut niciodată, ceea ce am avut și am pierdut și ceea ce nu voi avea niciodată.

 

R.C.: Dacă aţi lua-o de la început, ar fi ceva ce nu aţi repeta?

Peter: Da. Ar fi câteva lucruri.

 

R.C.: Vă place România?

Peter: Este  o țară frumoasă. Păcat că este populată.

 

R.C.: Mulţumim pentru discuţie. Un sfat pentru progres?

Peter: Progresul se poate doar prin cultură. Iluminarea se ascunde în întunecimea sufletului.

Mulțumim pentru interesul acordat. Și vă așteptăm la următorul concert, care va fi prin octombrie, în noua formulă. Behold! văduvaBOB is back!

 

   Mulțumim și noi lui Peter Stoica pentru discuție, urându-i un drum plin de lumină în evoluția muzicală și nu numai. Intrați și pe http://www.myspace.com/vaduvabobofficial , pentru a asculta câteva idei muzicale ale trupei văduvaBOB.

Grimus, o pasăre cu aripi de stele

   O stea află în noapte că Soarele va muri, luând cu el toate amintirile Universului său. Pierdut într-un colţ îndepărtat al liniştii celeste, micul astru visă cum sunetele adunate cu atâta grijă se vor topi iar întunericul va răsări peste el, acoperindu-i banal fiecare clipă ce urmează. „Un Univers fără Soare este ca un drum fără peisaje. Anost, plictisitor, ucigător.”, gândi cu un strop de lacrimă steaua. Vorbi cu suratele ei dimprejurul celor mii de ani-lumină presăraţi cu sclipiri albastre, rugându-le să-şi unească fiecare câte o rază, pentru a învia Soarele. Ca o pasăre cu aripi de vânt, alergă printre comete, planete, lumini pierdute, inele, căutând să renască muzica exploziilor solare şi sperând să refacă privirea fierbinte a Astrului Suprem. Şoaptele din trecut i-au prezis că nu-şi va mai găsi colţul său îndepărtat şi mângâiat de linişte până când nu va reuşi acest lucru.
   O pasăre cu aripi de stele apăru din neant. Era născută din raze cu speranţă si aştri urmăriţi de întuneric. Adunase sunete, lumini, dorinţe, suficiente cât să ofere Soarelui încă un mileniu de strălucire. Apăruse din dorinţa micilor stele care îşi doreau drumuri cu peisaje, muzică celestă, clipe fără banal. Calea ei se contopise cu un destin melodic , aducând în preajma sa mii şi milioane de alte stele. Soarele va exista.
   Teo le-a spus Grimus iar ei şi-au propus să ţină aprinsă lumina astrului ce veghează orânduirea de sunete armonioase şi în legătura directă cu sufletul. Plecaţi pe drumul lor în 2005, născuţi în mare parte din Revers, şase tineri cu dorinţe muzicale, reuniţi sub Grimus, apar între multitudinea de sunete rătăcite ale plaiului mioritic. După câteva repetiţii, aceştia susţin pe 10 martie 2005 primul lor concert. Având un demo cu numai trei piese evoluţia acestora a fost fulminantă, dacă privim realizările după numai un an. Astfel, 2006 debutează pentru ei cu deschiderea concertului Kumm din Cluj. În martie ajung în Bucureşti iar de aici către Stuffstock nu a fost decât un pas. Piesa Solitude ajunge pe prima poziţie a topului anual 2006 de la City FM. În martie 2007, piesa In a glimpse pătrunde în acelaşi clasament, ocupând poziţia a doua în topul anual 2007. Compoziţiile lor ajung până la Insomnia Radio UK dar şi la un post radio din Bruxelles. O realizare, dacă ne gândim la vechimea trupei.
   Numeroasele reprezentaţii pe care cei de la Grimus le susţin în ţară (dar şi în afara ei) le sporesc popularitatea, atât prin linia melodică adoptată, cât şi prin atmosfera realizată pe scenă. A urmat şi participarea la Peninsula, Fan Fest, Coke Live, Rock la Mureş, Top T, deschiderea de la Sophie Ellis-Bextor iar marea realizare din 2007 a fost câştigarea trofeului de bronz la Global Battle of the Bands, în finala mondială de la Londra. Grimus era, astfel, „The best new band Romania 2007”, având ocazia unei întâlniri cu presedintele juriului, Glen Matlock (bassist Sex Pistols), acesta solicitându-le un CD cu piesele lor. De remarcat este şi faptul că trupa clujeană este prima trupă din România participantă la acest festival.
   Anul 2007 aduce şi formula finală a membrilor trupei, formulă rămasă până în prezent. Astfel, după ce prin formație şi-au lăsat amprenta şi Cristi Boţan, Dorin Ţifrea, Paul Pătraş, Adriana Stan, Cristi Andrieş, Robert Forgacs sau Istvan Kovacs, Grimus pare că a găsit îmbinarea aproape perfectă între instrumente şi cei care le mânuiesc. Aşadar, componenţa trupei este următoarea:
Bogdan Mezofi-vocal,
Valentin Rauca-chitară, versuri, compoziţie (lider al trupei, spune lumea ),
Cristian Csapo-chitară,
Titus Vădan-bass,
Tamas Adorjani-tobe,
Lehel Kiss-clape.
Stilul, în mare, rămâne acelaşi, un rock alternativ elaborat, cu oarece influenţe pop, cu un vocal de excepţie, trupa având prestaţiile live deosebit de spectaculoase şi atent lucrate. În afară de concertele din ţară, Grimus a susţinut reprezentaţii şi în Anglia, Ungaria, Polonia, Bulgaria, Serbia şi Moldova.
   În 2008 se produce lansarea albumului Panikon, album aşteptat cu deosebit interes de consumatorii genului şi care a reprezentat o primă linie trasă de cei de la Grimus după cei aproape trei ani de activitate. Materialul este excelent lucrat iar calitatea pieselor plasează formaţia pe un binemeritat loc de frunte al trupelor autohtone (şi nu numai), fiind declarat de critica autohtonă cel mai bun album al anului. Anul următor, 2009, le aduce în palmares participarea la B’estfest, la Bucureşti unde, în faţa unui public nu chiar numeros, îşi arată încă o dată potenţialul excelent. Urmează participarea la Szeget, în Ungaria.
   În săptămâna ce tocmai s-a încheiat, trupa a terminat filmările celui de-al doilea videoclip (primul este realizat la piesa Backseat Driver) al single-ului In a Glimpse, în regia lui Tudor Giurgiu. Din comunicatul de presă aflăm că „filmările au avut loc la fosta fabrică de pensule din Cluj-Napoca şi că lansarea oficială a videocliplui este prevăzută pentru a doua jumătate a lunii august”. Totodată, mai este precizat faptul că „Tudor Giurgiu este deţinătorul casei Independente de producţie Librafilm şi organizatorul Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF), deţinând şi funcţia de director al TVR în perioada 2005-2007 iar în anul 2006 a regizat filmul Legături bolnăvicioase, avându-i ca protagonişti pe Maria Popistaşu, Ioana Barbu şi Tudor Chirilă. Colaborarea dintre Tudor Giurgiu şi Grimus nu se opreşte aici. Recent, Tudor Giurgiu a declarat că intenţionează să utilizeze piesa Political Animals, aflată de asemenea pe albumul Panikon, pe coloana sonoră a viitorului său film”. Mai jos puteţi urmări câteva instantanee realizate la filmările videoclipului:

   Vali Rauca şi Bogdan Mezofi au fost deosebit de amabili, răspunzând câtorva întrebări puse de Revista Cioburi:

 

Revista Cioburi: Grimus a pornit ca o idee sau ca un crez?

Vali Rauca: Grimus a pornit dintr-o nevoie alternativă de exprimare, dintr-o tensiune creativă, din nevoia de a schimba ceva la modul de viaţă care îşi urma prea firesc drumul spre o existenţă banală.

Bogdan Mezofi: Grimus e rezultatul dorinţei fiecăruia dintre noi de a-şi proiecta personalitatea prin muzică în faţa tuturor celor care sunt curioşi să asculte.

 

R.C.: Au existat nori deasupra, atunci când aţi pornit la drum?

Vali R.: Da, au existat, cei mai ameninţători au fost Cumulo Nimbus, care se adunau deasupra noastră cu intenţia clară de a ne speria.  De aceea primele repetiţii s-au desfăşurat într-un avion închiriat, deasupra norilor, la zece mii de metri unde cerul e mereu senin.

Bogdan M.: La fel ca toate trupele existente în lume, şi noi ne-am dat seama la început cât de diferiţi suntem unul de altul şi cât de greu e să ajungi la un numitor comun atunci când o piesă urmează a fi creata din 6 puncte de vedere. (Bogdan

 

R.C.: Ce spuneţi pe portativ?

Vali R.: Pe portativ trecem bobiţele alea negre care în preajma unui instrument se transformă în sunete ca omizile în fluturi. Sub portativ spunem mai multe despre ce iubim, ce ne sperie, ce vrem să se schimbe, ce nu vrem să se schimbe niciodată.

Bogdan M.: Piesele noastre au fost compuse întotdeauna prin prisma a 6 moduri de a privi lumea şi de aceea eu cred că fiecare dintre noi se identifică diferit faţă de ceea ce s-a creat. Eu am privit piesele întotdeauna ca fiind un semnal de alarmă născut din nevoia unei schimbări sau un îndemn la a-ţi trăi viaţa cu ochii larg deschişi.

 

R.C.: De ce acest stil? Transmite mai bine mesajul vostru?

Vali R.: Toate trupele ar trebui să cânte ceea ce le reprezintă, în acest sens stilul te alege pe tine, nu tu alegi stilul. 

 

R.C.: Este mai pertinent versul în engleză?

Vali R.: Ne place foarte mult să cântăm în engleză. Avem şi vreo şapte piese în limba română care ne plac. Am ales ca pe albumul de debut să nu facem eternul ghiveci română-engleză prin care se încearcă să se împace şi capra şi varza. Am ales ca albumul de debut să conţină piesele care ne sunt nouă cele mai dragi.  Ca avantaje ale versurilor în limba engleză pot fi privite concertele Grimus susţinute în şase ţări şi difuzări la radiouri din străinătate.

Bogdan M.: Pe mine personal întotdeauna m-a impresionat muzicalitatea versurilor în limba engleză şi atunci din cauza acestui ataşament de natură muzicală faţă de această limbă am simţit că mă pot exprima exact aşa cum mă simt.

 

R.C.: Ce sunete au modelat stilul Grimus?

Vali R.: Ascultăm foarte multă muzică toţi din trupă. Vreau să mulţumesc pe această cale trupei Radiohead care ne-a făcut cunoştinţă mie şi chitarei. În rest, pot doar să spun ce ascult zilele astea : God is an Astronaut, Archive, She wants Revenge, 65daysofstatic, Bat for Lashes, Thom Yorke live @ Latitude, Porcupine Tree, Placebo, The Dead Weather .

Bogdan M.:Trecutul meu muzical a trecut prin schimbări radicale de stil începând cu hip hop, pop (omniprezent în playlist-urile mele Michael Jackson), muzică clasică şi în prezent cam tot ce înseamnă rock alternativ. Formaţii preferate: Editors, The Killers, Dredg, Cold War Kids, Interpol, Radiohead, Muse, Kings of Leon, Klaxons etc.

 

R.C.: În ce stadiu al evoluţiei voastre muzicale vă aflaţi acum?

Vali R.: Facem piese noi şi experimentăm, pe scenă ne simţim tot mai bine, observăm că tot mai multă lume ne cunoaşte piesele. Am trecut succesiv de la eclozarea trupei la stadiul de trupă larvă şi trupă nimfă. Consider că acum ne aflăm în stadiul de trupă pupă, ultimul stadiu al metamorfozei pâna la atingerea nivelului de trupă adultă cu potenţial maxim creativ.

Bogdan M.: Daca ar fi să asemănăm evoluţia unei trupe cu viaţa unui om atunci trupa Grimus are frumoasa vârstă de 20 de ani.

 

R.C.: Care este raportul succes/eşec?

Vali R.: Succes 95 % – eşec 5 %.

 

R.C.: Care este varianta ideală de comunicare cu oamenii, la un concert?

Vali R.: Varianta ideală de comunicare cu oamenii ar fi ca unul din membrii trupei Grimus să fie Xavier zis şi  „Professor X” din X-Men. Dar nu e nevoie de capacităţi telepatice pentru a atrage publicul. Se mai pot folosi mesaje subliminale şi gaz ilariant pentru a fi siguri că nu vor uita niciodata întâlnirea cu noi.

Bogdan M.: Să te prezinţi pe scenă exact aşa cum eşti.

 

R.C.: B’estfest este o realizare care vă obligă?

Vali R.: B’estfest a fost o realizare, Coke Live Peninsula a fost o realizare, festivalul Szin din Ungaria cu Macy Gray si Guano Apes va fi o realizare. Tot timpul suntem obligaţi să prestăm calitate şi să devenim mai buni, altfel nu ar fi interesantă viaţa de trupă.

Bogdan M.: B’estfest este o realizare care ne aduce cu un pas mai aproape de adevărata noastră identitate muzicală.

 

R.C.: Ce urmează în următorul an?

Vali R.: În următorul an sigur e ca vrem să înregistrăm un nou album. Pentru alte planuri e cam devreme şi oricum probabil vom mai vorbi până atunci J

 

R.C.: Pe ce culmi vă doriţi să fie Grimus în zece ani?

Vali R.: În zece ani Grimus va ajunge să umple stadioane. Adică în sensul că vom merge toţi şase la meciurile celor de la CFR Cluj.

 

R.C.: Ce şanse oferă România trupelor rock?

Vali R.: În România lucrurile se schimbă, publicul începe să aibă educaţia de concerte bune, începe să facă diferenţa între valoare şi papagalism. Sunt optimist azi. Maine probabil ţi-aş răspunde că ar fi bine să fugim toţi din ţara.

Bogdan M.: Deşi e posibil ca trupele străine să fie privilegiate din punct de vedere al stadiului în care se află cultura muzicală în ţările lor, până la urmă orice trupă, oriunde s-ar afla, e supusă inevitabil la un fel de ”ritual de iniţiere” sau perioadă de probă. Aşa că oriunde te-ai afla poţi întâmpina greutăţi.

 

R.C.: Evoluţia o vedeţi realizându-se după un plan sau ar trebui să se întâmple natural?

Vali R.: Tot timpul am fost adeptul neplanificării, a spontaneităţii gesturilor, a libertăţii conştiinţei. Pe de altă parte, o trupă rock trebuie să aibă în spate un mecanism foarte bine reglat, o echipă de oameni devotaţi care fac foarte bine ce fac şi împing trupa din spate. Mă refer la manageri, publisheri, sunetişti, tehnici şi mulţi alţii. E foarte mult mult de lucru până la ceea ce vede publicul pe scenă, interfaţa unui angrenaj. Artistul evoluează natural dacă i se oferă un mediu în care să se întâmple asta.

Bogdan M.: Pentru a evolua în orice domeniu, pe lângă existenţa obligatorie a unor factori indispensabili evoluţiei, e nevoie de foarte multă voinţă şi încredere în propriile tale forţe.

 

R.C.: Există frustrări adunate până la momentul actual?

Vali R.: Nu se adună frustrările decât între două concerte. Pe scenă le descărcăm pe toate şi facem loc noilor frustrări care la rândul lor vor fi consumate la următorul concert. Frustrarea e un fel de benzină fără plumb. Îţi dă energie dacă ştii prin ce rezervoare să o treci.

 

R.C.: Cum ar trebui să arate o lume Grimus?

Vali R.: Într-o lume Grimus s-ar restabili contactul cu natura, cu spiritualitatea, s-ar încetini mult ritmul vieţii şi lumea şi-ar îndrepta atenţia spre ceea ce contează cu adevărat, viaţa ca parte dintr-un întreg fragil.

Bogdan M.: Ar fi o lume în care creativitatea ar ajunge pe cele mai înalte culmi.

 

R.C.: Oamenii chiar sunt altfel în Ardeal? J

Vali R.: Oamenii nu prea contează de unde sunt, contează ce au înăuntru.

 

R.C.: De ce nu suntem în stare să ne protejăm valorile culturale?

Vali R.: Suntem încă la stadiul în care privim cu gura căscată la ceea ce a fost declarat valoros dincolo, e o boală care va persista încă mult timp.

 

R.C.: Urmărind direcţia pe care a luat-o România, vedeţi cer senin sau furtună?

Vali R.: Văd cer senin cu ocazionale furtuni de vară soldate cu pagube.

Bogdan M.: Întotdeauna am privit viaţa ca pe o mare furtună întreruptă din când în când de momente cu cer senin. E mai interesantă viaţa aşa.

 

R.C.: Ce proiecte sociale vi se par ipocrite?

Vali R.: Mi se pare absolut ridicol ca o vedetă să vrea să participe la o acţiune caritabilă de împădurire alături de voluntari doar cu condiţia să aibă în protocol cel mai scump vin de pe piaţă. Mai aud şi eu poveşti de care mă crucesc, iar în general implicarea în proiecte sociale pentru boost de imagine mi se pare un lucru greţos.

Bogdan M.: Superficialitatea mascată în interes şi implicare cu care sunt tratate proiectele sociale la noi în ţară mi se pare cea mai mare ipocrizie.

 

R.C.: Ce este mai dăunător, pesimismul sau optimismul?

Vali R.: Pesimismul.

 

R.C.: Ca mesaj pentru fani, ce contează în viaţă?

Vali R.: Contează să fii sănătos la cap şi la trup, să fii liber şi să ai ochii deschişi, să te fereşti de dependenţe de orice natură, pentru a putea să te bucuri de viaţă.  

Bogdan M.: Echilibru în tot ceea ce faci.

 

   Managementul trupei ne-a confirmat şi o discuţie filmată, în această toamnă, cu membrii Grimus, discuţie care sperăm să ne dezvăluie mai multe substraturi ale viziunilor lor. Până atunci, aruncaţi un ochi pe www.grimus.ro pentru a vă face o idee despre sound-ul trupei. Mai jos, primul videoclip al băieţilor:

Zgârie Nori, normal în alt mod

O pasăre cu aripi de plastic apăru într-o zi în faţa blocului. Cu ochii perfect rotunzi şi având marginile nefinisate , întocmai ca o maşinărie ieftină, l-a urmărit dimineaţa până a dispărut după colţ. Se ducea la corporaţie şi avea alte gânduri, ciudata apariţie nu era prioritară în mintea lui. El este un tip organizat, cu şosetele grupate pe zile, cămăşile călcate pentru o lună în avans, mâncarea pentru pisică dozată corespunzător, florile au irigare programată iar banii pentru ieşit la cafenea, împreună cu lumea, sunt puşi deoparte. Are o maşină luată în urma unui studiu de piaţă, cu rată optimă. Urăşte cerinţele şefului dar le execută, pentru că aşa este normal. Până la urmă, jobul îi oferă doza cotidiană de calorii. Seara, când vine acasă, are un program bine pus la punct, astfel încât să-şi facă necesarul de somn. Este o persoană ca multe altele, care preferă o viaţă echilibrată, fără excese, cu pensie privată şi fără prieteni. Nu este normal să împarţi ideile. El este el, căci aşa a văzut să fie normal. Ce caută, totuşi, o pasăre de plastic în faţa scării?

A văzut-o azi cum încerca să zboare şi nu reuşea. Ochii îi avea finisaţi acum, după o săptămână. Plasticul i se murdărise, probabil de la maşinile din faţa bocului. Îl privea insistent, încât a crezut că vrea să o ajute. Nu poate ajuta o pasăre de plastic. Cum să zboare un plastic? Cardul şi pixul sunt din plastic iar ele nu zboară. Nu au suflet, deci sunt obiecte. Normal că nu se pot înălţa. Ciudat, uitându-se la ea, blocul  părea mai înalt. Ea era prea mică iar blocul e mare. Normal… Nu poate dormi noaptea. Este cald, pentru că e vară şi efectul de seră îşi face simţită suflarea. Pasărea de plastic este pe tavan, pe peretele din stânga, în oglinda de la baie, în cuptorul cu microunde. Este în privirea lui. Îi tulbură sistemul organizat după care trăieşte. De ce nu zboară odată? E din plastic, de aceea. Normal.

Azi de dimineaţă, blocului îi crescuseră etaje. Pasărea de plastic avea nişte zgârieturi şi ochii umezi. Era la etajul unu şi îl privea de pe pervaz. Şi-a dat seama că marţi a luat şosetele pe care scria miercuri. „Mă întreb dacă pasărea a zburat singură până acolo sau a lovit-o o maşină. Mă întreb unde se înalţă blocul meu. Mă întreb dacă pot zbura şi eu. Normal că nu. Trebuie să-mi revin, să mă duc la corporaţie, să-mi plătesc rata, să calc cămăşile, să urmăresc ştirile, să am grijă cu cine vorbesc, să pun banii de concediu deoparte, să respect dead-line-urile, să şterg praful, să…De ce mă uit spre cer?…Mi-e dor de pasărea de plastic.”…Azi nu mai era. Blocul atinge cerul. „Mă voi muta la ultimul etaj, aproape de cer. Sunt din plastic şi nu am ochii umezi. Normal. Vreau să zbor.” Fuck normality.

S-a născut Zgârie Nori. În 2007. Iustin şi Yawn, trecând la un nou nivel. Desprinşi de trecutul Rappace şi privind către un orizont altfel de normal. „Drumul cel mai scurt de la pământ la cer este un zgârie nori”. Drumul lor către altceva, visul celălalt. Au găsit în calea lor oameni care au rezonat şi au format un grup de idei şi sunete. Acum sunt zece şi privesc mai sus. Stilurile îmbinate aduc un suflu nou, clar, o întrepătrundere între vechi şi noi influenţe, aşezate cu grijă. Mesajul adună ură, bucurie, indiferenţă, o altfel de normalitate.

Debutul primelor concerte în formula aproape actuală se face în 2008. Sunt invitaţi la Radio3Net, cu moderator avându-l pe Eugen Mihăescu, unde au cules aprecierile realizatorilor, în urma prestaţiei live de acolo. Tot în 2008, lansează primul videoclip, la piesa „Visul tău”, rămas fără ecou în media românească, din păcate. Conceptul clipului este interesant, fiind realizat foarte bine.

[flashvideo file=”http://revistacioburi.ro/wp-content/uploads/2009/07/zgarienoriVisulTauofficial.flv” /]

Anul 2009, pe lângă noul toboşar, le aduce invitaţia la “Apropo TV”, realizată de Andi Moisescu, concerte la Timişoara, Ploiești şi Bucureşti. Au în plan numeroase alte concerte pentru acest an dar şi realizarea celui de-al doilea videoclip, la piesa “Îngerii şi iubirea”, având la bază romanul “Despre îngeri” al lui Andrei Pleşu.

Creaţia celor de la Zgârie Nori, complexă în esenţă, bazată pe îmbinarea celor şapte instrumente, a versurilor profunde, a combinării interesante de hip-hop, rock alternativ, blues, poate trip-hop, a instrumentaţiei bine alese, reprezintă o alternativă la muzica actuală, mai ales în afara sferei underground. Merită aprecieri iar evoluţia lor poate deveni spectaculoasă, dacă vor avea sprijinul necesar.

Zgârie Nori sunt:

Yawn şi Eugen Iustin-vocali

Adi Neacşu-bass

Bogdan “Bozzo” Iliescu-tobe

Călina Epuran-violoncel

Cătălin Coman-clape

Cătălin “Tzetze” Rădulescu-muzicuţă

Cristi Chelsoi-chitară electrică

Maria Colţatu-violă

Cristina Păun-backing vocals

A urmat şi interviul, Iustin şi Yawn răspunzând întrebărilor Revistei Cioburi. Vă prezentăm esenţa acestuia:

Revista Cioburi: De unde până unde Zgârie Nori?

Iustin: Ne-am căutat un nume şi am plecat de la ideea de „după blocuri”. Zgârie Nori e după blocuri, deci e mai mult decât hip-hop, e o construcţie care îţi dă perspective diferite de la nivele diferite, înseamnă parte pământ şi parte cer, înseamnă şi periferie, înseamnă şi centru, înseamnă şi interior şi exterior.

R.C.: Este mai important instrumentul de scris decât cel de cântat?

Yawn: Arta este un mijloc prin care te exprimi. Muzica şi poezia se subordonează inconstant una alteia, nu este una din ele pe primul loc. Un sentiment pe care îl transmiţi are acordurile astea şi versurile astea, ele slujesc ideii pe care vrei s-o transmiţi.

R.C.: Când aţi pornit la drum v-aţi propus cât timp să rezistaţi, până unde vă vedeţi?

Iustin: Nu ne spunem cât mai rezistăm, ce-am făcut, ce mai facem… Lucrurile se întâmplă foarte natural, ceea ce trebuie să se întâmple se va întâmpla.

R.C.: Care este mesajul vostru şi cui îl adresaţi?

Iustin: În esenţă, noi prezentăm modelul de om care nu are modele.

Yawn: Fii tu însuţi! Dacă eşti tu însuţi şi-ţi trăieşti viaţa, înţelegând cu adevărat  clişeul cu Carpe Diem, s-ar putea să nu te deranjeze dacă vine unul şi-ţi înfige cuţitul în spate. Bine, este un exemplu extrem…

R.C.: Pe cine aţi călca pe cap?

Iustin: Pe nimeni. Noi nu credem că suntem modelul ideal pentru societate, noi nu putem judeca pe nimeni. Nu cred în chestiile de genul că nu trebuie să fim ca ăia sau ca ăia. De ce trebuie să merg la operă, de ce nu trebuie să merg la concert la Salam? Unde-i punctul zero, la ce ne raportăm? Chestia cu minorităţile exclud alte minorităţi mi se pare absolut imbecilă.

R.C.: Credeţi în globalizare?

Iustin: Globalizarea înseamnă, pentru mine, mai multe opţiuni. În primul rând, avem marea putere de alegere şi noi pentru asta milităm. Faceţi alegerile care vi se potrivesc.

R.C.: De ce nu votaţi?

Yawn: Bazându-ne pe ultima alianţă, făcută între două partide care la un moment dat erau concurente.

R.C.: Unde vă simţiţi mai confortabil, în natură sau între blocuri?

Yawn: Trebuie să existe un echilibru între ele. Eu, personal, îmi găsesc natura între blocuri, uşi, ferestre. Dar, normal, îţi trebuie şi o plecare la mare.

R.C.: Mesaj pentru fani…

Yawn: Vă salutăm!

Mai jos, vă puteţi delecta cu filmul discuţiei cu băieţii.  Aruncaţi un ochi şi pe site-ul trupei, www.zgarienorii.ro ,  unde puteți descoperi  piese care merită ascultate.

Definiţi-vă normalitatea. Fiţi indivizi, nu inşi.

[flashvideo file=”http://revistacioburi.ro/wp-content/uploads/2009/07/interviuzgarienoriJointoXvid.flv” /]

sursa foto: www.zgarienorii.ro

Melting Carousel…

 

   …şi ideea. Ideea îmbină muzica iar muzica oferă sclipirea. Sclipirea poate să apară când întoarcem capul şi atunci o ratăm. Piticii ne spun de ea dar noi nu credem piticii. Piticii sunt răi. Noi ascultăm de licurici pentru că pe ei îi vedem pe întuneric, de departe. Licuricii pălesc lângă sclipirea muzicii apărută noaptea. Noaptea este un sfetnic bun. Ideile nu se odihnesc noaptea. Ideile se îmbină şi apare din nou sclipirea. Nu am întors capul şi am văzut-o. Apoi, am ridicat privirea şi ne-am eliberat.

   Finalul lui 2007 aduce încă o sclipire în noaptea muzicii româneşti. Îmbinarea potrivită a stilurilor influente caracterizează sunetul Melting Carousel. Departe de zgomotul dimprejur, original ca abordare, colorat liric. Doi s-au făcut trei, cinci şi apoi patru. Spiritul a rămas, Timişoara a rămas.

   Ei abordează un fel de indie-pop, aşa cum au spus unora şi altora. Nouă ne seamănă a Melting Carousel. Ei, paradoxal, îşi numesc sunetul eclectic. Şi-au câştigat în faţa altor 14 trupe participarea la Stufstock 6 iar fanii s-au înmulţit, alături de alte concerte. La aniversarea Byron au fost faţă-n faţă cu două mii de oameni. Şi cu nişte domni mai cunoscuţi pe scenă (Artanu, Nae Caranfil). Iar sclipirea s-a văzut din nou.

 

melting carousel

   Au planuri, au priorităţi, vor să cânte. Revista Cioburi a vrut să afle:

 

 

 

RevistaCioburi: Întrebare clasică: de unde aţi apărut şi de ce?

Melting Carousel: Din Timişoara, pentru că e fain să cânţi.

 

R.C.: Cât de serios este proiectul vostru?

M.C.: Pe cât se serios poate fi un proiect care nu are ca obiectiv să facă muzică pentru reclame la telefoane mobile, băuturi răcoritoare şi alte produse.

 

R.C.: Care-i treaba cu Kelting Marousel?

M.C.: Era şi timpul să facă cineva o trupă de cover-uri Melting Carousel, n-am vrut să ne-o ia nimeni înainte.

 

R.C.: Ce vă place să cântaţi?

M.C.: Trei, în pula mea. Pardon… Păi, ne place să plagiem piesele compuse de Melting Carousel.

 

R.C.: Ce artişti se regăsesc în muzica voastră?

M.C.: Alex Iovan, Lucian Naste, Mihai Jurmoni, Sergiu Cătană, Gabriela Ioja, Radu Pieloiu (ultimii doi fiind foşti membri).

 

R.C.: V-aţi propus să deveniţi mari?

M.C.: Nu aşa de mari noi cât ar fi interesant să devină muzica noastră mare.

 

R.C.: Există vreun album în planurile voastre?

M.C.: Da, dar nu este o prioritate deocamdată.

 

R.C.: Cum sunt concertele în România?

M.C.: Multe sunt cu organizare şubredă, improvizată dar unele sunt chiar reuşite.

 

R.C.: Ce spun versurile voastre?

M.C.: Ficţiune, că doar despre asta e vorba.

 

R.C.: Piaţa muzicală din România este în regres?

M.C.: N-am auzit de aşa ceva dar cred că am călcat în ceva asemănător, ieri prin parc.

 

 

 

R.C.: Este necesară o educaţie muzicală pentru ascultătorul român?

M.C.: La fel cum este necesară şi pentru ascultătorul sârb, bulgar, maghiar, ceh, slovac, etc.

 

R.C.: Care este diferenţa între estul şi vestul muzical?

 

M.C.: Avantaje Est: viteză şi cantitate

          Avantaje Vest: relaxare şi calitate

 

R.C.: Ce trupe româneşti apreciaţi?

M.C.:Sarmalele Reci, Byron, Kumm, Blazzaj, Implant Pentru Refuz, Persona, The Others, Mauser, Timpuri Noi, Negură Bunget (deşi am auzit că s-a destrămat) şi mai sunt.

 

R.C.: Banatu-i fruntea?

M.C.: Aproape. Anul ăsta a fost Urziceniul.

 

R.C.: Vă pasă de politică?

M.C.: Nu.

 

R.C.: Ce urâţi cel mai mult?

M.C.: Să călcăm din greşeală pe chestii nasoale prin parc.

 

R.C.: Vom mai auzi de Melting Carousel?

M.C.: Sperăm că da, altfel nu mai are Kelting Marousel de la cine să facă cover-uri.

 

R.C.: Un cuvânt de final pentru cei care apreciază munca voastră…

M.C.: Lejereanu.

 

   Alex Iovan (voce, chitară), Lucian Naste (chitară, blockflute), Mihai Jurmoni (bass) şi Sergiu Cătană (tobe, percuţie) ne-au atras atenţia. Sperăm să auzim în curând primul album. Melting Carousel, live: