Miercuri seara, Şahtior Doneţk a câştigat Cupa UEFA.
Raţ este în culmea fericirii. Victoria este şi a românilor. Mircea Lucescu confirmă. Mircea Lucescu este un mare antrenor. Lumea îl laudă. Europa vuieşte. Românii sunt mândri că sunt români. Ziarele titrează. Lumea se bucură. Printre altele, Il Giornale scrie: …zingaro romeno della panca… Cum!? Cum e posibil!? După tot ce a făcut Il Luce pentru fotbalul italian? Presa românească ia foc. Lumea odată cu ea. Nu doar Chivu şi Mutu sunt catalogaţi ţigani. Acum şi marele Il Luce. Elementul rasial din fotbalul italian se extinde. Ambasada română de la Roma se sesizează. Xenofobia nu mai are limite. Italienii se răzbună. Italienii nu au uitat nenorocirile ţiganilor români. Românii le arată obrazul italienilor. Acum este şansa ca Europa să vadă cine exagerează. Dar de-odată, şoc! Expresia buclucaşă n-a fost înţeleasă cum trebuie. Mircea Lucescu lămureşte. Nu doar că nu îl jigneşte, ba chiar îl laudă. Presa se depresurizează. Era doar o expresie des folosită în fotbalul italian. Înseamnă un antrenor care a stat pe banca tehnică a mai multor echipe. Lumea nu mai înţelege nimic. Oare Lucescu exagerează?
Nu ştiu exact cine, dar au bătut orele doisprezece; I’m out sau, mai pe înţelesul presei româneşti, sunt pe undeva pe afară.
Dacă fotbalul este rege, ei sunt bufonii
Iată, se apropie finalul de an şi încep să se facă tot felul de bilanţuri. DNA-ul, se pare, doreşte o acţiune de final menită să şteargă, într-un fel, imaginea de inutilitate câştigată fără prea mare efort de-a lungul întregului an. Astfel, după cutremurul stârnit în lumea fotbalistică astă-vară, cu celebrul caz „Valiza”, au urmat zilele acestea replicile corespunzătoare iar Becali şi Piţurcă senior au sfârşit prin a fi trimişi în judecată. Va fi interesant de urmărit cum se va desfăşura acest proces şi, mai ales, care va fi finalizarea.
Cum era de aşteptat, odată cu apariţia în presă a stenogramelor ce cuprind discuţiile diverselor personaje implicate în acest caz, mucegaiul a început să se extindă. Feţele crispate, împănate cu transpiraţie şi parfumuri scumpe ale finanţatorilor de cluburi au apărut ca ciupercile după ploaie prin toată presa, aruncând cu noroi şi, evident, arătându-şi aura de victime ale înscenărilor obscure. Bineînţeles, nimeni nu este vinovat iar tot ceea ce se întâmplă fie are un scop defăimător, fie are iz politic. Încrengăturile sunt atât de complicate, începând de la patroni de echipe, conducători de ligă şi terminând cu antrenori sau jucători de mâna a doua, încât şirul evenimentelor se pierde în neant. Cert este faptul că putregaiul există iar mirosul ce a început să-l degaje este din ce în ce mai înţepător. Actorii acestui film prost îşi joacă de ani buni rolurile, menţinând pe linia de plutire audienţele. Din păcate, jucătorii, adică cei care ar trebui să caute laurii şi să aducă spectacolul adevărat în faţă, îmbracă doar straie de figuranţi. Iar premii pentru rolurile de umplutură nu există.
Bilanţul acestui an fotbalistic nu este unul plin de laude pentru cluburile româneşti. Dimpotrivă, conul de umbră se extinde iar orizontul rezultatelor cu adevărat importante se îndepărtează. Filmul rulează în continuare, sub privirile din ce în ce mai triste ale sportului rege. Ei, bufonii, vor fi tot timpul cu zâmbetul pe buze.
Exerciţiu involuntar de sinceritate al lui Mircea Badea
Câinele de pază al „democraţiei” motăneşti, adică Mircea Badea, a avut iar un exces de zel în bătălia pe care o duce împotriva lui Traian Băsescu. De această dată, dumnealui a urmat exemplul jurnalistului Muntandar al-Zaidi, cel care şi-a aruncat şoşonii după George Bush. Bineînţeles, scena gândită de Mircică a fost una imaginară, în sensul că „dihorii” săi au fost aruncaţi simbolic, către un Traian Băsescu închipuit după ecran. Motivele care stau la baza acestei manifestări sunt cunoscute şi nu are rost să fie amintite aici.
Una peste alta, personajul angajat în reţeaua de Antene nu vede cu ochi buni viitorul spaţiului său de emisie, cel puţin nu în cadrul aceluiaşi trust. De altfel, pe blog-ul său, Badea bate nişte aluzii vis-a-vis de această chestiune, cauza fiind, printre altele, alianţa politică născută în aceste zile. Haide, bre nea Mircea, păi de ce ai motive de panică ? Ce legătură are politicul cu presa ? Sau, mă rog, ce legătură are politicul cu presa lui nea Voiculescu ? Şeful tău e un om corect, obiectiv şi nu intervine în colorarea opiniilor matale şi ale colegilor matale, nu ? Că dacă era aşa, sigur te luai şi de el şi-l dădeai de pământ…Care-i treaba, de fapt ? Aaa, spui că ţi-e frică de îngrădirile care ar putea să apară de acum înainte, că, vezi Doamne, presa îşi va pierde din drepturi şi că emisiunea pe care o faci tu de patru ani „cu chinuri” va intra în proces de alterare. Păi, stai un pic…Despre ce alterare vorbeşti ? Nu o să mai poţi a-ţi arunca năduful peste Băselu şi gloata sa ? De ce ? Cine te va opri ? Şeful tău…? Pentru că este în coaliţia de la putere acum ? Vezi, involuntar ai recunoscut…Pentru că dacă ţi-e frică de schimbarea de direcţie a sudălmilor matale doar pentru că Dănuţ intră la putere înseamnă că (până) acum, fiind membru al opoziţiei, patronul îţi trimitea mesaje cu un alt parfum. Parfum pe care pantofiorii tăi de frustrat l-au degajat cu brio către ţinta dictată tot de şeful tău. Şi chiar aşa, de ce ţi-e frică ? Mai sunt şi alţii de înjurat, acum în opoziţie, care-i problema ? Sau, fără să-ţi dai seama, ai început să o iei personal ?
Nu (mai) sunt un fan al preşedintelui României. Şi este foarte bine că oamenii politici, în general, sunt călcaţi în picioare de către jurnalişti (cu siguranţă merită toţi). Eu sunt de părere că ar trebui admonestaţi grobian de tot poporul, însă acesta este un alt subiect. Mă îngrijorează faptul că în România lui 2008 nu există presă independentă. Şi îmi creşte tensiunea observând acest fenomen, mai ales acum, la comemorarea morţilor din decembrie 1989. Sângele apă nu se face, la fel cum morţii sunt cu morţii iar viii sunt cu viii. Este deosebit de trist faptul că morţii de la „revoluţie” sunt degeaba, dacă privim din acest punct de vedere. Cine lecturează printre rândurile jurnalismului românesc, vede limpede slugărnicia afişată politic. Iar Mircea Badea, prin temerile sale, tocmai a demonstrat acest lucru.
Unde nu-i cap, vai de pajură
Cursa de 50000 euro pocher blat, ce s-a disputat în urmă cu câteva zile în Craiova, s-a sfârşit tragic pentru unul dintre cei mai centauri capi interlopi ai locului, cunoscut sub numele de Caiac. Acesta din urmă, obişnuit cică să fie mereu cel dintâi, a pierdut cursa vieţii sale, după ce partenerul său de lectură l-a împuşcat într-o încăierare, acuzându-l că a măsluit cărţile.
Cum s-a întâmplat… Era o seară liniştită cu specific oltenesc. La una din bibliotecile orăşeneşti, doi erudiţi ai culturii underground, citeau împreună literatură cu sămânţă de scandal. La un moment dat, după ce a început să piardă rândurile, unul dintre ei l-a acuzat pe celălalt că a avut pile la bibliotecară, că lui i s-au dat la prima mână cărţi de mâna a doua, cu scrisul mai mic şi valoarea mai puţin mare. Celălalt, respectiv Caiac, i-a tăiat-o imediat cu un citat din teaca proprie. Fan încătuşat al lui Bacovia, cel agresat a început la rându-i să-i recite Plumb din pistolul său de colecţie. Detalii, undeva pe aici.
Se zice că cel mai deştept cedează. Aşa se face că cel care a făcut pe deşteptul, Caiac, a cedat definitiv.
Nu ştiu cine a fost acest Caiac, dar cică o gălăgie de lume îl plânge. Culmea ar fi fost să-l aud până şi pe Ivan Patzaichin aducându-i un ultim omagiu. Cum de ce pe Patzaichin? Păi dacă defunctului i s-ar fi zis Tsukahara, atunci m-aş fi aşteptat la Nadia Comăneci.
Uriaşul Papă-Lapte
Un bebeluş din localitatea Flămânzi a cântărit la naştere 6,3 kg. Păi cred şi eu… imediat ce a apucat să perceapă primele sunete şi a auzit pomenindu-se succesiv numele localităţii de baştină, micuţa, căci despre o fetiţă era vorba, s-a înspăimântat de ideea că după ce ochii vor vedea lumina zilei, urechile i se vor lungi de foame şi s-a pus pe treabă, storcând-o pe biata mă-sa.
Faptul că un nou-născut gigant a venit pe lume tocmai în localitatea Flămânzi e o simplă întâmplare şi nicidecum un paradox. Ce-ar însemna acum să începem cu toţii să ne minunăm dacă în localităţile Buda sau Vişeu ar dăinui un miros de aer curat, dacă localitatea ieşeană Cioca-Boca ar sta în top cu cele mai multe fecioare pe metru pătrat sau, ca să păstrăm topicul, dacă în localitatea croată Pula ar fi perioade când maternităţile ar înregistra doar naşteri în rândul fetelor?
Politica e un pornostar
Am luat cunostinta in dimineata asta, rasfoind cu privirea randurile de silicoane de sub ţîţele unei tinere blonde si despuiate de pe prima pagina a celui mai citit cotidian din Romania, ca domnisoara vrea sa faca politica in Italia. Hmmm… Si eu imi doresc sa fiu primul om care va ilumina partea intunecata a Lunii sau primul comerciant care sa profite de pe urma vanzarii de bauturi alcoolice in timpul desfasurarii unei ceremonii a ceaiului. Cu tonţii mai avem si dorinte d-astea ascunse la limita mai putin alertanta a penibilului. Dar cine este totusi focoasa dezbracata de secrete si cu ce se ocupa?
Vastele cercetari ale jurnalistilor de la Libertatea au scos la lumina, di(n)rect din bezna dormitorului, ca actuala puliticiana are 19 ani, poarta numele – fara lenjerie pe dedesubt – de Cheri Manescu si este de profesie star, porno-star. Cica ea i-ar fi picat cu tronc, dar eu cred ca i-a picat si cu gura, unui notoriu politician din peninSula, care a devenit la randu-i cunoscut datorita activitatii sale in industria porno, acelasi individ fiind si promotorul Cicciolinei(n-am inteles daca in cadrul politicii sau in cadrul primului film pentru adulti). Deci, totul se leagana… ăăă pardon, se leaga. Nu-i de mirare ca opinia pudica din tara macaroanelor a luat foc cand s-a aflat ca din echipa politicianului, candidat si la fotoliul de primar al Romei, face parte o pornostara. Cireasa de pe sfîrc e ca Cheri, manata de o ambitie profunda, mai vrea sa ajunga si ministru in unul din viitoarele guverne din Italia. Un guvern de stanga, presupun, ca dreapta va fi ocupata cu alte activitati adiacente postului pe pornostar. Ma intreb daca un job de ministru al culturii nu i s-ar mula perfect pe aptitudini. Asa ar aprofunda noi si noi anale ale istoriei stramosilor nostri, ca de… ne tragem din ei sau cu ei, dupa caz.
Presupun ca printre masurile luate imediat ce se va da jos din pat si se va urca pe scaunul de ministru ar fi sa modifice programul cu publicul si sa primeasca audiente numai intre 1 si 2, ca in bancu’ ala (…), microfoanele din sala de conferinte sa fie proiectate in forma de dildo, sa introduca ţinută (de maini) obligatorie pentru a conferi un dram de agresivitate scenei politice si nu in ultimul rand, sa imbunatateasca relatiile cu orice tara in forma de geanta care s-ar asorta cu cizma Italiei.